Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Luna plină roz

April s-a copt, chiar de-i răcoare,
Iar pământu-i o pătură de floare;
Culorile, puternice, strălucitoare
Au molipsit și Luna schimbătoare.

Doamna nopții, iarăși, s-a-mplinit,
Doar că Luna Nouă a mai suplinit,
Într-un trusou roz-sidefat s-a gătit
Și pe pași de vals săltăreți a țâșnit.

Printre stele, parcă-i înger colorat,
Iar cu lumina magică ne-a siderat,
Chiar dacă răsare, abia pe inserat,
Este muză și astru' cel mai venerat.

Doamna nopții s-a-mplinit, din nou,
Și colorată-n roz pare a fi un cadou,
În zori va dezbrăca ineditul trusou,
Metamorfozat în poeme, ca tablou.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Constantina Gina Dumitrescu

Doamna din miezul nopții

Doamna din miezul noptii
a bătut la poarta Terrei,
a deschis ferestre de continente
și a pornit să cosească iarbă uscată
nu obosește Doamna din miezul nopții
aleargă-n stânga, aleargă-n dreapta
agitându-și coasa ca pe un pieptăn
ce descurcă ițele din nopțile triste
ferestrele Pământului larg deschise
nimeni nu se apropie de ele
să vadă ce este dincolo privind prin ferestre
se apropie doar un copil, curios să vadă
ce este dincolo de ferestrele Terrei
privirea-i Lumină îndată,
descoperind puterea din Soare
și viața ce pare paradis în inimi
decorul cum numai basmele vorbesc
se întoarce copilul și își invită părinții
ei refuză categoric, de teamă de necunoscut
copilul în înger s-a transformat
și o lacrimă din aur din ochi i-a curs
de bucuria a ceea ce vedea
și trist părinții îl refuză
Doamna din miezul nopții deschide ferestre
și Soarele a deschis o fereastră
din care a venit Hristos
acum fereastra Soarelui se deschide
ca să apară un înger pentru poporul său
un fiu dumnezeiesc ce așează prin poala destinului
din nou omenirea la locul ei!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lună nouă

Suspendată
de un fir nevăzut de-ntuneric,
o seceră îngustă
– curbată semilun㠖
se plimbă neobosit,
ferind steluțele cu trup plăpând,
de vârful său ascuțit.

Delicata făptură
poleită cu aur
împodobește cerul nopții
cu minunea puțină,
discretă,
amintind timid
de Luna plină.

Acoperită o vreme
de umbra Soarelui
– magician neîntrecut –
Doamna nopții, eliberată,
îmbracă
fâșii de lumină nocturnă.
Pe cer domnește iar Luna plină.

poezie de din Trăiri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Maria Ciobotariu

Labirintul existenței

L
Privesc cerul...
spectacolul nopții fantastic
în spațiul nemărginit
stele în valuri fascinante
luna o floare galbenă
chiar dacă nu o vedem
întotdeauna,
este acolo nerăbdătoare
țesem povești din minuscule fire,
încrezători urcăm spre munte
căutând infinitul
în albul apei,
îmi oglindesc chipul
începem,
jocul timpului cu încredere
tristețea, bucuria sunt ploi
scurte de vară
curgerea vremii mă ajută să văd
în labirintul existenței noastre
nimic nu a fost întâmplător
iar nisipul din clepsidră alunecă
printre culorile vieții
și continuă să deseneze
harta noastră.

poezie de (10 martie 2020)
Adăugat de Maria CiobotariuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Uitarea

chiar si o floare,
chiar peste o zare,
chiar sub luna,
chiar printre nori,
chiar in zori,
chiar daca-s ploi,

chiar daca
nu mai suntem noi doi

floarea creste.

poezie de
Adăugat de Victoria PepaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Zâmbetul luminii în paharul colorat al nopții

în uimiri colorate
ne scaldă
pe fiecare
ochii nopții
împletindu-ne cu pașii vântului
și
surâsul stelelor

picurii nopții
nu ne mai ating
ci doar
fulgii de vise
care-n alb îmbracă pământul
și strada
și trotuarul
plutind pe aripile vântului și ale nopții
ca o mângăiere adusă
de pe înălțimi

alături
stelele
culorile
și zâmbetele luminii
din paharul colorat al nopții

poezie de (15 decembrie 2016, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Zâmbetul luminii în paharul colorat al nopții

în uimiri colorate
ne scaldă
pe fiecare
ochii nopții
împletindu-ne cu pașii vântului
și
surâsul stelelor

picurii nopții
nu ne mai ating
ci doar
fulgii de vise
care-n alb îmbracă pământul
și strada
și trotuarul
plutind pe aripile vântului și ale nopții
ca o mângâiere adusă
de pe înălțimi

alături
stelele
culorile
și zâmbetele luminii
din paharul colorat al nopții

poezie de (15 decembrie 2016, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cu moda la zi

Tradiția cu-al ei ecou,
Cerea cândva cu fermitate
Creând și popularitate,
Să aibă fetele trusou
De-aceea nu stârneau ecou,
Schimbări de modă repetate,
Umblau ceva mai îmbrăcate
Nealergând după ce-i nou
Dorind ținută mai comodă,
Au fetele o nouă modă
Și dispărând al lor trusou,
A explicat firesc bunicul:
Nu se mai poartă azi furou,
Că nu s-ar mai vedea buricul!

sonet epigramatic de din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate bine (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În lumina lunii

Luna-i tristă, rece, lipsită de sânge, mânjită cu iod.
Luna nou㠖 profilul palid al unui cap de mort;
În pofida frumuseții perlelor arăbești, strălucitoare,
Bobocul florii de trandafir e mai frumos, socot.

Într-un colț de lume, eu, țărână însuflețită, muritoare,
Ador această lună palidă, ador acest chip de mort!
Și pe-altarul nopții, incendiată de flăcări, o floare
Beată de parfumuri stranii, inima mea – o resemnare mare.

Cunosc bine buzele uscate de blesteme și de vin
Sărutând, după dezmăț, urma lunii cu miros de pelin.
Smintit cel care moare-mbrățișându-i imaginea în lacuri...

Fiindcă ea-i lumina inocenței, fiindcă preschimbă-n podoabe
Tot ce-atinge raza ei magică, iar lucrurile devin albe...
Se-albesc și cele mai negre suflete, și uită-o clipă de necazuri.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Hexagonul de iarnă nu este o constelație. Este o zonă delimitată de cele mai strălucitoare stele de pe cerul de iarnă. Nu vă speriați: chiar dacă suntem în luna martie, stelele de iarnă încă se mai văd. Puteți observa toate aceste stele până în luna aprilie.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Muribundul

Soarele nu mai e sus,
Luna și ea s-a ascuns.
Din cer cade câte-o stea,
Semn moare cineva.

Dansul celorlalte stele,
Încheind un ritual
Se aduna-ntr-un altar
Ca să apară mâine iar.

Am o vedere de smoală
Totu-i negru... peste tot
E și o liniște nebună
Dar și o negură păgână.

Adio și m-am dus,
Mă așteaptă cel de sus.
Am de dat o socoteală,
De jos, din viața reală.

Și să spun sub jurământ
Tot ce am făcut pe pământ.
Se lasă negura pe sat,
Îmi pare rău am plecat.

Soarele nu mai e sus,
Chiar și luna s-a ascuns,
Din cer cade câte-o stea,
Cred că s-a dus cineva.

epitaf de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Periplul unui destin

Gânduri multe au cochetat cu pălăria timpului,
dar cu câteva dintre ele, defel, nu s-a asortat
și totuși, unul rebel s-a gătit cu jobenul răbdării,
întotdeauna, am simțit destinul l-a escortat.

Pașii mi s-au încurcat prin deceniile fulgerate,
iar o putere ancestrală, necontenit, i-a protejat,
sufletul mi-a fost învăluit de un ecou-exortație,
un îndemn, ce-n clipe de răstriște m-a-ncurajat.

Într-un târziu, pașii au ajuns pe drumul hărăzit,
steaua călăuză m-a pătruns cu lumina-i divină,
un cânt de harpă a dezmierdat sufletul neostoit
și lumina a hrănit poemele-flori pe-a vieții colină.

Am crezut, totdeauna, drumul se va schimba,
periplul unui destin și-a găsit odihna prin cuvânt;
lăuta din suflet, fereastră spre lume... chiar altar,
iar un pareu din poeme-mi va fi ultimul veșmânt.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pomi de Crăciun în Mănăștur

E iarnă
zăpada acoperă trotuarele
și
grădinile blocurilor din Mănăștur
unde
adeseori sunt pomi de Crăciun
cu lumini colorate ce
prin întunericul nopții ne bombardează continuu privirile cu
o diversitate de culori vii
de
însuși întunericul nopții-l învie cu atâtea culori neasemuite
doar
e luna cadourilor
și
Crăciunul se apropie cu pași rapizi

Mănășturul
s-a transformat într-o
baie de culori
care de care mai vie și
mai pătrunzătoare
prin întunericul nopții ce ne atinge
pe fiecare până în albul ochilor pe când
se aud colinzi prin magazine

și
zâmbetul Crăciunului de
la
distanță se vede
înflorind luminile colorate cu degetele nopții

cea
mai scumpă sărbătoare
ne
mângâie cu surâsul nopții și
ne scaldă în atâtea culori cu pomi de Crăciun
și
o infinitate de ghirlande de lumini colorate în culorile curcubeului
atât de vii
și de plăcute pe
trotuare
pe șosele și bulevarde
căci
Hristos s-a născut
El
Mântuitorul

poezie de (19 decembrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doamna de la etaj

Se aud pași rari în noapte
Pe strada din fața blocului
Sunetele nopții sunt deșarte
Zărindu-se lumina geamului

Și ca-n fiecare seară
Femeia privește cerul
Aprinzând o țigară
Resimte misterul...

Iar luna veghează
Doamna de la etaj
Și gândirea ei luminează
O inima plină de curaj

O idee, o scânteie își face loc
În mintea doamnei unde sunt
Secretele faimei și ca un joc
Mai creează un veșmânt:

" Știu mii de gandiri
Pline de speranță
Atrag aprecieri, priviri,
Când lucrurilor le dau viață

Jocuri relaxante și plăcute
Au fost de Dumnezeu făcute
Ani întregi să dureze
Prin cel ce știe să viseze

Astăzi puțini sunt oamenii
Ce știu să pătrundă visele
Iar frica de a evolua
Le îngheață puterile
Căci spaima dispare
Când crezi în tine
Doar să ai încredere
În forțele divine. "

Așa doamna gândise
Și pe foaie se născuse
Un tandru și modern veșmânt
Al femeiei cu sâni ce sunt
Acoperiți de materialul
Transparentei bluze
Lăsând imaginația și gândul
Să te poarte către ale ei buze.

Diva doamnă privește ceasul
Lăsând oboseala să-i închidă pleoapele
Și aude glasul
Îngerilor din oglindă, ce porți, aurii, au să deschidă.

poezie de (2005)
Adăugat de Cristian HarhătăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Craiul nopții

Dorul,
craiul nopții mele
îmi aprinde tainic stele.
Într-un ochi de peruzea
mi-nflorește
dragostea
și-ntr-o rază de lumină,
luna galeșă mi-anină
visele
care așteaptă
mângâierea înțeleaptă.
Dorul,
craiul nopții mele
bântuie printre perdele
și prin falduri de mătase
doar parfum de crin
rămase.

poezie de din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Meridianul zero

Chiar de-am fi fost în universuri paralele,
la plus sau minus infinit ne-am fi-ntâlinit
căci nouă așa ne-a fost de la-nceput sortit
ne-ntâlnim, cândva, chiar dincolo de stele.
Duceam în suflete icoane neștiute,
fără-a putea gusta din taina lor cerească
decât atunci când a-nceput în noi să crească
un sfânt miraj venind pe căi necunoscute.

Ne-a luminat și ne-a purtat, deopotrivă,
pe plajele de la Kristel și Cap Falcon,
unde plutem nedesparțiti, la unison,
peste iubiri venind din spații în derivă.
Ne-a legănat în vis prin oaze din Sahare
sub palmierii ce pluteau vrăjiți pe apă
când trupurile noastre se zbăteau să-ncapă
în oiștea de pe cer a Carului Cel Mare.

În zori de zi plonjam în golfuri de ispite,
venind îmbrătișati tocmai din Carul Mare
când se năștea-nlăuntrul nostru o chemare
din pământești dorințe încă ne-mplinite.
Pe țărmul dăltuit știam că ne așteaptă
un nou tărâm, pe-al său meridian zero,
ne conducă-n pași vrăjiți de bolero
pentru-a găsi în zori a nemuririi poartă.
Ne spinteca meridianul de pe sferă,
iar timpul ce s-a rupt nehotărât în două
ne-a oferit atunci o paradigmă nou㠖
ne iubim mereu la margine de eră.
De ce să ne-ntrebăm acum necontenit
ce sorți am fi avut prin lume separat? –
doar am știut de la-nceput ce ni s-a dat –
mirajul unui vis celest de împlinit!...

poezie de din Fata Morgana, Ed. ePublshers, București, 2016
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Triță

Doamna mea

Doamna mea! te rog, mă iartă,
A vorbi... nu cred pot,
Ochii tăi nebuni mă ceartă,
Roiesc fluturi... peste tot.

Două mere coapte, țipă,
De sub bluza... ca un crin
Când iubirea se-nfiripă
Cu un melc... mai cabotin.

Doamna mea! te rog, răspunde
Buzelor, ce-aprind păcatul
Peste coapsele rotunde,
Care țipă spre... înaltul.

Ușa!... fă-o să se-nchidă
Fără zgomot... fii complice,
Blândă, proaspătă, lucidă
Printre pulberi și alice.

Doamna mea! vremea-i sosită,
Și-n ferestre... cântă luna,
Iar tu vrei... a fi iubită,
Ca niciuna.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În somnul nopții înghețate

Ploaia de stele senină
se stinge în puful de fulgi albi.
Printre stele răsare luna
în ninsoarea liniștită...
Dacă ploaia s-ar opri...
eu aș putea să-ți văd ochii verzi.
Poza ta pe cer o rup
ca lacrimile mele,
o coase cu picături.
O stea pe cer răsare...
și una singură apune.
În focul inimii
sunt speranțe de neatins...
și eu visez uneori
la privirea ta angelică...
ce mi se arată des
în somnul nopții înghețate,
cu șoaptele furate
de o picătură de iubire
ce-mi surâde miraculos
sub chipul ploios al lunii albe.

poezie de (6 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

De când

de când zdrobim cu pumnii tari țărâna
a mai rămas un punct azi doar lumina
un vers și-n bulgărul amar de tină
topit-am lacrima să-nalț la cer, cunună.

de vremea este să mai plec prin ploaie
alerg, din nou genunchii se îndoaie
rescriu iar pași să sterg din umilințe,
și-n suflet să aștern din nou dorințe.

uite azi e vreme de-amintiri, copile
și-n calendare-adaug numărul de zile,
întreg mi-e sufletul e chiar rotund
de-i luna plină plâng din nou, răzând

și strâng cu bucurie-n mine fiecare dor
și îl anim de-o coardă de chitară-ncetișor
să-i cânte nopți în cor cu florile de tei
ne-nvelim cu norii și să-i ferim de ploi...

poezie de
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorena Craia

Când luna pare veștedă și grea

obloanele se-nchid la miezul nopții
când luna pare veștedă și grea
iar ea
se ține de o margine de stea
cu ochiul ațintit în buza porții

foșnește primăvara prin poteci
când luna pare veștedă și grea
dar ea
se-apasă de pe marginea de stea
cu fruntea și cu buzele ei reci

nici urșii nu-și mai caută bârlog
când luna pare veștedă și grea
spre ea
se-aruncă de pe-o margine de stea
același dumnezeu, mut și olog

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La crucea mamei

(Unui chip de înger al copilăriei)

Pe sub salcâmi scăldați de gerul iernii moarte,
Gonită-n roata vieții de-un martie vântos,
Răsare caldă luna, dar e așa departe
De strada prea murdară și de noroiul gros.

Cu raze dulci și blânde atinge astrul nopții
Chiar și răcoarea morții din vechiul cimitir,
Iar crucile dorm triste, pleșuve-n calea sorții,
Cuprinse de-al uitării neîndoielnic fir.

Pe lângă stâlpul vechi al porții putrezite,
Răzbate un copil în cimitirul rece,
Vârtos mai e noroiul potecii adormite,
Dar caldă este urma ce printre cruci îi trece.

Cămașa-i ruptă-n poale și agățată-n spate,
Și-i suflă prin ea vântul tăios de primăvară,
Picioarele-i sunt reci, și goale, descălțate,
Căci vechii săi bocanci i-a rupt de astă vară.

Doar ochii vii și negri îi mai răspund chemării
Pe care-o viață tristă i-o adresează poate.
Îngenunchind cu grijă, nedând nicicând uitării
Mormântu-acela-n care-i stau gândurile toate,

Se-așează lâng-o cruce ce-a fost de fag odată,
Și-aprinde-o lumânare, și crucea-n brațe-o strânge,
Pe când din ceruri luna îl luminează toată,
Iar el cuprins de vise, îndurerat se plânge:

"E martie măicuță, și iar e primăvară,
E ziua ta pe care n-o voi uita nicicând,
Ți-aprind o lumânare, privește-mă dar iară!
Căci am cerșit-o-n piață plângând și iar plângând.

Nu ți-am adus cadou nici cel puțin o floare,
Cum ți-am adus în anul trecut de ziua ta,
Dar să mă ierți măicuță, căci n-am mai fost în stare
Nici chiar să-ntind o mână să pot să cer ceva.

M-am tot rotit în jurul a zeci de florărese
Sperând poate-o floare vreuna îmi va da,
Dar peste toată zarva n-avea cui să-i mai pese,
De-un biet copil sărman și de măicuța sa.

Trezește-te măicuță și lângă tine ia-mă,
Răpește-mi viața crudă, în rugăciuni s-o frângi,
Căci mi-este greu aici, și vreau cuprins de teamă,
De ziua ta măicuță, în brațe să mă strângi."

Ce tristă este luna când printre nori apune,
Iar soarele ce trist la orizont răsare!
În cimitirul rece încep să se adune
Fiorii dimineții scăldată în răcoare.

Un copilaș de-o șchioapă strângând în brațe-o cruce
Pe un mormânt adoarme tot suspinând ușor
Și râde-n timp ce visul înșelător îl duce
Departe de noroaie, de foame și de dor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook