Linişte albă

în izolare albă
marmurei îi place somnul
faţă încremenită
adună tot albul zăpezii
dar ce multe întristări aduce
această respirare isprăvită în
oftatul prelung
odihnindu-se pe cerul sticlos
pe când ochi deschişi gustă tăcerea

cât de aproape stăm de
stele reci din vremi ce-au trecut

cu ecouri calde
în somnul lor tulburat statuile
gânduri răzleţe învie
ninge şi sună a linişte albă
în această oră a cetăţii când
totul pare curat

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge alb, iubita mea...

Ninge alb, iubita mea, din cer,
cu lacrimi îngheţate, uneori pufoase,
şi norii plâng, iubita mea, dar sper,
c-o să le treacă starea lacrimilor stoarse

e-atât de alb pe jos şi împrejur,
nu văd nimic de strălucirea albă a iernii,
până şi pomii fură albul, mult, prea pur,
se-ascund sub mantia de pufuri a zăpezii

privesc tăcut spre cerul plini de nori,
şi mă gândesc cu dragoste la tine,
de-ai fi aici ţi-aş prinde multe zări,
te-aş îmbrăca în braţe, te-aş reţine

ninge şi fulgii în căderea lor dansează,
un dans nebun de vrajă, ameţitor,
ţi-aş face flori din ei, iubita mea cea dragă,
să ţi le-aştern în faţa ta ca un covor

e-atât de alb şi albul fură noaptea,
pe jos albeaţa caută, surdă paşii tăi,
din negura de noapte fuge tristă moartea,
de-atâta alb de stele o dor ochii săi

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această pâine

Această pâine rotundă
Creşte pe apă
Ca floarea de lotus –
Pe apa sudorii noastre.

Această pâine albă
Desface-se albă, dulce
Ca floarea de lotus
Sub caldul sărut al luminii.

Această pâine cinstită
Se-nchide
Ca floarea de lotus
Sub ochi scorburos, hrăpăreţ.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ironie

Aud primăvara printre ramurile negre amorţite
O poţi urmări doar în acest ceas, trecând printre
casele singure cu propriile gânduri.
Este ceasul ferestrelor închise, dar
această tristeţe a întoarcerilor mi-a răpit somnul.
Un văl de verdeaţă va zvâcni mâine dimineaţă din aceşti
arbori, ce puţin mai înainte când se aşternuse
noaptea, erau uscaţi.
Dumnezeu nu-şi dă răgaz.
Şi doar în acest ceas îi este dat, vreunui rar visător,
martiriul de a-i urmări opera.
În această noapte, deşi este aprilie, ninge peste oraş.
Nici o violenţă nu o depăşeşte pe cea cu înfăţişări
liniştite şi reci.

poezie clasică de Giuseppe Ungaretti
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge peste ţara mea de vis

Ninge peste ţara mea de vis,
Ninge peste Moldova.
Cu fulgi mari ca floarea albă de cais,
Ninge peste Teleneşti, Chişinău, Leova.

Ninge peste păduri de brazi
Peste munţii Carpaţi.
Ninge cu fulgi jucăuşi
Peste Bucureşti, Iaşi, Cluj.

Ninge peste marea cea mare,
Peste vechile hotare
Unde Ştefan şi Mihai duşmanul l-au învins.
Ninge peste ţara mea de vis.

Ninge şi tot ninge Şi aşa de bine îmi pare,
Că visez cu ochii deschişi,
Din nou, la România mare.

poezie de Vladimir Potlog (23 noiembrie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulgerul

Cerul şi pământul dovedeau cine sunt:
Pământul livid, abia răsuflând, tot numai teamăt;
Cerul împovărat, tragic, extenuat:
Albă, albă,-n tăcerea plină de freamăt,
A apărut şi-a dispărut o casă-într-o clipire de ochi;
Ca un glob ocular îngrozit, trăsnit de-un cosmic deochi,
Dechizându-se, plesnind, în noaptea neagră ca un mormânt.

poezie clasică de Giovanni Pascoli, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când lumina

pe când lumina pică din ceruri
ca niciuna
cerbi
îşi încearcă vlaga coarnelor frecându-le de munţi
până către dimineaţă
când o boare învie şi cerul vine mai aproape
de frunte
şi ochii
cu vocea bâlbâită a trupului
/ ştii tu ce voi visa? /
reînvie focuri
inefabile
îmi taie respiraţia cu întrebarea
ştii un alt lucru mai frumos?

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astă-zi

tu fluture roşu pe o floare albă
bagă timpul în somnul tău cu vise
şi-l vei alungi atât cât să-ţi ajungă

vei trăi o secundă cât o viaţă şi o
viaţă cât o secundă
vei trăi în trecutul prezentului viitor
ori în prezentul viitorului trecut
sau poate în viitorul trecutului prezent

vei putea
plin de iubire să calci curat peste şerpi

poezie de Vlad Scutelnicu din Piramida Ka-zar (2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am scris o singură carte, care se numeşte "Gânduri". Am scris-o, mai ales, din îndemnul cuiva, care se aştepta ca fiul lui Noica să scrie o carte. Şi când a deschis această carte, prima pagină era albă, a doua era albă şi toate celelalte la fel. Acum, la sfârşitul vieţii mele, mă gândesc să scriu altă carte care s-ar numi "Memorii", fiindcă aşa scriu toţi oamenii mari. Or, cum eu mi-am pierdut memoria, această carte va fi asemenea celei dintâi!

Rafail Noica în Celălalt Noica - Mărturii ale monahului Rafail Noica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrabia, dacă îmbătrâneşte, se face cu totul albă. Vrabiei, la 50 de ani mai întâi, îi creşte o peniţă albă pe spate, pe urmă îi tot cresc până la 100 de ani; atunci e albă cu totul. O vrabie din acelea când se arată, are să fie anul bun. Dacă o vezi, să n-o ucizi, căci acela ţi-e norocul.

citat din Elena Niculiţa-Voronca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pact

în atâtea moduri
tu mângâi ploaia
eu îngân ploaia
cu toate simţurile
tot în atâtea moduri
această zi
de toamnă
dincolo de detalii
cât de necesar
minte
din instinct
nu riscă învinuire
şi de ce ar explica
amănunţit când

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martie ne-a păcălit!

Aoleo, dar ce-i afară,
Fulgii-ncet din cer coboară,
Ninge, ninge şi iar ninge,
Norii cern fulgi cât o minge!

E final de mărţişor,
Dar cerul e tot un nor,
Fulguieşte neoprit,
Nici un pom n-a înflorit.

Iarba pe care-n trecut
O tundeam că-a prea crescut
Astăzi nici un fir nu are –
Ce e asta, frăţioare?

Berzele, cochetele,
Şi-au schimbat tabietele,
Pe la streşini se adună,
Mai ceva ca la furtună!

Babele de mărţişor
Prevesteau soare uşor.
Dar când colo, ce să vezi?
În Siberia te crezi!

poezie de Patricia Lidia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poteci azurii

copacii ridică în slava cerului pădurea
loc de odihnă şi cuib
păsărilor să le fie mai aproape izvoarele cântecelor
la capăt de drum adunate
de ochi omenesc nevăzute
văzute de păsări acomodate în noaptea dintre stele

locuri îşi dorm pe mai departe somnul lor gri
în miasme şi primăveri negrăbite
păsările cerului se duc şi se întorc continuu
şlefuind triluri între ceruri
o limbă nemaiauzită anină de vârful copacilor
iarba se pregăteşte să încolţească
pe poteci azurii pentru cei ce le-au cunoscut

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În realitatea care există

pe câmpii solare
cuvintele nu se mai înfrânează
gândirea vie ştie din această parte
luminoasă când lui Van Gogh i se îngălbenesc
degetele
de la floarea
ce întrece toate luminile şi toată căldura
o culoare şi o mână spun totul despre ea
fără numele ei soarele nu-şi are rostul
în jocul
cu efecte de miere
polenul se scutură de pe picioarele albinelor
în cuvinte ce nu lasă
întunericul să prindă tăcerea
când în cealaltă jumătate de timp
este ziuă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb

Un vers alb,
o îmbrăţişare albă,
o floare albă,
catarg alb,
răsturnat în mare albă,
răscruce de privire albă,
curcubeu alb,
un zâmbet alb
dintr-o inimă roşie,
doar ea culoare
mai roşie ca albul,
mai albă ca roşul...
şi din nou alb...
mână albă,
flacără albă azi,
flacără albă mâine,
zi albă,
alb azi,
zile albe,
mâine alb,
obsedant alb,
alb...
alb...
alb...
şi din nou,
îmbrăţişări albe,
amurg alb
într-o privire albastră
şi apoi
răsărit albastru
într-o privire albă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertate în singurătate

Îmi place uneori, chiar de m-apasă
şi-n braţe reci de ziduri viaţa-mi strânge,
îmi place căci din gânduri mai înfrânge
când ea, singurătatea, mi-e aleasă.

