Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

O mamă face bilanțul

Băiatul meu aproape nu-mi mai scrie.
Ba, totuși, mi-a mai scris de Paște:
Se-ntoarce-n timp mereu cu duioșie
Și dragostea din sufletu-i o recunoaște.

Atunci când l-am văzut ultima oară
era exact acum un an jumate.
Mai stau din când în când la noi în gară
și văd cum pleacă trenuri către el, departe.

Iar câteodată chiar îmi iau bilet
și gata sunt să mă pornesc să-l văd.
Cobor însă apoi din tren discret
și merg să dau biletul îndărăt.

Acum un an și-a luat și o nevastă
a cărei poză a zis că o primesc.
Mă vor lăsa acum să vin la ei în casă?
O pătură aș vrea să le-mpletesc.

Însă nu știu de-așa ceva îi place...
și dacă îl iubește cum ar merita.
Mă simt o solitară de o vreme-ncoace.
Oare ca el și alții pe lume-or exista?

Ce bune au fost acele-apuse vremuri,
când locuia în casa părintească!
Acum stau noaptea și-ascult în beznă trenuri.
Oare continuă și-acum să mai tușească?

I-am pus pantofii mici cu grijă la păstrare.
Acum el a crescut și-n veci o sa-mi lipsească.
Iar eu stau liniștită și totuși nu am stare.
Cel mai frumos ar fi copiii să nu crească.

poezie celebră de din Zarvă în oglindă (1929), traducere de Dragoș Carasevici
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "35 mai" de Erich Kastner este disponibilă pentru comandă online la 28.80 lei.

Citate similare

Iubitul din liceu

Mereu cu tine stau in gând când fumez o tigară,
Și doar gândul te văd mă mai scoate afară,
Acum mă-ntrebi cine-s eu?
Sunt cel ce te iubește mereu....

Poate pare ireal, dar eu încă-s în gară,
Și mă mulțumesc cu visul când aprind o țigară,
Acum mă-ntrebi cine-s eu?
Sunt cel ce te iubește mereu....

Încă-s tipul din liceu, ce te-a curtat
o vară,
Încă ești aceeași fată, ce-am sărutat în gară,
Acum mă-ntrebi cine-s eu?
Sunt cel ce te iubește mereu....

Mai am o lună și mă-ntorc, și-o să te-aștept la scară,
Amintirea despre noi sper îți reapară,
Vei ști din nou cine-s eu,
Amic, coleg si iubit din liceu!

poezie de
Adăugat de Andrei Vlad BalanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și acum ce să fac

și acum... ce fac,
îți mai scriu, să nu-ți mai scriu,
tot gândesc, -ntreb și tac,
și-n mine totu-i arămiu

te înțeleg și ai dreptate,
căci cine sunt și de ce vreau,
îți vorbesc gânduri furate,
din noaptea mea în care stau

și cum de îmi permit -ți cer,
te mai chem din nou aproape,
-ncerc o floare -ți ofer,
cu albul ei pătat sub pleoape

te înțeleg, chiar de sunt trist,
zâmbesc în colțul meu de gură
și resemnat n-am să insist,
-ți fur privirea ce fură

mulțumesc te privesc,
din când în când în câte-o poză,
visez și-n vis îți mai șoptesc,
pentru mine îmi ești roză

iartă dacă am greșit,
iartă și mă înțelege,
plec în fața ta spășit,
e dreptul tău de a alege

acum, în prag de sărbători,
acum când noul an sosește,
închide ochii, -ți dau flori,
deschide-i mari, și-apoi zâmbește

