Deşiram timpul

deşiram timpul pe o falie îngustă
în orb, unde umerii tăi priveau înainte,
fără dreapta-stânga, fără sus-jos.

eram în locul acela larg, în melancolia verde,
ocolindu-ţi zarurile tocite, pline de ierni,
aruncate necâştigător.
ispita lepădată se prescria
în jurul unei înserări venite din urmă.

cuvintele au ţesut ecoul dintr-un gol creat,
din tăceri surde şi oarbe
şi-au făcut oprirea lângă zidul concentric
din ce în ce mai înalt.
n-am găsit nicio scară izvorâtă din tine pe care să urc.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce există

tot ce există e un delir
din care nu vrei să pleci.
e o apropiere de iarbă, de frunze, de stele,
o împăcare cu bâlbâiala lunii,
cu glasuri de crini
şi mai ales cu târziul
ce crapă prăpăstii de ceruri.

sunt în locul acela înalt
unde cad frunze din biserici,
răsfăţul e în apa curgătoare,
ora mereu ciudată nu uită abisul tăcerii
şi nici urma ta din mirosul de verde.

din nicio desfrunzire nu-i simplu să pleci
nevăzut, neauzit, nestrigând.
tot ce există e un delir,
înghesuit în luminiţa aceea stinsă în verde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul s-a mutat

Totul s-a mutat înăuntru,
aici e oglinda universului,
o coborâre şi o suire fără margini,
fără tăcere şi frig.
Lipseşte oraşul în care nu mai trăiesc,
chipul oamenilor, culoarea soarelui, mersul norilor,
lipsesc ochii tăi cu insule verzi,
lipseşte aşteptarea reciprocă,
partea ta dezordonată din sărut,
liniştea dintre noi,
lumea de pe umerii tăi,
lipsesc cuvintele deşarte pentru un mâine
ce nu există.

Închipuirea de aripi e inutilă,
înălţimea-i blocată
între pereţii asurziţi de gol,
există cădere suspendată atârnând de noapte,
există alb arzând lângă umbra candelei
şi mirarea icoanei din colţ.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram

eram femeia răscolind neodihna,
mutam pereţii din loc
şi-i atârnam de lună.

nu existau sensuri moarte
doar clipe pline de fluturi
culese fără migală din orice culoare
şi-un rai plămădit din lumina din ochi.
te culegeam din iarba albastră,
imploram umbrele să te lase în pace.

m-au răpus cuvintele nespuse,
cămaşa gri lipită de bandaje,
palmele neodihnite de fiecare zi,
detaliu plin cu nelinişti, fără minuni,
golul născut din timpul spart,
treptele de ceară de sub tălpi.

exilul meu a evadat invers,
cu fluturii ce secretă nori
în neantul total ce mă-nghite.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără vis

ceva din tine dizolvă o parte din mine
se naşte un zâmbet neîntrebat
dimineaţa miroase a metafore agăţate de tălpi
ipotezele desfrunzite recompun resturi de stele
se desenează pe perete un zbor spre fereastră
mă definesc într-o respiraţie înfometată

lumina din palme devine stingheră
locul pe care stau e străin
fac un armistiţiu între mine şi cuvinte
pentru a nu tulbura verticala pe care urc

povara verbului mă apasă
pierd din lumină ascultând pendula timpului
bucăţi de albastru răsturnat
te estompează tăcerea golului înfloreşte
rămân fără vis pe o paralelă verde cu frunze ucise

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peretele din faţa mea

peretele din faţa mea nu există,
tavanul e prelungit până-n nori,
spaţiul gol e o transă în care merg ucigând gravitaţia.
toate slăbiciunile se risipesc în neant,
pe buze cuvintele sunt vii,
infinitul e o sincopă ce rămâne în urmă.

copacii se-ntorc cu faţa la mine
născocind păduri din frunzele alungate.
se nasc cuvinte neîntrebate
modificând lumina, încetinind timpul,
atacând zidul cu miros de lună,
iar pe banca aceea goală din parc a rămas o movilă de gânduri.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru tulburat

într-un albastru tulburat
e tăiată calea migraţiei spre înalt

umerii se retrag înapoi
secundele nu mai ard
şi tot se adaugă lucruri peste lucruri
într-o nestăpânită desime de timp

şi tu eşti o nevindecare
comprimată pân' la epuizarea
gândului aflat pe linia subţire înainte de haos

ajunge să fiu buimăceala nestrecurată în gol
într-o imensă foame de cuvinte
în spaţiul fără aer
unde cuvintele mor

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai eram

nu mai eram în nicio logică.
în nicio durere,
în niciun sărut.
atârnam ca nişte terminaţii disperate
să-şi găsească finalul.
întunericul părea sigur pe el.
dragostea ignorată, într-o formă perisabilă,
degrada cuvântul până la alt înţeles.

ne trebuia un nod la capete
pentru alcătuirea unei singure priviri,
gata să vadă neplecarea noastră
din pietrele sparte.
era un da, conectat înăuntru,
era un da fără timp.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem absenţi

Suntem absenţi din lucrurile noastre comune,
absenţi din acelaşi geam prin care intră lumea.
Ne bântuie însă aceleaşi tristeţe
ce umblă desculţă prin odăile noastre,
întunecând culorile zilei
şi devastând orele nopţii făcându-le albe.

