Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Luceafărul modern

A fost odată ca-n povești
A fost ca niciodată,
Din rude mari, de afaceriști
O scumpă pițipoancă.

Și era una la părinți
Fițoasă-n toate cele,
Era tunată până-n dinți
Și ochi, și corp și gene.

Din umbra falnicelor cluburi
Ea, prințul și-l așteaptă
Îl vrea cu cont gras și Merțan
O viață bună așteaptă.

Nu îl vede azi, nu-l vede mâine
Se sperie rău fata,
Că nu se vede gospodină
Ea vrea totul de a gata.

Și tot vorbind cu el în somn,
Oftând din greu suspină:
– O, dulce-al vieții mele sponsor
De ce nu vii tu? Vino!

Și cât de mult se roagă ea
În orișicare seară,
Știe că-i criză în România
Și poate el, n-o să apară.

Hai vino acum, tu sponsor blând
Alunecand pe un flirt și o frază
Pătrunde în casă și în gând
Și viață-mi luminează!

Și ce să vezi, la ceas de seară
Îi ascultă chemarea,
Într-un club mic dar de cinci stele
Îi apăru urgent salvarea.

Îl cunoscu pe el, deodată
Luceafăr printre stele
Bătrân, chel și cu burtă
Milionar cu conturi grele.

Iar umbra feței străvezii
E albă ca de ceară
Un moș bolnav, cu ochii vii
Ce parcă moare afară.

– Din patul meu venii cu greu
Că să-ți urmez chemarea,
Milionar e și tatăl meu
Și mumă-mea e marea.

Ca eu în clubul tău să vin
Să te agăț de aproape
M-am chinuit lângă șofer
M-au trecut ape, ape.

La care, fata îl privi
Oftând din greu, renunta
Că nu se vede a îngriji
Un om în vârstă, pentru o nuntă.

– O, ești bătrân, cum numa-n vis
Străbunii se arată,
Dară pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodată.

Și uite așa, renunta ea
La visul ei de o viață.
Se duse și se angaja.
Mai plină de speranța.

Și într-o zi, pe iarnă grea
Îl cunoscu pe el, într-un autobuz
Era sărac, dar nu conta,
Ea îl iubea nespus.

parodie de din Viața ca o limonadă - articole de satiră și pamflet, după Mihai Eminescu
Adăugat de Roxana NeguțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Mihai Eminescu

Luceafărul

A fost odată ca-n povești,
A fost ca niciodată,
Din rude mari împărătești,
O prea frumoasă fată.

Și era una la părinți
Și mândră-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinți
Și luna între stele.

Din umbra falnicelor bolți
Ea pasul și-l îndreaptă
Lângă fereastră, unde-n colț
Luceafărul așteaptă.

Privea în zare cum pe mări
Răsare și străluce,
Pe mișcătoarele cărări
Corăbii negre duce.

Îl vede azi, îl vede mâni,
Astfel dorința-i gata;
El iar, privind de săptămâni,
Îi cade dragă fata.

Cum ea pe coate-și răzima
Visând ale ei tâmple
De dorul lui și inima
Și sufletu-i se împle.

Și cât de viu s-aprinde el
În orișicare sară,
Spre umbra negrului castel
Când ea o să-i apară.

*

Și pas cu pas pe urma ei
Alunecă-n odaie,
Țesând cu recile-i scântei
O mreajă de văpaie.

Și când în pat se-ntinde drept
Copila să se culce,
I-atinge mâinile pe piept,
I-nchide geana dulce;

Și din oglindă luminiș
Pe trupu-i se revarsă,
Pe ochii mari, bătând închiși
Pe fața ei întoarsă.

Ea îl privea cu un surâs,
El tremura-n oglindă,
Căci o urma adânc în vis
De suflet să se prindă.

Iar ea vorbind cu el în somn,
Oftând din greu suspină
– "O, dulce-al nopții mele domn,
De ce nu vii tu? Vină!

Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n casă și în gând
Și viața-mi luminează!"

El asculta tremurător,
Se aprindea mai tare
Și s-arunca fulgerător,
Se cufunda în mare;

Și apa unde-au fost căzut
În cercuri se rotește,
Și din adânc necunoscut
Un mândru tânăr crește.

Ușor el trece ca pe prag
Pe marginea ferestei
Și ține-n mână un toiag
Încununat cu trestii.

Părea un tânăr voevod
Cu păr de aur moale,
Un vânăt giulgi se-ncheie nod
Pe umerele goale.

Iar umbra feței străvezii
E albă ca de ceară -
Un mort frumos cu ochii vii
Ce scânteie-n afară.

– "Din sfera mea venii cu greu
Ca să-ți urmez chemarea,
Iar cerul este tatăl meu
Și mumă-mea e marea.

Ca în cămara ta să vin,
Să te privesc de-aproape,
Am coborât cu-al meu senin
Și m-am născut din ape.

O, vin'! odorul meu nespus,
Și lumea ta o lasă;
Eu sunt luceafărul de sus,
Iar tu să-mi fii mireasă.

