Thot
Magii scribi cunosc secretul zeului ce născocise
Întru slava veșniciei știința lucrurilor scrise,
Dătătorul de cuvinte și întâiul sacerdot,
Zeul lunii și-al magiei, zeul alchimiei, Thot,
Cel ce semne hieroglife dăltuise-n chip măiastru,
Luându-și ca model chiar luna, înțeleptul nopții astru,
Căci așa cum este luna o oglindă pentru soare,
Duhul nevăzut vestindu-i în adânca înnoptare,
E și scrisul o oglindă fastuos alcătuită
Pe potriva strălucirii ce se lasă-n ea privită,
O oglindă ce rămâne chiar de soarele-i s-a stins,
Lună veșnic păstrătoare în noaptea de neînvins.
Și cine-ar putea citire să dea magicelor forme
Și cu aburul rostirii viu conturele enorme
Să le umple, să le smulgă din tăcerea lor măreață,
Prin puterea hieroglifei, strălucirii i-ar da viață,
Luna ar părea că-i soare și argintul aur greu,
Alchimist ar fi acela, slujitor marelui zeu,
Poarta-n lături s-ar deschide către lumile trecute,
Și-ar juca vremelnicia de la cap umbrele mute:
Apele ce-au curs odată ar mai curge cum au curs,
Ochii care-au fost în lacrimi ar mai plânge cum au plâns,
Iară cei ce-odinioară îndelung s-au fost iubit,
Regăsindu-se din moarte, se iubi-vor înzecit.
poezie de Ionuț Ștefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre noapte
- poezii despre plâns
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre știință
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre secrete
- poezii despre ochi
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Așa mi se întâmplă...
Și iarăși vine noaptea și iarăși n-am să dorm,
Am să privesc iar cerul cu luna ca un corn
Și totul într-un mine voi cerne gândul mut,
Voi fi cu amintirea scăldată în trecut,
Voi fi un rob al nopții cu ochii mari deschiși,
Mă voi certa cu cerul căci tu nu ești aici,
Mă voi certa cu luna... ce mult m-a păcălit,
Mi-a spus că-i e totuna, că tu nu mai iubit
Și iarăși toată noaptea, mă voi gândi ce-am fost,
Îmi voi vedea greșeala și rostul cu-al lui rost,
Îmi voi citi prin versuri cuvinte din trecut
Să văd cu ochii minții un adevăr pierdut,
Să văd de pot vreo dată ce-a fost să înțeleg,
Misterul ce m-apasă încerc să îl dezleg,
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre versuri, poezii despre somn, poezii despre sclavie, poezii despre păcăleli, poezii despre poezie sau poezii despre lectură
Pan
Pe culmi revarsă luna al stelelor noian,
De ce te-ascunzi de ele? Nu știi că zeul Pan
De cum se lasă noaptea iubire vrea să-și cate,
Prin tufe și hățișuri croindu-și drum pe coate?
El are lungi cornițe, dar crede-mă, nu-i drac,
Atâta doar că dansul și vinul i-s pe plac,
Iar de vei vrea în iarbă sărutul să i-l dai,
Îți va cânta la creștet năzdrăvănii din nai.
O, iată cum tresaltă pământul sub copită-i
Și iarba se aprinde, verdeața ei topită-i
În cercuri de lumină ce freamătă-n magie,
Materia, ea însăși, trezită e și vie!
Și iată cum în hore un vis ne înconjoară,
Cu iele fermecate ce ies întâia oară
Din ascunzișul sacru, iar zeul le e rege:
Din cele-o mie una mireasă își alege.
poezie de Ionuț Ștefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre visare, poezii despre vin, poezii despre sărut, poezii despre stele, poezii despre nuntă, poezii despre muzică sau poezii despre monarhie
Așa mi se întâmplă...
