Ecou de disperare

Trăim într-o lume (ciudat) nedialectică,
Sfâşiată de eruptive antagonisme radicale;
Pâlnia sorţii ne toarnă umbre fără frică,
Sufletele se zbat în suferinţe capitale.

Prin valul tot mai tulbure-al vieţii ce pare
O lacrimă mult prea sărată care clocoteşte,
Ordinea lumii e-o sclerozată întruchipare
A suferinţei ce existenţa ne-o vămuieşte.

Dinţii hulpavi ronţăie-n temelia vieţii,
Copiii lumii decontează o viaţă decadentă,
Bursa neagră s-a premutarisit în intersecţii,
Evoluţia pe scara degradării este inerentă.

În politica aservită, azi, se complac
Oameni fără caracter sau repetenţi.
Ei fac şi regula şi jocul, după bunul plac;
N-au cum să fie drepţi şi transparenţi.

Realitatea-i o junglă leproasă, sălbatică şi tristă,
Ne risipim existenţa în ameninţătoarele-i confuzii,
Fărădelegea a devenit subiect doar pentru revistă,
Nu şi pentru justiţia care ne livrează numai iluzii.

Natura însăşi e-un ecou de disperare,
Totul în jurul nostru se chinuie să moară,
Trăim într-un blestem de cruntă nepăsare;
Ne batem joc de tot ce, încă, ne-nconjoară!

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepăsare

Ne vindem pruncii încă nenăscuţi,
Şi sufletul vandutu-l-am demult.
Călcăm pe oameni ca pe nişte punţi,
De Dumnezeu nu-i frică pe pământ.

Lovim părinţii care ne-au crescut
Şi-i alungăm din casele muncite.
Noi, sufletul la diavol l-am vândut,
În flăcări el a ars a noastră minte.

Ne batem joc de tot ce ne-nconjoară,
Natura-i un ecou de disperare,
Indiferenţi, lăsăm în jur să moară,
Trăim într-un ocean de nepăsare.

poezie de Adriana Paula Huţanu
Adăugat de Adriana Paula Huţanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căciuleala

Ne căciulim la-nalte porţi, de parc-am fi cei de pe urmă
Şi ne târâm umili, pe brânci, să ni se-arunce vreo fărâmă,
Sau poate-o pară mălăiaţă, atât mai au de aruncat;
Străinul nu ne dă nimic, de n-are inmiit de luat.
Aleşii noştri doar pozează în oameni buni şi înţelepţi,
Nu sunt decât marionete, ce iau poziţie de drepţi.
Când din afară se dictează că trebuie-n genunchi să stăm,
Ei n-au curaj să protesteze şi fruntea să ne-o ridicăm.
Se fac eforturi disperate din alte părţi şi de la noi
În evul mediu să ne-arunce, să ne târască în noroi.
Iar guvernanţii inventează modele româneşti, trăsnite,
Din ce în ce mai păguboase şi toate spre eşec sortite.
Iar când doresc să împrumute de pe la alţii câte-o cale,
Ca nuca prinsă în perete, efectu-acesta vezi că-l are.
Se bat cu pumii-n piept şi urlă că vor doar legea să domnească
Şi transparent să fie totul, pe cei de jos să-i ocrotească.
Politica e azi făcută de şmecheri sau de repetenţi,
Ei fac şi regula şi jocul, n-au cum să fie transparenţi.
Constaţi că legea nu domneşte, ci legea domnului cel tare,
Alesul domn e azi stăpânul, el este tartorul cel mare
Şi a uitat c-a fost ales pe voi, cei mulţi, să vă slujească,
El trage jar pe turta lui, grăbit să se îmbogătească,
Iar voi, sărmani şi oropsiţi vă războiţi cu sărăcia,
Un colţ de pâine să găsiţi, când ei despoaie România.
Doar bunul Dumnezeu mai poate, un pic de milă de mai are,
Să readucă-n voi speranţa, dorinţa de a sta-n picioare.

poezie de Mariana Dobrin din Ţara lui Papură-Vodă
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visând într-o lume diferită

Uneori suntem un pic naivi
trăim într-o lume imaginară,
care pictează cum copiii sunt neajutoraţi,
pentru că ei nu cunosc ipocrizia
şi nu au scuturi pentru a se proteja.
Ei sunt sensibili, vulnerabili,
visând într-o lume diferită,
liberă, afară din această cutie.
Fără prejudecăţi,
fără nebunia celor mari.
Uneori sunt atât de fragili
de ţi se rupe inima într-o mie de bucăţi.
Copiii au mult de învăţat,
cum trebuie să repare
tot ce alţii au distrus fără milă.
Adunaţi-vă şi de fiecare dată când se vor gândi
rămâne o cicatrice în plus, în suflet.
Asta îi face să fie mai preţioşi şi mai puternici,
uşor determinaţi pentru a face dreptate,
într-o lume atât de imperfectă.

poezie de Eugenia Calancea (10 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priviţi existenţa, cu întreaga ei abundenţă. De ce este nevoie de atât de multe flori în întreaga lume? Trandafirii ar fi fost suficienţi. Existenţa este însă abundentă - milioane şi milioane de păsări, milioane de animale, totul există din abundenţă. Natura nu este ascetică, ea dansează pretutindeni: în valurile oceanului, în zborul păsărilor. Ea cântă peste tot - în vântul care trece prin ramurile pinilor, în ciripitul păsărilor... De ce este nevoie de milioane de sisteme solare, fiecare sistem având milioane de stele? Nu pare să existe niciun motiv care să justifice existenţa lor, în afara faptului că această abundenţă este în însăşi firea existenţei, această bogăţie este însăşi esenţa ei; existenţa nu crede în sărăcie.

Osho în Viaţa este aici şi acum
Adăugat de Andreea Trifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place în antiteză

Îmi plac oamenii care răsucesc cuţitul în rană,
Şi se bucură în sine, la a altui dramă.
Nu am pretenţia de a plânge cot la cot cu mine,
Dar nici nu purta "masca suferinţei". Nu te prinde bine.
Imi place societatea care ne distribuie un rol,
Şi tot ea, ne etichetează ca fiind un "bun actor".
Îmi place, când unul e colacul de salvare pentru toţi,
Iar restul, îl încarcă cu povară şi-l face negoţ.
Îmi place, când fiecare îşi vede de el,
Acceptă să fie partaş la un joc mişel.
Imi place cum pionii se mută,
Nu în terenul celui ce joacă murdar,
Se face şah-mat, tot în spaţiul curat.

Îmi plac şi cei care se ascund sub scutul puterii,
Ca apoi, pe timp de furtună, să fie la nivel cu zgomotul durerii.
Imi plac şi cei care fug după funcţii şi renume,
Iar când totul se sfârşeşte, rămân doar simpli oameni pe lume.
Îmi place timpul, cum ne arată regulile de joc,
Să-ţi înfrunţi temerile şi să nu priveşti înapoi.
Îmi place cum unul pe altul, încearcă să se scoată,
Comanda e de la nivel înalt, de la cel cu inimă neagră.
Îmi place, iar acum nu mai e în antiteză,
Că într-un final, binele va fi cel ce va cuteza,
Îmi plac cei care afişează un caracter slab,
Ca apoi, să construiască ziduri cu cărămizile ce l-au dărămat.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am început să fac un exerciţiu nou în această săptămână. Am încercat sa privesc întreg tabloul al vieţii de zi cu zi fără să mă văd doar pe mine ca personaj activ. Am văzut o lume de oameni egoişti; Grăbiţi să luăm trenul, să mergem la muncă, grabiţi să ne cumpărăm maşini luxoase şi haine scumpe, rujuri care ne etichetează fix precum nişte complexate care nu işi cunosc valoarea şi care nu îşi inteleg rostul pe acest pamant, nu suntem frumoşi oricum ne-am imbraca, nu suntem buni oricât am încerca să nu facem rau cuiva pentru ca noi pur si simplu nu aducem folos lumii, nu ne pasă de ce este în jurul nostru, nu asta reprezintă bunătatea si compasiunea si iubirea. Suntem doar o adunătură de oameni egoişti care se calcă în picioare. Nu suntem spirituali dacă folosim spiritualitatea pentru scopurile noastre şi dacă nu ne ajutam sa construim o realitate în care sa aibă rost să trăim.

Nicoleta Petre
Adăugat de Nicoleta Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunoaştem deci existenţa şi natura finitului, pentru că suntem finiţi şi de aceeaşi mărime cu el. Cunoaştem existenţa infinitului, dar nu-i cunoaştem natura pentru că el are mărime ca şi noi, dar nu e mărginit ca noi. Dar nu cunoaştem nici existenţa, nici natura lui Dumnezeu pentru că nu are mărime, nici margini. Numai prin credinţă îi putem cunoaşte existenţa, iar prin har îi vom cunoaşte natura. Or, am arătat de multe ori că poţi cunoaşte un lucru fără să-i cunoşti natura.

Blaise Pascal în Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între alte daruri mari pe care ni le-a făcut natura se numără şi acela de a fi scos din orice moft rândul necesităţilor. Numai ceva inutil îngăduie alegerea: "Asta nu-mi convine, cealaltă e prea puţin elegantă, asta nu-mi place cum arată." Cel ce a creat universul şi ne-a dat legile vieţii s-a îngrijit ca noi să supravieţuim, nu să trăim cu mofturi: tot ce ne trebuie pentru a trăi este gata şi la îndemână; plătim însă cu multe chinuri şi suferinţe faptul de a ne satisface dorinţele. Să ne folosim, deci, de acest mare dar al naturii şi să ne gândim că meritul ei cel mai de seamă constă în faptul că putem lua fără greutate tot ceea ce ne este necesar.

citat celebru din Seneca
Adăugat de Traian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Babylon

tragedia veritabilă a omului contemporan
este discreditarea tragicului prin indiferenţă
veritabilă de asemenea
este combinaţia dintre nevoie şi insuficienţă
soluţia mereu omnipotentă
este virulenţa
în ecuaţia determinismului
valenţa
creează nonvalori
căutătorii de comori
descoperă incompetenţa

certitudinea infailibilă a sufletelor noastre ruginite
este colecţia de vise necitite
preludiul este salvarea unei lumi inerte
doar morţile sunt certe
şi grăbite

incoerent
omul se zbate în angoasa cuaternară
evoluţia pe scara degradării este inerentă
relativitatea ne înconjoară
doar decăderea-i soluţia stringentă

ne contemplăm perfecţiunea
în oglinzi opace
în cursa vieţii
gloata se complace

ne căţărăm pe vârfuri de iluzii
păşim pe trepte de noroi
ne pierdem vieţile-n confuzii
noi am uitat
cum să murim eroi

şi au rămas doar frunze
şi strigoi

poezie de Ionuţ Caragea din Delirium Tremens (2007)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se umple lumea de neologisme

Trăim mai abitir seisme
Decât în vremile primare
Se umple lumea de neologisme
Şi limba romilor, dispare

S-a resemnat Veneţia din veac
Şi sfinxul moare cu-ncetinitorul
Curg relele ca dintr-un sac
Şi nu ştim ce ne-aduce viitorul

Suntem de stele mai aproape
Dar şi mocirla e cu noi
În care vin să ne îngroape
Străini cu sufletele sloi

Se poluează mările de oameni
Se sinucid balenele pe maluri
Se vând în stradă false idealuri
Şi nu mai ai cu cine să te-asameni

A intrat deşertul în oraşe,
Pătrunde-n casă şi pătrunde-n noi
Dincolo de templele incaşe,
Se profilează chipuri de strigoi

La bursa neagră numai droguri, arme
Copiii lumii nu au calorii
La cârma vieţii noastre, alt jandarm e
Şi noi elaborăm doar teorii

Unul după altul, cataclisme
Mâine ce ne mai aşteaptă oare?
Se umple lumea de neologisme
Şi limba romilor, dispare

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lume se vorbeşte de fapt numai despre limitare intelectuală ori estetică sau despre acele lucruri indiferente, de care se interesează cel mai adesea lumea; căci tocmai acesta este spiritual lumii, acela de a conferi o valoare infinită unor chestiuni indiferente. Perspectiva lumească se agaţă mereu de diferenţa dintre un om şi altul, ea nu are, după cum nici nu era de aşteptat (pentru că a-l avea înseamnă spiritualitate), simţul a ceea ce este necesar şi, de aceea, nu are înţelegere nici pentru limitare şi mărginire, care constau în a te fi pierdut pe sine, şi anume nu prin volatirizarea în infinit, ci prin aceea că omul a devenit cu totul şi cu totul limitat, şi în loc să fie un sine, a devenit un număr, adică încă un om, încă o repetiţie....

Kierkegaard în Vinovat? Nevinovat?
Adăugat de O.D
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mai mulţi dintre noi, care trăim azi pe Terra, am pierdut această legătură cu Eul nostru adevărat, această stare a fiinţei în care nu ne temeam să abordăm ceea ce este posibil şi să tindem către stele. Nu ştim cine suntem. Ne-am transformat în oameni care se comportă egoist, mânaţi de frică şi de durere. Acest comportament nu reflectă natura noastră esenţială, este o consecinţă a rănilor pe care le-am suferit pe măsură ce am părăsit inocenţa cu care ne-am născut şi am călătorit prin viaţă. Doar oamenii care suferă pot provoca suferinţa. Doar oamenii cu inimile închise pot acţiona într-un mod lipsit de iubire. Suntem cu toţii conectaţi la un nivel invizibil. Vindecându-te pe tine, ajuţi la vindecarea lumii. Lucrând la tine pentru a-ţi atinge potenţialul maxim, devii model pentru ceilalţi şi îi motivezi să urmeze această cale.

citat din Robin Sharma
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văd oameni revoltaţi că roboţii înlocuiesc multe job-uri pe care le au acum oamenii. "Vaaai, ajungem să trăim între roboţi!" Noi trăim deja într-o lume în care oamenii sunt roboţi. Mă întreb cum de nu se revoltă aceşti oameni atunci când un om merge 12 ani la şcoală, apoi mai câţiva la facultate şi apoi îşi petrece 10-12 ore pe zi vânzând la Kaufland, sau făcând munci care îi irosesc, unii poate pentru tot restul vieţii. Da, milioane de job-uri vor dispărea peste noapte şi vor fi înlocuite de tehnologie, inteligenţa artificială şi roboţi. Multe din job-urile pentru care facultăţile îi "pregătesc" azi pe tineri nu vor mai exista în 5-10 ani. Asta lasă loc job-urilor şi ocupaţiilor care necesită ceva ce Ai-ul, tehnologia şi roboţii nu vor avea prea curând: suflet. Şi dacă psihologia este la origini ştiinţa despre suflet, pregăteşte-te pentru o lume în care psihologia şi vocaţia sunt noua religie.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o iluzie...

De când ne naştem şi până dispărem, trăim o viaţă
de iluzii
Suntem tentaţi de multe ori să ne complăcem în confuzii
Avem în noi o genă anume, de la strămoşi e moştenită
Şi încercăm, să evadăm dintr-o perioadă deja trăită

Am vrea să fim artişti de cinema sau poate sportivi
de performanţă
Trăim o veşnică iluzie, fără să vrem, cu multă nonşalanţă
Privim şi admirăm un mare pianist, şi ne visăm
cântând cu sala plină
E o iluzie ca multe altele ce am trăit, doar noi suntem
de vina

Ne facem planuri despre cum averi s-acumulăm,
trăim o stare de adicţie
Suntem orbiţi, suntem confuzi, nu ne mai pasă nici
de dicţie
Ne îmbrăcăm ca nişte clovni, cu haine în care parcă
suntem goi
Suntem in ton cu moda, o altă stare de iluzie,
ne îmbrăcăm de la gunoi

Ne facem planuri, acumulăm averi pentru nepoţi
Cu toate că ce-avem acum, e suficient pentru noi toţi
Şi am adus în astă lume tot mai puţină hrană spirituală
Suntem preocupaţi în mod curent prea mult de
partea materială
 
Dacă am fost săraci, acum cu disperare vrem să fim
bogaţi
Dacă în foame şi întuneric am trăit, acum părinţi şi fraţi
Suntem înverşunaţi să-i depăşim pe toţi, trăim o altă
stare de confuzie
Nu vreau eu sfaturi să vă dau, dar credeţi-mă,
e o iluzie

Tot ce-ai construit, ai disperat, clipe de stres tu ai
acumulat, ai fost neliniştit
Căzut pe gânduri, nici nu mai ştii ce a fost bine sau
unde ai greşit
Ai existat ca o clipită ce se zbate între eternităţi,
fără să ai mai multe vieţi
Acum în faţa voastră recunosc, că am trăit
Doar o iluzie...
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O rugăciune a lui Moise Psalm 90

Am găsit la Tine loc de adăpost
Neam de neam venit-a să se-nchine Ţie
Dumnezeul nostru totdeauna-ai fost
Dintr-o veşnicie până-n veşnicie.
În ţărână, Doamne ne întorci zicând:
"Fiilor, la Mine e speranţă iară,
Ce sunt anii voştri? - Nici măcar un gând
Şi să fie-o mie, umbră o să pară..."

Ca un vis îi mături, cum e-o zi de ieri,
Ca o strajă-n noapte-s anii pentru Tine
Dimineaţa creştem, noaptea nicăieri
Nici un pas pământul nu-l mai poate ţine.

Ne uscăm ca iarba de mânia Ta
Într-o clipă şters-ai tot ce-nseamnă viaţă
Că fărădelegea nu ne-o vei ierta
Şi ascuns păcatul Tu ni-l scoţi în faţă.

Ca un sunet anii se perindă rari
Poate să ajungă şaptezeci sau poate
Şi mai mult să fie pentru cei mai tari
Fiecare viaţă Domnul o socoate.

Şi cu care lucru ne-am putea mândri?
Totul e durere, trudă, suferinţă
Cine să ia seama cum ar trebui
Când suntem de-îndată duşi în nefiinţă?

Nu mai sta departe, Doamne, Te rugăm
Vino şi ne-nvaţă, tuturor ne spune
Anii vieţii noastre cum să-i numărăm,
Satură-ne, Doamne, doar cu fapte bune.

Schimba-ne făptura, dă-ne bucurii
Tot atâtea zile câte-au fost cu jale
Fă-ne lângă Tine să trăim ca fii
Să-nalţăm spre ceruri rugi şi osanale

Cu bunăvoinţă, Doamne să priveşti
Şi cu îndurare să ne ierţi Preasfinte
Dumnezeul nostru pe vecie eşti
Şi cu slavă multă Te cinstim, Părinte!

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul dimineţii

Deşi rânduiala lumii pare-mbrăcată-n ceaţă,
Sunt cuprins de farmecul vieţii, oricum ar fi,
Născându-mă câte puţin în fiecare dimineaţă,
Chiar dacă devin sclavul ei pentru încă o zi.

Când divina-mbrăţişare de lumină-mi răsfaţă
Trupul predestinat veşniciei spre-a se jertfi,
Deşi rânduiala lumii pare-mbrăcată-n ceaţă,
Sunt cuprins de farmecul vieţii, oricum ar fi.

Luându-mi povara nopţii de pe umerii nomazi,
Binecuvântarea dimineţi-mi slujeşte de povaţă:
Cum să ţin făgăduinţa soarelui în fiecare azi
Şi cum să mă-ndrăgostesc mai abitir de viaţă,
Deşi rânduiala lumii pare-mbrăcată-n ceaţă.

rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim într-o lume în care, când eşti prosper şi bine hrănit, poţi avea sentimentul că totul e relativ, că toate valorile sunt consensuale şi negociabile. Că valori umane ca mila, suferinţa, credinţa, dragostea chiar, nu sunt altceva decât patetisme ieftine sau clişee culturale de mult uzate. Că arta este ironie şi experiment perpetuu, joc cu concepte la rândul lor negociabile. Că Dostoievski este un mare scriitor pentru că un număr de oameni au decis acest lucru printr-un fel de vot (fie el şi cenzitar). E o lume a spectacolului şi-a virtualităţii, a depeizării şi-a selecţiei naturale în toate zonele imaginabile: supravieţuiesc acele branşe ale ştiinţei care atrag mai multe fonduri pentru cercetare, acele genuri de filme care aduc mai mult profit, acele tipuri umane care se adaptează mai bine lumii uşoare, vesele şi apocaliptice prin care trecem ca-n vis.

Mircea Cărtărescu în Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama pământul...

Mi s-a spus adesea
că e nevoie de totul
pentru a face o lume...
dar uităm de multe ori
că este nevoie de o lume
pentru a face totul!
Prea mulţi oameni uită de asta
şi dispreţuiesc
acest leagăn al vieţii
atât de frumos,
acest pământ hrănitor
ca o mamă a tuturor
care ne sprijină câte un pic
în fiecare zi a vieţii noastre,
iar în adâncul inimii noastre
acest sentiment ne îndeamnă
şi ne conduce să trăim veşnic
în pasiune, în armonie
şi cu dorinţa de a iubi pur şi simplu.

poezie de Eugenia Calancea (27 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transformare

Susură prin munte, un izvor,
Se aruncă-n lume, călător,
A plecat de sus, din înalt,
S-a lăsat în vale, în neant.

Vesel şi zglobiu, nu se teme,
Se va-ntoarce-aici, dup-o vreme,
Limpede, senin, ca o joacă
Pleacă înspre vale, să se-ntoarcă.

Se-mpleteşte-n cale cu un pârâiaş,
Fratele mai mare, mai poznaş,
Iar la confluenţă se învolburează
Când se-adună-n braţe şi dansează.

Merg îmbrăţişaţi spre un râu
Şi se-ncing tustrei într-un brâu,
Duc cu jocul lor, în aluviu,
Bucuria vieţii, într-un fluviu.

Hora s-a lărgit, pe sub soare,
Drumul se sfârşeşte, într-o mare!
Arşiţa-i ridică, într-un nor,
Noru-i poartă iarăşi, la izvor.

Ăsta-i ciclul vieţii, de nu ştim,
Am crezut că viaţa e ca să murim
Şi că am venit doar să procreăm,
Însă nu ne ducem, noi ne transformăm!

Din sămânţă-n floare, din crenguţă-n pom,
Apoi, din iubire, în copil, în om,
Din puştanii veseli devenim adulţi,
Mai albim puţin şi suntem cărunţi.

Singuri am venit! Ne iubim... în doi,
Învăţăm cu timpul, cum să spunem, noi!
Ne-nvârtim în cercuri şi uităm, desigur,
Că plecăm spre moarte, câte unul, singur.

Suntem ca izvorul care se transformă,
Doar că nu-nţelegem, încă, sub ce formă,
Fără să simţim, tragem doar concluzii:
În material, suntem doar iluzii.

Asta este lumea! Luptă şi se zbate!
Sufletul şi-l uită, undeva, departe,
Timpul nu ne iartă, ne ia din putere,
Pentru ce ne-a dat, el tribut îşi cere!

Ne-ntrebăm, retoric, când îmbătrănim,
Pentru ce ne naştem, pentru ce trăim?
Oare ce e viaţa? De ce chinuim
Dacă într-o zi tot o să murim?

Când n-avem putere să ne mai mişcăm
Şi privim în urmă, oare ce aflăm?
Ce ne mişcă oare? Oare ce să fie?
Ce motor ascuns ne dă energie?

Pentru ce-am venit, care-a fost menirea?
Banii şi averea??? Nu, era iubirea!
Patimă, iubire, lacrimă şi zâmbet,
Toate-aceste stări, au un nume: suflet!

Oameni lângă oameni, oare cât petrecem?
Din pământ suntem, în pământ ne ducem!
Când ne transformăm? Nici n-avem de ştire!
Ce luăm cu noi?
Suflet şi iubire

poezie de Florentina Mitrică (4 decembrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ikebana 2

Într-o zi viaţa şi gândul meu s-au sălbăticit
de-atunci am cunoscut nesomnul chipului uitat
Pândită de încrederi ciopârţite stâncă am devenit serile care-au urmat
eram captivă în tăcerile ei
visul cu tine se tot repeta şi în unele chiar te iubeam
în timp ce noianul de gânduri sălbăticit aleargă fără scăpare în următorul vis
Ascult cum vocea ta se face bucăţi de piatra cubică a lumii de prea multă încredere
anticipasem că aşa va fi şi nu mai voiam să ţip atunci când greutatea anotimpurilor purtate în mine avea să fie lovită cu pietre
ştiam că n-ar mai fi contat
Enervată pe gândul rău pe lumina unora
am zidit o temniţă pentru suferinţa altora în fiecare apus
dărâmându-l la prima geană a zilei ca şi cum m-ar fi năucit întunericul din tine
Când am să decid să nu mai fiu o păpuşă din cârpe
am să-mi pun existenţa într-o praştie şi am s-o trimit până dincolo de limitele cuvintelor
acolo unde este totul sau nimic
În sinea mea vreau să uit căci am nevoie de senin
asemeni unui popas într-o cocioabă de la capătul lumii
unde nimănui nu i-ar trece prin cap să mă caute
nici măcar diavolului care mişună printre voi cotrobăind ungherele neatinse de răutate
Ne luasem adio ţinându-ne de mână cu privirile pironite în gol totuşi iubindu-ne
mâinile sorţii aşteptau să fie spălate şi-n timp ce sufletele se hrăneau cu aşteptare
inimile duc războiul cu răbdarea şi cu dorul care refuză să cunoască stăpân.

poezie de Mihaela Huţanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!