Copiii nimănui
Trecem grăbiți pe lângă ei
Și nu avem nimic de spus
Copii uitați de către zei
Cu răsăritul în apus.
Strâmbăm din nas că sunt murdari
Ș-au haine rupte și-s desculți
Dar suntem, Doamne-atât-de-avari
Și nu ne pasă de cei mulți.
Uităm c-au suflete și ei
Nu-s doar imagini în decor
Zicem scârbiți că-s derbedei
Ce-s oare-atunci părinții lor!?
Și tot din carne sunt făcuți
Iar rănile la fel îi dor
Loviți de soartă de micuți
Se chinuiesc în lumea lor.
Să alinăm pe cât putem
Al sufletului lor tumult
Și chiar și-atunci când bani n-avem
O vorbă bună, oare-i mult?
poezie de Ioan Gelu Crișan
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Ioan Gelu Crișan. [Vezi poezii despre suflet, poezii despre vestimentație, poezii despre imagine, poezii despre dor, poezii despre copilărie, poezii despre bunătate sau poezii despre bani
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.