Cerbul cu soare în frunte
Străbate arcașul în goană zăvoiul,
Gonind după cerb într-o aprigă luptă,
Mai iute ca el îl zorește copoiul
Și-l mănă la vale pe calea abruptă.
Făcuse pe seară prinsoare că-n munte,
El singur și câinele său cel temut,
Ucide-va Cerbul cu soarele-n frunte.
Apoi a plecat să se roage tăcut.
În zori, cu tovarăși spre câmpuri pornește,
Bat pinteni prin iarba ce roua ridică,
Cu cornuri și goarne prigoana-și vestește,
Spre cerbul ce-n codru se-ascunde de frică.
Pe șapte hotare se-așează hăitașii
Să mâne jivina spre falice steiuri,
Pornirea sa crudă le-ndrumă azi pașii
Căci vor să-l dea mort pentru crude temeiuri.
În fiece an au avut rânduiala
Să deie pe cea mai frumoasă copilă,
Zălog pentru cerb, să își vindece boala
Și-apoi s-o ucidă de-i fără prăsilă.
Iar anul acesta pe cea mai gingașă
Frumoasă din țară cerut-a ca preț,
Pe fata pe care arcașul acasă
O vruse mireasă-n palatu-i măreț.
Așa că pornește cu arcul și calul
Și câinele doar pe cărări nepătrunse,
Cu două săgeți a răpus animalul,
Salvând pe miresele-n peșteri ascunse.
Și-și vede și draga întinsă pe patul
Ca bestiei în seară jertfită să-i fie,
O saltă în brațe și-o duce-n palatul
Gătit pentru nuntă, onor, veselie.
Urmarea-i știută, orații și prunci
Și-i spusă de barzii cu tâmple cărunte.
Rămasă-i în lume prin veacuri de-atunci,
Legenda cu Cerbul cu soare în frunte.
poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre frică
- poezii despre copilărie
- poezii despre zoologie
- poezii despre văi
- poezii despre tăcere
- poezii despre superlative
- poezii despre speologie
- poezii despre seară
Citate similare
Verde
Înveșmântată toată în verde
iubirea mea s-a dus să încalece
un bidiviu de aur prin zorii de-argint.
Patru ogari stăteau să sară zâmbind
iutele cerb fugea înainte.
Mai iute să fie prin vise pătate
cerbul cel roșu și iute
cerbul cel roșu și-aparte.
Patru ciutani stacojii la apa cea albă
și cornul suna din nou nemilos
cu corn la oblânc iubirea mea se duce să fugărească
ecoul ce se stinge în norii de-argint.
Patru ogari stăteau să sară zâmbind
iar câmpia cea netedă alerga înainte.
Mai ușor decât somnul de-amiază să fie
cerbul cel tânăr și sprinten
cerbul cel iute.
Patru turme stăteau într-o vale-aurită
hămesita săgeată cântă-nainte.
Cu arc la oblânc iubirea mea s-a dus
călare în aval de munte
cu zorii de-argint.
Patru ogari stăteau să sară zâmbind
și vârfuri abrupte alergau înainte.
Mai palid ca moartea ce-i de neocolit
să fie cerbul cel suplu cu blană lucioasă
cerbul cu greabănul încordat și neted.
Patru mari cerbi la muntele verde
vânător norocos le cântă-nainte.
Înveșmântată toată în verde
iubirea mea s-a dus să călărească
un bidiviu de aur prin zorii de-argint.
Patru ogari stăteau să sară zâmbind
inima mea s-a rostogolit înainte.
poezie de E.E. Cummings, traducere de Necula Florin Dănuț
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre munți
- poezii despre călărie
- poezii despre încordare
- poezii despre vânătoare
- poezii despre visare
- poezii despre verde
- poezii despre tinerețe
- poezii despre somn
- poezii despre roșu
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Muge-adânc un cerb în codru (variantă)
Muge-adânc un cerb în codru,
Codrul freamătă adânc,
De vânt crengile se frâng,
Muge-adânc un cerb în codru,
Muge-adânc și nu e modru
Gândurile să-mi înfrâng.
Muge cerbul singuratic,
Echo duce tânga-i lung,
Glas de bucium lung-prelung;
Peste codrul singuratic
Cade viforul tomnatic,
Nu pot jalea să-mi alung.