Și iarăși vine noaptea și iarăși n-am să dorm,
Am să privesc iar cerul cu luna ca un corn
Și totul într-un mine voi cerne gândul mut,
Voi fi cu amintirea scăldată în trecut,
Voi fi un rob al nopții cu ochii mari deschiși,
Mă voi certa cu cerul căci tu nu ești aici,
Mă voi certa cu luna... ce mult m-a păcălit,
Mi-a spus că-i e totuna, că tu nu m-ai iubit
Și iarăși toată noaptea mă voi gândi ce-am fost,
Îmi voi vedea greșeala și rostul cu-al lui rost,
Îmi voi citi prin versuri cuvinte din trecut
Să văd cu ochii minții un adevăr pierdut,
Să văd de pot vreo dată ce-a fost să înțeleg,
Misterul ce m-apasă încerc să îl dezleg,
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sub bolta unde ruginesc
Prin geamul nopții trece luna,
O amintire pe perete
Rămâne umbra care crește,
Cum crește zborul la erete.
Mă înfășor în gheara vieții
Și strâng în piept semne hazlii,
Aud cum umblă prin biserici
Trecute morți cu oameni vii.
Văpăi albastre încunună
Un ochi rotund, un ochi domnesc,
Rămâne luna amintire
Sub bolta unde ruginesc.
Se duc așa ca frunza anii,
Visez cu ochii puf în zbor,
Rămân credință-a ta lumină
Când moartea bate din picior!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre moarte, poezii despre religie, poezii despre picioare sau poezii despre lumină
Zeul cel Bun și Zeul cel Rău
Zeul cel Bun și Zeul cel Rău s-au întâlnit pe vârful muntelui.
Zeul cel Bun a spus, "Bună ziua, fratele meu".
Zeul cel Rău n-a răspuns.
Și Zeul cel Bun a spus, "Azi nu prea ești în apele tale."
"Da," a spus Zeul cel Rău,
"Iar asta pentru că cineva m-a confundat cu tine,
m-a invocat folosind numele tău
și s-a comportat de parcă vorbea cu tine;
bineînțeles, chestia asta mi-a displăcut."
Și-a spus Zeul cel Bun,
"Și eu am fost confundat cu tine și invocat cu numele tău."
Zeul cel Rău s-a îndepărtat blestemând prostia omenească.
poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prostie, poezii despre prezent, citate de Khalil Gibran despre prezent, poezii despre munți, citate de Khalil Gibran despre munți, poezii despre apă sau citate de Khalil Gibran despre apă
Fiecare adevăr pe care îl descoperim este o oglindă netulburată care împrumută ceva din strălucirea ei și celor din jur, înainte de a le reflecta imaginea. Atrași de tot ce strălucește, oamenii de rând se adună, privesc în oglindă din depărtare, iar tocmai în centrul strălucirii zăresc, pe jumătate ascunsă în fund, o imagine înfricoșătoare, sinistră și cețoasă. Cuprinși de groază și repulsie, ei își întorc privirea de la oglindă și o învinuiesc pe ea, învăluind în același simțământ de ură și oglinda și strălucirea ei. Ceea ce i-a înspăimântat a fost doar răsfrângerea propriei lor nimicnicii!
citat clasic din Titu Maiorescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre imagine, citate despre spaimă, citate despre repulsie, citate despre promisiuni, citate despre groază, citate despre adevăr sau citate de Titu Maiorescu despre adevăr
Basorelief cu eroi
Soldații cei tineri s-au așezat în vitrină,
chiar așa cum au fost găsiți, împușcați în frunte,
ca să fie vazuți s-au așezat în vitrină,
respectându-și întocmai mișcarea lor ultimă,
profilul, brațul, genunchiul, mișcarea lor ultimă,
când au fost împușcați pe neașteptate în frunte
sau între omoplați cu o flacără mai subțire
decât un deget de copil care arăta luna.
În urma lor a rămas goală baraca,
mirosind a obiele, a țigări strivite, a fereastră închisă.
Valizele de lemn care umplu baraca
mai clănțăne încă din fierul minerelor,
așa cum clănțăne luna din fierul minerelor
acum, cu puțin inainte de-a fi deschisă,
ca să se caute-n ea scrisorile vechi și fotografiile vechi
ale timpului.
Soldații cei tineri stau dați cu ceară
pe fețe și pe mâini, ca să lucească
dați cu ceară ca să lucească, dați cu ceară,
și așezați întocmai așa cum erau în secunda
când viața s-a rupt și moartea a-nghițit secunda.
Stau așa nemiscati, ne-ncetind să luceasca,
și noi ne uitam la ei cum am privi luna
răsărind chiar din mijlocul pieții.
Pentru noi, care suntem acum de-o vârsta cu ei,
deși stau de ani lungi în vitrină,
pentru noi, care i-am ajuns din urmă și trecem de ei,
și inimă bătând avem, și memorie,
o proaspătă, din cale-afară de proaspătă memorie,
soldații cei tineri s-au așezat în vitrină
și se imită pe ei însuși întruna,
ca și cum ar fi vii.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vârstă, poezii despre tinerețe, poezii despre secunde, poezii despre scrisori, poezii despre mâini, poezii despre mișcare sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Sonata lunii
Sonata lunii de Beethoven
e însăși luna coborâtă pe pământ.
Așa s-ar crede și așa s-ar zice:
luna ce umblă prin păduri,
prin roua-albastră și prin flori de crini,
și-alcătuiește din lumini
amare și din dulce vânt
Ofelii, Margarete, Beatrice.
Printre acestea te alegi și tu,
ca o parte din Sonata
ce încă niciodată
nu a fost cântată.
poezie celebră de Lucian Blaga din Vara de noiembrie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre păduri, poezii despre flori, poezii despre crini sau poezii despre Ludwig van Beethoven
Chiar dacă...
Chiar dacă s-ar desface din temelii pământul
Chiar dacă s-ar deschide a cerului ferești
Chiar dacă și-ar deschide și mările adâncul
Deasupra tuturora, Tu, singur, Doamne, ești...
Chiar stelele sau luna cum fructele ce-s coapte
Ar tot cădea cum cade o lacrimă din rai
Și ziua de s-ar stinge și s-ar preface-n noapte
Deasupra tuturora Tu singur, Doamne, stai.
Năluci de neființă chiar dacă-ar fi să vină
Nimicul să-și întindă ca-n ziua cea dintâi
Tu, singur, Doamne sfinte, ai să rămâi Lumină,
Deasupra tuturora, Tu, Doamne-ai să rămâi...
poezie de Adriana Cristea (23 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre rai
Luna
În nopți sclipește Luna
Pe Cer se aprinde noaptea
Înalță-te la Ceruri
Învingând și moartea.
Răsfață-te-n putere
Din umilință învie
Creând din moarte viața
Supusă la magie.
Crează-te din gânduri
Nu simțuri pământești!
Învinge-n tine noaptea
Lumina s-o primești.
Și dacă vrei vreodată
Să simți că ai existat
Întreabă, Luna, noaptea:
Cine sunt eu de fapt?
Și un răspuns de-ndată
S-a prins în tine acum
Tot ce a fost odată
Tu vei afla de-acum.
Se ascunde în ziuă Luna
Lumina nu o vedem,
Doar când se lasă noaptea
Și stelele pe Cer.
Deschide-ți Cerul Lună
Transformă noaptea-n zi
Zeii îți dau lumina
Prin stele mii și mii.
Și dacă ar fi vreodată
Să cânt la geamul meu
E pentru tine Lună
Ți-aprind lumina eu.
poezie de Nicoleta Petre (28 octombrie 2019)
Adăugat de Nicoleta Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre simțuri, poezii despre gânduri sau poezii despre existență
Era odată un vrăjitor răutăcios, care a făcut o oglindă, dar nu era o oglindă ca toate oglinzile, fiindcă tot ce era mai frumos și bun dacă se oglindea în ea aproape că nici nu se vedea, în schimb, tot ce era mai urât se vedea în oglindă foarte limpede și chiar mai urât decât fusese. Cele mai frumoase priveliști în oglindă parcă erau spanac fiert și cei mai buni oameni erau în oglindă urâcioși sau ședeau cu capu-n jos. Fețele lor erau așa de schimonosite că nu le puteai cunoaște și dacă, de pildă, cineva, care avea o alunică pe obraz, se uita în oglindă, alunica creștea și îi acoperea tot obrazul ca o pată neagră.
Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre superlative
- citate de Hans Christian Andersen despre superlative
- citate despre frumusețe
- citate de Hans Christian Andersen despre frumusețe
- citate despre spanac
- citate despre schimbare
- citate despre negru
- citate de Hans Christian Andersen despre negru
- citate despre cunoaștere
Licuricii din sân
În noaptea aceea adâncă,
De iarnă,
În care dispăruseră
Toate vietățile pământului
Și doar vântul se lovea
Bezmetic în oglindă,
Cerul se lăsase greu
În jos.
Și mi-ai spus
Să nu deschid fereastra
Că s-ar putea să ne inunde.
- "Ne-am cufundat în cer ca într-o mare"
Nu știu cum m-ai privit
Că m-am oprit din ce făceam
Și-am tresărit.
- "Închide ochii și deschide palma!"
Dar am trișat
(ca și tine)
Și am privit
Cum îmi strecurai
În sân
Licurici aprinși,
Ca un jar viu
Răscolit atunci
De privirile tale.
poezie de Niculina Ilisie
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre licurici, poezii despre iarnă sau poezii despre animale
Luna plină roz
April s-a copt, chiar de-i răcoare,
Iar pământu-i o pătură de floare;
Culorile, puternice, strălucitoare
Au molipsit și Luna schimbătoare.
Doamna nopții, iarăși, s-a-mplinit,
Doar că Luna Nouă a mai suplinit,
Într-un trusou roz-sidefat s-a gătit
Și pe pași de vals săltăreți a țâșnit.
Printre stele, parcă-i înger colorat,
Iar cu lumina magică ne-a siderat,
Chiar dacă răsare, abia pe inserat,
Este muză și astru' cel mai venerat.
Doamna nopții s-a-mplinit, din nou,
Și colorată-n roz pare a fi un cadou,
În zori va dezbrăca ineditul trusou,
Metamorfozat în poeme, ca tablou.
poezie de Maria-Ileana Tănase
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre culori, poezii despre îngeri, poezii despre vals, poezii despre superlative sau poezii despre roz
Noaptea aceea...
Noaptea aceea - noapte toridă de vară,
nici-o adiere, nici un zgomot afară...
Pereții curbați, adunați în oglindă,
voiau în ghiocul lor să mă prindă,
iar umbrele nopții, plutind prin odaie,
rupeau din oglindă bucăți să mă taie.
Din larg auzeam o sirenă cum plânge,
iar cartea deschisă, cu buchii nătânge,
rămasă citită cândva jumătate,
ploua peste mine cu oaze turbate,
când razele lunii, prin ușa crăpată,
la margini de vis mă duceau dintr-odată.
Curgeau palmierii, cu umbrele-n apă,
prin vechi amintiri ce păreau că îmi scapă,
lăsând doar mistere jucând, nevăzute,
prin doruri ascunse sub brâu de redute,
dar tu apăreai din neant, dintr-odată,
pe-o umbră de karmă, plutind ca o pată.
Venea din văzduh o dorință nebună
s-alerg după tine pe raze de lună,
dar zorii, venind prea curând la fereastră,
plecai, mai departe, cadână măiastră,
iar dorul, rămas lângă ușa crăpată,
șoptea că n-o să mai vii niciodată.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor, poezii despre ploaie, poezii despre oaze, poezii despre dorințe sau poezii despre cărți
Al doilea Mare Sfat al înțelepților defuncți și vii s-a ținut, se spune, undeva unde niciun om nu pătrunsese mai înainte, în afara Primilor Șamani când depuseseră acolo Pietrele Prețioase. Înțelepții beți și splendidele squaws s-au așezat în cerc și era acolo o lumină mai mare decât în miezul zilei din pricina strălucirii diamantelor sub razele lunii pline; și era mai mult foc decât în locurile de chin din pricina strălucirii rubinelor sub lună plină; și era mai multă speranță decât în Preriile Verzi din pricina strălucirii smaraldelor sub razele lunii pline.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre înțelepciune, citate despre lună plină, citate despre Lună, citate despre verde, citate despre sfaturi, citate despre miezul zilei, citate despre lumină sau citate despre foc
Cu luna la pas
Oricât ar surâde luna
printre florile de tei
nimeni nu știe lumina
din castana ei.
Fără glas
pocnetul de castană
mi-a luat un pas
de pe lună.
Te uită cum stelele
mă amână
să stau pe lună
cu gutuile
de mână.
Îndrăgostit de poezie
zi lumină
petrec luna de gutuie
chiar pe lună.
poezie de Constantin Bucur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gutui, poezii despre tei sau poezii despre iubire
Cornul lunii
Cornul argintiu al lunii
l-ai văzut și tu vreodată,
arcuit deasupra lumii?
Eu l-am văzut în astă seară
când am trecut la Copșa-n gară...
Am crezut că-l vezi și tu,
chiar în clipa de acu
sau în următoarea clipă,
când f âlfâiai ca o aripă
udai florile-n balcon,
cu apa rece din bidon,
cu gestul fin de domnișoară
puneai rufele pe sfoară...
Luna crește ori descrește?
Cornul ei se primenește
privindu-se mândru-n oglindă
sub lampa chioară prinsă-n grindă.
Luna crește sau descrește?
Pentru cel ce o privește,
bine este să știe
lecția de astronomie!
Mie lecția nu-mi lipsește...
Luna crește!
poezie de Ioan Friciu (9 octombrie 2013)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre seară, poezii despre lecții, poezii despre gări, poezii despre descreștere, poezii despre creștere, poezii despre astronomie, poezii despre aripi sau lecții de engleză
Uite luna, nu e luna...
Uite luna, nu e luna!
Și-a ascuns din mers cununa,
Printre vârfuri lungi de brazi,
S-o urmezi cu cei mai dragi,
Pe poteci cu clopoței,
Să iubești umbrele ei,
Să-i descânți fruntea de aur,
Să-i oferi povești cu lauri.
Să-asculți vântul ce-o mângâie,
Să rogi noaptea să mai ție,
Când totu-i o feerie.
Ce ne-am face fără Lună?
Fără sfânta ei lumină,
Cine visele ar scălda?
În vorbe de Nu mă uita,
Decât ea și dragostea.
poezie de Valeria Mahok (11 mai 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre brazi
Către chipul din oglindă
Cum stai în ramă și te uiți
Atât de trist la mine,
Mă-ntreabă ochii tăi mirați:
"Mă mai cunoști, străine?"
"Urâtule, nu te cunosc!
Prea palid ești la față
Și prea bolnavi ard ochii tăi,
Privirea lor mă-ngheață...
Că te știam copil nebun,
Crescut în vânt și soare,
Obrazul rumen, ochii vii
Și gura zâmbitoare.
Natura toată se-nchina,
Ascultătoare ție:
Aveai palat un crâng întreg
Și-o luncă-mpărăție!
De-acolo, într-o zi, te-au dus
Între străini, departe,
Să uzi cu lacrimi de copil
O urâcioasă carte.
Dar anii lungi, ducând cu ei
Pustiu-nvățăturii,
N-au stins văpaia ochilor,
Nici zâmbetele gurii.
Știai să cânți și să iubești,
Pornit pe râs și glume...
Dar tot avântul tău pieri
Când ai intrat în lume.
Așa pesemne-ai fost ursit
Să suferi prea devreme.
Și gura ta, nici chiar acum,
Nu știe să blesteme!
................
Ușor păstrează urmele
De pași adânci nisipul.
Ci sufletul meu nu-i așa
Cum mi-l arată chipul:
Veninul suferințelor
În piept să mi se strângă,
Eu vreau să râd!... Dar ochii tăi
Au început să plângă."
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre râs, poezii despre gură, poezii despre cunoaștere, poezii despre început, poezii despre umor sau poezii despre tristețe
Moment de liniște
O noapte luminată cu stele mii și mii
Te fascinează-ndată, ca joaca pe copii.
Și vezi pe cer cum luna, sfioasă se arată
Și în tăcerea nopții, mireasma te îmbată.
Este un iz puternic al florilor zglobii
Ce stau pe malul bălții, aflată vizavi.
Și pe neașteptate, din calmul nesfârșit
Răsun-o voce caldă ; vocea de răsărit.
Îndată tot văzduhul se umple de culori
Și-ncepe ca să cânte mulțimea dintr-un stol.
Și fuge luna, fuge; se zbate să se-ascundă
Căci în curând pe cer un soare o s-ajungă.
poezie de Ramona Kovacs
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce sau poezii despre jocuri