Trup de vioară
cu trup de vioară
și carnea albă
ca neaua proaspăt așternută
mi se-așeza în brațe
fulguială în noapte de Crăciun
acoperindu-mă
ascultându-mă
iar cuvântul meu
i-aluneca arcuș
pe coarda sufletului
și vibra
și universul vibra odată cu ea
ochii ei cântau muzica nopții
pleoapele-i cădeau grele
precum ceața pe dunga luminii
fața rotundă ca o lună plină
zâmbea pierdut
cu fiecare trăsătură
și nu știu dacă eu eram
muzicianul vrăjitor
sau doar ascultătorul vrăjit
îmi citeam partitura
cu degetele pe pielea
mirosind mied și-a scorțișoară
și mă pierdeam în universul ei
adânc
precum sunetul ce-nnobilează lemnul viorii
și mă căutam în nesfârșirea ochilor ei
cum caută înțeleptul
dezlegarea misterelor
și parcă nici timpul
nu mai încăpea în clepsidră
iar firul de nisip încremenea
în străfulgerarea ochilor ei
simțeam că mor
puțin câte puțin
și totuși
niciodată nu m-am simțit mai viu
ca atunci când acordam
trupul acela de vioară
după dorul
și necesitatea inimii mele
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vioară
- poezii despre timp
- poezii despre ochi
- poezii despre noapte
- poezii despre muzică
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre sunet
- poezii despre suflet
Citate similare
* * *
Mai am puțin, renunț la trupul tău de lut,
La inima Ta de piatră, la ultimul... sărut,
La timpul de demult, la când nu ai mai venit
Și acum adorm cu tine-n gând ca la ceva sfânt!
Mai am puțin, mă duc să mă îmbăt cu vin
Și cu un gând nebun că te-am pierdut...
Când eram copil ademenit într-un... sărut
Ce l-am primit ca pe ceva prea... sfânt!
Mai am puțin, și de am să te uit cândva
Îmi voi face din clipa Ta nemurirea mea,
În viețile ce vor urma Tu călăuza... mea
Și singura muză cu ochii verzi de Stea!
Mai am puțin, dintr-o noapte fără vise
În care visul tău mă bântuie mereu
Și dimineața naște roua peste flori
Tu floarea mea din viața ce va urma!
Mai am puțin, dintr-un plâns fără de lacrimi,
În care plânsul e doar al tău pe obrazul meu,
Tu ești încă lacrima ce arde-n viața mea
Și singura Stea ce îmi straluce-n noaptea grea!
Mai am puțin, în care dorul e doar al tău,
Iar Eu un pustnic pustiit de gândul... meu
În care m-am pierdut o clipă-n sânul tău
Iar timpul nu a vrut să-mi fie, nici el nici Tu!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre visare, poezii despre viață, poezii despre plâns, poezii despre gânduri, poezii despre verde, poezii despre sărut sau poezii despre somn
De-ai fi rămas cu mine...
De-ai fi ramas cu mine când au plecat cocorii,
Ți-aș fi cântat în noapte pe strune de vioară,
O simfonie-albastră, împrăștiindu-ți norii
Când ploile tristeții ar fi-nceput s-apară.
Te-aș fi făcut vioară și ca un acordor
Vindecător de mana durerilor din tine,
Pe corzile bolnave din sufletul algor
Turnam cu grijă mirul iubirii să te-aline.
Cu trupul meu arcuș, secătuit de dor,
Ai fi cântat din nou cu patimă și sete,
Doar armonia vieții, iar focul dirijor
Incandescent în noi cu flăcari violete.
Dar ai ales să pleci, prea lesne și departe,
Pierdută-i partitura cu muzica dorinței,
În mine mor izvoare de tine necântate
Și-n locul lor rămâne doar hăul neputinței.
poezie de Angelina Nădejde (21 iulie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și poezii despre tristețe, poezii despre prăpăstii, poezii despre ploaie, poezii despre nori sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Iubire-n noapte
Privesc în noapte la cerul înnorat,
A ta iubire mi-o închipui privindu-l
Și parcă timpul trece mai treptat,
Că norii albi pe lângă lună trec singuri.
Privesc cum inima mea e tăcută
Și caută un strop de vis pierdut,
Iar eu îmi închipui că sunt iar cu tine,
Ținându-mă la pieptul tău tăcut
Și parcă universul se oprește
Și-apoi o ia din nou de la-nceput,
Iar cerul parcă râde și-mi vorbește tandru,
Norii și vântul au dispărut
Și tu-mi zâmbești și-mi dai un sărut.
poezie de Eugenia Calancea (22 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre râs, poezii despre zâmbet, poezii despre vânt sau poezii despre vorbire
Te pierd
Te-ndepărtezi, încet, pe zi ce trece.
Te simt tot mai pierdut, tot mai străin
Și văd cum te înghite noaptea rece
A celor ce-au plecat și nu mai vin.
E-atâta abandon în mersul tău
Și-atâta renunțare în privire
Că nu mai știu de bunul Dumnezeu
Sau diavolul sculptează-n a ta fire.
Te strig dar nu auzi ca altădată,
Ți-e gândul îndreptat spre alte lumi.
Vorbești cu cei plecati și, Doamne, iată
Cum dai cu flit când spun să te-aduni.
Ți-e glasul stins, vorbești mai mult cu tine
Iar ochii tăi nu mai privesc în jur
Ci doar, pierdut, spre lumile divine
Ce-absorb în ele sufletul tău pur.
Te-ndepărtezi puțin câte puțin.
Alegi cu moartea să te însoțești
Chiar de-i amară cupa cu venin,
Senin o bei și nu te-mpotrivești.
Te pierd... și nu știu cum să te opresc
Să mai rămâi un timp în lumea mea
Să pot să-ti spun că încă te iubesc
Și să-ți arat ce-nseamnă dragostea!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre religie, poezii despre promisiuni sau poezii despre moarte
Învață-mă
Mi-ai citit în palmă,
răscolind pasiuni adormite-ntre vise.
Cu degetele scormonitoare
ai descuiat uși zăvorâte
pe care nu știam
că sufletul le are
descătușând dorințele nebune.
Mi-ai dat foc inimii
iar sângele, șuvoi de lavă,
îmi arde carnea.
Buzele tale fac crevase
în pielea mea ce strigă
după acoperământul palmelor tale...
Sărută-mă... să mor și să învii
în brațele ce mă înlănțuie
ca un cerc de foc
din care nu vreau să scap.
Iubește-mă, arătându-mi
o nouă dimensiune a vieții!
Dezleagă misterul trupului meu,
învățându-mă pe mine,
despre mine,
în șoaptele ce desenează fiori
sub pielea mea acoperită
de roua pasiunii tale...
Învață-mă să iubesc
citindu-mi în palmă
secretele destinului...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge, poezii despre secrete sau poezii despre rouă
Pentru Tine
Dorul e aerul tot mai puțin,
Pe care îl respir când mă abțin
La glasu-ți sfânt cu ochii-nchiși să vin,
Ca o călugăriță să mă-nchin.
La trupul tău frumos ca o icoană
Fără de care trupul mi-e o rană,
Privind cu ochii ficși precum o stană
Care se simte-n ochii tăi o pană.
Respir, de dorul tău, parcă revin
Să m-adumbresc la glasul tău puțin,
Ca un văzduh de plâns la un suspin;
Dorul e aerul tot mai puțin.
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (5 noiembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre icoane, poezii despre frumusețe, poezii despre dor sau poezii despre aer
Uită-mă
Uită-mă, precum o pană, uită aripa ce-o zboară
Uită-mă, precum arcușul, uită coarda de vioară
Ce vibrând așteaptă iarăși mângâierea lui cuminte
Uită-mă te rog, ca astfel, să-ți aduc din nou aminte
Cum te mângâi cu privirea chiar de mâna te atinge
Cum sărutul meu, iubito, te alintă și te frige
Atingându-ți pielea fină de pe gâtul tău suav
Așternând fiorii clipei peste trupul tău firav
Dacă vrei, mă uită-n noapte, ca aminte să-ți aduc
Alipindu-mă de tine, încercând să te seduc,
Trupul meu să te respire, împreună să plutim,
Uită-mă, dar fii-mi alături, să-ncercăm să ne-amintim
Amnezii să te cuprindă, însă toate temporare,
Să mă uiți de te mai supăr, dăruiește-mi iar iertare,
Uită-mă, dar mă iubește, inima să-ți fie a mea
Să-ți aducă ea aminte că de fapt nu poți uita
poezie de Adi Conțu (27 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre supărare, poezii despre seducție, poezii despre mâini sau poezii despre inimă
În lemnul Crucii
E vremea când natura se-nnoiește
Când clopotele bat din ce în ce mai tare
Iar lemnul crucii iar se înroșește
Sub plâns amar și trist de lumânare...
E vremea regăsirii și-a iubirii
E vremea când se dăruiesc iertări
Mă iartă de-s sortită azi pieirii
Ca florile tăiate-n sărbători...
Voi reveni din nou la primăvară
În lemnul sfânt al crucii-nmugurind
Să nu uiți doar s-aprinzi seară de seară
Iubirea mea-n lumina unui gând...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre iertare, poezii despre sărbători, poezii despre seară sau poezii despre roșu
De ce?
De ce să n-am și eu, puțin noroc
În lumea asta plină de păcat
Și parcă timpul stă pe loc,
De noapte legănat
De ce să n-am și eu, în viață rost
Când inocenții falnic risipesc,
Pierdut mă simt, mințit am fost
Și totuși, mai plătesc!
Sau ofilit salcâmi și lilieci
Mi-e dor să simt al lor parfum
S-alerg nebun, să uit pe veci
De al iubirii fum
Să nu am bani, nici dorul omenesc,
Mi-aș face casă în sălbatic loc
În flori de mai să-mi odihnesc
Sfârșitul meu noroc
Și părăsit de toți să mă ascund,
Acolo unde soare n-o mai fi
Să dorm puțin, să uit profund
De noapte și de zi.
poezie de Stefan Băiatu (21 martie 1987)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre plată, poezii despre odihnă sau poezii despre noroc
Lumea se micșorează cu fiecare zi
iar eu nu mai știu să aștept întâmplările fericite
nu mai pricep guduratul zorilor
latru acru la o lună din ce în ce mai albă
astup urechile să nu mai aud iarba cum se naște
ochii mi se închid cu părere de rău
înainte ca lumea să-mi încapă într-o ultimă suflare
mă tem că o să plec printr-un orificiu strâmt și rece
înapoi în negura de dinaintea primului scâncet
lumea asta se micșorează cu fiecare încercare de a o lărgi
și îmi era așa bine să o știu infinită
îmi era așa bine să fiu nemuritor
încât vă cer iertare tuturor
că m-am născut într-o zi de 13
poate că e din vina mea
nu ar fi trebuit să caut măsuri pentru nemăsurat
lumea se micșorează cu fiecare zi
niciodată nu va ma fi la fel de largă
precum atunci când am deschis ochii
atunci când totul era într-adevăr perfect
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre vinovăție, poezii despre urechi, poezii despre perfecțiune, poezii despre frică sau poezii despre fericire
Susur de vioară
De nu mi-ai fi, te-aș aduna din stele,
Din mugurul de verde-neîmblânzit,
Din umbra ce e dată ființei mele,
Din ceasul vieții, ce-mi e hărăzit.
De nu te-aș ști, te-aș căuta-n trecut,
În visele ce mor în zori de zi,
În șoaptele ce-n mine s-au născut
Să caute-mplinirea-n poezii.
Aș răscoli pădurile de gânduri,
Câmpiile simțirii le-aș ara,
De-ar curge-n sânge slove rânduri, rânduri
Și carnea mea cu lacrimi vor săra!
De-ar fi să nu te am cu mâinile-amândouă,
Din doruri, din visări, te-aș plămădi
Iar sufletul mi-oi împărți pe-n două
Și-n pieptul tău, apoi, l-oi rasădi!
Tu ești al meu! Îți port muzica-n sânge!
O partitură-n pielea mea gravată,
Voi fi etern vioara care plânge
Întregul ce-l formam noi doi odată!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre stele, poezii despre păduri sau poezii despre poezie
Învăț să mor câte puțin
Învăț să mor câte puțin
În ochii propriului destin,
M-așez la sânul tău târziu
Să mor și să rămân tot viu.
Lăsa-voi urme în priviri
Petale albe în iubiri,
Voi fi și stea din cer căzută
Pe-o creangă dulce de cucută
Sorb cupa florilor cu rouă
Din palma ta cu formă nouă,
Ținând în ea îngeri și sori,
Fluturi ce duc în spate nori.
Îmi duc privirea către rai,
Sufletu-n sunete de nai,
Mă-mbăt cu fericirea lor
Când îngerii m-ajung în zbor.
Tu țipi în jur ca o leoaică,
Încep și ielelor să placă,
În nesfârșit albastru joc
De tine vreau să am noroc.
Învăț așa să mor puțin
În sânul propriului destin
Și-n universul meu târziu
Atâta mor pe cât sunt viu!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre învățătură sau poezii despre rai
Ochii Tăi...
Inima mea, pasăre călătoare,
Și-a găsit pacea
În albastrul ochilor tăi.
În ochii tăi
Văd limpezimea zorilor,
Ochii tăi sunt leagănul stelelor.
Inima mea
Se pierde în adâncul albastru
Al ochilor tăi fascinanți.
Lasă-mă să mă scald
În nemărginirea lor.
Zâmbetul tău-rază de soare
Îmi iluminează sufletul
Aducându-mi pacea, liniștea, iubirea.
Îmi place
Felul cum mă privești,
Îmi place
Sărutul tău cald.
Îmi place
Cum îmi mângâi trupul,
Ca pe-o vioară
Ale cărei strune scot sunete
Numai de inima ta, auzite.
Cuvintele tale
Sunt licăriri de lumină,
Îmi place să fim împreună.
Dragostea mea e un ocean,
Cu cât te scufunzi în el,
Cu atât mai adânc devine.
Inima mea, pasăre călătoare,
Își trăiește clipele
De visare, fericire și iubire...
poezie de Floarea Cărbune (1 septembrie 2019)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre albastru
Femeia cu haina de umbră
se strecura ca frigul
pe sub pielea mea
goală de prejudecăți
îmi tăia respirația
doar cu un cuvânt
încărcat de sensuri
ca nori de electricitate
nu știam niciodată unde va lovi
privirea ei
alunecoasă ca un șarpe
uns cu toate alifiile
se strecura în sufletul meu
și mă seca de voință
mă bea cu setea unui vampir
iar eu îi ofeream
seva cuvântului meu
ca pe un dar de ziua ei
dar ziuă nu-i era niciodată
numai noaptea cu toate ale ei
îi era
cum îi eram și eu
un accesoriu la reverul umbrei
ce o-nveșmânta...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre șerpi, poezii despre vestimentație, poezii despre vampiri, poezii despre prejudecăți sau poezii despre femei
Învăț să mor câte puțin
Învăț să mor câte puțin
În ochii propriului destin,
M-așez la sânul tău târziu
Să mor și să rămân tot viu.
Voi lăsa urme în priviri
Petale albe în iubiri,
Voi fi și stea din cer căzută,
Pe-o creangă dulce de cucută
Sorb cupa florilor cu rouă
Din palma ta cu formă nouă,
Ținând în ea îngeri și sori,
Fluturi ce duc în spate nori.
Îmi duc privirea către rai,
Sufletu-n sunete de nai,
Mă-mbăt cu fericirea lor
Când îngerii m-ajung în zbor.
Tu țipi în jur ca o leoaică,
Încep și ielelor să placă,
În nesfârșit albastru joc
De tine vreau să am noroc.
Învăț așa să mor puțin
În sânul propriului destin
Și-n universul meu târziu
Atâta mor pe cât sunt viu!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fata Morgana
Treceai ca o boare
prin diminețile mele
iar soarele răsărea
să-ți fie întâmpinare
și nu știam
dacă privesc cerul
sau ochii tăi
sau poate din ochii tăi
creștea zarea...
și mă simțeam cel mai bogat om
când zâmbetul tău
aluneca deasupra pleoapelor mele
îmbătrânite de-atâta așteptare...
Și cafeaua era mai aromată
și păstra ceva din sărutul tău
ce poposise cândva pe buza cești...
Trăgeam din țigară
și fumul se ridica dansând
cu formele tale
și mula atât de perfect
pe gândurile mele
că mi se părea că-ți simt inima
pulsând în buricele degetelor...
și, Doamne, cu câtă sete trăgeam din ea
de parcă te-aș fi respirat în mine!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre superlative, poezii despre fum sau poezii despre dimineață
Chemarea viorii
A luat cu sine o vioară și a urcat in vârf de munte;
Acolo unde numai vântul si vulturii puteau s-asculte.
Și-a început să plângă-arcușul; să geamă lemnul din vioară
Iar strunele plângeau și ele; și-au plâns o zi, și-au plâns o seară,
Apoi, venit-au de-au plâns norii și ceru-ntreg plângea cu stele
Pe corzi, arcușul se-nconvoaie; știa de dorurile-i grele!
Pe trup de stânci, pietrișu-ncepe încet-încet a tremura
Ca dup-un timp, nebun, sălbatec, în crunt șuvoi a-aluneca!
Prelungul plânset al viorii ia ceru-n piept și îl despică;
Vârtej de of și ne-mplinire spre neagra gaură ridică.
Plângea în strunele-i chemarea iubirii încă ne-mplinite,
Plângea-n arcușul ei visarea și frica marilor ispite!
Plângea tot ce se putea plânge... și dor și depărtarea grea;
Iar tot acest mănunchi de plânset ajunse-ntr-un sfârșit la ea.
Ecoul a purtat cântarea și peste munți... și peste mare!
La ceas de taină și hodină, prea brusc trezind-o din visare.
Deschise ochii tulburată de forța cruntă a naturii;
C-un gest de spaimă își ascunse sub larga pânz-a iei nurii
Apoi, mirată de ce-aude sări ca arsă în picioare;
Ce pare aprigă furtună, la ea e aprigă chemare!
Nu alerga! Plutea; pe trăsnet, pe picăturile de ploaie;
Prin păr, pe față și pe trupu-i, străluce-n fulgere, șiroaie.
Cămașa-i se lipi de trup... iar vântu-i dezgolise nurii;
Frumosu-i zâmbet înflorise pe mai frumosu-i colț al gurii.
Privirea-i luminează drumul; se roag-aprins la cele sfinte
Iar ruga, dorul și iubirea îi dau puteri nebănuite!
Zărește stânca! Iar pe ea, un zeu; ce ține în arcușul său furtuna!
Deasupra sa, străluce insăși Luna. Și-i pare-un sfânt; mai mult: un Dumnezeu!
Din departări veni-ntr-un suflet spre-a-l asculta; spre a-l vedea!
Căci plânsul lui durea-n făptur-ai; prin ochii lui, plângea chiar ea!
Potop și Lună plină, deopotrivă? Nicicând nu s-a văzut așa ceva!
Sunt sufletele celor doi; ce strigă! Ce-ascund dorință! Dorul de-a se-avea!
Din colțurosul vârf al negrei stânci, privi în jos; și-n crunta sa privire
Ce îi trăda simțirile adânci, zvâcni precum un fulger... o sclipire
Căci o văzu; simți și moleșeala când, fără veste-n mâini, s-a frânt vioara!
Un ultim trăsnet! Șarpe de lumină-l încolăci pe neagra, recea, stâncă!
Iar vântul spulberă a sa cenușă! În urmă... doar o liniște adâncă!
De mii de ani, în fiecare seară, cu lună plină, pe aceeași stâncă,
De mii de ani tot plânge-a sa vioară și dorul și durerea lui adâncă!
De mii de ani, în fiecare seară! Dar parcă s-ar vedea întâia oară!
La baza stâncii ce îți dă fiori, cad lacrimi de fecioară pe... maldăr de viori!
poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stânci sau poezii despre negru
Efemeride (17)
Tai timpul
adunându-l crâmpeie
în poala sufletului
Tic tac
Tic tac
Mi-e sete...
o sete viscerală
de absolut
iar cuvântul tău tace...
Pereții camerei
sunt reci
și gri
ca o indiferență
ce s-a așezat
între noi
Îmi sângerez palmele
și încerc
să-i încălzesc
cu roșul sângelui meu
Și scriu...
Îmi golesc ochii
de culoare
implorând zorii
să-ți zâmbească
Vorbește-mi...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre indiferență
Să păstrăm acest moment
Stăteam pe-acoperișul tău
Și după ceruri jinduiam
Soarele încet se mișcora
Iar eu în ochii tăi priveam.
Tu ți-ai dat seama ce simt eu
Și-n tine, știu, vibra o strună
Voiam ca timpul să-l oprim
Să fim în veci doar împreună.
Cum să păstrăm acest moment,
Să-l regăsim când viața-i grea
Și an de an să ne-amintim
Că ești al meu și sunt a ta?
Ce bine-ar fi să îl păstrăm
Cu grijă, ca pe-un lucru rar
Ca și atunci când vom pleca
La el să ne întoarcem iar!
poezie de Jenna Todd, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Soare
Un roman e ca un arcuș de vioară, iar corpul ei dă rezonanță precum sufletul unui cititor.
citat celebru din Stendhal
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vioară, citate despre suflet, citate de Stendhal despre suflet sau citate despre corp