Vocalize autumnale

în eufonice adieri
pereţii camerei deşiră mătănii
aud toamna cum pleacă în toate desprinderile
construind sunete din frunze
altele decât cele de ieri în vârtejuri palide
una cu hazardul şi porumbele coapte
îşi va continua jocul
până când
debarasată de vânt
nici ultima frunză nu mai face nimic
copacule copacule ce pot face eu
cu atâtea frunze îngălbenite aproape de perna mea
ce vei face tu vântule
cu cele care stau agăţate de gol
toamna se va aşterne în curând ca o ninsoare roşiatică
pământule tu ce vei face
cu atâtea culori ce vor pieri pe trotuare
lipite de toţi pantofii
prin ploile întrezărite printre copaci înalţi până la cer

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de toamnă

E toamna ca un ucigaş proscris,
Măcel făcând prin frunze an de an,
Nu iartă nici gutui şi nici cais,
Nici tei, nici fag, nici plop şi nici platan.

Cu florile nu face compromis,
Gonind din bălţi şi ultimul bâtlan,
E toamna ca un ucigaş proscris
Măcel făcând prin frunze an de an.

Pe toate le cufundă în abis;
Mi-e sufletul o frunză de castan
Ce-ncearcă să se-agaţe de un vis,
Plutind prin aer ca un pui orfan!

E toamna ca un ucigaş proscris.

rondel de Marius Coge din Vis şi armonie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ah, copacule

Ah, copacule, frunza ta îmi cade pe umăr,
soarele-şi roteşte ochiul, căzând la orizont,
umbra ta e lungă şi subţire
pe câmpul acesta pustiu, de piatra

Am rămas aşa, ţinând în mână
şaua şi hamurile cu miros de cal
Mi-ar părea foarte rău să mor...
Poate şi pentru că nu mi-e sete,
pentru că aş vrea să plec, rămânând
de dragul unui cal care putrezeşte
şi-al unui copac cu frunze căzând.

Până unde - nici eu nu ştiu
şi nici ce întâmplări vor fi în sufletul meu.
Ah, copacule, stelele sar dintr-o margine de pământ
şi e dulce căldura şi e un timp şi e o linişte
ca o flacără verzuie, arzând!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt ca un Dumnezeu care nu mai poate învia. I-au ieşit toate minunile, şi venirea pe pământ, şi viaţa, până şi moartea, dar o dată ajuns aici, în mormânt - nu mai poate învia. Se dă cu capul de toţi pereţii, cheamă toate şiretlicurile minţii şi ale minunii, îşi face vânt ţn dumnezeire ca leul, la circ, în aureola de foc. Dar cade în mijlocul flăcărilor. De atâtea ori a sărit prin cer, nici nu s-a gândit c-o să se poticnească tocmai la înviere!

citat celebru din piesa de teatru Iona de Marin Sorescu
Adăugat de merisor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetiţie

pe când nori pe cer brazde mai ară
dincolo de prima frunză căzută
întreagă pădurea-i un stejar
sub care se adună
cerbii
în labirintul toamnei
în cete
ca în fiecare an în acelaşi loc
aşteaptă iarna

în acest joc totul se repetă
nici un vrăjitor nu-i face dispăruţi
numai vânătorul
le separă destinul cu glonţul
pierdut
printre raze de lună risipite între frunze uscate
îmbrâncite de vânt pe drumul pieirii

în aprigul suflu înghiţitor de flăcări doar cerbii
în loc să se înfricoşeze
îşi iau dreptul să refuze soarta
în coarne mai strâng încă o noapte
atenţi la paşii ce se aud în afară

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E o iluzie să crezi că vei ieşi din toamnă aşa cum ai intrat. Dacă primăvara ne creşte aripi care ne înalţă până la cer, făcând totul mai uşor de trecut, dacă explozia verii aşterne peste arsuri lumină şi culoare, toamna cu fiecare frunză dusă de vânt rupe şi câte o bucată din palisada sufletului şi toate câte se petrec se trăiesc mai greu, iar durerile netrăite până la capăt se întorc şi te usucă.

Daria Dalin în Lacrimile tulipanului
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet în arcuire

Ce-ai face, de n-ar fi, femeie,
Atâtea frunze şi atâtea flori,
Ningând pe sânii tăi sonori,
Cum ning salcâmii pe glămeie?

Cum ning crenguţe de-azalee,
Cu flori roz-albe şi fiori,
De decuseară până-n zori,
Pe coapsa-ţi stângă, rotofeie?

C-ai face fără muzică şi baluri,
Şi fără aurora-ţi din privire?
Ce-ai face fără Mare, fără valuri?

Ce-ar face trupu-ţi fără arcuire?
Cum ar participa la ritualuri?
Cum ar putea trăi fără iubire?

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi oamenii îşi doresc să fie fericiţi, însă când vine vorba să definească ce anume îi face fericiţi se pierd în cuvinte şi cad pe gânduri. De exemplu spui că te va face fericit dacă ai avea mai mulţi bani. Păi câţi bani? Cum ai vrea să îi obţii? Şi apoi ce anume vei face cu ei pentru a fi fericit? Defineşte-ţi obiectivele cât mai detaliat cu putinţă şi alege calea nebătătorită în îndeplinirea lor, deoarece drumurile cele mai aglomerate şi îmbulzite sunt cele mai înşelătoare. Cât timp îţi vei trăi viaţa la întâmplare, fără un scop precis nu vei ajunge nicăieri.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna cu gust de gutuie

Doamne, frumoasă – i toamna cu gust de gutuie!
Cad frunze pe noi şi strugurii crapă,
Din cana de lut un cântec mă îmbată.
Vara îşi face bagajul şi pleacă
Spre crama albastră de unde se adapă.

Bea busuioacă din cercuri dinţate.
Pere prin iarbă încearcă să coacă.
Valuri de ceaţă ne latră în fereastră,
Luna, doarme întinsă pe piatră.

Noaptea se tescuie până la ziuă
Cu fructe căzute din sâni de statuie.
Legată – i cu spice sub bolta de vie.
Doamne, frumoasă – i toamna cu gust de gutuie!

Haide doamnă, începe – ţi concertul,
Frământă – mi pe buze versuri şi must.
Râde cu mine, urmează – ţi ursita,
Aici, în mine, trăieşte, Nichita!

Cad frunze pe noi şi strugurii crapă,
Din cana de lut un cântec mă îmbată.
Vara îşi face bagajul şi pleacă
Spre crama albastră de unde se adapă.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt ca un dumnezeu care nu mai poate învia. I-au ieşit toate minunile, şi venirea pe pământ, şi viaţa, până şi moartea - dar o dată ajuns aici, în mormânt, nu mai poate învia. Se dă cu capul de toţi pereţii, cheamă toate şiretlicurile minţii şi ale minunii, îşi face vânt în dumnezeire ca leul, la circ, în aureola lui de foc. Dar cade în mijlocul flăcărilor. De atâtea ori a sărit prin cerc, nici nu s-a gândit c-o să se poticnească tocmai la înviere!

citat celebru din piesa de teatru Iona de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vine toamna

Perfecţiunea-ntruchipată
In chipul tău frumos de fată
Mi-aduce zâmbetul in zori
Si te culeg dintre scrisori.

Trecut-au ierni si primăveri
Si toate-mi par a fi ca ieri...
In mintea mea eşti neschimbată
Şi gândul mi se face roată.

Se plimbă toamna prin grădini
Aruncă norii ploi in spini...
Sunt frunze galbene pe drum
Dar ştii si tu, ce să-ţi mai spun?

Din anotimpurile toate,
Aş lua doar clipele lăsate,
Departe undeva in munţi
Când ne plimbam prin văi desculţi.

poezie de Doina Bonescu din Aripa timpului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simetrie aproximativă

gândesc ciudat
în fiecare zi mă gândesc la toamnă ca şi cum nu m-aş gândi

nesfârşitele desprinderi închise-n propriul cap nu cer să fie înţelese prin ricoşeu

mi-e foarte greu să plec de acasă

aici îmi pun
aşa ca pe o cenuşă caldă pe lista de priorităţi
numai pe ea s-o am în minte
inima
ea mă spune pe mine iar acest
proiect
trebuie dus la bun sfârşit

povestea e bine să faci cu inima ceea ce faci
nu durează mult dar atunci se aud bătăi în coşul pieptului
sunete de frecvenţă înaltă şi sentimentul de sens se instalează în toate cele patru camere
altfel totul ar suna a gol într-o mare de întuneric
în care s-ar pierde şi copacii pădurilor de esenţe tari

au fost mai multe toamne
venite din ochii zărilor cu acelaşi foşnet de frunze uscate
dar ca aceasta ce mă face să păşesc mai gingaş
n-a fost niciuna aşezată la picioarele mele
au venit unele cum au venit s-au ascuns într-un ulcior
niciodată nu voi şti dintre ele care să fi fost cea adevărată
pierdută în marea verde a pupilelor
toamna are şapte ani

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simetrie aproximativă

gândesc ciudat
în fiecare zi mă gândesc la toamnă ca şi cum nu m-aş gândi
nesfârşitele desprinderi închise-n propriul cap nu cer să fie înţelese prin ricoşeu
mi-e foarte greu să plec de acasă
aici îmi pun
aşa ca pe o cenuşă caldă pe lista de priorităţi
numai pe ea s-o am în minte
inima
ea mă spune pe mine iar acest
proiect
trebuie dus la bun sfârşit
povestea e bine să faci cu inima ceea ce faci
nu durează mult dar atunci se aud bătăi în coşul pieptului
sunete de frecvenţă înaltă şi sentimentul de sens se instalează în toate cele patru camere
altfel totul ar suna a gol într-o mare de întuneric
în care s-ar pierde şi copacii pădurilor de esenţe tari
au fost mai multe toamne
venite din ochii zărilor cu acelaşi foşnet de frunze uscate
dar ca aceasta ce mă face să păşesc mai gingaş
n-a fost niciuna aşezată la picioarele mele
au venit
unele cum au venit s-au ascuns într-un ulcior
niciodată nu voi şti dintre ele care să fi fost cea adevărată
pierdută
în marea verde a pupilelor toamna are şapte ani

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Toamna-n falduri de mătasă
Şi-n mătănii de dantele,
A venit la ea acasă,
Printre flori de crizanteme.

Scame plumburii de îngeri,
Sub fanatice blesteme,
În apusuri moi de sângeri,
Vin pe cerul trist, alene...

Din copacii noştri nobili
Pică plâns de catifea,
Dăltuind tăcerea ploii...
Bruma, a căzut şi ea.

Peste bănci, peste trotuare,
Frunze arămii de vis
Sunt purtate peste-o mare
De iubiri de neatins...

Molcom vânt... Sub ramuri ude,
Zgribulite şi sprinţare,
Stau vreo patru vrăbiuţe,
Căutându-şi de mâncare.

Şi în rest, atâta ploaie...
Toamna drepturile-şi cere,
Printre falduri de mătasă
Şi mătănii de dantele...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii

Primăvara,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Cele mai frumoase flori.
Vara,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Cele mai iubite fructe.
Toamna,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Cele mai dureroase frunze.
Iarna,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Speranţa.
Şi mai bate copacii,
Din nou,
Până la muguri.
Şi mai bate copacii,
Din nou,
Până la sevă.
Şi mai bate copacii
Până-i doboară la pamânt.

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vizita

o toamna lunga se arata
prin geamul spart de
vantul furios
tu Doamne azi imi intri in casa
si ma privesti prietenos
nu-s Doamne vrednica
de tine
si vizita se face intre ruine
mi-e sufletul ca un castel surpat
prin care toamna a umblat
smulgand din frunze
ravasind
izbind in usa
tropaind
eu doar pe tine azi te vreau
din prag de toamna Doamne
sa te iau
sa te primesc in inima deschisa
in care toamna a intins
covor de frunze ruginii
stiam ca o sa vii
stiam ca o sa vii.

poezie de Stela Cioban
Adăugat de Stela Cioban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa nu se vinde

Se-mpletesc în culori vii
Paşii toamnei pe alee
Pe când străzile-s pustii
Fără iz de orhidee

Pomii iarăşi se dezbracă
Şi copacii din păduri
Până iarna o să treacă
Uneori prin scurtături

Frunzele se colorează
În atâtea vii nunţe
La taifas apoi se aşează
Şi la uşi — în văz de clanţe

Căci un pictor iscusit
E la lucru în natură
Toamna iată a venit
Şi viaţa parcă-o fură

În imense straturi frunze
Mereu azi se stivuiesc
Şi-n pieţe — la peluze
Căci rost nu îşi mai găsesc

Moartea-n ele se strecoară
Viaţa li s-a terminat
Pe aripi de vânt coboară
Strat de ochi peste alt strat

Şi în zboruri şi-n picaje
Toate se răstălmăcesc
Umbra toarce pe pavaje
Frunze-n straturi ce tot cresc

Şi ne ating cu nerăbdare
În roiuri mereu din zbor
Surâzând pe trotuare
Ca tot omul muritor

Şi e frig şi noaptea-i mare
Pe munţi ninge şi s-a stins
Parcă a iubirii zare
Şi extazul s-a prelins

S-a sfârşit toamna — ne prinde
Iarna — este pe aproape
Căci viaţa nu se vinde
Nici a vieţii sfinte ape
08-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să te numesc Gabriela Isler

şi vei fi mai atractivă decât capodopera lui
giacometti - walking man şi mai apreciată
decât nud, frunze verzi şi bust al lui picasso
şi prietenii mei vor face fotografii cu tine
îşi vor muşca pumnii că nu te pot atinge
iar eu voi face totul pentru tine
dau cu aspiratorul degresez faianţa şi gresia
din bucătărie scot câinele afară la miezul nopţii
îţi îngrijesc petuniile orhideele fac cumpărăturile
pentru tine şi prietenele tale cu 90-60-90
voi fi în slujba frumuseţii şi graţiei tale
când vom fi la super bowl proiectoarele se vor bate
pe tine şi tu vei încuraja din funduleţ titanii
de la new york giants.
vei fi o regină din beverly hills, iar eu
nici măcar praful din upper east side, dar asta
nu mă va opri să te sălbăticesc şi să ne întâlnim
undeva în infinit măcar capriciile.

poezie de Justin Dumitru din Black aphrodisiac (2014)
Adăugat de LiterOfficial
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Des)frunzire

se zice ca visele nu mor
lumina le stinge desăvârşirea
le trece existenţa în frunze

ascultă
buzele sunt nedezlipite de tăcere
citeşte-le foşnirea
şi tremurul
desenez oglinzi
pe toate semnele numelui tău
nu te încrede în faptul că nu se văd
priveşte mugurii
priveşte-te
nici desfrunzirea nu mi te poate smulge

în curând voi fi pădurea ce mă apropie de cer
şi apele nu îmi vor fi de ajuns
aşa ca voi continua să fiu
râuri şi ploi şi mări
în toate visele
până vei învăţa să înoţi în ele
ca-ntr-o copilărie
până te vei găsi
în pierderea ta
în graniţele trupului meu
viu

poezie de Daniela Mărginean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu,,, toamna

tu... toamna

mi-e toamna tristeţe
petale de roze zac scuturate
fără culoare
şi-apusul e mereu aproape
şi-atât de departe se deschid zorii
plină de griuri lumina răsare

cerul de plumb amestecă norii
şi plouă mărunt zile la rând...
prin porii deschişi
frigul îmi intră până la oase
şi carnea mă doare
parcă-i o rană

singur sunt pe-alei pustii
păşind pe un covor de frunze roase
doar vechi amintiri îmi picură-n gând
când tu erai şi amândoi -
mână în mână -
prin ploi indiferenţi treceam
şi adieri de vânt tăioase...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritual

în fiecare an orice anotimp ajunge la sfârşit
cu oricine
fără să mai guste deliciile naşterii
şi nicio nostalgie

pe canapeaua de frunze
până s-apuce s-adormă
toamna
visul visează
cu orgolioasă voluptate
grăbeşte ruginirea viorilor agăţate pe ramuri
învelit în ploi pământul
cuminte aşteaptă deprins să răsufle din ce în ce
mai greu

ce vis ciudat ajunge pe drumul pe care pleacă spre iarnă oricine
de acum ce vis târziu o să te pândească toamnă
mai bine nu răspunde
la colţul meu de stradă nu există staţie de tramvai

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!