Enigma zorilor

ăst site nu merită un poem
cânt de imn nu-i demn de-al descrie
că din sufletele alienate gem
distanţele omului de lemn

azi când dinţi de ceas
muşcă din scâncetul poetic
când revoluţia cheamă
ca o lichea izgonită-n suburbie
sub cerul inert
parcă necăzut cum ne era blestemul
toate popoarele se caută-n cupole

departe de noi
lumea se trezeşte
visul a renunţat s-o fure
să-i paralizeze sufletul
deşi totul e să simţi

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, putem!

Cred că nu se va uita prea curând
dimineaţa americană
când a învins visul anilor '60,
nimic poetic de altfel,
dar cine îşi va mai aminti
de noaptea cambodgiană
a anilor '70,
nimic poetic de altfel,
nimic poetic de altfel...

Noi sigur nu mai ştim
ce să ne amintim
despre anii '60,
câteva filme,
câteva melodii,
câţiva şi Nichita
Of! Nichita...

Noi sigur nu mai ştim
când să ne amintim
despre anii '00,
acei ani umbroşi,
acea negură
din care puţini au scăpat.
Atunci când multe drumuri
au coborât în valea plângerii...

Au coborât în mina sufletului
orbit de talazul mării!

Au făcut actul necesar
pentru orice fenix
care a stat prea mult timp
cenuşă...

Da, astăzi arcurile
s-au relaxat
de la atâta tăcere
în mijlocul pietonalei,
de la atât cuvânt
aruncat
ca o fiară
din cuşca buzelor.
Astăzi mânuşile de catifea
zac murdare
pe birou.
Astăzi zâmbetele evită
să se supere.
Astăzi lumina vine cu porţia
de la cine nu te aştepţi.
Astăzi fenixul îşi desface
aripile ca de păun,
coada ca de păun,
glasul ca de om,
pentru că
nimic nu mai e poetic
de altfel,
pentru că nicio vorbă
nu a încetat
să ne lase
puterea
de a ne urca
spre cer, fluidul nepătruns
al mantiei lumii.

Da, putem să zburăm,
deşi sună patetic,
deşi e poncif,
deşi lumea nu mai vrea.

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Narcisul lucrului nou

mirajul strigătului
de libertate, aripile
unui ceas alb
lipite printre zori...

Dar parcă liniştea
umbrelor aurii de zi
nu seamănă de fel
cu vreo nepăsătoare
absenţă

Doar atunci din ei
negeneraţia va negândi
către malul unei trestii,
cum e să priveşti
cerul în oglindă...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acul cu gămălie al domnului Smith

Serile începeau cu oftatul prelung
şi dangătul clopotului
liniştind cerul de triluri din vie.
Bolta ei era cupola scenei
îmbrăţişării de pahare
golite cu tihnă şi sudoare.
Prin mormăielile aruncate în silă
către un interlocutor poetic,
din ancora viselor, gândul plutea
imposibil de zdruncinat.
Nu era locul oportun
dar era chinul util, motivul
apropierii de ceilalţi.
Averile agonisite cu preţul bolii
n-au gust decât dacă ai
cu cine să le împarţi.
Munca asta de unul singur
înţeapă prea adânc în noi...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce plăcere e să scrii o poezie cu tot sufletul! Uite asta e poezia, când simţi că ceva s-a desprins din tine şi te transfigurezi, devii parcă trup fără oase, subţire şi uşoară ca pana, pluteşti în acest văzduh poetic şi simţi că pereţii nu contează, totul pare reliefat, astfel încât ar putea să încapă în acest univers toate cărţile lumii, toate frunzele copacilor şi tot raiul de pe pământ, şi mâna să odihnească peste filele cărţilor, ochii să se înece în verdele frunzelor, iar inima să pulseze şi să cheme starea angelică, adăpostindu-ţi spiritul în paradis.

Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarna şi....

E iarnă şi soare cu dinţi,
Ce muşcă parcă din amurg,
Şi paşii tăi de ieri, cuminţi,
Acum în mine se tot scurg...

Azi între poduri pe alei,
Era mai pustiu ca oricând,
Doar vântul sufla printre tei
Şi parcă la mine în gând..

Plecaşi şi tot încremenise
Şi vechiul ceas, neobosit
Întâia oară se oprise,
În urma ta, a amuţit...

Rămase numai iarna iar,
E frig şi începu a ninge,
Şi mai o noapte-n calendar
Iubito, fără tine plânge...

poezie de Sergiu Boian (decembrie 2013)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în care şi lemnele gem

hei am fost şi eu pe-aici era aşa un du-te-vino
interminabil
între casa de cultură
casa de toleranţă
şi aia de nebuni

încât persista în aer
un geamăt
ca de lemne îndoite

din când in când
moartea era o treabă chiar obligatorie
mergeai undeva spăşit
de unul singur
ca să tragi apa
sau te scăpai pe tine
dar neapărat la modul drăgăstos
şi cu toată energia
de care dispui

când eram prea obosit
de lume
ca la spart pietrii
şi toate rahaturile
orice mişcare
în orice directie
mi se părea
gestul unui nebun
lihnit de foame şi prostie

odihna era mama
lui Dumnezeu
pogorâtă printre pălmaşii lui peşte prăjit

iubeam viaţa cu rateuri
ne înşelam cu o tembel de bună ştiintă
ca în
căsătoriile din interes

toţi până la unul investeam entuziaşti
într-o promiţătoare pierzanie
care şi ea săraca
habar nu avea
ce-i cu ea pe lumea asta

ei bine nu mai reuşeşte nici ea
să tot respire din cer
nu te mai vindecă
nici de bani nici de milă
aşa că te duci grămadă

nici tu cultură
nicio toleranţă
nici măcar nebuni

e aşa de poetic de se îndoaie şi gem
chiar şi lemnele
uitate grămadă

în ploaie

poezie de George G. Asztalos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când trăiau cocostârci pe casele noastre, erau şi ei suflet din sufletul nostru, şi când venea toamna, îi petreceam, ne duceam şi noi cu sufletul până hăt departe, prin ţările calde. Iarna tânjeam fără dânşii, spre primăvară începea a ne suge ochii depărtarea, şi când se întorceau era o mare sărbătoare, pentru că împreună cu dânşii se întorceau şi sufletele noastre zbuciumate.

Ion Druţă în Păsările tinereţii noastre (1971)
Adăugat de Illy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secunda eternă

Totul este să vezi libertatea născându-se,
învăluită în aburii facerii,
să-i auzi scâncetul înţepând cu lumină
secunda eternă,
să-i pipăi carnea începătoare a mugurilor,
totul e să-i simţi respiraţia – pasăre
la primul ei zbor – şi să spui:
minunea se-ntâmplă,
minunea se-ntâmplă...

Clipa desprinderii apelor,
murmurul netemător al secundelor,
ce poate fi mai aproape de sufletul
tânjind după nemărginire?

Credinţa în primăvară
slefuieşte până la sânge;
din oameni ai aşteptării
face eroi.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de mutat munţii din loc

Parcă
visul
s-ar
furişa

Din
măruntaiele nopţii

În
noaptea fragedă
a
trupului

Parcă stelele
vijelios
se-nalţă
din
veşnicia sufletului

Visez şi zbor

Dintr-un vis
în
altul

Parcă
visul
mi-ar
ascunde-n cuvinte
înaltul

Parcă
norii
trec

Parcă
munţii visează

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (28 mai 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpuri arse

când vom fi tot mai departe unul de celălalt
vom pune între noi cerul cu întrebări
partea mea va fi cât toate zilele
partea ta cât toate nopţile
la fiecare capăt
un anotimp diferit
şi fiecare îl va străbate pe jos
eu voi zidi o casă după soare
tu-ţi vei echilibra resursele
va fi greu
orice anotimp ars
ne va îmbogăţi cu alte întâmplări
până la momentul acela
când distanţele se vor topi
şi vom tăia din cerul prea mare
porţia noastră de suflet

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (25 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul tău

îmi lipseşte zâmbetul tău
care îmi lua toate apăsările
mai ales acum
când frunzele migrează
şi zilele devin tot mai gri
când focul trosneşte în sobă
şi eu singur privesc cum dârele de lumină
par a scoroji pereţii
când străzile s-au golit de paşi
şi tăcerea parcă muşcă din mine
împrăştiindu-mi gândurile...

îmi lipseşte zâmbetul tău
acum când se lasă noaptea
şi totul devine iluzie
când ţigara mă frige-ntre degete
şi eu trag adânc ultimul fum din chiştoc
lăsând scrumul să cadă aiurea...

de ce nu vii măcar în visul meu
unde-a rămas atâta loc?

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

La curţile dorului

Prin vegherile noastre - site de in -
vremea se cerne, şi-o pulbere albă
pe tâmple s-asază. Aurorele încă
se mai aprind, şi-aşteptăm. Aşteptăm
o singură oră să ne-mpărtăşim
din verde imperiu, din raiul sorin.
Cu linguri de lemn zăbovim lângă blide
lungi zile pierduţi şi străini.
Oaspeţi suntem în tinda noii lumini
la curţile dorului. Cu cerul vecini.
Cu toate că mult mai puţin o să pară.
Aşteptăm să vedem prin columne de aur
Evul de foc cu steaguri păşind,
şi fiicele noastre ieşind
să pună pe frunţile porţilor laur.

Din când în când câte-o lacrim-apare
şi fără durere se-ngroaşă pe geană.
Hrănim cu ea
Nu ştim ce firavă stea.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocorul alb

se risipeau târziu în zare
şir lung de păsări călătoare
cădeau şi stropii cruzi de rouă
albastră era zarea dar unde Doamne era cărarea
cerul înstelat
se scurgeau din ochi şuvoi
plângeai
durerea şi nemărginirea unui vis ucis
prezentă este luna
dar unde-i soarele din noi
viaţa asta curge, curge neîncetat
şi totul nu mai e deşi era
azi toate-s triste amintiri
un zbucium inutil, o zbateră eternă către nicăieri
ştiu, m-ai iubit
mi-ai spus atunci în acel ceas
dar totul nu a fost decâ cuvânt de bun rămas
tu ai plecat la cer în corul de îngeri
azi ţipătul luminii este vuiet în pustiu
ce dor nebun şi nu mai eşti
decât un alb cocor cu aripi arse

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşertăciune-i totul

I
Aveam înţelepciune, faimă, vlagă,
Şi tinereţe, sănătate-aveam,
Şi vinuri în pocale. Ziua-ntreagă,
La ochii frumuseţii mă-nsoream.
Sub mângâieri simţeam că se topeşte
Şi sufletul din mine, uneori.
Aveam tot ce pământul dăruieşte,
Tot ce-şi doresc sărmanii muritori.

II
Încerc să număr zilele frumoase
Ce-ar fi în stare a mă ispiti
Să le trăiesc din nou,-cele rămase
În amintirea mea. O, n-a fost zi
Şi n-a fost ceas de-adâncă desfătare,
Lipsit de-amărăciune-n viaţa mea-
Nicio podoabă, cât de sclipitoare,
Să nu m-apese, chiar când strălucea!

III
Năpârcă de pe câmp e-mpiedicată
Să muşte, doar prin vrăji şi vicleşug,
Dar cea pe inimă înfăşurată,
Cum s-o alungi, prin care meşteşug?
Ea nu ascultă de înţelepciune,
Cu niciun cântec nu poţi s-o vrăjeşti:
Îţi muşcă sufletul, până-l răpune
Şi nu ai cum să te fereşti!

poezie celebră de Byron, traducere de Petru Solomon
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare

Nu-mi auzi strigătul?
Chemarea din inima mea.
Nu-mi simţi lacrima
Pe buza ta.

Nu-mi vezi disperarea?
Îi prea mare distanţa?
Îi prea mult timpul trecut?
Totul pământ, totul pierdut?

Ne temem chiar şi de cuvânt,
De soarele în asfinţit, în amurg.
Confundăm viaţa cu ceva sfânt,
Ne condamnăm la moarte pe rug.

Ne pierdem chiar şi acum,
După atâta timp trecut.
Ne mulţumim cu o clipă
Şi zburăm pe o aripă frântă.

Ne lăsăm duşi de destin,
Ne îmbătăm din cupa plină de venin.
Chiar şi când cerul ne cheamă,
Când totul pare senin.

Doar noi doi lipsim din ceata de îngeri!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul începuse ca un joc, dar acum ştia coridoarele şi bolţile şi locul unde-şi pierduse braţele şi putea spune sunetul fiecărui arbust mângâiat de vântul şerpuitor şi simţea distincţia subtilă dintre sărut şi roşeaţă, deşi nu era nimeni şi nimic de simţit. În acelaşi fel, iubirea era iubire şi n-avea niciun obiect şi toate acestea erau Zeiţa, care-o lua tot mai departe şi mai departe dincolo de frontiera de smarald. Şi, cu toate că nu exista nici în afară şi nici înăuntru, uneori ieşea din lumea de smarald şi de fiecare dată Zeiţa venea cu ea. Puteam simţi toate astea, nu conta dacă ochii-mi erau închişi ori deschişi. Era atât de frumoasă şi de proaspătă, iar de fiecare dată umbra unui iepure negru traversa încăperea, sau se auzea un glas de delfin. Totul a început ca un joc. S-a terminat ca un lucru familiar, jucătorul însuşi făcând parte din jocul de smarald.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se simte cineva când se uită la cer? Gândeşte că nu are îndeajuns de multe cuvinte pentru a descrie ce vede. Cu toate acestea, oamenii nu încetează niciodată să descrie cerul, listând, pur şi simplu, ceea ce văd.

citat clasic din Umberto Eco
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dependenţă de NOI

Mă luminez când mă gândesc la tine...
Oglinzile din jur îmi sunt străine.
Nu mă am pe mine întru sine,
Când nu eşti infiltrat în mine.

Şi mă apucă aşa un dor de jale,
Când străzile străbat pe unde-am fost...
Şi-mi simt fiinţa cum tremură moale,
Că tot ce-a fost, n-a fost sortit cu rost.

Şi te surprind confuz şi derutat...
Nu ştii ce simţi şi nici ce vrei cu mine;
Destinul parcă este acuma plat,
Şi parcă nici de NOI nu-ţi mai convine...

Mă simt pierdută când nu mă iubeşti.
Şi uneori te simt... mă ţii departe!
Şi-n inimă şi-n minte mă goneşti...
Şi-atunci simt parcă mor încă o moarte...

Şi totul pare şters când nu-i în doi...
Şi viaţa fadă şi fără vreun răsfăţ.
Ştii? Eu mult am tot luptat pentru-a fi NOI
Ca să te uit şi să nu te învăţ!

Raze de lună mă învelesc iar cu visare...
Şi ne revăd pe NOI... iubind la fel.
Dar mai există acea iubire, oare,
Când tu lupţi contra ei ca un rebel...?

Nu ştiu ce simte inima când tace.
Nu ştiu de-a fost vreun adevăr în ce ai spus;
Ştiu doar că sentimentele-s opace,
Când sunt captive la polul opus.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i aşa?

Când priveşti cum floricica dintre iernuri îşi revine
Şi aleargă păsărica ţopa~ţop peste câmpii,
Nu-i aşa că te încearcă fel de fel de bucurii
Şi că-ţi vine a pupa toate babele din mine?
Când se-aude cucuveaua ce te cheamă dintre vii
Unde strugurii-i visezi în butoaiele prea pline;
Nu-i aşa că te apucă, nu-i aşa, c-aşa îţi vine
Să m-alergi măcar o dată, ca apoi să nu-ţi revii?
Nu-i aşa că-i beznă totul, nu-i aşa că ai în minte
Gând gândeşti (deşi nu prea), ochii mei scăpărători,
Ce, c-o singură privire aruncată spre veşminte
Fac să zburde toate cele, înapoi şi înainte
Ca-ntr-un joc pe dezbrăcate care ţine până-n zori.
Nu- aşa că nu prea poţi să mă vrei numai cu... minte?

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul priveşte-n noi

Din ceruri păzitorul priveşte-n noi cum viscoleşte
Duhul cel rău cu răutăţi proscrise
Molimi, războaie fratricide-n lumea ce boleşte
Şi multe azi se-ntâmplă, deşi ieri n-au fost scrise.

Şi nu-i în lumea de-astăzi decât comerţ scabros
Şi omu-şi vinde trupul pentru-a hrăni o gură
De patima beţiei şi-a banului fiind ros
Îşi poartă greaua cruce c-o ne-mpăcată ură.

Mult mai săraci, mai cinici suntem pe zi ce trece,
Iar păzitorul înger de-un timp ne ocoleşte
Lăsând bătrânul diavol cu ambiţii să ne-ncerce...
În ăst răstimp în noi cumplit mai viscoleşte.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!