Noaptea aceea...

Noaptea aceea - noapte toridă de vară,
nici-o adiere, nici un zgomot afară...
Pereţii curbaţi, adunaţi în oglindă,
voiau în ghiocul lor să mă prindă,
iar umbrele nopţii, plutind prin odaie,
rupeau din oglindă bucăţi să mă taie.
Din larg auzeam o sirenă cum plânge,
iar cartea deschisă, cu buchii nătânge,
rămasă citită cândva jumătate,
ploua peste mine cu oaze turbate,
când razele lunii, prin uşa crăpată,
la margini de vis mă duceau dintr-odată.

Curgeau palmierii, cu umbrele-n apă,
prin vechi amintiri ce păreau că îmi scapă,
lăsând doar mistere jucând, nevăzute,
prin doruri ascunse sub brâu de redute,
dar tu apăreai din neant, dintr-odată,
pe-o umbră de karmă, plutind ca o pată.
Venea din văzduh o dorinţă nebună –
s-alerg după tine pe raze de lună,
dar zorii, venind prea curând la fereastră,
plecai, mai departe, cadână măiastră,
iar dorul, rămas lângă uşa crăpată,
şoptea că n-o să mai vii niciodată.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare din exil

Pe faţa ta văd întristare şi teamă –
ce gânduri străine te macină, mamă?
Ţi-am scris de curând o scrisoare mai lungă,
socotesc c-ar fi trebuit să ajungă...
Vei afla ce voiai să ştii despre mine –
că sunt sănătos şi o duc foarte bine...!

Vei înţelege, desigur, printre cuvinte,
că nu mai sunt la fel cum eram înainte.
Te rog însă nu-mi căuta vreo pricină,
gândesc prea mult într-o limbă străină,
în minte îmi vin doar cuvinte ciudate
ce-mi zic adevărul pe jumătate.
Nici obiectele nu sunt ca acasă –
oglinda-i mai strâmbă şi masa mai joasă,
patul se plimbă, când dorm, prin odaie,
iar geamul ferestrei adesea se-ndoaie.
Pereţii curbaţi se-adună-n oglindă,
ar vrea în ghiocul lor să mă prindă,
iar uşa crăpată ducând înspre hol
cu sunete sumbre se zbate în gol.

Dar somnul? - nu-i somnul meu de acasă,
soseşte prea greu..., cu doruri m-apasă! –
se bate la marginea nopţii, de-a rândul,
cu cugetul plâns, cu visul, cu gândul...
Târziu, către ziuă, când totuşi mă frânge,
prin minte-mi aleargă doar vise nătânge
cu umbre vrăjite ce-n suflet se lasă,
venind peste somn cu mirajul de-acasă.
Dar chipul tău, mamă, dispare deodată –
la margini de doruri rămâne o pată...!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare din exil

Pe faţa ta văd întristare şi teamă –
ce gânduri amare te macină, mamă?
Ţi-am scris de curând o scrisoare mai lungă,
ar fi trebuit mai demult să ajungă...
Vei afla ce voiai să ştii despre mine –
sunt sănătos, muncesc şi o duc foarte bine...!

Vei înţelege, desigur, printre cuvinte,
că nu mai sunt la fel cum eram înainte.
Te rog însă nu-mi căuta vreo pricină,
gândesc, uneori, într-o limbă străină,
în minte îmi vin doar cuvinte ciudate
ce-mi zic adevărul pe jumătate.
Nici obiectele nu sunt ca acasă –
oglinda-i mai strâmbă şi masa mai joasă,
patul se plimbă, când dorm, prin odaie,
iar geamul ferestrei adesea se-ndoaie.
Pereţii curbaţi se-adună-n oglindă,
ar vrea în ghiocul lor să mă prindă,
iar uşa crăpată ducând înspre hol
cu sunete sumbre se zbate în gol.

Dar somnul? - nu-i somnul meu de acasă,
soseşte prea greu - cu doruri m-apasă! –
se bate la marginea nopţii, de-a rândul,
cu cugetul plâns, cu visul, cu gândul...
Târziu, către ziuă, când totuşi mă frânge,
prin minte-mi aleargă doar vise nătânge
cu umbre vrăjite ce-n suflet se lasă,
venind peste somn cu mirajul de-acasă.
Dar chipul tău, mamă, dispare deodată –
la margini de doruri rămâne o pată...!

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul spre Vamă

Era într-o noapte toridă de vară,
dorinţe păgâne veneau din afară
cu duhuri ţesute din false ispite
ascunse în vechi amăgiri adormite.
Te văd şi acum în taverna barocă,
prin norii de fum plutind echivocă,
sub buza ferestrei cu geamuri ovale
pictate cu scene din visuri astrale.
Păreai rătăcită - venind de departe,
pierdută-n oraşul cu mituri deşarte,
păstrate în case cu-obloane-ntr-o rână
ce parcă trecutul voiau să şi-l spună.

Din colţul opus mă priveai solitară,
cu ochii cuprinşi de-o tristeţe amară,
simţind cum veneau peste umbra opacă
dorinţe păgâne ce-n gând te dezbracă.
Dar eu te chemam cu privirea-mi duioasă,
să vii să te-aşezi lângă mine la masă,
departe de ochi cu priviri anodine,
ce-n trombă cădeau din văzduh peste tine.
Dar iată, prin noaptea toridă de vară,
de mână plecam amândoi înspre gară.

Când trenul pornea, să ne ducă spre Vamă,
nici nu aflasem măcar cum te cheamă.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN 2247-1545
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitarea

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară
pictează sub fereastră scene de spital.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spaţiul sideral de căutat.

Şi mă cuprinde parcă dintr-odată
un dor nebun, fără să ştiu ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinereţea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.

Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
noian de încântări uitate-n paradis.
O trag tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-n taină îi vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
pe tine neuitato-n vis să te găsesc!

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nocturnă la citadelă

Revăd citadela pe vârful de stâncă,
lumini sidefate în noapte aruncă
şi vorbe aud, din nespuse cuvinte,
prin cărti neştiute citite-nainte –
îmi toarnă otravă pe raze de lună,
pereţii curbaţi în mijloc se-adună,
iar noaptea deasupra se lasă opacă
pe gândul rănit care-ncepe să zacă.

Te rog, nu pleca acum prea departe,
întoarsă-nlăuntru, deschide o carte,
cuvinte de miere să curgă-n odaie,
să cadă-n cadenţă, ca stropii de ploaie,
surâsul pe buze să-ţi văd în oglindă,
s-alunge tristeţea ce vrea să mă prindă
şi spune-mi, cu şoapte de dor încărcate,
hai, vino aici, lângă mine, bărbate!

Şi-n braţele tale mă strânge mai tare
să simt înlăuntru şuvoi de izvoare
curgând încărcate cu grele ispite
aduse din margini de visuri vrăjite.
O noapte întreagă de-om fi împreună
condei îmi voi face din raze de lună,
să scriu către ziuă o ultimă odă
pe trupu-ţi vrăjit, prea frumoasă nagodă.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe literare (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitarea

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară.
pictează sub fereastră măşti de carnaval.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
prin spaţiul sideral ce-aveau de căutat.

Şi mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să ştiu ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinereţea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.

Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-ncep să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc din nou în raiul pământesc.

Şi să le-alint, cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recităm poeme de iubire-n pat.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublishers, Bucureşri, 2019
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie echinocţială

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele, venite de afară,
pictează sub fereastră măşti de carnaval!
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spaţiul sideral de căutat...

Dar mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să ştiu precis ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă-ndată, focul să-l aprind,
dar tinereţea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind!

Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate vreau să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc, din nou, în raiul pământesc.

Să le iubesc cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recitim poemele nescrise-n pat...!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tainele mirajului ceresc

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele prin colţuri se strecoară
pe cântecul duios venit dintr-un caval.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spaţiul sideral de căutat.

Şi mă cuprinde, parcă, dintr-odată
un dor nebun, fără să ştiu ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinereţea-mi spune deodată
din haosul uitării-n braţe s-o cuprind.

Cu gândurile-ntoarse peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
noian de amintiri uitate-n paradis.
O trag tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-n şoaptă îi vorbesc,
şi-n clipele venind tot mai senine
mă-mbăt cu tainele mirajului c

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie autumnală

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-nroşit dispare după deal,
iar umbrele venite de afară
aşază sub fereastră măşti de carnaval!
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spaţiul sideral de căutat.

Şi mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun..., fără să ştiu ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinereţea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.

Cu amintiri venite peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
dar ea îndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n raiul interzis.
Ele ajung..., se-apropie de mine,
le strâng în braţe, vreau să le vorbesc,
simt clipele venind tot mai senine,
văzându-le, din nou, în raiul pământesc.

poezie din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise

Ce faci atâtea nopţi fără mine
prea neuitata clipei ce vine? –
te leagănă gândul meu singuratic,
izvor nevăzut în stratul freatic!...
Alerg după chipului tău care piere,
pe holuri de vis, cu false unghere,
şi răsuflarea-mi străină se curmă
pe ultima uşă trântită în urmă...
Pereţii ovali se-ntorc în oglindă,
în colţuri nătânge vor să mă prindă,
şi gânduri haine, plutind prin odaie,
cu cioburi de visuri vor mă taie.

De unde te ştiu şi câţi ani trecură
în urbea în care norocul se fură?
Ce daruri de preţ mai sunt prin vitrine,
în şopul ornat cu lucruri străine?
Câti doctori mai ies în ştiinţe exacte
şi cum se mai vinde sticla de lapte?
Ce mobile noi se mai urcă pe scară?
Nici nu mai stiu, e iarnă e vară...?!

O clipă se leagănă gândul alene,
pe punte Ulise, vrăjit de sirene,
adoarme cu mâna în barba-i ţepoasă
şi visul îl poartă departe, spre casă.
Vis rătăcit prin hăuri flămânde...!
Dar unde-i e casa şi ţara, pe unde?

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe crenel

Nori negri se adună peste cer,
se lasă grei pe ziduri la cetate,
din salba gândurilor mele pier
speranţele din amintiri trădate.
Dar caut încă visul dispărut
prin neiertări întinse ca o pată
pe dorurile-ntoarse din trecut
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.

Doar urme de visare au rămas,
pe clipele de neuitare vie,
bătute în pendulul de la ceas
la margine de tristă veşnicie,
când pasul se aude pe crenel
la ora fixă-a gărzilor schimbate
şi-a armelor depuse în rastel
pe rafturile-n şir, numerotate,
la orele când timpul monoton
mai cerne încă clipe cadenţate
peste oftatul bietului planton
rămas să te salute din cetate.

De pe crenel deasupra te zăresc,
când norii se destramă dintr-odată,
iar chipul tău, c-un zâmbet nefiresc,
sub curcubeul frânt mi se arată.
O, vis nebun! – este un simplu nor
uitat pe cer, la margini de furtună,
sau doar năluca ruptă dintr-un dor
pierdut cândva pe razele de lună.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai ştiam

Eu nu mai ştiam că trecusem odată
prin satul acela pierdut printre ploi,
că lumea prin curţi aştepta speriată
o toamnă nebună venind dinspre văi.
Dar astăzi, acolo, ajuns peste vreme,
(de ce nici nu ştiu, să vă pot explica,)
mă simt, dintr-odată, scăldat în poeme
ajunse cu ciobul căzut dintr-o stea.

Prin mine se scurg amintiri colorate
cu umbre de visuri trecând prin decor,
scăpate de ploile toamnei plecate
cu aripa frântă-ntr-un mit zburător.
Un mit care-şi lasă pe creste arome,
păstrate din timpul acela uitat,
ce încă mai duce cu el, peste vreme,
mirajul ascuns într-un ludic păcat.

Păreai o nagodă plutind peste ape,
călare ajunsă pe calul licorn,
voiam să te-aduc peste râu, mai aproape,
în trupul vrăjit elixir să îţi torn.
Dar luna intra sub un nor, speriată,
o ploaie turbată, căzută din cer,
trecea peste râu şi ştergea dintr-odată
din mintea-mi vrăjită celestul mister.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte toridă

E noapte toridă, iar somnul nu vine,
odihnă să cearnă pe gândul hoinar,
ajuns fără veste prin cărţi anodine
să-ţi caute karma-n sistemul binar.

Se-ntoarce adesea pe căi nevăzute,
alergă prin minte în ritm infernal,
lăsând în adâncuri noian de volute
pictare-n culori de vrăjit carnaval.

Şi parcă, deodată, apari obosită
în straie brodate cu dor necuprins,
croite-ntr-o iarnă de fosta ursită
pe umbrele vetrei cu jarul încins.

Te-aduc lângă mine pe raze de lună,
când timpu-n pendulă rămâne pe loc,
să scriem poemele vieţii-mpreună
cu slove vrăjite căzute din toc.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 19.05.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ludic păcat

Eu nu mai ştiam că trecusem odată
prin satul acela pierdut printre ploi,
că lumea prin curţi aştepta speriată
o toamnă nebună venind dinspre văi.
Dar astăzi, acolo, ajuns peste vreme,
(de ce nici nu ştiu, să vă pot explica,)
mă simt, dintr-odată, scăldat în poeme
ajunse cu vântul pornit dintr-o stea.

Prin mine se scurg amintiri colorate
cu umbre de visuri trecând prin decor,
scăpate de ploile toamnei plecate
cu aripa frântă-ntr-un mit zburător,
un mit care-şi lasă pe creste arome,
păstrate din timpul acela uitat,
ce încă mai duce cu el, peste vreme,
mirajul ascuns într-un ludic păcat.

Păreai o nagodă plutind peste ape,
călare ajunsă pe calul licorn,
voiam să te-aduc peste râu, mai aproape,
în trupul vrăjit elixir să îţi torn.
Dar luna intra sub un nor, speriată,
o ploaie turbată, căzută din cer,
trecea peste râu şi ştergea dintr-odată
din mintea-mi vrăjită celestul mister.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ludic păcat

Eu nu mai ştiam că trecusem odată
prin satul acela pierdut printre ploi,
că lumea prin curţi aştepta speriată
o toamnă nebună venind dinspre văi.
Dar astăzi, acolo, ajuns peste vreme,
(de ce nici nu ştiu, să vă pot explica,)
mă simt, dintr-odată, scăldat în poeme
ajunse cu vântul pornit dintr-o stea.

Prin mine se scurg amintiri colorate
cu umbre de visuri trecând prin decor,
scăpate de ploile toamnei plecate
cu aripa frântă-ntr-un mit zburător,
un mit care-şi lasă pe creste arome,
păstrate din timpul acela uitat,
ce încă mai duce cu el, peste vreme,
mirajul ascuns într-un ludic păcat.

Păreai o nagodă plutind peste ape,
călare ajunsă pe calul licorn,
voiam să te-aduc peste râu, mai aproape,
în trupul vrăjit elixir să îţi torn.
Dar luna intra sub un nor, speriată,
o ploaie turbată, căzută din cer,
trecea peste râu şi ştergea dintr-odată
din mintea-mi vrăjită celestul mister.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celestul mister

Eu nu mai ştiam că trecusem odată
prin satul acela pierdut printre ploi,
că lumea prin curţi aştepta speriată
o toamnă nebună venind dinspre văi.
Dar astăzi, acolo, ajuns peste vreme,
(de ce nici nu ştiu, să vă pot explica,)
mă simt, dintr-odată, scăldat în poeme
ajunse cu vântul pornit dintr-o stea.

Prin mine se scurg amintiri colorate
cu umbre de visuri trecând prin decor,
scăpate de ploile toamnei plecate
cu aripa frântă-ntr-un mit zburător,
un mit care-şi lasă pe creste arome,
păstrate din timpul acela uitat,
ce încă mai duce cu el, peste vreme,
mirajul ascuns într-un ludic păcat.

Păreai o nagodă plutind peste ape,
călare ajunsă pe calul licorn,
voiam să te-aduc peste râu, mai aproape,
în trupul vrăjit elixir să îţi torn.
Dar luna intra sub un nor, speriată,
o ploaie turbată, căzută din cer,
trecea peste râu şi ştergea dintr-odată
din mintea-mi vrăjită celestul mister.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii culturale (28 decembrie 2023)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul

Un glas porneşte din lăuntrul meu,
ecoul se întoarce peste gânduri
din spectrul rupt al unui curcubeu
rămas din vară priponit în prunduri.
Izvorul nu mai curge pe sub prund
dar curcubeul din pripon ascultă
cuvinte vagi în care se ascund
păreri de rău întoarse dintr-o luptă.

Din glasul renăscut aşa târziu
mai vin si-acum silabe încărcate
cu amintiri din care nu mai ştiu
unde-au plecat iubirile trădate.
Mă-ntorc grăbit cu dorul în trecut
prin vechi uitări aduse într-o seară
de vântul reîntors mai abătut
din marginile unei nopţi de vară.

Şi dintr-odată parcă le zăresc
desprinse din văzduh, neconsolate,
în inimă aş vrea să le primesc,
cu un sărut să le împac pe toate.
Dar timpul parcă m-a înlănţuit,
iar ele mi se par tot mai ostile,
în cercul lor mă strâng necontenit
şi îmi cobesc cu bocet de sibile.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kristel

Un cânt de sirenă venit de afară,
ajunge-ntre ziduri, la vechiul castel,
când visul, în noaptea toridă de vară,
mă poartă-napoi, peste ani, la Kristel.
În suflet mi-aduce, pe căi nevăzute,
noian de-amintiri, ancorate-n trecut,
le pune de strajă pe brâu de redute,
să-mi ţină aproape un dor convolut.
Din spumele mării renaşte castelul,
cu ziduri înfipte în ţărmul stâncos,
ajuns pe crenel, privesc lăncierul
cu scutul şi spada întoarse pe dos.
Departe, în zare, Kristel se arată
cu marea la mal agitată-n delir,
loveşte în stânci cu apă-nspumată,
în suflet îmi toarnă vrăjit elixir.
Te văd şi pe tine, plutind peste ape,
Diană vrăjită, cu chipul creol,
alerg înspre tine, s-ajung mai aproape,
de teamă să nu te răpească Eol.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Margini de suflet

La margini de suflet aştept uneori
Cuvântul cuprins în aromă de tei,
Să-l simt cum pătrunde în mine prin pori
Să facă să sară din inimi scântei,

Răcoarea pădurii o simt peste trup
Iar păsări îmi cântă cât pentru un an,
Departe de lume aştept să erup
Să fiu ciocârlia ascunsă în lan,

La margini de suflet se-adună tăcut
Tot dorul rămas suspendat peste cer,
Doreşte să treacă pe podul de lut
Să scape de stânca crăpată de ger,

Rămâne iubirea purtată de vânt
Prin timpul ce curge departe, prin zări,
Când teiul îşi urcă aroma-n cuvânt
La margini de lume, la margini de mări.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margini de vis

Mă-ntorc peste vreme cu gându-napoi
şi zeci de-amintiri mă-asaltează deodată
cu mii de regrete vorbind despre noi
în triste romanţe, pe-o harpă stricată.
Romanţele-ajung dintr-un vechi labirint,
trecând prin fereastra cu geamuri ovale,
evocă licornul cu frâu de argint
venit din trecut să te-aducă agale.

Cad frunze-n fereastră, venite pe rând,
e toamnă târzie şi parcă, de-afară,
se-aude licornul sosind nechezând
cu brâuri de foc aruncate pe nară.
Sau poate-i doar vântul ajuns din trecut
la uşa închisă, cândva într-o toamnă,
cu-n singur zăvor dintr-un dor neştiut
lăsat de uitarea ce-avea să se-aştearnă.

Te-aştept la fereastră s-apari din neant,
la margini de vis să te văd împăcată,
din harpă un ultim acord consonant
să-mi spună că n-o să mai pleci niciodată.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!