Cu capul în nori
M-am însetat cu amintiri
Din cupe pline cu nimic,
Le-am tot golit, doar din priviri,
De tot ce aș mai vrea un pic.
Acum parcă sunt beat... deloc,
Trezit de ce-aș putea să fiu,
Mă simt cum ard... dar fără foc
Într-un apus de ploi, târziu.
Privesc cum nori din ceruri cad,
Sunt mult prea grei de tot ce-i gri,
Iar eu, un suflet de nomad,
Nu pot de ei, a mă feri.
Devin fără să vreau, subit,
Un amețit cu capu-n nori
Și deși singuri au venit,
Eu cred că zbor... și am fiori.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Adi Conțu. [Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre suflet
- poezii despre ploaie
- poezii despre nori
- poezii despre foc
- poezii despre devenire
- poezii despre amintiri
- poezii despre alcoolism
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.