Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Magia copilăriei

Gândurile mă poartă prin copilărie,
va rămâne cel mai regretat paradis
și chiar de timpul aleargă-n veselie,
încerc să-l străbat, măcar, prin scris.

Mulți ani s-au destrămat, în neștire,
făr' să știu când, timpul a îmbătrânit,
într-o zi am găsit în oglindă o privire,
era fetița cu ochii zglobii și-a zâmbit.

Am simțit nostalgia curgând în vene,
emoția a strâns, chiar inima-n chingi,
dar dincolo de trăirea ce pleacă-vine,
amintirile-s un copac cu multe crengi.

,, Copilăria-i singurul paradis pierdut''
pe care-l străbatem, primind energie,
dar fiind încorsetați de-al vieții tumult,
mai rătăcim și pierdem singura magie.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Adi Conțu

Poem rătăcit

Am pierdut un poem, nu știu unde l-am pus,
Era dragoste-n el dar acum s-a ascuns,
Îl tot caut de zor, de-l găsești, mi-l dai
Aș fi vrut să-l recit, lângă mine stai.

Hai... adu-mi-l te rog, am uitat tot ce-am scris,
Ce e-n el nu mai știu, le aștern ca prin vis
Și de n-am să-l găsesc părți, din viață-am pierdut,
Ascunsesem în el doar iubiri din trecut.

Nu aș vrea le pierd chiar de altele vin,
Cele care au fost, n-au contat mai puțin,
Amintiri ce-am avut nu mai am fără el,
Îmi dispare trecutul, nu rămâne la fel.

Am pierdut un poem, poate-un alt am să scriu,
Tu ce faci? L-ai găsit? Știu că este târziu...
Chiar nu vrei te lași până nu-l vei găsi?
Înțeleg... dacă-l ai... poți la mine veni.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Periplul unui destin

Gânduri multe au cochetat cu pălăria timpului,
dar cu câteva dintre ele, defel, nu s-a asortat
și totuși, unul rebel s-a gătit cu jobenul răbdării,
întotdeauna, am simțit că destinul l-a escortat.

Pașii mi s-au încurcat prin deceniile fulgerate,
iar o putere ancestrală, necontenit, i-a protejat,
sufletul mi-a fost învăluit de un ecou-exortație,
un îndemn, ce-n clipe de răstriște m-a-ncurajat.

Într-un târziu, pașii au ajuns pe drumul hărăzit,
steaua călăuză m-a pătruns cu lumina-i divină,
un cânt de harpă a dezmierdat sufletul neostoit
și lumina a hrănit poemele-flori pe-a vieții colină.

Am crezut, totdeauna, că drumul se va schimba,
periplul unui destin și-a găsit odihna prin cuvânt;
lăuta din suflet, fereastră spre lume... chiar altar,
iar un pareu din poeme-mi va fi ultimul veșmânt.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Descântec

poate nu ați observat până acum
dar mamele au tot timpul cuvintele la ele
noi le pierdem de prea multe ori
rămânând prizonierii muți ai unor tăceri
abisale

de acolo ne salvează tot mamele
firește
fiindcă au învățat descântece născute în alte lumi
iar atunci când ni le șoptesc la ureche
până și timpul privește peste umăr
minunându-se de o asemenea magie

povestea merge întotdeauna mai departe
chiar dacă și mamele
obosite de atâtea descântece și de atâtea salvări
se retrag
la un moment dat
pentru a învăța vorbească tăcând

totuși
eu cred că mamele devin descântece
după ce pleacă
iar tăcerile abisale prin care rătăcim
le aduc înapoi
ca pe o dezmierdare șoptită

în Volumul "Numele tău ca o întrebare..." (24 aprilie 2020)
Adăugat de crislisSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În cânt de ploi pe flori de liliac

E primăvară verde, din pământ,
Prin firul ierbii, viața urcă-n cer.
Umbre de nori... pe adieri de vânt,
Mai lasă câte-o lacrimă de cânt
Peste cenușa iernii... din eter.

În mugur, vezi, tăcerea din zăpezi.
Bobocul vieții stă iasă iar.
A mai trecut o zi către amiezi,
Privirea ei... îndeamnă, te crezi
Un călător, prin foi de calendar.

Povara florii, este iar... miros.
Blândețea din petale s-a desprins,
Din când în când se leagănă spre jos,
Frumos ca un balsam... dar dureros,
E semn că timpul iarăși a învins.

Un flutur se hrănește din culori,
Mantaua lui o spune grăitor.
Trecut, prin cine știe câte flori...
Dar să-l lăsăm, oricum destui fiori
Ne calcă pe privire, izbitor,,,

Parcă s-a scurs un colț de paradis.
De-atât frumos și gândurile tac,
Ferestrele din ceruri s-au deschis,
Curg rătăciri pe margine de vis
Și cânt de ploi,,, pe flori de liliac.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Singurul paradis

Viața nu a fost aruncată la întâmplare pe pământ,
e singurul paradis pe care-l cunosc până acum.

poezie de din WordPress.com, Universul Iubirii
Adăugat de Maria ElenaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihaela Banu

Timpul mă strânge-n chingi de lut

Timpul strânge-n chingi de lut,
Genunchii-mi pune în pământ.
Pe firul vieții nevăzut,
Mi-e tot mai trudnic m-avânt.

Îmi bate crivățul la geam,
Mai troieniți sunt anii mei
Și-ultimii cai, cu greu înham,
La nesfârșitele-odisei.

Aș vrea vecia alung,
Ca pe-un blestem ce-a-mpovărat
Și existența unui ciung
Și-ologu-n mersu-i scâlciat.

Vedeți?! Încă trăiesc și-acum.
În viață ghearele-mi înfig.
Chiar de sub pași rămâne scrum,
Mă-nvăluie năpraznic frig.

poezie de din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Butulescu
copilărie
Copilăria. Singurul paradis pierdut.

definiție aforistică de din Noroi aurifer
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 12 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Sunt disponibile și traduceri în engleză, spaniolă, catalană, italiană și arabă.
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Iubirea Ta o cânt Isus

IUBIREA TA O CÂNT ISUS

Iubire — ca și a Ta
Nicăieri nu am găsit
Îți dau dar azi inima
Să îți facă voia Ta
Scump Isus — Isus iubit

Mă scald în neprihănire
Și lumina Ta o cânt
Căci eu vreau a Ta iubire
O Isuse scumpe Mire
Și în cer și pe pământ

Cânt Isus a Ta Ființă
Și iubirea Ta o cânt
Când -mbraci în biruința
Ca umblu prin credință
Mire-al meu — Isuse Sfânt

Doamne-n flacăra iubirii
Vreau azi să mă împletesc
Domn al păcii — al fericirii
Într-un imn al nemuririi
Căci Isuse te iubesc

Nicăieri ca a Ta iubire
Doamne eu nu am aflat
Ale vieții sfinte fire
Să le caut în neștire
am sufletul curat

Fă- Doamne-un bob de rouă
Ca iubirea ți-o cânt
Cu luminile amândouă
O Isus viața nouă
Ce ne-ai dat-o pe pământ

Ține-mă-n al Tău surâs
Râu de foc și eu fiu
Dar în Cartea Vieții-nscris
Să intru în Paradis
Dragostea ți o știu

Fă-mă dar să fiu cum vrei
O lumină și-o săgeată
Doamne-n palme să mă iei
Tot mai des sub ochii Tăi
Să-ți cânt drgostea curată

Mire drag al vieții mele
Sub privirea Ta vreau
Să-ți cânt ochii Tăi de stele
Cu lumini aprinse-n ele
Doar pe brațe îți stau

Să-mi fii cel din urmă vis
Din a inimii bătaie
Ca umblând prin Paradis
În Duh îți fiu înscris
Și-n a inimii văpaie
03-10-2020 mănăștur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lângă tine-am petrecut timpul cel mai fericit

Știu, lângă tine-am petrecut timpul cel mai fericit;
Dar ce-a fost, a fost, iar multe încă nu s-au întâmplat.
Puțin de-a fost ceea ce-a fost bun, puțin de regretat –
Vesel a fost tot ce-am trăit; curajos, tot ce-a murit.

Nu-ți voi scrie cântece despre inimi care-au suferit,
Iar tu nu vei vărsa lacrimi pentru mine, ca bărbat.
Iar dacă ți-aș rămâne credincioasă, necondiționat,
Ai avea motive fii, sunt convinsă, destul de îngrozit.

Și, totuși, acesta-i destinul, blestemul unei femei:
Să-și etaleze lucrurile mici și dăruiasc㠖 de când e lumea,
Pentru că-i plăcut oferi când nimic nu datorezi.
Dar ție, care nu mi-ai cerut nici versuri și nici făgăduieli,

Darul pe care ți-l fac, în viață fiind, e-absența mea;
Dar după asta, iubite, nu mai pot nimic -ți garantez.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Portable Dorothy Parker Paperback" de Dorothy Parker este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -98.99- 94.99 lei.
Mihai Marica

Știi?

Acum nu mai mă dori Tu!
Acum doare lumea!
Lumea toată la olaltă!
Ma doare timpul,
Cel trecut, cel prezent!
Cel încă nevenit!

Mă dor durerile în piept,
Mă dor ochii secătuiți,
Mă arde un dor de prea mult timp,
Mă fierbe, îmi fierbe sângele în vene!

Stii....?

Mă dor chiar anotimpurile toate!
Nopțile și visele, diminețile!
Mă dor că nu au fost ale noastre!
Mă dor zilele și lacrimile!

Mă doare tot, tot răul din mine!
Mă doare chiar și binele!
Și... și nu știu ce să mai cred,
Ce să mai.... aleg?
Când nu mai e ce-alege!

Mă doare ce-i dincolo de Noi,
Ce-i dincolo de viață,
Dincolo de moarte!
Mă doare teama de eternitate!

Mi-e teamă nu pierd!
Dar cum să mă mai pierd,
Când sunt pierdut demult!
Și totuși bântuie un gând!

Mă bântuie o teamă!
De-acum, demult!
Sau dintr-o altă viață?
Dintr-o altă lume?

Îmi pare totul lipsă,
Totul un pustiu
Și sună a gol dintr-un....
Prea plin!

Și totuși nu-i un vis,
Și totuși suntem Noi!

Și totuși doare vina...!
Vina de a te iubi!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mă scurg prin propria-mi clepsidră...

Mă scurg prin propria-mi clepsidră
Și sunt total neputincios,
E clar că soarta este-o hidră,
Iar timpul prea alunecos.

Mă scurg prin propria-mi clepsidră
Și nu știu când va fi întoarsă,
Un gând adesea frământă,
Că nu primim a doua șansă.

Mă scurg prin propria-mi clepsidră,
Crezând că nu-i decât un vis,
Dar e realitate pură,
Pământul nefiind paradis.

Mă scurg prin propria-mi clepsidră,
Particulă, iubire, vers,
Doar gândul pur o să-mi rămână,
Pe undeva, prin Univers.

E legea scrisă în celulă,
Manualul vieții pe Pământ,
Deasupra noastră-i o pendulă,
Ce se oprește când și când...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Studiu despre Viață, TImp, Moarte

Vorba pe jumătate adevărată vine odată cu Somnul
Ai scris atâtea, ai șters și mai multe
Acum aduni doar cioburi
Dar ce cioburi
Vitraliu de catedrală
Dar dincolo de sticla pictată
O, da,
Vorba pe trei sferturi adevărată vine odată cu Visul
Nu mai scrii nimic
Faci planton și privești dincolo de vitralii
Orbit de propria Viață
Atâța de sigură
Că e nu privită de nimeni
Încât umblă goală cu ferestrele larg deschise
Și tot atâta de singură
Acea singurătate-n doi, știți voi...
O, cât de singură simt iubitule
Chiar dacă ești alături de mine
Sunt ca un blonav într-un pat de spital
Îmi faci vizite, îmi aduci de mâncare, de citit
Și da, chiar ador citesc Petronius
Deși cu fiecare rând încep -mi pun întrebări
Va veni timpul
Ca Timpul însuși se privească-n oglindă
Cine sunt eu?
Parcă-l aud
Vorbindu-și cu vocea ta
Dimineața în fața oglinzii
Răspunsul și-n porții să-l capăt
M-aș pune bine cu moartea!
Dar pare că nici măcar Moartea nu mă mai vrea
La început cel puțin nu existam
Dar acum
Trebuie umblu, trebuie fiu eu...
Să fii nu fii
Dar ce e de fapt Moartea
Face și ea planton
Și privește prin vitralii afară
Atâta de sigură
Că nu e văzută de nimeni
Încât umblă goală cu ferestrele larg deschise?
Și tot atâta de singură
știți voi
Acea singurătate în doi

poezie de din personal
Adăugat de PetroniusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căderea ciorii

Când Cioara era albă, a decis că soarele era prea alb.
A decis că lumina lui lucea prea argintiu.
A hotărât să-l atace și să-l înfrângă.

Și-a strâns toată puterea în fulgerul unui ghem fierbinte.
Și-a încleștat ghearele și și-a eliberat întreaga furie.
A țintit cu ciocul drept spre inima soarelui.

A râs în sinea-i până și-a atins vortexul cel mai adânc

Și a atacat.

La strigătul ei de luptă, subit, copacii au îmbătrânit,
Umbrele s-au lățit peste tot.

Dar soarele a devenit încă mai strălucitor –
Iar cioara s-a prăbușit, înnegrindu-se, în flăcări.

A deschis pliscul dar nu s-a auzit decât un cărâit întunecat.

"Acolo sus", a concluzionat ea,
"Albul este negru, iar negrul este alb. Am învins".

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Iron Giant Paperback" de Ted Hughes este disponibilă pentru comandă online la 28.99 lei.
Tănase, Maria
Maria Tănase rămâne o solistă unică, prin interpretarea cântecelor în care a pus suflet până când s-a prăpădit.

definiție de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Interviul. Recurs la memoria culturala" de Gabriela Rusu Păsărin este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -39.00- 29.99 lei.
Teodor Dume

Decembrie se repetă

tata a murit într-o noapte de joi spre vineri

aerul greu amplifica teama
sub cerul atât de rece și negru
se prăvălea ca un bulgăre lumina
adâncind disperarea

undeva s-a produs o greșeală

mama avea ochii sticlați și
mirosea a pâine proaspătă
ținea strâns cât mai aproape de piept
să mai fim împreună doar pentru o vreme

dincolo de toate acestea
chiar și Dumnezeu clipea îngăduitor

poate sunt vinovat în ideea că
n-am știut aprind o lumânare pentru tata
dar exista riscul nu pot să-l mai strig
ca atunci când îmi doream fiu bărbat
și îi imitam toate mișcările
însă am învățat cu timpul
că acel ritual
e jumătatea care rămâne aici

mi-e teamă acum
respirația îmi aburește vederea
bântui printre imagini
undeva la margine cade o stea
îmi aduce aminte de copilărie
de serile târzii în care număram
stelele în cădere și inima îmi bătea
ca aripa unui fluture

nici nu știu dacă totul e adevăr sau minciună

dar știudincolo de clipa aceasta
așteaptă tata

și e decembrie

am glezne de sticlă realitatea
mușcă din mine sufăr dar nu spun nimic
nici nu vorbesc despre tata

e decembrie

și oricum anotimpurile se repetă

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Ioana Gărgălie

Poveste fără final - partea a II-a

Și s-a stins apoi moșneagul... a trecut la cele sfinte
Iar,, mamaie'' și,, tataie''... dorm acuma în morminte
Dar povestea începuse c-o fetiță abandonată
Crescută de-acești bătrâni, fără mamă, fără tată...

Mai târziu și-a găsit mama, devenise adolescentă,
A iertat-o și-a dorit-o pentru viitor prezentă.
Și-a cunoscut tatăl vitreg, fratele, sora mai mică
Dar o frământa-ntrebarea:,, Unde-i tata? Am bunică?''

Trecuse prin școala vieții și acum era studentă.
Întrebarea:,, Unde-i tata?'' devenise mai frecventă
Și-a pornit așa într-o doară într-o bună dimineață
Să-și caute rădăcina într-un sat pierdut în ceață...

Cu emoție și teamă a bătut ușor la ușă
Fata cu ochii albaștri și cu fața de păpușă...
I-a deschis atunci bunica și-a-mbrățișat-o îndată
Apoi i-a întins o poză,.... doar o poză în loc de tată.

Printre lacrimi și suspine a-ntrebat-o:,, Unde-i tata?''
Iar bunica răvășită și-a îmbrățișat nepoata
N-ar fi vrut ca ea știe că s-a spânzurat de tânăr
Pentru că nu l-a lăsat să-și ia grijile pe umăr,

Să se-nsoare cu iubita rămasă însărcinată
Și-o privea cu remușcare și cu drag pe biata față...
Parcă ar fi vrut -ntoarcă înapoi timpul și viața
Să-și aducă-napoi fiul la fetița lui, la,, soața''.

Era însă așa târziu și o năpădeau regrete
Tot privind la ochii albaștri, la figura acestei fete
Care seamănă aidoma cu bătrâna străbunică
,, Doamne, cât e de frumoasă!''... Nu putea mai mult zică....

Și-a plecat tânăra tristă iar la studii, resemnată,
Dar știa acuma unde-i cel care i-ar fi fost tată
În sfârșit știe răspunsul la dramatica-ntrebare
L-a găsit printre morminte.... și-a aprins o lumânare...

Este clar o eroină din romanul vieții sale
C-un parcurs întortocheat și.... puțin noroc în cale....

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am să încerc

În ochii mari, frumoși dar tulburi câteodată,
Îți simt tristețea, bucuria laolaltă,
Și simt cum totul e închis în tine,
Prin zâmbet, dar și lacrimi cu suspine.

Prin acei ochi când îmi arunci săgeți,
Eu știu că supărarea-i mare,
Nu cred c-ai vrea cu ei să mă îngheți,
Nici fiu prins de-a morții-nfrigurare.

De mult încerc fară izbândă,
Să îți alung negrele gânduri
Și ochii acum plini de lacrimi,
Să lumineze, nu fie tulburi.

Dac-aș putea fac ceva
Ca spiritul -ți mulțumească,
Să-ți pot simți și altceva,
Decât mâhnirea sufletească.

Am să încerc din răsputeri,
Chiar de ar fi -ntorc Pământul,
Cu sânge, lacrimi și dureri,
Să schimb prezentul cu trecutul.

Căci doar atunci privirea ta
Era vioaie și senină,
Când sufletu-ți priveam prin ea,
Era senin, plin de lumină!

poezie de din Poezii (15 noiembrie 2013)
Adăugat de Viorel VasilescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Maria Tănase

Cu adevărat acasă nu m-am simțit la teatru, ci în local, la microfon, între lăutarii mei. Cântecul a fost singura patimă a vieții mele, dar m-a ispitit la răstimpuri și teatrul.

citat din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ileana Nana Filip

Dincolo...

Am plecat spre cer, căci digul s-a rupt
Și am sperat în visuri, chiar dincolo de credință,
Dincolo de zbor
Am creat valuri în ape tulburi
Am zâmbit pentru frumusețea libertății cuvântului
Am pierdut trenul vieții de două ori
Probabil că voi pierde tot ce nu mi-e de folos
Am să zbor cu visuri cu tot,
Dincolo de creaturile veacului 21.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dumitru Sârghie

Vis de împrumut

Împrumută-mi visul, Criss,
Dă-mi-l așa într-o doară,
Ca văd a câta oară,
Mă înșeli chiar și prin vis...

Să văd prin ce Paradis
Pasul tău de domnișoară
Și-ochii-ți verzi de căprioară
De-al meu nume s-au dezis!

Împrumută-mi visul, zeie,
Dăruiește-mi-l o noapte,
Ca văd cui, măi, femeie,

I-ai dat sfârcurile-ți coapte...
Și-apoi coapsa-ți rotofeie,
Printre mângăieri și șoapte!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook