Vasilica Dăncilă ‒ noul premier al bietei mele ţări, şi Liviu Dragnea ‒ vătaful PSD-ului (parodie după Luceafărul lui Eminescu)

A fost odată ca-n poveşti,
A fost ca niciodată,
Din rude teleormăneşti,
O mare agramată.

Şi era una la părinţi,
Incultă-n toate cele
Şi iubitoare de arginţi,
Şi pusă doar pe rele.

Din umbra casei părinteşti
Ea pasul şi-l îndreaptă
Spre PeSeDe, căci la fereşti,
L. Dracnea o aşteaptă.

E ne'ntrecut în mişelii,
Iar faţa-i ca de ceară –
Un suflet mort cu ochii vii
Ce scânteie-n afară.

Iar părul lui e grizonat,
Mustaţa încă-i brună,
Şi ca un drac împieliţat,
Pluteşte în minciună.

O-ntâmpină cu flori în prag,
La sediul PeSeDe,
Şi îi vorbi cu glas dulceag,
La un pahar de vin rozé:

‒ "Din sfera mea venii cu greu
Ca să te văd acuma,
Iar Lucifer e tatăl meu
Şi Iadul mi-este muma.

Corupţi ca noi n-au existat,
Şi nici nu vor mai fi,
Dar proştii-n masă ne-au votat
Şi-n veci îi vom prosti.

Pe locul meu menit de cer,
Vasilco eu îţi jur
Că te voi face premier,
Acceptă, te conjur,

Căci nu am altul mai uşor,
De sfori să pot să-l trag,
Cu-al meu talent de prădător,
Mă jur pe-al nostru steag.

Eu sunt, Vasilco, condamnat,
Nu pot fi prim-ministru,
Dar as sunt la manipulat,
Mulţi spun că sunt sinistru.

Tu aparent vei guverna,
Dar să n-ai griji defel,
Din umbră eu voi comanda,
Politicul bordel."

– "Nu caut vorbe peales,
Că nici nu leaşi pricepe,
Acept deci, bine în ţeles,
Că alfel naşi concepe."

parodie de George Budoi din Aceşti Agramaţi care ne conduc (29 ianuarie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafărul modern

A fost odată ca-n poveşti
A fost ca niciodată,
Din rude mari, de afacerişti
O scumpă piţipoancă.

Şi era una la părinţi
Fiţoasă-n toate cele,
Era tunată până-n dinţi
Şi ochi, şi corp şi gene.

Din umbra falnicelor cluburi
Ea, prinţul şi-l aşteaptă
Îl vrea cu cont gras şi Merţan
O viaţă bună aşteaptă.

Nu îl vede azi, nu-l vede mâine
Se sperie rău fata,
Că nu se vede gospodină
Ea vrea totul de a gata.

Şi tot vorbind cu el în somn,
Oftând din greu suspină:
– O, dulce-al vieţii mele sponsor
De ce nu vii tu? Vino!

Şi cât de mult se roagă ea
În orişicare seară,
Ştie că-i criză în România
Şi poate el, n-o să apară.

Hai vino acum, tu sponsor blând
Alunecand pe un flirt şi o frază
Pătrunde în casă şi în gând
Şi viaţă-mi luminează!

Şi ce să vezi, la ceas de seară
Îi ascultă chemarea,
Într-un club mic dar de cinci stele
Îi apăru urgent salvarea.

Îl cunoscu pe el, deodată
Luceafăr printre stele
Bătrân, chel şi cu burtă
Milionar cu conturi grele.

Iar umbra feţei străvezii
E albă ca de ceară
Un moş bolnav, cu ochii vii
Ce parcă moare afară.

– Din patul meu venii cu greu
Că să-ţi urmez chemarea,
Milionar e şi tatăl meu
Şi mumă-mea e marea.

Ca eu în clubul tău să vin
Să te agăţ de aproape
M-am chinuit lângă şofer
M-au trecut ape, ape.

La care, fata îl privi
Oftând din greu, renunta
Că nu se vede a îngriji
Un om în vârstă, pentru o nuntă.

– O, eşti bătrân, cum numa-n vis
Străbunii se arată,
Dară pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodată.

Şi uite aşa, renunta ea
La visul ei de o viaţă.
Se duse şi se angaja.
Mai plină de speranţa.

Şi într-o zi, pe iarnă grea
Îl cunoscu pe el, într-un autobuz
Era sărac, dar nu conta,
Ea îl iubea nespus.

parodie de Roxana Neguţ din Viaţa ca o limonadă - articole de satiră şi pamflet, după Mihai Eminescu
Adăugat de Roxana Neguţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingeri

Ating vârful degetelor tale
Şi simt căldura lor în jurul meu,
Iar vârful degetelor mele
Mai reci sunt ca un suflet de ateu.

Dar palmele sunt parcă umede,
O fi emoţia vinovată,
Iar palma mea şi palma ta
Sunt doar o umbră-ntruchipată.

Nu pot să te privesc mai mult de-atât
Şi nici nu pot privi spre tine
Căci tu nu eşti precum sunt eu,
Tu eşti căldura, eşti sângele din mine.

Privesc în ochii tăi de flăcări
Pătrunzându-le căldura cu greu,
Căci tu eşti Dumnezeul mare,
Iar eu ateul în luptă cu tine mereu.

poezie de Carmen Comloşan din Viaţa printre moarte (16 aprilie 2000)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingeri

Ating vârful degetelor tale
Şi simt căldura lor în jurul meu,
Iar vârful degetelor mele
Mai reci sunt ca un suflet de ateu.

Dar palmele sunt parcă umede,
O fi emoţia vinovată,
Iar palma mea şi palma ta
Sunt doar o umbră-ntruchipată.

Nu pot să te privesc mai mult de-atât
Şi nici nu pot privi spre tine
Căci tu nu eşti precum sunt eu,
Tu eşti căldura, eşti sângele din mine.

Privesc în ochii tăi de flăcări
Pătrunzându-le căldura cu greu,
Căci tu eşti Dumnezeul mare,
Iar eu ateul în luptă cu tine mereu.

poezie de Carmen Comloşan
Adăugat de Carmen Comloşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ikebane...

De sunt troiene, vifore extreme,
O să te caut până şi-n amurg,

Nu voi muri, fii calmă, nu te teme,
Te voi găsi în prag la Demiurg...

Până atunci, la tine-n suflet cântă
Viori aprinse, licurici şi greieri

Şi-o crizantemă galbenă te-ncântă...
Te am în sânge toată şi în creieri.

Şi dacă, totuşi, iarna dă semnale,
Ne-om pregăti un sideral colind,

Ne-om îngropa-n omături cardinale
Şi vom sfârşi poeme zămislind...

Te caut, deci, şi-n gaură de şarpe,
Indiferent de timp sau de răstimp,

Şi-atunci, când zeii-ţi vor cânta la harpe,
Te caut chiar şi-acolo, în Olymp...

Din drumul meu, jur, nu mă pot abate
Nici neguri şi nici ploi, nici uragane,

Căci versul meu în sens floral se zbate
Şi ne-om crea în inimi ikebane...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai dus...

Te-ai dus... dar sufletul meu ştie:
Nu-i despărţire pentru noi.
Ştiu, umbra mea o să se-aţie
Pe orice drum vom fi noi doi.
Eu casă-ţi sunt, îţi sunt şi cale,
Duci chipul meu pe unde treci.
Pătrund în gândurile tale
Şi alta n-are loc în veci.
Orice privire de femeie
Ar întâlni privirea ta,
Tot ochii mei or să scânteie
Şi-n faţă pururi îţi vor sta.
Oricâte voci să te-mpresoare,
Tot vocea mea vei auzi,
Voi fi în crengi dezmierdătoare
Şi-n ochii nopţilor târzii.
Cândva, acasă, într-o seară,
Ai să te-ntorci, să-ţi aminteşti;
Voi fi şi fumul de ţigară
Şi raza stelei din fereşti.
De-aş fi la orice depărtare,
Te-ajung şi inima-ţi ating.
La geamul tău sunt numai boare,
Şi – vifor, geamul ţi-l împing.
În clipa ta pătrund, şi-n casă,
Şi – vijelie – voi sufla,
Voi răscoli hârtii pe masă,
Şi poate-ntreagă viaţa ta.
Şi astfel n-ai să poţi uita.

poezie celebră de Silva Kaputikian, traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un ultim text salvat din mâna adormită

Cum trece apa prin pământ fără să schimbe nimic
din fizionomia zonei geografice,
trec şi eu printre voi, copiii mei neascultători,
dar nu vedeţi că-n spatele oglinzii s-a născut
un deşert ce aşteaptă o şoaptă de apă.
Vorbesc, vorbesc, vorbesc dar cât o să mai pot
deschide fereastra exilului meu voluntar spre voi?

Cum umbra trece cu spaimă printre stejarii rotaţi
şi nu tresare nici o frunză de emoţia clipei
aşa trec şi eu printre voi, copii neascultători
şi curaţi, dar nu vedeţi că doar cenuşa mea pluteşte
în aerul împovărat de cuvintele voastre.
Vorbesc, vorbesc, vorbesc dar cât o să mai pot
încropi din şoaptele morţilor un paradis ce vă place?

Sunt simple lucrurile în această bibliotecă de carne
ce cu o sacră spaimă le percepem încet. Ne e teamă
doar să le numim. Când, înduioşaţi, vom trece peste
oarba uitare, tresărind din somnul nostru nesfânt,
zădărnicia ne va înghiţi cu barbara ei superbie.
Voi vorbi, voi vorbi, voi vorbi dar cât pot fi mai înalt
decât universul vostru solitar, nepătruns şi stufos?

poezie de Nicolae Sava din Insolenţa nopţilor
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refugiul

REFUGIU

Refugiul meu nu e aici, printre litere... Aici eu trăiesc,
Refugiul imi este, sămânţa mea de copil, în tine!
Ce-aş fi?.. Că nu aş mai şti, de atâta dor, de foşnesc
Brazi... Prinşi în sol omenesc, cu aripi de leagăn se-mbină-
Eu, muma ta, când vin din mine, când vin din mine.

Nici o umbră de ceaţă nu e pe lume alături de noi,
În spate, simt sufletul stă statuat, refugiul lui e absent,
O noapte şi aceea e clară pentru el, e gata de război-
Eu nu am refugiu, puiul meu, mai cald, decât cel împăcat -
Eu, muma ta, când vin din noi, când vin din noi.

Şi atât cât voi fi, veştile sunt între noi, ca un greu hotar,
Cu aceste suliţe, toţi anii, care mai rămân, se rămolesc,
Eu, însă, la candela aprinsă aş ţese zi şi noapte la iţar,
Numai tu să vii la mine, gânduri peste tine să-ţi tămăduiesc...
Eu, muma ta, cât te iubesc, cât te iubesc...

Aici eu trăiesc, dar pentru voi pot iubi, de dor să contenesc,
Ochiul, care plânge să-l închid, să-l las să mi-l vezi, cum e-
Aşa umezit, vei şti, cum am avut curajul să te-ndulcesc
Cu un cânt de- al meu, de mamă, când frunza pare uneori pustie,
Eu, muma ta, când voi să fiu vie, când voi să fiu vie...

poezie de Lilia Manole din volumul "Cuvinte nestinse" (2014)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu m-aştepta!

Nu m-aştepta când nici în depărtări
Nu se mai vede pasul meu ca-n ceaţă!
În viaţă poţi ierta... dar uneori
Nici din iertări nimic nu se învaţă.

Nu-ţi risipi oceanul din priviri
În lacrimi fiind la unison cu valul,
Eu nu pot fi un buletin de ştiri
Repetitiv la anul... şi la anul.

