Delaţiune

în rezervaţia noastră pescarii fug pe mare în lume
nebunii şi poeţii găsesc uşi deschise în seninul cerului
mistreţii calculează profitul în bancnote de plastic
bătrânii pensionari îşi mănâncă nepoţii de vii sperând
supravieţuirea e legea care nu are nicio altă lege
şobolanii de câmp s-au cuibărit în capul mesei
bunicii şi părinţii dorm duşi în televizoare alb-negru
din difuzoare ies limbi subţiri şi roşii de protodaci
e o linişte morbidă acoperind mormintele ce ne strivesc
vecinii joviali, temnicerii criminali în legitimă apărare
profesori activişti stalinişti zburdă pe imaş fără zgardă
muşcând din verdele înmugurit al recoltelor de mâine
un copil se chinuie să iasă din muma pădurii
bărboşii din tablouri nu vor să moară în istorie
frământarea şi lupta ne ţin captivi între garduri
noi nu suntem urmaşii cavalerilor lup din basme
ci copiii cârtiţelor oarbe din fundurile pământului

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii lup

Mă tot rod nişte oameni mici cu dinţi de şoareci roşii
Prin mintea lor se dau cu schiurile fantomele bătrâne
Am crezut că acum vorbim ce n-am vorbit niciodată
Dar ne-am îmbolnăvit de ciuma conştiinţei strivite
Să ne mâncăm precum canibalii cu sânge geto-dac
Apoi bem o vodcă din pufoaică de soldat sovietic
Suntem bolnavi în măduva şirei naţionale
Şi nu ne mai facem bine în viaţa noastră contaminată
Închinându-ne în bisericile dărâmate ale închipuirilor
Nebuni eliberaţi din puşcăriile neputinţei
Căci revenim şobolani fricoşi în vizuinele pământului
Sângele subţire e plin de păienjeni uriaşi
Ce ne mănâncă capul tăiat bucată cu bucată
La toate colţurile prin găurile de cheie sunt şerpi
Cu ochii scurşi veninoşi privind lacomi prada
Cum sângerează singură luptând să scape din hazna
În timp ce flăcăi lupi drogaţi îl fură pe Moş Crăciun
Să şi-l atârne la gât, amuletă ce le potoleşte foamea
Mor copiii de setea cruntei lupte de pe străzi
Iar noi nu vrem să trăim astăzi în lumina soarelui adevărat

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestemul nostru

Când se găseşte un pom mai roditor
Ridicat semeţ peste marea anonimă de frunziş
Când scoate capul un pionier răzvrătit
Se găsesc repede câţiva şerpi fraţi să-l sugrume
Bâte prieteneşti şi târnăcoape viclene
Care îl trag din zborul lui obraznic cutezător
Pe fundul sacului golit de vise şi dorinţe
Avem tatuate pe circumvoluţiunile sufletului
Blestemele triste ale Mioriţei
Se urcă veninul colcăind în cazanul spurcăciunii
Vorbe fără rost, păreri fără întrebări, micime
Până când iarăşi suntem nişte râme oarbe
Scormonind acelaşi rahat fără gust din seva naţională

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim într-o lume care ne mănâncă din atenţie din ce în ce mai mult şi ne incapacitează din rezultatele pe care le putem obţine, personal. Suntem din ce în ce mai confuzi pentru că avem teorii din ce în ce mai complexe şi răspunsuri din ce în ce mai complicate cu privire la cine suntem, ce facem, ce obţinem. În ultimii ani găsesc îngrijorător faptul că din ce în ce mai mulţi dintre noi găsim motive pentru care nu avem rezultate şi nu ducem viaţa pe care o dorim.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii îşi amintesc de toate interacţiunile avute cu părinţii lor. Din nefericire, noi, părinţii, suntem adesea preocupaţi şi neatenţi, însemnările referitoare la fiecare copil ne pot reaminti de lucrurile esenţiale.

Jim Rohn în 7 Strategii pentru obţinerea bogăţiei şi fericirii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul de sticlă

oraşul s-a umplut deodată de un revărsat de bătrâni
cum dă pe-afară apa din canalizare şi inundă parcul
toţi au feţe crispate, supte, mâncate pe dinăuntru de venin
căciuli de astrahan, paltoane întoarse, mănuşi găurite de imitaţie
seamănă unii cu alţii, nişte boşorogi urâţi, încrâncenaţi în luptă
şi astăzi, întotdeauna, lupta de clasă
ascund şoapte, şuşoteli, intrigi, minciuni, în vorbe de lemn
canalul înfundat de fecale împute tot oraşul de sticlă
e o complicitate vicleană în piesa asta de teatru prost
care ascunde sângele adevărat ce strigă din morminte albastre
apartamente închisori făcute pe oasele tinerilor ucişi
de torţionarii colaboraţionişti cu drag de tortură transformaţi azi
în pensionari mizeri milogi, conştiinţe însângerate
comunişti şi securişti, turnători şi activişti, membrii
aplaudaci interesaţi ai crimelor comise pentru liniştea lor
cu mâinile murdare până la cot de sânge de intelectual
tuburi digestive primitive născute din putregaiurile pământului
ca să tacă, să nu gândească, să nu simtă, au tot primit
posturi, haine, mâncare, apartamente, cartele, frig,
şi ei au fost mulţumiţi, şi-au alungat copiii din casă
apoi din ţară, s-au considerat îndreptăţiţi, e patria lor
a stafiilor şi a fantomelor descărnate de orice răspundere

mitomani propagandişti se caută în urmaşii dacilor
când toată lumea ştie că părinţii lor sunt Lenin şi Stalin
au ştiu, au tăcut, au râs, au înfierat, au combătut, şi mai ales
au profitat cu toptanul, profită şi azi

creaturi scârboase care sugrumă copilul din faşă
să mai câştige câteva zile, câteva ceasuri, îngroziţi
de judecata ce-i aşteaptă la întâlnirea cu morţii lor
acolo nu mai sunt minciună, regrete sau doctrină
sunt martirii tineri zdrobiţi de ciocanele şi secerile lor
duşmanii de clasa asasinaţi în noapte fără vină

atunci când apa plină de gunoaie se va retrage în canale
când oraşul de sticlă se va sparge
atunci vom fi cu adevărat
liberi

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul îşi întinde aripile

Se sprijină unul pe celălalt.
E ca şi cum n-ar exista altă lume.
Ei îşi şoptesc unul celuilalt secretele.
Cuvinte frumoase pentru dragostea eternă.
În visele lor, se văd unul pe altul.
Din nou şi din nou, ei fug de realitate.
Ei visează la un astfel de loc.
În cazul în care se au doar unul pe altul,
Vor construi propriul lor castel,
Sperând că vor trăi împreună pentru totdeauna.

poezie de Eugenia Calancea (27 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum dracii dorm

Cum dracii dorm cu capetele-n smoală,
Cu labele pe muchii de cazan,
Şi unghii lungi, în creştere domoală,
Din iad afară ies ca din mărgean,

Mă simt iar înţepat de patimi surde,
Luat pe sus de oarbe năzuinţi.
Din întuneric, visele, să zburde
În carnea mea, din iad, sosesc fierbinţi.

Mai albă decât florile de leandru
Tu întărâţi iar trupu-mi - şi prin cerc
De foc faci sufletu-mi, sărind, puiandru,
Ca încercându-mă să te încerc

Şi să ascut pe buzele-ţi subţiri
Răzmeriţa-mi de coase şi simţiri.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moara viselor

La moara părăsită de pe râu,
Mai vine un bătrân cu o desagă
Ce poartă-n ea nu boabele de grâu,
Ci petice-adunate-o viaţă-ntreagă.

Doar el mai vine, ultimul morar
Din vremea-n care pumnul de făină
Se drămuia în traiul prea amar
Al celor ce pământului se-nchină.

Nu merge moara: pietrele s-au ros,
Îmbătrânite-n anii de rotire
Din care el, bărbat pe-atunci vânjos,
Îşi aminteşte marea lui iubire.

Nici roata nu mai merge. S-a oprit
Atunci când ea s-a dus în altă lume
Purtând în pântec fructul mult dorit
Ce-a căpătat doar printre îngeri nume.

Mai vine. Rar. Nu-i trebuie nimic
Din tot ce-a mai rămas în vechea moară;
El vrea, din amintiri, măcar un pic,
Un strop din visul său de-odinioară.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă multiplicată

Câteodată viaţă noastră e despicată ca un pepene
Din care se scurg sâmburii risipiţi
Păstrăm un un voal subţire peste lumina dinăuntru
Cât să creadă lumea că e o grădină
Însă biserica noastră e adânc ascunsă
Că am şi uitat locul unde sunt inima şi sufletul
În faţă o perdea de fum parfumat cu trandafiri ofiliţi
În spate cuţitul aspru al adevărului nerostit
Şi toate drumurile astea, din faţă în spate
Ne seacă seva copacului ce creşte în noi pipernicit
De atâta teatru prost i-au îngheţat mugurii
Un deşert pustiu acoperit cu flori de plastic
Mormânt adânc săpat din care nu se mai vede
Numele de pe cruce

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vanitas

Urcând luminos în spirală,
Un strung cu lame de argint
Te-a subţiat din fildeş.

Şi-ntruchiparea ta e o spirală ce se -nalţă...

Dar ce neînsemnaţi
Mai suntem totuşi amândoi...
Suavă Kicsikém...

Sub înstelarea de baldachine,
Dintre noaptea nencepută din trecut

Şi-aceea fără de ştire care vine
Ne-am întâlnit printr-o minune de-ntâmplare
În ceas, cu nefiinţa-asemene,
În omenirea curgătoare
Două trupuri. Gemeni, gemene
Micuţo,
Până la noi
Pământul rodnic a revărsat luminii
Din sânul lui şi-al nopţii
Milioane de rânduri de făpturi, spumă,
Care, după ce ocoliră cu privirea
După mersul soarelui,
Se-ntoarseră în humă.

Iar după noi
Lumi fără număr vor veni
Necontenit un azi va înflori
Şi cine poate bănui
Ce siderale bucurii
Vor înălţa pe cei ce vor veni?

O, Kicsikém
Împinşi, cu ochii-nchişi
Din sânul rodnic al pământului
Ne vom întoarce-n el fără de urmă
Şi-n faţa frumuseţii viitoare,
Din care picurile cad, dar unda nu se curmă,
Slabi şi singuri,
Luptând cu legea năclăită-a humii,
Noi nu avem decât,
Mică şi fragedă,
Iubirea noastră trist surâzătoare,
Şi-atât.

Căci între două lumi,
Noi stăm în noapte,
Ca doi inşi alăturaţi pe-o carte
La lumina unei lămpi
În câmp departe.

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spălaţi-vă pe mâini

când eram mic mama îmi spunea
spală-te pe mâini şi hai la masă
azi noi suntem Cain venit de la câmp
cu mâinile pline de sângele lui Abel
bunicul îl chema pe cel de sus
să ne binecuvânteze masa
era o bornă între ce a fost
şi ce urma să fie
noi, curaţi
ne puteam aşeza în tihnă la masă
azi nu e tihnă pentru că
nu suntem curaţi
ne minţim
şi ne spălăm pe mâini
ca Pilat din Pont

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasă zi

Dacă-aş fi un brutar
Aş coace o pâine
Atât de mare, încât să satur
Toată, toată lumea
Care nu are de mâncare.
O pâine mai mare ca soarele,
Rumenită, parfumată
Ca şi viorelele.
O aşa pâine
Ar vrea să mănânce
Cei din India şi din Chile
Săracii, copiii,
Bătrânii şi păsărelele.
Va fi o zi de păstrat în memorie:
O zi fără foame!
Cea mai frumoasă zi din istorie!

poezie de Gianni Rodari, traducere de Dănuţ Cepoi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii, alături de profesori, preoţi şi ceilalţi oameni de bună-voinţă din satul-comună Mogoşeşti-Iaşi sunt mereu alături de copiii lor, cu sfaturi, cu exemple de educaţie, cu pilde şi poveţe în spiritul datinilor, tradiţiilor, păstrate de înaintaşi şi perpetuate de părinţii şi fraţii noştri, întru continuitatea Spiritului acestor meleaguri, ce vor fi pururi vii amintiri în conştiinţa noastră, oricând şi oriunde ne-am afla, noi, fiii acestor locuri, fiii acestor oameni minunaţi şi gospodari, numiţi cu simplitatea modestiei de care dau dau dovadă: mogoşteni.

Constantin Anton în Mogoşeşti, Fiinţa mea - vol II
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Gândul veşniciei" din tine care nu poate fi nicidecum satisfăcut cu ceva din această lume, îţi adevereşte că vii din altă lume şi te îndrepţi spre acea lume şi el însuşi te cheamă şi te învaţă să trăieşti în această lume ca şi cum nu ai fi din această lume.

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Stelică Cechenoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea din marginea lumii

În lumea din margini de lume,
că-i noapte sau zi... hoinăresc,
iar gândul, un pegas anume,
mă poartă în zboru-i ceresc.

Ajung, uneori, pe-o câmpie
cu vise ascunse-n culori
ce fac bucuria să-mi fie
o mare cu valuri din flori.

Acolo, te-aştept cu răbdare,
pierdut printre-atâtea minuni...
Tu vii, îmi răspunzi la chemare,
apari, strălucind, din genuni,

din lumi de la margini de lume,
din basme, legende, sau... nu!
Tu vii dintr-o stea cu un nume
ce-l ştiu numai eu. Tu eşti... Tu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fug din oraşe, din temple, din locuri...

Fug din oraşe, din temple, din locuri unde, zi de zi,
Ţi-a plăcut enorm să-ţi asculţi propria căinare,
Unde-ai folosit argumentele cele mai convingătoare
Ca să mă faci să renunţ la ceea ce nu puteam înlocui.

Jocurile, măştile, turnirurile mă plictisesc şi-oftez,
Şi mi-i străină orice frumuseţe care nu îţi aparţine.
Şi-astfel încerc să-mi ucid iubirea pentru tine,
Încercând o altă imagine ochiului s-asociez,

Sperând să scap de gândurile tandre de mai ieri.
În desişurile pădurii am găsit ascunsă o cărare
Şi rătăcind prin labirint am încercat din răsputeri
Să mi te-alung din minte. N-am reuşit. Prin urmare

Doar în afara trupului mai am loc de trăit
Sau poate în exil, ca un surghiunit.

poezie de Louise Labé, cca 1522–1566, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrupaţi din tablouri

Întotdeauna un cer oţelit
Peste oameni grăbiţi
Mă face să revin
La fetiţa cuminte
Care doar privea pe geam
Copiii, bunicii, animalele din lanţ.
Miroase atât de frumos a ploaie
Totul e linişte,
Rămân de făcut doar paşii spre casă.
În şanţuri se scurg flori de tristeţe
Pământul absoarbe divinul şi răul, deopotrivă,
Drumul cel bun e pe şoseaua liberă
Pace şi calm transmit copacii,
Frecvenţa satului se dizolvă cumva în eter,
În alte timpuri se strângea în butoaie apa de ploaie,
Era plină de praf şi de binecuvântare,
Acum se împrăştie peste tot şi, în toată risipa asta
Drumul se pierde până la casa ultimului ţăran.
Sub un pridvor, bătrânul are în colţul ochiului
Ultima lacrimă a generaţiei lui.
Sunt nişte tablouri pe lângă care fugim,
Am ieşit din pânza aceea şi observăm că pielea ni se schimbă, gândurile, credinţa,
Ne agăţăm de câte un copac din tablou, o căsuţă de lemn, o piatră,
Dar nu ne rămâne decât să privim cum ploile ne alungă spre vieţile noastre,
Devenim observatori discreţi, poate nostalgici,
Originile se amestecă într-o expoziţie de tablouri,
Plecăm de acolo bulversaţi ca dintr-o maternitate,
Ne grăbim paşii spre case,
Suntem toţi oamenii ăia care aleargă,
Peste noi, un cer oţelit.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot acel trecut

Pădurile sunt străvechi;
Iar bobocii care se deschid
Printre spinii tufanilor,
Treziţi în martie de-un vânt lichid,
Sunt milenari în frumuseţea lor –
Nimeni nu ştie din ce noroi,
Din ce întunecate vremuri
Vine trandafirul înspre noi.
Izvoarele sunt din tinereţea lumii,
Iar pârâul susurând în liniştea din jur
Curge din locul unde zăpezi reci dorm
Sub ceruri de azur,
Cântând istorii lungi despre periplul
Anotimpurilor, niciodată monoton;
Fiecare strop limpede şi pur
Este înţelept ca Solomon.

Noi, oamenii, suntem vechi fantasme;
Visele noastre toate îşi au seva
În penumbra Raiului, în basme
Spuse de privighetorile mamei Eva ;
Ne trezim, şoptim o vreme,
Dar, odată ziua trecută, pe lume
Rămân tăcerea şi somnul indiferent
Al câmpului de imortele – flori fără nume.

poezie clasică de Walter de la Mare, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu limba noastră

Este a noastră limba noastră
şi noi suntem cu ea popor,
cum stelele
din cer
sunt stele
cu veşnica lumină-a lor.

Este a noastră limba noastră
şi noi suntem cu ea pământ,
cum marea mare
este mare
cu ape veşnic vălurând.

Este a noastră limba noastră
şi soartă noi suntem cu ea,
cum este codru verde soartă
cu ciuta şi cu pasărea.

Din străbunei cu limba noastră
noi am crescut şi creştem, demn,
cum creşte pomul din ţărână
suită-n frunză şi în lemn.
Ci noi cu ea, cu
limba noastră,
nemuritori vom fi oricând,
nemuritori cum e Pământul
cu Soarele mereu arzând.

poezie de Dumitru Matcovschi (1 ianuarie 2000)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercul sărac

Odată şi odată tot
ajunge deasupra
creştetului nostru
vulturul acela ale cărui
organe n-a reuşit nimeni
să le transforme în cana sa
de ceai ori să facă din ele
coperta de din dos a
Enciclopediei lucrurilor
care sunt rostite
îngrijorător de sângeros
în toate minutele.

Şi fiecare încercăm să
aruncăm în el cu tot ceea
ce avem mai aerian la îndemână:
nasturii de la haină, bancnotele
care ni s-au rupt de plictiseală în
buzunar, pantofii ce nu se
mai intersectează cu pupilele
noastre din ulei,
pielea de pe banchetele din
spate, urechile
motanilor.

Lista completă nu se trece
în istorie, savanţii nu vor
ca modestia să curgă
precum ploaia din
măduva caloriferelor,
ce pare uneori mult
prea universală,

sperând şi dânşii, precum
noi toţi, că urmaşii noştri
vor arunca vulturului şi propria
piele de pe degete, împreună cu
muşchii de lângă coloană,
că vor lua cu suliţa sânge din
ficatul lor şi îi vor aduce păsării
laptele ei preferat,
iar la urmă vor realiza confuzia
necesară între tendoanele acestora
şi copacii pe care vulturul îi contemplă
de multe ori cam grăbit.

Chiar dacă se vor obliga şi ei înşişi
să se caute în buzunare
după mărunţiş...

poezie de Alexandru-Valentin Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!