Pe Valea Cernei

Pe Valea Cernei, un apus de soare
se-ascunde printre stânci pierdute-n nori
ce îşi transformă albul în culoare
împrumutată dintr-un câmp cu flori.

Pădurea înceteaz-orice mişcare
şi totul pare c-a încremenit,
petalele se strâng la câte-o floare,
chiar apa din izvor a adormit.

Se-aprind, pe cer, lumini, apare Luna,
pe râu, se duc la vale vechi poveşti,
ce se aud aici dintotdeauna,
cu iorgovani şi feţe-mpărăteşti.

Pe malul apei, două siluete
se-apropie încet, cu paşi timizi,
şi nu-ncetează ochii să-şi desfete
cu frumuseţi de care sunt avizi.

Se-apropie cabana şi, -n surdină,
se-aude-o melodie... se opresc...
... un singur martor au: e luna plină.
Îmbrăţişaţi, dansează... se iubesc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem mai mulţi...

suntem atât de diferiţi, tu eşti ca ziua, eu sunt noapte,
tu eşti ca roua peste câmp, eu sunt ca luna într-o parte,
tu eşti ca apa de izvor, eu sunt ca setea nesătulă,
tu eşti un cer, eu sunt un nor, tu eşti o floare, eu tulpină

suntem atât de-asemuiţi, ca doi copaci cu frunze dese,
suntem lumini din cerul sfânt, suntem ca stelele răzleţe,
suntem petalele la flori, perechi, perechi, de câte două,
de cade una suntem goi, suntem ca lacrimi când nu plouă

suntem atât de coloraţi, tu o culoare, eu culoare,
una aprinsă, una azi, una uscată, una moare,
una în dungi trasate des, una cu cercuri desenată,
una cântată de poeţi, una dorită, una ştearsă

suntem cu toţi un furnicar, un grup compact, un stol de noapte,
suntem de mână sau hoinari, dar toţi legaţi cu ce se poate,
suntem aici sau nicăieri, suntem tăcere, gălăgie,
suntem din cer un univers, suntem mai mulţi, mai mulţi de-o mie

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare de cireş

Floare albă de cireş
Floarea primăveri calde
Prin mirosul tău trimiţi
Zâmbete şi bună stare.
Printre frunze verzi căzute
Ciripit de turturele,
Îşi fac cuibul câte zece
Şi-alte zece dorm la soare.
Când o boare de vânt bate
Se desprinde câte-o floare
Ce se duce-n depărtare
Mesager prin lumea mare.
Fluturi roz şi mov duc mierea
De pe flori aduc polenul
Pregătind cu multă grabă
Cireşica să apară.
Luna mai e luna voastră
Flori de primăvară albă.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna la fereastră

Din nou e o oră cam târzie,
Luna poveşti vrea să-mi spună.
Când eu scriu de zor o poezie,
Iar ea... peste lume-i stăpână.

Se-apropie de geam, timid,
La fel ca-n fiecare noapte
Şi repede îi mai deschid
Când plină de emoţii bate.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (26 august 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuraticul cioban

În amurg soarele pleacă
Să se culce după dealuri.
Ramuri sălciile-apleacă,
Apa curge printre maluri.
Sus, în muntele cu stână,
Duios cântă un caval.
Printre brazi, luna-i stăpână
Peste munte, peste deal.
Cocoţat în vârf de stâncă,
Singuraticul cioban,
Lângă-un foc ce arde încă
Îşi cântă al său alean.
Jos în vale, el priveşte
O fereastră luminată,
Unde stă şi ghindoseşte
Dulce şi frumoasă fată.
Ciobănia îl lipseşte
De ce este mai frumos,
De fata care-l iubeşte
Şi-l aşteaptă-acolo, jos.
Gândul la iubită-i zboară.
Şi din cântat se opreşte.
De pe stâncă se coboară
În gând, singur, îşi vorbeşte.
El în taină, roagă luna
Cu glasul şoptit şi moale,
Să-i păzească puţin stâna
Până dă o fugă-n vale.
Fata să o-îmbrăţişeze
Şi să-i fure un sărut,
Lângă ea să se aşeze
În călduţul aşternut.
Până-n zori să se iubească,
Să uite de ciobănie,
De sus luna să-i privească,
Cum se duc la cununie.
Tot vorbind încet cu luna
Ciobanul a adormit.
Dorm oile, doarme stâna,
Cavalul a amuţit.
Doarme muntele şi dealul,
Luna totul poleieşte,
El rămâne cu aleanul
După fata ce-o iubeşte.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept

Te aştept fără cuvinte
Când o stea se-aprinde,
Să-ţi arate calea iară,
Prin noaptea de vară.

Te aştept nerăbdător
Fiind aprins de dor
Briza n-o mai întâlnesc,
Pădurea n-o mai iubesc.

Te aştept tot gânditor
Vântul n-are spor,
Stau întins pe iarba deasă
Cu luna mireasă.

Te aştept lângă izvor,
Solitar decor
Şi-ţi văd trupu' mlădios
Ce se-apropie sfios.

Te aştept, sunt necăjit
Pe câmp ofilit,
Ochii minţii te zăresc
Pe tărâm ceresc.

Te aştept dezamăgit
Trupul ţi-a pierit,
În noaptea de vară
Din mintea mea iară.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şarpele

alerg pe malul apei
sărind într-un picior
poteca e îngustă
pe vale spre izvor

în spatele meu mama
păşea încet tăcută...
şopteşte numai apa
povestea ei trecută!

culeg o păpădie...
mai rup o albăstrea...
şi soare cald răzbeşte
prin nori ca o perdea

din iarba umezită
cu ochii mari zăresc
o coadă cam pestriţă
şi-n ţipăt izbucnesc

- e şarpe... dinozaur...
strig disperată-n drum
în hohot râde mama...
- ce te-ai speriat acum?

nu vezi? e doar o piele
de şarpe despuiat
care şi-a pus hăinuţa
la soare la uscat

poezie de Doina Bonescu din Clepsidra
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amăgire...

Când soarele apune
Şi razele-i se sting,
Privesc în tăcere luna
Şi ochii mi-i închid...

Deodată-mi apare chipul tău în gând
Dulce, angelic, ca prima oară,
Uşor suspin şi-ncep să plâng
Căci sufletul încet îmi moare...

Eu te aud, te văd, te simt...
Şi sper în fiecare noapte,
Din drumul tău să te întorc
Şi să te am aproape...

Îmi ridic privirea-nspre cer... O! Ce minune!
Din cer cad mii de stele...
Dar mai mare minune-ar fi
Să fii tu, înger dulce, chiar una dintre ele...

Acum stau oftând şi privesc
Aceeaşi arbori răsfiraţi,
Sub care luna ne găsea
Mereu îmbrăţişaţi...

poezie de Diana Alexandra Sima (19 mai 2010)
Adăugat de Diana Alexandra Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punciul vrăjit

Un freamăt ce-l ador
Ape ce lovesc în mal
Cerul un albastru voal
O muzică dintr-un cor

Cerul pare-fi actor
Stânca pare în mişcare
Coborâtă dintr-un nor
Cu mişcările-i uşoare

Luna faţa ea îşi spală
Strecurată după stânci
Ea gândeşte cu migală
Pregătirea unui punci

Pocalul apei de cleştar
Unde se tot scaldă
Soarele ca un mojar
A făcut apa cea cald

Spume vise adunate
Praf din stele aruncat
Nopţile albe agitate
Punci vrăjit am sărutat

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea

Se aud cocoşi cântând
Şi soarele e sus pe cer.
Se aud mieii zbierând
Şi lumea îmi pare un curcubeu.

Soarele e la amiază
Şi încălzeşte tot ce este viu.
Ţăranii pe câmp lucrează
Şi lumea îmi pare un pârâu.

Soarele e la amurg,
Iată şi luna a răsărit.
Ţăranii vin de la plug
Şi lumea îmi pare un infinit.

Soarele să ascunde după nori
Şi noaptea încet să lasă.
Pe cer apar mii de culori
Şi lumea îmi pare atât de frumoasă.

poezie de Vladimir Potlog (15 mai 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul XVIII

Aici te iubesc!
Vântul se desprinde din pinii întunecaţi.
Luna străluceşte ca fosforul în apa nestatornică.
Zilele, de acelaşi soi, se urmăresc unele pe altele.
Zapada se dezvăluie în forme care dansează.
Un pescăruş argintiu alunecă din vest.
Uneori o corabie. Stele înalte, înalte.
O, catargul unei corăbii.
Singur.
Uneori mă trezesc devreme şi sufletul mi-e ud.
În depărtare, marea sună şi răsună.
Acesta este un port.
Aici te iubesc.
Aici te iubesc şi orizontul te ascunde în zadar.
Te iubesc şi printre aceste lucruri reci.
Uneori, săruturile mele se urcă pe acele corabii grele
ce străbat marea fără destinaţie.
Mă regăsesc uitat ca ancorele vechi.
Porturile devin triste când după-amiaza acostează.
Viaţa mea oboseşte, înfometată, fără niciun scop.
Iubesc ce nu am. Tu eşti atât de departe.
Dezgustul meu se luptă cu amurgul înăbuşit.
Dar noaptea revine şi începe să-mi cânte.
Luna îşi răsfrânge visul neîntârziat.
Cea mai mare stea mă priveşte prin ochii tăi.
Şi, când te iubesc, pinii îţi cântă numele în vânt
cu frunzele lor ca de coarde.

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de Decembrie

au răsărit pe arbori muguri de zăpadă
flori argintii se leagănă pe ramuri
ninsori de poveste lumea vrea să vadă
casele-s gătite cu lumini la geamuri.

se-apropie Crăciunul cu paşi de colind
pocnete de bici se aud în stradă
capra şi ursul dansează chiuind
oamenii s-au strîns ca la paradă.

magia sărbătorilor alunecă în sânge
covoare de omăt acoperă alei
la târgul de poveste hora se încinge
veselia-i mare pe-ntinsul patriei.

tradiţia iernii multe minuni strânge
se fericesc creştinii se fericesc atei.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc cu sufletul curat

În luciul apei pe înserat
Se oglindeşte aurie Luna
În apa mării ea a înotat
E ritualul ei dintotdeauna

Mirifică căldură glacială
Veghează tainic somnul
Dăruieşte iubire în seară
Fluturii în Lună naşte coconul

În noapte Luna mi-a vorbit
Cu ochii ei de diamant lucios
Despre luceafărul ce s-a ivit
Pe cerul constelaţiei luminos
Un astru mândru si frumos

Mereu în noapte eu privesc
La cerul albastru' -nstelat
De-atunci luceafaru' îl iubesc
Iubesc cu sufletul curat

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea vorbită

Se-apropie viitorul, se-aude, se vede
gândurile pe care le trimit spre el se întorc mai repede ca altadată
şi-mi trec scântei şuierând în viteză prin suflet vestindu-l într-una
Se-apropie viitorul, se-aude, se vede
şi eu fac clădiri tot mai înalte şi turle
ca să-l întâmpin din vârful lor
şi cu acelaşi gest cu care-mi duc palma streaşină
la sprâncene aşteptându-l
gândurile mi le ridic în lume
Se-apropie viitorul, se-aude, se vede
primele lui valuri s-au şi amestecat cu varul, cu nisipul
ca-ntr-o plajă verticală
le simt împietrindu-mi sub tălpi
la şirul de cărămizi încă roşii pe care stau înălţat
Se-apropie viitorul, se-aude, se vede
zi de zi,
noapte de noapte,
soare de soare,
stele de stele.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara – poem diamant

Vara –
Grâul copt,
Flori de câmp
Şi maci şi miere,
Cer cu stele, repezi ploi,
Lume plină de mistere.
Luna – palid felinar,
Cer pojar,
Culoare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai pot

nu mai rezist, vino balsam pentru inimă
te iubesc, te iubesc, te iubesc
seara s-a transformat într-un plânset
fără de culoare e luna şi stelele
şoptesc într-un pahar din care ai băut
te iubesc, te iubesc, te iubesc
plâng, nu vreau nimic, nimic nu cer
ochii au făcut miting cu gaze lacrimogene
te iubesc, te iubesc, te iubesc
o spun de dimineaţă fără să trag aer
într-un accelerat de puls stingher
suspin pe stradă şi-n tramvai
te iubesc, te iubesc, te iubesc
sunt mâhnit şi simt că totul e aprins
inima-mi arde, gura strigă
te iubesc, te iubesc, te iubesc

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

Duios cântec din caval
Se aude-n depărtare.
Până-n satul de sub deal
Răsună a lui chemare.

Iar acolo, jos, în vale
Se-aude apa clipocind.
Printre brazi îşi taie cale,
Din munte, pietre se desprind.

Amurgul cade peste sat,
Dintre brazi apare luna,
Întreg cuprinsul a-înnoptat,
Cum face dintotdeauna.

Peste casele-adormite
Luna-şi picură argintul.
Cu puterile sleite
Se culcă acum şi vântul.

poezie de Dumitru Delcă (8 mai 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea visului

Noapte,noapte intunecata
Luna sraluceste
Si ne arata
Drumul vietii ce va fi urmat
De noi,printre nori.printre flori
Pana vom ajunge
Unde lumea-i buna
Si totu-i un paradis
Unde totul pare cantru-un vis.
Paradisul este visul
Unde totu-i frumos
Unde mergem printre flori
Si plutim pe nori!

poezie de Ganta Elena Daniela
Adăugat de Ganta Elena Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de vară

Obosit de-o zi toridă,
Soarele a asfinţit;
Este linişte divină,
Totul pare adormit.

Din nori luna se arată
Mare şi strălucitoare,
Făcând noaptea să apară
Mai frumoasă ca oricare.

Luna-n ceruri se răsfaţă
Ca o zână din poveşti,
Prinsă cu un fir de aţă
De-nălţimile cereşti.

În lumina-i argintie
Liniştea pare deplină.
Greierii, în simfonie,
Strică liniştea divină.

Deodată vântul bate,
Mişcând frunzele de plop,
Parcă vrând să ne arate
Cum merg caii în galop.

Sus în deal, la nea Ilie,
Urlă-un câine-n disperare,
C-a uitat la el să vie
Să-i aducă de mâncare.

Mai la vale, nu departe,
Doi cocoşi s-aud cântând,
Anunţând că-i miez de noapte,
Ori că zorii vin curând.

poezie de Adrian Timofte din Versuri (2013)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmarul de sfârşit

S-a îngrozit pădurea trezită-n dimineaţă
De albul ce-a-nvelit-o cu nedoritu-i voal,
Se zvârcoleşte râul sub platoşa de gheaţă,
Iar frigul este rege-n tabloul hibernal.

Nici nori nu se arată, iar Soare nu mai este
Deasupra de regatul odată înverzit;
E albul simplu, rece, tablou, miraj, poveste,
Coşmarul unei toamne în clipa de sfârşit.

Îşi tremură mirarea în frunze-ngălbenite
Un fag ce îşi retrage şuvoiul vieţii-n el,
Lăsând în scoarţa-i aspră durerile venite
Cu albul ce-l întinde un nemilos penel.

E albă nemişcarea şi-n umbre e tăcere,
Pădurea e decorul tabloului neviu
Cu tuşe-nfrigurate, atingeri de durere
Şi strigăte-ngheţate, lăsate în pustiu.

Când, ameninţătoare, apar, din vremi trecute,
Sub pelerine albe, stihiile ce sorb
Din ultimele frunze culorile pierdute,
În cer, pe aripi negre, se leagănă un corb.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo...

Acolo unde murmură izvorul
Şi printre stânci coboară neînfrânt,
În valea unde lăcrimează dorul,
Pe firul ierbii legănat de vânt...

Acolo unde-n lunca solitară,
Pândeşte Luna dintr-un colţ de cer
Şi-acelaşi cânt de nai şi de vioară,
Îl regăsesc prin orişice ungher...

Acolo unde codri goi oftează
Când rândunelele în zbor se duc,
Când rând pe rând cocorii emigrează
Şi se usucă frunzele de nuc...

Acolo unde-s toamne-mbelşugate
Iar primăverile nicicând nu mor
Şi unde iernile-s de basm prin sate
Iar cerul verii n-are niciun nor...

Acolo unde marea-şi cheamă valul
Să mângâie nisipul iar şi iar
Şi Dunărea îmbrăţişează malul
Urmându-şi tainic drumul milenar...

Carpaţii-şi pun cununi de flori pe creste
Şi sunt păstori cu turme la păscut,
Acolo e-un tărâm ca de poveste,
Acolo-i ţara-n care m-am născut...

poezie de Violeta Andrei Stoicescu (1 decembrie 2021)
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!