Muge-un cerb, Diana Doamna
Lui din ceruri se întristă,
Plânge-n nori ca-ntr-o batistă,
Muge cerbul. Nicicând toamna
N-a mai fost atât de tristă.
poezie clasică de Dan Botta
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi poezii despre toamnă, poezii despre păduri, poezii despre înfrângere, poezii despre vânt, poezii despre viscol, poezii despre tristețe, poezii despre singurătate, poezii despre nori sau poezii despre gânduri
- cerb
- Cerbul e-n realitate
Un cuier... în libertate.
Cerbul
definiție epigramatică de D.C. Mazilu din Dicționar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și epigrame despre realitate sau epigrame despre libertate
Cerbul fermecat
Un cerb frumos, cu coarne minunate
Pășea semeț prin codrul de aramă
Cu ochii vii, cu nările umflate,
Căci nu avea în suflet nicio teamă.
Și pe cărare a văzut o fată
Cu părul lung și fața zâmbitoare,
Ea l-a chemat, ușor emoționată,
L-a luat de gât, i-a dat o sărutare.
Iar el atunci s-a înfiorat pe dată
Și-au murmurat copacii de uimire,
Că-n loc de cerb un mândru prinț se-arată
Și s-au îndrăgostit dintr-o privire.
Poate mai sunt și azi fete modeste
Ce-așteaptă cerbul lor să se ivească,
Dar căutându-și prințul din poveste,
Pe omul bun să nu-l disprețuiască.
poezie de Octavian Cocoș (26 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre sărut, poezii despre suflet, poezii despre păr, poezii despre prezent, poezii despre ochi, poezii despre oameni buni sau poezii despre mândrie
Sepia officinalis
în țara unde gheața e stăpână
un bob de jar cu care să aprindă
de mult un primitiv purta în mână
foc salvator la tribul ce colindă
dar sepia perfidă și ciudată
pe nootka-i prăduiește și ia jarul
(așa cum doar legenda ne arată)
sporindu-le și grija și amarul
la foamea aspră care-i asuprește
se-adaugă o nouă tragedie
bărbatul de îndată se gândește
la lopătar să-i scape de urgie
cerbul semeț a înțeles povara
ce-i apăsa pe oameni și-a pornit
spre cuibul unde-ascunsă e comoara
și-n două salturi locul a găsit
cu octopodul luptă pe-nserate
smulgându-i strălucirea de jeratic
și vine aducând cu bunătate
averea scumpă cu simbol hieratic
de-atunci s-a conturat pe veșnicie
un trainic și fierbinte simțământ
ca nootka să iubească și să știe
că cerbul i-a salvat pe-acest pământ
poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre salvare, poezii despre țări, poezii despre tragedie, poezii despre simbolistică, poezii despre iubire, poezii despre gheață, poezii despre foc, poezii despre comori sau poezii despre bărbați
Cerbul cu stea în frunte
A fost odată, într-o pădure,
Un moș bătrân cu baba lui
Trăiau săraci ca vai-de-lume,
În adâncimea codrului
Moșul n-aștepta nimica
Și numai moartea o dorea,
Dar baba ar fi vrut să aibă
Un suflet tânăr lângă ea
"Să fie un copil cuminte,
Un cățeluș sau un pisoi,
Că vreau s-aud și eu cum suflă
O altă viață lângă noi."
Așa ofta săraca babă,
Dar moșul nu mai vrea nimic:
"Ce-mi trebuie o grijă nouă?
Sunt pre bătrân și prea calic."
Dar domnul se-ndură de babă
Și-un pui de cerb i-a dăruit.
Un pui de cerb, cu stea în frunte,
Gonit din codru și rănit.
Săgeata-i străpunsese gâtul -
Din rană sângele-i curgea
Și lacrimi mari picau din ochii
Frumoși, rotuzi ca o mărgea.
L-a sărutat pe frunte moșul,
Miloasă baba l-a spălat,
L-au îngrijit cu grijă mare
Și cerbul mi l-au vindecat.
Era frumos și blând săracul,
Zburda mereu din loc în loc,
Venise ca o vrajă nouă
De tinerețe și noroc.
Întinereau văzând cu ochii
Moșneagul și cu baba lui -
Și se făcuse luminoasă
Întunecimea codrului.
Dar într-o zi trecu pe-acolo
Feciorul unui împărat
Cu ceata de curteni, cu arcuri
Și cu ogarii la vânat.
"Dă-mi mie cerbul tău, bătrâne,
Îți dau pe el tot ce dorești"
"Nu pot, și de mi-ai da pe dânsul
Comorile împărătești"
"Te duc la curtea mea, moșnege,
Cu baba ta, vă fac boieri.
Dă-mi cerbul tău cu stea în frunte
Și-ți dau și cinste și averi"
"Nu-mi trebuie averi și cinste,
Sunt prea bătrân să le primesc;
Dar dacă vrea să vină cerbul,
Eu bucuros vi-l dăruiesc."
Atunci, minune fără seamăn,
Întreaga lume, ce văzu?
Văzu cum cerbul dă din coarne
De parc-ar spune: "Nu vreau, nu!
Nu vreau să vin la curtea voastră
(Deodată cerbul a vorbit)
Tu mă dorești ca o podoabă,
Ei, sufletul mi l-au dorit.
Tu m-ai rănit la vânătoare,
Ei rănile mi le-au legat.
În strălucirea curții tale
Eu m-aș simți încătușat.
La curtea ta, aș fi o fiară,
O jucărie pentru proști.
În viața lor sunt o lumină
Pe care tu n-ai s-o cunoști."
Plecă, pe gânduri, voievodul
Și se gândea că nu-i de-ajuns
Să fii bogat, temut și veșnic
De măreția ta pătruns.
Mai trebuie să ai un suflet,
Milos, și bun, și iubitor,
De vrei să fii iubit de oameni,
Și de podoaba codrilor.
poezie de Vasile Militaru din Fabule
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre viață, poezii despre lumină, poezii despre frumusețe sau poezii despre câini
Cerbul carpatin sau cerbul regal (Cervus elaphus)
Cerb cu coarnele de aur,
Al Carpaților tezaur,
Tu, în regnul animal,
Nu ai, cerbule, egal.
poezie de George Budoi din Animalele în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire, Cerbul (1 ianuarie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tezaur, poezii despre aur, poezii despre animale sau poezii despre Carpați
Regele cerb
Bătrân, în pădurea străbună,
alături de marele fag,
asculți ridicându-se, vag,
al lupilor urlet, spre lună.
E-un urlet lugubru, de jale,
al haitei ce, toată, s-a strâns
în corul ce-mprăștie plâns
pe note de frici ancestrale.
Credeau că te-au prins în capcană,
că poți fi răpus, în sfârșit,
dar unii de-ai lor s-au grăbit
stricând rânduiala din goană.
Sperau să te-ntreacă în forță
ei, tinerii plini de avânt,
puternici, cu nările-n vânt,
și ochii în flăcări de torță.
Au fost secerați, iar pământul
a supt, însetat și hulpav,
din sângele celui mai brav,
fiindu-i, de-a pururi, mormântul.
Ești cel ce-n coroană iși pune
vechimea în Munții Carpați,
ești cerbul temut de confrați,
tu, rege-al pădurii străbune.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge, poezii despre sfârșit sau poezii despre plâns
Surfing
O adiere scurtă îi răsfiră,
din părul lung, șuvițele rebele,
în calea ochilor ce mai admiră
tăcerea rece-a ultimelor stele.
În depărtări albastre e-o lumină
ce invadează marginea de lume
și plaja lui, tăcută și blajină,
părând că-mpinge caii albi, în spume.
E-o nerăbdare-n gesturile-i scurte
cu care-alintă placa lui cea veche,
așa cum nobili de la vechea curte,
își liniștesc ogari făr'de pereche
Când se așteaptă,-n marea vânătoare,
doar sunetul de goarnă ce vestește
începerea și marea alergare
a cailor, când goana se pornește.
E-o nerăbdare ca atunci când cerul
te-mpiedică s-ajungi pe vârf de munte
cu trăsnete și ploaie sau cu gerul
ce-ți face și sprâncenele cărunte,
Iar tu privești sau știi cât e de-aproape
și nu mai poți să-ți duci la capăt visul,
căci lacrima-ți îngheață între pleoape
și-o stâncă ai pe piept, și-n el abisul.
Așteaptă valurile uriașe
ce trebuie s-apară-n scurtă vreme
într-un galop de iepe nărăvașe
cu coame verzi, sub aspre diademe.
Își amintește, nu pe cea mai mare,
și nici pe cea mai blândă dintre ele;
din gândul lui, în față îi apare
doar una care,-n clipele acele,
l-a ridicat și l-a purtat spre locuri
pe care marea le ținea ascunse,
și care i-a aprins, în suflet, focuri
și sentimente încă nepătrunse.
A fost un val ce însoțește-n viață
doar surferii ce au avut norocul
să urce înspre țărmul cu verdeață,
spre cerul ce le înțelege... jocul.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cai, poezii despre ger sau poezii despre început
* * *
ești frumoasă ca un câmp nearat
din care ciulinii își deschid floarea
să ardă sălbatic sub soare
ești frumoasă ca o pânză de apă
ce se arată celor care sapă cu trudă
din zori până la marea cea moartă
pentru o gură de adevăr
ești mai frumoasă chiar decât stânca
alintată de copite subțiri
ale caprelor negre ce trec fantomatic
dinspre noapte spre zi
ești cea mai frumoasă lume a mea
în care trăiesc pânză și pictor deopotrivă
atât de trist și singur mi te zidesc în suflet
pe tine cea mai pură din marea de minuni a lumii
poezie
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stânci, poezii despre poezie, poezii despre pictură, poezii despre noapte sau poezii despre negru
Oana
Vibrează sub boltă povești pământene,
Pierdute prin cețuri și neguri demult.
Le vom ispiti să se-ntoarcă alene,
Din veacuri trecute de aprig tumult.
Arama clădită de Domnul Ștefan
În Piatra, ne spune a Oanei-fecioare
Poveste. Cum piere prin gândul viclean,
Ce-a rupt din Moldova prea gingașă floare.
Răpită din casa părintelui-tată,
De lotri cei hâzi care-s scoși de la legi,
E fata Spătarului Șendrea purtată,
Spre loc de cumplite fărădelegi.
În tainiți de munte e dusă și-n șoapte,
Legată-n batjocuri nepoata de Domn,
Bandiții o-ncarcă de-ocară în noapte,
În vreme ce straja și slugile dorm.
Mândria duducăi li-e grea încercare
Și hoții pierduți de credința curată,
Prăvale copila în hăul cel mare,
Iar Crin-armăsarul pornește și-o cată.
Dureri străjuiesc de atunci amintirea
Domniței pierdute în râpa hidoasă,
Doar turnul cu-arame mai mișcă simțirea,
Când strigă prin timp o istorie frumoasă.
Prin vânturi e clipă de sunet icoana,
A tristei vibrații din clopote dusă,
Iar zarea se-ncarcă de numele Oana...,
Fecioara de lotri și munte răpusă.
poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre virginitate, poezii despre sunet sau poezii despre prăpăstii
Cea mai frumoasă țară
Într-o țară oarecare, trăia un bătrân deștept
Și tot în țara aceia și un vultur înțelept.
Nimeni nu știa de vultur când și de unde-a venit,
Era veșnic precum timpul, fără-nceput ori sfârșit.
Bătrânul merse-ntr-o seară la vultur spre-al cerceta:
- Vulture batrân ca timpul, aș vrea să te rog ceva
Știu că ești preaînțelpt. Doar tu mă poți ajuta.
Aș vrea să găsesc țara cea mai fumoasă oriunde s-o afla
și-aș străbate lumea-ntreagă doar o clipă-a o vedea.
- Urcă-te pe-a mea spinare - i-a spus vulturul grăbit.
Și-au zburat, zburat prin lume unde nici n-ai fi gândit.
Din zbor-lin vedea batrânul locuri ce păreau din vis.
- Te oprește! striga tare- acesta-i locul precis!
- Nu-i acesta locul pentru care de acasă am plecat,
Pân-acolo-i cale lungă, mai avem mult de zburat.
După multe luni de zile au ajuns pe-o stâncă goală.
- Coboară batrâne, iată te-am adus în a mea țară.
Asta-i cea mai furmoasă țară din câte-am văzut
Caci aici, pe-această stâncă, într-o vară m-am născut.
poezie de Dorina Stoica din Izvorul îndpărtat (decembrie 2011)
Adăugat de Dorina Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vulturi, poezii despre bătrânețe, poezii despre înțelepciune sau poezii despre zile
Iubite,
pictează-mă în culorile nemărginirii
supreme
când sufletele nostre boeme își vor da
ultima lor întâlnire
spre moartea nebună,
ceea ce n-ai știut niciodată este
că-n mâna mea stângă ți-am pecetluit
o cupolă arzândă de gânduri sihastre,
pentru a mă cunoaște o nouă viață
prin Calea Lactee,
lacrimile mele de femeie te-au cizelat
în cel mai iubit bărbat de pe pământ,
în infinitul mării albastre mi-am ascuns
zâmbetul,
ca să pot să te cânt asiduu, în univers,
uite, chiar din versul acesta firav,
ți-am șlefuit o altfel de nemurire,
cu tine am fost cea mai frumoasă,
dar și cea mai tristă ființă lumească,
am înălțat castele de nisip prin iluzii
de viață atroce,
până când inima mea avea să-ți invoce
nimicnicia,
din scoici de tăceri am adunat perle de patimi,
ca să-mi auzi pașii, când fi-vei singur
pe plaja pustie,
ție ți-am dăruit mantii de stele
într-o aprigă vreme, când tu mă iubeai cu toată
dragostea străbunilor noștri...
poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri sau poezii despre stele
Poveste de demult
De zile-ntregi își perie cosița,
regina în oglinda fermecată,
privește lung și-o roagă înc-odată
- Știi cine mi-a răpit mironosița ?
Răspunsu-i doar o simplă tulburare
de ape, spus cu voce tremurată:
- Nicicând nu vei afla pe mândra fată
de stăruiești cu-o astfel de-ntrebare !
Zăpadă-Albă, mândra ta copilă,
pierdută-i pe vecie de când Zmeul,
o ispiti, țesându-i curcubeul
ca nadă. Și-a răpit-o fără milă.
O ține în castel în vârf de munte,
cu porțile în fiare ferecate
și paznici doar dihănii blestemate,
pe nepoftiți degrabă să-i înfrunte.
S-a juruit hidoasa creatură
balaurul și veste-a dat în țară,
ca peste ani să-i fie soțioară,
Zăpadă-Albă, frageda făptură.
Acum e un copil, dar o așteaptă
păzind-o pân-o fi să crească mare,
fecioara cea mai mândră de sub soare,
de dragul ei s-ar prinde-n luptă dreaptă.
Ăst-timp, împărăteasa dă de veste,
voinicilor din zarea luminată,
că cel ce-o va salva pe scumpa-i fată,
se va-nsoți cu ea ca în poveste.
Cercat-au mulți s-ajungă în tărie,
dar monștri puși de pază îi alungă;
niciunul nu răzbește să-i înfrângă
și viața li se pierde pe vecie.
Trecut-au ani și clipa hărăzită,
pentru vestita mai demult nuntire
sosește și copila din privire
lacrimi varsă, de lume părăsită.
Deodat' un trăznet vine din tărie,
un buzdugan ce-n drumul lui strivește,
năpârcile de pază când lovește
și fetei îi vestește bucurie.
- Eu sunt voinicul Dordesprinsdinsoare,
Zăpadă-Albă, nu-ți mai fie teamă !
Ridică buzduganul de aramă,
prinzându-se cu zmeu-n încleștare.
În luptă dreaptă, paloșe sau ghioagă,
cu buzdugane aprig s-au luptat,
din zori până aproape de-nserat,
cel ce învinge, floarea să aleagă.
Și tot ca în poveste zmeul piere.
Iar Dordesprinsdinsoare se închină,
Culege floarea albă din grădină,
ducând-o mamei frânte de durere.
Ce a urmat ? O nuntă-mpărătească,
cu oaspeți dragi din șaptezeci de sate,
au petrecut trei zile numărate,
pe mirii fericiți să îi cinstească.
Apoi, când soții pleacă spre iatacuri,
truditul bard cântarea isprăvește.
Umblând prin lume basmu'și povestește
la șezători, pe prispe sau cerdacuri.
poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre căsătorie, poezii despre voce sau poezii despre victorie
Odată stam la fereastra casei mele și priveam printre gratii, și am zărit printre cei lipsiți de minte, am văzut un tânăr fără pricepere. El trecea pe uliță pe lângă colțul casei ei și se îndrepta către locuința ei. Era în amurgul serii unei zile, când se lasă umbra și întunericul nopții. Și iată o femeie îl întâmpină, având înfățișare de desfrânată și cu prefăcătorie în inimă; aprigă și de neținut în frâu, picioarele ei nu se mai odihneau în casă; când în casă, când afară, stând la pândă lângă orice colț. Ea îl apucă și-l sărută și cu o căutătură obraznică îi zise: "Trebuia să aduc jertfe de pace; astăzi am împlinit făgăduințele mele; pentru aceasta am ieșit în întâmpinarea ta, ca să te caut și iată că te-am găsit. Cu scoarțe am gătit patul meu, cu așternuturi de în din Egipt, cu miresme am stropit patul meu, cu mir, aloe și chinamon. Vino, să ne îmbătăm de iubire până dimineață, să ne cufundăm în desfătări de dragoste, că bărbatul meu nu este acasă, plecat-a la drum departe, luat-a cu dânsul o pungă cu bani și se va întoarce acasă la lună plină!" Ea îl ademeni prin mulțimea cuvintelor ei și-l smulse prin graiurile ademenitoare ale buzelor sale; el începu să meargă dintr-o dată după ea, ca un bou la junghiere și ca un cerb care se zorește spre capcană, până când o săgeată îi străpunge ficatul; după cum o pasăre grăbește spre laț și nu-și dă seama că acolo își sfârșește viața. Și acum, fiule, ascultă-mă și ia aminte la cuvintele gurii mele! Inima ta să nu se plece spre căile ei și nu te rătăci pe potecile ei, căci ea a rănit pe mulți și pe foarte mulți i-a omorât. Casa ei sunt căile iadului, care duc la cămările morții.
Solomon în Pildele lui Solomon, Ferirea de desfrânare - 7:6-27
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre iubire, citate despre inimă, citate despre cuvinte, citate despre întuneric, citate despre zile, citate despre viață, citate despre tinerețe sau citate despre sărut
Așa trudise mama
Pe câmpia roditoare. din întinsul Bărăgan
Unde râd copii în soare și se coace grâu-n lan,
Măicuța din greu muncește, să adune în hambar
Pâinea care se dospește, învelită în ștergar.
Cu mâna dusă la frunte, privește mama spre sat,
Ștergând fața cu marama, ușor scapă un oftat.
Ea așteaptă să-i aducă, apă rece de băut,
Că din zori până-n amiază, multă vreme a trecut.
Cu mâncare proaspătă, foamea să și-o potolească,
Până soare scapătă, un pogon să mai cosească.
Vin copiii, urcă dealul și la mama au ajuns,
Mama priponește calul și de masă, iute-a pus.
Când termină de mâncat, cu apă se răcorește,
Dă traista la un băiat și la muncă iar pornește.
Copiii se-întorc acasă, sărind și țipând pe drum,
Mama asudă la coasă și-n privire are fum.
Tot așa, din zori în seară, câteva zile la rând,
Mama adună în vară, grâul de pe-întregul câmp.
Curge sudoarea pe frunte, în sfârșit, a reușit
Să aducă iar în curte, rodul care l-a cosit.
Este mulțumită mama, truda n-a fost în zadar.
Poate ca să vină iarna, grâul este în hambar.
De-acuma vor sta la masă, mulțumind lui Dumnezeu,
Că în iarna viscoloasă, vor avea pâine mereu.
...........................................
Tot așa trudise mama, dacă mi-aduc bine-aminte,
De vara și până toamna, când trecu la cele sfinte.
poezie de Dumitru Delcă (16 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pâine, poezii despre mâncare, poezii despre muncă, poezii despre vinovăție sau poezii despre trecut
Grația domniței
Tânăra Domniță a încălecat:
Pentru prima oară merge la vânat,
Cu-al ei mire june, tocmai sus în munte,
Să vâneze ciute, cerbi cu coarne-n frunte.
Tinerime-aleasă toți voinici băieți,
Intrarmați cu paloș, suliți și săgeți,
Îi urmează veseli. Zgomotul e mare;
Cornul suflă-ntr-una la patru hotare.
Se începe goana. Tânăra copilă
Tremură de spaimă, tremură de milă,
Văzând că-mprejuru-i acea tinerime
Face-atâtea jertfe cu așa cruzime.
Totdeun-un suflet c-al ei delicat
Cu cruzimi de-acestea greu va fi-mpăcat!
Pe când lăcrimează, iată că de-odată,
Din desiș, în față-i un cerb se arată,
Cu bogate coarne, cu pasul ușor,
Asudat de goană, cu ochi rugător,
Vine și-ngenuchie l-ale ei picioare
Grație imploră, ca să nu-l omoare.
Dar și al ei mire, iată-l că sosește,
Arma-n sus ridică și ochind țintește,
Ca un vultur aprig, cu sulița-i lungă,
Pe cerb, drept în coaste, vrea ca să-l străpungă.
"Nu! strigă Domnița! Nu da, dragul meu!
Pe-acest cerb, sărmanul, vreau să-l mântui eu;
Căci mie-n genuche, el s-a prosternat,
Convins că de mine poate fi salvat!
Mie în genuche a venit să ceară
Grație... Eu nu pot ca să-l las să piară!"
Și zicând acestea ea a dezsarmat
Brațul ce-al său mire ține ridicat.
Mirele-i se lasă-ndată-nduioși,
Către cerb se-ntoarce cu blândețe, și,
Când vin toți curtenii cu armele-ardicate,
Junele îi zice: "Mergi în libertate!"
Mult poate femeiea!... cu grația sa.
Orice răutate ea va dezarma!
poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre spaimă, poezii despre răutate, poezii despre picioare sau poezii despre nuntă
La călușei
Se învârteau agale călușeii
Și muzica din urmă-i îndemna,
Iar între toți copiii mititeii
Și-un bătrânel pe-un cal se învârtea.
Râdeau de el, de jocul lui copiii,
Cum sta plecat pe calul lui de lemn,
Iar cei mai mari, dând aripi bucurii,
De jos, mereu îi tot zvârleau îndemn:
- Hiii moșule, hai, taicule, zorește,
Dă pinteni zdraveni calului spre rai!
Și la un loc cu ei, copilărește,
Râdeau și prunci cu părul de mălai.
Dar el, tăcut, privea pierdut, cu mâna
Ținând în frâu, căluțul fără duh,
Căluțul orb, ce alerga într-una
Strâns de vergele zdravene-n văzduh.
Cu păru-n vânt, îmbujorat la față,
El se rotea, dar nimeni n-a văzut
Cum calul lui, de lemn, prinsese viață
Și galopa pe câmpuri spre trecut.
A fost o clipă, doar o clipă vie,
Căluțul a zburat prin ani, vâlvoi,
A dus bătrânul în copilărie
Și l-a întors ca gândul înapoi.
Când s-a oprit din goană bătrânelul
A coborât în râsul fără rost,
Dar numai el știu și călușelul,
În fuga lor de-o clipă, unde-au fost.
poezie celebră de Virgil Carianopol din Cântece de amurg (1969)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs
- cerb
- Cerbul e-n realitate un cuier în libertate.
definiție de D. Mazilu
Adăugat de Elena Meculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre realitate sau citate despre libertate
Pădurea amintirilor
În pădurea care cântă cu petale-n primăvară,
Pașii mei urmează calea începută într-o seară;
Tu te-ndrepți, pe o alee presărată cu suspine,
Spre o bancă ce păstreză amintirile cu mine.
Sub același cer și astăzi, ne târâm, din întâmplare,
Pași din primăveri trecute, pe-o alee și-o cărare,
Tu - cu gândurile tale, eu cu tine-n ale mele,
Într-o seară când pădurea se acoperă de stele.
În lumina lor, cărarea pare-o vale presărată
Cu un praf de-argint ce curge spre aleea ce se-arată
Ca un râu cu unde line într-o noapte-ntunecoasă
Reflectându-mi dintre stele una, parcă, mai frumoasă.
Mă apropii de aceea cu speranță și uimire,
Dar pe bancă îmi lucește, singură, o amintire.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre amintiri, poezii despre primăvară sau poezii despre râuri