Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Corneliu Neagu

Noaptea aceea...

Noaptea aceea - noapte toridă de vară,
nici-o adiere, nici un zgomot afară...
Pereții curbați, adunați în oglindă,
voiau în ghiocul lor să mă prindă,
iar umbrele nopții, plutind prin odaie,
rupeau din oglindă bucăți să mă taie.
Din larg auzeam o sirenă cum plânge,
iar cartea deschisă, cu buchii nătânge,
rămasă citită cândva jumătate,
ploua peste mine cu oaze turbate,
când razele lunii, prin ușa crăpată,
la margini de vis mă duceau dintr-odată.

Curgeau palmierii, cu umbrele-n apă,
prin vechi amintiri ce păreau că îmi scapă,
lăsând doar mistere jucând, nevăzute,
prin doruri ascunse sub brâu de redute,
dar tu apăreai din neant, dintr-odată,
pe-o umbră de karmă, plutind ca o pată.
Venea din văzduh o dorință nebun㠖
s-alerg după tine pe raze de lună,
dar zorii, venind prea curând la fereastră,
plecai, mai departe, cadână măiastră,
iar dorul, rămas lângă ușa crăpată,
șoptea că n-o să mai vii niciodată.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Corneliu Neagu

Scrisoare din exil

Pe fața ta văd întristare și team㠖
ce gânduri străine te macină, mamă?
Ți-am scris de curând o scrisoare mai lungă,
socotesc c-ar fi trebuit ajungă...
Vei afla ce voiai știi despre mine –
sunt sănătos și o duc foarte bine...!

Vei înțelege, desigur, printre cuvinte,
nu mai sunt la fel cum eram înainte.
Te rog însă nu-mi căuta vreo pricină,
gândesc prea mult într-o limbă străină,
în minte îmi vin doar cuvinte ciudate
ce-mi zic adevărul pe jumătate.
Nici obiectele nu sunt ca acas㠖
oglinda-i mai strâmbă și masa mai joasă,
patul se plimbă, când dorm, prin odaie,
iar geamul ferestrei adesea se-ndoaie.
Pereții curbați se-adună-n oglindă,
ar vrea în ghiocul lor să mă prindă,
iar ușa crăpată ducând înspre hol
cu sunete sumbre se zbate în gol.

Dar somnul? - nu-i somnul meu de acasă,
sosește prea greu..., cu doruri m-apasă! –
se bate la marginea nopții, de-a rândul,
cu cugetul plâns, cu visul, cu gândul...
Târziu, către ziuă, când totuși frânge,
prin minte-mi aleargă doar vise nătânge
cu umbre vrăjite ce-n suflet se lasă,
venind peste somn cu mirajul de-acasă.
Dar chipul tău, mamă, dispare deodat㠖
la margini de doruri rămâne o pată...!

poezie de din Cunoașterea de sine
Adăugat de Corneliu NeaguSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Neuitarea

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară
pictează sub fereastră scene de spital.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spațiul sideral de căutat.

Și cuprinde parcă dintr-odată
un dor nebun, fără știu ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
-ndrept spre sobă focul -l aprind,
dar tinerețea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.

Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe recheme
noian de încântări uitate-n paradis.
O trag tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-n taină îi vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
pe tine neuitato-n vis să te găsesc!

poezie de din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu NeaguSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Nocturnă la citadelă

Revăd citadela pe vârful de stâncă,
lumini sidefate în noapte aruncă
și vorbe aud, din nespuse cuvinte,
prin cărti neștiute citite-nainte –
îmi toarnă otravă pe raze de lună,
pereții curbați în mijloc se-adună,
iar noaptea deasupra se lasă opacă
pe gândul rănit care-ncepe zacă.

Te rog, nu pleca acum prea departe,
întoarsă-nlăuntru, deschide o carte,
cuvinte de miere curgă-n odaie,
cadă-n cadență, ca stropii de ploaie,
surâsul pe buze -ți văd în oglindă,
s-alunge tristețea ce vrea să mă prindă
și spune-mi, cu șoapte de dor încărcate,
hai, vino aici, lângă mine, bărbate!

Și-n brațele tale strânge mai tare
simt înlăuntru șuvoi de izvoare
curgând încărcate cu grele ispite
aduse din margini de visuri vrăjite.
O noapte întreagă de-om fi împreună
condei îmi voi face din raze de lună,
scriu către ziuă o ultimă odă
pe trupu-ți vrăjit, prea frumoasă nagodă.

poezie de din revista Confluențe literare (2019)
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Reverie autumnală

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-nroșit dispare după deal,
iar umbrele venite de afară
așază sub fereastră măști de carnaval!
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spațiul sideral de căutat.

Și cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun..., fără știu ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
-ndrept spre sobă focul -l aprind,
dar tinerețea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.

Cu amintiri venite peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
dar ea îndată-ncepe recheme
iubitele lăsate-n raiul interzis.
Ele ajung..., se-apropie de mine,
le strâng în brațe, vreau le vorbesc,
simt clipele venind tot mai senine,
văzându-le, din nou, în raiul pământesc.

poezie din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, București, 2018
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Ulise

Ce faci atâtea nopți fără mine
prea neuitata clipei ce vine? –
te leagănă gândul meu singuratic,
izvor nevăzut în stratul freatic!...
Alerg după chipului tău care piere,
pe holuri de vis, cu false unghere,
și răsuflarea-mi străină se curmă
pe ultima ușă trântită în urmă...
Pereții ovali se-ntorc în oglindă,
în colțuri nătânge vor să mă prindă,
și gânduri haine, plutind prin odaie,
cu cioburi de visuri vor mă taie.

De unde te știu și câți ani trecură
în urbea în care norocul se fură?
Ce daruri de preț mai sunt prin vitrine,
în șopul ornat cu lucruri străine?
Câti doctori mai ies în științe exacte
și cum se mai vinde sticla de lapte?
Ce mobile noi se mai urcă pe scară?
Nici nu mai stiu, e iarnă e vară...?!

O clipă se leagănă gândul alene,
pe punte Ulise, vrăjit de sirene,
adoarme cu mâna în barba-i țepoasă
și visul îl poartă departe, spre casă.
Vis rătăcit prin hăuri flămânde...!
Dar unde-i e casa și țara, pe unde?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Pe crenel

Nori negri se adună peste cer,
se lasă grei pe ziduri la cetate,
din salba gândurilor mele pier
speranțele din amintiri trădate.
Dar caut încă visul dispărut
prin neiertări întinse ca o pată
pe dorurile-ntoarse din trecut
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.

Doar urme de visare au rămas,
pe clipele de neuitare vie,
bătute în pendulul de la ceas
la margine de tristă veșnicie,
când pasul se aude pe crenel
la ora fixă-a gărzilor schimbate
și-a armelor depuse în rastel
pe rafturile-n șir, numerotate,
la orele când timpul monoton
mai cerne încă clipe cadențate
peste oftatul bietului planton
rămas să te salute din cetate.

De pe crenel deasupra te zăresc,
când norii se destramă dintr-odată,
iar chipul tău, c-un zâmbet nefiresc,
sub curcubeul frânt mi se arată.
O, vis nebun! – este un simplu nor
uitat pe cer, la margini de furtună,
sau doar năluca ruptă dintr-un dor
pierdut cândva pe razele de lună.

poezie de din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu NeaguSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Nu mai știam

Eu nu mai știam trecusem odată
prin satul acela pierdut printre ploi,
lumea prin curți aștepta speriată
o toamnă nebună venind dinspre văi.
Dar astăzi, acolo, ajuns peste vreme,
(de ce nici nu știu, vă pot explica,)
simt, dintr-odată, scăldat în poeme
ajunse cu ciobul căzut dintr-o stea.

Prin mine se scurg amintiri colorate
cu umbre de visuri trecând prin decor,
scăpate de ploile toamnei plecate
cu aripa frântă-ntr-un mit zburător.
Un mit care-și lasă pe creste arome,
păstrate din timpul acela uitat,
ce încă mai duce cu el, peste vreme,
mirajul ascuns într-un ludic păcat.

Păreai o nagodă plutind peste ape,
călare ajunsă pe calul licorn,
voiam te-aduc peste râu, mai aproape,
în trupul vrăjit elixir îți torn.
Dar luna intra sub un nor, speriată,
o ploaie turbată, căzută din cer,
trecea peste râu și ștergea dintr-odată
din mintea-mi vrăjită celestul mister.

poezie de din Timp și destin (2018)
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Noapte toridă

E noapte toridă, iar somnul nu vine,
odihnă cearnă pe gândul hoinar,
ajuns fără veste prin cărți anodine
-ți caute karma-n sistemul binar.

Se-ntoarce adesea pe căi nevăzute,
alergă prin minte în ritm infernal,
lăsând în adâncuri noian de volute
pictare-n culori de vrăjit carnaval.

Și parcă, deodată, apari obosită
în straie brodate cu dor necuprins,
croite-ntr-o iarnă de fosta ursită
pe umbrele vetrei cu jarul încins.

Te-aduc lângă mine pe raze de lună,
când timpu-n pendulă rămâne pe loc,
scriem poemele vieții-mpreună
cu slove vrăjite căzute din toc.

poezie de din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediția din 19.05.2021
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Ecoul

Un glas pornește din lăuntrul meu,
ecoul se întoarce peste gânduri
din spectrul rupt al unui curcubeu
rămas din vară priponit în prunduri.
Izvorul nu mai curge pe sub prund
dar curcubeul din pripon ascultă
cuvinte vagi în care se ascund
păreri de rău întoarse dintr-o luptă.

Din glasul renăscut așa târziu
mai vin si-acum silabe încărcate
cu amintiri din care nu mai știu
unde-au plecat iubirile trădate.
Mă-ntorc grăbit cu dorul în trecut
prin vechi uitări aduse într-o seară
de vântul reîntors mai abătut
din marginile unei nopți de vară.

Și dintr-odată parcă le zăresc
desprinse din văzduh, neconsolate,
în inimă aș vrea le primesc,
cu un sărut le împac pe toate.
Dar timpul parcă m-a înlănțuit,
iar ele mi se par tot mai ostile,
în cercul lor mă strâng necontenit
și îmi cobesc cu bocet de sibile.

poezie de din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Kristel

Un cânt de sirenă venit de afară,
ajunge-ntre ziduri, la vechiul castel,
când visul, în noaptea toridă de vară,
poartă-napoi, peste ani, la Kristel.
În suflet mi-aduce, pe căi nevăzute,
noian de-amintiri, ancorate-n trecut,
le pune de strajă pe brâu de redute,
-mi țină aproape un dor convolut.
Din spumele mării renaște castelul,
cu ziduri înfipte în țărmul stâncos,
ajuns pe crenel, privesc lăncierul
cu scutul și spada întoarse pe dos.
Departe, în zare, Kristel se arată
cu marea la mal agitată-n delir,
lovește în stânci cu apă-nspumată,
în suflet îmi toarnă vrăjit elixir.
Te văd și pe tine, plutind peste ape,
Diană vrăjită, cu chipul creol,
alerg înspre tine, s-ajung mai aproape,
de teamă nu te răpească Eol.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valer Popean

Margini de suflet

La margini de suflet aștept uneori
Cuvântul cuprins în aromă de tei,
Să-l simt cum pătrunde în mine prin pori
Să facă sară din inimi scântei,

Răcoarea pădurii o simt peste trup
Iar păsări îmi cântă cât pentru un an,
Departe de lume aștept erup
Să fiu ciocârlia ascunsă în lan,

La margini de suflet se-adună tăcut
Tot dorul rămas suspendat peste cer,
Dorește treacă pe podul de lut
Să scape de stânca crăpată de ger,

Rămâne iubirea purtată de vânt
Prin timpul ce curge departe, prin zări,
Când teiul își urcă aroma-n cuvânt
La margini de lume, la margini de mări.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

La margini de vis

Mă-ntorc peste vreme cu gându-napoi
și zeci de-amintiri mă-asaltează deodată
cu mii de regrete vorbind despre noi
în triste romanțe, pe-o harpă stricată.
Romanțele-ajung dintr-un vechi labirint,
trecând prin fereastra cu geamuri ovale,
evocă licornul cu frâu de argint
venit din trecut te-aducă agale.

Cad frunze-n fereastră, venite pe rând,
e toamnă târzie și parcă, de-afară,
se-aude licornul sosind nechezând
cu brâuri de foc aruncate pe nară.
Sau poate-i doar vântul ajuns din trecut
la ușa închisă, cândva într-o toamnă,
cu-n singur zăvor dintr-un dor neștiut
lăsat de uitarea ce-avea se-aștearnă.

Te-aștept la fereastră s-apari din neant,
la margini de vis să te văd împăcată,
din harpă un ultim acord consonant
-mi spună că n-o să mai pleci niciodată.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Farmecul nopții

Noaptea e iarăși rece, e sumbră și aș vrea
Să te-ntâlnesc din nou, cum o făceam cândva
E frig, lumina-i pală, dar lumineaz-o stradă
Mă uit, te caut iară în trista-mi cavalcadă.

Te văd venind la mine, dar e imaginar
Ai rochia albă, pură, privirea-ți e de jar
Și-n loc de fericirea ce-o așteptam cândva
Azi picură veninul prin aspra vorbă a ta.

Vreau m-ascund, plec, s-alerg din calea ta
Dar reține-un lucru. Și asta-i dragostea.
Căci eu găsesc greșit fug așa de mult
Când inima-mi revarsă o dragoste-n tumult.

Și decid, în fine, s-alerg din nou spre tine
Acolo în abisul pe unde ești și-i bine
De unde văd acum, când totu-mi este clar
C-a fost doar o părere, ceva imaginar.

Acum, pășesc agale, prin noaptea rece, sumbră
Te văd iar cum dispari, te văd ca pe o umbră
Te-nalți ca o visare, acolo sus spre stele
Iar mie îmi rămâne farmecul nopții mele.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Tablou cu mov, albastru și maro

Aproape adormit eu te-am visat,
iar gândul mi-a rămas îngemănat
cu gândul tău, pierdut pe undeva,
într-un apus întârziat de catifea.
Din margine de somn, pentru o clipă,
priveam mirat cum trupu-mi se ridică
într-un văzduh ce devenea neclar
în maroniu amurg de chihlimbar,
iar tu pluteai deasupra mea pătată
de-o ploaie ce pica defragmentată.

Te-aș fi adus spre mine, mai aproape,
dar te pierdeai prin nevăzute ape
dintr-un tablou pictat de Picasso
cu mov, albastru și puțin maro...
Dar trupul tău se legăna pe pânză
ca un văzduh împodobit cu-o frunză,
iar movu-n roșu se schimba treptat
pe fondul de albastru răsturnat
și chipul tău din umbră mă privea
turnând din ochi licori de peruzea.

Dar într-o clipă-ai dispărut fugară
în năluciri ce se suceau afară
sub norii negri adunați pe cer
din străvezii apusuri de arcer
ce replicau imaginea-ți pictată
pe pânza cerului, neterminată.

Erai sau nu erai, nici nu mai știu,
c-afară se făcuse prea târziu,
iar chipul tău prin mine se scurgea
ca raza ruptă dintr-un ciob de stea.

poezie de din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Ore târzii

Rămas suspendat între bine și rău,
din umbră mă strigă cugetul meu.
Icoane cioplite de mâini neștiute
își poartă pe holuri figurile slute,
aruncă otravă din zâmbete pale,
par săbii ieșite din tecile goale.

În urmă se zbat, în pervaz agățate,
zăvoarele grele din fiare forjate...
Obloanele trase pe geamuri ovale
alungă lumina încăperilor goale
și ore târzii de nesomn sunt furate
din cărțile scrise cu buchii ciudate.

Departe aud un vapor care plânge,
din hăul uitării, pe dansuri nătânge,
fantomele timpului trec câte una
prin ușile sparte ce-n fante prind luna,
iar frigul se-așterne cu greaua-i povară
pe gândul rămas peste noapte afară.

O, cum s-a pierdut, în noaptea târzie!...
Și când se va-ntoarce..., cine știe?
Hoinar rătăcit pe tărâmuri străine...,
alintă-l cu-o vorbă, de-ajunge la tine!

poezie de din Fata Morgana, Ed. ePublishers, București, 2016
Adăugat de Corneliu NeaguSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Hibernală

Se-așază pe case zăpezile reci,
iar vântul se-aude prin horn de afară,
lipită de mine îmi spui c-o să pleci
cu trenul ce încă așteaptă în gară.
Dar dorul de mine te ține pe loc,
îti sorb de pe buze licori de bacantă,
tăciunii, cu flăcări urcate din foc,
pictează-n tavan o hartă șocantă.

