Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Teodor Dume

Privind în urmă...

În casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă

toti ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în șara unde veșnic e apus
o țară fără lacrimi, fără nume

o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
și lavița crăpată tot mai tristă
îi așteaptă zi de zi dar fără rost

unde, unde sunteți dragii mei
ușa de la poartă e încuiată
în curte peste tot și pe alei
crescut-au spinii până la poartă

din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
și babele puține câte sunt
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc și țiglele pe casă
pereții au crăpat și s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut și fără foc

mamă, sunt copilul tău și-a ștept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog, privește-n mine și mă iartă
precum și Tatăl Sfânt de sus
o să plec și eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece și rănile uitate
și tot ce-a fost și fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
și tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că știu că altădată
nu voi putea păși spre răsărit

poezie de din Cineva mi-a răpit moartea
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Citate similare

Teodor Dume

Privind în urmă

în casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă
toți ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în țara unde veșnic e apus
o țară fără lacrimi, fără nume
o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
și lavița crăpată tot mai tristă
îi așteaptă zi de zi dar fără rost
unde, unde sunteți dragii mei
ușa de la poartă e încuiată
în curte peste tot și pe alei
crescut-au spinii până la poartă
din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
și babele puține câte sunt în sat
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc și țiglele pe casă
pereții au crăpat și s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut și fără foc
mamă, sunt copilul tău și-aștept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog privește-n mine și mă iartă
precum și Tatăl Sfânt de sus
o să plec și eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece și rănile uitate
și tot ce-a fost și fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
și tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că știu că altădată
nu voi putea păși spre răsărit

poezie de din Cineva mi-a răpit moartea (2018)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu știu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
și
ochii sticlați
îmi place așa cum sunt cu
umerii apropiați și
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
și
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea și
acum se duc...
nu pot le mai țin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înțelege nimic
dar cine știe...


azi am învățat să-mi fac o cafea
și să îmi strig nepotul
mai am și câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
și-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
și totuși
nu mă pot desprinde de voi

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Tristețea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până și crezul pus în gând,
Și dragostea-i tot din pământ.

Și a crescut mare, fălos,
Și-a cunoscut o Ea din lut
Și-a dus-o într-un crâng umbros
Și s-au unit într-un sărut.

Și-au construit casă din lut
Și prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Și lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Și lutul înverzea ușor
Păsări din lut cântau pe glie.

Și lutul le-a îmbătrânit
Și s-a uscat, și a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Și tot așa, an după an,
Tristețea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Și s-a făcut tot lutul mut.

Și a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiți în sus
S-a stins ușor, în așternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Și în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tristețea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până și crezul pus în gând,
Și dragostea-i tot din pământ.

Și a crescut mare, fălos,
Și-a cunoscut o Ea din lut
Și-a dus-o într-un crâng umbros
Și s-au unit într-un sărut.

Și-au construit casă din lut
Și prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Și lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Și lutul înverzea ușor
Păsări din lut cântau pe glie.

Și lutul le-a îmbătrânit
Și s-a uscat, și a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Și tot așa, an după an,
Tristețea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Și s-a făcut tot lutul mut.

Și a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiți în sus
S-a stins ușor, în așternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Și în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de din Epigonisme (15 mai 2018)
Adăugat de Petrică ConceatuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tristețea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până și crezul pus în gând,
Și dragostea-i tot din pământ.

Și a crescut mare, fălos,
Și-a cunoscut o Ea din lut
Și-a dus-o într-un crâng umbros
Și s-au unit într-un sărut.

Și-au construit casă din lut
Și prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Și lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Și lutul înverzea ușor
Păsări din lut cântau pe glie.

Și lutul le-a îmbătrânit
Și s-a uscat, și a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Și tot așa, an după an,
Tristețea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Și s-a făcut tot lutul mut.

Și a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiți în sus
S-a stins ușor, în așternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Și în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de (6 februarie 2016)
Adăugat de Petrică ConceatuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Plec, dar fără rădăcină...

Te las mare fără mine, mi-o fi dor până la sânge,
Sufletul s-a-nchis în toamne, inima în ierni s-o frânge.
O să-mi fie poezia ca o lacrimă amară,
Mă dă viața, înc-o dată, din grădina ei, afară.