Îmi dă un sentiment de siguranţă,
de linişte în clipa de visare,
mi-aduce începuturi de uitare
şi îmi ascunde ultima speranţă

Îmi place, dar nu azi şi... cât mai rar;
singurătăţii nu mă dau în zile
când gândurile-mi zboară spre idile,

sau când iubirea-mi cere ca, măcar,
cu gesturi măsurate, dar febrile,
doar libertăţii să mă dau în dar.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ninge

De-atâtea toamne mă-ntâlnesc cu tine -
Ce gânduri am şi ce nevoi m-apasă.
Pun zbor în aripi şi nespus îmi vine
S-adun tot cerul pe tavan, în casă.

Când ninge, îţi voi aduce fluturi reci,
mă voi topi în iatacul tău de cald
şi tainic, prin iubire de-ar fi să treci,
îţi fur un licăr din ochii de smarald.

Va fi o noapte pusă între focuri
să-ţi beau din gură apa ne-ncepută
ca-n spuse rugăciuni la sfinte locuri
cu har mă umpli-n stare absolută.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 noiembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În jocul cu efecte de miere

pe câmpii solare
cuvintele nu se mai înfrânează
gândirea vie ştie din această parte
luminoasă
când lui Van Gogh i se îngălbeneşte privirea
de la floarea
ce întrece toate luminile şi toată căldura
o culoare şi o mână spun totul despre ea
fără numele ei soarele nu-şi are rostul
în jocul
cu efecte de miere
polenul se scutură de pe picioarele albinelor
în cuvinte
ce nu lasă întunericul să prindă tăcerea
când în cealaltă jumătate de timp
este ziuă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

D-ale insomniei

De vreo două săptămâni
Am uitat somnul de noapte.
Mintea-mi cugetări ascute
Când în pat, sub umbra nopţii
Mă foiesc cuprins de şoapte.

Îmi e foame, îmi e sete,
Mi-e prea cald sau mi-e prea frig,
Perna nu vrea să m-asculte,
Cearşaful se vălureşte, pătura îmi face cute
Şi din liniştea odăii pe moş Ene-n gând îl strig.

Iar îmi stric ziua de mâine,
Aveam treburi de făcut
Şi deja s-au strâns cam multe
De când fac ochi la amiază
Hâd, nervos şi abătut.

Mi-am şi pus ceasul să sune
La o oră mai normală
Să stau treaz vrute nevrute
Ca să adorm mai devreme
Să mă lecuiesc de boală.

Ceasul sună, îl aud,
Mă ridic în două coate
Dar somnul e mult prea dulce
Şi amân planul pe mâine
Că sunt liber şi se poate.

poezie de Radu Bucelea
Adăugat de Radu Bucelea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnie

Eu sunt poetul putredelor perne...
Pe gene, când somnul dulce apune,
Răsar răzleţe insomnii comune
Şi dănţuiesc odăile caverne.

Dimensiunea mea caniculară
Se zbate-n universul lateral,
Şi somnul greu se stinge integral
De vocea insomniei milenară.

Şi frunzele pe jos se odihnesc
Mai bine ca un solitar nebun
Tot ascultând, în vânt, şoapte ce-i spun
Un vechi poem de noapte, nebunesc.

Alături de iluzii personale
Mă-mbăt cu somnul tragic, pesimist,
Ce sparge insomnia ca un chist
Alunecând, pierdută, pe canale...

poezie de Ionuţ Popa din Valuri
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peştele Austral se află mult la orizont. Îl veţi găsi sub Capricornul şi Vărsătorul. Din această constelaţie nu interesează decât steaua alfa, Fomalhaut, care e de mărimea întâia. E cu atât mai frumoasă această stea albă, cu cât e singura stea strălucitoare din acele părăgini cereşti. Vederea ei e legată cu melancolia toamnei. Mult nu o vedem, căci face parte din stelele ce nu răsar departe de punctul sud al cerului şi apun deci tot aproape de acel punct.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!