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eugene: Știu despre ce vorbesc, Arlene! Tatăl meu se punea în genunchi și o implora pe mama. Iar mama îl primea mereu înapoi. Nu am înțeles niciodată. Își acoperea vânătăile și tăieturile și îl primea înapoi. Pentru că o implora și plângea. Și acum mă întrebi ce s-a întâmplat după ce s-a întors.
Arley: Eu...
Eugene: Nu! Continuă! Ai spus vrei știi ce s-a întâmplat cu mine, acum întreabă-!
Arley: Nu-mi place asta...
Eugene: "Te-a rănit, Eugene?" Întreabă-!
Arley: Te-a rănit?
Eugene (scutură din cap): Nu pentru mult timp. Am plecat până fac 13 ani. Am fugit. Dar îmi era atât de dor de ea... A trebuit să mă întorc să o văd. Și într-o noapte m-am întors. Acum, întreabă- ce s-a întâmplat. "Ce s-a întâmplat în noaptea când te-ai întors, Eugene?"
Arley: Ce s-a întâmplat?
Eugene: El era acolo. Beat. Ca de obicei. Doar că de data asta eu nu mai eram la fel. Aveam 16 ani și nu îmi mai era frică de el. Și când l-am privit în ochi și i-am spus că dacă se mai atinge de ea o dată, o să-l omor, și-a dat seama. Și-a dat seama că nu mai exista pentru mine. Și stau în fața casei. Țip, urlu ca să iasă mama. Nici măcar n-am văzut. lovește în cap cu o scândură și îmi sângerează urechea. Și mă târăște. târăște în spatele casei în garaj. Și pleacă. Un minut... cinci minute... nu știu. Apoi se întoarce. Și mă stropește. stropește și nu înțeleg. Nu înțeleg de ce apa... miroase atât de urât. Nu înțeleg. Și apoi o văd. Văd... o... o canistră de benzină. Canistra roșie din camion. (Plânge.) Și se uită la mine pentru ultima oară... și aprinde chibritul. Și ultimul lucru pe care mi-l amintesc, pe care nu-l voi uita niciodată, sunt ochii lui. Ochii lui pentru erau plini de o imensă... satisfacție.
Arley (plângând): Îmi pare atât de rău...
Eugene: Nu! Nu! Nu-mi spune cât de rău îți pare pentru mine! Spune-mi cum vei face ca să nu pățească și Trevor același lucru!
Arley: Ricky nu ar face asta niciodată!
Eugene: Of, Doamne, Arlene! Nici nu trebuie s-o facă. Tot ce trebuie facă este să nu-l iubească.

replici din filmul artistic Dă mai departe!
Adăugat de Liliana ȘtefanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oare sunt eu?

Oare sunt eu cea de atunci
Când rușinată îmi plecam privirea
Oare sunt eu cea de acum
Când înflăcărată îți caut iubirea
Oare sunt eu oare nu sunt
În mine sângele a prins sa fiarbă
Și stau la pândă între da și nu
Între cea de acum și cea de atunci
Și îmi țes amintirile cu ața durerii
Și trag cu dinții de un nou început
-nfășor în mantia uitării
Și-mi pun ciucuri în diverse culori
Îmi aprind albastrul din suflet
Și aștept...
Îmi împart zilele între cea de acum
Și cea de ieri
Închid ochii și vorbesc cu mine
Oare sunt eu cea de atunci
Oare sunt eu cea de acum
Oare sunt eu dintotdeauna
Iubindu-te pe tine...

poezie de
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Copil încă

E ziua mea de-ncepător, ca-ntotdeauna;
tot mi se spune, de-altul, ce fac,
debusolat,
mai rău decât în prima zi de viață,
de când zac,
când nici nu mă știam de c-aș fi existat
și tocmai de-aia, de atunci -nșirui boroboață-n boroboață
într-una, într-una.

Întreb din nou, plictisitor, aproape enervant,
ce oare așteaptă iar
și n-am niciun răspuns
de la Părinte...
veșnic tot reînvăț abecedar
și-s tot neajuns,
rămân mereu cu aceeași minte,
un minuscul de aspirant...

Strig, vreau, în gura mare, altă și alta, jucării
și nu am bani îndeajuns,
nu îmi pot ține nici acum un echilibru;
cad, ca apoi să mă ridic,
iar dacă mult, ceva, îmi place, îl țin ascuns;
cum cu plecările de-acasă, cu schimbat limbă, de un "déjà vu"
să iau, din alții, pic cu pic,
tot de la cap, copilărind copilării.

Doar e, se pare, o mare diferență; timpu' e mai scurt un pic,
chiar fiecare zi și noaptea-i și ea scurtă
și parcă-s păcălit de cei din jur,
ce nu-mi mai spun copil,
așa cum sunt; că stau și-acum în dormitor pe burtă
și câteodată mai înjur...
nu simt, din propriul mine, cunoscut, niciun exil!
Sunt sufletul la fel de pur, am rămas neînțeles, tot mic!...

poezie de (1 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Ea

Tocmai acum, tocmai acum
când o iubesc cel mai mult,
tocmai acum am mințit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea ține cel mai mult la mine,
tocmai acum am umbrit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea se gândește la mine fluier a pagubă.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea e cea mai frumoasă de pe lumea
stelelor mele,
orbesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când îi simt grația
străbătând toate zidurile orașului
surzesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când simt că ei îi este dor de mine
îmi jignesc prietenii
nemaisuportând cât de dor poate să-mi fie de ea.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea își calcă de drag de mine
rochia în carouri,
eu stau și curăț lănci cu benzină
ca să le azvârl în animale și în vulturi.
Tocmai acum, tocmai acum
cind ar fi trebuit fiu
cuprins de o tandră alergare,
prelungesc în vis
de frica de a fi fericit.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea iradiază de lumina inimii ei,
citesc despre toate novele
și toate stelele explodate
și mă lungesc cât cea mai lungă stradă din oraș
și mă asfaltez
și mă îmbrac în ninsoare și gheață,
mai ales în gheață,
maii ales în gheață, mai ales în gheață,
ca ea, scumpa și divina de ea
trecând alunece
și să cadă și să-și rănească glezna,
pe care, doamne,
de atâta vreme nu i-am mai sărutat-o.
La urma urmei,
cine are curajul sărute o gleznă
dacă ea nu șchioapătă?!

poezie celebră de
Adăugat de MaraSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Dorință

Stau întins pe pământ
Și privesc către cer
Parcă-n stele zăresc
Chipul tău efemer.

Cum de-acolo de sus
privește duios
Cu-acel zâmbet discret
Și atât de frumos.

"Închide ochii acum,
"Spune-mi, ce vezi?", îmi zici,
Iar eu văd că doar noi
Mai suntem pe aici.

Și pe țărm ne plimbăm
Ne udăm la picioare
Orizontul ia foc
La apusul de soare.

Ne iubim toată noaptea
Pe nisipu' albicios
Eu în brațe te strâng
Ai un trup voluptos.

Cât aș vrea să mă aflu
Pe-acest țărm de mister!
Însă stau pe pământ
Și privesc către cer.

poezie de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu ce faci acum

Atunci când ai plecat eu am ramas un pic "senil''.
M-am pierdut, hai recunoaștem, m- am pierdut pierdu-te...
Si tu?
Ah!.. Nu, scuză-ma, eu nu te-am întrebat dacă și tu ai suferit,
Era un ce mai faci, chestii din astea...
pe scurt, un ce faci acum?
Ce faci acum, acum si chiar acum, ce faci chiar acum?
Nu-mi pasă ce faci în viață, eu nu mai sunt în viața ta, ce crezi că-mi pasă?...
Cu siguranță faci atât de multe lucruri frumoase,
dar pentru mine contează acum, acum îmi pasă...
Acum, chiar acum în acest moment.
Pentru ca eu acum mă gândesc la tine făcându-mi rău...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "The Pleasures of the Damned: Poems 1951-1993 Paperback" de Charles Bukowski este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.99- 41.99 lei.

Te vreau acum

Cum fosforul luminiscent pe negrul drum
nu mă pierd pe căi nevrut greșite,
Cum orb sub pleoape are sclipiri nădăjduite,
Te vreau acum, acum, acum.

Secătuit de-arșiță pân' la scrum,
Într-un deșert din mine, caut tau de munte
Și nicio oază nu-mi ajunge chiar de-s multe...
Te vreau acum, acum, acum.

Când singur, dacă sunt, nu sunt nicicum,
Doar ochi de sticlă-n translucid îi pierd
Tot căutând un ultim de dezmierd...
Te vreau acum, acum, acum.

Când și-aeru-n cuvinte mi-l sugrum
Din piept ce mi se-oprește când te văd,
Mi-ești lațul retezat scăpat de eșafod...
Te vreau acum, acum, acum.

Și-am încă gust de lume să o îndrum,
În juru-mi să mi-o fac inel, corolă,
Să-ți fiu cadoul de polen, nectar... O benevolă
Te vreau acum, acum, acum.

Te vreau, căci cred că de pleci oarecum,
fi cum trenul într-o gară fără șine;
Prelung și gol, stând cu biletu-n mână cu tăiate vine...
Te vreau acum, acum, acum.

poezie de (10 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O, Doamne, văd!

O, Doamne, văd!
Abia acuma văd!
Abia acum-au toate-n viață rost!
Abia acum cînd toate s-au schimbat
cu-adevărat,
abia
acum
încep
să văd
ce-am fost!
O, Doamne-aud!
Abia acum aud!
Abia acum răsună glasul Tău!
Abia acum mă bucur Te-ascult
atît de mult
pe cît am fost de surd,
de-ngust,
de rău!

O, Doamne, merg!
Abia acuma merg!
Abia acum simt calea sub picior!
Abia acum de Duhul Tău atras
fac primul pas.
Și-acum
aș vrea
s-alerg,
cînt,
zbor!

O, Doamne sunt!
Abia acuma sunt!
Abia acum cu-adevărat trăiesc!
Abia acum, în tot ce-i pămîntesc,
pot să mă-nfrunt.
Și-acum
aud
și văd
și merg
și sunt.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

... (fără titlu)

Văd în fața doi omuleți
Frumoși, în iarnă îmbrăcați.
Nu sunt, cum ați crede, doi băieți
Și nici doi oameni mai curați.

Sunt doar doi îndragostiți,
Cu cerul drept părinți,
Ce stau drăguț îmbrațișați,
De căldură, frați...

Nu pot crede când îi văd
Cum iubire își rostesc
În timp ce lumea toată
Pare că pe ei se lasă...

"Să mă simt eu, oare, neîndreptățit
Când de viață am fost chiar răsplătit?
mai spun că n-am nimic,
Când trecutul mi-a fost darnic?"

Stau și mă întreb, uitându-mă în gol...
De parcă ar trece secol după secol,
"Este oare fericirea selectivă
Sau îmi intră mintea în derivă?"

poezie de (20 decembrie 2012)
Adăugat de Costel ObadăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fiului meu drag...

Gândindu-mă la visul ciudat
Cum fiul meu de-acasă a plecat,
Mi-am dat seama că nu e vis, e realitate
știu că e acum departe.
Departe, dar eu am al meu dor
Și uneori nopțile nu dorm
gândesc cum aș putea fac,
Să fiu aproape de fiul meu cel drag.
vrea să fiu o pasăre-n zbor,
S-ajung la fiul meu cât mai ușor,
Să-l strâng în brațe, să-l sărut,
Să-i spun căt il iubesc de mult.
Chiar dacă acum e mare
Inima mea încă doare,
nu mai este lângă mine
Nu știu dacă-i e rău sau bine.
Gândesc că nu trebuie uităm,
Dragostea noastră să le-arătăm,
Copiii sunt tot ce-i mai sfânt
Ce-avem noi pe-acest pământ.
Chiar dacă acum și-au găsit locul,
Vrem pentru ei tot norocul,
Iar de greșeșc, sau de fac bine,
Tu-i porți în suflet mereu la tine.

poezie de (7 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un tren spre nicăieri

De plictiseală sau din nepăsare,
Nu e o scuză sau un vechi refren,
Aflându- într-o gară oarecare,
Mi-am luat bilet pentru-acest unic tren.

În el, sute de mii de personaje,
Plecate-acum în nemilos surghiun,
Cu dor în suflet, pline de bagaje,
Se luptă pentru-n loc ceva mai bun.

Ce freamăt, cât venin, ce încordare,
Ce urlete, ce plâns și ce tam-tam,
Ce vorbe grele și ce-ncăierare
Că fiecare vrea să stea la geam.

Stau și privesc acest grotesc spectacol
De parcă sunt în lojă la balcon
Și de-aș putea, face un miracol
Și-aș dispărea în zare din vagon.

vrea să ne oprim în prima gară
Și să o luăm apoi în sens opus
S-ajungem unde-am fost întâia oară,
Însă biletul este numai dus.

Speranța mea acum e doar în soartă
Și-o rog în gând schimbe vreun macaz,
Căci acest tren spre nicăieri ne poartă
Și m-am urcat în el și mi-e necaz.

poezie de (2 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Emil Dogaru

Ar trebui ne întrebăm din când în când câte lucruri sunt în realitate așa cum le vedem noi. Sau și mai bine spus, așa cum ne place nouă credem că sunt ele. E șocant când de cele mai multe ori, dând nas în nas cu realitatea, nu pricepi cu niciun chip cum de n-ai putut vedea până atunci lucruri care acum par atât de evidente. O explicație ar fi... Deseori, când ești prins în interiorul evenimentelor, scapi din vedere unele aspecte mai ușor de sesizat din afară. Iar cu cât ești mai sigur de ceva, cu atât vei fi luat printr-o mai mare surprindere constatând , în realitate, lucrurile stau cu totul altfel.

în Norocosul teoretician (24 ianuarie 2007)
Adăugat de Emil DogaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pacey: Chiar cred seara asta a fost destul de reușită.
Joey: Da. Destul de reușită. Perfectă. A fost... a fost o seară perfectă. Pace? Nu pot face asta.
Pacey: Ce anume?
Joey: Chiar și atunci când totul este perfect, am impresia că nu e bine să am o relație cu tine și îmi pare rău. Seara asta a fost drăguță și distractivă, iar tu ai devenit acest bărbat extraordinar, dar nu... Îmi pare rău. Dar nu simt nimic. Și nu-ți pot face asta ție.
Pacey: Bine. Joey. Stai puțin.
Joey: Nu, Pace. E adevărat și îmi pare rău.
Pacey: Și ce?! Te temi. Nu-i așa? Te temi. Și eu la fel, crede-. Și eu mă tem pentru că nu știu încotro ne îndreptăm. Adică eu cred că ar putea duce oriunde. Ar putea fi șansa noastră.
Joey: Nu o să fie.
Pacey: De unde știi tu asta? Serios acum. Săptămâna trecută erai cu totul de acord și acum îmi spui relația dintre noi nu ar putea fi niciodată una reușită. Nu ai de unde știi asta, Joey.
Joey: Și îmi pare rău. Știu e îngrozitor ce îți spun eu acum.
Pacey: Dar cum? Cum poți tu știi? Și când ai luat decizia asta? În seara asta? Am crezut seara asta a fost reușită.
Joey: A fost. A fost perfectă.
Pacey: Și atunci? Și nu-mi spune că nu ești speriată pentru că știu că ești. Te știu de prea mult timp și te-am văzut dând la o parte foarte multe lucruri bune ca să te las faci asta și cu mine acum. Ai fost mereu cel mai frumos lucru din universul meu. Și sentimentele mele pentru tine mi-au demonstrat pot fi o pesoană mai bună. Și acele sentimente erau mai puternice și mai înțelepte și mai stăruitoare și mai curajoase decât orice altceva legat de mine.
Joey: Pacey, oprește-te.
Pacey: Jo...
Joey: Pacey!
Pacey: Când temeam de orice, nu mi-a fost teamă te iubesc și te- putea iubi din nou. Îți spun since, asta ar putea...
Joey: Pacey, nu. Oprește-te! S-a întors Eddie. Îmi pare rău. S-a întors aseară. A venit la bar și...
Pacey: Ah. Bine.
Joey: Îmi pare rău...(Pacey pleacă.)

replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorena Craia

Mileniul trece în glossar

Eu dac-aș fi o frunză, copacul să-l tăiați,
Acum, când numai toamnă semnez în calendare,
Să fie oare vremea doctrinelor barbare?
Să fie oare timpul din timp să încuiați?
O rapsodie care încet-încet dispare.
Traseul fără linii, un loc de condamnați.
Aceasta e povestea celor abandonați.
Priviți-vă cum stingeți aceeași lumânare!

Ne naștem în spitale și tot acolo-ajungem,
Ne-mprăștiem în lume și tot în noi ne strângem,
Dar poate dacă suntem născuți de-aceeași Mamă,
În apele ei tulburi, cu lacrima, ne cheamă.
Nu ne-am greșit destinul cât am greșit răspunsul,
Doar Tatăl ne-nțelege. Oare și noi pe dânsul?
Voi dac-ați fi călăii, de cine vă-ndurați?
Eu dac-aș fi o frunză, copacul să-l tăiați.

Atunci aveam povestea rostită pe-ndelete,
Cu mama și cu tata, lipiți de un perete,
Atunci aveam cartoane pe care desenam,
Acum avem trotuare, moschee și imam.
Ce pot să le mai spun copiilor născuți
Departe de-a lor casă, departe-n Cernăuți?
Acum când e pustiu pe-alei și-n galantare,
Acum când numai toamnă semnez în calendare.

uit pe geam cuminte și nu-nțeleg nisipul,
Nici mama nu-nțelege cum e s-acoperi chipul,
Pe ochii fără pleoape se-așază cărăbușii,
Iar timpul îmi zâmbește naiv din pragul ușii.
Cărăm în spate sacul soldaților din luptă,
Cum cară iarna riduri pe fața mamei, suptă,
Traseul propagandei în texte funerare,
Să fie oare vremea doctrinelor barbare?

Pe ușa ruginită rămâne poezia
Poetului, ce pleacă de și-a plătit simbria,
În pragul casei mele se strânge-ndoliată
Iubirea unor vremuri, total eviscerată.
Pe un oblon al lumii stau cucuvele mute,
Se-anunță-naintarea ultimei lor redute,
Când gerul bate aprig și aprig tremurați,
Să fie oare timpul din timp să încuiați?

Cine mai cântă-n albul miresei prigonite
Această cruciadă a morții infinite?
Parcă se-aude naiul unei cântări străvechi,
Parcă se-aud cocorii cum pleacă în perechi.
Amin! Se-nchină mama când nimeni nu aude,
Amin! Se-nchină-ateii desființați de rude,
Un cor funebru,-odată privit cu-nstrăinare,
O rapsodie care încet-încet dispare.

De după gratii false fanarioții urlă
Venirea pe pământ a dracului din turlă,
Aproape că-i aud și eu, când stau de veghe
La căpătâiul morții, – mireasă de o leghe –,
Dar nu avem putere și nu avem știință,
O lume-ndepărtată, fantomă și căință;
Așa ne-ndreptăm spre nimeni, fără frați,
Traseul fără linii, un loc de condamnați.

Câți oare vor mai scrie mai mult decât s-a scris
Și oare câți vor spune despre ce-i interzis?
O lege a naturii, potrivnică și rece,
Căzută în dizgrații. Ce naiba se petrece?
Cât vor munci călăii cu lama de secure
S-adune-n snopuri-snopuri ce-a fost cândva pădure?
Nu priviți cu milă. Mai bine nu uitați,
Aceasta e povestea celor abandonați.

Să stingem totuși luna, oricum e veșnic noapte
Și dacă tot o stingem, s-o facem ca la carte.
Apoi -mpăturim de tot umanitatea,
Când nimeni nu dorește să-i țină astăzi partea.
Gata, am calculat, se moare-oricând, oriunde,
Și dacă mai trăiești, mai bine te-ai ascunde,
Chiar dac-aveți răspuns la orice întrebare,
Priviți-vă cum stingeți aceeași lumânare.

Priviți-vă cum stingeți aceeași lumânare,
Aceasta e povestea celor abandonați,
Traseul fără linii, un loc de condamnați,
O rapsodie care încet-încet dispare.
Să fie oare timpul din timp să încuiați?
Să fie oare vremea doctrinelor barbare?
Acum când numai toamnă semnez în calendare,
Eu dac-aș fi o frunză, copacul să-l tăiați.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Rană

Nu voi găsi cuvinte când simt brațele tale
vin încet spre mine dezmierdând,
Unghiuri rătăcite din lumile-mi ovale
Tăcere a cuprins inima oftând.

De afla cum să mă apăr când leii vor să muște
fi acum departe, departe de unde sunt...
Jalnicul meu suflet impulsiv guste,
O viață de senin odat' pe-acest pământ.

Plânsul meu se scrie în cărți ce nu le văd,
doare în adânc când singură aflu...
Și privesc la mine, ochi lăcrimați revăd
Și un suflu cald luptând în rece sacru.

Te-ntrebi vreodat' cum mă rănești și mă tai pe suflet?!
Dureri se înmulțesc atunci când nici nu știi...
Eu așa înaltă... voi, prea mici în cuget
Nu pot schimba destinul a trei oameni vii.

