Cerbul cu stea în frunte

A fost odată, într-o pădure,
Un moş bătrân cu baba lui
Trăiau săraci ca vai-de-lume,
În adâncimea codrului

Moşul n-aştepta nimica
Şi numai moartea o dorea,
Dar baba ar fi vrut să aibă
Un suflet tânăr lângă ea

"Să fie un copil cuminte,
Un căţeluş sau un pisoi,
Că vreau s-aud şi eu cum suflă
O altă viaţă lângă noi."

Aşa ofta săraca babă,
Dar moşul nu mai vrea nimic:
"Ce-mi trebuie o grijă nouă?
Sunt pre bătrân şi prea calic."

Dar domnul se-ndură de babă
Şi-un pui de cerb i-a dăruit.
Un pui de cerb, cu stea în frunte,
Gonit din codru şi rănit.

Săgeata-i străpunsese gâtul -
Din rană sângele-i curgea
Şi lacrimi mari picau din ochii
Frumoşi, rotuzi ca o mărgea.

L-a sărutat pe frunte moşul,
Miloasă baba l-a spălat,
L-au îngrijit cu grijă mare
Şi cerbul mi l-au vindecat.

Era frumos şi blând săracul,
Zburda mereu din loc în loc,
Venise ca o vrajă nouă
De tinereţe şi noroc.

Întinereau văzând cu ochii
Moşneagul şi cu baba lui -
Şi se făcuse luminoasă
Întunecimea codrului.

Dar într-o zi trecu pe-acolo
Feciorul unui împărat
Cu ceata de curteni, cu arcuri
Şi cu ogarii la vânat.

"Dă-mi mie cerbul tău, bătrâne,
Îţi dau pe el tot ce doreşti"
"Nu pot, şi de mi-ai da pe dânsul
Comorile împărăteşti"

"Te duc la curtea mea, moşnege,
Cu baba ta, vă fac boieri.
Dă-mi cerbul tău cu stea în frunte
Şi-ţi dau şi cinste şi averi"

"Nu-mi trebuie averi şi cinste,
Sunt prea bătrân să le primesc;
Dar dacă vrea să vină cerbul,
Eu bucuros vi-l dăruiesc."

Atunci, minune fără seamăn,
Întreaga lume, ce văzu?
Văzu cum cerbul dă din coarne
De parc-ar spune: "Nu vreau, nu!

Nu vreau să vin la curtea voastră
(Deodată cerbul a vorbit)
Tu mă doreşti ca o podoabă,
Ei, sufletul mi l-au dorit.

Tu m-ai rănit la vânătoare,
Ei rănile mi le-au legat.
În strălucirea curţii tale
Eu m-aş simţi încătuşat.

La curtea ta, aş fi o fiară,
O jucărie pentru proşti.
În viaţa lor sunt o lumină
Pe care tu n-ai s-o cunoşti."

Plecă, pe gânduri, voievodul
Şi se gândea că nu-i de-ajuns
Să fii bogat, temut şi veşnic
De măreţia ta pătruns.

Mai trebuie să ai un suflet,
Milos, şi bun, şi iubitor,
De vrei să fii iubit de oameni,
Şi de podoaba codrilor.

poezie de Vasile Militaru din Fabule
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Trifu

Trăiau odată-într-o căsuţă,
Un om bătrân cu baba lui.
Trăiau sărmani, pe o străduţă,
Lângă pustiul câmpului.

Pe lângă casa lor treceau,
Din când în când spre gară
Oamenii şi îi vedeau,
Trebăluind pe-afară.

Când vremea se-împrimăvăra,
Moşul mergea în câmp să are.
Acasă, baba rămânea
Să facă de mâncare.

Tot aşa trecut-au anii,
Până într-o zi,
Când le muriră cârlanii
Şi ajutorul lor pieri.

Câmpu-a rămas nearat.
A rămas şi fără babă.
Puterile l-au lăsat,
Adio de-acuma treabă.

În drumul lor spre gară,
Drumeţii îl mai salutau.
Moşul sta pe prispă-afară,
Gândurile-l năpădeau.

Fiindcă nu putea de fel,
Casa, n-o mai îngrijise.
S-a dărâmat peste el
Şi într-o zi, murise.

Cei care l-au cunoscut,
De moş Trifu-îşi amintesc.
Deşi vreme a trecut,
Ei mereu îl pomenesc.

