Poartă albastră
N-am ajuns să cunosc iubirea.
Nici nu cred că există...
Ce ești tu, poartă albastră?
Și cât de ninse sunt tâmplele mele,
Acum e miezul nopții
Sunt clipele ce ard,
Dar nu se mai ridică la lumină.
Rămân ancorate, într-un stindard,
Care-și apleacă pânza.
Vei înțelege cum, peste ani lumina va pătrunde
Ca o singurătate dintr-un cireș înflorit
Nu vei vedea că ninge
Și se ascund ochii tăi în ochii mei,
În umbra de oglindă
Și atunci ca niciodată
Într-un poem te voi zidi,
Mă vei zidi, îmbrăcând-ți trupul în flori de vișin.
Ca pentru totdeauna să știi că te-am iubit.
poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Lorin Cimponeriu. [Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre ninsoare
- poezii despre iubire
- poezii despre flori
- poezii despre vișine
- poezii despre timp
- poezii despre singurătate
- poezii despre poezie
- poezii despre ochi
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.