Pe urmele iubirii

Atâţia oameni care-s singuri, pierduţi în încleştarea lor,
Ce doar visează o iubire de care mult le este dor,
Atâtea inimi abătute care oftează la apus,
Cu ochii trişti, pierduţi în zare, nemaiavând nimic de spus

Furtuni iscate sufleteşte peste oceane de trăiri,
Care îneacă sentimente şi sting lumina din priviri,
O încruntare le ia locul şi parcă scrâşnete de dinţi,
Degeaba te ascunzi în tine, tu tot le vezi şi tot le simţi

Din când în când, câte-o minune... apar şi doi îndrăgostiţi,
În jurul lor lumea dispare, ei sunt cumva blagosloviţi,
Pe unde trec, ninge petale, ţâşneşte-o rază dintre nori
Şi tot ce-i gri parcă renaşte în miliarde de culori

Eu le tot caut pe jos paşii, să fur din timpul lor secunde,
Să le adun, să storc din ele, iubirea care îi pătrunde
Să mă stropesc cu ea pe faţă, în lumea lor să mă retrag,
Acolo să-mi găsesc cuvântul şi să îl scriu iubind cu drag

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu capul în nori

M-am însetat cu amintiri
Din cupe pline cu nimic,
Le-am tot golit, doar din priviri,
De tot ce aş mai vrea un pic.

Acum parcă sunt beat... deloc,
Trezit de ce-aş putea să fiu,
Mă simt cum ard... dar fără foc
Într-un apus de ploi, târziu.

Privesc cum nori din ceruri cad,
Sunt mult prea grei de tot ce-i gri,
Iar eu, un suflet de nomad,
Nu pot de ei, a mă feri.

Devin fără să vreau, subit,
Un ameţit cu capu-n nori
Şi deşi singuri au venit,
Eu cred că zbor... şi am fiori.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea lor

Există dincolo de orice vizor,
O lume frumoasă, doar a lor
Unde se poate dormi în zbor,
O lume a păsărilor.

E dat de îngeri darul lor,
Un dar ce-l au până când mor
Mereu cu gândul printre nori,
Cântându-i soarelui în zori.

Si vine câte-un anotimp,
Uneori, mult prea din timp
De le alungă-n alte ţări,
Peste oceane, peste mări.

Îşi lasă-n urmă munca lor,
Luând cu ele lumea lor
Şi pleacă, cu gândul la noi,
Plângând uitându-se înapoi.

Se duc cu soarele de vară,
În alt tărâm, cu primăvară
Păstrând cu ele amintiri,
Inegalabile trăiri.

Vom fi şi noi în gândul lor,
Rămaşi ascunşi, în lumea lor
Purtaţi prin crânguri neştiute,
În sufletele lor mărunte.

Şi vor veni din nou la noi,
Să-şi vadă al lor tăcut zăvoi
În stol neîncetat zburând,
Murind pe drum, cu noi in gând.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colţ de stea

De unde ai venit la mine?
Din care colţ ceresc ascuns?
Tu mi-ai adus stele cu tine,
Să-mi strălucească când sunt plâns.

Pe drum cules-ai curcubee,
Ca să le văd eu peste tot,
Să-mi curgă rimă din condeie,
Atunci când nu mai simt că pot.

Din care altă galaxie
Te-ai înălţat ca să îmi zbori?
Să-mi pui în suflet poezie
Şi infinituri de culori?

Doar te privesc şi simt o pace
Din care nu mai vreau să plec,
Acolo dragostea nu-mi tace
Şi-n ea vreau timpul să-mi petrec.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din punct de vedere uman şi etic, urmările sunt totuşi pe deplin regretabile: cuplurile de îndrăgostiţi înclină adesea spre un autism în doi... sau spre aroganţa în doi... În ambele situaţii ei sunt ca şi pierduţi pentru lume – fie că, în contopirea cu celălalt şi în suficienţa lor, uită de tot ce e în jur, fie că, orbiţi cum sunt de sentimentul sublim al unicităţii legăturii lor, dispreţuiesc lumea şi pe toţi ceilalţi oameni care nu cunosc sfântul delir erotic, privindu-i astfel, doar ca pe nişte imbecili, cărora le pot arăta degetul mijlociu.

