Nopţi lipsă

La auroră, din pântecele nopţii,
bruma divide toate trecuturile,
târându-le cu ea în macrameul sorţii.
Dure şi distrugătoare se evaporă în frici...
Dar oare ce se întâmplă acuma şi aici?
Nu poţi crede... ne vin dinspre stradă altele înfierate,
de dincolo de porţi baricadate...
Copilul a ajuns la maturitate
şi totuşi călăreşte un murg alb
deşi-i doar o nuia dintr-un mesteacăn dalb.
Alte ierni stau pentru a veni iar vara,
cu serile adormite se prăvăleşte,
clipa invadează şi locuri rânjite răstoarnă cătăneşte.
"Hei, priveşte!"
O sfârlează ca o suveică pleacă fluviatil
scuipând fiertura de răutate
şi-n inimile largi se-opreşte-un proiectil...
Surâzând, copilul braţele-şi intinde peste timp si ape
îmbrăţişând schimbul paznicului de noapte...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte

privesc orizontul cum plânge
aici, între ape
lumina a răsărit sau poate a pierit
printre învolburate ape
s-a stins plângând printre şoapte...
pe ţărm, vântul bate şi bate
sălbatic în noapte
aici, peste ape
corăbii vin sau pleacă, pe ape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În neliniştea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru copii, nu e loc în casele din ce în ce mai strâmte ale oraşelor moderne în care se aglomerează familiile. În stradă nu e loc pentru că vehiculele se înmulţesc, iar trotuarele sunt înteţite de lume grăbită. Adulţii n-au timp să se ocupe de ei, căci sunt zoriţi de lucru şi pleacă de acasă, şi tatăl şi mama. Când nu se găseşte lucru, mizeria îi târăşte şi pe ei, împreună cu adulţii. Dar şi în familiile de condiţiuni bune, copilul bogat este exilat în camera copiilor, lăsat în grija unei persoane străine, plătite şi nu îi este îngăduit să intre în camerele rezervate pentru cei care i-au dat viaţă. Nu există refugiu unde copilul să poată simţi că sufletul lui e înţeles, unde activitatea lui să nu fie stânjenită.

Maria Montessori în Taina copilăriei
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

COPILUL - UN MODEL RATAT DE TOATE GENERAŢIILE

Copilul caută modele, neconştientizând că, de fapt, el ar putea fi modelul absolut, originar, la care toată lumea, indiferent de vârstă, se raportează.

Şi-atunci, copilul se de-formează în toate direcţiile posibile.

Copilul: cea mai tare ţintă din lume!

Nu vrea, însă este.

Costel Zăgan în Fagurii modelelor (2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiţi copilul

Iubiţi copilul ca pe-un sfânt,
"Conjuncţie" pe-acest pământ;
Diurn o cosmică-ncercare
Şi exclamare cu-ntrebare.

Iubiţi copilul ca pe-o floare,
Un mini-univers şi soare;
În spaţiu-timp mereu comoară
Şi-n basm "luceafărul de seară".

Iubiţi copilul ca pe-un dar
Sfinţit cu-o zi în calendar;
Colindă-n oricare credinţă
Şi imn al vieţii-n biruinţă.

Iubiţi copilul, cu respect
(Într-ale legii, cel mai drept!);
Diurn un subiect şi predicat,
Un purtător de bine şi păcat.

Iubiţi copilul ca speranţă,
Fără "dictat" sau "ordonanţă";
Purtaţi-i paşii spre-nălţare
Cât EL e fiul unui soare.

poezie de Constantin Iordan din revista Cugetul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg în Skania

Parcul e sus. Ca dintr-un foişor,
din umbra lui acuma mă cobor
şi ies în şes şi în amurg şi-n vânt,
acelaşi vânt pe care-l simt şi norii,
apele limpezi şi aripa morii
ce-n zarea cerului se învârteşte.
Acuma sunt şi eu un lucru-n mâna lui,
din toate-aceste ceruri cel mai mărunt. – Priveşte:

Acesta e un singur cer?
O limpede, albastră nesfârşire
pe care-aleargă nouri străvezii,
şi-ngrămădiri de alb din când în când,
şi-n zare tonu-acela cenuşiu, subţire,
pe fondul roz al serii ondulând,
şi peste toate calma strălucire
a soarelui care apune.

Stranie alcătuire
în sine zbuciumată şi sprijinită-n sine,
cu aripi uriaşe şi chipuri şi cortine,
şi munţi în faţa celor dintâi stele,
şi-o poartă-n depărtări adânci,
pe unde doar păsările dacă pot pătrunde...

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seara de ajun

în seara de ajun
aş vrea să fiu iar copilul sfios
vestindu-L pe Cel bun
pe domnul Hristos

să mă văd alergând
pe uliţe ninse
la porţi colindând
cu felinare aprinse

să-nfrunt gerul de afară
şi aerul rece de iarnă polară...
dar cui îi pasă în astă seară
când renii din ceruri coboară
#
e noapte şi e târziu
luna se-nalţă prelungă
copilul de ieri n-am să mai fiu
doar timpul o să mă ningă...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te-aştept copilul meu, e iarnă iar în sat
Îmi este frig în suflet de-atâta aşteptat,
Întoarce-te acasă, se-apropie Crăciunul
Din câţi aţi fost odată, n-a mai rămas niciunul.

Te-aştept copilul meu, de-atâţia ani te-ai dus
Şi câte-am pătimit, mă ştie Cel de Sus
Icoanele din casă îmi ştiu durerea mea
Şi geamul ce-l pândesc, venind a te vedea.

Te-aştept copilul meu, nimic nu-ţi reproşez
În rugă şi în gând te port şi te veghez,
Dar sufletul mă doare căci nu eşti lângă mine
Întoarce-te de poţi, cât Domnul mă mai ţine.

Te-aştept copilul meu, mi-e tare dor de tine
Se-apropie Crăciunul e frig şi nu mi-e bine,
Vino să-mi încălzeşti inima-ndurerată
Acuma cât mai poţi, mă mai colindă-o-dată.

Te-aştept copilul meu, căci pasul mi-e greoi
Aripile-mi sunt frânte, zboară tot înapoi,
Doar gândul meu la tine în viaţă mă mai ţine
Te-aştept copilul meu, uite Crăciunul vine!

poezie de Lucica Forfotă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dinspre est, se-abate vântul peste ape

Dinspre est, se-abate vântul peste ape, soarele apune după deal,
A sosit primăvara, dar o stare de somnolenţă încă persistă.
Petale de flori cad pe pocalele cu vin şi pe pervaz;
Ea ascultă un cântec de dincolo de perdelele alcoolului.

Bijuteriile-s pe noptieră, cămaşa de noapte-i desfăcută,
Pentru ce bărbat ar merita să-şi sloboadă părul?
Silueta ei fragilă se va estompa pe măsură ce trece timpul;
În amurg, singură, cu coatele pe balustradă.

poezie de Li Yu, 937- 978, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coroana de-azur

Copilul din mine ar vrea să alerge
Spre norii de foc ai iubirii rotunde

Copilul din mine a uitat să respire
Din seva de gând a tăcerilor blânde

Copilul din mine plânge-a durere

Speranţa atinge cu fruntea şi clipa
Se-apropie floare de crin să-l aline
Esenţe curg râu de lumină oglindă

Copilul din mine priveşte în hăuri

Un punct luminos îl desparte de aer
S-arunce-n pământ doar pumnul de stele?
S-adune în palme raza firii s-o crească?
Simt aer, lumină cascadă de zâmbet

Un cerc de lumină mă-nvăluie tandru,
Simt ace de gheaţă spărgând infinitul
Coroană de-azur se-mplineşte spirala…

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul

ne naştem vii
într-o lume necunoscută...
şi-ntâi ţipăm
să fim auziţi...
apoi avem mereu ceva de spus...
vrem laptele mamei...
căldura braţului
nopţile ei liniştite
şi gândurile toate!
rând pe rând
luăm tot...
dar vine un timp
când tot ce-am primit
dăruim.
copilul priveşte cu ochii mari
tata îl poartă pe umerii lui puternici
- vrei ceva?
- da... vreau la mama...
răspunde candid.
şi vremea se-ntoarce la începuturi
şoptind blând.
toţi am fost odată copii...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mestecenii

Blânde ierni, născute dintr-un soare albastru, aţi rodit pe ramuri reci muguri de flori –
Diamante albe căzute din astrul ce-şi ascunde ochiul sub marea de nori;
Primăveri dorite vor fi mai frumoase, flori se vor deschide din muguri dorminzi,
Din privirea caldă ce-n sine-şi descoase lung albul fir al iernii din vis!...
Priveşte şi nu te-ntreba nimic din ce ochiul nu poate vede, nu te mira că toate-s aşa,
Inima ta ştie şi crede, ea singură te poate-nvăţa
Că norii sunt lacrimile strânse în taina luminii, străpunse de toate durerile lumii întregi,
Iar ţie, acum, în ochii tăi mari şi albaştri, îşi lasă doar purpura trandafirilor coroanelor regi;
Cei puternici, cu adevărat, au stat drepţi, doar în genunchi, şi cu inima doar în taina aleasă
Din cuvântul, ce i-a strâns pe toţi în mănunchi, dându-le, în trupuri, strălucirea neştearsă;
Priveşte dar şi lasă-ţi ochii deschişi larg spre cer, şi crede tot visul iernii sfârşite,
Pe braţele lor te vor purta iar în aer, ascultându-le inimile în cor, infinite.

poezie de Alexandru Răduţ (29 noiembrie 2020)
Adăugat de D. Moldovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte, cuvinte

uite!

poveştile n-ar trebui să fie adevărate
nu poţi lăsa tristeţea să inunde lumea
şi să condamni omul la nefericire

să ai grijă de tine!

dar nici o poveste nu e pregătită să te avertizeze
cine ar mai pleca la drum dacă ar ştii
şi atunci poveştile nu ar mai fi poveşti ci doar răsuflări de taină

în jur sunt lucruri pe care nu le vezi

şi ce nu poţi vedea nu există. dar totuşi poveştile există
şi cu toate că nu le poţi vedea le poţi asculta
şi pleoapele se prefac de sticlă

hei aşteaptă!

dar povestea nu are timp. după ce-şi trage sufletul
pleacă mai departe ca o ispită
şi te lasă aşa... fără suflare

sfârşit

poveştile nu se-învelesc în moarte
cuvintele le poartă-n zbor uşor printre uitări
şi doar o răsuflare susurată deschide cerurile către alte zări

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă poţi iubi, copilul meu? (sonet)

Mă poţi iubi, copilul meu?
(sonet copilului-părinte)

Mă poţi iubi şi tu, copilul meu drag,
Aşa cum te-am iubit şi eu pe tine?
Te îmbrăţişam ca să-ţi fie bine,
Mereu, când plecai şi apăreai în prag.

Când vrei iubire, vino pe la mine,
Să înnodăm amintiri pe un şirag!
Că anii mei în tristeţe se retrag
Şi în locul lor abundă suspine.

M-ai lecui de dor, cu-mbrăţişare
Din când în când, alungând suferinţă
Şi gândul că m-ai lăsat în uitare.

Un sărut pe frunte, de-i cu putinţă,
Ar merita prea lungă aşteptare,
Că m-ar revigora din neputinţă.

*1 iunie - Ziua Copilului

Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu din Copilărie (1 iunie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Luci, celorlalţi le e dor de "Pacifis"... În plus, poate doresc să vadă planta artificială, cu recipientul... Ar putea veni în navă, să o vadă?
Lucian: Sigur, de ce nu?! Luni, marţi, miercuri şi joi, pot veni între orele 12.00 – 19.00, să viziteze planta artificială; pe mine nu mă vor găsi aici, voi fi plecat, preciză el. Vineri, sâmbătă şi duminică să nu vină deloc; atunci, de obicei, stau doar aici, în navă, nu plec nicăieri.
Maria: Ah... Doar aşa să vină, când nu eşti tu aici...
Lucian: Exact; aşa aş prefera.
Maria: Şi dacă vor întârzia mai mult la bord, peste ora 19.00, sau vor veni mai devreme de ora 12.00, ori poate în week-end?
Lucian: Sper să nu fie cazul.
Maria: Dar, Luci, nu-i corect; normal, ar vrea să te vadă şi pe tine.
Lucian: Eu, nu! Nu vreau să-i întâlnesc. Aş prefera să fiu lăsat în pace, singur...
Maria: Iar eşti încăpăţânat ca un catâr.
Lucian: Posibil...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul sălbatic

Sunt copilul sălbatic urcând pe creste,
Un rebel ce refuză ale lumii plăceri,
Sunt copilul sălbatic din acea poveste
Ce n-acceptă sfaturi, nici mângâieri.

Sunt un luptător prin deşerturi aride,
Prin oceane de nisip, bătut de soare,
Şi prea fericit, că ale lumii perfide
Idei ascunse nu pot să mă doboare.

Acest copil sălbatic, jungla priveşte,
Croindu-şi drum cu zâmbetul pe buze,
Celesta noapte, cu calm mă linişteşte,
În faţa macetei, hatişu-şi cere scuze.

Despre lumea voastră ce pot să spun?
O dezamăgire, un drum ratat, fireşte,
O masă de manevră, balon de săpun,
Copilul sălbatic încă o priveşte!

poezie de Alex Dospian (aprilie 2015)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Virginitate

alb, simplu de alb
roşu tradafir desfăcut
şi cuta ivită în alb
mă sperie de roşu
tresar îngândurat
este impietate?
şi totuşi este alb
frumos de alb
şi simt în zbucium
tresărire de iubire
eu, ea, amândoi
albul ce ne înconjoră
ne leagă...
câ timp oare?
a fost ieri, a fost adevărat?
pe stradă trece un chip îngândurat
este ea? sunt eu?
am fost amândoi?
am rămas oare eu alb?

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ave Maria!

AVE MARIA,
fluture al cerurilor,
polenul stelelor,
Tu ce-n rugăciuni rătăceşti
şi inimile sărace ne hrăneşti
cu speranţa de-a ajunge la tine,
asigurându-ne că Cerul ne aparţine!

AVE MARIA,
Mamă a noastră şi-a fiilor noştri,
cu puterea ochilor tăi albaştri,
opreşte scânteia unui fulger,
transorm-o-n aripă de înger
pentru a da lumină celor dispăruţi,
cu Cerul acum convertiţi!

AVE MARIA,
ceaţă a minţii şi gândului şubred,
lumina celor ce cred,
pedepsiţi cu speranţa micuţului ied
de-a ajunge la Tine, chiar şi cei zămisliţi
din insticte şi de impulsuri nutriţi,
de orgasme nesupuse ferfeniţi!

AVE MARIA,
Noi, fiinţe de lut ruginit,
avem un vis de-mplinit,
speranţa umană făcută din aripi
să ne poarte la tine în patimi
şi-n pântecele tău liniştit,
pacea să găsim negreşit.

AVE MARIA,
când numele Tău buzele-mi descoase,
din gură-mi ies fluturi-de-mătase,
simt o bucurie celestă şi nu ştiu de ce
dar numele ţi-l cânt sotto-voce...
Poate-i doar numele tău de Mamă,
cu siguranţă nu-i o anagramă,
care recheamă ai săi fii
scăpaţi de destinul lumii sub rodii.

AVE MARIA,
că-i zi sau e noapte,
mereu ireal şi peste-poate,
Tu cobori şi ne mângâi,
lacrimile ni le ştergi
şi calea spre Adevăr ne alegi!
Ne iartă Măicuţă gândul ce fuge
căci plăcerea pământeană ne frânge
şi aşa, el ajunge-n nămeţi
sau devine cai verzi pe pereti...

AVE MARIA,
buchet alb de crini,
azi suntem ai Tăi pelegrini,
cu aripi de dor atingem al tău mormânt
care-i în Cer dar şi-n fertilul pământ!
Îngenunchem în astă diminaeţă cu smerenie
participanţi suntem la Sfânta Utrenie!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armonii, de vară...

A căzut Vara pe plai,
Mândră ca un prinţ bălai,
Călare pe-un cal de foc,
S-aducă lumii noroc
Şi belşug în holde bune,
Pentru bucurie în lume.

A căzut Vara-n câmpie
Şi-a pus florile pe ie
Şi-n cosiţe împletite,
Cosânzene fericite
Stau la rând să se mărite,
Pentru vise împlinite.

A căzut Vara cu dor,
Peste ape de izvor,
Limpezi ochi ca de fecioară,
Să-i iubeşti, dorul să-ţi piară,
Să-ţi adapi setea râvnită,
Lângă draga fericită.

A căzut Vara în noapte,
Eclipsând stelele coapte
Cu iubire spusă în şoapte,
Luna Crai Nou în trezire...
Policandru în amintiri,
Îi pentru simţăminte fine.

A căzut Vara pe munte,
Topind tâmplele cărunte...
Încălzind răcoarea verde,
Pentru omul care crede
Că Natura este sfântă,
Măreţie iscălită în destinele divine.

poezie de Valeria Mahok (10 august 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de zăpadă

Sunt copilul iernii
Născut din zăpadă
Nu-mi place căldura
Locuiesc pe stradă

Eu nu am picioare
Şi sunt cam rotund
Am un nas cam mare
Dintr-un morcov crud

Ochii îmi sunt negrii
Din tăciuni se pare
Braţul meu puternic
Ce să fie oare?

Hai nu râde frate
Stiu că-i măturică
Singurel în stradă
N-o să-mi fie frică

Oala cea de noapte
Ce o port pe cap
Zău că nu îmi place
Vreau joben şi frac...

poezie de Florentina Danu (16 noiembrie 2019)
Adăugat de Florentina Danu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul

Ne naştem vii într-o lume necunoscută
Şi întâi ţipăm ca să fim auziţi
Apoi avem mereu ceva de spus
Vrem laptele mamei, căldura braţului,
Nopţile ei liniştite şi gândurile toate.
Rând pe rând luăm tot...

Vine un timp când tot ce-am primit dăruim.
Copilul priveşte cu ochii mari,
Tata il poartă pe umerii lui puternici.
- Vrei ceva?
- Da... vreau la mama, răspunde candid,
Şi vremea se întoarce la începuturi,
Şoptind blând, toţi am fost odată copii.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!