Aceleaşi cuvinte mângâie lumina
şi aşază un freamăt pe aripi de fluturi.
Cioburi de stele se găsesc în cercul nostru,
ca nişte iscoade venite din veşnicie.

Adâncul cuminte e răscolit
de rezonanţa dintre viu şi neviu,
de orga vântului,
sau de telurica stea polară.
Călătorim invers ieşind din culori,
sfâşiaţi pe cărarea de cer
de melancolia plopului venit din alte ierni.
Prezentul curge într-un deşert,
gata gătit cu amprente de gol.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis alternativ

vis alternativ într-o lume cu poze
unde nimic nu mai aleargă
unde nimeni nu-mi fură lipsa
tristeţea din lucruri se pierde
căderea serii rămâne mereu suspendată
roşu e mereu roşu în colţul acela de pe buze

sensibilitatea nu lasă urme
noaptea grea nu există
dragostea se ghiceşte din lumini
şi umbre pictate din cuvinte

locul gol apare în fisura de la suprafaţă
unde sentimentele ies din culori
rupte din staticul inocent
şi încep să umble prin lume

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram

eram neînţelesuri în răgazul vieţii
somnul se grăbea repede spre vise
erai un semn gol în dreptul inimii
cerul respira fără mine
oftatul se pierdea în aer
zbuciumul frunzelor nu-mi suna în urechi
mirosul tău îmi roade verbul
şi ochiul lunii tremură-n oranj
uimirea a înflorit atunci
când dorinţele păgâne îţi săreau din plete
necuprinderea sare din braţe
albastru arcuit e mult prea departe
cuvintele trec prin ziduri
şi chipul frunzelor se arată în sărbătoare
când talpa calcă-n urma ta verde

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem domestic

E o primă vedere,
suspendată lasciv între gene,
un înger patetic strivit între cuvinte.
Mântuirea îşi caută moliftele în stoluri de gânduri,
oglindă opacă în vârf de iluzie,
un gând e oprit în urcare,
sărutul e amputat,
se deschid ferestrele unui prezent
din care lipsesc.
Se smulg frânturi de absenţă din trup
şi cad aprinzând candele în cuvânt.
Apar înserări pe uşa din faţă,
o jartieră ajustabilă pe orice ciorap,
o senzaţie pe rochia indiferentă din cuier
o viziune lărgită a pantofului cu toc înalt
şi literele descompun respiraţia
în cuvintele ce se adună în vers.
O nouă secundă mă naşte,
mai sus de unde sunt.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

dintr-un singur cuvânt
s-a născut sensul limpede al înţelesului
pe pagina mea dezordonată şi rătăcită în verde

literele şi-au aprins lumina
iar căutările din ochi au stagnat

minutele uscate au renunţat la rotire
găsind un alt traseu neinventat

în intervalul dintre cuvinte
sărutul ce se visa în album s-a volatilizat
iar orizontul expulzat a devenit un punct în descreştere

cuvintele şi-au luat un fel de libertate
evadând din unda aceea cu mesajul unei singure inimi

a apărut un alt fel de primire a dimineţii neinvitate
între pereţii suspendaţi în alb

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua coboară

Ziua coboară-n zigzag tivită cu ploaie.
Norii se sparg cu nervii de lumină întinşi pe pământ.
Cerul plouat pe dinăuntru stoarce fluturii
din apă urcându-i la suprafaţă
abia respirând.
În aer se punctează cărări umblate
cu tăceri de început,
unde cuvintele agăţate de mâini şi picioare
ridică spaţiul dincolo de uitare.
Ieri şi alaltăieri, fuga cuvintelor
în criză de timp au inventat o depărtare
simplă şi aproape.
Pentru o clipă prelungiţi într-o singură umbră,
fără frunze, eul meu s-a trezit cu luna-n ochi şi crengile din urmă.
În jurul meu cuvintele au devenit nimic,
pustiul urcă pe un scripete
foşnind aerul ca un frig selenar.
În diverse forme de mişcare
spânzurată ploaia se uită pe geam.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

din cioburi

Nu am fost născut Om, eram o mirare
de cristal, fără umbre… doar sunet înalt

Nu ştiu, ah, dacă aş şti
cine, cum şi de ce a spart oul mirării şi iată-mă
plângând
pe dinăuntru adun apusa splendoare
din cioburi
ce trup aproximativ am strâns până azi
şi de câte ori am luat-o de la capăt, voi nu credeţi!

Nimeni nu-mi dădu vreun încotro măcar
unde să-mi lipesc o latură, unde cealaltă, cealaltă
şi tot aşa…
nu voi reuşi niciodată, mi se preling printre degete
cioburi din întâiul mine, ah, de l-aş prinde
pe acela care a înfăşurat în suspin cheia-măsură
şi a dat cu ea de pământ
o a doua oară!
… o a doua oară?… Nu, era ecoul sau
ce a mai rămas din sunetul acela înalt.

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă dimensiune

eşti suit pe marginea aceea abruptă
unde îmbrăţişarea trebuie ridicată să te ajungă
din lumina rece şi înclinată într-o parte.
umărul tău e gata să fugă.

în stânga ta e o respiraţie de aer verde
o reîntoarcere a neîntâmplărilor schimbate în gând,
pradă unei lumini încete şi fierbinţi.

strigătul din lucruri nu te lasă ocupat cu tainele frunzelor
şi ieşirea din sfera ta strâmtă.
totul ar fi ca o răsărire de iarbă perfectă
de n-ar fi gravitaţia şi cuvintele legănate de sunet
în spaţiul gol cu o altă dimensiune rostogolită în zare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Galbenul scuturat...

Galbenul scuturat din verde
ne-a adus pe marginea unei gropi confuze,
unde nimicul amestecat în colb
se agaţă de tălpi şi ne intră în ochi.
Se-ncheagă o boltă atrofiată a cerului,
stele ciudate apar licărind,
mâini vlăguite cad pe lângă trup.
Gânduri lăsate în cădere liberă ne abandonează
diferit în spaţii diferite,
tăcerea ne leagă fără cuvinte.

Încăperea se goleşte de lună
hainele programate
să ucidă movila de gânduri
sunt doar un truc lejer
ca şi jumătatea mea provizorie, din oglindă
ameliorând o stare vulnerabilă
prin pantofii cu toc înalt.
Peste undele galbene coboară albastru
rearanjând cioburile din tăcere
ştergându-i conturul de cactus.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte îngheţate

mestec cuvinte îngheţate
se scufundă o lume fără urme de înger
speranţa anihilată plutea în spaţiu
ora vopsită anestezia timpul
golul clipelor se umplea fără rod
eram sub o stea căzătoare
coroana de lumină de pe frunte a devenit umilă
s-a dezumflat starea aceea de legendă frumoasă
erai o Medee
seninul plecării a pornit din albastru
cuvintele au făcut scut suspendând ceaţa
pe mâna celor meschini a rămas un mâine tulbure
descoperit de umbre

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă verde

plouă verde
pe gânduri departe de casă
rotocoale se-nvârt ca-ntr-un dans
spălându-mă pe mâini
spălându-mă pe faţă

locuri metaforice se agaţă de tălpi
sunt locuri unde nu am fost vreodată
ele se dilată ca o reclamă
într-o enumerare austeră
din dezertări dintr-o lume reală

eşti strâns la mijloc
fără scăpare
cu ţigara stinsă sub pantofi
într-un vârtej de cuvinte fără măşti
ce pot muta casa dintr-un loc în altul
căderile libere se amortizează
sub ploaia verde ce-mi haşurează gândul.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci

cuvintele au sărit din nefiinţă
lungindu-se vertical
flambând cerul nopţii
trezind arborii ce voiau să doarmă

pe strada liniştită melancolia se scălda în unde verzi- albastre
inima înghesuită în frig murea câte puţin la fiecare strigăt
vocalele schimbau mersul stelelor

un timp se redesena în jocul palmelor
depărtarea zăbovea în trepte către cer
reverenţa unui frison lovea stomacul
fabulosul foşnet din silabele de foc
sosea din absenţă
atunci cuvintele au muşcat din mine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul se înşiră

drumul se înşiră cu indiferenţă
pe locul unde se scufundă universul
toate reptilele aleargă sub piele
se desfrunzeşte răsăritul
se despletesc norii
ziua aceea a venit nechemată
topind treptele vopsite în fum
în ochi rămâne luna ciobită
ferestrele rememorează
umerii stelelor ca nişte lămpi de noapte
amăgirile nopţii zvâcnesc melancolic
se desenează un cerc unde cad frunzele
schimbat la faţă ai luat cu tine toate cuvintele mele
de nefrig
de opal
atârnate de veşnicie
din visarea ce nu ştie încă apar himere
din mine cad scântei de gând
cu tine ascuns în mine

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!