Lucrurile bune vin și din căi greșite;
Asta învățat-am în viață pân' acum...
Faptele nedrepte sunt îndreptățite,
Când e îngăduit de Cerul mult prea bun.

poezie de din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Binecuvântare și chin

Binecuvântare și chin

Autor: Mihaela CD


Să fie oare doar o întâmplare? Este și
binecuvântare, e și chin
De când eu l-am pierdut pe tata, întruna
versurile-mi vin.
Și nu mă lasă noaptea toată, se-nvârt în cap,
dorm nu pot
Când vreau spun o rugăciune, rog în
versuri strop cu strop.
De-atâta durere amară?... m-am întrebat în al
meu chin
Să fie oare numai suferința ce-mi luminează
acest destin?
Deodată am devenit poetă și versurile-mi curg
puhoi
Nu știu de este binecuvântare, fie un blestem
apoi?
De ce mi se întâmplă mie?... De ce a început
acum?
De ce n-am scris eu oare versuri în astă lume
pân' acum?
Și mă întreb încă o dată de nu se vor opri pe
drum?
Veni-vor luni și ani de-acuma așa durerea să îmi
spun?
Și n-am hodină noaptea toată, îmi pun o mie
de-ntrebări
De undeva, din depărtare, cuvinte zboară-n alte
zări.
M-așez și scriu, le pun pe foaie, așa cum vin, nu
le aleg
Și când termin mă simt de parcă eu am îndeplinit
un crez.
Așa îmi plâng acum durerea și versurile îmi
curg lin
Să fie oare o-ntâmplare? Este și binecuvântare,
e și chin!

poezie de
Adăugat de Mihaela CdSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Georgeta Nedelcu

De ce nu-mi scrii?

vrea să știu, de ce nu-mi scrii?
Am greșit eu, cu ceva, oare?
Am văzut în comportarea ta,
Un mare semn de întrebare.

Atât de mult am șteptat,
Să-mi spui, ți-este foarte bine.
Oare, de gripă ai scăpat?
nu mai știu nimic de tine...

vrea acum, tu să îmi spui
Cuvinte dulci, de alinare.
Să-ți văd ochii, ca doi tăciuni,
Să-mi spui o vorbă mare.

Cândva, ce fericit erai!
-nbrățișai, mângâiai,
Azi, ai apucat pe-alt drum!
Ce tristă sunt acum...

poezie de din Cenușa unui suflet! (3 ianuarie 1997)
Adăugat de Georgeta NedelcuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cinci anotimpuri

Uneori sunt ca toamna.
Aștept să-mi cadă frunzele
Și să uit tot ce-am pierdut,
Să uit și toate luptele,
Să uit tot ce-am făcut.
Și aștept să-mi iau zborul,
Să zbor în altă țară
Până când m-apucă dorul
De-o viață-așa amară.

Alteori sunt ca iarna.
Încetez să mai iubesc
Și-ncep să văd în ceață,
Și fac tot ce nu-mi doresc
Cu-o inimă de gheață.
Iar când regret și mă opresc,
C-am făcut tot ce doare,
Acopăr tot ca să-ncălzesc
Cu-o pătură albă, mare.

Câteodată sunt ca primăvara.
Ascult cântecul unei păsări
Și încerc să îi șoptesc
Să anunțe lumea-ntreagă
Că încep înfloresc.
Și încerc dovedesc
am inima-n culori,
Mereu bună și deschisă
Ca un câmp, plin de flori.

Apoi sunt ca vara.
Stau, uit și mă-ntristez,
Și-mi tot spun că îmi va trece,
Apoi -ntreb, oare visez?
Dacă-i cald de ce mi-e rece?
Și stau singur într-un loc,
Având în suflet numai patimi,
N-având vise, chiar deloc,
Plângând mereu, dar fără lacrimi.

Acum sunt ca mine.
Visez, ascult, sunt iubitor,
Răspund mereu la ajutor,
Nu mai plâng, mereu zambesc,
Căci am tot ce îmi doresc.
Având în suflet doar iubire
De cum am fost, e-o deosebire.
Asta-i viața ce-o trăiesc,
Asta-i viața ce-o iubesc.

poezie de
Adăugat de Andrei TudoraSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook