Aşa s-a tocmit cu moartea, chiar în prag de amiază nimeni nu i-a ghicit traseul, Klara dansa între viaţă şi moarte pe un stâlp de telegraf

Pe la zece plus sfertul academic
pe când soarele tolerase în preajmă
câţiva nori zmeurici şi jucăuşi
s-a desprins de sin
ca o capsulă autocomandată
fără să-i pese de comenzile destinului
/ mai întâi şi-a verificat nervii
trecându-i prin beregata dracului său păzitor
şi prin vastitatea întunericului
ca printr-un borcan cu marmeladă
l-a chircit pe caldarâm
ca pe un pui de bogdaproste
/ prin urechi, prin ochi, prin colţul gurii
a început să i se prelingă sufletul
negru ca smoala încinsă
era mare desfătare în jur
organele intraseră într-un joc de pantomimă
acompaniate fiind de-un râsu-plânsu
şi câteva gânduri
uitate la presat printre vaite
scheunau de mama focului
un miel plăpând şi foarte viu
îşi trece limba ca un pămătuf
prin axa vieţii lui
saliva caldă îi arde şi ultimul cuvânt
trântit şi el cu sensul de asfalt
în ochiu-i drept
deja făcuse ou o prepeliţă
iar pleoapa lui catifelată
salva la zeci de kilometri
un zbor de fluture albastru
/ viciul de-a însufleţi un oftat
i-a fost fatal
un bob de salivă cât o ureche de ac
i-a pătruns pe neaşteptate
în miezul ultimului cuvânt
dându-l pentru totdeauna afară din fire
deasupra plămânilor
mii de dihănii
îi ronţăiau ultimii atomi de oxigen
stilizaţi pe undeva prin alveole
despre inimă ce să vă mai spun
zăcea carbonizată la periferia buncărului
dezmierdată de-un şoim
într-un miros insuportabil de putregai

drumuri în dreapta / drumuri în stânga
blidele iadului erau într-o poftă nebună
supa cu ceapă roşie de apă era în clocot
mai lipsea cel de-al doilea fel.

poezie de Lucian Alecsa din Ţinutul Klarei (2005)
Adăugat de Costel Zăgan
Votează! | Copiază!