Colo-n palate de mărgean
Te-oi duce veacuri multe,
Și toată lumea-n ocean
De tine o s-asculte."

– "O, ești frumos, cum numa-n vis
Un înger se arată,
Dară pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodată;

Străin la vorbă și la port,
Lucești fără de viață,
Căci eu sunt vie, tu ești mort,
Și ochiul tău mă-ngheață."

*

Trecu o zi, trecură trei
Și iarăși, noaptea, vine
Luceafărul deasupra ei
Cu razele-i senine.

Ea trebui de el în somn
Aminte să-și aducă
Și dor de-al valurilor domn
De inim-o apucă

– "Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n casă și în gând
Și viața-mi luminează!"

Cum el din cer o auzi,
Se stinse cu durere,
Iar ceru-ncepe a roti
În locul unde piere;

În aer rumene văpăi
Se-ntind pe lumea-ntreagă,
Și din a chaosului văi
Un mândru chip se-ncheagă;

Pe negre vițele-i de păr
Coroana-i arde pare,
Venea plutind în adevăr
Scăldat în foc de soare.

Din negru giulgi se desfășor
Marmoreele brațe,
El vine trist și gânditor
Și palid e la față;

Dar ochii mari și minunați
Lucesc adânc himeric,
Ca două patimi fără saț
Și pline de-ntuneric.

– "Din sfera mea venii cu greu
Ca să te-ascult ș-acuma,
Și soarele e tatăl meu,
Iar noaptea-mi este muma;

O, vin', odorul meu nespus,
Și lumea ta o lasă;
Eu sunt luceafărul de sus,
Iar tu să-mi fii mireasă.

O, vin', în părul tău bălai
S-anin cununi de stele,
Pe-a mele ceruri răsai
Mai mândră decât ele."

– "O, ești frumos cum numa-n vis
Un demon se arată,
Dară pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodată!

Mă dor de crudul tău amor
A pieptului meu coarde,
Și ochii mari și grei mă dor,
Privirea ta mă arde."

– "Dar cum ai vrea să mă cobor?
Au nu-nțelegi tu oare,
Cum că eu sunt nemuritor,
Și tu ești muritoare?"

– "Nu caut vorbe pe ales,
Nici știu cum aș începe -
Deși vorbești pe înțeles,
Eu nu te pot pricepe;

Dar dacă vrei cu crezământ
Să te-ndrăgesc pe tine,
Tu te coboară pe pământ,
Fii muritor ca mine."

– "Tu-mi cei chiar nemurirea mea
În schimb pe-o sărutare,
Dar voi știi asemenea
Cât te iubesc de tare;

Da, mă voi naște din păcat,
Primind o altă lege;
Cu vecinicia sunt legat,
Ci voi mă dezlege."

Și se tot duce... S-a tot dus.
De dragu-unei copile,
S-a rupt din locul lui de sus,
Pierind mai multe zile.

*

În vremea asta Cătălin,
Viclean copil de casă,
Ce împle cupele cu vin
Mesenilor la masă,

Un paj ce poartă pas cu pas
A-mpărătesii rochii,
Băiat din flori și de pripas,
Dar îndrăzneț cu ochii,

Cu obrăjei ca doi bujori
De rumeni, bată-i vina,
Se furișează pânditor
Privind la Cătălina.

Dar ce frumoasă se făcu
Și mândră, arz-o focul;
Ei Cătălin, acu-i acu
Ca să-ți încerci norocul.

Și-n treacăt o cuprinse lin
Într-un ungher degrabă.
– "Da' ce vrei, mări Cătălin?
Ia du-t' de-ți vezi de treabă."

– "Ce voi? Aș vrea să nu mai stai
Pe gânduri totdeuna,
râzi mai bine și să-mi dai
O gură, numai una."

– "Dar nici nu știu măcar ce-mi ceri,
Dă-mi pace, fugi departe -
O, de luceafărul din cer
M-a prins un dor de moarte."

– "Dacă nu știi, ți-aș arăta
Din bob în bob amorul,
Ci numai nu te mânia,
Ci stai cu binișorul.

Cum vânătoru-ntinde-n crâng
La păsărele lațul,
Când ți-oi întinde brațul stâng
mă cuprinzi cu brațul;

Și ochii tăi nemișcători
Sub ochii mei rămâie...
De te înalț de subțiori
Te-nalță din călcâie;

Când fața mea se pleacă-n jos,
În sus rămâi cu fața,
ne privim nesățios
Și dulce toată viața;

Și ca să-ți fie pe deplin
Iubirea cunoscută,
Când sărutându-te mă-nclin,
Tu iarăși mă sărută."

Ea-l asculta pe copilaș
Uimită și distrasă,
Și rușinos și drăgălaș,
Mai nu vrea, mai se lasă.

Și-i zise-ncet: - "Încă de mic
Te cunoșteam pe tine,
Și guraliv și de nimic,
Te-ai potrivi cu mine...

Dar un luceafăr, răsărit
Din liniștea uitării,
Dă orizon nemărginit
Singurătății mării;

Și tainic genele le plec,
Căci mi le împle plânsul
Când ale apei valuri trec
Călătorind spre dânsul;

Lucește c-un amor nespus
Durerea să-mi alunge,
Dar se înalță tot mai sus,
Ca să nu-l pot ajunge.

Pătrunde trist cu raze reci
Din lumea ce-l desparte...
În veci îl voi iubi și-n veci
Va rămânea departe...

De-aceea zilele îmi sunt
Pustii ca niște stepe,
Dar nopțile-s de-un farmec sfânt
Ce nu-l mai pot pricepe."

– "Tu ești copilă, asta e...
Hai ș-om fugi în lume,
Doar ni s-or pierde urmele
Și nu ne-or ști de nume,

Căci amândoi vom fi cuminți,
Vom fi voioși și teferi,
Vei pierde dorul de părinți
Și visul de luceferi."

*

Porni luceafărul. Creșteau
În cer a lui aripe,
Și căi de mii de ani treceau
În tot atâtea clipe.

Un cer de stele dedesubt,
Deasupra-i cer de stele -
Părea un fulger nentrerupt
Rătăcitor prin ele.

Și din a chaosului văi,
Jur împrejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea de-ntâi,
Cum izvorau lumine;

Cum izvorând îl înconjor
Ca niște mări, de-a-notul...
El zboară, gând purtat de dor,
Pân' piere totul, totul;

Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaște,
Și vremea-ncearcă în zadar
Din goluri a se naște.

Nu e nimic și totuși e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemene
Uitării celei oarbe.

– "De greul negrei vecinicii,
Părinte, mă dezleagă
Și lăudat pe veci fii
Pe-a lumii scară-ntreagă;

O, cere-mi, Doamne, orice preț,
Dar dă-mi o altă soarte,
Căci tu izvor ești de vieți
Și dătător de moarte;

Reia-mi al nemuririi nimb
Și focul din privire,
Și pentru toate dă-mi în schimb
O oră de iubire...

Din chaos, Doamne,-am apărut
Și m-aș întoarce-n chaos...
Și din repaos m-am născut.
Mi-e sete de repaos."

– "Hyperion, ce din genuni
Răsai c-o-ntreagă lume,
Nu cere semne și minuni
Care n-au chip și nume;

Tu vrei un om să te socoți,
Cu ei să te asameni?
Dar piară oamenii cu toți,
S-ar naște iarăși oameni.

Ei numai doar durează-n vânt
Deșerte idealuri -
Când valuri află un mormânt,
Răsar în urmă valuri;

Ei doar au stele cu noroc
Și prigoniri de soarte,
Noi nu avem nici timp, nici loc,
Și nu cunoaștem moarte.

Din sânul vecinicului ieri
Trăiește azi ce moare,
Un soare de s-ar stinge-n cer
S-aprinde iarăși soare;

Părând pe veci a răsări,
Din urmă moartea-l paște,
Căci toți se nasc spre a muri
Și mor spre a se naște.

Iar tu, Hyperion, rămâi
Oriunde ai apune...
Cere-mi cuvântul meu de-ntâi -
Să-ți dau înțelepciune?

Vrei dau glas acelei guri,
Ca dup-a ei cântare
Să se ia munții cu păduri
Și insulele-n mare?

Vrei poate-n faptă arăți
Dreptate și tărie?
Ți-aș da pământul în bucăți
Să-l faci împărăție.

Îți dau catarg lângă catarg,
Oștiri spre a străbate
Pământu-n lung și marea-n larg,
Dar moartea nu se poate...

Și pentru cine vrei mori?
Întoarce-te, te-ndreaptă
Spre-acel pământ rătăcitor
Și vezi ce te așteaptă."

*

În locul lui menit din cer
Hyperion se-ntoarse
Și, ca și-n ziua cea de ieri,
Lumina și-o revarsă.

Căci este sara-n asfințit
Și noaptea o să-nceapă;
Răsare luna liniștit
Și tremurând din apă.

Și împle cu-ale ei scântei
Cărările din crânguri.
Sub șirul lung de mândri tei
Ședeau doi tineri singuri

– "O, lasă-mi capul meu pe sân,
Iubito, să se culce
Sub raza ochiului senin
Și negrăit de dulce;

Cu farmecul luminii reci
Gândirile străbate-mi,
Revarsă liniște de veci
Pe noaptea mea de patimi.

Și de asupra mea rămâi
Durerea mea de-o curmă,
Căci ești iubirea mea de-ntâi
Și visul meu din urmă."

Hyperion vedea de sus
Uimirea-n a lor față;
Abia un braț pe gât i-a pus
Și ea l-a prins în brațe...

Miroase florile-argintii
Și cad, o dulce ploaie,
Pe creștetele-a doi copii
Cu plete lungi, bălaie.

Ea, îmbătată de amor,
Ridică ochii. Vede
Luceafărul. Și-ncetișor
Dorințele-i încrede

– "Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n codru și în gând,
Norocu-mi luminează!"