În amintirea bătrânului
O cruce au ridicat
La marginea drumului,
Lângă câmpul nearat.

poezie de Dumitru Delcă (15 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerbul fermecat

Un cerb frumos, cu coarne minunate
Păşea semeţ prin codrul de aramă
Cu ochii vii, cu nările umflate,
Căci nu avea în suflet nicio teamă.
Şi pe cărare a văzut o fată
Cu părul lung şi faţa zâmbitoare,
Ea l-a chemat, uşor emoţionată,
L-a luat de gât, i-a dat o sărutare.
Iar el atunci s-a înfiorat pe dată
Şi-au murmurat copacii de uimire,
Că-n loc de cerb un mândru prinţ se-arată
Şi s-au îndrăgostit dintr-o privire.

Poate mai sunt şi azi fete modeste
Ce-aşteaptă cerbul lor să se ivească,
Dar căutându-şi prinţul din poveste,
Pe omul bun să nu-l dispreţuiască.

poezie de Octavian Cocoş (26 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muge-adânc un cerb în codru (variantă)

Muge-adânc un cerb în codru,
Codrul freamătă adânc,
De vânt crengile se frâng,
Muge-adânc un cerb în codru,
Muge-adânc şi nu e modru
Gândurile să-mi înfrâng.

Muge cerbul singuratic,
Echo duce tânga-i lung,
Glas de bucium lung-prelung;
Peste codrul singuratic
Cade viforul tomnatic,
Nu pot jalea să-mi alung.

Muge-un cerb, Diana Doamna
Lui din ceruri se întristă,
Plânge-n nori ca-ntr-o batistă,
Muge cerbul. Nicicând toamna
N-a mai fost atât de tristă.

poezie clasică de Dan Botta
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

cerb

Cerbul

Cerbul e-n realitate
Un cuier... în libertate.

definiţie epigramatică de D.C. Mazilu din Dicţionar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce nu făcu bietul împărat ca să o scape? Dară toate erau în zadar. În cele de pe urmă veni o babă şi-i zise: Luminate împărate! să trăeşti întru mulţi ani! dacă vrei să se facă sănătoasă fiica împărăţiei tale, să cauţi cerbul de aur care cântă ca toate păsările şi să-l aduci în casă numai trei zile şi vei vedea cum se va face sănătoasă. Împăratul puse să strige pristavul în toată împărăţia; iară după trei zile feciorul bucătăresei lovi buşteanul de trei ori şi se făcu un cerb de aur frumos, apoi băgă într'însul pe feciorul de împărat, şi se puse dinaintea palatului. Împăratul văzând cerbul, se dete jos şi întrebă pe feciorul bucătăresei, dacă-i este de vînzare!

Petre Ispirescu în Omul de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerbul carpatin sau cerbul regal (Cervus elaphus)

Cerb cu coarnele de aur,
Al Carpaţilor tezaur,
Tu, în regnul animal,
Nu ai, cerbule, egal.

poezie de George Budoi din Animalele în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire, Cerbul (1 ianuarie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerbul cu soare în frunte

Străbate arcaşul în goană zăvoiul,
Gonind după cerb într-o aprigă luptă,
Mai iute ca el îl zoreşte copoiul
Şi-l mănă la vale pe calea abruptă.

Făcuse pe seară prinsoare că-n munte,
El singur şi câinele său cel temut,
Ucide-va Cerbul cu soarele-n frunte.
Apoi a plecat să se roage tăcut.

În zori, cu tovarăşi spre câmpuri porneşte,
Bat pinteni prin iarba ce roua ridică,
Cu cornuri şi goarne prigoana-şi vesteşte,
Spre cerbul ce-n codru se-ascunde de frică.

Pe şapte hotare se-aşează hăitaşii
Să mâne jivina spre falice steiuri,
Pornirea sa crudă le-ndrumă azi paşii
Căci vor să-l dea mort pentru crude temeiuri.

În fiece an au avut rânduiala
Să deie pe cea mai frumoasă copilă,
Zălog pentru cerb, să îşi vindece boala
Şi-apoi s-o ucidă de-i fără prăsilă.

Iar anul acesta pe cea mai gingaşă
Frumoasă din ţară cerut-a ca preţ,
Pe fata pe care arcaşul acasă
O vruse mireasă-n palatu-i măreţ.

Aşa că porneşte cu arcul şi calul
Şi câinele doar pe cărări nepătrunse,
Cu două săgeţi a răpus animalul,
Salvând pe miresele-n peşteri ascunse.

Şi-şi vede şi draga întinsă pe patul
Ca bestiei în seară jertfită să-i fie,
O saltă în braţe şi-o duce-n palatul
Gătit pentru nuntă, onor, veselie.

Urmarea-i ştiută, oraţii şi prunci
Şi-i spusă de barzii cu tâmple cărunte.
Rămasă-i în lume prin veacuri de-atunci,
Legenda cu Cerbul cu soare în frunte.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost cândva

Au fost cândva. Trăiau odată
Un bătrânel cu baba lui.
Erau sărmani, bătuţi de soartă,
În mărginimea satului.

Rar trecea pe lângă casă
Cineva din vechiul sat,
Când vremea era frumoasă,
De arat, de semănat.

Doar atunci schimba o vorbă
Moşul către baba lui.
-Ia te uită, babo, probă!
Este vremea câmpului.

Ooof,
Oftează baba şi vaită.
-Numai este vremea noastră.
Puneam mâncarea în traistă
Şi plecam în câmp, pe coastă.

Altădată, nu amu
munceam noi şi alţii nu.
Dar amu, muncesc alţii şi noi nu.

Părul în cap ne-a albit,
Bătrâneţea ne apasă,
Puterea ne-a părăsit,
Numai plecăm de acasă.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hârca aceasta de babă era scroafa cu purceii din bulhacul peste care v-am spus că dăduse moşneagul, crescătorul lui FătFrumos. Ea, prin drăcăriile ei, prefăcuse atunci pe stăpânusău, Făt-Frumos, în purcelul cel răpciugos şi răpănos, cu chip să-l poată face mai pe urmă ca să ia vreo fată de-a ei, din cele unsprezece ce avea şi care fugiseră după dânsa din bulhac. Iaca dar pentru ce Făt-Frumos a pedepsit-o aşa de grozav. Iară pe credincios cu mari daruri l-au dăruit împăratul şi împărăteasa, şi pe lângă dânşii l-au ţinut până la sfârşitul vieţii lui. Acum, aduceţi-vă aminte, oameni buni, că Făt-Frumos nu făcuse nuntă când s-a însurat. Dar acum a făcut şi nunta şi cumătria totodată, cum nu s-a mai pomenit şi nici nu cred că s-a mai pomeni una ca aceasta undeva. Şi numai cât a gândit Făt-Frumos, şi îndată au şi fost de faţă părinţii împărătesei lui şi crescătorii săi, baba şi moşneagul, îmbrăcaţi iarăşi în porfiră împărătească, pe care i-au pus în capul mesei. Şi s-a adunat lumea de pe lume la această mare şi bogată nuntă, şi a ţinut veselia trei zile şi trei nopţi, şi mai ţine şi astăzi, dacă nu cumva s-a sfârşit.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moşul şi baba adorau să se joace de v-aţi ascunselea. Baba dimineaţa ascundea ţuica, iar dacă până seara moşul nu o găsea, venea rândul babei să se ascundă.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul sau nimic

Eu nu doresc în viaţa mea,
Nimic din ceea ce n-am fost:
Ci, fiecare drum aş vrea,
Să vină cu acelaşi rost!

Doresc să fiu din nou copil,
Să mângâi un bătrân uitat:
O, padre, ştiu c-ai fost util,
Tot ce-ai avut, lumii ai dat!

Aş vrea să fiu iar o codană,
Să bucur un copil sărac:
Să-l chem în vechiul meu cerdac,
Să-i dau hăinuţa mea şi hrană!

Nu vreau averi, glorii, plăceri,
Nu vreau "o parte", din ce pot:
Chiar dacă sunt mai mult ca ieri,
Nu vreau nimic, ce nu e Tot!

poezie de Iulia Mirancea (14 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde

Înveşmântată toată în verde
iubirea mea s-a dus să încalece
un bidiviu de aur prin zorii de-argint.

Patru ogari stăteau să sară zâmbind
iutele cerb fugea înainte.

Mai iute să fie prin vise pătate
cerbul cel roşu şi iute
cerbul cel roşu şi-aparte.

Patru ciutani stacojii la apa cea albă
şi cornul suna din nou nemilos
cu corn la oblânc iubirea mea se duce să fugărească
ecoul ce se stinge în norii de-argint.

Patru ogari stăteau să sară zâmbind
iar câmpia cea netedă alerga înainte.

Mai uşor decât somnul de-amiază să fie
cerbul cel tânăr şi sprinten
cerbul cel iute.

Patru turme stăteau într-o vale-aurită
hămesita săgeată cântă-nainte.

Cu arc la oblânc iubirea mea s-a dus
călare în aval de munte
cu zorii de-argint.

Patru ogari stăteau să sară zâmbind
şi vârfuri abrupte alergau înainte.

Mai palid ca moartea ce-i de neocolit
să fie cerbul cel suplu cu blană lucioasă
cerbul cu greabănul încordat şi neted.

Patru mari cerbi la muntele verde
vânător norocos le cântă-nainte.

Înveşmântată toată în verde
iubirea mea s-a dus să călărească
un bidiviu de aur prin zorii de-argint.

Patru ogari stăteau să sară zâmbind
inima mea s-a rostogolit înainte.

poezie de E.E. Cummings, traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petru

Isus, Cuvântul întrupat,
În lume la noi a venit.
Era divin, adevărat,
Dar pentru mine S-a smerit.

Pe mulţi din lume i-a chemat,
Le-a zis să vină şi să vadă
Cum viaţă nouă le va da
La cei ce-n El vor vrea să creadă.

Şi Simon L-a urmat pe El,
Crezând că El este Hristos.
Şi-a fost schimbat de Dumnezeu
Şi din păcat a fost el scos.

De-atunci el nu mai este Simon,
Ci Petru este el acum,
Iar viaţa lui este lumină
Trecutul lui deja e scrum.

Vreau să-ţi spun: şi eu sunt Petru!
Şi viaţa mea El a schimbat!
Nu mai sunt Simon! Da, sunt Petru,
Căci Simonul a decedat!

Nu mai sunt rău, ci bun eu sunt!
Nu sunt curvar! Ci sunt fidel!
Nu sunt beţiv! Veghez crezând!
Nu-s păcătos! Iertat de El!

Nu mă răzbun, vreau să fac bine.
Nu-s mânios, ci sunt om blând.
Şi vreau să-ţi spun astăzi şi ţie:
Simon să fii cât ai de gând?!

Nu ezita să fii schimbat.
Urmează-L astăzi pe Mesia!
Vino la El să fii salvat.
Primeşte astăzi veşnicia!

poezie de Adrian Blajinschi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moşul meu

Toamna-şi ia din şevalet tot tabloul de aramă,
Se apropie încet Sărbătorile de Iarnă...
Pomul verde de Crăciun vrea să fie -mpodobit,
Nepoţelul meu cel mic a scris tot ce şi-a dorit:
Schiuri şi patine noi, un rucsac şi geacă albă,
Ca să fie asortat, când zăpada o să cadă.

Îmi doresc şi eu ceva dar nu ştiu cum să vă spun...
Vreau un Moş Crăciun mai tânăr, căci al meu e taciturn,
Abia merge, abia şade, ochelari mereu îşi pierde,
N-are zâmbet, n-are vlagă, nu aude, nici nu vede.
Dacă-a fost mereu aşa? Nu, nici vorbă... un frumos...
Numai timpul e de vină, a întors totul pe dos.

Intră frigul pe fereastră.... amintirile învie....
Moşul face foc în sobă şi-o cafea mi-aduce mie.
Am spus cumva"taciturn"? Am greşit în exprimare,
Moşul meu e cel mai bun, nu-mi doresc nicio schimbare
Ochii verzi sunt tot la fel... pasul nu-i aşa vioi,
Dar vom merge mai departe, tot de mână, amândoi.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţii de viaţă în sentinţe scurte

sunt prea bătrân pentru a învăţa şmecherii noi
dar prea tânăr pentru a uita şmecheriile vechi
sunt prea bătrân ca să-mi mai pese de ceva
dar prea tânăr ca să nu-mi mai pese de nimic
sunt prea bătrân ca să fiu nesăbuit
dar prea tânăr ca să nu-mi asum riscuri
sunt prea bătrân ca să-mi mai fie teamă de viitor
dar prea tânăr ca să nu mă îngrijoreze ziua de azi
prea bătrân pentru a alerga după o minge
prea tânăr pentru a renunţa definitiv la meci.

Am o vârstă chiar nepotrivită...

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana cu cerbul

ah şi eu mai beau mai ratez
din când în când referendum
uri construite subtil –
tiptil
mă strecor către casă
printr-o sită de muşte (?!) puternice
uneori odioase. mai beau
frecţii
diana cu cerbul nu prea îmi vine
să cred să fi procreat
dar în fine în fine... în fine

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lutul şi Olarul...

... Lutul gemea... în Mâna creatoare...
Plângea cu amar... sunt numai o ţărână
Destul!... căci orice colţişor mă doare!
Ce vrei să faci?... sunt doar un bulgăre de tină.

Eu nu mai pot!... opreşte-te!... am obosit!...
Şi oftând... se tot zvârcolea pe roată
De ce chiar eu?... ce bun în mine ai găsit?...
Eu nu mai vreau să fiu de tine modelată.

Încă puţin... aşteaptă... meşterul i-a spus
Azi vreau din tine să fac un vas frumos
Dar trebuie să mă asculţi... să fii supus...
Tu pentru mine eşti vasul cel mai preţios.

... Şi el... a răsuflat cu uşurare...
Dar când s-a văzut în foc s-a înspăimântat
Striga, mă frige!... eu nu mai am răbdare!...
Sunt fără vlagă!!!... şi strigătul a încetat...

... El l-a scos din zgură... şi l-a şlefuit...
I-a făcut şi lui... în atelier un loc...
Cu argint şi aur... apoi l-a poleit...
Să fii mai trainic... trebuie să treci prin foc.

... Aşa Eu te-am văzut în visurile mele...
În culori frumoase... cu linii de smarald
Să străluceşti la soare... şi-n licărit de stele...
Mă bucur!... şopti Olarul cu un zâmbet cald.

Acum era un vas de cinste în mâna Lui
Doar ieri... o tină fără formă a fost...
Este bine ca drumul tău... smerit să-l sui
Să lupţi cu Acel ce te-a creat nu are rost.

poezie de Mihail Cebotarev
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baba Dochia

Într-un sat trăia o babă, zice o legendă veche,
Sucită, făr' de inimă, soacră rea fără pereche!
Porunci la a sa noră: - "Lîna neagră s-o speli bine,
Pîn' albeşte ca şi neaua! De nu, va fi vai şi-amar de tine"!

De Linuţa avea milă îngerul său păzitor
Floare albă îi aduse să spele lîna-n izvor.
Baba cu poalele lungi dar cu mintea scurtă, dară
Văzînd floarea, zău, crezu, că deja îi Primăvară!

Plecă Dochia sus la munte! Nouă cojoace-mbrăcă!
Dar urcînd asudă toată, cîte unul lepădă!
Sus pe culme, viscol mare! Vîntul rece-i intră-n oase,
Baba noastră îngheţase! În stîncă se transformase!

Cînd îi timpul Babelor, vremea tare-i schimbătoare
Într-o zi poate să ningă, într-alta poate fi Soare!
De alegem la întîmplare, o babă din cele nouă
De îi bună, aşa-i şi soarta! Rea va fi, dac-o să plouă!

poezie de Cornelia Neaga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul de împărat a pornit ca primejdia, s-a dus ca pedeapsa lui Dumnezeu, s-a bătut cum se bate, cum numai el se bate şi, când în a treia zi au crăpat zorile, iarăşi a fost la curtea împărătească, sosind cu inima stâmpărată prin luptă şi cu ea plină de dor neastâmpărat să ştie ce şi cum, de când s-a dus! Hei! dar ce-auzi? ce văzu? îmi vine nici să nu mai povestesc când văd atâta răutate, atâta suflet fără milă, şi urâtă, şi supărăcioasă, şi grozavă treabă, încât nici nu se poate spune fără ca să răsufli o dată cu greu! Adică a fost aşa: în clipita când stelele se strâng pe cer, când feciorul de împărat era numai trei paşi de la poarta curţii, s-a întâmplat întocmai precum a fost zis Lăptiţa: doi feţi-frumoşi, feciori de împărat, unul ca altul, cu păr de aur şi cu luceferi în frunte. Dar era ca lumea să nu-i vadă. Vitrega, rea precum era în gândul ei, în pripă puse doi căţei în locul copiilor, feţi-frumoşi, iar pe copiii cu părul de aur şi cu steaua în frunte îi îngropă în colţul casei, tocmai la fereastra împăratului. Când feciorul de împărat intră în casă şi cercă s-audă şi să vadă, n-auzi nimic, ci văzu numai pe cei doi căţeluşi, pe care vitrega i-a fost pus în patul Lăptiţei.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată o babă şi un moşneag. Baba avea o găină, şi moşneagul un cucoş; găina babei se oua de câte două ori pe fiecare zi şi baba mânca o mulţime de ouă; iar moşneagului nu-i da nici unul.

Ion Creangă în Punguţa cu doi bani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!