Suflet
Drumul vieții cu vorbe goale l-am pietruit și cu desculțe palme și-n spini
mi-am răstignit un gând
De cer mi-am legat un nod din minte ce-n el am pus o arcă, gândind că
nimic nui fără de sfârșit
La captul unei zile am pus o dimineață fără nici un răsărit și-am pus
neliniști cu cerul unui apus
Acum îmi beau otrava din paharul unei clipe care nu mai este, decât
o răvășire vărsată în inima momentului, de mult trecut
Acolo, da, ai fost, o rază din nesfârșitul unui alt început și clipa când tu mi-ai spus
nu trece dincolo de tine că te pierzi
Am răsucit căderile unui timp și-am întors ceasul unei singure clipe, și-atunci
s-au deschis toate cerurile dispre sfârșit
Din colțul unui ochi a căzut o lacrimă pe masa tăcerii unde împărțirea
a fost neegală și totul s-a întors
Am întrebat o lume, și o alta, si o alta, care demult au tot trecut și ele au strigat
nimeni nu poate fi din nou, decăt ce-a fost
Atunci am cerut ca sufletul să-mi fie răstignit, pe-o ramură de spini
poezie de Viorel Muha (iunie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre început
- poezii despre zile
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre trecut
- poezii despre sfârșit
- poezii despre inimă
Citate similare
Sunt ceea ce nu sunt!
Spun lumii ceea ce nu sunt,
Doar prin ce fac și ce rostesc,
Spun dimineții ce nu sunt,
Prin ce sărut și ce iubesc.
N-am mers pe unde merge drumul,
Am mers pe unde nu-i cărare
Și am lăsat în flori parfumul
Tot verdelui din larga zare.
În zile lungi am pus refren,
În nopți pustii am pus un cânt
Și-n suflet un copac peren,
Să-mi lase rodul pe pământ.
Nu mi-am uitat în vorbe ruga
Și-am prins în palme focul vieții,
Mi-am cufundat în verde fuga
Și-n roșu, clipele tristeții.
Mi-am construit un vis al meu,
Iar din căderi înalț izvor,
Din tot ce-a fost în viață greu
Deschid ferestre-n viitor.
Iubirilor le-am dat culoare
Și-am scris povești de dor, cu foc,
Iar în poeme-am pus cicoare
Și izul fin de busuioc.
poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre verde
- poezii despre iubire
- poezii despre foc
- poezii despre visare
- poezii despre viitor
- poezii despre uitare
- poezii despre tristețe
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Steaua polară
respiră o lacrimă
aprinde dureri
geamul e spart și timpul plecat
o masă, un om și o pană
zgârâi hârtia cu gândurile
printre vise, himere născute
suspină stele, cad și ele în hâul materiei nenăscute
va veni într-o zi tăcerea
când stele se vor stinge
e trist un drum rătăcit printre ele
eu căutam nemurirea
dar visul nu a fost decât un foc
lăsând în galaxie un loc în clipa inocentă a unui zbor
atunci am înțeles ce este murirea
atâtea stele azi și toate reci
mă apasă umbra unui gând
în hăurile unei lumi ce a plecat
vroiam să vin și nu mai vin
tu ieși în zori din faldurile unei clipe de amor
fugind pe ușa unui vis trecut și destrămat
în urmă doar un pat nedesfăcut
atât de rece și de gol
o noapte a trecut, a fost
eu am rămas pribeag și gol în humă și nămol
și te-am iubit femeie pe o plajă
sub stele mii,
de ce nu vii
un val te-a mângâiat ușor
sunt eu sau totul este ireal și trecător
într-un început ce nu s-a mai sfârșit
da, ai fugit
tu stea polară
eu am rămas tăcut și gol
un visător în cer
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zbor sau poezii despre gânduri
O femeie
Am pus visuri lângă vise,
Am făcut din noapte zi,
Iară viselor ucise
Le-am dat viață-n poezii.
Am pus viață în dorințe,
Am trăit cu pasiune,
Am făcut din neputințe
Lucruri rele sau mai bune.
Am iubit, am suferit,
Am cântat ori am tăcut,
Am mai scris, am mai citit,
Am zburdat, am mai zăcut.
Am privit ades în zare,
Alteori numai în gol
Și-am tot pus o întrebare
Când sunt eu, când joc un rol?
Am zâmbit, am râs, am plâns,
Am fost bună sau mai rea
Și în viața mea s-au strâns
Amintiri, pe undeva.
Am fost simplă, complicată,
Agitată sau mai calmă,
Uneori sofisticată,
Gospodin-am fost, ori doamnă
Am fost ploaie, curcubeu,
Renașteam după furtună
Toate-am fost, dar am fost eu,
Toate astea împreună.
Am fost toate la un loc
Am zburat, m-am prăbușit,
Am fost flacăra din foc,
Am fost, fiindcă am iubit.
Am iubit și-am fost iubită,
Am visat și-am fost visată,
Am rănit. am fost rănită,
Am fost mare-nvolburată.
Și sfârșit și început,
Și tristețe, bucurie,
Și nimic și tot ce am vrut,
Și-am fost cuiva poezie.
Am fost rană sângerândă,
Am fost leacul unui om,
Și sătulă și flămândă,
Am fost floare, fruct în pom.
Am fost ciob și nestemată,
Și săracă și boemă,
Am fost viață întâmplată
Și din piatră și din gemă.
Și adesea temătoare
Mi-am zdrelit ades genunchii,
Și-am rămas tot iubitoare
Când țipam din toți rărunchii.
Am fost soare, cer senin,
Am fost primăvară, toamnă,
Am fost miere sau venin,
Am fost toate, bag de seamă.
Ast-am fost, și mai sunt încă,
Om cu bune și cu rele,
Am fost val, am fost și stâncă,
O femeie printre ele.
poezie de Florentina Mitrică (14 februarie 2021)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi și poezii despre poezie sau poezii despre toamnă
Karmă...
Tu ai venit când n-am visat,
Tu ai venit atuncea când
Să zbor din nou n-am mai sperat
Nici în cel mai romantic gând...
Tu ai venit cu gând curat,
Plin de-amintiri și de dureri,
Căutând, cu sufletul, un sfat,
Să scapi de drama ta de ieri...
Eu te-am primit cu gând deschis,
Cu compasiune și respect...
Ți-am zis tot ce-am știut de zis,
Dorind "nedreptul" să-l îndrept...
Nici eu, nici tu, n-am vrut mai mult
Decât, cumva, să încercăm,
Ca într-al vieții trist tumult
O oază liniștii s-aflăm...
Dar ce s-a întâmplat apoi,
N-am controlat, nici tu, nici eu...
A fost un vis peste-amândoi,
Din cerul tău, din cerul meu...
De fapt, o continuare-n vis
A unui ancestral trecut,
C-așa, probabil, ne-a fost scris:
Să-l reluăm de la-nceput...
Căci, altfel, cum să explicăm
Că ne-ntâlnim în orice gând
Și-n orice chip ne completăm,
Așa deplin, așa curând...
Da, cred că nu ai spus greșit,
Că "ne-am știut" fără să știm...
Că-n altă viață ne-am iubit,
Chiar dacă nu ne amintim...
Că ne-am mai întâlnit, precis,
În alte vremi, cândva, cumva,
Și-am fost eroii unui vis,
Care s-a rupt de undeva...
Dar karma e un verdict greu
Când vrea să dreagă-un vis stricat...
Și-l reluăm, prin timp, mereu,
Din punctu'n care s-a sfăr'mat...
Vom fi sortiți să ne iubim
Și-n alte vieți, neîncetat,
Până-mplinim acel sublim
Al karmei care ne-a legat...
poezie de Mariana Cruceru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfaturi sau poezii despre romantism
Romanță negativă
N-a fost nimic din ce-a putut să fie,
Și ce-a putut să fie s-a sfârșit...
N-a fost decât o scurtă nebunie
Ce-a-nsângerat o lamă, lucioasă, de cuțit!...
N-am fost decât doi călători cu trenul,
Ce ne-am urcat în tren fără tichete
Și fără nici un alt bagaj decât refrenul
Semnalului de-alarmă din perete!...
Dar n-am putut călători-mpreună...
Și fiecare-am coborât în câte-o gară,
Ca două veverițe-nspăimântate de furtună -
Furtuna primei noastre nopți de primăvară!
Și-atâta tot!... Din ce-a putut să fie,
N-a fost decât un searbăd început
De simplu "fapt divers", ce nu se știe
În care timp și-n care loc s-a petrecut!...
poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trenuri, poezii despre semnale, poezii despre primăvară, poezii despre noapte, poezii despre nebunie sau poezii despre gări
Suflet la tavă
Aseară, la un șpriț
Amicul meu și-a pus
Sufletul pe tavă.
Mă uitam, când la el,
Când la suflet...
Sufletul era mare
Dar... gol pe dinăuntru!
Se vedea cu ochiul liber
Interesul care se ascundea
După câteva fire de omenie.
M-am ridicat și-am plecat.
Ajuns acasă, mi-am pus și eu
Sufletul pe tavă.
Ca să vezi și-al meu era,
Tot gol!
L-am întors pe toate fețele,
Dar nimic!
Și mi-am pus întrebarea:
- Ce, Doamne iartă-mă,
Umblăm cu sufletele goale?!
poezie de Stefan Băiatu (17 septembrie 2008)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre prietenie, poezii despre ochi, poezii despre libertate sau poezii despre acasă
PRIN UNIVERS...
Astă noapte, pas la pas, m-am plimbat prin Univers
Pentru care deodată s-a deschis un interes
Și prin telescopul Hubble... ca și cum aș fi privit
Două sute miliarde galaxii eu am găsit...
Astă noapte-am străbătut miliarde ani lumină
Și-am ajuns până la Abell, roi de stele pe retină,...
Am vizitat Sagittarius, Ursa Major, Ursa Mică
Chiar și Galaxia Morții... de care îmi era frică
M-am plimbat prin galaxii până când am obosit
Și pe Drumul Robilor vrând-nevrând am poposit
Coborând din Andromeda, tot de prin Grupul Local
Ca și Calea Laptelui, am făcut un gest banal
Mi-am pus degetul pe-o tâmplă și așa m-am întrebat:
Oare Zeus pe Heracle când l-a dus la alăptat
Și l-a pus la sânul Herei, care dormea pe o parte,
A știut că o să facă o spirală ca de lapte
Când Zeița-l va respinge? C-o să împroaște-n jur cu stele
Patru sute miliarde,... nebuloase printre ele?!
... Dar nu are importanță, e bine că am aflat
Cine și de ce-a fost nașul Mylky Way... de-a botezat...
Și prin Calea Laptelui am trecut prin constelații
Ca să mă întorc acasă c-un bagaj de informații
Și-am trecut prin Gemeni, Vela, Aquila și Scorpion
Prin Săgetător, Perseus și pe Brațul Orion
M-am apropiat de Soare,... doar o rază am luat,
Și prin Sistemul solar cam o oră m-am plimbat....
M-am întors din nou,, acasă'' pe planeta mea, Pământ,
Unde m-am născut, am plâns și am spus primul CUVÂNT....
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lactate, poezii despre botez, poezii despre Soare, poezii despre telescop, poezii despre stele, poezii despre sclavie, poezii despre promisiuni sau poezii despre plâns
Regăsire
Când mi se face dor de noi
cutreier mintea cu-ntrebarea,
de pot să cern din strigăt mut
un tunet ca să rup visarea.
Talazuri ce se sparg cu vuiet
îneacă visuri de demult,
ce încă vor să meargă-n taină
să te dezmierde-n așternut.
Contemplu-un gând ce se înalță
din zări ranite de-ntrebări,
ce îmi întemnițează ființa
cuprinsă azi de remușcări.
Îmi sprijin tâmpla de-o simțire
gândind la lucruri ce-au apus,
la ce e azi și va fi maine
la tot ce incă nu s-a spus.
Descui un cufăr vechi din suflet
dorind iar clipe ce-au trecut,
și-au fost atunci un vis măiastru
iar azi s-au dus și nu mai sunt.
Acum când gânduri de cenușă
se zbat mocnind sub clop de foc,
sorbind din cupa nazuinței
gândesc că totuși incă pot,
Să mă cufund în regăsire
zburând spre taine din trecut
și să-mi aștern iarăși in suflet
speranța unui început.
poezie de Sorin Mădălin Birceanu (24 septembrie 2013)
Adăugat de Sorin Mădălin Birceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre dor sau poezii despre cenușă
În ajunul execuției
În ziua sărbătorii paharul pe care-l beau e-amar;
Prima tinerețe broboadă mi-e de griji, atâta doar;
Din holda recoltată n-am strâns decât neghină;
Binele mi-e nădejdea-n câștigul ce-o să vină.
Nu văd soare deși mai e până la asfințit;
Acum trăiesc deși viața acum mi s-a sfârșit.
Cine-am fost s-a auzit deși nici un cuvânt n-am spus;
Fructul mi-a căzut deși frunza mi-e încă verde;
Tinerețea mi s-a risipit deși bătrân eu nu-s;
Văd lumea deși lumea pe mine nu mă vede;
Firul vieții mi s-a rupt deși n-a fost tors, ci-abia urzit;
Acum trăiesc deși viața acum mi s-a sfârșit.
Mi-am vazut moartea de când întâi i-am fost rostit cuvântul;
Am căutat viața și-am aflat doar umbra ei pe lut;
Am străbătut această țară știind că îmi va fi mormântul;
Și-acum eu mor, deși chiar acum am fost născut;
Paharul meu e plin și, totuși, de nectar golit;
Acum trăiesc deși viața acum mi s-a sfârșit.
poezie de Chidiock Tichborne, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre moarte, poezii despre cuvinte, poezii despre vinovăție, poezii despre sărbători sau poezii despre recoltă
Despărțirea
Nu mai avem nimic din ce-a putut să fie,
Și ce-a putut să fie s-a sfârșit...
N-a fost decât o scurtă nebunie
O dragoste frumoasă într-un asfințit...
N-am fost decât doi călători cu trenul,
Dar ne-am urcat în tren fără tichete
Și fără niciun alt bagaj decât refrenul,
Unei iubiri cum văd cam incomplete.
Dar n-am putut călători-mpreună...
Și fiecare-am coborât în câte-o gară,
Cu suflete inspăimântate de furtună,
Ce ambii nimerim, nu pllrima oară!
Și-atâtai tot! Din ce-a putut să fie,
Totul se sfîrseste ne-început,
Un dor sălbatic si o poezie
Simbolizînd iubirea ce-a trecut!
Astăzi mă doare sufletul, dar lasă,
Voi trece eu și peste-această zi,
Tristețea-mi dă târcoale, dar nu-mi pasă,
Zimbind merg înainte, orice ar fi!!!!
Să nu mă cauți, m-am ascuns în mine,
Cu lacăte de giata am încuiat la porți
Iar gîndul meu care zbura spre tine,
L-am zavorit cu lanțuri ca pe-un hoț!!!
Să nu îmi scrii nu mai citesc iubite!
S-au risipit cuvintele în vînt
Chiar de e vară, cald si chiar fierbinte
Mi-e atîta iarna-n suflet, și în gînd!!
poezie de Tatiana Frunzete
Adăugat de Tatiana Frunzete
Comentează! | Votează! | Copiază!
Om
am luat drumul călătorului
destinul în buzunar
inima și sufletul
le-am pus pe galantar
odihna o aveam la intersecția
pietrarului
unde sculptară timpului aștepta
acolo unde...
nimeni nu a lăsat
o sticlă de apă veșnică
ca să-mi beau amarul sorții
în memorie am acum
copii ce se jucau seara
cu zmee
colorate în roșu de apus
cerului ei foc punând
când hârtia ziarului mințea
și minte
chiar nu vreau să fiu
cocoșatul catedralei
orașului amorțit în praf de plângere
chiar dacă am coroană de spini
în suflet fără să spun
poezie de Viorel Muha (iunie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre roșu, poezii despre religie, poezii despre oraș, poezii despre odihnă sau poezii despre jurnalism
* * *
Tu! Ce curgi acum prin mine,
În loc de timp, în loc de sânge!
Tu! Ești clipa-ncremenită,
În tot, în suflet, în inima rănită!
Tu! Mi-ești viață, chiar neviață,
Moarte dincolo de moarte!
Tu! Ești visul ce întoarce clipe,
Clipe peste clipe doar cu tine!
Tu! M-alungi din tine, mă renegi,
Din viața asta fără Noi, fără de legi!
Tu! Fără să știi tot mă mai chemi,
Când toate zilele se pierd în lacrimi!
Tu! În liniștea ce-i doar amăgitoare,
Ești torentul ce zguduie chiar cerul!
Tu! Naști curcubeul doar dintr-o culoare,
Punte între Noi și iubirea ce nu moare!
Tu! Ești răsăritul și-asfințitul,
Unde noaptea-i neagră fără vise!
Tu! Împletești cunune din tăceri,
Din tot ce-a fost demult, de ieri!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge
Chemare
M-ai auzit, te strig mereu
De când mă scol și-n vis de noapte,
Că fără tine nu sunt eu...
Cuvântu-ți vânt m-aș face, șoapte.
Din poză te-am făcut icoană
Și-am pus-o-n față la altare
Să-nchine-o lume ce se-nșeală
Căci nu mă crede cât mă doare.
M-am răstignit în vârf de munte
Pe crucea-naltă din Bucegi
S-adun mulțimile să asculte
Că doar te vreau și să nu negi.
Am pus afișe-n gări, în trenuri
Și-n stații de autobuze,
Ca inima să ți-o cutremuri,
Ruinele-mi să mi te-amuze.
Ești ființa cea mai căutată
Și premiu-am pus tot ce-aș avea
Din orice timp; fără vreo dată,
Până când Soare ar cădea.
Și de nu, ți-aș culege Lună
S-o am pe frunte de lanternă
Și noapte de va fi... să-mi spună
Pe unde dormi și de ai pernă.
Mereu te chem; m-ai auzit
Că te aștept, că țin la tine?...
De nu, întind mâna la cerșit
Să mă ia alta... Dacă vine!?...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre superlative, poezii despre somn, poezii despre mâini sau poezii despre munți
Jertfa-ntregului popor
Mi-am pus sufletul în palme
Și l-am presărat cu sare
Pentru vremurile calme
Unde dorm moții la soare.
Pe-un vechi petic de hârtie
I-am brodat cu inima
Și i-am pus în poezie
Ca stemă în țara mea.
Un stejar întrece timpul
Scrijelat în nord și sud,
În Carpați crește Olimpul
Unui mare început.
Nimeni nu va fi pe lume
Moț mai moț decât toți moții,
Sângele îmi face spume
Când sfinții botează hoții.
Sunt și ei românii noștri,
Nu-și pun sufletul în palme,
Ei deștepții, noi în drojdii
Îi stimăm și cu sudalme.
Ei ne mint, tot ei se cred,
Ei promit, noi îndurăm,
Din cer cade un profet,
Într-un punct îl proiectăm.
Punctul este în stejarul
Moților, în imnul lor,
Unde-au înălțat altarul
Jertfii-ntregului popor!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stejari, poezii despre țări, poezii despre stemă sau poezii despre sfinți
Clipa de gând
Călătorești prin gândul meu
Mereu, mereu...
Și te-aș opri să-mi stai o clipă
Să faci din ochii tăi risipă
De-al scânteierilor sărut
Să-mi amintești, din trup tăcut,
Plăcerea vechilor povești,
Să-mi spui, din nou, că mă iubești,
Că iarna, iată, a trecut
Și încă-mi ești.
O clipă doar?
Dar ea trecu
Lăsând în mine urma rece
A glasului ce spune "Nu!"
Pe drumul iernii care trece
Și-n sufletul îngândurat
De tot ce-a fost,
De ce-ai fost tu,
De tot ce-n urmă ai lăsat
Când ai plecat.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iarnă, poezii despre trup și suflet, poezii despre sărut sau poezii despre plăcere
Amintirile nu se sinucid
piatra, privită prin semne, îmi spune
pietruită-n drumul vieții, ea-mi cere
pașii să-i număr dinspre început
tâmpla-mi cuprinde durerea
amintirea ochilor tăi plânge
acolo păstrată de timp
nimic nu este ostenit, nici măcar
când eu nu mai exist, dincolo
de-o poartă
văd colțul străzii dărâmat
o urmă de ceață trecea ultima dată
când te-am mai zărit
încăperea se certa cu umbre de colț
cu raze de soare când ochii tăi i-am privit
cornul lunii a fost din început doar iubire
unul acolo unde tu răsăreai
aplecat deasupra lumii soarele mă doare
amintirile scrise pe frunze de toamnă
se întorc de unde au venit
aștept acum pe-o piatră din vârf de munte
din noapte să apari cu-n nou răsărit
poezie de Viorel Muha (septembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre amintiri sau poezii despre numere
Mult prea îndrăgostită...
Au fost și vremuri când fredonam iubirea...
Au fost și clipe când mult o blestemam!
Lacrimi s-au unit din despărțirea
Unei iubiri la care tot speram.
Au fost și timpuri când am atins un soare,
A cărui lumină m-a orbit...
Și m-am lăsat purtată de chemare,
Cu tot ce am avut, am dăruit!
Au fost momente când te uram în șoaptă,
Când mă uitai în colț și te plimbai,
Prin colțuri de lume fără plată,
Parcă uitând de mine că m-aveai!
Au fost și ceasuri cu prea multe oftaturi,
Din multe file ce-am rupt din calendar...
Și-am studiat din foarte multe laturi
Ce-mi ești, ce-ți sunt... într-un orar.
Și la final, din ecuație reiese,
Că nimeni și nimic nu poate ști...
Ce lucruri sunt cernute și alese
Ce le-ntregește, sau a le risipi.
Mult prea uimită și așteptând răspunsul,
Mă otrăvisem cu prea multe speranțe...
Prieten aliat mi-era doar plânsul,
Și inima străpunsă doar de gloanțe...
Vor fi și vremuri când voi cânta iubirea...
Și va veni și ceasul să zâmbesc!
Sunt ce am fost și nu mă pierd cu firea,
Eu știu numai să strălucesc!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ceas, poezii despre zâmbet, poezii despre plată, poezii despre muzică sau poezii despre lumină
Ce-i roza?
Ce-i roza? Doar o adunare
De spini, de frunze și o floare?
Întâi, când am ales-o-n zori
Din rondul plin de alte flori,
m-am întrebat, ce-i trandafirul?
Unde povestea-ncepe firul?
.............
Iar el mi-a spus: ca o mandala
mi-am arătat întâi petala!
Simbol pentru perfecțiune,
Așa ieșit-am din genune,
Din apele primordiale,
Am răsărit cu cinci petale!
Sunt cupa vieții, a iubirii,
A inimii și-a nemuririi.
Am fost născut să fiu potir
Al mult iubitului Martir
Și simbol rozacrucian
Și altul mistic, feciorian.
Din rosul sânge m-am transpus
Venind la voi de la Iisus.
Ca simbol al peceții Sale
Pus pe destinele astrale.
El, semn al revenirii Sale
M-a presărat pe-a lumii cale.
..............
Numele roză mi s-a dat
Din roua-ros ce-a fost odat`.
Culoarea mea trandafirie
Din sânge sfânt a fost să fie.
Căci m-am născut din albul pur,
Frunze și spini având contur.
Și te anunț că sunt dual,
Înțep, dar sunt și senzual.
Ca semn al dragostei curate
Și sentimente ce-s furate,
Din calde inimi de codane.
Dar pot să stau și la icoane!
Mă vezi la ceasul înserării
Ca simbol pur regenerării.
.............
Asta mi-a spus minunea albă
Și eu l-am prins apoi în salbă
Iubitei, plin de gând curat,
Azi, trandafirul ce-am furat.
poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre flori, poezii despre curățenie, poezii despre alb sau poezii despre simbolistică
încă o dovadă că mărimea contează
am fost acolo
au deschis mormântul și-am văzut
măreția
cum milioane de oameni încercau
să șteargă faptele mortului
cu un burete greșit
aceste milioane de oameni sunt deopotrivă
mărețe
fiindcă se bat cu faptele altuia
(una e să-mi dai o palmă mie
și alta
unei statui
pot suporta milioane de palme
dar până la capăt
niciun sărut
de asta a fost capabil doar un singur om și acela
de atunci
a fost cu uluitoare frecvențe
răstignit)
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sculptură sau poezii despre greșeli
Copilărie, viață...
Vă mai amintiți de primul sărut?
Eu l-am trecut deja la viță, l-am reînviat.
Ar trebui să îl consider o parte din copilăarie..
Dar totul este viu, trăiește,
Chiar dacăa s-a intamplat mai demult.
El este viu, prin mine, prin tine, prin noi, prin fiecare îndrăgostit, prin voi...
Nu trebuie să îil uităm!
Pentru ca fiecare dintre noi l-a dăruit și l-a avut dar!
Un dar ce l-am făcut, la rândul nostru și dar l-am primit iar,
Ce nu-l puteam pricepe atunci!
Ce nici acum nu-l pricepem...
Era... o adiere a copilăriei!
Ce pentru mulți dintre noi acum este o bombă cu efect întârziat!
Si de atunci ne-am hrănit cu fluturi, cu flori, Albastre...
Ori cu floarea-de-colț...
Nu îmi mai amintesc de -a fost pe bancă, în clasă, afară, sau în
Mijlocul unui parc.
Țin minte doar că tu te-ai fâstâcit, te-ai rușinat și te-ai înroșit!
Cine ar fi avut atunci puterea să-nțeleaă?!
Acum stau și scriu pe-o foaie de hârtie albă doar ca să-i dau culoari
Alb -negru ca ale unui film mut, din trecut...
Ce ai sădit în mine, tu, înger minunat!?
Acum ne sărutăm decât pe taste...
A ramas o umbră, un ecou... Și poate nici atât!
Copilarie ce-mi dai viață... te salut!
Ești parte din drumul abia început... e drumul ce duce în noapte.
poezie de Diodor Firulescu din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre îngeri, poezii despre rușine sau poezii despre parcuri