Purgatoriu

Psihologia mulţimii
târziu a povestit:
Nebunia unită
ciclic s-a războit.
A ei dorită eclipsă
e să trimită
lumea-n Apocalipsă.
Acum, când piticul,
atomul cel mic
e... năzdrăvanul,
supremul voinic!
Dumnezeu,
notă a luat
apoi a zis răspicat:
Îngeri şi demoni
până acum am fost delicat,
oi albe şi negre
în stână aţi stat.
v-a înbulzit răutatea,
cu Natura v-aţi pus
de era să trimiteţi
Pământu-n apus.
Gata cu gluma!
De mâine,
la strungă vă poftesc,
vă dau mătrăgună,
vreau să cermălesc.(aleg)
Nu contează blana,
năravuri eu vă cot, (caut)
de aflu că sunt multe
vă lingeţi voi pe bot.
Trai liniştit,
dulcegării în viaţă
şi tot ce aţi dorit
obţineţi cu durere,
vă pun la tăbăcit!
Cei neatinşi de turbă(rabie)
cu albul însemnaţi,
vor face front de luptă
ca lumea să salveze,
de greaua încercare
a oilor breze.
Să nu slăbiţi atacul
continuu dezbinaţi,
atrageţi în capcane,
cu ştiri debusolaţi.
Cancan, conflic, corupţie
întruna picuraţi.
Ca să nu roadă sacul,
hodină nu le daţi.
De-or înceta să sufle
de grijă vă absolv,
"legitimă apărare"
voi scrie la ceaslov.
Ce te agiţi în turmă
alb pricăjit?
ştiu că te roade boala,
eşti tare necăjit.
Nu pot să iau durerea
viaţa să-ţi prelungesc.
Am casă mare!
Zeii dospec destine,
de care nu pot
să m-ating,
cînd muribunzii
mâna-mi întind.
Cel mult câte unul
dar rar, pot să fac
Sfânt pe vecie,
Poporul să-mpac.
Mileniul e pe sfârşit,
linii bune, v-am definit.
Acţionaţi fără milă,
aveţi jumate de veac
Vacii Nebune,
Să-i puneţi leac.

poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu

Când v-am rugat să-i ocrotim,
Când v-am rugat a nu-i uita,
N-aţi auzit şi mi-aţi răspuns
Că-i o problemă foarte grea.

Şi-am fost ridicol stăruind
Şi-am încercat să vă mai spun
Şi noi m-aţi învinovăţit
Şi m-aţi considerat nebun.

Şi eu v-am zis că nu e timp,
Că suntem nişte pasageri,
Şi voi aţi construit minciuni,
Mai multe astăzi decât ieri.

Şi-acum de ce vă bucuraţi
De arta celor ce-au murit,
Când voi i-aţi condamnat pe ei
La trai pe muchie de cuţit?

O locuinţă v-am cerut,
S-o dăm artiştilor pribegi,
Şi jaful vostru mi-a răspuns
Cu literele unei legi.

Acum, e gata casa lor
Şi v-aţi putea şi voi mândri
Că daţi o casă celor morţi,
Deşi ei v-au cerut-o, vii.

Târziu răspuns şi ipocrit,
Artiştii au ajuns pământ,
E gata casa vieţii lor,
Dar locatarii nu mai sunt.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu uitaţi de mine...

Am pus în voi iubirea şi grija de părinte.
Am ocolit tot răul, scoţându-l din cuvinte
Să nu vă-ntine viaţa, să nu-i simţiţi durerea.
În voi mi-a fost speranţa şi voi mi-aţi fost averea.

La tot ce v-aţi dorit m-am aplecat s-ascult
Şi-am încercat puţinul să-l fac să fie mult.
Cu peticul din coate am alungat nevoi.
V-am apărat cu trupu-mi de vânturi şi de ploi.

V-am împărţit averea ce bob cu bob am strâns
Şi v-am zâmbit şi-atunci când sufletu-mi a plâns.
Am pus în voi speranţa că singur n-o să fiu,
Dar aţi plecat... şi-n juru-mi s-a adunat pustiu.

Să nu uitaţi de mine... atâta cât mai sunt.
Eu nu-mi doresc prea multe, mi-ajunge un cuvânt
Să ştiu ce e cu voi, să ştiu că sunteţi bine...
Şi bucuria voastră mă ţine şi pe mine.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi

E totul cu capu-n jos,
sau sunt eu intors pe dos?
Sunt eu cel ce, greşit inţelege,
sau restul lumi greşit vede?

interpretez eu totul fals
cand vad viaţa ca pe un vals?

poate-am ratat cateva idei de bază
sau poate mi-a scăpat vreo fază.
Sau poate voi sunteti defecţi!
Infectaţi totul, căci sunteţi infecţi!

iar eu vreu să vă caut scuze
caut in voi muze
vreau să văd in voi ceva e nu există
vreau să cred nu voi aţi facut viaţa tristă

ce pot eu să văd in voi?
voi care sunteţi goi
voi care ştiţi numai de voi.

Vreau exemple, pe cineva de urmat,
nevazănd ca voi, un drum greşit aţi luat
ce aţi putea voi, sa-mi daţi mie?
ce nu găsesc in poezie.

poezie de Liviu Cosmin Comariţan (7 iulie 2010)
Adăugat de Liviu Cosmin Comariţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să tac

Tu spui că sunt o enigmă vie...
Că pot cu gândul mereu scrie.
Că sufletul îl am prea apăsat,
Că nu prea cred să fiu salvat.

E drept ai uneori dreptate,
Nu pot să tac, vorbesc de moarte.
Dar oare tot ce ne înconjoară...
E adevăr... sau apă chioară?

Cum pot să tac... când tot e strâmb?
Când n-avem loc pe acest pământ.
Că fără milă îl călcăm,
Nimic nu vrem ca să salvăm.

Noi suntem nişte trădători.
Pământul ne-a primit cu flori
Cei care mâine vor veni
Pe ce pământ vor mai trăi?

Ei unde oare vor pleca
Dacă pămînt n-o exista?
Gândiţi şi daţi-mi un răspuns
O viaţă aveţi... şi nu-i deajuns.

Sunt cred... cel mai înverşunat,
Dau foc la tot ce e stricat.
Sunt chiar furtună în deşert,
Şi vreau pământ fertil nu sterp.

Îmi spui să cred că voi răzbi...
Şi dragoste voi întâlni...
Speranţa mea... un vis pierdut
Cum să o iau dela'nceput?

Probabil s-o schimba ceva...
Când eu... nu voi mai exista.
Nu pot să tac e prea târziu,
Mi-e teamă de ce pot să scriu.

Mi-e teamă... chiar şi să vorbesc
Pot multe inimi să rănesc.
Aşa că tac şi mă ascund
În jur e Răul până-n fund.

E seară... v-am cam pluctisit,
Am spus doar ce eu am gândit.
Vă mulţumesc anticipat
Nu tac... dar totuşi am plecat!

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aţi auzit, voi, glasul?

Aţi auzit, voi, glasul
Chemărilor duioase?
De ce grăbiţi voi pasul
Spre stări mai dureroase?

Aţi auzit cuvinte
Ce vin din alte sfere?
(O, nu de prin morminte
Doar colb pot să ofere.)

Aţi auzit expresii
Ce modelează fiinţa
Şi pot crea impresii
Ce-mpodobesc dorinţa?

Aţi ascultat vreodată
Mesajele din Slavă?
Viaţa nepredată
E încă în epavă.

Aţi auzit de-o lume
Lipsită de probleme?
De vreţi numai renume
EL nu o să vă cheme.

Aţi auzit apelul
La trai fără orgolii?
De ce lăsaţi voi zelul
Să zacă pe fotolii?

De-aţi şti ce împlinire
Din Paradis coboară
Aţi vrea o întâlnire
Cu Cel ce-i o Comoară...

Aţi vrea chiar azi Lumina
Să vă cuprindă lin
Şi-aţi arunca neghina
Şi-aţi vrea un sfânt destin.

Lăsaţi, deci, să pătrundă
Rostiri ce dau viaţă
C-a lor suavă undă
Topeşte-un simţ de gheaţă.

poezie de George Cornici (13 ianuarie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea cavalerului

Am fost, preasfinte, într-o cruciadă
în ţări păgâne – cum le ziceţi voi –
şi multe trupuri am făcut să cadă
în anii tineri, daţi pe un război.

V-am ascultat dorinţele "creştine"
şi vorbele cu care ne-aţi minţit,
dar ştiu acum şi nu mă pot abţine
să nu vă spun, de răni acoperit,

că voi aţi fost şacalii, profitorii,
voi, ce aveţi un singur ideal:
puterea! – iar cuvintele notorii
sunt doar un fals discurs teologal.

Ce spuneţi, voi nu credeţi, dar prostimea
v-ascultă, boi "cucernici" fără duh!
căci le greu să vadă-n în voi micimea
când le-arătaţi nimicul din văzduh.

Acei "păgâni" aveau, şi ei, un suflet,
erau ca noi, aveau un dumnezeu,
dar, ce ştiţi voi ce-nseamnă un răsuflet,
de nu e de creştin sau de evreu.

Am fost, preasfinte, într-o cruciadă
căci voi m-aţi îndreptat spre un păcat
pe care vi-l dau vouă ca dovadă
că tot ce-aţi vrut să fac, am blestemat.

Eu mi-am ales o cale de lumină
şi port în suflet al iubirii crez.
Ce spuneţi voi, e strâmb şi nu alină
durerile din lume. Eu cutez.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape de sfârşit

Am multe observaţii să vă
fac, nici nu va trece viaţa şi
voi spune, de ce n-aţi dat
săracilor cărbune. să poată
merge lumea în alt veac?

Nici nu era nimic dacă lăsaţi
să mai consume lumea nişte
pâine şi nu loveaţi în ea ca-n
bot de câine ce muşcă fără
noimă kilowaţi.

Aţi economisit aşa puţin
că uite-acum în galantar se vede
prin zornăitul tragic de monede
c-aţi consumat mai mult pentru venin.

Dar, înainte de a încheia, o
întrebare, totuşi, cea mai
mare, cum nu v-a fost
ruşine de popoare că-ntr-un
târziu vor întreba ceva?

Am multe observaţii să vă fac,
dar nu ştiu dacă azi mă mai
ascultă acei ce-n larma
larmelor ocultă, ne-au
prefăcut într-un popor sărac.

Şi, totuşi, mai încerc să vă
explic nu veţi rămâne numai
la putere.
situaţia stelară vă va cere
sa vă întoarceţi şi la postul mic.

Ce veţi minţi popoarele atunci?
Cum vor veni răspunsurile-n gură
când împrejur va fierbe numai
ură dinspre Eroii amărâtei
munci?

Cum aş putea acum să vă mai
schimb privirea oarbă în privire
vie, ca să vedeţi real, nu-n
teorie, ce face neamul vostru.
Mai e timp!

Treziţi-vă, treziţi-vă acum, priviţi
poporu-n ochi, vedeţi ce spune şi
daţi-i şansa regăsirii bune, a
întoarcerii pe-acelaşi drum.

Acum, nici observaţii nu mai
am,". îmi e de-ajuns să cred, ca
într-o lege, în faptul simplu că
veţi înţelege ce crede pătimitul
vostru neam.

Atâta tot de-ar fi şi pot să
mor, să văd cum se ridică iar
din sine spre-ncredere şi
faptele de bine acest cinstit
şi răbdător popor.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Poezii cenzurate
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neputinţă

Când mâna mi-e legată
şi ochiul jartelat
implor divinitatea
şi caut împrejur,
care îmi e păcatul
şi cât o să îndur.
Capcane la tot pasul
croite-n vicleşug
ţi-nalţă slăbiciunea
la rang de performanţă,
măciuca ce urmează
te pune-n ambulanţă.
Nu scapă oaie neagră
din munca de-ndreptare
dau lapte, miei şi lână
dar semnul de turbare,
atârnă ca o piatră
şi duce la pierzare.
"Opriţi măcelul"
spunea un general necopt,
e inegală lupta,
nebunii nu mai pot.
În şocuri sociale,
continuu tracasaţi,
sunt măturaţi de vise
de viaţă săturaţi.
Nu ştiu ce vor,
găsiţi metode noi
să scape de-a lor boală,
să vină către voi.
Ce pot să fac?
- mă lapăd de păcate,
- nu vreau glorie, bani,
- nici gânduri de mărire!
doresc o blană albă
şi dacă pot o vreme
să port cu demnitate
un titlu de nobleţe
"E om de bine" e
"om în libertate!".
Târzii dorinţe,
deşarte gânduri,
nucleul vieţi-i ros
e hăituit şi-ntors pe dos,
e-n veci pierdut, furat.
De acum începe boala,
trecutul în neant.
Degaba vreu ca prostul
ce mi s-a luat, am dat
c-aceasta este cota
ce-n gene am purtat.
"Am învins", răsună încă,
o trâmbiţă revoltă
ce-n unde digitale
se înalţă către boltă.
I-am învins, în frâie i-am strunit
ne aşteaptă pace lungă
şi somnul liniştit.

poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Retrospectiva unui tată

V-am privit ca pe-o icoană
Dragii mei copii, dar voi,
M-aţi lăsat cu ochii-n lacrimi,
Suferinţă şi nevoi...

V-am crescut ca pe o floare...
Sunt un tată fericit!
Acum sufletul mă doare
Fiindcă voi m-aţi părăsit.

Ca un fulg de păpădie,
Crescând mari v-aţi înălţat
Şi-aţi uitat de tatăl vostru...
Unde, unde aţi plecat?!

Eu v-am pus la rădăcină
Rug de neam şi de cuvânt,
Păsări albe de lumină,
Dragostea şi Duhul Sfânt.

Aripa acum mi-e frântă
Mi-a rămas doar Dumnezeu
Şi încrederea că mâine
Veţi veghea la patul meu.

Sunt biserica prin care,
Clopote slujiţi, în faptă...
Pruncii mei din depărtare,
Nu uitaţi c-aveţi un tată!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Cu ochii trişti şi goi, privea la noi...
Ştia că va muri-n curând
Şi ar fi luat cu ea,
În irisul aproape mat
Atâtea câte a lăsat,
Spre a le-avea în universul celălalt.
"E prea curând... De-aş fi putut lupta
Cu boala asta crâncenă şi grea!
Dar mă aşteaptă-acolo un bătrân. Mi-l amintesc..
Mai bine-l văd acum!
Îmi face semn spre a-l urma, ştiu bine,
Însă la voi, aici, ceva ma ţine.
O datorie, vezi, mai am în lume,
Câteva vorbe, maică, a vă spune.
Prin lege-şi cere lutul întrupare,
Vreau să vă cer ceva la fiecare!
Tu, pruncul meu cel mare, dă-mi icoana!
În ea îmi pare c-o revăd pe mama...
Iar tu, fătucă, candela aprinde!
Tu, fiul meu cel mic să iei aminte!
Când îmi voi da suflarea cea din urmă
Ia cornul ista şi a jale sună!
Să sufle vântul... Doliul din portiţă
Legaţi-l de un fir de lămâiţă,
Căci mă cunun cu cel ce v-a fost tată....
Să vă sărut aş vrea, ultima dată!
Nu vă certaţi pe casă sau avere!
Nu ştiţi că-n lumea asta totul piere?!
M-aşteaptă spre nuntire tatăl vostru...
Să vă rugaţi mereu! Să ţineţi postul!
Fiţi oameni buni precum v-am învăţat!
Mereu vă fie sufletul curat!
Nu-mi daţi osândă cu întunecare,
Ci puneţi la mormânt o lumânare!"
Şi a plecat... Şi ar fi luat cu ea
Cuvinte dulci de albă catifea.
Şi a plecat... Şi ar mai fi rămas
Cu cei ce i-a iubit, măcar un ceas...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia la sate

Sunt aici în Leta Mare,
Beu din apa Letei, dar
Orişicîtă încercare
Să fac versuri, e-n zadar;
Căci de cumva prind a scrie
Vreo mică poezie,
Caut so-ntrerup de loc,
Căci deloc nu am noroc...
Palid fiind de mînia,
Nu pot scrie poezia!

Cînd aş sta să scriu mai bine,
Şi am idei de a lucra,
Ce năpastă-atunce vine
Un fecior ce-mi zice-aşa:
"Domnişorule, pofteşte,
Ca să dăm la porci mălaiu!"
Merg şi cînd re-ntors, fireşte,
Nu mai ştiu ce plănuiam
Palid fiind de mînia
Nu pot scrie poezia!

Cînd uşoară fantezia
Mi-arată un cer plăcut,
Şi eu pînă de a scrie
Toate cîte am văzut:
Un viţel ce e prin curte,
Vine ca să-mi facă curte,
Şi mi-o spune băunînd,
Cum că dînsul e flămînd.
Palid fiind de mînia
Nu pot scrie poezia!

Şi cînd iar mă pun la masă,
Şi a scrie începui:
Iată-o cloşcă vinen-n casă
Cu vreo douăzeci de pui,
Şi-mi făcu zgomot foarte mare,
Apoi cînd voiesc să-i scot,
Cloşca chiar pe masă sare,
Varsă tinta mea de tot.
Palid fiind de mînia
Nu pot scrie poezia!

poezie de Iosif Vulcan (13 mai 1864)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mamă face bilanţul

Băiatul meu aproape nu-mi mai scrie.
Ba, totuşi, mi-a mai scris de Paşte:
Se-ntoarce-n timp mereu cu duioşie
Şi dragostea din sufletu-i o recunoaşte.

Atunci când l-am văzut ultima oară
era exact acum un an jumate.
Mai stau din când în când la noi în gară
şi văd cum pleacă trenuri către el, departe.

Iar câteodată chiar îmi iau bilet
şi gata sunt să mă pornesc să-l văd.
Cobor însă apoi din tren discret
şi merg să dau biletul îndărăt.

Acum un an şi-a luat şi o nevastă
a cărei poză a zis că o primesc.
Mă vor lăsa acum să vin la ei în casă?
O pătură aş vrea să le-mpletesc.

Însă nu ştiu de-aşa ceva îi place...
şi dacă îl iubeşte cum ar merita.
Mă simt o solitară de o vreme-ncoace.
Oare ca el şi alţii pe lume-or exista?

Ce bune au fost acele-apuse vremuri,
când locuia în casa părintească!
Acum stau noaptea şi-ascult în beznă trenuri.
Oare continuă şi-acum să mai tuşească?

I-am pus pantofii mici cu grijă la păstrare.
Acum el a crescut şi-n veci o sa-mi lipsească.
Iar eu stau liniştită şi totuşi nu am stare.
Cel mai frumos ar fi copiii să nu crească.

poezie celebră de Erich Kastner din Zarvă în oglindă (1929), traducere de Dragoş Carasevici
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat ca să renunţ la mine...

- Sunteţi pe zi ce trece mai penibili!
- De ce nu aţi făcut-o pân' acum?!
Şi aţi ascuns chiar martorii posibili,
Să nu-mi arate-n viaţă al meu drum.

- M-aţi exilat în conştiinţa firii!
Şi aţi uitat chiar cheia unde-aţi pus.
Ieri, mâine, azi. E vremea reunirii!
Şi implicit al vostru crunt apus.

- Prezent sau viitor îl voi trăi!
(nu pot să spun, trecut că l-am trăit!).
- Ca singur suflet care va voi!
Să vândă chiar iubire-n infinit.

- Voi nu vedeţi c-aceasta joacă feste?!
Vă caliciţi chiar şi la sfânta pâine.
- În viaţa voastră nenorocul este!
Un viitor ce-l aşteptaţi de mâine.

Vom defini din nou verbul... A fi!
Redecorând cuvâtul existenţă.
Nu avem timp nici pentru... a muri!
Ce să mai spun de vreo experienţă.

- Eşti unică aşa în felul tău!
Ai renăcut din propria cenuşă.
Cu-aceeaşi îngeri dar alt Dumnezeu!
- Aceeaşi casă dară altă uşă.

Poţi s-o asculţi dar nu poţi s-o atingi
Poţi să o vrei dar nu poţi ca s-o ai.
- Din infinitul ei tu poţi să-ţi tragi!
Esenţele din care să-i faci Rai!

Trecutul meu, acum este departe
Dar viitorul simt că mă slujeşte.
Din visurile noastre tu împarte
Ce ai avut în suflet ca şi zestre.

Am învăţat ca să renunţ la mine
(binenţeles că în favoarea ta!).
Şi-am învăţat că-n viaţă este bine
Să am puterea totuşi de-a spera.

poezie de Florin Cezar Călin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt femeie

Eu sunt femeie, şi-nseamnă că-s actriţă.
Joc mii de roluri şi am si mii de feţe,
Eu sunt femie, sunt cea mai rea fiinţă
Aleg drumurile scurte si isteţe.

Eu sunt femeie, şi mint fară să vreau
Şi fac orice pentru a cuceri
Pot într-o clipă sufletul să-ţi iau
Eu sunt femeie, iubesc şi pot urî...

Eu sunt femeie, şi sunt ca şi pustiul
Pot să sufoc, şi pot să-ţi ard privirea,
Şi pot sa fiu şi apa, atunci când îţi e sete
Dar să nu mă bei, de vrei să simţi iubirea.

Eu sunt femie, mai pot şi ajuta
Pot să gasesc răspuns, când cineva mă-ntreabă,
Fiind femeie multe aş putea...
Dar sunt femeie, şi pot să fiu şi slabă...

Eu sunt femeie, şi multe ori bârfesc,
Şi câteodată mă prefac că-s tristă,
Cu aceleaşi chip al meu cel îngeresc
Sunt atât de multe ori şi egoistă.

Eu sunt femeie, sunt marea fericire
Pe care bărbaţii nu o preţuiesc
De-s dură sau sunt rea, toate-s din iubire
Şi din iubire pot să şi urăsc.

Puternică sunt azi, mâine răzbunătoare
Aşa că fugi de mine când sunt ca o scânteie,
Şi chiar de slabă sunt şi plâng fără-ncetare
Eu sunt şi voi rămâne tot femeie...

poezie de Anna Panovici (14 iulie 2008)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem de om sărac

Din balegi şi din cuib de cuci,
Răsar ca viermii, politruci
Şi din haznalele de bani –
Costume negre cu şnapani,
Viteji ca musca la arat!

Şi ne-aţi minţit şi ne-aţi furat,
Şi-aţi pus pe noi şi jug de boi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!
Murdari în suflet şi în gând,
Cu ghearele averi strângând,
Din flote, fabrici şi uzine,
Voi aţi lăsat numai ruine!

V-aţi gudurat pe lângă clerici
Cu mânăstiri şi cu biserici
Şi vile v-aţi făcut, de soi...

Blestem, blestem, blestem pe voi!
Voi v-aţi trădat şi între fraţi,
Ca voi, şi viermii-s mai curaţi.

Aţi dărâmat şcoli şi spitale
Ca să vă fie vouă moale
Şi v-aţi brodit şi parlamente
Din licheluţe repetente.