Plec cu ploile pe frunte, rămân amintiri pe stradă,
Un suspin pe un perete, va striga ca să mă vadă.
Îmi voi săruta podeaua, fiecare colț din casă.
Ce-aș rămâne-acasă, Doamne, însă viața nu mă lasă!

Ce iau din toată viața, ce s-arunc, Doamne, din mine?
'S patruzeci de ani în ziduri, rămân multe, iau puține.
Mult voi bântui lăcașul unde am crescut poveste,
Chiar de voi lăsa în urmă tot ce-a fost și nu mai este.

Și mă duc în lumea mare, să-mi pierd urma, le fie
Lor, dușmanilor, mai bine, fără vers în poezie.
Să bârfească pe la colțuri, și veninul îl verse,
se-nece în minciuna ce le curge în averse.

Casa mea, ca o grădină, să nu mă încarci cu vină,
te las pe mâini străine. Plec, dar fără rădăcină.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Au plecat vecinii toți

Au plecat vecinii toți,
S-au pus lacăte la porți.
Din cincizeci, unul rămâne,
Va pleca și el, azi, mâine.

Casele se pustiesc,
Câinii nu le mai păzesc.
Își schimbă și ei stăpânul,
Sau mor, unul câte unul.

Curțile sunt năpădite
De ierburile neprășite.
În bătătura ne măturată,
Nimenea nu mai așteaptă.

Încet, încet se stinge satul
De la un capăt la altul.
Cei tineri se duc afară,
Se lipsesc de neam, de țară.

Prin străini ei pribegesc
Și nimic n-agonisesc.
Nu se mai întorc acasă,
Dorul de părinți i-apasă.

Copiii rămân flămânzi
La bunicii muribunzi.
Copilăria le e ratată,
Fără mamă, fără tată.

Blesteamă viața amară,
s-au născut într-o țară
Fără pic de ocrotire
Și-s condamnați la pieire.

Pușcă și cureauă lată
Ce țară aveam odată!
Cu oameni harnici, muncitori
Și copii ca niște flori.
Toate au rămas doar vis.
Destinul nostru, s-a stins,

poezie de (2 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Vivian Ryan Danielescu

Soare, astru' sfânt

Peste el stă asezat
Norul gros de argint
Soarele a fost furat
Dus în norii de granit

Călător neobosit
Nedormit de ani
Suflet de la răsărit
Veste tu să-mi dai

Unde să mă duc
te pot găsi
Pe ce drum s-apuc
Greu mi-e a gândi

Raza ta săruta
Îmi zâmbeau zorele
Dimineața la cafea
Lunecos erai pe gene

Soare astru sfânt
Ai rămas dus la apus
Privește spre pământ
Doar o rază e de ajuns

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Eugen Ilișiu

Comoara casei mele

E mare casa și frumoasă,
Dar în odaia spațioasă,
Privesc cu inimă-ntristată,
Un chip de mamă și de tată,

Căci ei mi-au dat pe lume viață,
Mi-au fost lumină și verdeață,
Mi-au fost căldură și câmpie,
Și scut la greu și armonie,

Și veghe-n noapte nedormită,
Și leac la tainică ispită,
Mi-au pus a vieții hrană-n blid,
Spre fapta bună mi-au fost ghid...

E faină masa, canapeaua,
Biblioteca și perdeaua,
Dar ochii mei privesc doar rama,
De unde îmi zâmbește mama,

Cu chipu-i blând privind duios,
Al tatălui surâs frumos,
Într-un duet ce pe Pământ,
E tot ce-i drag și tot ce-i sfânt...

Voi priviți acum din Cer,
Dar îmi doresc și cred și sper,
Cu suflet năpădit de teamă,
v-oi vedea și fără ramă,

Și v-oi îmbrățișa cu drag,
Trecând al veșniciei prag,
Căci viața cât e de bogată,
Nu-i cât o mamă și un tată....

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De pe dealul din spatele grădinii!

Pe dealul din spatele grădinii,
De câte ori am ocazia, urc până sus!
Nu ca să îmi spionez vecinii...
Să văd soarele, la răsărit sau la apus!

De acolo, din vârf, eu văd multe semne.
Observ cum funcționează un sistem!
O societate fără prea multe îndemne,
La o lume mai bună, la un bun ecosistem!

Văd păsări care zboară spre o destinație.
În văzduh e mult mai clar ca pe pământ!
Pe cer, mai circulă și avioane cu reacție,
Dar cu un alt scop, cu un alt deznodământ!

Cobor privirea spre casa unde eu locuiesc,
Și înțeleg, destinul nu eu mi l-am ales!
De pe dealul din spatele grădinii, privesc,
Spre un creeator universal, bineînțeles!

poezie de (28 septembrie 2017)
Adăugat de Ovidiu KerekesSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La revedere, mamă, la revedere, tată!

iartă, mamă, și mă iartă, tată!
că-n ziua asta caldă de blajin,
nu vin cum vine toată lumea cumpătată,
dau pomană pentru voi, ca un creștin.

iartă, mamă, și mă iartă, tată!
azi cu voi e doar singurătatea...
și mă căznesc așa cum niciodată,
și soarta mi-o blestem, și lașitatea...

iartă, mamă, și mă iartă, tată!
dar știți si voi că sunt plecat la muncă,
și peste tot e-o criză blestemată
și dacă vin, stăpânii aruncă.

iartă, mamă, și mă iartă, tată!
voiam vă aduc o nepoțică,
adică pentru voi, e strănepoată...
adică sunt bunel... la o adică.

iartă, mamă, și mă iartă, tată!
și vă promit c-oi încerca la anul
vin și eu cum vine lumea toată,
la cimitir, să-și ostoiască-aleanul.

iartă, mamă, și mă iartă, tată!
dar am vorbit mai an cu un vecin,
cu moș Vasile, cel de peste-o poartă,
iasă-n locul meu la țintirim...

Să toarne câte un pahar de vin,
lângă mormântul tău și-al mamei – tată,
iar lumea spună: Să trăim, să-i pomenim!
și liniștea cu clopote bată.

Și-atunce firea-mi se va liniști,
simțind din depărtări că e iertată,
și buzele-mi uscate vor șopti...
la revedere, mamă, la revedere, tată!

poezie de (9 mai 2013)
Adăugat de Iurie OsoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorica Iliescu

* * *

de ziua ta
mă iartă, mamă
iar am uitat
s-aprind o lumânare
pe frunte de mesteacăn
a cincea poruncă
tu știi câte nopți
mi-au fost date
fără de umbră
de când ai plecat
fără păcat mi-ai spus
mai sunt încă nouă porunci
chiar dacă
soarele mi-a fost
confiscat de cei ce nu
întrezăresc bine lumina
și iarba și roua
lacrima albă din sufletul florilor
mi-au fost șterse
fără drept de apel
la vreo instanță supremă
Mamă,
sunt vinovată fără de vină
de ziua ta născută din lut

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dumitru Matei

In memoriam

Fiind plecat de ani de zile
De la casa părintească
Caut să-mi revin în fire
Și privesc printr-o ferestră.

Mă culc plans într-o odaie
Cu mai toate răvășite;
Gândesc ce o să mai fie
Și tristețea cuprinde.

Pe măsuța prăfuită
Le văd toate cum au fost,
Văd și lada îmbătrânită
Așezată în colț cu'n rost.

Unde ești tu tată acuma
te văd voios prin curte
Iar tu mama mea cea bună
mângăi, să-mi spui multe.

Tot gândind în patul rece
Neîncălzit de multe zile
Aud ceva care trece
Pe podea, încet și geme.

E micuțul greieraș
Cric, cric, cric mereu el spune
Venit din al său sălaș
Rămas singurel pe lume.

Că stăpâni-s duși departe
În cimitir lângă bunici
Neavând o altă cale
se întoarcă-n casă aici.

Și... gândesc, gândesc întruna
Ce sunt ei și ce sunt eu.
Ei țărână...
Și un nume care-i al meu.

Supărat în miez de noapte
Și cu somnul dispărut
Aud gâzele în șoapte
Și tot cuget la trecut.

Unde ești tată acuma?
Să-ți sapi pomii din grădină,
Unde ești tu mamă bună
Să-mi spui vorba de pe urmă.

Voi m-ați trimis departe
Lăsând plugul și plăvanii
M-ați trimis -nvăț carte
Să-mi făuresc destinul, anii.

Dacă am fost un copil rău
ierți o tată al meu
Și tu scumpă mamă a mea
C-așa-i viața și lumea.

Unul naște, altul moare
Într-un colț din univers
Și atunci când el dispare
N-are cale de întors.

