Acum am să vă citesc Poemul despre moarte:
Eu așa îmi imaginez moartea:
ușa camerei mele se închide cu cheia
pe dinăuntru,
perdelele și draperiile vișinii se trag singure
se târăsc hotărât pe sârmă și pe urmă, zvâc!
deodată se lipesc etanș peste fereastră sufocând caleidoscopul orbitor de afară,
orice zgomot se scurge încet din vinele camerei
liniștea se umflă scârțâind în surdină ca o floare mare de vată
Atunci
se apropie de mine Tuti, păpușa mea pierdută de plastic,
cea cu picioarele rupte,
uriașă și zâmbitoare,
cu cavitatea toracică desfăcută și cu butoanele scânteind de emoție,
mă ia de mână și eu sunt mică pe lângă ea,
mică de tot,
dar ea mă întreabă cu blândețe pe care raft al bibliotecii vreau să urc,
vocea ei sună distorsionat, tărăgănat și adormitor
becul de 100 de wati explodează ca un dop de șampanie
noaptea eternă își desface cosițele și fiecare șuviță își alege drept ursit un obiect din cameră
îl învârte ca pe un mosor, se înșurubează pe el ca un boa întunecos de pâslă
toate sunt acum conectate între ele, sunt prinse în rețeaua nimicului
colecția de lumânări se aprinde simultan,
și flăcărui licăresc cuminte în fiecare colț al camerei, ca într-un pom de Crăciun,
Cele 12 cutiuțe muzicale încep deodată să-și depene melodia ca o mică fanfară locală
Unchiașu' Ben înghite monezile cele mai strălucitoare,
și porțelanurile tresaltă de bucurie clinc clinc
Câteva dintre cărți, mai ales cele de pe raftul meu preferat, încep să mă aplaude din pagini
va fi patetic și eu le voi spune să nu mă aplaude că nu suntem la teatru,
atunci ele își aruncă paginile prin toată camera
și paginile se amestecă
nu se mai știe cine ce a scris
toți suntem egali
și e așa o bucurie generală,
dar firește, una discretă, cum cere solemnitatea momentului.
Totul e exact ca într-o imagine imortalizată odată
în ciorapul Bunicii. Exact așa.
poezie de Crista Bilciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre muzică
- poezii despre moarte
- poezii despre întuneric
- poezii despre șampanie
- poezii despre zâmbet
- poezii despre voce
- poezii despre vișine
- poezii despre teatru
- poezii despre superlative
Citate similare
Timpul își scutură secundele pe la ușa sufletului meu... Și nu sunt singură... Sunt un punct mobil, licurind ca o stea, pe cerul lipsit de senin al vârstei a treia. Și iată cum pereții camerei mele îmi dau deodată strania senzație de sufocare, dar și de siguranță în același timp, de rece, dar și de odihnă, de lumină, dar și de tăcere... Mă plimb fără sens prin camera goală, vorbind cu mine însămi despre toți, despre toate. Zâmbesc, îmi amintesc de bătrânii nevrotici și îmi imaginez că nu sunt departe de povestea lor.
Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre timp
- citate despre bătrânețe
- citate despre zâmbet
- citate despre vârstă
- citate despre tăcere
- citate despre suflet
- citate despre siguranță
- citate despre secunde
- citate despre plimbare
Peroane
gara se făcea din ce în ce mai mică
un obiect pus în fața camerei de filmat depărtându-se
oamenii se mișcau mai încet / acele ceasului se mișcau mai încet
în spate orașul se transforma într-o iluzie
de acolo de unde veneam eu / de sub cerul ca un arc electric
desprinderile păreau ușoare / dar nu era așa
știam că trebuie să plec undeva
să-mi ascut durerea ca pe o bucată de creion
cu care am scris pe pereții gării // limpezimea se pierde încetul cu încetul//
pașii pe asfaltul gros
până la eliminare doar câteva secunde / în timp ce trenul se apropie
atunci am simțit nebunia
calvarul
inima îmi devenea din ce în ce mai mică
odată cu trecerea în slow motion a timpului / camera de filmat care mă privea
le întorceam zâmbete false oamneilor care și ei mă priveau
le cunoșteam bine soarta deși ei nu știau
aveau să se întoarcă și ei în orașele lor pline de fabrici dezafectate
cu amintirea drumurilor care te leagă cu picioarele de pământ
ca un paratrăsnet prin care se scurge fluidul electric al zilei
//
apoi a venit noaptea și dintr-odată nu am mai rămas decât eu și trenul
în căldura sufocantă am întins brațele și camera s-a oprit din filmat
m-am desprins/ am zâmbit morții senin și am plecat mai departe /
în visul meu în care orașul era din ce în ce mai frumos și strălucitor
în visul meu în care te sărutam pe gură și eram vie / mă gândeam la o pasăre scăpată din cușcă
o pasăre pe care o găsești zbătându-se pe trotuar / te uiți la ea și inima ți se strânge
simți bătăile aripile ei pe șira spinării / același arc electric care se descarcă în tine /
și din tine pleacă mai departe / nimeni nu știe unde.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre timp, poezii despre gări, poezii despre oraș, poezii despre visare, poezii despre trenuri, poezii despre secunde, poezii despre păsări sau poezii despre picioare
Un poem naiv care trecea și el pe-acolo
Eu sunt un copac care nu știe să înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie
Întotdeauna m-am temut că poate sunt un copac defect
sau, mai rău, că nu sunt copac deloc
În jurul meu toată specia lemnoasă știe exact ce are de făcut
se proptește bine în rădăcini și: puf! scoate floare după floare
la fel de firesc cum mă mir eu de ele...
"Străduiește-te și tu puțin", mi se spune.
Eu mă uit cu ciudă la toți ceilalți copaci înfloriți și mă străduiesc din toate crengile
degeaba.
- "Te străduiești prea mult", zice careva
Și atunci mă străduiesc să nu mă mai străduiesc atât
Dar tot un copac fără flori sunt
Și nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...
Toate acestea s-au schimbat în ziua în care te-ai oprit sub ramurile mele.
Ai cerut o floare și ți-am întins-o fără să-mi dau seama de unde a răsărit.
Ce minune!
Floarea mea tremura atât de tare în mâinile tale
ar fi cântat din toate puterile de bucurie,
Dar era prima și încă nu știa cum, săraca.
Pe urmă mi-a fost ușor să înfloresc
Plănuiam să fac un buchet imens pe care să ți-l întind când te întorci
Florile mele erau, e drept, aiurea
aveau, nu știu cum, o formă scandaloasă,
alergau pe stradă după toți oamenii care semănau cu tine
și cântau din toate puterile
O haită de flori roșii și fierbinți.
Se țineau de mână și dansau în jurul meu în pielea goală,
cu nerușinarea unor fete mari înnebunite de atâta așteptare.
Ai trecut din nou pe lângă mine și nu m-ai cunoscut
Și atunci florile mele, arzoaicele, te-au strigat pe nume.
- "E nepermis să faci asemenea flori", mi-ai spus,
Dar eu eram sigură că e o provocare
că aștepți să fac floarea perfectă
ȘTIAM că numai eu pot face floarea perfectă!
trebuia numai să mai încerc
să încerc până iese
Oricum, nu mă mai puteam opri din înflorit
Florile mele se nășteau una după alta
ciudate și roșii
În toate zilele în care te vedeam
Și mai ales în cele în care nu te vedeam
În toate zilele cu soare și în toate nopțile fără soare
"Încetează cu florile astea!" Ai strigat..."Încetează!
Încetează încetează!"
E drept, sunt un copac care nu prea știe să înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...
Și nu vreau să mă revolt împotriva primăverii,
doar că durează nedrept de puțin
absurd de puțin
și nu știu dacă întreg mormanul ăsta de flori uscate
îmi va putea ține de cald toată iarna...
poezie de Crista Bilciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre flori, poezii despre crengi, poezii despre copaci, poezii despre zile, poezii despre virginitate, poezii despre trecut, poezii despre schimbare sau poezii despre scandal
O țigară
Este mai complicat decât pare a fi.
Ai un pachet în față.
Multe posibilități.
Nu este chiar întreg.
Lipsesc doar câteva bucăți.
Este în regulă.
Toți avem un trecut.
Am făcut alegeri care ne definesc.
Alegeri care spun cine suntem,
de unde venim și încotro ne îndreptăm.
Eu te accept așa.
Acum, te rog, alege una.
Știu că avem trăsături comune,
ne învârtim și ne așezăm în același spațiu.
Ai putea spune că suntem toate la fel.
Dar nu.
Pentru o secundă una dintre noi este diferită.
Este specială.
Acela este momentul în care faci o alegere.
Și m-ai ales pe mine.
Mă scoți din rând.
Mă studiezi.
Mă tragi ușor.
Mă prinzi cu ambele mâini,
mă rotești între degete,
îmi prinzi umerii și genunchii cu mâinile și
mă rotești coleric trăgându-mi pe nări parfumul
puternic.
Îmi prinzi gâtul cu buzele într-o muscătură fermă
și totuși blândă, caldă, tandră.
Îți fac rău și totuși mă dorești atât de tare.
Îți fac rău.
Atunci de ce zâmbești?
Mă vrei?
Te vreau.
Vreau să mă consumi cu totul,
să-ți intru prin plămâni,
prin inimă,
prin creier,
prin corp,
să te inund cu totul și
să mă pierd milimetru cu milimetru prin tine.
Hai aprinde-mă.
Și atunci îl aud.
Zgomotul.
Acel zgomot urmat de o usturime care nu distruge,
ci vindecă.
Îl simt cum îmi arde picioarele
dar nu mă tem.
Nu mă tem pentru că ți-am ajuns pe buze,
ți-am pus stăpânire pe gură și
acum mă pot juca în sfârșit cu limba ta.
Ai tras adânc.
Te simți puțin amețit,
îmbătat de aromă.
Te simt vulnerabil și
prind putere cu fiecare mușchi pe care ți-l relaxez.
Amețeală,
eu mă îmbăt cu tine,
tu te îmbeți cu mine,
ne consumăm reciproc și
ne satisfacem dorințele.
Mai trage, te rog!
Mai frânge-mă între degetele tale!
Mi s-a încins spatele și arsura avansează spre gât,
nu mă poți lăsa acum!
Sunt la fel de dependenta de tine așa cum tu ești de mine.
Mai soarbe, mai trage, mai gustă-mă o dată.
Se apropie sfârșitul.
Știu asta, îl simt, e aproape.
Prinde-mă mai strâns și soarbe-mă cu totul.
Contopește-mă cu ființa ta.
Și atunci când arunci ce a mai rămas din mine în scrumieră
să nu o privești cu amărăciune.
N-am plecat.
Eu sunt prin tine,
alergându-ți prin celule,
prin țesuturi,
prin sânge,
prin minte,
prin trup.
Nu te voi părăsi curând.
Aprinde alta.
poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre mâini, poezii despre dorințe, poezii despre degete, poezii despre sânge sau poezii despre relaxare
Lehamite în doi
așa era pe atunci
nu-mi ajungeai
în fiecare zi deslușeam un mister
împreună
îmi păreai
o creatură nepământeană
o capodoperă divină
noaptea te evocam
acum nu mai înțeleg existența
nici măcar
ca un sens
câteodată pare interminabilă
câteodată fulgerătoare
de cele mai multe ori
sinistră
acum îmi ești prea mult
într-o viață din ce în ce mai puțină
în odaia asta tot mai mică
în orbitele mele adânci
am devenit
niște accesorii complementare
într-un mecanism fragil al duplicității
două păpuși de porțelan ieftin
pe raftul aceluiași destin
într-un talcioc grotesc
de cartier
două entități
cu pretenții neverosimile
de pereche
suntem două identități de ocazie
atât de vechi
de ipocrite
de nepotrivite
în arhitectura haosului
în lehamitea colectivă
încât aproape că am uitat
unde
în ce împrejurări ne-am pricopsit
unul cu celălalt
de ce
și mai ales
până când?
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fățărnicie, poezii despre viață, poezii despre păpuși, poezii despre noapte, poezii despre existență, poezii despre devenire sau poezii despre arhitectură
Două inimi
Două inimi într-un singur piept, își împărțeau bătăile.
Una se satură și decide să urce sus, în cap.
Își construiește un întreg oraș, pe care îl înconjoară cu ziduri groase, din cea mai rezistentă pânză de aer.
Timpul trece...
Inima ce a decis să plece, măcinată fiind de singurătate, începe să își dea întâlnire cu prieteni invizibili; să își aducă singură ofrande; să cânte despre fericire, pentru a și-o aminti.
În fiecare dimineață, de cum se deschid pleoapele, își repetă că "știe ce face", mințindu-se fără să vrea.
Timpul trece...
Precum două păsări pe același cer, cele doua inimi nu se pot ignora la nesfârșit.
Prima ar vrea să vorbească, dar nu știe limba.
A doua ar vrea să tacă, dar nu cunoaște liniștea.
Timpul trece...
Până-ntro zi, când se oprește-n loc.
Și pentru câteva secunde, cele două inimi se privesc.
Una uitându-se în sus, cu modestie, cealaltă privind în jos, cu trufie.
De la această întâmplare, mult timp a trecut...
Și adevărul e, că nimeni nu știe să descrie exact ce s-a întâmplat, deși mulți au încercat.
Unii spun că cele doua inimi s-au privit, până când cea de sus a adormit.
Și așa de la înălțime a căzut, că s-a ciocnit de cea de jos... și din doua inimi, Una s-a făcut.
poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre înălțime, poezii despre vorbire, poezii despre tăcere, poezii despre somn sau poezii despre singurătate
Umbra celor nevăzuți
Prin cuvânt
eu am ajuns târziu
în lumina voastră.
Pentru mulți voi rămâne
tot nevăzut.
Precum și voi mie.
Precum în cer, așa și pe Pământ!
Poate că umbrele noastre
au trecut intr-o goană bezmetică
una pe lângă alta.
Sau trec acum
(precum cometele),
una în umbra celeilalte.
- Știi, eu sunt cometa, mă rog,
corpul ceresc, mai mare: spune unul.
- Așa... și?
- Eu sunt cometa mai mică,
dar mai plină de energie: spune altul.
- Așa... și?
Oare cum s-ar potrivi,
Așa și, așa și,
Intr-o galaxie gri?
Ne umbrim cu un cuvânt,
Precum în cer, așa și pe Pământ!
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre comete, poezii despre energie, poezii despre cuvinte sau poezii despre corp
Anișorii mei
(nepoatei mele, Maria Elaine)
Nu mai sunt așa de mică,
Sunt fetiță cumințică,
Eu în orice dimineață
Mă îngrijesc de mâini și față.
Mă îmbrac frumos, cuminte,
Mama-mi zice dulci cuvinte,
Nu mai spune că sunt mică,
Am șapte ani și sunt voinică.
poezie pentru copii de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, poezii despre fete, poezii despre dimineață sau poezii despre Maria
Lupul apăsă pe clanță, deschise ușa, se repezi glonț spre patul bunicii și, fără să scoată o vorbă, o înghiți. Se îmbrăcă apoi cu hainele ei, își puse pe cap scufița, se culcă în pat și trase perdelele. În vremea asta, Scufița Roșie culesese atâtea flori, că abia le mai putea duce. Cum alerga ea de colo până colo, deodată își aminti de bunica și porni degrabă spre căscioara din pădure. Și nu mică îi fu mirarea când văzu ușa data de perete. De îndată ce intră în odaie, o cuprinse neliniștea; totul i se părea atât de ciudat, încât își spuse: "Vai, Doamne, ce-o fi azi cu mine, de mi-e așa de frică? Că doar altădată mă simțeam atât de bine la bunicuța!"
Frații Grimm în Scufița Roșie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vestimentație, citate despre roșu, citate despre păduri, citate despre prezent, citate despre lupi, citate despre frică sau citate despre flori
Află ce iubești și lasă iubirea aia să te ucidă
Noi toți vom muri, absolut toți. Ce circ!
Numai asta ar trebui să fie de-ajuns
pentru a fi iubire între noi, dar nu-i.
Suntem terorizați și turtiți de trivialități.
Ne mâncăm în noi înșine pentru nimicuri.
Da, toți vom muri. Tu și eu. Tu și eu și toți ceilalți.
Într-o zi va sosi, implacabil,
acel fatidic moment care ne va alunga de pe pământ.
CÂND vom muri nu e nici măcar cea mai importantă întrebare,
mai ales că odată mort nu vei mai fi pe aici încât să conteze
sau să te îngrijorezi de ceea ce-ai făcut sau n-ai făcut.
Nu, interesantă e întrebarea CUM vei muri.
De cancer? Infarct? Bubă neagră? Înecat cu un covrig?
Eu? Trag nădejde că nu mi se va deschide parașuta.
Sau poate o prăbușire cu avionul.
OK, nici chiar așa, dar uneori când sunt în avion
și ne pregătim de aterizare, și vremea e groaznică,
încep să-mi imaginez cum ar fi o prăbușire
cad măștile de oxigen, femeile țipă, copii plâng.
Poate mă voi întinde peste culoar
și voi prinde de mână o persoană cu totul străină
într-un gest dramatic, așteptând înfrățiți inevitabilul.
Pământul va da năvală peste noi
și noi vom fi bușiți împreună în eternitate.
Din fericire, asta încă nu s-a întâmplat,
dar e captivant să meditezi la o asemenea posibilitate.
Când ne gândim la propria noastră moarte,
de obicei ne închipuim momentele finale.
Patul de spital. Familia plângând. Ambulanța.
Nu ne gândim la lungul șir de opțiuni și de tabieturi
care ne-au adus în pragul acestor clipe finale.
Ai putea crede că moartea noastră
e o lucrare-n curs de execuție pe drumul vieții
fiecare respirație, fiecare mușcătură, fiecare înghițitură,
fiecare noapte pierdută și fiecare semafor nefuncțional în trafic,
și fiecare râset și oftat și pumn strâns și suspin solitar
fiecare dintre acestea ne-au adus cu un pas mai aproape
de tragica noastră DESPĂRȚIRE de această lume.
Așa că cea mai bună întrebare nu este oare când voi muri,
ci care-i vehicolul pe care-l aleg pentru a ajunge acolo?
Dacă tot ce faci în fiecare zi te aduce mai aproape
de moarte într-un fel unic, personal și subtil,
atunci tu ce anume alegi pentru a fi ucis?
poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre parașutism, poezii despre aviație, poezii despre tragedie, poezii despre teroare sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Soarele nostru, văzut de pe alți sori, e și el o stea variabilă, care din 11 în 11 ani își micșorează strălucirea, adică atunci când are mai multe pete. S'ar putea în acest caz, ca Mira Ceti din constelația Balena să aibă mult mai multe pete și astfel, la maximul petelor, să aibă cea mai mică strălucire. După cum petele Soarelui nostru se răresc din ce în ce, până când ajunge o vreme, când luni de zile nu mai vezi o singură pată solară, cum s'a întâmplat în 1913, tot așa petele soarelui Mira Ceti dispar una după alta, până când discul său poate să dea o mai mare strălucire. Stelele albe sunt cele tinere, cele gălbui cele mature, cele roșii aproape de stingere. Mira Ceti, când începe să descrească, se roșește din ce în ce. Aceasta ne-ar face să credem că ar fi adevărată ipoteza cu petele.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre Soare, citate despre zile, citate despre tinerețe, citate despre maturitate, citate despre galben, citate despre descreștere sau citate despre constelații
Stelele cele mai strălucitoare din Pleiade au nume ca: Alcyona, Electra, Maia etc. Alcyona este cea mai strălucitoare dintre ele. Astronomii au găsit că în Pleiade sunt două feluri de stele; cele cari sunt în adevăr legate între ele și cari au aceeași mișcare în spațiu și cele cari se află întâmplător în acea parte a cerului. Stelele principale, cele cari formează adevăratele Pleiade, sunt sori enormi, sori tineri, învăluiți și legați între ei prin întinse fâșii de nouri luminoși.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre superlative, citate de Victor Anestin despre superlative, citate despre stele, citate de Victor Anestin despre stele, citate de Victor Anestin despre tinerețe, citate despre mișcare, citate de Victor Anestin despre mișcare, citate despre lumină, citate de Victor Anestin despre lumină, citate despre adevăr, citate de Victor Anestin despre adevăr sau citate de Victor Anestin despre Soare
Patimile omului sunt nenumărate ca nisipul mării; niciuna din ele nu seamănă cu alta și toate, atât cele josnice, cât și cele frumoase, la început supuse omului, ajung mai târziu să-l stăpânească. Fericit e acela care își alege patima cea mai frumoasă dintre toate.
Gogol în Suflete moarte
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre frumusețe, citate despre început, citate despre nisip sau citate despre fericire
Poema Chiuvetei
într-o zi chiuveta căzu în dragoste
iubi o mică stea galbenă din colțul geamului de la bucătărie
se confesă mușamalei și borcanului de muștar
se plânse tacâmurilor ude.
în altă zi chiuveta își mărturisi dragostea:
- stea mică, nu scânteia peste fabrica de pâine și moara dâmbovița
dă-te jos, căci ele nu au nevoie de tine
ele au la subsol centrale electrice și sunt pline de becuri
te risipești punându-ți auriul pe acoperișuri
și paratrăznete.
stea mică, nichelul meu te dorește, sifonul meu a bolborosit
tot felul de cântece pentru tine, cum se pricepe și el
vasele cu resturi de conservă de pește
te-au și îndrăgit.
vino, și ai să scânteiezi toată noaptea deasupra regatului de linoleum
crăiasă a gândacilor de bucătărie.
dar, vai!
steaua galbenă nu a răspuns acestei chemări
căci ea iubea o strecurătoare de supă
din casa unui contabil din pomerania
și noapte de noapte se chinuia sorbind-o din ochi.
așa că într-un târziu chiuveta începu să-și pună întrebări cu privire
la sensul existenței și la obiectivitatea ei
și într-un foarte tărziu îi făcu o propunere mușamalei.
... cândva în jocul dragostei m-am implicat și eu,
eu, gaura din perdea, care v-am spus această poveste.
am iubit o superbă dacie crem pe care nu am văzut-o decât o dată...
dar, ce să mai vorbim, acum am copii preșcolari
și tot ce a fost mi se pare un vis.
poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pâine, poezii despre plâns, poezii despre pești, poezii despre nichel sau poezii despre mâncare
Ele au venit
Astăzi mama și surorile mele
au venit să mă vadă.
Am fost singură mult timp,
cu poeziile mele, cu mândria mea... aproape nimic.
Sora mea cea mai mare a crescut,
Este blondă. Un vis elementar
trece prin ochii ei; i-am spus surorii mai mici:
"Viața este dulce. Orice lucru rău într-o zi ia sfârșit."
Mama a surâs așa cum pot surâde doar cei care
înțeleg sufletele.
Cinăm împreună în cea mai călduroasă
camera din casă.
Cer de primăvară... pentru a-l vedea,
toate ferestrele sunt deschise.
În vreme ce ne plimbăm în tăcere
din pricina tuturor celor de demult și uitate,
sora mea cea mică intervine:
" Iată, trec rândunele pe lângă noi."
poezie de Alfonsina Storni, 1892 1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre suflet sau poezii despre rândunele
Odată ce cunoști pătratul lui Pegas, găsești ușor constelația Andromeda, mai cu seamă că am spus cum δ din Pegas e totodată α din Andromeda. Aproape la șir urmează δ, β și γ din Andromeda; α, β și γ sunt stele frumoase, de mărimea 2. Dintre toate aceste stele γ este cea mai frumoasă, dar numai pentru lunetă. O lunetă cât de mică dedublează pe γ într-o stea mare și una mică, cea mare fiind galbenă și cea mică albastră. Cu lunete mai mari, steaua cea mică se împarte și ea în două stele, astfel că γ din Andromeda, sau Almah, cum i se mai zice, e o stea triplă.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre lunetă, citate de Victor Anestin despre lunetă, citate de Victor Anestin despre frumusețe, citate de Victor Anestin despre galben, citate despre cunoaștere, citate de Victor Anestin despre cunoaștere, citate de Victor Anestin despre constelații sau citate despre albastru
Cea mai mare victorie a mea a fost aceea de a fi în stare să trăiesc cu mine însămi, să îmi accept defectele. Sunt foarte departe de a fi un om adevărat, așa cum mi-aș dori să fiu. Dar tot eu îmi dau seama că, în cele din urmă, nu sunt chiar de lepădat.
citat din Audrey Hepburn
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre victorie, citate despre viață sau citate despre dorințe
Simetrie aproximativă
gândesc ciudat
în fiecare zi mă gândesc la toamnă ca și cum nu m-aș gândi
nesfârșitele desprinderi închise-n propriul cap nu cer să fie înțelese prin ricoșeu
mi-e foarte greu să plec de acasă
aici îmi pun
așa ca pe o cenușă caldă pe lista de priorități
numai pe ea s-o am în minte
inima
ea mă spune pe mine iar acest
proiect
trebuie dus la bun sfârșit
povestea e bine să faci cu inima ceea ce faci
nu durează mult dar atunci se aud bătăi în coșul pieptului
sunete de frecvență înaltă și sentimentul de sens se instalează în toate cele patru camere
altfel totul ar suna a gol într-o mare de întuneric
în care s-ar pierde și copacii pădurilor de esențe tari
au fost mai multe toamne
venite din ochii zărilor cu același foșnet de frunze uscate
dar ca aceasta ce mă face să pășesc mai gingaș
n-a fost niciuna așezată la picioarele mele
au venit unele cum au venit s-au ascuns într-un ulcior
niciodată nu voi ști dintre ele care să fi fost cea adevărată
pierdută în marea verde a pupilelor
toamna are șapte ani
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre verde, poezii despre sunet, poezii despre păduri sau poezii despre priorități
Simetrie aproximativă
gândesc ciudat
în fiecare zi mă gândesc la toamnă ca și cum nu m-aș gândi
nesfârșitele desprinderi închise-n propriul cap nu cer să fie înțelese prin ricoșeu
mi-e foarte greu să plec de acasă
aici îmi pun
așa ca pe o cenușă caldă pe lista de priorități
numai pe ea s-o am în minte
inima
ea mă spune pe mine iar acest
proiect
trebuie dus la bun sfârșit
povestea e bine să faci cu inima ceea ce faci
nu durează mult dar atunci se aud bătăi în coșul pieptului
sunete de frecvență înaltă și sentimentul de sens se instalează în toate cele patru camere
altfel totul ar suna a gol într-o mare de întuneric
în care s-ar pierde și copacii pădurilor de esențe tari
au fost mai multe toamne
venite din ochii zărilor cu același foșnet de frunze uscate
dar ca aceasta ce mă face să pășesc mai gingaș
n-a fost niciuna așezată la picioarele mele
au venit
unele cum au venit s-au ascuns într-un ulcior
niciodată nu voi ști dintre ele care să fi fost cea adevărată
pierdută
în marea verde a pupilelor toamna are șapte ani
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
... Aș vrea, de s-ar putea....
Am fost aproape de Rai, cu tine de mine aproape
Cu al tău grai desprins din Rai
Erai zâna ce-mi spuneai șoapte in noapte
Acum ești prea departe și nu ai parte de cele ce le sperai
Voi înțelege cândva, atunci când voi putea
Că cele întâmplate, mi-au fost date spre a fi învățate
Din baza mea de date te voi șterge și nu aș vrea, pe tine, cu numele, iubita mea
Dar asta este dorința ta, ce o voi respecta mai presus dintre toate
Se prea poate, că intr-o noapte să mă strigi în șoapte
Dar eu voi da întâietate la a mea viață
Căci din cele prezentate, nu mai aud a ta inimă cum bate
Departe poate în altă viață, ne vom întâlni poate în piață
Să fac la toate față nu am cum, că nu sunt paiață
Al meu suflet fierbinte îl pun la gheață
Fetiță minunată ce mi-ai dat cândva speranță
M-ai învățat ceva, să nu mai îmi pun sentimentele pe față
A fost aievea doar un vis
Multe atunci s-au zis
La un sărut aprins
Să tremuri nu ți-am interzis
Doresc să trăiesc și eu firesc
Omenesc voi să vorbesc
Și din tot ce făptuiesc
Nu voi să greșesc
Trecutul e o poveste ce-mi dă de veste
Că prezentul se trăiește. la fiecare așa cum este
Și voi ca în viitorul ce mi se pregătește
Una că tine dacă mai este.
poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre viitor sau poezii despre sărut