Cocorul alb

se risipeau târziu în zare
şir lung de păsări călătoare
cădeau şi stropii cruzi de rouă
albastră era zarea dar unde Doamne era cărarea
cerul înstelat
se scurgeau din ochi şuvoi
plângeai
durerea şi nemărginirea unui vis ucis
prezentă este luna
dar unde-i soarele din noi
viaţa asta curge, curge neîncetat
şi totul nu mai e deşi era
azi toate-s triste amintiri
un zbucium inutil, o zbateră eternă către nicăieri
ştiu, m-ai iubit
mi-ai spus atunci în acel ceas
dar totul nu a fost decâ cuvânt de bun rămas
tu ai plecat la cer în corul de îngeri
azi ţipătul luminii este vuiet în pustiu
ce dor nebun şi nu mai eşti
decât un alb cocor cu aripi arse

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!