El tremură ca alte dăți
În codri și pe dealuri,
Călăuzind singurătăți
De mișcătoare valuri;

Dar nu mai cade ca-n trecut
În mări din tot înaltul
– "Ce-ți pasă ție, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?

Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor și rece."

poezie celebră de din Poesii (aprilie 1833)
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 16 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Vasilica Dăncilă ‒ noul premier al bietei mele țări, și Liviu Dragnea ‒ vătaful PSD-ului (parodie după Luceafărul lui Eminescu)

A fost odată ca-n povești,
A fost ca niciodată,
Din rude teleormănești,
O mare agramată.

Și era una la părinți,
Incultă-n toate cele
Și iubitoare de arginți,
Și pusă doar pe rele.

Din umbra casei părintești
Ea pasul și-l îndreaptă
Spre PeSeDe, căci la ferești,
L. Dracnea o așteaptă.

E ne'ntrecut în mișelii,
Iar fața-i ca de cear㠖
Un suflet mort cu ochii vii
Ce scânteie-n afară.

Iar părul lui e grizonat,
Mustața încă-i brună,
Și ca un drac împielițat,
Plutește în minciună.

O-ntâmpină cu flori în prag,
La sediul PeSeDe,
Și îi vorbi cu glas dulceag,
La un pahar de vin rozé:

‒ "Din sfera mea venii cu greu
Ca să te văd acuma,
Iar Lucifer e tatăl meu
Și Iadul mi-este muma.

Corupți ca noi n-au existat,
Și nici nu vor mai fi,
Dar proștii-n masă ne-au votat
Și-n veci îi vom prosti.

Pe locul meu menit de cer,
Vasilco eu îți jur
Că te voi face premier,
Acceptă, te conjur,

Căci nu am altul mai ușor,
De sfori pot să-l trag,
Cu-al meu talent de prădător,
Mă jur pe-al nostru steag.

Eu sunt, Vasilco, condamnat,
Nu pot fi prim-ministru,
Dar as sunt la manipulat,
Mulți spun sunt sinistru.

Tu aparent vei guverna,
Dar să n-ai griji defel,
Din umbră eu voi comanda,
Politicul bordel."

– "Nu caut vorbe peales,
nici nu leași pricepe,
Acept deci, bine în țeles,
alfel nași concepe."

parodie de din Acești Agramați care ne conduc (29 ianuarie 2018)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 5 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Constantin Păun

Mugure bătrân

Era suavă ca cicoarea
Și cerul nins un câmp deschis,
Avea privirea ca răcoarea,
Iar inima un paradis!...

Ningea pe miriști, prin porumbe,
Din ochii calzi, argintul pur,
Fântâni de vis zburau din tumbe
Și umbra ei era de mur...

Cânta-n înalturi ciocârlia
Câmpul deschis dădea în pârg
Era o fată cum e ia,
Dar altfel nesfârșitul sârg!...

Ceruse sorele și luna,
Rodul păgân din spicul greu
Ceruse steaua și cununa,
poa* îmbrace chipul meu!...

Dar cum era un ochi de veste
Cu zori de crin, de mac, de fân,
Ea a rămas ca o poveste...
Și-n lan, un mugure bătrân!...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Păun

Mugure bătrân

Era suavă ca cicoarea
Și cerul nins un câmp deschis
Avea privirea ca răcoarea
Iar inima un paradis

Ningea pe miriști, prin porumbe,
Din ochii calzi, argintul pur,
Fântâni de vis zburau din tumbe
Și umbra ei era de mur,

Cânta-n înalturi ciocârlia,
Câmpul robit dădea în pârg,
Era o fată cum e ia,
Dar altfel nesfârșitul sârg.

Ceruse soarele și luna,
Rodul păgân din spicul greu,
Ceruse steaua și cununa,
Ca să îmbrace chipul meu.

Și cum era un ochi de veste,
Cu zori de crin, de mac, de fân
Ea a rămas ca o poveste
Și-n lan un mugure bătrân.

poezie de din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin PăunSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Portarul, dacă văzu că nu este chip să-l oprească de a merge, îl duse la fata împăratului. Ei, cum se văzură, se și plăcură. Se vede că ei erau făcuți unul pentru altul. Și de unde să nu fie așa! Biata fata împăratului ar fi dorit rămâie în noaptea aceea băiatul în cămara ei; dară îi era milă de tinerețele lui, cum de să se prăpădească o așa bunătate de june. Și împreună cu portarul mai cercară încă o dată să-l facă a nu rămânea. Dară fu peste poate; căci Făt-Frumos era de aceia cari, când își pune în gând să facă ceva, nici dracul nu i-o scoate din cap. Și așa, cum veni seara, el se duse cu cărticica lui în mână și stătu în priveghere. Ce făcu el, ce nu făcu, văzu albul zilei. A doua zi îl găsiră tot cu cartea în mână și searbăd, și galben ca turta de ceară, de pare muncise cine știe la ce lucruri grele, și cine știe câte nopți, nemâncat și nebăut.

în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Greuceanu" de Petre Ispirescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.44- 28.99 lei.

Vino...

Vino, în cerul înalt, printre nori
Vino, numărăm stelele până-n zori
Vino, îți arăt steaua mea
Vino, doar așa, cred, ne vom vedea!

Vino, eu te aștept oricât ar trebui
Vino, nu-ți fie frică, te voi păzi...
Vino, să vezi îngerii cum ne zâmbesc,
Vino, doar știi ce mult te iubesc.

Vino, în noapte, sub clar de lună
Vino, te aștept fim împreună,
Vino, și dacă și tu ai vrea...
Vino, îmi arăți steaua ta!

Vino, în amurg, în fapt de seară
Vino, când stele-ncep răsară
Vino, zburăm printre ele...
Vino...
ne-mpletim cununi din flori și din... stele

poezie de (12 septembrie 2011)
Adăugat de Mariana SimionescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Clujul - inima Ardealului

Printre atâtea stele iată
Și Clujul a răsărit
Cu fața îmbujorată
Chiar la sânu-i ne-a primit

I s-a dus vestea departe
Peste munții cei înalți
De toate în el ai parte
A lui faț㠗 de i-o cați

Surâzând pe Cetățuie
Belvedere ne privește
Grijuliu să nu apuie
Umbra prinsă într-un clește

Tot orașu-i îmbrăcat
Se vede de aici de sus
Într-un zâmbet minunat
Și-ntr-un licăr de nespus

Cluj-Napoca cu splendoare
Cu alb iată e-mbrăcat
Parcă ține-o sărbătoare
Într-un ritm imaculat

Someșul de tot e-aproape
Parcu Mare peste drum
Iar Arena ne încape
Sub privire chiar acum

Mai departe se mai vede
Tot mai alb și Mănășturul
În uitare nu se pierde
Te surprinde cu conturul

De privirea-ți se întoarce
Pe o ramură de vânt
Vezi Mărăștiul cum în pace
Stă cu fruntea în pământ

Și te așteaptă cu surprize
Și cu mărfuri în piețe
Uneori printre reprize
Ai tăi ochi să îi aghețe

Centru Clujului apare
Iată Sfântul Mihail
Aproape — nu-n depărtare
Când ți-e ochiul mai util

Piața Unirii-o vezi
Mai înspre Diverta
Atenției de-apelezi
Să-și uite grabnic siesta

Cluju-i inimă-n Ardeal
Un luceafăr printre astre
În al vremii vii pocal
Simbolul plimbării noastre

Din Mărăști în Mănăștur
Pe firul Someșului
Cluju-ntreg e un tezaur
Ca sine — altu azi nu-i

poezie de (28 februarie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihaela Banu

Când năzuiești ...

Când năzuiești spre stele și zenit
Și-ai vrea să-ti crească aripi pân' la cer,
Să nu mai fi în timp prizonier,
Ascultă tu de gându-ți răzvrătit!

Din visul tău să-ți faci stindard și scop,
Pe drumul tău arid și sincopat.
Cu-o umbră de speranță aliat,
pui și patimă în el, un strop.

Nu mai privi în spate-nfricoșat
Încremenit într-un prezent ostil,
În care te topești ca un fitil
De grija zilei greu împovărat.

Aleargă pe cărarea ta spre vis
Și lasă-n urmă teama din trecut,
Când totul era tină, era lut,
Iar tu pășeai pe margini de abis.

Te vei trezi la capătul de drum
Mult mai puternic, mult mai înțelept,
Cu inima bătând voios în piept,
Cu visul tău înfiripat de-acum.

poezie de din Ne învârtim în cercul vieții (2012)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Niciodată...

Nu m-am gândit, nicicum, că-n timp dispare
Tot ce-a-nsemnat iubire ca-n povești...
Ce frunză ar ascunde-o-n toamnă, oare?
De ce-ar pleca din cele pământești?
Cât de rănit e sufletul ce tace
Și nu poate niciun oftat dea?
Când lacrimile-l ard, el se preface,
Durerea să nu-i știe nimenea!
Mereu se-ntreabă timpul și visarea,
Mereu se-ntreabă gândul cel ascuns,
Din toate, e mai grea doar întrebarea
,, Ce s-a-ntâmplat? Cum, oare, s-a ajuns...
La un pustiu când totul era verde,
La însetare lângă izvorul drag,
La-nstrăinare, când nu vezi, nu te vede,
Acea iubire ce nu știa alt prag
Decât acela unde era vis și floare
Și unde două inimi se-ntâlneau...
Ca să ajungă, străbăteau o zare,
Nu conta vânt și ploi... căci se iubeau!
Nu m-am gândit, nicicum, că-n timp dispare
Tot ce-i iubire, un vis frumos și-o floare!

poezie de (3 octombrie 2015)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Matei

Vino, tată!

Mă chinui din greu la poartă,
Dor și lacrimi m-au cuprins,
Te aștept, dragul meu tată,
Zăvorul nu s-a deschis.

Praf s-a așternut în vreme
Pe cărări reci și pustii,
Curtea neatinsă geme,
Te așteaptă ca să vii.

Vino, tată, pentr-o clipă,
Toate-s vraiște-n obor,
le așezăm în pripă
Pe toate la locul lor.

Pe Cavancea, calul nostru,
L-am văzut plângând acum,
Vino și să-i pui căpăstru,
plecăm din nou la drum.

Doar speranța mai rămâne,
Toate s-au pierdut în vânt,
M-am apropiat de tine
Cu o floare la mormânt.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

S-a dus amorul...

S-a dus amorul, un amic
Supus amândurora,
Deci cânturilor mele zic
Adio tuturora.

Uitarea le închide-n scrin
Cu mâna ei cea rece,
Și nici pe buze nu-mi mai vin,
Și nici prin gând mi-or trece.

Atâta murmur de izvor,
Atât senin de stele,
Și un atât de trist amor
Am îngropat în ele!

Din ce noian îndepărtat
Au răsărit în mine!
Cu câte lacrimi le-am udat,
Iubito, pentru tine!

Cum străbăteau atât de greu
Din jalea mea adâncă,
Și cât de mult îmi pare rău
Că nu mai sufăr încă!

Că nu mai vrei să te arați
Lumină de-ndeparte,
Cu ochii tăi întunecați
Renăscători din moarte!

Și cu acel smerit surâs,
Cu acea blândă față,
faci din viața mea un vis,
Din visul meu o viață.

Să mi se pară cum că crești
De cum răsare luna,
În umbra dulcilor povești
Din nopți o mie una.

Era un vis misterios
Și blând din cale-afară,
Și prea era de tot frumos
De-au trebuit piară.

Prea mult un înger mi-ai părut
Și prea puțin femeie,
Ca fericirea ce-am avut
fi putut steie.

Prea ne pierdusem tu și eu
În al ei farmec poate,
Prea am uitat pe Dumnezeu
Precum uitarăm toate.

Și poate că nici este loc
Pe-o lume de mizerii
Pentr-un atât de sfânt noroc
Străbătător durerii!

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Din înalt

Din înalt privești spre mine cu ochi blajini,
așa cum făceai tot timpul,
erai lângă mine și mă purtai în gând
chiar și în momentele când îți era greu.

Eu te întâlneam rar, crezând că-i mai importantă
rutina mea zilnică, alergarea după himere.
M-ai trezit din amorțeală printr-o strângere de mână,
o strângere blândă și plină de iubire,
dar era prea târziu.

Cineva te-a iubit mai mult decât oricine,
de aceea te-a chemat la el, printre stele.
Ce a rămas în urma ta sunt doar amintirile,
alergând prin pustietatea acestor vremi,
în speranța reîntâlnirii.

Când plângeam,
plângeai cu mine pentru visul meu,
când râdeam,
erai o primăvară superbă cu apusuri vulcanice.
Acum... chiar de îmi continui visul,
știu soarele și vântul te iubesc ducând
pulbere de stele spre locul din care mă privești,
tu fiind sora mea sub soare,
iar eu, frate pe pământ.

poezie de (14 noiembrie 2011)
Adăugat de aer neluSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Luceafărul...altfel

A fost odată ca-n povești
O prea mândră crăiasă,
În toată lumea nu găsești
O alta mai frumoasă.

Părinții ei, doi împărați,
Cu grijă o crescură
Și fiindcă nu mai avea frați
Ei tronul i-l dădură.

Și noaptea, din al ei iatac,
Pe geam tăcut privește
Cum și în ceruri și în lac
Luceafărul sclipește.

Dar timpul trece negreșit
Și nu știu cum se face,
Că ea de el s-a îndrăgostit
Și el pe ea o place.

Și se-ntâlnesc ca doi iubiți
Atunci când el răsare
Și stau așa, nedespărțiți,
Până apune-n zare.

Mai trece-o zi și înc-o zi,
Dorința ei sporește
Și vrând vadă ce va fi
Așa frumos grăiește:

- Cobori, Luceafăr minunat,
Ascultă a mele șoapte,
Vino aici, la mine-n pat
ne iubim o noapte!

El din văzduh s-a aruncat
În apa tremurândă
Și într-un flăcău s-a preschimbat,
Cu-nfățișarea mândră.

Părul lui negru și lucios
Îi atârna pe spate,
Și gura îi râdea frumos,
Deschisă jumătate.

Iar ochii săi fermecători
Ardeau ca o văpaie
De parcă mii și mii de sori
Intraseră-n odaie.

- De sus din cer eu am venit
În graba cea mai mare
Căci șoaptele ți-am auzit
Și-a ta dulce chemare.

Cu mine vreau ca să te iau
Acolo printre stele
Din strălucirea mea să-ți dau,
fii mândră ca ele.

- Cât aș dori pot să vin
În lumea ta cea mare!
Dar tu ești veșnic și divin,
Iar eu sunt muritoare.

Du-te înapoi, pe bolta ta
S-apari de dimineață
Și-atunci când dorm pe perna mea
Să-ți simt raza pe față.

Plângea Luceafărul nespus
Pătruns de al său dor
Și-atunci la Creator s-a dus
Să-l facă muritor.

- O, Doamne, Tatăl meu ceresc
Ce mă veghezi întruna,
vrea o noapte iubesc
O noapte, numai una!

Renunț la harul meu cel sfânt
Ce de-acest cer mă leagă
Ca să trăiesc jos, pe Pământ,
Cu cea care mi-e dragă.

- Copilul meu necugetat
Ce ți-ai uitat menirea
Eu știu că ești înflăcărat
Și cauți fericirea.

Însă tu ești nepieritor
Pe bolta înstelată
Dar jos, tot ce e trecător
E rânduit de soartă.

S-a întors Luceafărul pe cer
Lucind ca întotdeauna
Privind tărâmul efemer
Ce-l luminează luna.

Și în palatul minunat
O vede pe crăiasă
Care din nou l-a așteptat,
Fiindu-i credincioasă.

- Cobori în jos, Luceafăr blând,
Și vino de mă fură
Și strâns la pieptul meu arzând
Să te sărut pe gură.

Dar el îi spune împăcat:
- Să ai grijă de tine!
Găsește acolo un bărbat
Și uită-mă pe mine.

poezie de (18 august 2020)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Autobiografie

În copilăria mea copacii erau verzi
Și foarte mulți. Și fluturi prin livezi.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Când vorbea tata parcă lovea-n copaci securea,
Iar la gât gulerul îi stătea mereu aiurea.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Mama purta rochii de un galben stins;
Blândă, duioasă, blândețe fără de cuprins

Vino devreme sau nu veni deloc.

Pe la cinci ani am început să am coșmaruri dese –
Și-apoi nimic apoi nu a mai fost precum fusese.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Întunericul le spunea celor morți povești,
Cu lampa stinsă-n casă, se-ațineau umbre la ferești.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Când mă trezeam înfrigurat din somnul greu,
Nimeni, dar nimeni, nu venea la patul meu.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Când din groaza-mi mută țipăt a străpuns,
Nimeni, dar nimeni, din casă n-a răspuns

Vino devreme sau nu veni deloc.

M-am ridicat – pe cer soarele cu ochi de gheață
Privea cum mă petrec singur singurel prin viață.

Vino devreme sau nu veni deloc.


NB. Samhain-ul celtic, premergătorul Halloween-ului, se celebra făcând schimb de sau împărtășind poezii cu tentă înfricoșătoare. Iar poezia de mai sus are legătură și cu faptul Louis MacNeice și-a pierdut mama când acesta era la o vârstă foarte fragedă.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Așteptări...

Mă uit la geamul înghețat și vad o fată care,
Privirile-și înmoaie iar în focul din odaie.
E tristă și suspin-adânc din încurcate noduri
Și vede iar și iar cum bat cu tropot mic fioruri.

Ea simte cum din depărtări bărbatul o încearcă
Și-i spune privească iar în cupa lor formată.
De multe ori ea s-a umplut și iar a fost golită,
Cu acceptări l-a susținut, cu mâna neclintită.

Și chiar de e senin acum, în acest asfințit,
Ea simte-un chin înăbușit ce curge negreșit...
De ce e astă viața-așa de dulce și amară
Și crudă, plină de iubiri și patimă hilară?

De parcă oamenii nu vor amarul să-l arunce
În ape tulburi din trecut, ca să rămână umbre,
sunt aduse în prezent și stoarse-n întuneric
Și-nfiripate-n viitor cu sens nou, efemeric...

E pacoste, și dor, și jind, și flăcări, și văpaie,
Și dulce-l inimii suspin, și amintiri greoaie;
Și toate vin și se-adâncesc cu plânset și suspine,
Dar ea stă drept și neclintit, privind iar către mâine.

(Al ei bărbat de s-ar uita la ea mai pe-ndelete,
Ar întelege-ndurerat jocul de bilete,
Nu i-a adus decât dureri în suflet și simțiri,
Dar poate trece acel prag dac-a pus punct pe "i".)

Și ea-l așteaptă la răscruci de drum, îndurerată
Și el n-o vede de văpai, de flăcari de-altă dată...
Dar ea mai speră și îndură chiar și-n această seară
vine iarași prințul ei și va fi iarăși vară...

poezie de (4 ianuarie 2013)
Adăugat de Octavia HristeaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În umbra anilor deșerți

Vor trece anii fără rost
Ce-i cauți printre stele,
Și regreta că nu ai fost
Loială gândurilor mele.

Nu vreau ca-n părul tău bălai
Să-ți veștezească crinul,
Apoi … uitării mă dai
Sfidându-mi iar destinul.

De ce oare mă ocolești
Și-mprăștii tot norocul?
El îți surâde să-l dorești
Iar tu! Te joci cu focul.

Nu-l agita căci arde rău
Când lava te atinge,
Cu toată apa din pârău
Nimeni nu-l poate stinge.

