Nu-mi invidia muzele care plâng

Muze dănţuitoare sunt oriunde
dar mai multe sunt în codrii României.
Ridică ochii la cer, le vei vedea,
le vei atinge cu sufletul pur.

Ai simţit mirosul brazilor
după care eu am tânjit o viaţă?
Ai auzit ciripitul privighetorilor de dimineaţă?
Ce dulce fior! Un izvor
şipotind printre pietre, cu dor
sub soare blând licărind.

Nimic mai sfânt.
Armonie pentru spirit,
mângâieri pentru suflet,
o mână de ţărână să mai simt.

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet mic, suflet blând şi călător, tovarăş al trupului meu care te-a găzduit, vei coborî pe meleagurile livide, aspre, pustii, unde nu vei mai fi jucăuş precum obişnuiai odinioară. Încă o clipă, să privim împreună tărâmurile familiare, obiectele pe care neîndoielnic nu le vom mai vedea niciodată... Să încercăm să pătrundem în moarte cu ochii deschişi.

Marguerite Yourcenar în Memoriile lui Hadrian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminul eminului sfânt

Emin al eminului sfânt
Cu ce-ai greşit pe pământ?
Să te chinuiască-n mercur
Pentru adevărul pur...

Ce-l vedeai printre obscur
Printre curve şi mişei
Râspândind vers de tei
Cu buciumul de condei..

Îţi vor plăti cu toţii
Când vei vedea cum hoţii
Se vor ruga, idioţii
Să nu-i arzi cu raze

Când le va sosi timpul
Să-ntâlnească Luceafărul..
Printre îngeri măreţ poet
Judecându-i cu drept...

Îi vei fierbe în mercur
Ascultându-ţi versul pur

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oriunde vei fi mă vei iubi

În orice depărtare te-ai ascunde
Te voi aduce mai aproape.
De ochii mei nu vei scăpa niciunde!
Ei sunt şi-n ceruri sunt şi-n ape.

În orice depărtare te-ai ascunde
Îmi vei simţi aproape pasul.
În mintea ta mereu eu voi pătrunde
Şi-ai să-mi auzi în noapte, glasul.

În orice depărtare te-ai ascunde
La mângâierea mea tu vei gândi
Şi nu vei mai găsi niciunde
O mână să te poată ocroti.

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două soiuri de oameni

Astăzi există două soiuri de oameni pe pământ,
Nu mai multe, jur asta pe tot ce am mai sfânt.

Nu doar păcătosul şi sfântul, pentru că, ascultaţi ce spun,
Cel bun e jumătate rău, iar cel rău e jumătate bun.

Nu doar săracul şi bogatul, iar pentru a aprecia averea unui om
Trebuie să-i cunoşti trupul şi mintea, şi sănătatea amintitului binom.

Nu doar cel smerit şi cel mândru – pe-al vieţii subţire fir
Cine se umflă-n pene nu-i decât umbra clipei, un trecător delir.

Nu doar cel fericit şi cel mâhnit, pentru că zborul anilor întins
Aduce fiecăruia partea lui de zâmbete şi partea lui de plâns.

Nu! Cele două soiuri de oameni, sunt – dacă nu mă crezi, verifică -
Oamenii care se sprijină şi oamenii care ridică.

Oriunde vei merge pe cele şapte continente – după unii, şase,
Vei afla că omenirea-i împărţită în doar aceste două clase.

Şi, îndeajuns de straniu, vei mai afla, cu mirare nu puţină,
Că la unul care ridică sunt alţi douăzeci care se sprijină.

Din care grup faci parte? Eşti unul dintre cei care nu-s o piedică?
Uşurezi umerii celor suprataxaţi de poverile pe care zilnic le ridică

Sau eşti cel care se sprijină şi care lasă pe alţii să ducă
Şi porţia ta de griji, de veghe şi de muncă?

poezie de Ella Wheeler Wilcox, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poartă albastră

N-am ajuns să cunosc iubirea.
Nici nu cred că există...
Ce eşti tu, poartă albastră?
Şi cât de ninse sunt tâmplele mele,
Acum e miezul nopţii
Sunt clipele ce ard,
Dar nu se mai ridică la lumină.
Rămân ancorate, într-un stindard,
Care-şi apleacă pânza.
Vei înţelege cum, peste ani lumina va pătrunde
Ca o singurătate dintr-un cireş înflorit
Nu vei vedea că ninge
Şi se ascund ochii tăi în ochii mei,
În umbra de oglindă
Şi atunci ca niciodată
Într-un poem te voi zidi,
Mă vei zidi, îmbrăcând-ţi trupul în flori de vişin.
Ca pentru totdeauna să ştii că te-am iubit.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creaţie

Creată-i lumea din nimic
Şi-n numai şapte zile,
Fără cafea, fără ibric,
Doar suflete fragile.

Cu-n soare blând şi iubitor,
Cu stele... căzătoare,
Amestecându-le cu dor,
În drumul lor spre mare.

Cer şi pământ... cu ape reci
Şi omul şi scânteia,
Nu vei pleca de-aici în veci,
Când vei vedea... Femeia.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scris în vis

Tot ce fac e ca şi cum
Eşti cu mine chiar acum,
Dacă nu te văd, închid
Ochii şi nu-i mai deschid...

Sunt nevăzător de dor,
Am baston strălucitor,
Alb şi reflectorizant
Pentru ochiul tău pliant

Care, ca un evantai,
Alungă boarea din rai
Şi-aţâţă focul din iad,
Pleoapele tale când cad

Şi când se ridică iar,
Ca o forjă de fierar...
Bate fierul, cald cât e,
Şi la mine uită-te,

Că de nu, mă vei uita
Şi nu vei mai căuta
Şi nici de găsit nu vei
Mai găsi în ochii mei

Ce păstrez, dacă-i deschid,
Ce visez dacă-i închid.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (23 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

De vei dori
Să pleci cândva
Departe fără mine
Să ştii
Că este undeva
O fată pentru tine.

De vei dori
Să uiţi că eu
Ţi-am fost o nebunie
Să ştii
Că undeva mereu
Voi fi a ta magie.

De vei dori
Să plângi de dor
În noapte fără mine
Să ştii
Că pe al aripii fior
Voi fi doar pentru tine.

De vei dori
Să nu mai fiu
A inimii bătaie
Să ştii
Că eu încă mai scriu
Iubirea pe o foaie.

Dar ştiu că nu doreşti
Nimic din toate cele
Eşti visul meu
Şi mă iubeşti
Luceafăr, dintre stele.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simţit azi
ce trăiri
sau ce vise prosteşti de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
şi curg lacrimi...
şi-s sărate...

Şi nu mai ştiu ce să cred
sau în cine...
"O să fie bine!" aud
oriunde merg şi de la
oricine întâlnesc...
le zic şi eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Şi parcă dacă zic şi îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
şi lacrimi iarăşi se preling...
şi-s sărate...

Nu ştiu cât voi rezista
mi-e dor...
şi te vreau...
acum şi aici

Îţi ascult ticăitul ceasului
şi el plânge după
mâna ta...

Şi totul e trist şi
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranţa,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
şi răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung să
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
şi gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viaţă
şi fără nimeni care să ştie...

Poate totuşi voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Şi în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de Lidia Mihai
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interiorizare

Uneori sunt prea multe gânduri
Şi preferi să le interiorizezi,
Decât să le aşterni rânduri, rânduri
Pentru că reproiectează momente,
Ce ai vrea să le ştergi.
Mulţi poate n-ar înţelege,
Ce-ai simţit tu, sufletul prin ce trece,
Un zbucium interior, ce arde mocnit,
Chiar dacă tu la suprafaţă
Vezi un chip, aparent fericit.
Şi încă nu ai vazut nimic,
Dar mai bine tac, decât să explic,
Reconstruiesc prin linişte un zid,
Dacă nu mi-ai auzit tăcerea,
Nu mă vei auzi, nici atunci, când strig.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muze

Toamna când frunzele îmi cântă serenade
Eu te strig, bărbatul meu fără un nume
Şi te conduc spre tainice misterele
Nu mă pierde în albastrele muzicii condeie

De vei pleca cu muza către stele
Nu uita să mă inviţi printre ele
Să dansăm ca nişte iele,
Aprinse de ale dragostei văpăi

Şi-atunci când nu mai eşti cu mine
Întreabă-te de eu sunt bine
Eu cânt cu veşnica lumină
Tu ai lumina ca perdea-bună

De mă vei trezi cu-acele crizanteme
Eu voi răspunde în plai cu ele
Şi voi încerca să nu fac crize
Dacă tu nu vei mă mai vrea printre muze.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doliu

Mai mult, tu nu vei mai vedea
Nimic, nici cer, nici flori.
S-au prăfuit din zarea ta,
Ca nişte nori.
Nici zare nu vei mai avea,
Nici ochi cu care s-o măsori
În geamuri prin perdea.
De-acum străină mâna ta
Îţi va şedea deoparte,
Ca un condei, pe undeva,
Alăturea de-o carte.
Şi ochii tăi, de gura ta,
Vor trece mai departe,
Decât un nufăr de o stea.

Orbit-a viaţa şi, cu ea,
Şi cântecul şi luna,
Şi unda-n care strălucea
S-a stins pe totdeauna.

Tu pentru veci nu vei mai fi,
Şi-ai fost, cumva, vreodată?
Pustiul mă învălui,
Când sub un plop mi se trezi
Tot dorul de-altădată!
Durerea mi se pierde-n fum,
Tot căutând un vreasc de rost
Într-aste drumuri fără drum,
În care toate doar au fost,
Şi nu mai sunt acum.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul

Motto:
".. sufletul nostru va avea de ce să se felicite, când eliberat din acest întuneric, va vedea strălucirea nu cu o vedere slabă, ci va primi întreaga lumină şi va fi redat cerului, căruia îi aparţine... " (Seneca)

Află că sufletul este acel care stă pe car,
Corpu-i carul, colivia care ai primit în dar
Vizitiu-i intelectul ce ţie-e dat să treci pârâul
Mintea ta să şti că este în limbajul nostru - frâul -.

Simţurile, ele sunt caii care te poartă în zbor,
Obiectul nu-i altceva, se numeşte drumuşor
Mai presus, nimic în lume ca şi suflet nu-i găsi
El este forma supremă, trăieşte de vei muri.

Mulţi de el nu pot s-audă, n-au cuvinte a le drege
De au auzit de suflet, totuşi nu-l pot a înţelege
De înţelegi suflet că este pe vecie-n lume dat
Statornic în trecătoare, nu mai eşti un întristat.

Sufletul mare şi sfânt, coborâtu-ţi-a în vine
Să cunoşti mai din-aproape, lucruri veşnice, divine
Substanţă-i ce dă viaţă, sfântă legătura a sta
Nedespărţit a fi omul chiar de originea sa....

Sufletul el stăpâneşte trecutul şi ce va fi
Natura-i în astă lume ea nu se poate privi
E stăpânul fericirii, veşnic care-i pus în noi
Lumină nepieritoare, din creaţie altoi

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce v-ar păsa?

Doamne, niciodată!
Genunchii mei nu au putut săruta
pământul,
fără să fiu Eu!
Eu sunt nimeni, efemer, dar...,
ai mei, Bunicul, Străbunicul şi Răstrăbunicul sunt acolo!
În ţărână. Eu încă sunt aici!
Sper că, aici, încă mai este un loc curat!

Am şters mult până aici!
M-am şters şi pe mine
şi
aici oare mai pot ramâne Om?
mai departe mai am şi alte...,
ca să văd ce voi mai fi?
Mulţumesc pentru cei puţini care m-au citit din suflet.
Mâ înclin în faţa lor,
sincer,
dacă au simţit cu adevărat ceva
din cuvintele mele, aiurea inşiruite!
Mulţumesc pentru, că citiţi aceste rânduri!
Dacă nu, pentru mine nimic nu are sens,
sau nu mă luaţi în consideraţie!
Eu sunt un nimic, dacă nu sunt capabil
să
îmi dau seama că nimicul nu există!
Asta am simţit, şi, sincer, asta am scris!
De fapt cui îi pasă? De ce v-ar păsa?

poezie de Viorel Muha (august 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vei şti!

O altă dimensiune,
Au căpătat sentimentele mele,
Una, nelumească,
Atemporală, astrală,
Aproape ubicuitară.
Şi într-o zi, vei ştii,
Când le vei vedea, sclipind,
Mai întâi,
În ţărâna pe care o calci,
În pietre,
Pe urmă în izvoare,
Ale căror ape, vor curge,
Mereu în aceeaşi direcţie,
Apoi, în frunzele copacilor,
Verzi, îngălbenite,
Ruginite,
Pe cer, pe aripi,
În ochii păsărilor,
Lucind stelele,
În aştri,
În Calea Lactee,
Coborâtă acum,
În Cireşele de Mai pământene!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Dacă mă lovesc tăios oamenii, mă doare cu tine,
iar durutul e mai rotund...
iar daca aruncă cu pietre peste sufletul meu... mă doare, dar amestecata cu dorul de tine, durerea păleşte...
orice aş face... tu mă compui atât de frumos..
o alcătuire de ţărână şi zbor...
de durere şi surâs...
de la suflet la trup şi de la trup la suflet
Şi nimic nu-mi mai atinge
vreo rană...
Vesmant cald... cuib de suflet fiindu-mi...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfânt Soare

Nopţi după nopţi-mi porţi
Razele călăuzitoare
Printre coasele-i mercure
In poeziile astrale-ţi

Ce mi-s legile versurilor
Aici unde tu ai crescut
Pe o ramură de tei tăcut
In Sfântul Poet, românilor!

Căci credinta pentru ţară
Ti-a fost eşafod cu pară!
Răstignându-te pentru psalmi
Scrişi Daciei cu patimi...

Si cu aripi din flori de tei
Te-ai ridicat sus, peste ei
Hoti, dusmani, mulţi mişei
Luminând umbra nemerniciei...

Ce se abate iar Emine
Peste codrii, munţii si ţarne!
Si de aceea Luceafăre
Te rog luminează mai tare

Să te transformi tării-n soare
Sfânt, României noastre Mare

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vei încerca să-ţi îmblânzeşti mintea, aceasta se va revolta, dar mai apoi se va calma, iar atunci vei descoperi că poţi auzi lucruri mult mai subtile - intuiţia va înflori, vei începe să vezi lucrurile mult mai clar şi vei trăi în prezent. Vei vedea mult mai multe decât până atunci. Este o disciplină, trebuie doar să o exersezi.

citat clasic din Steve Jobs
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trecut iubirea?

A trecut momentul iubirii
Nu există veşnicia clipei
Nici dragoste neţărmurită
Nu există bariere atinse de lacrimi
Nu există pajişti,
Fermecătoare pajişti în care să ne oglindim
Fiecare zi e o luptă pentru supremaţie?
Am obosit şi mă simt asediată
Probabil că voi fi ridicată şi proiectată pe cer
Nu înţeleg ideea... Probabil că sunt diferită...
Nu am intenţionat nimic!...
Fiecare întelege ce vrea....
Aşa se întâmplă când te apropii de cei ce nu merită.
Aşa merit pentru toată osteneala mea
Pentru tot dorul şi focul nemuririi.
Dacă vei fi în viitor ignorat, nu uita că asta ai solicitat
Dacă nu vei fi tată, află că nici nu ţi-ai dorit
Dacă nu vei ridica umbrele cu siguranţă
Nu vei vedea lumina din privire.
Până atunci sunt liberă, cum am fost o viaţă-ntreagă.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerşim iubire de oriunde...

Nu mi-e ruşine să cerşesc, ba mi se pare chiar firesc, să cer iubire oarbă
Chiar de n-o văd, o simt în piept, când, pe la colţuri mai aştept iubirile să-mi soarbă.
Eu am iubire pentru toţi, pentru neoameni, pentru hoţi, pentru nebuni mai multă,
Că îmi sunt fraţi de suferinţi, călcând în străchini şi cuminţi şi nimeni nu ne-ascultă...
Strigăm în vers, strigăm frumos, chiar de avem glasul pe dos, ni-e inima fierbinte,
Şi nu-nţelegem mai nimic, doar din iubire câte-un pic şi-un dram din cele sfinte...
Nu ne atinge vreun blestem, purtăm la piept câte-un totem, doar nepăsarea doare
Iar neiubirea-i beteşug, o scară-naltă înspre rug, malignă sufocare...
Cerşim pe străzi, cerşim în cer iubiri cu suflu efemer, doar cât să ne ajungă
Pentru o clipă de extaz, când în al nostru Alcatraz ne e noaptea prea lungă...
Nu mi-e ruşine să cerşesc darul cel mai dumnezeiesc din câte sunt pe lume
Uitaţi-vă în ochii mei şi veţi vedea iubire-n ei şi-n versurile-antume...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!