Văd râuri albastre prin văi de oțel
ajunse din hăuri de timp nevăzute,
niciunul ca altul nu curge la fel,
dar toate prin noi cu miraje pierdute.
Ajunge din gară un ultim semnal,
e trenul fantastic plecat fără tine –
ne lasă în urmă un vis hibernal
cu sfântă lumină curgând prin destine.

Rămâne doar gândul în trenul bizar,
te simt lângă mine acum împăcată,
cuvintele spuse îmi par în zadar,
mai strânge-mă-n brațe încă o dată!

poezie de din revista Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, ediția din 17.02.2018
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Se-adună anii

Ah, cum se-adună anii peste noi,
venind cu amintiri necenzurate!...
Privesc prin ceața vremii înapoi,
pierd în umbra clipelor ratate.

Adesea întreb: de ce-am ratat? –
poate ajung înțeleg mai bine...
Mureau în toamnă zilele senine,
plecai târziu c-un tren accelerat!

Eu am rămas privind de pe peron
un ultim gest cu mâna de pe buze,
sărutul tău trimis din ultimul vagon
purtând cu el regretele confuze.

Parcă îl simt și azi deasupra mea,
plutind prin cameră, în prag de seară...
Stau la fereastră si privesc afară,
pe cer dispare-n haos încă-o stea...!

poezie de din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Ce n-am iubit...

Aduce vântul frunze dantelate

lăsând în urmă arborii mai goi,

eu mi-amintesc iubirile ratate

rămase afară noaptea, după ploi.

Și cuprind regretele, deodată,

că n-am știut atunci le împac,

revin acum cu toamna-ntârziată,

plutind pieziș ca frunza din copac.

Le-aș aduna pe toate lângă mine

la gura sobei le încălzesc,

dar când le văd îmi par niște străine,

cu ochii plânși și zâmbet nefiresc.

Ajung tot mai aproape de fereastră

dansând pe ritmul unui triolet,

se ofilesc garoafele în glastră,

privind prin geam apusul violet.

Se scurg prin mine clipele ratate,

ce n-am iubit rămâne doar un vis,

iubirile de-atunci, neacceptate,

în propria mea viață m-au închis.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Prin galaxii de vis

Trec păsări călătoare către sud,
lângă fereastră se frământă plopii,
dintr-un trecut îndepărtat aud
prin galaxii de vis cum te apropii.

Din drum însă-deodată te oprești
pe-o margine de amintiri surpată,
prin cețurile beznei nefirești
văd umbra ta întinsă ca o pată.


Incerc te ridic din bezna grea,
cu gândurile toate adunate,
dar în trecut dispari lângă o stea
pe căile galactice-ncurcate.

Se-așterne depărtarea între noi,
icoana ta din visul meu se stinge,
în suflet îmi rămân copacii goi
înfricoșați de iarna care-i ninge.

Dar cugetu-mi rămâne încă treaz,
mai pot visa o nouă primăvară,
copacii la fereastră în extaz
privind pe cer icoana ta bizară.

poezie de din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Destine rănite

Revin amintiri din trecut, în cuante,
cu doruri lăsate la margini de vis
pe cutele vremii, din file flotante,
ce încă mai poartă misterul rescris.
Și zeci de regrete, rămase în urmă,
cu umbrele nopții se-ntorc uneori,
tăcerea uitării în cuget se curmă,
când sufletul plânge pe mii de viori.

Imagini turnante ajung pe retină
la margini de vis, revenit din trecut,
viorile plâng mai departe-n surdină
romanța adusă cu dorul pierdut.
Regretele curg din romanța vrăjită,
ajunse la margini de cuget se frâng,
cândva, din neant, le cânta o ursită
fie uitate sub frunza din crâng.

Acolo-ntr-o seară târzie de vară,
sub plopii rămași fără soț după noi,
destinele noastre, rămase afară,
rănite-ncercau ne-aducă-napoi.
Iar astăzi, la poarta uitării sosite,
cu mii de regrete pe gândul curat,
s-așază pe muchii de frunze cernite
rămase orfane-ntr-un plop fulgerat.

poezie din Drum spre eternitate, Ed. ePublshers, București, 2019 (2019)
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook