Coşmarul de sfârşit

S-a îngrozit pădurea trezită-n dimineaţă
De albul ce-a-nvelit-o cu nedoritu-i voal,
Se zvârcoleşte râul sub platoşa de gheaţă,
Iar frigul este rege-n tabloul hibernal.

Nici nori nu se arată, iar Soare nu mai este
Deasupra de regatul odată înverzit;
E albul simplu, rece, tablou, miraj, poveste,
Coşmarul unei toamne în clipa de sfârşit.

Îşi tremură mirarea în frunze-ngălbenite
Un fag ce îşi retrage şuvoiul vieţii-n el,
Lăsând în scoarţa-i aspră durerile venite
Cu albul ce-l întinde un nemilos penel.

E albă nemişcarea şi-n umbre e tăcere,
Pădurea e decorul tabloului neviu
Cu tuşe-nfrigurate, atingeri de durere
Şi strigăte-ngheţate, lăsate în pustiu.

Când, ameninţătoare, apar, din vremi trecute,
Sub pelerine albe, stihiile ce sorb
Din ultimele frunze culorile pierdute,
În cer, pe aripi negre, se leagănă un corb.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea ultimei zile

Se-aude, ca un murmur printre ramuri,
un vaier scurs din frunzele căzute,
scurgându-se în moarte, fără flamuri,
războinice-ale zilelor trecute.

Ca o plecare pe furiş, tăcută,
îşi duce-n noapte albul tot mai rece,
o zi cu disperare-n şoapta mută
spre nori ce vor, degrabă, s-o înece.

Se mai priveşte-n ape şi, pe faţă,
îşi vede adâncimi de neodihnă;
se pierde-n lupta c-un sfârşit de viaţă
pe care l-ar dori trecut în tihnă.

Îşi aminteşte viaţa câştigată
în zorii ce-au lăsat-o să apară,
dar vede-o înserare ce-i arată
sfârşitul ei, zi ultimă de vară.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb

Presăraţi alb mult,
Preluat din prezent
Amintiri din trecut.
---
Culegeţi alb imaculat
Trimiteţi albul curat
Priviţi alb neîncetat.
---
Puneţi alb
În tot ce aveţi,
Albul e fericire
Albul e nemurire.
---
Albul din flori,
Albul din ninsori,
Albul din nuferi
Să nu te superi
---
Plecăm în alb înalt
Pe tărâmul celalalt.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesfarsit e albul

Nesfârşit este albul,
mi-e gândul pustiu.
Evadarea-i tardivă,
să plec nu mai pot.

Unde e meşterul,
ucenic să îi fiu?
Taina să-i fur,
şi visul,
şi tot.

Veni-va şi ceasul,
când albul de crin
va duce povara versului rar.
Lumină va fi,
fără spaime,
suspin.
Culoare,
parfum,
închinare şi har.

poezie de Elena Munteanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină în pustiu

E toamnă, e ceaţă, iar frunzele mint
că-s picuri de aur din nori de argint;

E rece sub cerul închis, mohorât,
cu Timpul zbătându-se-n el, zăvorât;

Rafale de vânt, nevăzuţi bidivii,
scurtează durerea din lungi agonii;

Pe-o ramură udă, -n tărâmul neviu,
o frunză vibrează a doină-n pustiu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roşu în albul iernii

Cu zile în urmă, ai vrut o garoafă.
Mirat, m-am gândit: "Nu mai vrea trandafir!"
Simţeam tremurând tot ce-aveam în carafă,
Iar gândul... taifun s-a făcut, din zefir.

Să-l schimb pe acela pe care-l cred rege
În lumea în care e-atât de frumos,
Îmi pare o crimă, o fărădelege
Ca aripa ruptă la un albatros.

Ce iarnă e-n mine, ce iarnă-i afară,
Ce luptă prin gânduri!... şi totuşi, senin
În sufletul care nu mi se-nfioară,
Nu are vreo teamă, nu simte venin.

E linişte-acolo: garoafa-i o floare
Şi-n albul zăpezii tu vezi roşul ei
Ca buzele iernii atinse de Soare,
Ca buzele tale din anii acei.

Ei bine, să fie garoafă, iubito,
Să fie şi-acum tot ce vrei, ce-ai dorit,
Să-ţi fie iubirea cum ieri ai trăit-o,
Cum este şi azi, cum va fi la sfârşit!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poiana iubirii

Să mergem, iubito, la munte,
în primele zile din an,
când brazii au plete cărunte,
iţite sub albul turban.

Să facem un foc în poiana
în care, sub stratul de nea,
poveştile-aşteaptă doar pana
ce-n vers, de uitare-ar salva.

Ne fie o ciornă zăpada,
iar albul din jur, va fi scut
la tot ce n-ar face dovada
că-i pur tot ce noi am avut.

Căci este poiana iubirii
în care, ades, ne-ntâlnim
plătindu-i tribut fericirii
când visele,-acolo,-mpletim.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsărind

ca un vuiet din hău
se-aude sub cetini
lacrima ploii

pe albul incert
pădurea îşi ţine sufletul
în palmele verzi
şi duce cu mult mai departe
misterul

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea perfectă este pentru sentiment ceea ce albul perfect este pentru culoare. Mulţi cred că albul este absenţa culorii. Nu este aşa. El include toate culorile.

Neale Donald Walsch în Conversaţii cu Dumnezeu, volumul I (1995)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea albă

Mă uit în ochii iernii şi îi trimit căldură,
însă ochii-i de gheaţă mă-ntâmpină cu ură.
O ură neagră, -ascunsă în albul pur de nea,
să-mi stingă-ar vrea privirea din ochi de albăstrea.

I-ntorc spatele-ndată şi plec pe drum, voioasă,
dar ea mă însoţeşte, să-mi intre-n gând şi-n casă.
Pe câmp plâng imortele ce-şi frâng trupu-mpietrit
sub giulgiul de zăpadă, de ură pângărit.

Într-un sfârşit se-mbracă pământu-n albul morţii...
Târziu ajung acasă, m-opresc în faţa porţii,
intru doar eu şi-nchid cu lacăt de Lumină,
lăsând iarna în drum, fără să simt vreo vină...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Valea Cernei

Pe Valea Cernei, un apus de soare
se-ascunde printre stânci pierdute-n nori
ce îşi transformă albul în culoare
împrumutată dintr-un câmp cu flori.

Pădurea înceteaz-orice mişcare
şi totul pare c-a încremenit,
petalele se strâng la câte-o floare,
chiar apa din izvor a adormit.

Se-aprind, pe cer, lumini, apare Luna,
pe râu, se duc la vale vechi poveşti,
ce se aud aici dintotdeauna,
cu iorgovani şi feţe-mpărăteşti.

Pe malul apei, două siluete
se-apropie încet, cu paşi timizi,
şi nu-ncetează ochii să-şi desfete
cu frumuseţi de care sunt avizi.

Se-apropie cabana şi, -n surdină,
se-aude-o melodie... se opresc...
... un singur martor au: e luna plină.
Îmbrăţişaţi, dansează... se iubesc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşa secretă

În lumea ascunsă de ceţuri şi nori,
Ferită de rele şi ochi muritori,
Din mica poiană, se-aude un cânt
Ce, lin, se ridică pe aripi de vânt.

Se clatină frunze, atinse, pe rând
De sunete care, spre zare zburând,
Îşi poartă povestea ce pare un vis
Trezit dintr-un somn care-l ţine închis.

E-o mică prinţesă ce cântă în zori,
Punându-şi pe cap o cunună din flori.
O rază de soare o-nvăluie, cald,
Iar ochii-i lucesc în culori de smarald.

E straniu tabloul şi greu de descris,
Amestec de vis c-un real paradis:
Pădurea în care copacii zâmbesc,
Insecte şi păsări se joacă, vorbesc,

Din flori se înalţă şi zboară perechi
Mici zâne venite din timpuri străvechi,
Iar multe-animale se-adună, treptat,
În mica poiană... Un loc fermecat!

Ea vine adesea, din vechiul tărâm,
În care natura e doar caldarâm,
Copacii sunt blocuri, iar iarba-i gunoi,
Chiar râul e-asfalt cu maşini în şuvoi.

Cântarea de-acolo îi sparge-n timpan
Fragmente şi cioburi de zgomot duşman,
Iar aerul pare bolnav şi stingher,
Lipsit de lumină, de Soare şi cer.

De-acum, a-nvăţat cum să scape de chin,
Şi-nvârte o cheie ce pare-un suspin
În uşa secretă ce-o trece prin nori
Spre lumea de vis, unde-s alte valori.

O lume în care iubirea-i un cânt
Ce rar se aude acum pe Pământ,
O lume în care durerea-i trecut,
Iar timpul se scurge încet, neştiut.

Se-opreşte din cântec spre seară, deodat',
Aude un sunet continuu, ciudat,
Priveşte, tăcută, în spaţiul real,
Prinţesa ce doarme... pe-un pat de spital.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poema-i poveste şi drumul îşi poartă

Cuvintele mele se-aud din verandă
din restul de aripi tăiate,
uitate în giulgiul curat de olandă
ascuns printre haine purtate.

Trăirea aceasta un murmur de gânduri
alunecă albă pe ramuri
cu paşii de gheaţă ascunşi printre rânduri
în focul ce arde la geamuri.

Din goarnă se-aude cum sună pădurea
pe brazda de stele-nflorită
şi-n inima vieţii înfige securea
în versul ce-mi este ispită.

Poema-i poveste ce drumul îşi poartă
pe jarul de noapte şi zi
împinsă-n trăirea prea vie din soartă
prin anii albaştri târzii.

poezie de Manuela Cerasela Jerlăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocorul

se tulbură albastrul cer
de-atâtea aripi care bat
de zborul geometric în echer
când spre apus cocorii au plecat
pe câmp măceşele sunt rumene
pădurea plânge cu stropi de aramă
în sufletu-mi pustiul se aşterne
şi visele mi se destramă
iar tu cocor bătrân n-o să mai pleci
şi nici n-o să mai vezi vreodată marea
de-acum vei îndura aici
singurătatea disperarea
tu singurul rămas în cuib
priveşti tăcut spre zarea necuprinsă
curând va fi o dimineaţă ninsă
şi albul tău se va topi în alb

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trilul zorilor

Se-aştern pe câmpul verii frânturi de curcubeie,
Înprospătând aroma secundelor din zori
Cu roşul unei clipe păstrată-ntr-o scânteie
Ce poartă-n nemurire doar una din culori.

Potire însetate par să-şi încheie chinul
Când se ridică mândre-n ţinuta lor de foc
Deasupra celor care şi-au împlinit destinul
Şi trec pe-o nouă treaptă-n al veşniciei joc.

Văzduhul e albastru de parcă norii, toţi,
Au îmbrăcat culoarea de cer din curcubeu
Şi îşi ascund privirea asemeni unor hoţi
Ce îşi doresc iertarea ascunsă-n câmpul meu.

Nu pot s-o desluşească şi nu îi pot vedea
Nici albul din petale, nici chipul ei fragil,
În liniştea pe care ar vrea a o păstra
Şi-atunci când zorii-ncearcă s-o mângâie c-un tril.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul primei zăpezi

Cu albul tău imaculat
Ai mai venit odată iarnă,
Ca din norii tăi să cearnă
Câte un strop de apă îngheţat...

Apoi, alert şi cadenţat
Ascunzi geamul la lucarnă,
Cu albul tău imaculat,
C-ai mai venit odată iarnă.

Copii cu obrazu-mbujorat,
Joviali, te iau în seamă
Deşi îi târziu, e înserat
Şi caldul lor cămin îi cheamă

Din albul tău imaculat.

rondel de Ioan Friciu (28 noiembrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi de zori

În albul rămas
din trecute ninsori,
priviţi înspre ceruri
cu lacrimi de zori.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna clipelor reci

Poate că zăpada va putea să şteargă,
În adânc de clipe, toate câte dor
Şi îşi va aşterne-n strat amăgitor
Albul ne-ntinării peste lumea largă.

Nimeni n-o să vadă clipele ascunse
În adâncul rece-al stratului de nea,
Nimeni n-o s-audă clipa ce plângea
Printre rugi de frunze veşnic nerăspunse.

Poate că, sub stratul ce se va aşterne,
Sufocată-n gândul unei îndoieli,
În sămânţa vie-a ultimei greşeli,
Frigul va pătrunde cu-ale sale berne

Şi, din întuneric, dintr-un somn de moarte,
Din pământul rece, nu vor încolţi
Urmele durerii – toate vor muri,
Nimeni să le ştie, nimeni să le poarte.

Va veni zăpada, cu poveşti să cearnă
Peste-o lume-n care viaţa bate-n piept
Şi-o aşteaptă, iară, să-şi reintre-n drept,
Cum a fost pe vremuri, cum n-a fost de-o iarnă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori de iudă

Se-aştern straturi-straturi petale
pe zori dureroşi de-ndoială
ce dau, făr' de veste, năvală
din gânduri crezute-abisale.

Se scutură, brusc, neîncrederi
pe albul nevinei pierdute
în seri cu atingeri făcute
să fie-n plăcere purcederi.

O jale din lacrimi răzbate
şi-atinge, cu mantia-i udă,
voinţa perversă şi nudă.

Se-adună, prin gânduri săpate,
credinţe rebele, de iudă,
şi-ncearcă, acum, să se-audă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am căutat puritatea

Am căutat puritatea
în albul trandafirilor.
Am căutat puritatea
în lacrima zorilor.

Am căutat puritatea
în albul zăpezilor.
Am căutat puritatea
chiar şi-n albul mieilor.

Am căutat puritatea,
n-am găsit-o nicăieri.
Am căutat ziua, noaptea,
astăzi, ieri şi-alaltăieri.

Un înger m-a ajutat
să descopăr puritate,
în sufletul tău curat,
care-acum îmi este parte.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de flutur

Se-adapă din lacrima nopţii
în zorii ascunşi la hotare
de umbre pierdute în mare,
a stelelor scurte adopţii.

Surprinde lumina în focul
a mii de oglinzi delicate
ce Soarelui vor să-i arate
că-n aripi îşi poartă norocul.

Priveşte, distrat, spre copacul
ce-i pare, acum, doar decorul
în care-a crescut el, actorul,
şi-a fost, doar o vreme, iatacul.

Se-aruncă, în formă perfectă,
spre cer, spre lumină, spre viaţă,
spre noul din care învaţă
că este o biată insectă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!