Nu înțelegi și nici nu vrei
Să vezi poteca dreaptă?
Ai prea mulți sfetnici? Dar și ei,
Ca să greșești așteaptă.

De ce tu grija nu mi-o porți
Ce-o știi că-i pentru tine?
Și măsori anii pentru morți
Crezând că așa-i mai bine.

Când peste timp vei regreta
Și-mi vei lansa chemarea,
Va fi târziu, eu n-am uitat,
Dar n-o să-mi schimb părerea.

Nu știu de azi sau mâine mor
Și nu voi să-mi rămână,
Chipul în mintea tuturor
Nici măcar o fărâmă.

Tot ce-n oracol mi-a fost scris,
Viața-mi mai mult sumbră,
Eu am visat, dar n-a fost vis,
Rămână ca o umbră.

În umbra anilor deșerți
Ai să te-ntorci vre-o dată?
Putea-vei dragostea să-mi ierți
Atunci, ca niciodată?

Semnal speranței ți-am cerut
Căci nu te pot uita,
Te vreau și… tot mereu te-am vrut
Dar nu mai ești a ta.

Întreb mereu, și-am întrebat
Dintre pereții reci,
Dar nu-mi răspunzi, m-ai uitat,
E un reproș pe veci.

Să vii totuși la căpătâi
Când valuri se vor stinge,
Pe pleoape-mi, numele să-ți scrii
Căci nu te mai pot plânge.

Gropari la țintirim m-or duce,
Sau la o margine de drum,
Să-ți ceri iertare printr-o cruce,
Mi-o fi mai bine, ca acum.

Din zări un stol de ciori s-apară,
Rotindu-se și peste nori,
In fiecare zi, spre seară,
Lansând semnale de fiori.

Tu… Draga mea, rămâi o floare,
Ca liliacu-n luna mai,
E prea târziu să-ți ceri iertare,
Sunt veșnicie… Nuai.

poezie de din Freamăt de dor- Antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bunica

Înainte merge fata,
După ea vine bunica.
-Hai bunico! Hai că-i gata.
Uite-ajungem acușica.

-Ehei! Nu mai sunt eu zdravănă.
Vai de picioarele mele!
Viața firu-și deapănă
Și mă îndoaie de șele.

Bunica stă și socotește
Anii ce i-a adunat.
Vede cum îmbătrânește,
Apoi, în casă au intrat.

La gura sobei înșiră-acum,
Povești cu zâne frumoase.
În vatră, lemne se fac scrum,
Afară-i iarnă peste case..

Pe focul care abia mocnește,
Bunica lemne mai aruncă,
Apoi poala-și pregătește
Unde nepoata se culcă.

Bunica duios îi cântă,
Zăpada cade-n troiene,
Fata ațipind ascultă,
Moșul vine pe la gene.

În mintea mea o văd mereu
Cu ochii obosiți de viață.
O văd veghind la capul meu
Când mă sculam în dimineață.

Îmi punea mâna pe frunte
vadă dacă sunt bine.
M-alinta cu vorbe multe
Și-mi zicea: Scoală copile!

Mă ridica ușor din pat,
Pe frunte mă săruta,
Eu mă duceam la spălat
În timp ce ea îmi cânta.

.......................

În sobă nu mai este jar,
Dar tot mai e cald în odaie.
Bunica mi-a lăsat în dar
Căldura ei de mamaie.

În vatră flăcări dansează
Un dans al zânelor, frumos.
În jocul lor, fata visează
Că-l vede pe Făt Frumos.

poezie de (2 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Vino, Tu, Doamne

Vino, Tu, Doamne ceresc,
Vino, ce mult Te doresc
Vino când stelele pier
Vino și du-mă în cer.
Cânt pentru Tine mereu
Sfânt, minunat Dumnezeu
Cânt pentru dragostea Ta
Ține-mă, Doamne, în ea.

Vino, Tu, Doamne al meu
Vino să vezi că mi-e greu
Vino, Tu, Domnul meu sfânt
Că-i tare greu pe pământ.

Stau în lumină din zori
Vino, Tu, Doamne pe nori
Haina subțire de in
Fie-mi veștmântul divin.

poezie de (8 iunie 2004)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ea...

Visând la prințul ei,
O fată singură stătea
Ea vede tot, dar nimeni, din jur,
N-o observă=a.

Ea caută un om
Nu palate și argint, nicidecum,
Ci un om prezent
Lângă ea: aici și acum.

Strada plină de oameni era...
Fata singură stătea
Dar nimeni, dar nimeni
Nu observă, aici este
Și ea.

poezie de
Adăugat de Iustinian CruceanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Deci, mama ta împlinește mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viața ei.
Lucian: Da, așa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înțeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău și n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur și simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea aștepte câțiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar privește partea bună a lucrurilor. E mult mai bine s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru , altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i așa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine știe cine ar fi fost în locul tău și cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubești foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puțin nu-mi amintesc să-i fi spus și nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpățânat și nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi amintești și tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Așa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!