De acolo până acasă

la margini de lume nemaiauzite sunete
pe o limbă de trol te-ar putea atrage în genune
felicită-te că ai atâta timp la îndemână
să răstălmăceşti pe cele
încântătoare auzite pe drum
stânca aceea pe care te odihneşti o clipă
rămâne pe loc
e adevărat până ea să rămână
multe s-au rostogolit în hăul adânc
nu trebuie să regreţi că ai întârziat
până la urmă orice drum se înfundă
aşa că poţi ocoli puţin
adu-ţi aminte că ţi-e sete
îmbarcă-te iute în autobuzul de seară
ce te va duce la izvorul în grabă părăsit
şi te vei socoti norocos
nu băusei din el îndeajuns să sece
iar de acolo
nu mai e decât o aruncătură de băţ
până acasă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea-soarelui

adu-ţi aminte de câtă lumină
are nevoie zigzagul în plus al rădăcinilor
prelungit în nervurile ce se alungesc
prin tulpină în palmele frunzelor
până în vârful degetelor primitoare de cer
a preagalbenelor petale
călăuzite de un zeu nemuritor
pe care îl urmează
mai supuse decât orice femeie
ce ştie foarte bine cine trebuie iubit

aici jos nu se mai aude nimicziua-i pe ducă
pare-se că nimeni nu mai e atent
spre ce parte porneşte
soarele înainte să spună
noapte bună florii sale aşa cum a promis
când nu-l va mai putea zări răsărind
atât de treaz în cealaltă jumătate ascunsă ei
corp plin de el însuşi
supărător de strălucitor

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu că toţi cei cu care ai avut contact în copilărie trebuie puşi în locuri speciale din inima ta, de unde să te poţi hrăni cu amintiri şi cu emoţii frumoase. În acelaşi timp, ce ştiu sigur ca şi psiholog, este că vei purta cu tine aşteptările, rănile şi psihologia lor, demonii lor, toată viaţa ta, până când te eliberezi de fiecare dintre ei. Nu vei putea fi o personalitate până când nu ţi-ai luat cu adevărat la revedere de la fiecare, până nu ai iertat şi acceptat pe fiecare dintre membrii familiei tale, cu adevărat.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În urmă drum de pietre...

din nou o piatră,
aşezată peste drum, în drum,
aş lua-o să o pun în vatră,
să pot să ard, salcâm şi ulm

s-astup cu ea un loc de taină,
un loc crăpat, de noi în timp,
pe-acolo ne-a fugit în grabă,
iubirea florilor, din verde câmp

căldura focului din lemne,
ne-a ars, au mai rămas tăciuni,
ei fumega lansând în semne,
chemări furate, de nebuni

.... şi noi din colţuri separate,
ne mai privim, din când în când,
în ochii noştri mări spumate,
se oglindesc, ne curg din gând

în urmă drumul plin de pietre,
nu îl mai văd, l-am petrecut,
îmi este sete, tare sete,
un susur de izvor, ascult

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale, până nu vin zilele cele rele şi până nu se apropie anii când vei zice: "Nu găsesc nicio plăcere în ei."

în Eclesiastul, 12:1
Adăugat de Picuş Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocalize autumnale

în eufonice adieri
pereţii camerei deşiră mătănii
aud toamna cum pleacă în toate desprinderile
construind sunete din frunze
altele decât cele de ieri în vârtejuri palide
una cu hazardul şi porumbele coapte
îşi va continua jocul
până când
debarasată de vânt
nici ultima frunză nu mai face nimic
copacule copacule ce pot face eu
cu atâtea frunze îngălbenite aproape de perna mea
ce vei face tu vântule
cu cele care stau agăţate de gol
toamna se va aşterne în curând ca o ninsoare roşiatică
pământule tu ce vei face
cu atâtea culori ce vor pieri pe trotuare
lipite de toţi pantofii
prin ploile întrezărite printre copaci înalţi până la cer

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În viaţa oamenilor, arta poate să se nască aproape din orice activitate iar când acest lucru se întâmplă aceasta se lansează pe un drum lung al explorării, al invenţiei, al libertăţii până la limitele extravaganţei, al imixiunii, până la limitele frustrării şi, în cele din urmă, ale disciplinei -ajungând să controleze schimbările şi progresul constant.

citat din Susanne Langer
Adăugat de Oana- Manuela Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu oricine

aşadar
să nu rămâi în cele din urmă,
să legi un pod din cele ce vin
cuvinte, amintiri, dureri şi multe ceasuri fără gust
călite în foc de şaptezeci de ori câte şapte
până ce lacrima se face aur,
până ce aurul se face soare
şi tot aşa până ce podul va fi gata peste hău
(iar hăul trecut încetează să fie).
vom reînvăţa şi acest meşteşug
cum singuri am învăţat să fim locuitori ai nopţilor,
ai locurilor şi timpurilor clădite din răni.
va fi greu
va fi aproape imposibil,
mai ales că nu oricine e Pavel,
nu oricine va rosti întrebarea cea bună
spre Damasc.
Îndrăzniţi!

poezie de Alexandru Mărchidan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dresor în arenă

vino să dormi îi şopteşti
şi de fiecare dată trupul şarpelui te încolăceşte
în timp ce-l mângâi şi-i aşezi capul pe pieptul tău cald
în întuneric se mai zbate puţin până
îşi găseşte locul
nu de loc are el nevoie
ci de această întreagă lume pe care o vrea să fie acum a lui
tu visezi în timp ce el te atinge cu pielea-i solzoasă de la cap până în vârful picioarelor
de seara până-n dimineaţa următoare

aşa trece multă vreme
până într-o zi când el însuşi de-acum
lacom de aplauze
cel mai mare şarpe se întinde în arenă piton roşu cât e de lung
îşi lasă pielea pentru a-ţi măsura corpul cu carnea lui
regenerată
îmblânzitorule cât l-ai crezut
nu-l mai poţi opri să-şi potolească foamea stagnată în gâtlej
când dai să ieşi afară vezi că nu mai poţi e prea târziu
te înghiţise deja şi îţi luase înfăţişarea
şi atunci eşti nevoit să te alungeşti până
îi prinzi limba alunecoasă şi te agăţi de ea frânghie salvatoare
gura i se cască să-i verşi veninul
iar de aici înainte nu mai e niciun pericol
pentru spectatori

poezie de Marilena Tiugan din Colivia cu aripi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atât de frig

că m-aş putea ascunde
între palmele tale
fără să ştiu câte zile au trecut
şi câte nopţi am strigat
să mă arunci
până la marginea lumii
ca pe un adevăr
de care te împiedici mereu

şi până la urmă
până la urmă
eu m-aş vindeca de tine
şi toată nebunia asta trăită
ar rămâne îngropată adânc
în sufletul meu
în sufletul tău
nu-i aşa
spune tu
nu-i aşa
că m-aş putea ascunde
între palmele tale
fără să-mi rosteşti numele
doar să mă guşti
şi să-ţi placă
nu-i aşa
spune tu
nu-i aşa

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre inimi

Eşti propria ta orchestră,
de la prima bătaie
până la ultima suflare
vei căuta armoniile.

Aşa că, întinde mâna
către orice atingere,
prinde fiecare zâmbet
oricât de îndepărtat.

Mulţumirea spumoasă
trebuie să coboare
până acolo unde viaţa
dă cele mai faine petreceri.

poezie de Ramona Zaharia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ştie cât a rămas el acolo, până s-a dezmeticit din ameţeala ce-i veni căzând. Când se pomeni, el era tot cu cartea în mână. Mulţumi Domnului că l-a scos din mâna duhurilor rele şi că este viu; dară alt necaz acum! nu ştia unde se află. Se scoală el d-acolo, şi o porneşte la drum. Şi aide, şi aide până ce d-abia ieşi din prăpastie. Apoi o luă într-acolo unde mila Domnului l-o duce. Şi apucând spre soare-scapătă, se duse, se duse, zi de vară până-n seară, fără să dea de vrun sat şi fără să vază pui de om; şi mai mergând ce mai merse, dete de un copaci şi mase acolo. Nemâncat şi nebăut nu putea să doarmă. Şi luptându-se cu foamea, cu setea şi cu nesomnul, se socotea unde s-ar duce, ca să iasă la lume. A doua zi o apucă iarăşi spre soare-scapătă, după cum plănuia el, până ce dete peste nişte grămezi de căpăţâni şi oase de oameni.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pic mai în aer

Văd prea bine că stepele noastre
s-au transformat în munţii cei mai
obraznici faţă de timpul ce nici
măcar nu ne cunună;
şi mai observ că noi n-am simţit
absolut nimic până acum, nici
măcar seismele curioase,
lascive, pofticioase
care anunţă mereu apocalipse
ce nu se lasă până nu mângâie
copiii noilor popoare sau nu
unesc mâinile care doar
au atins pereţi.

Ochii să-i deschidem! Nu mai poate
lumea să rămână la fel!
Să simţim mişcările astea ale
Pământului care ne iubesc mai
mult decât proprii noştri părinţi,
făcând să iasă din noi şi dintre noi
cuvinte în formă de minereuri
sau, chiar mai sfidător,
vorbe în război cu nişte
culori ce nu s-au mai pomenit până
acum pe Terra, din acelea care nu
au nevoie de flori ori fulgere pentru
a zâmbi, dansa, dezmierda sau a se
urca până la Dumnezeu cu
argint de prin gunoi.

Tot mai sus, aşa trebuie să se întâmple!
Trebuie ţinute în mâini şi auzite
prin liniile de palme ridicările
astea de munţi, tangoul ăsta sarcastic
şi totodată risipitor între micimile
harnice şi fortăreţele care trebuie să moară
pentru noi,

acestea din urmă ajungând
să silească istoria lumii a ne arata
din ea doar
canistrele goale din care se nasc
sufletele care simt cu adevărat
ce înseamnă a sili iubirea să nu
ţină cont de naţii,
învăţându-ne şi versurile să se
dea cu pauzele de pereţi.

poezie de Alexandru-Valentin Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă cu zarul

dacă tot ai de gând s-o faci, fă-o până la capăt,
altminteri, nici măcar nu încerca.

dacă tot ai de gând s-o faci, fă-o până la capăt.

s-ar putea să-ţi pierzi iubita,
soţia, rudele, serviciul şi poate minţile.
fă-o până la capăt,
s-ar putea să nu mănânci 3 sau 4 zile.
s-ar putea să îngheţi pe o bancă-n parc.
s-ar putea să faci puşcărie,
s-ar putea să te faci de râs,
de batjocură,
să rămâi singur,
singurătatea e un dar,
toate celelalte sunt teste de rezistenţă,
a cât de mult chiar vrei să faci asta.

iar tu o vei face
în ciuda respingerii şi a şanselor schiloade
şi va fi mai minunat decât
orice altceva
ţi-ai putea imagina.

dacă tot ai de gând s-o faci,
fă-o până la capăt.
nu mai există un sentiment ca acesta.
vei fi numai tu şi zeii
şi nopţile vor fi cuprinse de flăcări
fă-o, fă-o, fă-o.
până la capăt
până la capăt.
vei duce viaţa de-a dreptul într-un
hohot de râs, este singura luptă pe cinste
care există.
... tu n-ai putea-o povesti mai bine.

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume obosită este o lume care nu se odihneşte - iar o lume care nu se odihneşte este o lume zgomotoasă, condusă de tendinţa de mişcare a sunetului. Liniştea nu este niciodată absentă, pentru că Ea nu se întrerupe şi nu se fragmentează. Liniştea care precede sunetul, rămâne în spatele sunetului - chiar dacă sunetul nu ştie asta. Liniştea a fost acolo, când sunetul s-a născut, Liniştea rămâne în spatele sunetului şi Liniştea va fi acolo şi când sunetul se va întoarce acolo de unde a plecat: din Linişte. Aşadar, nicicând Liniştea nu poate fi absentă din existenţă - este singura prezenţă care nu are formă şi care nu poate fi caracterizată sau explicată. Nu poţi vorbi Liniştea, pentru că orice ai spune despre Ea, nu este complet adevărat, deoarece cuvintele sunt sunete, iar o formă relativă nu poate cuprinde o Prezenţă Absolută. Însă, deşi nu poţi vorbi Liniştea, poţi arăta către Linişte, chiar şi prin intermediul cuvintelor. Şi nici măcar asta nu e complet adevărat, pentru că Liniştea nu este acolo, într-o direcţie, ci este chiar Aici, Acum, precedând orice formă, orice faptă, orice cuvânt şi orice gând.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii au spus: "Cu sudoarea frunţii mele voi uda câmpul, şi acesta va fi felul meu de a-l lăuda pe Creator." Dar a venit diavolul şi le-a şoptit cu vocea mieroasă: "Va trebui să cari stânca asta până în vârful muntelui în fiecare zi şi, când vei ajunge sus, ea se va rostogoli din nou până jos". Iar toţi cei care credeau în diavol au spus: "Viaţa nu are nici o noimă, e repetarea aceleiaşi sarcini." Iar cei care nu credeau în diavol au răspuns: "Atunci am să încep să iubesc piatra pe care trebuie să o car până în vârful muntelui. Astfel, fiecare clipă lângă ea va fi o clipă petrecută lângă ceea ce iubesc." Ofranda este rugăciunea fără cuvinte. Şi, ca orice rugăciune, ea cere disciplină – dar disciplina nu este sclavie, ci alegere.

Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra, "Munca şi ofranda"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea vine din interiorul nostru, ea este reprezentată de cele mai multe ori de zâmbet. Eu, când zâmbesc, devin un soare pentru cei din jurul meu, care sunt luminaţi de toată bucuria emanata din adâncul fiinţei mele, razele fericirii lăuntrice pătrund până în inimile lor şi topesc chiar şi cele mai îngheţate inimi, ajungând până la urmă, atât de calde, încât să ardă orice urmă a urei şi suferinţei.

Maxim Daniela Maria în Propria mea minte genială :) (11 mai 2016)
Adăugat de Maxim Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât timp trebuie să mai rătăcim până când, sătui de atâta suferinţă, să descoperim fericirea în interiorul fiinţei noastre, unicul loc în care ea există cu adevărat?

citat din Paramahamsa Yogananda
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visez fără încetare... nu mai doresc decât un singur lucru pe lume: să traduc până la ceasul din urmă ceea ce freamătă în mine, să storc până la ultima picătură sucul fructului sălbatec pe care anii l-au copt. Atâta vreme cât exist vreau să cânt.

citat celebru din George Enescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai la dispoziţie patru ani pentru a fi iresponsabil. Munca este pentru oamenii care au o slujbă. Nu-ţi vei aduce niciodată aminte de orele de curs, însă îţi vei aminti cum ţi-ai pierdut timpul împreună cu colegii. Aşa că, distrează-te până târziu. Ieşi în oraş marţi cu prietenii atunci când ai un examen miercuri. Cheltuieşte-ţi banii pe care nu-i ai. Bea până în zori. Munca nu se termină niciodată, dar facultatea se sfârşeşte în cele din urmă.

citat din Tom Petty
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Lucian şi Lia se aranjase totul şi-n acea seară; tânărul comandant îşi putea conduce colega acasă, fără a se vedea acompaniaţi de cei patru body-guarzi. Deocamdată însă, mai aveau puţin de aşteptat, până ce directorul va rezolva situaţia. Putea însă Lucian scăpa fără a fi observat? Spre ghinionul lui, nu! Rapid se trezi înconjurat de o grămadă de fete, pierzând-o pe Lia din vedere. De data aceasta, fetele păreau decise să nu-i dea pace aşa de uşor; doreau, sub orice formă, ca el să le însoţească spre discotecă, doar era vineri seara, petrecerea era mare; protestele lui rămâneau zadarnice! Lia se încruntă nemulţumită! De ce oare trebuia să asiste mereu la scene de genul acesta? Nu se învăţase deloc minte? De altfel, la ce altceva se putea aştepta de la el, Don Juanul Institutului?! Nu trecuse încă sfertul de oră pus la dispoziţie de director, altfel ar fi plecat singură, să ia un taxi până acasă, lipsindu-se bucuroasă de compania body-guarzilor şi a lui... Nu dorea însă nici să rămână în acel loc!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!