Cugetând târziu în noapte
La ce a fost și ce mai este
Resemnat le accept pe toate
ce a fost, nu-i doar poveste!

poezie de din Gânduri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Indreptar practic de medicina de familie Ed.3" de Dumitru Matei este disponibilă pentru comandă online la 100.00 lei.

Mandolinate

Când l-a zărit,
Venea în sus
Din răsărit,
Ea — din apus.

De nu mă-nșel,
Era-n april:
Copil și el,
Și ea copil!

Cum s-au văzut,
Dragi și-au căzut.
Cum și-au zâmbit,
Și s-au iubit.

Și-au hoinărit
În jos și-n sus,
Spre răsărit
Și spre apus…

Dar ceasul cel
Fatal veni —
Ea râse, el
Îngălbeni:

S-au despărțit;
Și ea s-a dus
Spre răsărit,
El — spre apus…


II
Te prind
Fiori
Privind
La flori
Vai, când
Mai treci
Pe vechi
Poteci
Și vezi
Trecând
Perechi
La braț,
Și cum
Te-abați
Din drum,
Oftezi
Și-ți chemi
În gând
Un blând
Profil,
Și gemi
Plângând
Nebun,
Ca un
Copil!


III
Eu știu cât sânt
De efemer —
Un fulg în vânt —
Dar până pier,
Vreau să te cânt!
Un cântec sfânt
Cum n-a sunat
Mai minunat
Nici pe pământ
Și nici în cer…
Și-atâta-ți cer
În schimb, ca preț:
Doar zâmbești
Când trist, pe drum,
Îl întâlnești
Pe cântăreț —
Tu numai cum
Știi zâmbești!

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tatăl nostru

nu e rău fără bine și nimic fără tot
și nici zile senine fără - of, nu mai pot
nu e alb fără negru nici zăpezi fără ploi
și nici haos integru și nici voi fără noi

nu există iubire fără chinuri și dor
nici nu poți nemurire semăna pe ogor
tot ce trece se trece din deșert în abis
ca căldura în rece și ca somnul din vis

nu se poate opri nici o clipă pe loc
și nici omul feri între ape și foc
tot ce vine de sus se așterne pe jos
și la câte s-au spus și la câte s-au scos

stai de strajă mereu între spațiu și timp
când la soarele tău când la propriul nimb
și mai stai așteptând resemnări de destin
între propriul gând și azurul senin

vor trece în zbor miriade de ani
prin galactici ce mor și ne lasă orfani
Universul din tine în rafale de jet
cu viteză luminii se va stinge încet

va rămâne doar vid și nimic în nimic
nici solid nici lichid și nici mare nici mic
vei rămâne doar tu și cu tine doar eu
între da și-ntre nu - Tatăl tău, Tatăl meu...

poezie de (14 aprilie 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Leonte

Unde sunt?

Câte vise împreună am țesut,
Călătorind cu visul pe Pământ?
Câte clipe sublime au trecut,
La ora asta unde sunt?

Câte mărunțișuri am discutat?
Te credeam pur și simplu pe cuvânt,
Dar multe, multe s-au spulberat,
La ora asta unde sunt?

Câte șoapte secrete ți-am spus
Și toate-s spulberate-n vânt.
Câte omagii înalte ți-am adus,
La ora asta unde sunt?

Câte imaginare căi întrevedeam
Și câte ode și poeme îți făceam în gând,
Dar toate speranțele ce le aveam,
La ora asta unde sunt?

Nu mai există visări senine,
Căci toate într-o clipă au apus,
Versuri, melodii și șoapte sublime
Din inimă oare s-au dus?

poezie de (20 ianuarie 1966)
Adăugat de Mihai LeonteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Flacără săracă

Sunt mii și mii de case fără casă
Și mii și mii de ramuri fără ramuri,
Cuvinte condamnate la sloganuri
Și oameni fără vatra lor de-acasă.

Sunt mii și mii de faceri fără faceri,
Ce-au rezultat din faceri nefăcute,
Din goliciuni cu goliciuni umplute,
De-o lume care face-n gol afaceri.

Nimicul în nimic e dat treacă,
Din ce-a fost plin, e azi deșertăciune,
Cenușa e scursura din tăciune,
Tăciunele-i o flacără săracă.

Din gând, rezultă totdeauna gânduri,
Și, în pământ, pământ se pământește,
Iar viscolul, prin viscol viscolește,
Când iarna-îngheață seva din pământuri.

La poartă, bate-a traistă goală vântul,
Iar ușa se deschide, încă-i ușă,
Pe horn e fum, pe vatră-i doar cenușă,
Și-n cer se-ascunde, viscolit, pământul.

Îl strâng la piept, îl învelesc cu gândul,
La primăvară, nu-l mai crește grâul,
Pe Valea Mare nu mai curge râul,
Săteanul și-a pierdut la toate rândul...

Poarta nu e poartă, ușa nu e ușă,
Curtea nu e-n curte, casa nu-i acasă,
Ziua nu apune, noaptea nu se lasă,
Focul nu mai arde, nu mai e cenușă.

Au apus țăranii de atâta moarte,
Țara nu-i mai știe, câinii nu-i mai latră,
Nu-i mai arde-n palme focul de pe vatră
Cei bătrâni sunt umbre, tinerii-s departe.

Nu mai e nimic din ce-a fost de milenii,
Au învins tâlharii, visteria-i goală,
Satele sunt vide, soarele-i de smoală,
Și s-au dus pe ape, singuri, pământenii.

Este doar o vorbă despre-o zi senină,
Când aveam o casă plină de lumină...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mamă scumpă, unde ești?

Mamă scumpă, unde ești
de nu vii ca să mă crești?
Mamă, când m-ai părăsit,
la mine nu te-ai gândit?
Oare nu-ți mai este dor
de-al tău frumos puișor?
De-acolo de unde ești,
din cer dacă privești,
Roagă-te să-mi fie bine
în această mare lume.
Tata a plecat de-acasă.
Bunica-în curând ne lasă.
Ce fac eu fără voi?
Îndur foame, îndur ploi.
Mamă, eu vreau trăiesc.
Nu vreau să mă prăpădesc.
Vreau trăiesc vremuri bune,
să-mi croiesc un rost în lume.
Cu mine să te mândrești.
Mamă scumpă, unde ești?

poezie de (10 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Vivian Ryan Danielescu

Ca și o undă

Am prins aripi și am zburat
Îți mulțumesc dragul meu
Eu trandafirul l-am luat
Iubit ai fost te voi iubi mereu

Ce m-aș fi făcut fără iubire
O floare uscată fără sevă
Ce eram dacă nu te vedeam
Fără lacrimi doar o Evă

Dacă nu te cunoșteam
Era doar noapte fără șoapte
Într-un loc eu mă roteam
Fără Lună fără vise luminate

Plec simt însingurată
Un vis de inocență am fost
Am fost lină și plăpândă
Am trecut ca și o undă

Te iubesc lacrima n-are rost
Este disperare neputință
Soarta ne poartă cu-n rost
Nu fi învins ai credință

Cea fost a fost el va trece
Și trandafirul se va vesteji
Lăsăm tristețea ca plece
Să vină fericirea nu vom jeli

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plansul unui ciob de lut...

Trupul mi-e tăiat în două,
mi-este smuls și dus departe.
Mi-a ramas doar jumătatea,
care este-acum pe moarte.
Smulsă-i carnea de pe mine;
nici măcar nu curge sânge,
Numai sufletul se zbate
și cu lacrimi grele, plânge.
Cum să-mi înțeleg destinul,
cum cred că-mi va fi bine,
Cînd din tot ce-a fost odată,
sunt doar lacrimi și suspine?
Cum să mai privesc în mine,
dacă-n jur e totul gol,
Seara când merg la culcare...
dimineața când mă scol...?
Și-n zadar întind eu mâna;
nu e nimeni s-o atingă,
Numai credinciosu-mi câine,
e alături să o lingă.
te smulg bătând, din mine,
inimă, să te sfâșii,
Ca să-mi pot trăi tot restul
zilelor reci și pustii!
Ce mai sunt, fără de tine,
ce mi-a mai rămas întreg?
Care gând și care faptă,
mă va face -nțeleg?
Acum sunt un ol de jale,
ce de lacrimi e umplut;
Glas de chin și disperare,
înălțat din ciob de lut.
Doamne, de mi-e asta soarta,
putregai dacă am fost,
Și-am trăit un sfert de secol
doar o viață fără rost,
Doamne, ia-mi azi lutu-n mână
și frământă-l cu putere,
Ca vărs șuvoi de lacrimi
și o mare de durere.
Lasa-mă să plâng de-a pururi
și tot nu va fi destul.
Lutul... cere multe lacrimi,
până când va fi sătul!

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!