Căciuleala

Ne căciulim la-nalte porţi, de parc-am fi cei de pe urmă
Şi ne târâm umili, pe brânci, să ni se-arunce vreo fărâmă,
Sau poate-o pară mălăiaţă, atât mai au de aruncat;
Străinul nu ne dă nimic, de n-are inmiit de luat.
Aleşii noştri doar pozează în oameni buni şi înţelepţi,
Nu sunt decât marionete, ce iau poziţie de drepţi.
Când din afară se dictează că trebuie-n genunchi să stăm,
Ei n-au curaj să protesteze şi fruntea să ne-o ridicăm.
Se fac eforturi disperate din alte părţi şi de la noi
În evul mediu să ne-arunce, să ne târască în noroi.
Iar guvernanţii inventează modele româneşti, trăsnite,
Din ce în ce mai păguboase şi toate spre eşec sortite.
Iar când doresc să împrumute de pe la alţii câte-o cale,
Ca nuca prinsă în perete, efectu-acesta vezi că-l are.
Se bat cu pumii-n piept şi urlă că vor doar legea să domnească
Şi transparent să fie totul, pe cei de jos să-i ocrotească.
Politica e azi făcută de şmecheri sau de repetenţi,
Ei fac şi regula şi jocul, n-au cum să fie transparenţi.
Constaţi că legea nu domneşte, ci legea domnului cel tare,
Alesul domn e azi stăpânul, el este tartorul cel mare
Şi a uitat c-a fost ales pe voi, cei mulţi, să vă slujească,
El trage jar pe turta lui, grăbit să se îmbogătească,
Iar voi, sărmani şi oropsiţi vă războiţi cu sărăcia,
Un colţ de pâine să găsiţi, când ei despoaie România.
Doar bunul Dumnezeu mai poate, un pic de milă de mai are,
Să readucă-n voi speranţa, dorinţa de a sta-n picioare.

poezie de Mariana Dobrin din Ţara lui Papură-Vodă
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul mamelor

Multe mame-îndurerate
Strigă-n stradă disperate:
Ne-aţi adus lacrimi pe faţă,
Ne luaţi dreptul la viaţă.

Voi v-aţi ridicat palate.
Copiii noştri nu au lapte.
Aveţi maşini, aveţi de toate.
La gură ne-aţi pus lăcate.

Noi n-avem dreptul să vorbim.
Avem doar dreptul să murim.
Voi în desfrâu vă lăfăiţi,
Din munca noastră huzuriţi.

Spune-ţi voi: asta-i dreptate?
Binele, aşa se-împarte?
Voi adunaţi miliarde,
Nouă sufletul ne arde.

Doamne, mai întoarce timpul,
Să apară din nou chipul
Celui ce-i trăgea în ţeapă,
Pe mişeii de-altădată.

Ridică-te Ţepeş din moarte!
Să faci în lume dreptate.
Să-i spânzuri pe cei netrebnici,
Pe cei laşi, pe cei nemernici.

Lumea să fie mai bună
Precum în vremea străbună.
Viaţa să fie curată,
Aşa cum a fost odată.

Om cu om să se unească,
Împreună să trăiască,
Să nu se mai duşmănească.
Pacea-n lume să domnească.

poezie de Dumitru Delcă (10 iunie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu exist!

Azi m-am pierdut în clipa de apoi
Şi m-am temut ca să mai ies din ea
Am vrut doar să m-ascund de pasul tău
Ce-l aşteptam mereu
deşi nu mă dorea...

Am înţeles ce-am refuzat să cred
C-ai fost făcut doar să împarţi durere
Nici de cuvânt nevoie nu aveai
Erau destule ce urlau
în a ta tăcere..

Şi m-am ascuns de lumea ce nu ştie
De ce curg lacrimi azi din versul meu...
Mi-e sufletul bucata de hârtie
Din care tu ai rupt
fâşii, mereu...

Nici chiar cerneala nu mai e aceeaşi
Iar mâna-mi nu mai scrie azi, nimic.
Otrava ta mi-a luat de tot puterea,
Când încercam de jos
să mă ridic...

Dar să nu crezi că eu voi fi pierdută
Doar am să plâng puţin şi... am să plec.
Nu ştiu nici când... nici unde, dar voi face
O punte peste lacrimi,
şi-am să trec...

Ce milă-mi este când mă uit la tine
Căci ochii tăi nimic chiar nu îmi spun...
Şi n-ai să ai nicicând curaj destul
Să mă păstrezi aşa
cum eu m-adun...

Ce linişte mă soarbe fără voie
Şi tot aleargă prin albastru-mi trist
A fost ce-a fost, sau ce-o fi vrut să fie...
Oricum, ce mai contează?
Nu exist!

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare pentru cei plecaţi

Aho, aho, surori şi fraţi
Ce zile grele număraţi
Trudind departe de părinţi,
Vă pun în calendar la sfinţi
Şi vă doresc de sărbători
Să fiţi la fel de muncitori!

Că ştie Domnul cât de greu
Aţi dus-o acolo, mai mereu,
Şi la străini v-aţi umilit,
Vă fie totul răsplătit!
Iar când vă-ntoarceţi, rând pe rând,
Vă fie doar lumină-n gând!

Aho, aho, măicuţe blânde,
Ce lacrimi nu puteţi ascunde,
Cu braţe dârze şi călite
În doruri grele învelite,
Să fiţi ca roua de pe flori,
Ca albul dulcilor ninsori!

Iar voi bărbaţi ce aţi lăsat
Părinţi sau fraţi la voi în sat
Şi mai veniţi o dată-n an,
Că puneţi banul peste ban,
Să faceţi la copiii o casă,
Vă fie clipa luminoasă!

Aho, aho, români pribegi,
Vă fie visurile-ntregi
Să reuşiţi prin truda voastră
Să ridicaţi şi ţara noastră,
C-aici păduri se prăpădesc,
Iar munţii goi atât' jelesc.

Aho, aho, sărmani creştini
Ce duceţi ruga prin străini
Şi obosiţi, şi nemâncaţi,
Cu gândul la surori şi fraţi,
Vă fie zilele senine,
De bucurie toate pline!

Spre voi urările se-ndreaptă
Şi toţi românii vă aşteaptă
Să fiţi acasă în Ajun,
Când Magii Stelelor o spun
Că blând Isus, prin legea firii
Ne cheamă-n hora nemuriri!

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii

În ţara asta-n care toate sunt pe dos
Nimic şi nimeni nu-ţi mai e de folos,
În care e un haos din vina nu ştiu cui
Şi fiecare merge după legea lui,
În ţărişoara noastră, în care eşti străin
Iar viaţa ţi se pare că e chin după chin;
În timp ce unii latră şi stau cu fruntea sus
Însă o fac aiurea, că n-au nimic de spus.
În ţara asta-n care tu eşti a nimănui
Şi fiecare trage spuza mereu pe turta lui
În ţara asta-n care toate-s cu josu-n sus
În care toţi şi toate se-ndreaptă spre apus,
Găsi-se-va odată oare cineva
Să ne arate calea şi drumul spre lumină,
S-avem şi noi românii o viaţă mai senină?!
Noroc cu Dumnezeu, că ne mai are-n pază
Mi-i greaţă şi mi-i scârba şi uneori mi-i groază...

poezie de Mariana Simionescu (25 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret de lume

Minciuna azi e rege, stă la masă,
Toţi oamenii în jurul ei roiesc,
Mulţi uită să mai meargă pe acasă,
Iar alţii cred că doar aşa-i firesc.

Despre cei sfinţi vorbesc cei cu păcate,
În faţa celor mulţi să pară sfinţi,
Voindu-şi lor să-şi poată da dreptate
Că sunt părinţi pentru ai lor părinţi.

Sunt judecaţi cei ce-şi cunosc greşeala
Lăsaţi în pace sunt cei vinovaţi,
Şi chiar când e absurdă socoteala,
La întrebări chiar şi cei morţi sunt luaţi.

Ne luminează cei ce văd lumina
Doar dacă-n nori e soarele ascuns,
Cei ce găsesc apusurilor vina
Că se grăbesc şi ei n-au timp de-ajuns!

Acei ce-s mulţi şi spun că ştiu de toate,
Pe cei ce ştiu ce spun îi fugăresc,
Valoare dând doar datului din coate,
Cumva, înnobilat, de-un râs grotesc.

Sunt tot mai mulţi ce se doresc la masă,
Nici nu le pasă că sunt doar lachei,
Şi nici de viaţa lor nu le mai pasă,
Crezându-se ei înşişi dumnezei.

Se tot rostesc şi se tot scriu cuvinte
Despre ceea ce ar putea fi sfânt
Şi scrie, cu nesaţ, cel care minte
Pentru a fi un "ceva" pe Pământ.

Pe la biserici, unii, vindecarea
Şi-o vor, prezenţa zi de zi făcând,
De parcă totul îşi doresc urmarea
A tot ce-i pun, lui Dumnezeu, în gând.

Firescul nu mai poate să se-ntâmple,
Pus sub consemn de cei ce văd firesc
Să îşi ascundă albul de la tâmple
Ca să se-ntâmple ceea ce-şi doresc.

Şi-aşa minciuna ia în stapânire
Întregul neam, ce-şi zice, omenesc,
Lăsându-l chiar pe om în părăsire,
De-a dreptul rob acestui trai prostesc.

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (13 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Politică de trei parale

Ne dăm pe mâna orişicui, că iată, nu avem ce-alege,
Toţi sunt o apă şi-un pământ, ei n-au credinţă şi nici lege.
Ne tot lăsăm îmbrobodiţi, când vin din patru-n patru ani,
Cu vorbe mari, sforăitoare şi cu discursuri de doi bani.
Promisiuni de viaţă bună şi miere multă peste tot,
Nu au măsură la minciună să prindă cât mai mulţi la vot.
Iar după-aceea... noroc bun! De noi, în cot pe toţi îi doare,
Prioritatea-i pentru ei s-apuce osul cel mai mare.
Se sfâşie ca nişte fiare, pe viaţă şi pe moarte-i lupta
Se folosesc de orice arme şi crâncen îşi păzesc reduta.
Ca nişte stoluri de lăcuste rod tot ce întâlnesc în cale,
În urma lor, pe trupul ţării rămâne doar potop şi jale,
Un biet popor încovoiat de-atâtea biruri şi ponoase,
Abia mai poate respire în case mici şi friguroase.
E sărăcie peste tot şi deznădejdea-i tot mai mare;
La ştiri auzi că un biet om s-a sinucis din disperare.
Nici Dumnezeu nu te mai scapă, nici toată inchiziţia
De-o să ajungi prin tribunale afla-vei ce-i justiţia.
Pe-un amărât de cum l-au prins, c-un sac de boabe c-a furat -
Adio, sfânta libertate! La puşcărie l-au băgat...
Cam vreo cinci ani, ba chiar mai mult, justiţia e foarte dură,
Doar legea este pentru proşti, nu pentru grangurii ce fură
Şi-atâtea au devalizat: uzine-ntregi, maşini, vapoare,
Pământul ţării l-au furat şi din păduri mii de hectare.
Ei nu acceptă că sunt hoţi, voi, însă, ştiţi cum se numesc,
Ei spun că fac " privatizare " când faptic fură cât poftesc.
Şi dacă-aşa,... dintr-o "eroare", un avocat "nepriceput",
Mai bagă vreunul la-nchisoare... se ştie ce e de văzut:
Cum se găseşte câte-un doctor, ce foarte prompt ne dovedeşte-
Că are-o mare suferinţă şi închisoarea nu-i prieşte.
Pe loc, e pus în libertate şi ne sfidează clar, pe toţi.
Se-aplică legea la cei mici, ea nu e pentru marii hoţi.

poezie de Mariana Dobrin din Ţara lui Papură-Vodă (2000)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune după Anul Nou

O, Doamne! Cât sunt azi de exaltat,
Chiar fără ajutorul Tău deplin
Am început, precum ai remarcat,
Un an fără să fac niciun păcat
Cu fapta sau cu gândul cel puţin
Şi pân-acum perfect m-am descurcat ;

N-am fost invidios, nu am bârfit,
Nici arţăgos cu cei din jurul meu,
La bunul alteia nu am râvnit,
Iar cu al meu n-am fost deloc zgârcit,
Nu m-am fălit şi ce mi-a fost mai greu,
Prin vis măcar o dat' nu am minţit,

Însă acum, Te rog anticipat,
Căci anu-i lung şi nu ştiu când năpasta
Mă va lovi cât sunt eu de curat,
Ajută-mă să nu cad în păcat
Şi mai ales, să-ncepi din clipa asta
Când mă voi da, în fine, jos din pat.

Amin.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neputinţă şi furie

Lifte spurcate, împărţiţi doar jale
În zi de rugăciuni duminicale,
Muşcaţi ca lupii, azi, din doliul meu
Voi, bestii, fără sfinţi şi dumnezeu.
Vă îmbuibaţi cu lacrima din rană
Din biete suflete fără prihană.
Când eu mănânc poeme-n zori pe pâine
Voi daţi cu piatra-n mine, ca-ntr-un câine.
De unde să vă dau eu milioane,
Aşa e legea voastră, după toane?
Şi ştiu că de nimica nu vă pasă,
Nici că nu am ce pune azi pe masă.
Mâncaţi cu şapte guri. Şi ce palate,
Vă găzduiesc ticăloşia! Nu se poate
Ca un norod întreg să poarte vina,
Că v-aţi înfipt în ţară rădăcina.
Ne sugeţi sângele, vampiri fără pereche
Precum nebunii cei loviţi de streche.
Tot adunaţi averi şi nu vă pasă
De amărâţii ce nu mai au casă.
Copiii n-au părinţi şi n-au mâncare,
Pe voi, ciocoi, niciunde nu vă doare.
După ce lege îi chemaţi la bară
Pe cei ce nu mai sunt, să iasă-afară
Din cimitire? Le stricaţi odihna.
Să n-aveţi parte-n veci, nici voi de tihna
Somnului veşnic, iadul să vă fie
Pedeapsa care taie-n carne vie!
Să ştiţi şi voi, durerea, ce gust are
Şi cât de tare, neputinţa doare.
Îmi daţi pomană patruzeci de lei-
Lua-v-aţi lumânări şi cruci de ei!
Voi credeţi că păcatele se spală
De voi, sătui şi noi cu burta goală,
Când ne-aruncaţi în scârbă o lătură?
Vedea-v-aş cum vă ies viermii din gură!
M-aţi umilit şi mi-aţi strivit mândria-
Voi, lipitori, slujind nemernicia,
Îi cereţi mortului, chiar după patru ani
De la înmormântare,-atâţia bani!
E mort, lichelelor, de-o veşnicie
Şi-i cereţi bani? Eu încă mai sunt vie.
Vă dau tot ce-a rămas, veniţi acasă
Şi-o să vă pun otravă-n ceai pe masă!
Şi ca desert, blesteme-n prăjitură:
Să n-aveţi ce băga, de-acum, în gură!
Lasăţi-mi morţii-n linişte şi pace,
Că altfel nu răspund pentru ce-oi face.
Sunteţi atât de javre şi penali,
Din oameni buni voi faceţi criminali.
Nu-mi pasă ce va fi, dar tare-aş vrea
Să vă dau vouă toată soarta mea.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul amibei

În curând o să ajungem să facem toate lucrurile
la care nu ne-am priceput niciodată.
Şi o să fim cei mai buni.
Şi o să ne luptăm unii cu alţii
cu zâmbetul pe buze şi fără să cruţăm măcar un fir de păr.
O să ne înfigem degetele în vise ca nişte furci
şi o să le întoarcem pe toate părţile,
poate chiar noi înşine o să ne tăvălim cu ele prin noroiul
ce ni se-ncheagă în orbite.
În curând o să muşcăm din moliciunea fiecăruia
şi o să ne întoarcem cărnurile flămânde pe toate părţile
aşa cum ne închipuim că fac soldaţii
când se dă stingerea.
Şi o să fim cei mai buni.
Mai buni decât ei, mai buni chiar decât noi înşine.
Şi, în sfârşit, o să ne târâm cărnurile flămânde spre nicăieri,
fericiţi din nou că ne-am trezit doar pentru a adormi la loc.

poezie de Ionuţ Popa (2014)
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pâinea Vieţii-Eu sunt

Ioan 6: 31-40
Din cer — nu Moise pâinea v-a dat
Ci Tatăl Meu vă dă adevărata Pâine
Ca voi să aveţi un duh curat
Şi fiinţa voastră — în slujba Lui ca să rămâie

Pâinea Lui Dumnezeu este cea care se coboară
Din cer şi lumii — viaţă-i dăruieşte
Făcându-i calea mai uşoară
Căci Dumnezeu pe oameni îi iubeşte

Şi atunci evreii — Domnului i-au cerut
Dă-ne Doamne această Pâine-ntodeauna
Căci vrem ca Tatăl să ne fie scut
Cât soarele va fi pe cer — şi luna

Eu sunt Pâinea Vieţii — Domnul le-a vorbit
Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată
Şi cine crede în Mine veşnic părăsit
El nu poate ca să fie — căci viaţa-i este dată

Dar iată voi nu credeţi deşi azi m-aţi văzut
Şi cu urechile voastre Cuvântu-aţi ascultat
Pe cine Tatăl azi mi-l dă — eu îi voi fi scut
Şi cel ce vine la Mine — afară nu va fi dat

Căci Eu m-am pogorât pentru voi din cer
Nu ca să fac doar voia Mea
Ci voia Celui ce m-a trimis — pentru cei ce pier
Prin credinţa în Mine — ei să primească mântuirea

Şi voia Celui ce m-a trimis este să nu pierd nimic
Ci să-i înviez pe toţi în ziua da apoi
Veniţi de aceea azi la Mine — Eu vă zic
Ca să trăiţi o viaţă nouă să fiţi cu toţii — oameni noi

Căci voia Tatălui Meu din cer este ca oricine
Pe Fiul aici îl vede şi din inimă se-ncrede
În a Lui Fiinţă chiar — să primească-n veşnicie
Ca un dar viaţa-n sine care pururi nu se pierde

O veniţi dar la izvoare — apă vie voi să beţi
Să mâncaţi din Pâinea Vieţii — Tatăl Sfânt ca să vă fie
Şi sprijin şi adăpost — pururi fii să-i rămâneţi
El Însuşi ca să vă dea — pentru veci din Pâinea Vie
18-01-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E duminică

nu-i nevoie să alerg de unul singur
doar aşa ca să fac impresie
e îndeajuns să deschid
fereastra
şi să
mă îndestulez cu
privirile primelor raze

timid mă aşez pe genunchi
să împlinesc cuvântul
pentru rugă
ştiu că
nu mai sunt cel care am fost -
oaspetele unei vieţi netrăite
şi că
toate plecările din mine
n-au putut rosti acel cuvânt
doamne
azi voi fi iarăşi copil
voi alerga prin ploaie şi
voi privi
cum cerul se umple de păsări

prin ochii mei orbi se vor derula
primele imagini cu mama

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nou, La Mulţi Ani!

Mă rog eu, pentru voi, s-aveţi un an cu bani,
şi sănătate multă, pentru un LA MULŢI ANI!

Vă rog să fiţi aproape prietenilor fani,
să-i aveţi ca pe fraţi şi, acum... şi LA MULŢI ANI!

Îi rog pe cei ce uită de voi bogaţi, sărmani,
să-şi readucă aminte şi azi... şi LA MULŢI ANI!

Rugaţi-vă o secundă să fim din nou umani,
că aşa perpetuu OM fi, MAI MULŢI şi LA MULŢI ANI!

Să ne rugăm la morţi, noi, cei contemporani,
că aşa o zi şi alţii ne vor ura... LA MULŢI ANI!

Eu vă iubesc din pagini, de pe-alei cu castani,
din gând, ce vă însoţesc... de-mi uraţi LA MULŢI ANI!!!

Să fiţi etern iubiţi, iubind azi, "LA MULŢI ANI!"...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 decembrie 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea strigă pe uliţă şi în piele îşi ridică glasul său. Ea propovăduieşte la răspântiile zgomotoase; înaintea porţilor cetăţii îşi spune cuvântul: "Până când, proştilor, veţi iubi prostia? Până când, nebunilor, veţi iubi nebunia? Şi voi, neştiutorilor, până când veţi urî ştiinţa? Întoarceţi-vă iarăşi la mustrarea mea şi iată eu voi turna peste voi duhul meu şi vă voi vesti cuvintele mele. Chematu-v-am, dar voi n-aţi luat aminte! Întinsu-mi-am mâna şi n-a fost cine să ia seama! Ci aţi lepădat toate sfaturile mele şi mustrările mele nu le-aţi primit. De aceea şi eu voi râde de pieirea voastră şi mă voi bucura când va veni groaza peste voi, când va veni peste voi necazul ca furtuna şi când nenorocirea ca vijelia vă va cuprinde. Atunci mă vor chema, dar eu nu voi răspunde; din zori mă vor căuta şi nu mă vor afla, pentru că ei au urât ştiinţa şi frica de Dumnezeu n-au ales-o, fiindcă n-au luat aminte la sfaturile mele şi cercetarea mea au dispreţuit-o. Mânca-vor din rodul căii lor şi de sfaturile lor sătura-se-vor, căci îndărătnicia omoară pe cei proşti şi nepăsarea pierde pe cei fără minte; iar cel ce mă ascultă va trăi în pace şi linişte şi de rele nu se va teme".

Solomon în Pildele lui Solomon, Cum se dobândeşte şi se pierde înţelepciunea - 1:20-33
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mii de ani, noi, orbii, am văzut multe. Am văzut că oamenii nu s-au schimbat, au rămas asemenea jivinelor: se mănâncă între ei. Se mai revoltă cei sărmani, mai câştigă o fărâmă de pâine, dar apoi, peste timp, lăcomia iar se revarsă peste lume. Îmbracă doar alte haine Asta a fost dintotdeauna. Între cei săraci şi cei bogaţi, între cei puternici şi cei slabi se va afla totdeauna o prăpastie adâncă oricât vor da din gurile lor cei de sus. Peştele cel mare îl mănâncă pe cel mic şi niciodată nu va putea fi altfel. Mântuitorul a fost om umil şi cei puternici l-au răstignit bătându-l în cuie ca să nu mai umble, i-au astupat gura cu amăreală şi acreală ca să nu mai vorbească, i-au împus pieptul cu suliţa ca să moară în chinuri. Este plină lumea de sute de milioane de răstigniţi. Mântuitorul? El îi întruchipează pe toţi. Ca să avem cui să ne închinăm şi să ne aducem aminte de ceilalţi.

citat din romanul Pe ambele părţi ale baricadei, XIX, pagina 134 de Aurel Neron (2009)
Adăugat de Aurel Neron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie pentru părinţi

Unde sunteţi voi, părinţii mei?
Ce n-aş da să vă mai văd o dată!
Aţi murit de tot, sau sunteţi zei
Rătăcind pe bolta înstelată?

Astăzi sunt celebru şi bogat
N-am de ce mă plânge, am de toate
Fie Domnul veşnic lăudat
De mi-ar da şi-un strop de sănătate.

Ce folos că scriu şi câştig bani?
La ce bun politica înaltă?
Eram fericit în primii ani
Când am fost, cu toţii, laolaltă.

Casa era plină de copii
Nu ştiam ce-nseamnă supărarea
N-aveam noi prea multe jucării
Nu ştiam ce-i muntele, sau marea.

Însă gustul vieţii era bun
Râdea-n soare iarba după ploaie
Jubilam de Paşte şi Crăciun
Puneam cele mai curate straie.

Plutea, ca un duh, în mahala
Farmecul discret al sărăciei
Îngerul cu spadă ne veghea
N-am fost sclavi păcatului trufiei.

Voi ne-aţi îndrumat să ne rugăm
În genunchi, aşa cum se cuvine
Lui Iisus credinţă să-I jurăm
El să ne înveţe ce-i mai bine.

Lui să-I mulţumim înlăcrimaţi
Că nu ducem lipsă de nimica.
Două surioare şi trei fraţi
Inimi mari, ce n-au ştiut ce-i frica.

Azi dau filmul vieţii înapoi
Să pricep secretul casei noastre:
Se rugau părinţii pentru noi
Domnul să ne scape de dezastre.

Nu există scut mai minunat
Decât rugăciunea cea smerită
Şi o viaţă fără de păcat -
Iar răsplata fi-va înzecită.

Le spun tuturor să fie drepţi
Din puţinul lor să facă daruri
Toţi ateii cred că sunt deştepţi
Însă dracul i-a jucat la zaruri.

Îmi e dor de cei neprihăniţi
De la ei îmi iau şi azi putere...
Unde sunteţi voi, părinţi iubiţi?
Mă primiţi la masa de-nviere?

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (3 martie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu premeditare

V-au strâns aleşii asasini şi v-au dat foc,
V-au otrăvit cu dioxid, să fie ei
Mai bine oxigenaţi, hapsânii derbedei
Şi, nici răniţi nu vă mai lasă trai, deloc.

V-ascund printre spelunci, zise spitale,
Cu pumn în piept bătându-se eroi,
Se lăudând de grija voastră, în timp ce voi
Tot mai mulţi, mulţi, ne lăsaţi dor şi jale.

Ei stau pe sticle să vă mintă într-una
Că vă iubesc şi suferă profund,
Dar nu vor decât sacrificiul vostru sfânt,
Să se arate, că vă vor fi ei... Fortuna.

Mulţimi din voi, ce-aţi lăsat testament, vă plâng
Cu adevărat şi vă vreau steag, să închine
Un sacrificiu nedorit, da-nspre mai bine
Să fie ţării, din dureri ce inimi frâng.

E un întreg complot în a mea ţară,
Să-i ia popor, s-o vândă la mezat
Şi bani să-şi pună peste cei ce-au din furat...
Să-şi facă Statul lor, fără de noi, cu noi afară.

E-o hoardă sumbră de inculţi jefuitori
Ce-au tată, mamă, sunt călăii pe stil nou,
Cu toţii o horă ce se învârte, un rulou
Doar dintre ai lor, se promovând nemuritori.

E încă timp, că suntem mulţi, să-i dăm afară,
Spălaţi la alb, ca nu cumva să infecteze
Pe cei din jur, să nu-şi înalţe iar metereze...
Să-i demascăm că-s un pericol, să dăm sfoară...

Premeditat sunt vinovaţi... ce neam ne-omoară!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partid nou cu de toate

Dobitoacele, jivinele şi animalele, de la cel mic, la cel mai mare.
Cum pădurile se taie, au hotărât să transmită o informare.
Oameni albi, galbeni sau negri, ce voi casa ne-o distrugeţi.
O să ajungeţi în curând, ceea ce semănaţi, tot aia să culegeţi.
Semănaţi vânt, voi veţi culege doar furtună.
Pământul acesta ne-a fost dat, să-l locuim cu toţii împreună.
Dar lăcomia voastră neîncetată, distruge moştenirea toată.
Vă place să trăiţi numai în răutate şi minciună.
Iar astăzi pe pământ, a dispărut îngrijorator din faună.
Prin satele din munţi, când vine iarna, nu mai auzi lupul cum urlă.
Lipseşte acel petec de pământ cu iarbă, acea lagună sau măcar o văgăună.
Voi oamenii vă aciuaţi şi duceţi traiul, în cuiburi de beton şi în mocirlă.
Aţi uitat de viaţa la ţară, libertate şi aventura în natură.
Din păcate viaţa voastră, este o continuă scurtătură.
Prin urmare, cum viaţa a devenit, care pe care.
Un partid nou de jivine, pentru oameni va fi o provocare.
De aceea ne simţim datori să venim cu o justificare.
Animalele vor trai mai bun şi au venit de îndată la plăcinte.
Cum ursul e mai voinic şi sperie mult, secretar o să ne reprezinte.
Vulpoiul că-i mai viclean, îl vom vota preşedinte.
Lupul cum urlă mult, va fi prim vice preşedinte.
Porcul mistreţ că-i plimbăreţ, îl vom pune la comerţ.
Pisica că are 9 vieţi şi 9 şanse, o vom pune la finanţe.
De aceea, luaţi de aici voi oameni buni, partid nou cu de toate.
Format peste noapte, doar din jivine ce mai ieri, voi le luaţi de idioate.

poezie de Romulus Rapcea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou de disperare

Trăim într-o lume (ciudat) nedialectică,
Sfâşiată de eruptive antagonisme radicale;
Pâlnia sorţii ne toarnă umbre fără frică,
Sufletele se zbat în suferinţe capitale.

Prin valul tot mai tulbure-al vieţii ce pare
O lacrimă mult prea sărată care clocoteşte,
Ordinea lumii e-o sclerozată întruchipare
A suferinţei ce existenţa ne-o vămuieşte.

Dinţii hulpavi ronţăie-n temelia vieţii,
Copiii lumii decontează o viaţă decadentă,
Bursa neagră s-a premutarisit în intersecţii,
Evoluţia pe scara degradării este inerentă.

În politica aservită, azi, se complac
Oameni fără caracter sau repetenţi.
Ei fac şi regula şi jocul, după bunul plac;
N-au cum să fie drepţi şi transparenţi.

Realitatea-i o junglă leproasă, sălbatică şi tristă,
Ne risipim existenţa în ameninţătoarele-i confuzii,
Fărădelegea a devenit subiect doar pentru revistă,
Nu şi pentru justiţia care ne livrează numai iluzii.

Natura însăşi e-un ecou de disperare,
Totul în jurul nostru se chinuie să moară,
Trăim într-un blestem de cruntă nepăsare;
Ne batem joc de tot ce, încă, ne-nconjoară!

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evenimente triste...

Evenimente triste, mai zilnic se petrec...
Alături – şi cu ele, clipele mele trec.
Aş vrea să fiu neutru, să fiu nepăsător –
Dar suferinţa lumii – durerile-i mă dor.

Adânc mă întristează şi câinii, ce hulpav,
Adulmecă-n gunoaie, cu-un aer trist şi grav -
La fel mă întristează beţivul fistichiu,
Ce stă la colţ şi cere, zadarnic, un rachiu.

Trăim în vremuri tulburi şi pline de păcate –
Dar Dumnezeu, din Ceruri, le judecă pe toate
Şi cred că dintre inşii-ngâmfaţi şi pudibonzi -
Şi boschetarii străzii – îi vrea pe vagabonzi

Alăturea să-i fie, precum Lazăr săracul...
Pe cei plini de parale îi va da-n iad, la dracul.
Căci vagabonzii străzii – aceşti nefericiţi –
Sunt mai curaţi la suflet, mai buni şi mai cinstiţi,

Decât bogaţii care, prosteşte-şi etalează,
Luxul ce-i înconjoară – şi-n generoşi pozează...
Căci toată dărnicia, pomenile ce fac –
Făcute sunt din furturi – din buzunar sărac.

Ce tristă-ncrengătură e-n lumea asta laşă!
Între cei plini de trudă şi cei ce se îngraşă,
Din munca-nrobitoare a-acelora cinstiţi...
Dar, oare-n lutul veşnic, care-s mai fericiţi?

Acei ce lasă-n urmă nemeritate-averi –
Sau cei ce pleacă-n ţărnă şi scapă de poveri?
Acei ce sărăcia o poartă-n piept – o schijă
Sau cei ce pentru-avere, tot tremură de grijă?

Eu cred că-ntre beţivul, de-o ţuică rău-dorit
Şi cel ce, peste noapte, uşor s-a-mbogăţit,
La Domnul se va duce beţivul fericit –
Pentru că-n astă lume, trăit-a chinuit.

Căci viciul său îi vine din neputinţe adânci
Deşi, poate, c-odată, el a muncit pe brânci...
Dar tot a mers pe loc – şi atunci când a văzut
Că trage-n jug zadarnic – în patimă-a căzut.

O, voi bogaţii lumii, din rapturi înălţaţi,
Cu voi în iad eu fi-voi – să văd cum vă scăldaţi
În chinuri fără seamăn, fără-a putea scăpa –
De a vedea sărmanii în raiuri cum vor sta.

Şi asta mă va face de-a-ntregul fericit –
Chiar dacă asta-nseamnă şi eu să fiu muncit
Alături – şi cu voi... dar dacă acesta-i preţul –
O să-l plătesc de-a pururi – ca să v-arăt dispreţul...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinului meu

Cânt pentru vinul meu
din timpuri de pace,
când funcţonarii şi perceptorii nu-mi bat în uşă.
Conducătorul este luminat şi onest,
miniştrii lui modeşti şi de încredere.
Respectând legea, proprietatea şi regulile curtoaziei,
oamenii n-au motive să se perinde prin tribunale.

După trei ani agricoli buni şi nouă ani de strâns provizii,
hambarele sunt pline ochi de grâne,
iar bătrânii nu mai trebuie să muncească.
Spicele grele, aplecate sub greutate, aşteaptă culegătorii.
Pe drumuri armăsarii se întorc seara acasă,
bălegarul lor îngraşă ogoarele.

Nobilii, de la cel mai înalt rang până la cel mai mic,
iubesc oamenii obişnuiţi,
răsplătind pe fiecare după meritele lui,
educându-i, aşa cum educă părinţii copiii.
Cei care desfid legea şi-aleg drumurile fărădelegii
sunt pedepsiţi cu severitatea pe care o merită;
totuşi, nimeni nu râvneşte la proprietatea altuia.
Închisorile sunt goale,
iar de Ziua Solstiţiului nu se pronunţă sentinţe.

Toţi ating vârsta de optzeci sau nouăzeci de ani,
şi părăsesc această lume numai din pricina bătrâneţii.
Compasiunea conducătorului se revarsă egal peste toate fiinţele.

poezie de Cao Cao, 155-220, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!