Periplul unui destin

Gânduri multe au cochetat cu pălăria timpului,
dar cu câteva dintre ele, defel, nu s-a asortat
şi totuşi, unul rebel s-a gătit cu jobenul răbdării,
întotdeauna, am simţit că destinul l-a escortat.

Paşii mi s-au încurcat prin deceniile fulgerate,
iar o putere ancestrală, necontenit, i-a protejat,
sufletul mi-a fost învăluit de un ecou-exortaţie,
un îndemn, ce-n clipe de răstrişte m-a-ncurajat.

Într-un târziu, paşii au ajuns pe drumul hărăzit,
steaua călăuză m-a pătruns cu lumina-i divină,
un cânt de harpă a dezmierdat sufletul neostoit
şi lumina a hrănit poemele-flori pe-a vieţii colină.

Am crezut, totdeauna, că drumul se va schimba,
periplul unui destin şi-a găsit odihna prin cuvânt;
lăuta din suflet, fereastră spre lume... chiar altar,
iar un pareu din poeme-mi va fi ultimul veşmânt.

poezie de Maria-Ileana Tănase
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina a fost purtată de îngeri

Lumina m-a vizitat azi noapte
Mi-a relatat despre creaţie divină
Am răsuflat prin stele căzătoare
Lumina din lumina s-a risipit spre nori
Odată ce viaţa a fost dată.
Lumina a fost purtată de îngeri.
Nu încerca să-mi mulţumeşti!
Eu am ales libertatea deplină
Nu am făcut nimic forţat,
Ci din iubire pură, sinceră,
Şi adierea vântului îmi e vindecarea
Unui suflet ales de Divin.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punctul de centru

Se-ascunde lumina-n vârtejuri de vânt
Să fie un far peste timpul trecut,
Adună o clipă tăcerea-n cuvânt
Când drumul o duce de unde-a-nceput,

Sălbatec o muşcă precum un şacal
Chiar frigul rămas la hotarul ascuns,
Rănită se-ntoarce cu ultimul val
Să fie scăpare din negrul pătruns,

Din drumul furtunii se-nalţă spre cer
Secunda rămasă să fie zăvor
Şi cercul se-nchide prin stele ce pier
Iar punctul de centru pătrunde în dor,

Lumina ne spală mereu de păcat
La capăt de lume să-i fim ziditori,
Iar drumul se-ntoarce de unde-a plecat
Şi cercul se-nchide din noapte în zori,

Se-ntoarce lumina-n vârtejuri de vânt
Să fie cărare prin ploaie şi ploi,
În punctul de centru devine cuvânt
Ce duce păcatul pe umerii goi.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii timpului

Paşii timpului puşi în clepsidră
aduc lumina dintr-un vechi neştiut
şi ţin o bucurie ce-ai pus-o în lume
ca să pară totul un sfânt început.

Cocorii pun farmecul în vorbire
şi au proverbe culese de-un alizeu,
spun că vârsta nu moare niciodată
dar e greu să laşi în urmă un muzeu.

Paşii timpului ne spun când văd frunza
rătăcită sub privirea stelelor
că iubirile nu le păstreză nimeni
când anii opresc paşii candorilor.

Credeam lumea un stol de rândunele
învăluit de amintiri neuitate
iar când pleci laşi statui fără testamente
şi paşii adorm spre eternitate.

poezie de Constantin Rusu (18 septembrie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul cu aripile frânte

DORUL CU ARIPILE FRÂNTE

Cu aripile frânte de singurătate
În sufletu-mi sihastru ca o neagră stâncă,
Dorul pribeag agonizează şi se zbate
Să iasă din prăpastia tot mai adâncă.

Din dragoste rănit, tânjind după iubire,
Când s-a aventurat în periplu romantic,
S-a prăbuşit într-un blestem de pătimire,
Cu visul să sfârşească în destin dramatic.

Iar visul adorat de Primăvara Vieţii
S-a închegat pe un val înălţat de idei.
În abis l-au dus valurile tineteţii,
Prin Toamna Bătrâneţii să-şi poarte paşii grei.

De dor golit duc sufletul în altă lume,
Pe tărâmul unde Iarna Eternităţii
Îl metamorfozează în chip cu alt nume
Şi zbor de vultur sub cerul posterităţii.

Poezia de azi - 1 iunie 2014
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din De dragoste şi dor (2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa s-a tocmit cu moartea, chiar în prag de amiază nimeni nu i-a ghicit traseul, Klara dansa între viaţă şi moarte pe un stâlp de telegraf

Pe la zece plus sfertul academic
pe când soarele tolerase în preajmă
câţiva nori zmeurici şi jucăuşi
s-a desprins de sin
ca o capsulă autocomandată
fără să-i pese de comenzile destinului
/ mai întâi şi-a verificat nervii
trecându-i prin beregata dracului său păzitor
şi prin vastitatea întunericului
ca printr-un borcan cu marmeladă
l-a chircit pe caldarâm
ca pe un pui de bogdaproste
/ prin urechi, prin ochi, prin colţul gurii
a început să i se prelingă sufletul
negru ca smoala încinsă
era mare desfătare în jur
organele intraseră într-un joc de pantomimă
acompaniate fiind de-un râsu-plânsu
şi câteva gânduri
uitate la presat printre vaite
scheunau de mama focului
un miel plăpând şi foarte viu
îşi trece limba ca un pămătuf
prin axa vieţii lui
saliva caldă îi arde şi ultimul cuvânt
trântit şi el cu sensul de asfalt
în ochiu-i drept
deja făcuse ou o prepeliţă
iar pleoapa lui catifelată
salva la zeci de kilometri
un zbor de fluture albastru
/ viciul de-a însufleţi un oftat
i-a fost fatal
un bob de salivă cât o ureche de ac
i-a pătruns pe neaşteptate
în miezul ultimului cuvânt
dându-l pentru totdeauna afară din fire
deasupra plămânilor
mii de dihănii
îi ronţăiau ultimii atomi de oxigen
stilizaţi pe undeva prin alveole
despre inimă ce să vă mai spun
zăcea carbonizată la periferia buncărului
dezmierdată de-un şoim
într-un miros insuportabil de putregai

drumuri în dreapta / drumuri în stânga
blidele iadului erau într-o poftă nebună
supa cu ceapă roşie de apă era în clocot
mai lipsea cel de-al doilea fel.

poezie de Lucian Alecsa din Ţinutul Klarei (2005)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magia copilăriei

Gândurile mă poartă prin copilărie,
va rămâne cel mai regretat paradis
şi chiar de timpul aleargă-n veselie,
încerc să-l străbat, măcar, prin scris.

Mulţi ani s-au destrămat, în neştire,
făr' să ştiu când, timpul a îmbătrânit,
într-o zi am găsit în oglindă o privire,
era fetiţa cu ochii zglobii şi-a zâmbit.

Am simţit nostalgia curgând în vene,
emoţia a strâns, chiar inima-n chingi,
dar dincolo de trăirea ce pleacă-vine,
amintirile-s un copac cu multe crengi.

,, Copilăria-i singurul paradis pierdut''
pe care-l străbatem, primind energie,
dar fiind încorsetaţi de-al vieţii tumult,
mai rătăcim şi pierdem singura magie.

poezie de Maria-Ileana Tănase
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri noi

Era o-nvălmăşeală de secvenţe
în mintea sa, pe drumul din pădure,
încât îi provocau incoerenţe
în logica gândiri lui mahmure.

Vedea cum paşii săi strivesc în umbre
a razelor de soare veselie,
iar sunete venite din penumbre
îi cântă, prin copaci, o simfonie.

Voia, în ochii tulburi, limpezire,
în suflet, printre gânduri şi în viaţă,
mergea pe vechiul drum, dar n-avea ştire
de ţinta lui în noua dimineaţă.

Îşi aminteşte noaptea cea din urmă,
de ea, de-o fericire nepereche,
dar, dincolo de asta, chiar de scurmă,
nu poate da de-o amintire veche.

Trecutul i s-a scurs ca printr-o sită
cu ochiuri mari, prin care poate trece
chiar timpul însuşi, viaţa osândită
să poarte-un suflet care vrea să plece.

Dar gânduri noi, sălbatice, necoapte,
apar de pe niciunde, iar privirea
îi străluceşte; vrea o nouă noapte
în care să-i vorbească doar iubirea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna plină roz

April s-a copt, chiar de-i răcoare,
Iar pământu-i o pătură de floare;
Culorile, puternice, strălucitoare
Au molipsit şi Luna schimbătoare.

Doamna nopţii, iarăşi, s-a-mplinit,
Doar că Luna Nouă a mai suplinit,
Într-un trusou roz-sidefat s-a gătit
Şi pe paşi de vals săltăreţi a ţâşnit.

Printre stele, parcă-i înger colorat,
Iar cu lumina magică ne-a siderat,
Chiar dacă răsare, abia pe inserat,
Este muză şi astru' cel mai venerat.

Doamna nopţii s-a-mplinit, din nou,
Şi colorată-n roz pare a fi un cadou,
În zori va dezbrăca ineditul trusou,
Metamorfozat în poeme, ca tablou.

poezie de Maria-Ileana Tănase
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tot ce am...

A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,
simt clipele prin amintiri cum zboară
din câte-au fost, din câte-au mai rămas
duc mai departe-a timpului povară.
Şi nu mă plâng, şi nu regret nimic,
las timpului destinul să mi-l treacă –
din ieri, din azi, din mâine mă ridic
chiar dacă-ar fi să sap şi-n piatră seacă.

Ani grei s-au adunat în urma mea
tăcerile, mai lungi ca niciodată,
din gânduri îmi alungă piaza rea
şi calea dreaptă-n suflet mi-o arată.
Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,
cărările îmi par tot mai schimbate,
din tot ce am, din câte am avut,
în inimă-mi rămân doar nestemate.

Ridic cu ele-n cuget un altar,
pentru tăceri loc sfânt de întrupare
din vorbele arzânde ca un jar,
de strajă stând pe dune mişcătoare.
Chiar dacă toamna vieţii a sosit,
nu mă opresc din drum, merg înainte,
pornind tăcut din locul hărăzit,
mă-ndrept tot mai smerit spre cele sfinte.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul

trec umbre tăcute şi mute
pe frunte gânduri opace
razele s-au ascuns într-un ţipăt
mi's ochii acoperiţi de ape
cuvântul se frânge şi plânge
sfărâmat între gânduri zălude
ce neagră e noaptea în care pleacă de la noi cocorii
pe pleoape se scurg amintiri
închisesem în palme nisipul
ecoul a ţipat, m-am trezit
nisipul se scurgea haotic din sparta clepsidră
la capăt aşteaptă tăcerea
din lut milenar fac o candelă
să-mi lumineze paşii către adieri eterne
printre frunzele uscate ale vieţii
atunci am găsit drumul spre necuprins

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ceas de seară

La ceas de seară gândurile-mi fură
Şi liniştea şi clipa de tăcere...
Le simt precum un strop de cianură
Ascuns azi într-un fagure de miere...

Îmi amintesc copila de-altădată
Cu părul negru, lung şi ondulat,
Cu zâmbet cast şi ochi de ciocolată.
Dar timpul a trecut... Te-ai depărtat!

Îmi amintesc cum mă strângeai de mână.
Zburam spre stele şi spre adevăr...
Azi timpul amintirile-mi sugrumă
Şi de acel trecut îmi este dor.

Da, timpul a trecut. Ai fost mireasă...
Te-a dus un june mândru la altar.
Ce tânără ai fost şi ce frumoasă!
Ne-am întâlnit pe drumul vieţii iar...

Şi viaţa ta a fost un câmp cu grâne.
Timpul s-a-ntors în palma noastră iar
Şi nu-mi mai amintesc nici cum nume
Ne-am revăzut pe-al timpului altar.

Din cerul desfăcut ca o fântână,
Culegem astăzi, iarăşi, amintiri.
Tu eşti de-acum pe sufletu-ţi stăpână,
Iar eu, oh, eu am lacrimi în priviri.

S-a strâns în noi, gol după gol, uitarea.
Din noi, mereu, tăceri s-au adăpat.
Ne este ca un haos depărtarea
Şi ce străin ni-i drumul... Ce păcat!

N-avem fotografii, dar ne rămâne
Doar gândul bun trimis spre Dumnezeu
Şi timpul petrecut în astă lume -
Un gol imens prins între tu şi eu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii versului...

Paşii rămân cu urmele postume,
desluşind cărările cu sens invers,
dar rămân învăluiţi fără nume
dacă n-au itinerariile prin vers.

Poemul vindecă în amintiri
pasul nimicului din întuneric
cu liniştea caldă pusă în priviri
de curcubeul cu ecoul sferic.

Versul te înveleşte cu iubire,
schimbând lacrimile cu stropi de rouă,
iar prin paşii din omeneasca fire
mută drumurile pe-o cărare nouă.

Poemul nu vrea drumul rătăcit,
acum doar atâta aş mai spune,
în vers e comoara celui fericit
şi este drumul către rugăciune.

poezie de Constantin Rusu din Rânduri pentru gânduri (volum de poezie) (iunie 2011)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii versului...

Paşii rămân cu urmele postume,
desluşind cărările cu sens invers,
dar rămân învăluiţi fără nume
dacă n-au itinerariile prin vers.

Poemul vindecă în amintiri
pasul nimicului din întuneric
cu liniştea caldă pusă în priviri
de curcubeul cu ecoul sferic.

Versul te înveleşte cu iubire,
schimbând lacrimile cu stropi de rouă,
iar prin paşii din omeneasca fire
mută drumurile pe-o cărare nouă.

Poemul nu vrea drumul rătăcit,
acum doar atâta aş mai spune,
în vers e comoara celui fericit
şi este drumul către rugăciune.

poezie de Constantin Rusu din Rânduri pentru gânduri (august 2011)
Adăugat de Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis neştiut

O clipă doar şi-au întâlnit
privirile fugare,
dar s-au văzut şi au zâmbit
în gânduri, cu mirare
şi fiecare-n drumul lui
a mers şi nu s-a mai gândit
la ochii-albaştri sau căprui
ce i-a privit.

Dar visele au apărut
şi, gândurile toate,
s-au îndreptat, tot mai acut,
spre-aceiaşi ochi şi, poate,
spre tot ce-n ei se oglindea,
spre zâmbetul ce le-a plăcut,
spre tot ce ar putea avea
şi n-au cerut.

Un timp, se pare, amândoi
s-au întâlnit în visuri
ca amintiri trecute-apoi
în unele înscrisuri
pe care timpul le-a-nvechit,
părând, cu vremea, că cei doi
în vechi poveşti s-au mai găsit,
cu ei eroi.

În dorul lor ce i-a durut
că nu-şi erau aproape,
erau dorinţe şi-ar fi vrut
o zi, doar, să dezgroape
din cele, toate, câte-au fost,
căci clipa-ceea de-nceput
a căpătat acum un rost
recunoscut.

Au suferit şi le-a fost dor,
au vrut să se revadă,
cereau, din ceruri, ajutor
şi nu puteau să creadă
că nu se vor vedea nicicând,
dar, într-o zi, un vechi décor
în vis le-a apărut cerând
prezenţa lor.

Urmarea e de necrezut
căci mersul lor a fost un zbor
spre locul unde s-au văzut,
şi-a fost scânteia unui dor
ce se-ntindea spre nesfârşit
şi numai întâlnirea lor
să crească-ntruna l-a oprit
c-un lung sărut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul prin iarna eternităţii

Suferinţa mă apasă
pe firea-mi neputincioasă,
iar doru-n suflet fremătând
se-ncheagă pe lacrimi de gând.

Cu singurătatea-n noapte,
se scurg lacrimile-n şoapte,
la sfinţi ducând rugăminte,
când pun sufletu-n cuvinte.

Năzuind la vremuri bune,
de la Domnul cer minune
în speraţe ruinate,
de-a fi binecuvântate.

Iarna vieţii greu mă ninge
şi lumina în ochi stinge,
din ramuri să rămână scrum
pe al vremelniciei drum.

Din foc recuperez scântei
şi-n razele ochilor mei
le pun cu viaţa stinsă-n glas,
pe ele, rod de gând să-mi las.

Dar vânt rece îmi îngheaţă
viaţa-n ultima speranţă,
spulberând cenuşa sorţii
prin eternitatea morţii.

Suflet pe cărări albite
se-nalţă la cete sfinte,
ducând făclie de ceară
pe a veşniciei scară.

Visul de odinioară
îl închid într-o cămară
din sufletu-mi neliniştit,
să-l scot în alt destin menit.

Din flori de soartă umbrite
strâng petale ofilite
în covoraş multicolor,
să-l duc pe Drumul Robilor.

Cu lacrimi de gând le stropesc
şi-n suflet le adăpostesc,
prin a veşniciei ceaţă
să-mi amintească de viaţă.

Din speranţe ne-mplinite
zugrăvesc muză-n cuvinte
pentru poeţii Cetăţii,
la Poarta Divinităţii.

Pe covor va îngenunchea
sufletul meu, Domnul să-i dea
viaţă şi destin pe Pământ,
să-mi leg menirea de cuvânt.

2 Februarie, 2022
© Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu (2 februarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privilegiu

Cei dintâi pribeag
Hoinărind cu toiag
Creaţie divină
Din duh şi ţărână
Singur pe lume
Într-un loc anume
Corpuscul de viaţă
Pe plai cu verdeaţă
Eminamente viu
Prin Edenul timpuriu
Cândva pe la răsărit
Cu Eva s-a pricopsit
Avea destin asigurat
Şi totuşi l-a ratat
Ce soartă în răspăr
S-a poticnit de măr
A părăsit Edenul
Aşa cum pleacă trenul
A găsit apoi liman
Şi a devenit taman
Făuritor de neam
L-am numit pe Adam.

poezie de David Boia (27 noiembrie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Când eu am venit pe lume,
nu aveam încă un nume.
Cineva ma luat în braţe.
Mai târziu eu am aflat
că aceea era mama.
Când e lângă mine,
totul e uşor.
Ştiu, pot să visez.
Pot chiar şi să zbor.
Îmi imaginez
că plutesc pe-un nor.
Într-o seară, mama m-a luat de mână.
M-a dus la fereastră, s-a uitat la mine
şi mi-a spus zâmbind:
-Vezi Steaua Albastră?... Este Steaua noastră.
Chiar dacă în viaţă sunt momente grele,
tu, copilul meu, vei găsi uşor
drumul către stele.

poezie pentru copii de Iulia Giuşcă din URSUL DE PLUŞ. Editura Emma. Cluj Napoca. 2015
Adăugat de Iulia Popov(nume autor...numele din certificatul d
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări rătăcite

Era, în aer, o chemare nouă,
Iar sângele-a răspuns, a fremătat,
Şi zborul lor, pornit neaşteptat,
Le-a înălţat spre ceruri pe-amândouă.

Zburau alături peste-o lume care
Abia se mai zărea de peste nori,
Se mai strigau discret când, uneori,
Nu se vedeau pe-a cerului cărare.

A fost ca într-un vis, când o furtună
I-a abătut din liniştitul zbor,
I-a despărţit şi-a vrut să îi răpună.

În drumul devenit rătăcitor,
Sub soare sau sub razele de lună,
S-au îndreptat, stingher, spre cuibul lor.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

Drumul vieţii cu vorbe goale l-am pietruit şi cu desculţe palme şi-n spini
mi-am răstignit un gând
De cer mi-am legat un nod din minte ce-n el am pus o arcă, gândind că
nimic nu–i fără de sfârşit
La captul unei zile am pus o dimineaţă fără nici un răsărit şi-am pus
nelinişti cu cerul unui apus
Acum îmi beau otrava din paharul unei clipe care nu mai este, decât
o răvăşire vărsată în inima momentului, de mult trecut
Acolo, da, ai fost, o rază din nesfârşitul unui alt început şi clipa când tu mi-ai spus
nu trece dincolo de tine că te pierzi

Am răsucit căderile unui timp şi-am întors ceasul unei singure clipe, şi-atunci
s-au deschis toate cerurile dispre sfârşit
Din colţul unui ochi a căzut o lacrimă pe masa tăcerii unde împărţirea
a fost neegală şi totul s-a întors
Am întrebat o lume, şi o alta, si o alta, care demult au tot trecut şi ele au strigat
nimeni nu poate fi din nou, decăt ce-a fost
Atunci am cerut ca sufletul să-mi fie răstignit, pe-o ramură de spini

poezie de Viorel Muha (iunie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poteci însorite

Potecile noastre-ntr-o zi
au fost observate de Soare,
iar el, pentru-a lui desfătare,
cu raze-a-nceput a glumi:

Pe-a mea s-a distrat şi-a trimis
o rază mai rară prin lume,
căci e Fericirea ca nume
şi multe, atunci, mi-a promis.

Pe-a ei a trimis dar divin:
Iubirea, cu tot ce înseamnă,
cu tot ce doar ea te îndeamnă,
plăcere şi dor şi suspin.

Iar noi le-am primit încântaţi
la capătul unde se-mbină
potecile-n ziua senină,
cu raze de Soare-alintaţi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!