Să nu uitați de mine...
Am pus în voi iubirea și grija de părinte.
Am ocolit tot răul, scoțându-l din cuvinte
Să nu vă-ntine viața, să nu-i simțiți durerea.
În voi mi-a fost speranța și voi mi-ați fost averea.
La tot ce v-ați dorit m-am aplecat s-ascult
Și-am încercat puținul să-l fac să fie mult.
Cu peticul din coate am alungat nevoi.
V-am apărat cu trupu-mi de vânturi și de ploi.
V-am împărțit averea ce bob cu bob am strâns
Și v-am zâmbit și-atunci când sufletu-mi a plâns.
Am pus în voi speranța că singur n-o să fiu,
Dar ați plecat... și-n juru-mi s-a adunat pustiu.
Să nu uitați de mine... atâta cât mai sunt.
Eu nu-mi doresc prea multe, mi-ajunge un cuvânt
Să știu ce e cu voi, să știu că sunteți bine...
Și bucuria voastră mă ține și pe mine.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Târziu
Când v-am rugat să-i ocrotim,
Când v-am rugat a nu-i uita,
N-ați auzit și mi-ați răspuns
Că-i o problemă foarte grea.
Și-am fost ridicol stăruind
Și-am încercat să vă mai spun
Și noi m-ați învinovățit
Și m-ați considerat nebun.
Și eu v-am zis că nu e timp,
Că suntem niște pasageri,
Și voi ați construit minciuni,
Mai multe astăzi decât ieri.
Și-acum de ce vă bucurați
De arta celor ce-au murit,
Când voi i-ați condamnat pe ei
La trai pe muchie de cuțit?
O locuință v-am cerut,
S-o dăm artiștilor pribegi,
Și jaful vostru mi-a răspuns
Cu literele unei legi.
Acum, e gata casa lor
Și v-ați putea și voi mândri
Că dați o casă celor morți,
Deși ei v-au cerut-o, vii.
Târziu răspuns și ipocrit,
Artiștii au ajuns pământ,
E gata casa vieții lor,
Dar locatarii nu mai sunt.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dedicație... printre rânduri!
Bântuie-n mine mii de gânduri
La tot ce-a fost cândva, demult...
Citiți-mă, doar printre rânduri:
Cât v-am iubit și... nu de mult!
Prin alte lumi cutreierând
Mi-a fost alean de dumneavoastră...
Regret a fost la mine-n gând
Și-n cugetu-mi... risipa noastră!
Adastă-n mine tot ce am strâns...
Tot ce v-am luat și ce v-am dat,
Silfida-mi ființă mi-e nod de plâns
Și-n dumneavoastră a evadat!
Cât timp avem să ne certăm...
Fără să știm: cum și... de ce?
Dar, printre rânduri... ne iertăm?
Urmașii-or să ne judece?
Mai este timp de implicare
În spațiul nostru-ngust, acerb?
Se-aude zumzet de-mpăcare?
"Iubește" - e proverb? Sau... verb?
Tot ce a fost cândva, demult,
Ițește-n mine nimb de gânduri...
Cred că v-ați prins că, printre rânduri,
Vă mai iubesc... la fel de mult!
Prin alte lumi cutreierând
Mă-ntorc la unicul meu Soare
Din inimă-mi, subtil, pe rând,
Să vă dedic... micuța-mi floare!
poezie de Iulia Mirancea (26 octombrie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
V-am spus (după Adrian Păunescu)
V-am spus de la-nceput că vă iubesc
Și sufăr pentru relele din fire
Dar nu pot, numele să vi-l hulesc
Ci doar să-mi schimb muțenia-n uimire!
V-am spus că, nu mă-nchin periculos
Dar nu mi-ați luat închinăciunea-n seamă!
Vorbele-mi bune le suciți pe dos
Și-atunci vă-ntreb: de voi să-mi fie teamă?!
V-am spus și pot, la nesfârșit, să spun
Că Everestul e pitic în mine
Și relele din voi, în mine-apun,
Când schimb durerea, în iubiri carmine!
V-am spus și mai continui să vă spun:
V-aud ca pe un zumzet de albine
Și chiar de mă ucideți, punte pun
Între Greșeală, Iertăciune, Bine!
poezie de Iulia Mirancea, după Adrian Păunescu (2 ianuarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Că v-am greșit, vă cer iertare!
Ah, am păcate omenești
Cât nici cu gândul nu gândești,
Păcate multe, fără număr,
N-am dus o viață de călugăr.
Mai multe ca nisipul mării,
Ca frunze-n codrii toți ai țării,
Cât nu-s de mulți în mare pești,
Că de le numeri te-ngrozești.
La Judecata de Apoi,
Chiar Dumnezeu va da-napoi,
Văzând că sunt atât de multe
Și-atât de grave și oculte.
Ades trufaș cu voi am fost
Și fără rost v-am luat la rost;
Am fost obraznic de nespus
Și v-am privit semeț, de sus.
Fiindcă-am fost trufaș și prost,
V-am reproșat ce n-avea rost,
De multe ori v-am indispus
Și voia mea eu v-am impus.
De multe ori v-am insultat
Și v-am jignit nemotivat.
Azi sunt cuprins de remușcare,
Că v-am greșit, vă cer iertare!
poezie de George Budoi din Păcatele și Păcătoșii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (20 iunie 2023)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pe drumul vieții
O, zei nepieritori, ce v-am făcut
de v-ați întors privirea de la mine?
-căci sunt prea multe zile ce-au trecut
de când aștept un vânt ce nu mai vine.
V-am dat ofrande, v-am făcut pe plac,
și n-am avut decât o rugăminte:
atunci când drumul vieții am să-l fac,
să vă aduceți și de mine-aminte,
să m-ajutați, pe calea mea să merg,
furtunile să nu mă-ndepărteze
de cea spre care-aș vrea acum s-alerg,
dar vântul s-a gândit să înceteze.
Nu cer prea mult, nu vreau nimic în plus,
sunt un soldat ce a luptat pe mare,
iar vouă-ntotdeauna m-am supus
și m-am plecat în sfântă venerare,
dar ea m-așteaptă, mai curând să vin,
să o salvez de-atâta pasiune
cu care curtezani ce nu se-abțin
o urmăresc și speră-ntr-o minune.
Ea știe c-am să vin, că am cuvânt,
că-n viitor va fi a mea regină,
dar timpul s-a oprit, trimiteți vânt
și dovediți-mi grația divină!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Analfabeților
V-am spus că sunt un om periculos
Și nu mi-ați luat avertismentu-n seamă.
V-am spus s-aveți pentru persoana mea
Un plus de-ngrijorare și de teamă.
V-am spus că fac teribil de urât
De sunt călcat puțin pe libertate.
V-am spus ca sunt oșteanul credincios
Dar care doar cu inamici se bate.
V-am spus să vă astâmpărați și voi,
Cenzori capricioși ai vremii mele,
C-o să vă coste scump măruntul moft,
De a ne face nouă zile grele.
V-am spus să puneți mâna să munciți.
Să nu mai tot pândiți zeloși din umbră,
V-am spus că n-o să placa nimănui
Pornirea voastră, tulbure și sumbră.
V-am spus că vremurile s-au schimbat
Și că situația e mai complexă,
Nu-i intelectualul - servitor.
Cultura nu-i ceva ca o anexă.
Și lumea nu se poate cuceri
Umflând la cifre și mimind tumulturi
Cu aroganți și trindavi doctoranzi,
Cu papagali care țin loc de vulturi.
V-am spus și am puterea să mai spun
Ca nu încape muntele în seră
Ca prea-i scurt drumul de la rai la iad
Și de la căprioară la panteră.
V-am spus să nu-l fetișizați pe Marx,
Să nu-i păstrați în spirt învațătura
Și voi într-una fără să-l cițiti
Îl pomeniți până vă doare gura.
V-am spus că bătălia pentru om
Nu iartă astăzi nici o dezertare
Și voi v-ați decorat voi între voi
Când lupta este în desfășurare.
V-am spus că muzica nu-i un microb
Care amenință civilizații
E-a omului pentru a fi mai bun,
V-am spus: ceva care să-i placa dați-i.
V-am spus, concetățeni analfabeți,
Și luați aminte și să țineți minte.
Dar nu știam ca v-ați născut și surzi
Și scoateți arma când vedeți cuvinte.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeilor din viața mea
De când mă știu, de la-nceput,
V-am admirat și v-am iubit,
Vă sunt dator, dator vândut,
Să mă iertați că v-am greșit!
poezie de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete și Satire (8 martie 2024)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte
La țară într-o căsuță
Stă și plânge o măicuță.
E bătrână, nu mai poate
Să-și ducă povara-n spate.
După ani cu bucurii
E uitată de copii.
A muncit și zi și noapte
S-ăibă copiii de toate.
Fir-ați voi să fiți, copii,
Cu-ale voastre bucurii,
Ați uitat că v-am făcut
Și cu trudă v-am crescut.
V-am dat viață, v-am pus nume,
Iar acum uitați de mine.
Pentru ce m-am chinuit
Pe voi, de v-am înstărit?!
Acum sunt dată uitării,
Sunt în pragul disperării.
Mai veniți, copii, acasă,
Să vă văd pe lângă masă!
Să vă strâng la pieptul meu,
Că mi- e muică tare greu...
Maică, veniți cu nepoții,
Ei sunt bucuria vieții!
Nu-i cunosc, nu i-am văzut,
După ei acuma plâng.
Veniți cu ei să mă vadă,
Să-i văd și eu prin ogradă!
poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Retrospectiva unui tată
V-am privit ca pe-o icoană
Dragii mei copii, dar voi,
M-ați lăsat cu ochii-n lacrimi,
Suferință și nevoi...
V-am crescut ca pe o floare...
Sunt un tată fericit!
Acum sufletul mă doare
Fiindcă voi m-ați părăsit.
Ca un fulg de păpădie,
Crescând mari v-ați înălțat
Și-ați uitat de tatăl vostru...
Unde, unde ați plecat?!
Eu v-am pus la rădăcină
Rug de neam și de cuvânt,
Păsări albe de lumină,
Dragostea și Duhul Sfânt.
Aripa acum mi-e frântă
Mi-a rămas doar Dumnezeu
Și încrederea că mâine
Veți veghea la patul meu.
Sunt biserica prin care,
Clopote slujiți, în faptă...
Pruncii mei din depărtare,
Nu uitați c-aveți un tată!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Plagiatorilor...
Voi mi-ați dat trupul spre vânzare,
Dar mi-ați lăsat sufletu-nchis
În universul meu de vis,
Samsari cu sufletele goale.
Voi mi-ați dat trupul spre vânzare!
Nu v-ați hrănit din carnea mea...
Hulpave păsări, nu era
În voi, atât de roditoare...
În ochiul meu voi n-ați văzut
Celest tablou spre transcendent
Aveați un singur dor - ardent -
Acela de-a mă fi avut.
Câmpii de sângeri n-ați văzut
Pe cerul existenței mele,
De-aceea cerul plin de stele
Mi-e astăzi acoperământ.
Erați de mine prea departe
Neștiind că-n lacrima ocean,
Se naște-n mine, an de an,
Alt timp în drumul către moarte...
Din mine iar am renăscut,
Voi mi-ați uitat închis trecutul
Și-având același, începutul,
Aceleași vise am avut.
Chiar în deșertice poeme,
Oh, talpa voastră n-a descris
Urma vreunui tainic vis...
Nici n-a lăsat vreodată semne...
Voi n-ați știut că veșnicia
Nu-i literă, nu-i nici cuvânt,
Ci doliul pentru care-n gând
Eu îmi păstrez mărinimia.
Gustați din mine, lupi flămânzi,
Eu iarăși mă voi recompune...
Celor ce vor să mă adune,
Îi chem, căci nu pot să m-ascund!
Nu-mi dați și sufletul vânzării!
Eu v-am pus sufletul pe masă,
Voi, diavoli care plagiază!
Dar nu v-am dat dreptul visării!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

La despărțire
De v-am greșit, stimate domn,
Stimată doamnă, domnișoară,
Iertare cer, când cad în somn
Sunt lacrimă de lăcrimioară.
De v-am rostit vreo vorbă rea
Prin "răutatea" unei flori,
A fost să fie vina mea
Iertare, deci, de mii de ori.
Cu mine v-ați purtat galant,
Deși eram un oarecine
Și lacrima e diamant
Ce taie cearcăne virgine.
Mi-ați fost în preajmă soră-frate
Și câte-n taină nu v-am spus:
Rozarii gândurile toate -
Nespuse, știe Cel de Sus.
Eram neostenită lavă
Din cratere dezamorsate,
O voce plină de octavă,
Azi magmă sunt, alt chip s-arate.
Când fi-voi umbră și pământ
Ce numai morții iau în seamă
Și leagănă-n gingașul cânt
Toți spinii dintr-o epigramă.
poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisoare de la tata
Când ziua de mâine va veni fără mine,
aș vrea să nu plângi.
Știu cât mă iubești,
că te gândești la mine,
mie îmi va fi dor de lume.
Când umbra mea nu va mai fi pe pământ,
vă rog să întelegeți,
că nu m-am risipit în vânt.
Îngerul a venit, m-a luat de mână,
apoi mi-a spus că sunt sfârșit
și trebuie să-l urmez,
să las aici tot ce iubesc.
Când am făcut pasul eram o lumină rece,
lacrima-mi căzuse peste lume.
Am zis în sine că totul trece,
La fel se uită ochiul nevăzut, un nume.
M-am gândit la voi, copiii mei cum ați crescut,
la tot ce v-am împărtășit;
cred că o să-mi crească aripi în necunoscut
și o să mă văd în umbra voastră,
de-atât cât v-am iubit.
M-aș întoarce pentr-o clipă
să-mi iau rămas bun,
lacrima să mi-o ridic din lume,
fie cât o bătaie de aripă.
vezi mai multe poezii de: Camelia Oprița
poezie de Camelia Oprița din BOEMA - Revistă de Literatură și Artă Nr. 147 (mai 2021)
Adăugat de Ileana Vasiliu -Odobescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Este tot ce nu las pe pământ!
Am trecut printr-o lume de dor
Unde taina iubirii s-a stins.
Este totul doar grabă si zor
Spre un țel... niciodată atins!
Nu mă dor amintiri că le știu,
Nici iubiri nu mă dor, că le-am strâns.
N-am sădit, printre zile, pustiu,
Când necazuri au fost, nu m-am plâns.
N-am avut nici prea mult, nici puțin.
Tot ce Domnul mi-a dat, mi-a ajuns.
Călăuză... doar harul divin,
Pe cărări mult prea greu de pătruns.
Doar iubire-am furat cât am vrut.
Pentru mine e tot ce-i mai sfânt,
E esența plimbării prin lut,
Este tot ce nu las pe pământ.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit la Dumneavoastră și la tot ce ar fi putut să se întâmple în noaptea de joi... dacă nu v-ați fi împotrivit. V-am auzit suspinând și plângând. Mai bine de o oră în mintea mea s-au derulat scenele cele mai intime cu o asemenea precizie încât a trebuit să mă scol ca să nu-mi pierd mințile. Am discutat prea mult și am înțeles dependența mea senzuală de Dumneavoastră în toată claritatea ei abia după ce v-am mărturisit la telefon că aș vrea să-mi îngrop capul pentru totdeauna sub fusta Dumneavoastră. Ce mortale pot fi anumite lucruri. Totul a început de fapt cu fotografia, vreau să spun cu ochii Dumneavoastră. Ați fost oarecum speriată când v-am vorbit de o înclinație "perversă" pe care mi-o stârnește trupul Dumneavoastră.
Emil Cioran în Pentru nimic în lume, scrisoare lui Friedgard Thoma (2005)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus
Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Și-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau și-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.
Am spus că știu când n-am știut
Și-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Și-am spus nu pot, dar am răbdat.
Am spus că am când n-am avut
Și nu ți-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Și-am spus sunt prost, fiindcă eram.
Am spus că pot când n-am putut
Și că-i ușor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Și-am fost întotdeauna eu.
Am spus mereu ce-aveam de spus
Și-am scris să știi că te iubesc
Și-atuncea când voi fi apus
Și n-o să pot să mai vorbesc.
Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Și tot ce-am spus e de prisos.
poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii mei
Eu v-am purtat în brațe și în pântec,
V-am înfășat în scutec de lumină,
V-am alintat în versuri și în cântec
Și v-am ținut de mână prin grădină.
Am râs și-am plâns atâta împreună,
Iar vremea nemiloasă a zburat,
Acuma grijile când se adună
Noi lăcrimăm, dar, sigur, separat.
Copiii mei, în lumea asta mare
Veți întâlni atâtea nedreptăți
Și oameni prefăcuți ce sunt în stare
Să vă arunce-n mii de greutăți.
Voi să priviți în urmă cu putere,
Să v-amintiți de zilele când eu
V-am spus că-n clipe mute de durere
Atelă fi-va Bunul Dumnezeu.
Oricâți vor încerca să vă convingă,
De farisei pământu-i plin mereu,
Să știți că nimeni n-o să vă învingă
În suflet de-l aveți pe Dumnezeu.
Când veți simți că unii vor trăda,
Și-n inimi au doar ura ca reper,
Copiii mei, de lacrimi vor brăzda
Obrazul cald, să vă uitați spre cer
Și nu uitați, că numai în credință
Muncind cu drag, cum ați făcut prin timp,
Veți dobândi în toate biruință
Și-al nemuririi veșnic anotimp.
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu m-am născut din iubire
De-ar fi să-mi pun gândurile în palmă
Atunci a-ți ști durerea mea.
Eu nu am fost decât o mamă,
Și o soție-am fost cândva.
Am dăruit iubirea toată
Și sufletul l-am dăruit.
Ca mamă știu, sunt împlinită
Dar ca soție-am suferit.
Am dăruit iubire multă
Și înapoi nu am primit,
Nimic din tot ce-am dat, și încă
Caut iubirea negreșit!
Știu că-i târziu și e posibil
Să n-o găsesc cât mai trăiesc,
Când voi pleca, voi lua cu mine
Ce nu mi-a fost dat să primesc!
De aceea vreau să cânt iubirea,
Și-n mine-s munții sfărâmați,
Iubiți, căci viața este scurtă,
Nu merită să așteptați!
În inimă am strâns durerea
Ca pe un prunc nemângâiat
Și-am învățat să-i dau iubirea,
L-am mângâiat, și l-am iertat.
poezie de Elena Bulancea (2015)
Adăugat de AÈunel

Comentează! | Votează! | Copiază!
Am înteles, măicuță, ce mult doare
Primește-mi, mamă, azi, o rugăminte,
Nu vreau decât iertarea ta... și-atât.
Copil fiind, copil necopt la minte
Și tulburat de dorul de părinte,
A fost un timp când, mamă, te-am urât.
Uram puținul... cât erai cu mine,
Uram departele ce sta-'ntre noi,
Și nu vedeam în gândul tău, de bine,
Iubirea... care încă ne mai ține,
Durerea ta, pătrunsă de nevoi.
Dar timpul a trecut... și astăzi, mare,
Când soarta m-a adus pe-același loc
Și am și eu, la rândul meu, o floare,
Am înteles, măicuță, ce mult doare
Să-ți lași departe... singurul boboc.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Și știu că mâine...
Și știu că mâine am să mor,
Și nimănui nu-i fie dor,
Căci de-am să plec, plecat n-oi fi,
Ci doar cu voi zi după zi.
Voi ce mi-ați fost prieteni dragi
Nu mă veți plânge la mormânt,
Ci-mi veți aduce pumni de fragi,
Eu să îi gust de sub pământ.
Să-mi fie sufletul ferice,
Că v-am avut mereu alături,
N-o să vă uit, chiar de aice
Mi-e zborul aripe de fluturi.
Mă simt firav, făr' de putere,
Altfel eu moartea o vedeam!
-Nimic mai mult eu nu pot cere,
Decât viața 'napoi s-o am.
Să mă reîntâlnesc cu voi
Să ne distrăm ca-n tinereți,
Să prețuim clipele noi,
Să fim ca altădat', știu, vreți!
Dar din păcate eu m-am dus,
Nimic nu se mai poate face,
Că nu v-am spus ce aveam de spus,
În moarte nu îmi va da pace.
Moartea m-a luat nepregătit,
M-a rupt de tot de lumea noastră,
Sunt călător spre infinit,
S-ating pierdut zarea albastră.
............................................................
Voi să mă căutați în manuscrise
Când eu în lumea asta n-oi mai fi,
Acolo-s gândurile mele scrise,
Așternute toate-n poezii.
poezie de Răzvan Isac (19 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac

Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisoare de la tata
Când ziua de mâine va veni fără mine,
aș vrea să nu plângi.
Știu cât mă iubești,
că te gândești la mine,
mie îmi va fi dor de lume.
Când umbra mea nu va mai fi pe pământ,
vă rog să întelegeți,
că nu m-am risipit în vânt.
Îngerul a venit, m-a luat de mână,
apoi mi-a spus că sunt sfârșit
și trebuie să-l urmez,
să las aici tot ce iubesc.
Când am făcut pasul eram o lumină rece,
lacrima-mi căzuse peste lume.
Am zis în sine că totul trece,
La fel se uită ochiul nevăzut, un nume.
M-am gândit la voi, copiii mei cum ați crescut,
la tot ce v-am împărtășit;
cred că o să-mi crească aripi în necunoscut
și o să mă văd în umbra voastră,
de-atât cât v-am iubit.
M-aș întoarce pentr-o clipă
să-mi iau rămas bun,
lacrima să mi-o ridic din lume,
fie cât o bătaie de aripă.
scrisoare de la tatăl meu \ 9 \ Mai \ 2019
poezie de Camelia Oprița (9 mai 2019)
Adăugat de Camelia Oprița

Comentează! | Votează! | Copiază!