În catedrala sufletului meu
M-aşteaptă iar altarul fiinţei tale...
Să îngenunchi la el?! Dar tare-i greu
Să mai ofer lumină şi iertare.

Întâmpinarea umbrei diavoleşti
Ce lăcrimează-n urma mea, e falsă.
Nu tu eşti cel ce-mi spui că mă iubeşti
Şi dintre toate eu sunt cea aleasă.

S-a stins lumina sufletului meu...
Nu m-aştepta, oh nu, sunt prea departe!
În depărtări voi pendula mereu
Şi între noi va exista o moarte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mafia PSD-istă (pamflet)

A fost odată un coşmar,
A fost în România,
O mafie de PSD-işti,
Ce ne-a stârnit mânia.

Avea în frunte-un infractor,
Un dublu condamnat,
Un mafiot cum n-a mai fost,
Din Iad parcă scăpat.

Minţeau că sunt socialişti,
Săraci şi democraţi,
Dar erau neocomunişti
Şi putred de bogaţi.

Ne-au divizat şi stpânit,
Cum nu am fost vreodat',
Căci cu TV-ul ne-au minţit
Şi ne-au manipulat.

De va da Dumnezeu cel Sfânt
Să ne trezim cândva,
Ei nici de-ar fi deja-n mormânt,
Nu vor scăpa!

pamflet de George Budoi din Partidul Social Democrat (PSD) în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (11 februarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cadeca

Cadeca bruma peste frunză somnul meu,
Cadeca frunza pe pămant sub pasul meu
Zăpada se aşterne-apoi pe urma
ce-am lasat in urma mea.
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jur nu esti aici deci trebuie să.... ies
Afară. Te caut pe alei.

Cadeca frunza pe o bancă pasul meu. Cadeca frunza pe pămant ca-n visul meu? Ba nu, aici zăpadă nu-i. Doar frig.
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jur nu esti aici deci trebuie să.... intru
În cârciumă. Şi caut chipul tău pe chipul altor feţe.
Cadeca plumbul greu pe masă capul meu
Cad sticlele golite-n jurul meu.
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jur nu esti aici deci trebuie să.... ies

Cadeca noaptea peste toate trupul meu
Cade o frunză peste mine, cad şi eu....
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jur nu eşti aici deci trebuie... nu pot să mă ridic - văd o lumină!!

Cadeca ploaia peste tine gândul meu
Cadeca fumul către cer sufletul meu
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jos..... eşti lângă mine....

poezie de Cristian Sorin din nepublicata
Adăugat de Cristian Sorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să facem schimb

De vrei să mă cunoşti mai bine
Te las în locul meu o zi,
Şi ai sa vezi câte ruine
În suflet tu îmi vei găsi.

Eu am zidit de atâtea ori
Din nou, şi iar şi iar,
Să văd dacă tu în locul meu
Nu îţi vei spune, ca e în zadar.

Sa văd de poţi ca sa renaşti
Aşa cum eu de multe ori am făcut,
Îţi spun eu, ca te laşi păgubaş
Şi sigur ai să spui, ca e prea mult.

Mă vezi zâmbind, dar tu nu ştii
Ca port în suflet o mare a mea,
De câte lacrimi am adunat
Din viaţa asta tristă şi grea.

Atâţia m-au dezamăgit
Lista e lungă, şi tot mai pot,
Frumosul în oameni îl voi găsi
Chiar dacă colind pământul tot.

autor Georgescu Elena

poezie de Georgescu Elena
Adăugat de Georgescu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creştin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici ţărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului şi nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparţin Preaiubitului meu.
Am renunţat la dualitate şi am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te ştiu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu eşti cel dintâi, ultimul, cel din exterior şi cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Eşti
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aragorn: Odihneşte-te. Aceste graniţe sunt bine păzite.
Boromir: Nu mă pot odihni aici. I-am auzit vocea în mintea mea. Mi-a vorbit despre tatăl meu şi despre decăderea ţinutului Gondor. Mi-a spus, chiar şi acum, Încă mai este o speranţă, dar eu nu o pot vedea. A trecut mult timp de când am mai putut spera. Tatăl meu este un om nobil, dar domnia lui e pe sfârşite şi poporul nostru îşi pierde încrederea. Se aşteaptă ca eu să îndrept lucrurile şi o voi face. Voi readuce gloria ţinutului Gondor. Aragorn, tu l-ai văzut vreodată? Turnul Alb din Ecthelion, strălucind ca o săgeată de perle şi de argint, cu steagurile înălţate în adierea dimineţii. Ai fost vreodată chemat acasă de sunetul clar al trompetelor de argint?
Aragorn: Am văzut Oraşul Alb cu mulţi ani în urmă.
Boromir: Va veni o zi când paşii noştri ne vor călăuzi într-acolo, iar paznicul din turn va anunţa: Prinţii din Gondor s-au întors.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăţia inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine crede dar în Mine

Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată
Şi cine se-ncrede în Mine sus în cer are un Tată
Căci din cer m-am pogorât nu să fac dar voia Mea
Ci a scumpului Părinte — să-mplinesc doar voia Sa
Voia Lui acesta este din tot ce dar El mi-a dat
Să nu pierd aici nimica cum dar El m-a învăţat
Voia Tatălui Meu este pe Fiu cine îl vede
Să nu piară pe vecie — în El cine se încrede
Şi aşa Mântuitorul ne-a vorbit de Fiinţa Sa
Pe acel ce crede-n Mine din morţi îl voi învia

Eu sunt Pâinea — din cer ce s-a pogorât
Domnu aşa odinioară despre Sine ne-a vorbit
Dar iudeii nu credeau şi-i vorbiră împotrivă
Căci a lor viaţă atunci — era-o barcă în derivă
Nu-i acesta Fiul lui Iosif între noi care trăieşte
Cum dar El acum ne spune din cer că El Însuşi este

Însă Doamnul le-a vorbit — între voi să nu cârtiţi
La Mine nimeni nu vine viaţa de nu o sfinţiţi
Dacă Tatăl nu v-atrage şi nu locuieşte-n voi
Nu puteţi veni la Mine să vă-nvii în ziua de apoi
În proroci e scris — toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu
Cine dar de Tatăl ascultă va primi Cuvântul Meu
Iar în ziua de apoi Eu fiinţa îi voi învia
Şi de-a pururi şi-n vecie viaţă el va căpăta
Adevărat adevărat vă spun — cine crede dar în Mine
Viaţa veşnică o are şi el de la moarte — la viaţă vine
Căci Eu sunt Pâinea Vieţii din cer care se coboară
Şi din Ea cine mănâncă în veci dar ca să nu moară
Cine dar din Ea mănâncă în veci dar — el va trăi
Şi Pâinea pe care o dau este trupul Meu să ştiţi
Pentru voi dar iată-l dau fraţii Mei cu toţi să fiţi
Cine crede dar în Mine Viaţa veşnică o are
Căci Eu îi ofer un nume şi îi dau pe veci salvare
O veniţi dar prin credinţă — Evanghelia o urmaţi
Ca să fiţi cu toţi de aicea şi surori şi să-mi fiţi fraţi
11-02-2020- mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra mea

Eu m-am desprins de umbră şi am lăsato-n drum,
Iar viaţa-n vălătuce o prefăcu în fum
Şi umbra, parcă, este şi, parcă, n-o mai am,
Ea umblă pe la geamuri şi chiuie pe ram.

Eu m-am clădit pe frunze şi rădăcini am prins,
Să caut urma umbrei, ea fuge-n necuprins.
Nu poate să vorbească ş-atunci, când drumu-i greu,
Ea sfârâie pe lacrimi, înaintând mereu.

Figura-aceasta tristă, ce umbra mea a fost,
Îşi caută dublura, dar totu-i făr-de rost
Căci umbra umbrei sale e tot din umbra mea
Şi se prefac în una, când sunt alăturea.

M-am adumbrit cu umbră,... nu pot scăpa de ea,
Căci nu e o nălucă, este chiar viaţa mea,
Eu mă gândesc la dânsa şi vreau să o îndemn,
Alăturea destinul, să-l trecem în tandem.

Cu timpu-n devenire, e tot mai greu s-afirm,
Sunt două-n jumătate, sau e un tot infirm,
Dar inima ce bate, în una dintre noi,
Ne scapă de durere, de grijă şi nevoi.

poezie de Valentina Graur
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plec, iubito

Ţi-am dăruit toată iubirea
Şi am sperat că tu,
Îmi vei aduce fericirea,
Dar mi-ai distrus sufletul.

Plec, iubito, mă aşteaptă
Un drum lung şi pustiit,
Soarta nu e deloc dreaptă,
M-a ţinut doar chinuit.

Te-am iubit, dar în zadar,
Dragostea m-a umilit,
Am dăruit, iar eu în dar
Numai lacrimi am primit.

Ce rost are să mai sper
C-am să fiu iubit vreodată?
Sunt sătul mereu să cer
Dragoste adevărată.

Plec, iubito, n-am ce face
Totul e împotriva mea,
Nu am linişte, nici pace
Nicicând nu le voi avea.

Plec, iubito, tu mă uită
Şi fă-ţi viaţa cum vei vrea,
Mi-este soarta năruită
Şi viaţa asemenea.

Viaţa din mine dispare
Fără să-ţi mai pot grăi,
Dragostea, odată mare,
Fără ea nu pot trăi.

A fost de vânt risipită,
S-a pierdut iubirea noastră,
Nu mai am nici-o ispită,
Nici-un dor sub zarea albastră.

Nu mai pot vorbi de-acum,
Căci mi-e gura încleştată,
Mă evapor ca şi-un fum,
Eu şi dragostea mea toată.

poezie de Razvan Isac (11 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

În umbra anilor deşerţi

Vor trece anii fără rost
Ce-i cauţi printre stele,
Şi regreta că nu ai fost
Loială gândurilor mele.

Nu vreau ca-n părul tău bălai
Să-ţi veştezească crinul,
Apoi … uitării să mă dai
Sfidându-mi iar destinul.

De ce oare mă ocoleşti
Şi-mprăştii tot norocul?
El îţi surâde să-l doreşti
Iar tu! Te joci cu focul.

Nu-l agita căci arde rău
Când lava te atinge,
Cu toată apa din pârău
Nimeni nu-l poate stinge.

Nu înţelegi şi nici nu vrei
Să vezi poteca dreaptă?
Ai prea mulţi sfetnici? Dar şi ei,
Ca să greşeşti aşteaptă.

De ce tu grija nu mi-o porţi
Ce-o ştii că-i pentru tine?
Şi măsori anii pentru morţi
Crezând că aşa-i mai bine.

Când peste timp vei regreta
Şi-mi vei lansa chemarea,
Va fi târziu, eu n-am uitat,
Dar n-o să-mi schimb părerea.

Nu ştiu de azi sau mâine mor
Şi nu voi să-mi rămână,
Chipul în mintea tuturor
Nici măcar o fărâmă.

Tot ce-n oracol mi-a fost scris,
Viaţa-mi mai mult sumbră,
Eu am visat, dar n-a fost vis,
Rămână ca o umbră.

În umbra anilor deşerţi
Ai să te-ntorci vre-o dată?
Putea-vei dragostea să-mi ierţi
Atunci, ca niciodată?

Semnal speranţei ţi-am cerut
Căci nu te pot uita,
Te vreau şi… tot mereu te-am vrut
Dar nu mai eşti a ta.

Întreb mereu, şi-am întrebat
Dintre pereţii reci,
Dar nu-mi răspunzi, că m-ai uitat,
E un reproş pe veci.

Să vii totuşi la căpătâi
Când valuri se vor stinge,
Pe pleoape-mi, numele să-ţi scrii
Căci nu te mai pot plânge.

Gropari la ţintirim m-or duce,
Sau la o margine de drum,
Să-ţi ceri iertare printr-o cruce,
Mi-o fi mai bine, ca acum.

Din zări un stol de ciori s-apară,
Rotindu-se şi peste nori,
In fiecare zi, spre seară,
Lansând semnale de fiori.

Tu… Draga mea, rămâi o floare,
Ca liliacu-n luna mai,
E prea târziu să-ţi ceri iertare,
Sunt veşnicie… Nu mă ai.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul spre neant

Eu vin cu toată viaţa mea şi gulerul deschis
Şi pe peron aştept un tren ce merge spre abis,
De-aici încolo nu mai sunt nici gări şi nici acari
Doar stelele sunt tot mai mari şi pomii tot mai rari.

Voi lua un tren către neant, mi-am cumpărat bilet,
Mai tare muzica o dau şi inima încet,
Se-aude-un zumzăit mărunt, terasamentu-i mort,
Prin megafon feroviar se ţipă un raport.

Dar eu îi las pe pasageri să zică tot ce vor,
Eu, dacă ei se urcă-n tren, sunt gata să cobor,
Sunt pasagerul spre neant, şi mi-e destul atât,
Cu cei din urmă bani ai mei nu vreau să mor urât.

Călătoria tot o fac, oricât ar fi de greu,
La cap de linie aştept să vină trenul meu,
Dar mi se pare că aud un glas cum n-a mai fost
Certându-mă pentru ceva, luându-mă la rost.

E umbra mea sub felinar, sinistrul ei desen
Ce va cădea la rândul ei în umbra unui tren,
Nu mai e nimeni pe aici, toţi au murit cândva,
Eu sunt de-o viaţă în neant şi nu am cum pleca.

Când greieri duc din loc în loc luminile din cer
M-aşez la geam în trenul meu şi simt că-ncep să pier,
Nu-i nici un tren către neant, ci fapt interesant,
Voi lua neant către neant, neant către neant.

|

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să uit că fără tine nu mai pot

Chiar dacă altuia îi sunt mireasă,
Cu-al tău sarut, eu veşnic mă voi îmbrăca,
Şi-atunci, când dorul, pe suflet mă apasă
Eu, pe sub piele port, iubirea ta.

Mereu absentă, când viaţa-ţi pare fantezie,
Purtându-ţi frigu-n ochii verzi,
Căci calea către răsărit imi e pustie,
Trăgându-mi soarta în zăpezi.

Fatomă sunt, cand viaţa mea prin viaţă-ţi umblă,
Si nu mai ştiu, ce să-ţi mai spun că sunt,
Căci fără tine-s fără umbră,
Şi nu îmi gasesc locul pe pământ.

Cu-n ochi te văd, şi totuşi esti departe,
Când teama-mi face noaptea-n zi,
Tinându-mă legată, de viaţă si de moarte,
Crezând, că fără tine voi muri.

Când mă priveşti, imi sare inima din piept,
Iar ochii-mi verzi te caută prin casă,
Amintindu-mi, ce lung e drumul unde-aştept
Să-ti spun doar tie da, şi să îţi fiu mireasă.

Mai trece-o iarnă, apoi o vară,
Şi-n lume moare aproape tot,
De când, in inimă mi-am pus, tot frigul de afară,
Să uit de noi, să uit că fără tine nu mai pot!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul cel mai mic

Odată o pildă Domnul nostru-a spus
C-un om bogat ce avea doi fii
Dar fiul cel mai mic s-a dus
Să bată-n lumea mare doar câmpii

Iar fiul cel mai mare la casa părintească
Rămas-a să lucreze pe-al tatălui ogor
Cu muncă şi cu sârg viaţa să-şi trăiască
Acasă dar clădindu-şi prin muncă-un viitor

Şi fiul cel mai mic averea şi-a pierdut
Cu fetele stricate şi oamenii cei răi
Sărac curând ajunse şi-un om necunoscut
Căci a călcat porunca — de la părinţii săi

Şi-a fost lovit amar de atâta sărăcie
Căci el ajunse la porci îngrijitor
Chiar el ce-odată avese — atâta bogăţie
În zdrenţe ajunsese ca orice cerşitor

Însă prin neagra noapte un glas el auzi
Întoarce-te acasă căci tatăl tău te aşteaptă
Şi el la sânul lui din nou te va primi
Căci el e atât bun — şi tatăl tău te iartă

Şi iată dar băiatul spre casă a plecat
Iar tatălui îi spuse ceva — că fiu-i se va-ntoarce
Şi tatăl lui nerăbdător mereu l-a aşteptat
Acasă dar voind ca să-l primească-n pace

Când iată dar pe drum venea din depărtare
Un chip necunoscut — creştea şi tot creştea
Când tatăl îl aştepta cu atâta nerăbdare
Căci pe băiatul lui acasă din inimă-l voia

Şi iată chipu acela mai mare şi mai mare
Cine-o fi oare — or" n-o fi chiar băiatul meu
E el — şi se avântă deodată-n alergare
Şi-n braţe îl cuprinse chiar pe băiatul său

O fiul meu o fiul meu — ce mare bucurie
Iar să te revăd acasă c-ai venit
O să te îmbrac ca fiu şi-o să-ţi dărui o mantie
O fiul meu — o fiul meu iubit

Eu nu sunt vrednic ca numele să-ţi port
Şoptise fiul cel mai mic cu atâta întristare
Dar tu eşti fiul meu şi eu îţi dărui tot
Căci dragostea mă arde cu atâta frământare

Aduceţi haina cea mai bună pentru al meu băiat
Şi puneţi-i inelu-n deget căci astăzi îl primesc
Se-ntoarce fiul meu acasă şi atât m-a bucurat
Căci dorul azi mă face mai mult să îl iubesc

A fost pierdut — dar s-a găsit şi iată-l lângă mine
S-a-ntors băiatul meu acasă şi eu în sărbătoare
Iarăşi îl primesc căci nu e orişicine
E mare bucuria — o vai e atât de mare

Dar fiu ce rămase acasă — rămăsese-n curte
Nu vrea să intre-n casă căci tatăl l-a primit
Pe fiul cel mai tânăr ce nu voi s-asculte
Şi-averea lui întregă el şi-a prăpădit

Doi oameni iată — în faţă ni se arată
Fiul cel mai mare în casă ce-a rămas
Dar inima lui crudă pe fratele nu-l iartă
Şi nu-l mai vrea în casă nici măcar un popas

Şi fiul cel mai mic ce-acum el s-a întors
Din nou la tatăl său şi care l-a crescut
Dar nu mai vrea nimic căci iată e pe dos
Ştie că averea — praf el a făcut

Eu văd în fiul cel mai mare — îl văd pe Israel
Iar fiul rătăcit — neamurile care
Îşi văd distrusă viaţa şi-l vor pe-al vieţii Miel
Căci vor ca să se scape de moarte şi pierzare

Fiul cel mai mic la tatăl s-a întors
Şi astfel fu găsit din plin de tatăl său
Dar fiul cel mai mare era neserios
Deşi era acasă — era în sine rău

El nu vedea iubirea şi n-o înţelegea
Trăind dar în belşug şi fără suferinţă
Tot că-i aparţine lui — însuşi el vedea
Şi nu-i păsa nicicum de-a fratelui fiinţă

El nu privea prin Duhul ci numai doar prin fire
Vroind să aibă totul vroia numai avere
Cum fratele mai mic odată în neştire
Aşa gândi odată firea doar cum cere

Tatăl Cel din ceruri vrea să ne desprindă
De tot ce avem aicea averi şi chiar comori
În El să ne încredem viaţa-ni să depindă
De-a Sale slăvi din ceruri — şi nu de-ai firii zori

Şi nu dar de pământ de bunuri şi averi
Ci doar de Fiul Lui Isus — pe veci să fim legaţi
Căci El este Lumina ce ne-a adus de nicăieri
Şi ne-a luat cu Sine să-i fim pururea fraţi
31-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!