Şi ne-mproşcaţi doar cu noroi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!
Aţi omorât orice dreptate,
Aţi jecmănit tot ce se poate,
Guvernul vostru cu miniştri
E-o adunătură de sinistri,
Batjocura şi umilinţa
Au mai rămas la voi credinţa?
Ghiolbani de jafuri şi gherţoi,

Blestem, blestem, blestem pe voi!
Aţi sărăcit o ţară-ntreagă,
Nici dracul să nu o mai dreagă
Şi din privatizări cu fumuri
Aţi tot lăsat lumea pe drumuri!
Dar cum să faceţi voi vreun drum
Când urma voastră e doar scrum?
La tâlhării vă strângeţi roi!

Blestem, blestem, blestem pe voi!
Blestemul greu să vă lovească,
Doar bube rele să vă crească,
Ochii să îi aveţi ca napul
Şi să vă roadă viermii capul!

Să putreziţi toţi prin palate,
Toţi spulberaţi să fiţi în toate
Şi să aveţi doar oase moi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!

poezie de Dan Puric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început, eşti supărat pe lume că a râs de tine când erai mic şi prost. Îţi juri răzbunare. Munceşti ca un nebun, animat de motivaţia de a fi văzut că eşti vrednic în ochii celorlalţi. Atingi succesul şi priveşti acum lucrurile de sus. Apoi, spui: "Aţi râs de mine, acum v-am întrecut. V-am arătat că nu sunt fraier ba dimpotrivă, acum voi sunteţi fraierii". Te bucuri că ai evoluat. Ce nu ştii tu este că ai evoluat în cei pe care îi urai. Cei care îi privesc pe alţii de sus, cei care împart lumea în învingători şi loseri. Devenim ceea ce judecăm cel mai aspru. Devii amanta pe care o numeai curvă, devii dependentul pe care îl numeai slab, devii trădătorul de care erai dezgustat. Devii toate astea pentru că viaţa te poartă în toate rolurile de care e nevoie ca să devii cu adevărat fiinţa extraordinară care eşti, cu inima plină de compasiune, toleranţă, răbdare şi înţelegere pentru tot ce înseamnă viaţa pe pământ şi experienţa uneori chinuitoare pe care o reprezintă. Când înţelegi că tu eşti cel de lângă tine, atunci poţi să îţi mulţumeşti tu ţie, pentru că ai muncit şi ai evoluat. De data asta, pe bune. Printre greutăţi spre stele!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot să mă absolv de moarte

dar pot să-mi îndulcesc viaţa
cât pentru cel puţin un rai
cât pentru cel puţin un iad
nu am să consider păcat niciun exces de frumos
nu-mi voi opri inima decât să ascult liniştea
mă întorc plin de iubire
în circuitul natural
în pământ
în ploi
în im
să crească florile din mine mai albe
mai sus de floarea de colţ
dar tot sub stele
să pot continua numărătoarea lor

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii mei

Vă tot aştept, din nou, să stăm sfătoşi de vorbă
Despre cum este în rai; de ai totul, ce vrei,
De sunteţi împreună şi mama face ciorbă...
Şi dacă vă iubiţi, la fel, părinţii mei?!

S-a scurs atâta timp, fără să vă revăd
Şi n-aş vrea să vă uit; din minte-mi pun condei
Să vă refacă chipuri... La voi nu e prăpăd?
Sau de-i, nu-i bai?... La braţ sunteţi, părinţii mei!?

Pe-acolo ce se spune, cum timp vi-l petreceţi
Şi cine vă ascultă poveţele-n crâmpei
De moarte pentru viaţă, ce-n şoapte le-ntorceţi...
Vă şuşotiţi şi-acum, cu drag, părinţii mei?!

Vă pun o întrebare, aşa copilărească,
Că încă-mi sunt copil; pe-acolo-s porumbei
Să-mi puneţi un mesaj, sau îngeri să renască
Suflet... Suflet ce-l am din voi, părinţii mei!?

... Şi-acolo, e vacanţă sau tot munciţi într-una
Şi cui mai daţi bomboane, cui întrebaţi; "Mai vrei?"...
Vă mai mândriţi cu mine? Cine mai sună acuma
De peste mări şi ţări?... Vă e dor, părinţii mei?

Şi dacă aţi plecat, n-aţi luat bilet retur
Să vă întoarceţi, iar, la ce vi-i drag, ca zei?!...
Chiar laici de-aţi fi fost, sau sfinţi, să daţi un tur;
O mângâiere doar, s-o simt, părinţii mei!

Că ştiu, voi n-aţi avut atâta timp de voi,
Poate-o să-mi spuneţi mie şi eu la alor mei
Cum pot doar în voiaj să scap de rău, nevoi
Şi să ne întoarcem toţi, c-am timp, părinţii mei?!

Voiam să ştiu şi dacă singuri sunteţi pe-acolo,
Sau vă aveţi cu toţii -fraţi, veri, toţi îngerei-
Ca să le spuneţi voi -că am vocea în tremolo-
Că un dor nebun mă ia, să vin, părinţii mei!

Să-mi spuneţi voi, curat, de viaţa chiar există
Şi trup de e-o himeră, ce mi-o ador?!... Şi ce-i
Mai important să fac, cât încă pot; o listă,
Să vă aduc de-aici, din iad, părinţii mei?

Să ştiţi c-am învăţat cum pot să fac, să zbor,
Căci pot pe nori să sui, chiar dacă norii-s grei
Şi pot să iau, datornic, o scară să cobor
Plin braţe tot, de daruri; voi doi, părinţii mei!

Mă uit pe cer; oh, plouă cu lacrimi, dragii mei!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângerile lui Ieremia

Eu sunt acela ce-a văzut
Durerea, ca şi suferinţa
Când cu nuiaua mi-a bătut
Şi cu urgia Lui fiinţa.
În întuneric m-a mânat,
M-a dus departe de lumină
Doar împotriva mea a stat
Şi numai eu am fost de vină...

Întreaga noapte-ntreaga zi
M-a tot ţinut sub apăsare
Să nu mai pot nădăjdui
Că voi scăpa din închisoare.

În lanţuri m-a legat apoi
Să-mi ardă carnea de durere
Să gem plângând cu ochii goi
Şi ajutor să nu pot cere.

M-a-nchis în spaimă şi în frig,
Un zid a pus să mă-nconjoare
Şi ca să nu mai pot să strig
M-a rătăcit şi pe cărare.

Degeaba-aş încerca să-I spun
Că rugăciunea n-o primeşte
Şi Dumnezeul meu cel bun
E ca un leu ce mă pândeşte.

Pa vârf de munţi m-a prigonit
Şi-a-nfipt săgeţile în mine
M-a pustiit, m-a nimicit,
M-a dat cu totul de ruşine.

Cu pietre dinţii mi-a sfărmat
O, Doamne, pacea, fericirea,
Pe toate Tu mi le-ai luat
Şi mi-ai desăvârşit pieirea.

Dar totuşi bunătatea Ta
Nu s-a sfârşit, nu-i dusă încă
Că Tu eşti, Doamne, partea mea
De moştenire şi o stâncă.

De adăpost când nu mai pot
Şi însetat vin şi n-am apă
Când mort mă vad şi mă socot
Tot Tu eşti Cel care mă scapă...

poezie de Adriana Cristea (15 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să învăţăm!

Am făcut destule-n viaţă,
Fel de fel de lucruri,
Dar să ştii că nu pot spune
Care mi-au părut nimicuri.

Cel puţin din fiecare
Ceva tot am învăţat,
Dintr-un lucru mic sau mare
Care mi s-a întâmplat.

Uneori ceva pe care
Mă bazam că îl ştiam,
Mă solicita mai tare
Şi adesea mă-ncurcam.

Nici acum nu ştiu prea multe
Din câte ar trebui să ştiu,
Dintre lucruri mii şi sute
Să învăţ nu e târziu.

poezie de Mihai Leonte (1963)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!