Patrick Suskind în Despre iubire şi moarte
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stea în părul tău

Noi doi privim acelaşi cer,
Aceleaşi stele căzătoare,
Care doar trec, însă nu pier,
Ca o iubire ce dispare.

Mă uit la ele, sunt gelos,
Au adunat vise, dorinţe,
Le duc în zborul lor frumos,
Prin lumi cu prinţi şi cu crăiţe.

Au toate sus un cer al lor,
Îndrăgostiţi ce stau să-l vadă,
Sperând că poate zeilor,
Din mâini vreo stea o le cadă.

Ţi-aş prinde-o undeva în păr,
Să-ţi strălucească veşnic ţie,
Precum pe apă un nufăr,
Iar tu să-mi luminezi doar mie.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste de dobitoace

Nu-mi plac proştii
proştii care ridică capul din iarba lor
şi cuvântă,
care ies din comportamentul de vită docilă
şi se transfigurează în animale de pradă,
dându-şi cu presupusul despre arta conducerii
fără a cunoaşte teoria sistemelor.
Nu-mi plac ticăloşii,
nici măcar nu-i căinez,
sunt atât de ticăloşi că nici nu scuip pe ei,
doar îi sictiresc.
Urăsc trădătorii, cu toată fiinţa mea,
de parcă i-aş fi iubit candva crâncen,
cu dumezeii mamii lor cu tot.
Iubesc animalele,
în lumea lor proştii fac treabă de proşti,
cu blândeţe şi asumare de condiţie,
respectând ecuaţia domnului Gauss.
Iubesc animalele pentru că în lumea lor lucrurile sunt clare,
iubirea este iubire şi ura este doar o furie,
ce se stinge după legi prestabilite.
Dar cel mai mult iubesc animalele
pentru că în lumea lor nu există trădare,
trădarea înseamnă moarte.
Priviţi animalele proştilor,
ticăloşilor, tradătorilor
şi învăţaţi legea şi măreţia de a fi oameni!

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcută

Ascunsă-n gândurile tale,
Încerci să nu arăţi ce simţi,
În jurul tău, mii de petale,
Te roagă să iubeşti, s-alinţi.

Însă preferi singurătate,
De ce preferi să stai în ea?
De ce o frică te desparte
De tot ce eşti? De tot ce-ai vrea?

Te rog, de poţi, iartă-mi privirea
Dar cum să nu observ ce faci?
Îţi văd cumva nefericirea,
Pe care o ascunzi şi taci.

Să nu te-nchizi, nu da uitării,
Ce sufletul adânc îţi simte,
Priveşte iar albastrul zării,
Unde iubirea nu te minte.

Ridică ochii, fii iubire,
Să fii tot ce ţi-e dat să fii,
Destul ai plâns, fii fericire,
Aşa cum numai tu o ştii.

poezie de Adi Conţu din Dansul emoţiei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcută

Ascunsă-n gândurile tale
Încerci să nu arăţi ce simţi
În jurul tău mii de petale
Te roagă să iubeşti, s-alinţi,

Însă preferi singurătate
De ce preferi să stai în ea?
De ce o frică te desparte
De tot ce eşti? De tot ce-ai vrea?

Te rog, de poţi, iartă-mi privirea
Dar cum să nu observ ce faci?
Îţi văd cumva nefericirea
Pe care o ascunzi şi taci

Să nu te-nchizi, nu da uitării,
Ce sufletul adânc îţi simte
Priveşte iar albastrul zării
Unde iubirea nu te minte

Ridică ochii, fii iubire,
Să fii tot ce ţi-e dat să fii
Destul ai plâns, fii fericire,
Aşa cum numai tu o ştii

poezie de Adi Conţu (8 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă tem de petale...

primăverile vin
din adâncuri de ierni
din gânduri pe care începi să le cerni
din zăpezi colorate
mult cântate de om
crescute-n miracolul vieţii din pom
preschimbate-n petale
în fir de iubire
în scrieri de dor... într-o altă simţire
şi curg peste noi
peste viu şi culoare
căderea lor lasă priviri temătoare
de curgerea lumii
de fructul rămas
zămislit peste timp să mai fac'-un popas
mă tem de petale
de cântul lor mut
mă tem că nicicând n-am să-nvăţ să le-ascult
de urma lăsată în gând
de unicul lor adevăr
mă tem doar de cele rămase prin păr

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărut de vers

Nu te cunosc, nu mă cunoşti,
Dar când citeşti, pari a o face,
Nu poţi ascunde după măşti
Ceva ce-n suflet nu îţi tace

Nu înţeleg, nu înţelegi,
De ce cuvântul te atrage
E un mister ce nu-l dezlegi
Ce din cotidian te trage

Fiori resimţi fără regret
Bătăi de inimă-ţi dansează
Valsând în gânduri de poet
Care iubeşte şi visează

Cumva te pierzi în lumea lui
Ce-ţi pare bună, împăcată,
Şi deşi taci, ai vrea să-i spui,
Că nu mai vrei să pleci vreodată

El îţi zâmbeşte stingherit
Sărut de vers îţi dă pe frunte
Îţi aminteşte c-ai iubit
Şi că iubirile sunt sfinte

În clipa aceea realizezi
Că dragostea din nou revine
Că tu poţi încă să visezi
La tot ce vrei, la tot ce-i bine,

Poetul iar zâmbeşte vag
Apoi încet ochii apleacă
Căci tot ce-i este lui mai drag
Prin versul său vine şi pleacă

El nu rămâne cu nimic
Mai mult decât o mulţumire
C-a vindecat poate un pic
Şi că ţi-a oferit iubire

poezie de Adi Conţu (11 iunie 2017)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii nimănui…

Trecem grăbiţi pe lângă ei
Şi nu avem nimic de spus
Copii uitaţi de către zei
Cu răsăritul în apus.

Strâmbăm din nas că sunt murdari
Ş-au haine rupte şi-s desculţi
Dar suntem, Doamne-atât-de-avari
Şi nu ne pasă de cei mulţi.

Uităm c-au suflete şi ei
Nu-s doar imagini în decor
Zicem scârbiţi că-s derbedei
Ce-s oare-atunci părinţii lor!?

Şi tot din carne sunt făcuţi
Iar rănile la fel îi dor
Loviţi de soartă de micuţi
Se chinuiesc în lumea lor.

Să alinăm pe cât putem
Al sufletului lor tumult
Şi chiar şi-atunci când bani n-avem
O vorbă bună, oare-i mult?

poezie de Ioan Gelu Crişan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înec pişcoturi şi vă împărtăşesc aureole

dintr-o cupă de şampanie se priveşte mai bine viaţa
cu tot amarul cu tot amnarul cu pânza penelopei
din vârful domului de la hiroshima la ceas de moarte
vă împart viaţa ca pe o bomboană cu lichior de roze
din când în când câte un veac de risipit pe iubire
cât să-mi crească îngeri din ram în ram primăvara
parcă în ciuda celor care cheltuie miliarde pe arme
eu cuceresc universul cu ceva mai mult de o lacrimă
şi supun geometriei fiecare gâză zăpăcită de floare
doar aşa să-mi râdă inima când îmi este aşa soare
..............................
numai cine nu bate cuie în geam dimineaţa
nu înţelege de ce trebuie căutat buricul universului
acolo unde doi oameni îşi dăruiesc iubirea
..............................
nu despart apele
nu vă aduc minuni
doar vă ofer oglinda

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce tristă e lumea în care trăieşti!

Ce tristă e lumea în care trăieşti
Când cerul nu plouă, deşi tu iubeşti,
Când soarele arde şi ultima frunză
Iar ţie-ţi îngheaţă cuvântul pe buză!

Ce triste sunt toate şi gri şi stinghere!
Demult ai uitat cum e gustul de miere
Şi-albina tot cată nectarul în floare
Cum cată lumina, frumosul în zare!

Ce trişti sunt şi ochii şi inima-i tristă
În lumea în care Dumnezeu nu există!
În lumea de clone şi de surogate,
Ce tristă e viaţa, ce triste sunt toate!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ochi de înger

Privesc în ochi, un înger alb, un înger luminos!
În ochii lui văd ceru-n rai, un rai aşa frumos!
Vreau să-l ating, el stă pe nori, pe norii de zăpadă
Încet cad râuri de lumină, încet, într-o cascadă!

Ochii n-au văzut, vreodată, vreodată, o altă lume
Lumea lor! Ce-i lumea lor, cine ar putea spune?
Lumea noastră-i lumea noastră, aşa de colorată!
Dar lumea lor, în lumea lor, mult prea minunată!

Se văd culori, ce curg, vărsate, vărsate în lumină
Pe-o mare de tăcere şi-o linişte deplină
Doar cerul înstelat, el ştie să-ţi vorbescă
Ce visul nu cuprinde, nici mintea omenească!

Dincolo de nori e cerul, dincolo de cer e noapte
Unde gândul nu mai zboară şi cuvintele sunt şoapte
Şi din noapte poţi ajunge, până-n răsărit de soare!
Unde vântul nu mai bate şi nimic nu te mai doare!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea e în tine. A fost tot timpul acolo şi e singurul loc unde va fi. Şi atunci când nu simţi iubire e pentru că ţi-ai acoperit iubirea din tine cu gunoaiele existenţei de zi cu zi şi doar de tine depinde să îţi mişti fundul şi să începi să faci curat printre gunoaie până când vei face iubirea din tine să strălucească din nou. Iubirea e în tine atunci când citeşti o carte care îţi place, când te uiţi la filmul sau serialul preferat, când mergi în excursie şi eşti în mijlocul naturii trăgând pe nas aerul oxigenat al pădurii sau cel sărat al mării şi toate problemele de acasă par departe. Când asculţi muzica preferată, când eşti cu prietenii din copilărie şi râdeti de toate amintirile. Iubirea e în tine atunci când îţi spune: "Devino maxim din ceea ce poţi să devii." Iubirea e când alergi pe bandă sau pe stradă sau tragi de fiare la sală sau faci orice sport, pentru că iubirea îţi spune: "Iubeşte-te! Vreau să ai un corp frumos şi sănătos." Iubirea e în tine când te duci să mângâi un câine sau o pisică. Iubirea e în tine atunci când ştii că meriţi tot ce e mai bun în viaţa asta şi iubirea e în tine când faci ceva cu pasiune şi uiţi cum trece timpul. Iubirea e în tine când îţi îmbrăţişezi părinţii şi bunicii şi îi ierţi pentru toate greşelile pe care le-au făcut faţă de tine, pentru că atât au ştiut la vremea lor. Iubirea e în tine când te uiţi în ochii persoanei pe care o iubeşti şi îi spui: "Te iubesc" fără să îţi pese de reacţia ei şi fără să ai nevoie de ceva în schimb.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu spun că lumea din SUA este mai bună sau mai proastă. Lumea americană este o compilaţie de tot felul de mentalităţi, de tot felul de naţii, de tot felul de lucruri care se întrepătrund şi creează o unitate de cultură şi de spiritualitate, în care fiecare vine cu varietatea lui şi este extraordinar să vezi atâtea popoare diferite care convieţuiesc armonios. Trăind în New York, parcă ai fi în Babilon.

citat din Carmen Harra
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânii tăi, culcuş de lună

În adieri înmiresmate, mă rătăceşti, însă zâmbesc
Pierdut, mi-e teamă câteodată, deşi lunatic, te iubesc
Şi sorb din tine cu dorinţa unui adolescent rebel
Care se pierde, fără voie, în tot ce vrea şi simte el

Iar tu? Aidoma unei aripi, mă-nalţi printr-un sărut, mai sus
Să fiu privirea care vede iubiri celeste la apus,
Cumva din sânii tăi răsare o dulce lună, ceru-i clar,
Pe ei aştern o mângâiere, ce îţi ofer acum în dar

De ce tresari? Dulce petală... catifelezi tot ce atingi,
Cu pielea ta, tu vindeci totul, chiar şi tristeţea mi-o învingi
În ochii tăi eu văd ce lacrimi ai vindecat de ai iubit,
Pe buze mi-a rămas dulceaţă, când cu-ale mele le-ai unit

Tu nu te vezi minunăţie, ai îndoieli, chiar de îţi spun
Că fără tine lumea asta nu ar cunoaşte tot ce-i bun
Parcă visez... dar e trezire, acum te văd, mă minunez
Priveşte veşnic către mine, căci fără tine iar oftez

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranii

Îi văd, sunt tot aşa, cu cojoacele rupte,
Cu piepturile şi cu feţele supte,
Le sunt mâinile tot aşa aspre şi dure,
Privirile, tot oţel din tăiş de secure.
Cu ochii adânci şi lucioşi ca nişte băncuţe,
Aduc la oraş dimineţele în căruţe.
Beau ţuică prin cârciumi şi vorbesc tare,
Socotesc banii pe degete şi hambare,
Li se umezesc ochii şi ascultă duşi
Când îşi taie ţiganul sufletul în arcuş.

Îi simt după mirosul cojoacelor ude;
Dar sufletul lor chinuit nu m-aude.
Mă uit în ochii lor trişti şi adânci,
La mâinile lor care pot să sfărâme stânci,
Şi-mi vine să le strig, să-i trag de mintean:
Băă, sunt şi eu tot ca voi, tot ţăran!
Dar glasul meu se topeşte, e de ceară...
Seara ţăranii pleacă, cu oraşul suit în cară.
Îi petrec până la margine, până în ţigănie,
Dar durerea lor, pe străinul care merge pe alături n-are de unde să-l ştie.

poezie clasică de Virgil Carianopol din Carte pentru domniţe (1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

am devenit statui, nici măcar din piatră
nu mai avem timp nici în închisorile noastre din suflet
grilajele lor ne-au fost sparte
orbecăie întunericul prin multe dintre ele
ne-a fost violat până şi spaţiul inimii
iar iubirea ne-a fost alungată
mâini lungi au intrat în noi şi ne-au luat
cuvintele
am rămas muţi, vorbesc doar ecranele

ferestrele ochilor ne-au fost acoperite, cu un alt soare
nu al nostru, ci a lor
noaptea luna nu ne mai cântă versuri, ci sângerează
zăpada este roşie de sângele celor care mor
legile nu mai funcţionează

telefonul sună a întuneric, când plăteşti
creditul cu zilelor muncite pentru un cub, în care
ai doar ceasul şi-o masă la care somnul te răpune
căci vine un alt mâine, la fel

copii stau pe net şi afară ninge, degeaba
căci săniile pentru ei au devenit inutile
au devenit albinoşi
soarele a dispărut din obrajii lor

bună dragă, soţul sau ea îţi spune
tu nici nu tresari, eşti tot acolo
parcă şi după serviciu, şeful te întreabă
când e gata?

noaptea spaţiul dintre noi s-a mărit
salteua şi patul au fost prea scumpe
şi trebuie să ne odihnim
dimineaţa plecăm fără cuvinte
de parcă nici nu ne-am fi cunoscut!

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeii

Femeie! Trebuia să ştiu, din viaţă,
Că te iubeşte cinʼ te vede-n faţă;
Tot viaţa să mă-nveţe trebuia
Că-i vorbă-n vânt făgăduiala ta;
În faţa farmecelor tale pus,
Ştiu însă doar că te iubesc nespus.
Memorie, eşti binecuvântată
Când cu Nădejdea te arăţi de-odată,
Dar blestemată eşti de-ndrăgostiţi
Când de Nădejdea lor sunt părăsiţi.
Femeie, frumuseţe-nşelătoare,
Ce grabnic tinerii îţi dau crezare!
Ce tare bate inima lor, când
Văd prima oară ochii tăi arzând
-Albaştri, negri sau ca de alună,
Din care lunecă vreo rază bună!
Ce repede se-ncred ei în cuvântul
Dat lor, şi îţi ascultă jurământul,
Nădăjduind că veşnic ţi-l vei ţine,
Când tu te schimbi chiar într-o zi, vezi bine!
Se potriveşte-a nu ştiu cui idee:
"Ţi-e scris cuvântul în nisip, Femeie!"

poezie celebră de Byron, traducere de Petru Solomon
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!