Pentru Lucian şi Lia se aranjase totul şi-n acea seară; tânărul comandant îşi putea conduce colega acasă, fără a se vedea acompaniaţi de cei patru body-guarzi. Deocamdată însă, mai aveau puţin de aşteptat, până ce directorul va rezolva situaţia. Putea însă Lucian scăpa fără a fi observat? Spre ghinionul lui, nu! Rapid se trezi înconjurat de o grămadă de fete, pierzând-o pe Lia din vedere. De data aceasta, fetele păreau decise să nu-i dea pace aşa de uşor; doreau, sub orice formă, ca el să le însoţească spre discotecă, doar era vineri seara, petrecerea era mare; protestele lui rămâneau zadarnice! Lia se încruntă nemulţumită! De ce oare trebuia să asiste mereu la scene de genul acesta? Nu se învăţase deloc minte? De altfel, la ce altceva se putea aştepta de la el, Don Juanul Institutului?! Nu trecuse încă sfertul de oră pus la dispoziţie de director, altfel ar fi plecat singură, să ia un taxi până acasă, lipsindu-se bucuroasă de compania body-guarzilor şi a lui... Nu dorea însă nici să rămână în acel loc!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deci, să rămână în Institut câteva minute, cel mult un sfert de oră, aşa spusese directorul. Bun. De acord; să rămână. Asta îi convenea şi lui. Putea însă măcar să rămână liniştit? Nu, bineînţeles... Fetele parcă-l miroseau, sau îi ghiceau prezenţa; se văzu din nou încolţit de mai multe domnişoare, toate din Institut. Le cunoştea pe toate, deşi nu-şi amintea numele fiecăreia. Insistau să meargă cu ele la discotecă; discoteca Institutului, mai ales că era seară... Şi din nou această scenă se petrecu în faţa domnişoarei consilier Lia, spre dezavantajul lui. Ce jenant i se părea; lui... ei nu-şi putea da seama cum i se părea. Reuşi totuşi să scape din îngrămădeală, înainte de a se sfârşi sfertul de oră, iar Lia să plece singură, fără el şi body-guarzi. Timid, i se alătură. Îi era necaz că păţea mereu astfel, mai ales în prezenţa ei. Uşor ruşinat, se şterse cu batista de urmele de ruj lăsate de fete; nu era nevoie ca ea să-i spună că ar fi avut urme de ruj pe obraji, îşi dădea şi singur seama de acest amănunt inevitabil. O privi o clipă atent, suficient pentru a pricepe că era din nou furioasă; ochii ei albaştri scăpărau parcă scântei. De ce era oare furioasă?! Nu-şi dădea nici el seama! Dar nici ea. "Don Juan..." îşi repeta ea în gând, fără a spune nimic cu voce tare. Din fericire, nu păţise nimic uniforma lui. Acum ar fi avut alta de schimb; în navă, evident. Nu era însă nevoit să se înapoieze în navă, pentru a se schimba.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima ei bătea în ritm ameţitor şi i se făcuse mică de tot. Temătoare, îşi ridică pentru o clipă privirea albastră spre omul din faţa ei. Indiscutabil, era chiar directorul Institutului; dacă avusese vreo fărâmă de îndoială, aceasta i se spulberă de îndată ce-i zări chipul, acel chip al unui om încă tânăr, prezentabil, ba chiar frumos – după cum constată Lia. Directorul era brunet şi nici un firicel de păr nu-i albise câtuşi de puţin. Avea ochii căprui, tare expresivi, cu o privire intimidantă, dar în acelaşi timp blândă, care parcă-i aminti de cineva. Lia se încruntă! Unde mai întâlnise ea oare aceeaşi privire pătrunzătoare, ageră, ca de vultur? Desigur, la colegul ei, Lucian, Don Juanul Institutului şi preferatul directorului. Foarte probabil că i se părea ei doar, altfel nu-şi putea închipui ce legătură ar putea exista între Traian Simionescu şi colegul ei, Enka Lucian?! Alungă rapid acest gând, care i se păru banal şi imposibil.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ştii, ai avut dreptate...
Lucian: Am avut?! Bineînţeles că am avut; eu întotdeauna am dreptate! Însă... În legătură cu ce anume am avut dreptate, de data asta?
Lia: Cu Sid.
Lucian: Ah, Sid...
Lia: Chiar era îndrăgostit de mine. Ba încă mai este... Şi ştiu că m-ai avertizat că s-ar putea întâmpla astfel. Însă eu nu te-am luat în seamă, sub nici o formă. Nu credeam că mie mi s-ar putea întâmpla aşa ceva, credeam că deţin controlul absolut asupra situaţiei, însă m-am înşelat. Când l-am întrebat ce simte pentru mine, nu m-a putut minţi, a recunoscut totul, cu o sinceritate dezarmantă.
Lucian: Şi tu?!
Lia: Eu, ce?!
Lucian: I-ai răspuns sentimentelor lui, în vreun fel?
Lia: Nu, evident! Cum aş putea să-i fi răspuns?! Nu sunt îndrăgostită de el, absolut deloc. A trebuit să-i spun adevărul, oricât de dureros ar fi fost pentru el. Însă trebuia să fiu sinceră, nu l-aş fi putut minţi, n-ar fi fost corect faţă de el; nu puteam să-i dau speranţe false...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian ajunse în faţă. Privi spre Lia; ea era acolo... Îşi ridică privirea albastră şi-l zări; nu doar pe el, ci şi urmele de pe obrajii lui. Acum ea nu se mai gândi la titlul lui de "Don Juan", ci la faptul că urmele acelea l-ar putea dezavantaja în faţa Comisiei. Se încruntă uşor şi-i făcu discret un semn cu mâna, indicându-i obrazul ei. El nu pricepu deloc ce dorea ea; ştia bine că fetele nu-l sărutaseră deloc, aşa că nu încercă să se şteargă; nici măcar nu intenţiona acest lucru. Lia mai privi spre el şi repetă gestul, ceva mai insistent. "Ce naiba vrea să-mi arate? Sau să-mi spună? Sunt neobrăzat?! De ce oare? Doar pentru că am întârziat niţeluş?" se gândi Lucian şi ridică uşor din umeri, a nepăsare, apoi, nepricepând semnele ei, nu mai privi deloc spre ea. Într-adevăr, întârziase puţin, dar ce ştia ea? Tot nu era vina lui, în nici un caz! Şi nu-i convenea deloc faptul că ea-l considera neobrăzat, sau cum anume, doar ea ştia... Preşedintele Comisiei Disciplinare nu sosise încă. În schimb vicepreşedintele se afla acolo. Domnul Sever Forţan îşi ridică privirea spre sală şi-l observă pe Lucian.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Interesant! Ai putea aranja acelaşi lucru şi pentru mâine seară?
Lucian: Bineînţeles; dar cu o condiţie.
Lia: Care?!
Lucian: Să-mi permiţi şi mâine seară să te conduc până acasă, tot cu maşina directorului.
Lia: Bine, de acord.
Lucian: Ia te uită! Dacă ştiam că vei fi de acord atât de uşor, îţi puneam altă condiţie: Aceea de a-mi accepta prietenia.
Lia: În cazul ăsta, ai fi pierdut; ar trebui să-ţi fie clar că aş fi preferat compania celor doi body-guarzi.
Lucian: "Nemilosul" şi "Temutul"... Ar fi de preferat compania lor decât prietenia mea?
Lia: Da! Măcar poreclele lor exprimă clar ceea ce sunt ei; în cazul tău, "Don Juan" – nu e foarte relevant. Dar dacă te rezumi la partea cu condusul acasă, poţi avea şanse; numai dacă nu cumva ai pe altcineva în vedere pentru seara următoare...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Rikky iubeşte pe Lia; Rikky iubeşte şi pe şeful..." spusese papagalul pe neaşteptate; auzindu-l, ea se îmbujoră uşor, iar Lucian zâmbi doar, însă pasărea vorbitoare concluzionă: "Şeful o iubeşte pe Lia; şi Lia îl iubeşte pe şeful..." Aceste cuvinte ale papagalului îl derutară pe Lucian; ar fi vrut el să fie aşa! Inima lui începu să bată nebuneşte. Privi tăcut spre colega lui. Nici ea nu părea foarte liniştită, netulburată de acele cuvinte. Iar în acel moment, Lucian chiar n-ar mai fi ţinut cont de promisiunea făcută; cu siguranţă ar fi îmbrăţişat-o şi ar fi sărutat-o, dacă nu apărea doamna Valeria Stancu, mama ei. Ce moment nepotrivit îşi alesese şi dânsa pentru a ieşi din casă! Încet, vraja se risipi, ca un fum, ca un abur, iar domnişoara consilier nu află nici de data aceasta cum ar fi fost dacă Don Juanul Institutului ar fi procedat cu ea aşa cum îi povestiseră colegele ei despre el. Pe el, bineînţeles, nu l-ar fi incomodat cu nimic prezenţa poliţiştilor, a oamenilor din stradă, care încă îi fotografiau de zor, dar mama ei... Pe doamna Valeria Stancu n-o putea ignora!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian nu avea mult timp la dispoziţie, însă ştia că poate. Şi că va reuşi, pentru că nu era genul de om care să dea înapoi, să abandoneze încercările, fără a persevera. El nu ceda! Era ambiţios. Deci, totul părea a fi în favoarea lui; era, ca de obicei, favorizat. Nici nu se putea altfel.

citat din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era deja vineri, 08 iunie, ziua dinaintea sfârşitului de săptămână. Cei şapte tineri erau colegi de la începutul săptămânii; se cunoşteau ceva mai bine şi păreau a se acomoda unii cu alţii. În acea dimineaţă ajunseră la Institut înainte de ora 08.00, fiind însoţiţi de acasă de body-guarzi, doar până la intrarea în Institut. Dacă afară nu avea probleme, odată ajuns în interiorul Institutului, Lucian nu putea evita întâlnirea cu fetele, care nu-i dădeau pace. Îi reproşau că tot nu trecuse pe la discotecă. Avusese oare timp de aşa ceva? Nu prea! Şi chiar de ar fi avut, tot n-ar fi trecut pe acolo. Norocul lui că-n acea dimineaţă, nu Lia îl văzu înconjurat de domnişoare, ci simpatica blondă Maria; intră împreună cu ea în interiorul navei albastre. Între timp, dat fiind că mama ei, doamna Eleonora Stoica – medic veterinar, aflase rezultatele analizelor făcute lui Nero, blondina aduse şi-i înmână colegului ei noua reţetă necesară dulăului şi noile recomandări făcute de doamna Stoica. Lucian le aşeză cu grijă în buzunar, spunând că-i va lua câinelui tot ce-i era necesar; el avea mare grijă de Nero, nu-l neglija niciodată.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ziceai că o să mă scapi de body-guarzi.
Lucian: Da; în schimb, am să-ţi cer o favoare.
Lia: Favoare?! La ce te-ai gândit?
Lucian: Vreau să te rog să-mi permiţi să te conduc până acasă, cu maşina directorului; încă mai am cheile de la dânsul, mi le-a lăsat până pe 27 iunie. În plus, scap rapid şi de body-guarzii mei...
Lia: Să mă conduci până acasă? Nu cumva mă confunzi; cred că altcuiva doreai să-i faci această propunere... Spre exemplu, poate colegei noastre Maria, domnişoara blondă.
Lucian: Nu! Ce vrei să spui, de fapt?!
Lia: Doar n-ai de gând să susţii că ieri n-ai condus-o pe ea, cu aceeaşi maşină?
Lucian: Nu, n-am să te contrazic; dar cum aşa, mă urmăreşti?
Lia: Nici gând; v-am văzut ieri, nu ştii? Aţi trecut pe lângă mine.
Lucian: Aşa-i; n-ai vrut să vii şi tu cu noi.
Lia: Poate aş fi fost în plus; v-aş fi încurcat.
Lucian: Tu nu ne-ai fi încurcat deloc; de acest aspect s-au ocupat cei patru body-guarzi care ne-au însoţit tot drumul.
Lia: De ce n-ai scăpat şi de ei?
Lucian: N-am vrut.
Lia: Dar acum, de aceştia, cum şi de ce ai de gând să scapi?
Lucian: Hai cu mine!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ceilalţi, colegii noştri, ştiu că găteşti?
Lucian: Nu cred. Adică, nu toţi.
Lia: Vrei să spui că Alex şi Nis au habar de acest lucru?
Lucian: Ei doi, cu siguranţă, da. Ştiau de mult timp.
Lia: Ciudat! N-au spus niciodată nimic despre asta.
Lucian: Poate pentru că nici nu i-a întrebat nimeni nimic în acest sens.
Lia: Aşa-i. Îi serveai des pe Terra?
Lucian: Ori de câte ori se ivea ocazia. Însă Nis, de obicei, când venea la mine, în vizită, mânca o grămadă de dulciuri.
Lia: Din partea lui, era de aşteptat. Aveai întotdeauna suficiente dulciuri?
Lucian: Suficiente pentru el, nu cred, însă, de obicei aveam întotdeauna, destule; îmi plăcea să fiu pregătit, pentru orice eventualitate. Dar Nis tot mă lăsa fără dulciuri...
Lia: Şi atunci îi plăceau tot aşa de mult?
Lucian: Mai şi întrebi? Evident! Altfel cum?! Cred că el întotdeauna a fost aşa, de când se ştie şi nici nu dă semne că s-ar schimba.
Lia: Ai dreptate. E incorigibil.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Hai, domnişoară, te rog, urcă.
Lia: Poftim?! Nu, mulţumesc, mai bine nu.
Lucian: Şi totuşi, domnişoară... Te pot duce până acasă, doar e în drum. Vezi doar... Toarnă cu găleata.
Lia: Bine, dar...
Lucian: Nu sunt deloc supărat pe dumneata, din cauza reclamaţiei.
Lia: Şi totuşi, îmi vorbeşti cu "dumneata" şi cu "domnişoară".
Lucian: Ai vrea altfel?
Lia: Da; aşa cum ne-am înţeles, ar fi mai bine.
Lucian: Fie. Atunci, te rog, Lia... Deocamdată, încă mai suntem colegi şi nu sunt supărat pe tine.
Lia: Credeam că eşti.
Lucian: Aşa ţi s-a părut?
Lia: Nu; aşa ar fi trebuit.
Lucian: Să zicem că nu sunt supărăcios. Nici răzbunător. Dacă vrei să mergi cu mine, te rog să urci mai repede în maşină; ne udă ploaia prea rău. Sau cel puţin, hotărăşte mai repede ce vrei de fapt.
Lia: Bine. Merg...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind-o pe doamna Ristea, Lucian îşi aminti groaznicele cuvinte pe care i le spusese Dianei Enka şi se întristă. Culmea! Cum să plece liniştit pentru următorii cel puţin 13 ani, după ce-i adresase asemenea vorbe? Şi încă nici nu lămurise situaţia cu ea până acum. Dar el era comandantul misiunii; aşa aflase de la director. În plus, "Pacifis", nava lui... Să rămână acasă nu se putea, era exclus, mai ales de când era sigur că şi domnişoara psihiatru Lia îi va fi colegă; oricum şi înainte de toate acestea era hotărât să meargă până la capăt. Şi atunci? Varianta plecării, solidă, rămânea valabilă pentru el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: "Nemilosul" şi "Temutul"... Ar fi de preferat compania lor decât prietenia mea?
Lia: Da! Măcar poreclele lor exprimă clar ceea ce sunt ei; în cazul tău, "Don Juan" – nu e foarte relevant... Dar dacă te rezumi la partea cu condusul acasă, poţi avea şanse; numai dacă nu cumva ai pe altcineva în vedere pentru seara următoare...
Lucian: Te referi la Maria?
Lia: La ea sau la oricare alta...
Lucian: Prefer compania ta; fără body-guarzi.
Lia: Se pare că eşti norocos; obţii ceea ce îţi doreşti.
Lucian: De obicei, da; pentru că sunt perseverent, nu mă las învins aşa de uşor... Cât despre seara trecută, cu Maria...
Lia: N-am nevoie de explicaţii.
Lucian: Dar eu vreau să-ţi explic.
Lia: Deci, de la ea ai papagalul?
Lucian: Da; mi l-a lăsat mie... E tare drăgălaş. Şi mi l-a lăsat doar pentru că aşa a vrut el, Rikky. Dacă nu crezi ceea ce ţi-am spus, poţi chiar verifica.
Lia: Nu-i nevoie.
Lucian: Doar dacă nu mă crezi.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu după mult timp, tânărul comandant, cu papagalul său pe umăr, se afla din nou la volanul maşinii albastre; pe bancheta din spate stăteau cei doi body-guarzi. Dar Lucian îndreptă maşina spre ieşirea din oraş; mergea la Institut. De ce? Nu-i era nici lui foarte clar de ce, dar simţea nevoia de a-l vedea pe director, de a-l avea aproape, de a-i vorbi. Steaguri tricolore fluturau în adierea vânticelului cald de vară. Poarta Institutului se deschise imediat pentru maşina albastră, dar înainte de a fi intrat, cei doi body-guarzi coborâră. Lucian opri maşina la locul ei; acesta nu era ocupat. Nu-l anunţase pe director de sosirea lui, dar spera să-l găsească acolo, deşi era posibil ca dânsul să fi plecat pe undeva. Dar Lucian nu renunţă la ideea de a-l căuta. Se opri doar în faţa uşii pe care scria "Director", ciocăni discret şi intră fără a mai aştepta vreun răspuns. Directorul era acolo, la biroul său. Îşi aranjase singur hârţoagele; acum le completa, nu mai avea mult până să le termine. Vru să reproşeze ceva noului sosit, dar când îşi ridică privirea şi-l zări pe favoritul său, îi zâmbi îngăduitor.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian o duse până acasă, mulţumită lui, din nou fără body-guarzi. Coborâră, el deschizându-i atent portiera. Îşi luă apoi rămas bun, sărutându-i uşor mâna, spunându-i, cu acel surâs al său "noapte bună, colega". Lia-i răspunse timid, deşi parcă ştia că pentru el noaptea ce va urma nu va fi deloc prea bună, tocmai din cauza ei. Constată însă că el nu era deloc aşa cum îl caracterizaseră fetele, colegele ei, ci cu totul altfel, diferit de ceea ce s-ar fi aşteptat ea. Nu se purta deloc vulgar, ci dimpotrivă, era tare amabil, galant. Rămase din nou plăcut surprinsă că nu era vulgar, dar tristă din cauza acţiunii ei din acea seară. Îl urmări puţin cu privirea, doar până ce el porni maşina înapoi, spre Institut, apoi fugi repede în casă. Nu se opri să-şi salute părinţii, care o priviră nedumeriţi, nu-şi luă pisoiul gri în braţe, ci se îndreptă grăbită spre camera ei, unde intră şi se închise, trântindu-se pe patul moale, cu lacrimi în ochi. Uimită de comportamentul fiicei sale, Valeria Stancu porni îngândurată spre camera ei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Eu... Uff... Chiar am interpretat greşit, totul. Dar în acele momente nu mi se părea că aş greşi.
Lia: În seara aceea, când ne-ai văzut împreună, la acel restaurant, a fost pentru ultima oară când am luat cina împreună cu el, a fost ultimul weekend pe care l-am petrecut împreună.
Lucian: Asta înseamnă că după acea seară, nu l-ai mai întâlnit deloc?
Lia: Chiar deloc, nu... L-am mai întâlnit, însă doar în scopuri strict profesionale, de luni până vineri inclusiv, de la ora 14.00 până pe la 19.00-20.00, cu excepţia săptămânilor în care aveam şedinţe la bordul navei; la acele întâlniri zilnice la care ar fi trebuit să participi şi tu, însă tu ai absentat în această perioadă, în mod intenţionat.
Lucian: Ştiu. Şi îmi cer scuze, însă... Nu cred că mă simţeam în stare să iau parte la acele întâlniri.
Lia: De ce?
Lucian: De ce...?! De ce l-ai sărutat, atunci? Explică-mi, de ce?!
Lia: De ce te interesează?
Lucian: Pentru că... Mă interesează! Ce-a fost acela?! Un ultim sărut, de adio?
Lia: Nu, deloc...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Nu... Nu mi-e frică de tine! Nici de întuneric. Nu mi-ai putea face nimic. Nu eşti periculos. Şi am încredere în tine.
Lucian: Nu-i adevărat! Doar mai înainte ai spus că...
Lia: Am greşit. Nu trebuia să fi spus aşa ceva. Nu ştiu de ce mi-a scăpat... Dar am încredere în tine, Luci. Doar nu m-ai salvat pentru ca să-mi faci ceva rău. Tu nu eşti aşa...
Lucian: Ah, da?! Nu sunt aşa? Dar cum? Cum altfel? Hmm?! Hai, spune! Cum sunt?! Un Don Juan, nu-i aşa? Doar tu spuneai mereu acest lucru... Şi nu crezi, domnişoară Mata Hari, că e cam periculos să te afli singură, blocată într-o peşteră întunecoasă, împreună cu un Don Juan?! Ce zici?
Lia: Încetează! Ce vrei să faci? Să mă sperii? Nici o şansă, Don Juan! Nu mi-e frică de tine!
Lucian: Poate c-ar trebui... Gândeşte-te: Don Juan şi Mata Hari; ce cuplu formăm... Interesant! Nu?!
Lia: Nu suntem deloc un cuplu!
Lucian: Dar am putea fi, unul celebru!
Lia: Nu, n-am putea fi! Mata Hari nu s-a întâlnit niciodată cu Don Juan; au trăit în epoci diferite.
Lucian: S-a întâlnit acum, în epoca asta.
Lia: Încetează cu tâmpeniile astea! Ce vrei să-mi demonstrezi?! Că ai fi încă periculos? Nu te cred, Don Juan! Eu nu sunt Ly! Nu mă las păcălită aşa uşor...
Lucian: Nu, nu eşti Ly, tu eşti Mata Hari...
Lia: Tocmai... Cu mine nu-ţi merge!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nici nu-i nevoie să te transformi într-una dintre admiratoarele mele; sunt destule altele.
Lia: Am observat. Şi se pare că nu poţi scăpa de "probleme". Poate ai avea nevoie de protecţie chiar şi-n Institut; de ce nu-i propui directorului să-ţi asigure protecţie non-stop; chiar şi când dormi? Dânsul s-ar ocupa imediat de acest lucru şi ar rezolva problema cât ai bate din palme.
Lucian: Ah, nu, nici chiar aşa. Domnişoarele acelea erau doar...
Lia: Admiratoarele tale din Institutul nostru? Presupun, doar o parte din ele...
Lucian: Nu tocmai; sau poate... Dar n-am nevoie de protecţie împotriva lor.
Lia: Sigur; cum să nu?! Am observat... Te descurci foarte bine şi singur.
Lucian: Poate nu mă descurc atât de bine, dar...
Lia: Vezi?! A fost o decizie greşită să fie numit în funcţia de comandant al misiunii noastre tocmai Don Juanul Institutului, adică tu.
Lucian: O decizie greşită?! Aşa crezi?

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Păi, şefu', presupunând că Lia ar fi rămas pe Terra când am fi plecat noi în misiune, tu ce-ai fi făcut?
Lucian: Lasă presupunerile, Nis! Pentru că, în cazul tău, nu-i deloc o simplă presupunere, este un fapt real. Pentru că tu ai plecat, iar ea a rămas acolo; nu poţi nega acest lucru.
Nistor: Ştiu... Şi totuşi, ce-ai fi făcut în acest caz?
Lucian: În primul rând, Nis, Lia nu-mi era deloc prietenă atunci, iar ca o altă mare diferenţă, ea avea 20 de ani, nu 16! E adevărat că şi atunci eram îndrăgostit de ea, dar în nici un caz nu i-aş fi cerut să mă aştepte timp de 13 ani. Nici ea nu mi-ar fi promis aşa ceva, deşi, practic, în cazul ei, n-ar fi fost ceva imposibil, sau greu de realizat. Însă nu se pune problema; Lia e aici, în timp ce prietena ta nu este aici, ea a rămas pe Terra. Dacă era cu noi, altfel se prezenta situaţia. De ce n-ai spus înainte de plecare că ai o prietenă? Poate rezolvam într-un fel şi o luam şi pe ea cu noi. În loc de şapte, am fi fost opt, nu era ceva imposibil. De ce-ai tăcut?
Nistor: Crezi că se putea, şefu'?
Lucian: Bineînţeles. La nevoie, se putea rezolva într-un fel situaţia.
Nistor: Nu cred, şefu'. Adela nu numai că era minoră la data lansării sau că nu lucra în cadrul Institutului nostru, ea nici măcar nu învăţa acolo. Şi nu erau acceptaţi ca membrii ai echipajului minori din afara Institutului. Nici măcar minori din cadrul Institutului.
Lucian: Totuşi, în asemenea cazuri de excepţie, poate s-ar fi ajuns la un compromis, în final. Asta pentru că tu erai unul dintre membrii de bază ai echipajului şi nu se dorea pierderea sau înlocuirea ta. Sau, altfel spus, organizatorii misiunii noastre nu doreau ca tu să renunţi la această misiune şi să te retragi definitiv din echipaj. Deci, practic, ca membru de bază al echipajului, ai fi putut ridica pretenţii, iar cei ce se ocupau de organizarea misiunii, printre care se număra, evident şi dom' director, aveau datoria de a-ţi îndeplini aceste pretenţii.
Nistor: Serios, şefu'?! Nu ştiam...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Tu de ce-ai mai rămas?
Lucian: Eu?! Bună întrebare... Într-adevăr, oare de ce? Doream doar să-ţi propun să mergem împreună, după ce o vei vedea şi tu pe domnişoara Petra.
Lia: Împreună?! Rămâne de văzut, comandante!
Lucian: Ai putea să... Să-mi evaluezi activitatea.
Lia: După ce va începe misiunea; până atunci, nu încă.
Lucian: N-ar strica să începi mai din timp.
Lia: Poate...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!