Ironie

Aud primăvara printre ramurile negre amorţite
O poţi urmări doar în acest ceas, trecând printre
casele singure cu propriile gânduri.
Este ceasul ferestrelor închise, dar
această tristeţe a întoarcerilor mi-a răpit somnul.
Un văl de verdeaţă va zvâcni mâine dimineaţă din aceşti
arbori, ce puţin mai înainte când se aşternuse
noaptea, erau uscaţi.
Dumnezeu nu-şi dă răgaz.
Şi doar în acest ceas îi este dat, vreunui rar visător,
martiriul de a-i urmări opera.
În această noapte, deşi este aprilie, ninge peste oraş.
Nici o violenţă nu o depăşeşte pe cea cu înfăţişări
liniştite şi reci.

poezie clasică de Giuseppe Ungaretti
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi va dezvălui

Frumoasă clipă, însoţeşte-mă iar.

Tinereţe, vorbeşte-mi
în acest ceas al abisurilor.

Frumoasă amintire, aşteaptă o clipă.

Ceas de lumină neagră în vene
Şi ţipetele mute ale oglinzilor.
Prăpăstiile-nşelătoare ale setei.

Şi din pulberea cea mai risipită şi oarbă
Vârsta cea frumoasă promite:

Cu blândeţea primilor paşi, când
Soarele va fi atins
Teritoriul nopţii

Şi în prospeţime-i topit fiece abur
Întorcându-se mai palid spre cer
Un corp fericit îţi va dezvălui.

poezie clasică de Giuseppe Ungaretti
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La schimbarea orei

''Un ceas, iubito, doar un ceas!''
El a rugat-o să rămână;
N-avea de dimineaţă glas
Nici ceasul Rolex de la mână.

epigramă de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A spune că aceşti oameni îşi dau banii doar pentru a urmări 22 de mercenari cum lovesc o minge este ca şi cum ai zice că o vioară este doar lemn sau Hamlet nu este decât o încropire din cerneală şi hârtie.

citat din J.B. Priestley
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai dă-mi răgaz

Nu mi-a ajuns copilăria, Doamne!
Când a zburat, că eu n-am observat?
Când am trecut de la fete, la doamne,,
Căci jocul mi-a rămas neîncheiat.

Tinereţea a fost şi mai grăbită,
Până să muşc adânc din al său măr,
Brusc, mi-am găsit speranţa ostenită,
Aveam gânduri triste şi-argint în păr!

Iubirea... n-o s-ajungă niciodată,
Ştiu că mi-ai dat mai mult decât la mulţi,
Doar că eu am împărţit-o pe toată,
La Feţi-Frumoşi şi la copii desculţi...

Ce să fac, nu-mi ajunge ziua, Doamne,
Din noapte câte-un ceas, ca hoţul, fur;
De ce şi primăverile-mi par toamne
Şi planurile-mi nu mai au contur?

Nu-mi mai ajunge viaţa, pentru toate;
Vezi câte mă apasă pe grumaz,
N-aş vrea să las lucrul pe jumătate,
Te rog, Doamne, mai dă-mi puţin răgaz!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări negre

Când gânduri nege te cuprind
Desenează-ţi în pală pomul tinereţii
Fugă-n văzduh păsări negre zburînd
Opreşte-n inimă culoarea rosie a vieţii

Doar gândul pozitiv te poate ajuta
Priveste cerul cât este de înalt
Caută-te în trupul si fiinţa ta
Iesi din tristeţe tu fă un salt

Ridică-ţi umerii cazuţi de grije
Iubeşte viaţa este frumoasă
Din supărare să nu-ţi faci cîrje
Ea într-o zi se rupe si te lasă

Căldura-n suflet simţi cum se revarsă
Si toate is date de la Dumnezeu
Doar el îţi dă nu ţi pune-n traistă
Depăşeşte când ţi-e mai greu

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspunzând violenţei cu şi mai multă violenţă, nu facem decât să multiplicăm această violenţă, să adăugăm şi mai mult întuneric unei nopţi fără stele. Ura nu poate elimina ura: doar iubirea este capabilă de acest lucru.

citat din Martin Luther King
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia şi iubirea

Dacă ce trăiesc este doar vis,
Te rog visează lângă mine acest vis.
Dacă iubirea mea este doar inchipuire,
Întra şi tu în această inchipuire.
Dacă totul e doar fantezie,
Bucură-te de această fantezie.
Priveşte, zâmbeşte şi printre rânduri poezia mi-o citeşte,
Apoi, de nu vrei, nu pe mine mă iubeşte,
Doar Visul, Închipuirea, Fantezia, Bucuria
Pe care le ascunde în poezie, Iubirea...

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de masochist

Cum poţi iubi ceva cu adevărat
Când ştii că nu poţi dărui iubirea,
Când ochii tăi se varsă sacadat
Întunecându-ţi veşnic glasul şi privirea?

Cum poţi zâmbi unui străin aparte,
Privindu-i sufletul în ultimul răgaz
Şi-n fiecare zi... în fiecare noapte
Să îl săruţi cu gând la alt obraz?

Şi cum poţi fi atât de iubitoare
În fiecare ceas ce este tot mai trist,
Iar când nici ceasul limbă nu mai are
Să-l laşi în propriul joc de masochist?

poezie de Ovidiu Eugen Grama
Adăugat de Ovidiu Eugen Grama
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie nu îmi pare că acest fantastic, minunat univers, acest interval imens de timp şi spaţiu şi felurile diferite de animale, şi toate felurile diferite de plante, şi toţi aceşti atomi cu mişcările lor, şi tot aşa, tot acest lucru complicat poate fi doar o scenă în care Dumnezeu să poată să privească luptele fiinţelor umane pentru bine şi rău - care este părerea pe care o are religia. Scena este prea mare pentru această dramă.

citat clasic din Richard P. Feynman
Adăugat de Cătălin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În nici un fel de calendar

Această viaţă nu-mi aparţine –
Renunţă la dorinţa de-a avea ceea ce au alţii.
În acest fel vei în siguranţă.
"Unde, unde pot fi la adăpost?" întrebi tu.
Aceasta nu-i o zi pentru a pune întrebări,
În nici un fel de calendar.

Această zi este conştientă de ea însăşi.
Această zi este o iubită, pâine, duioşie,
Mai manifestă decât o pot spune vorbele.
Gândurile iau formă din cuvinte,
Dar lumina zilei este dincolo şi înainte
De gândire şi de imaginaţie.

poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste în toamnă sau cântec lent

Cercetează! Cercetează! Caută! Caută!
Atât de frig! Atât de clar!
Tristeţe! Nenoroc! Durere peste durere!

Această perioadă a anului când este ba cald, ba frig.
Înţepăturile regretelor! Agonii neaşteptate!
Aici, în noaptea asta, nu am nici o scăpare.
Beau două pahare sau poate trei urcioare
De vin cristalin şi, totuşi, nu găsesc
Puterea de a sta indiferentă
În faţa vântului care soseşte-împreună cu seara.

Gâşte sălbatice în zbor înalt deasupra capului –
Iar asta doare cel mai mult;
Ele sunt cunoştinţele mele din tinereţe,
Tovarăşele credincioase dintotdeauna;

În inima mea se scutură crizanteme-aurii,
Arătând toate părăsite, devastate, moarte —
Cine le-ar mai culege acum?
În această toamnă chiar nu le mai pot privi deloc.
Singură, mă-îndrept spre fereastră şi privesc în tăcere
Cum se-adună umbrele-n grădină.

O ploaie fină se filtrează printre frunzele fagilor,
picurând, strop cu strop, în amurg.
Ce-aş mai putea face-într-un asemenea ceas?
Cum aş putea accepta acest cuvânt –
Deznădejde?

poezie de Li Qingzhao, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de Anul Nou este ca oricare altă noapte; nu există nici o pauză în marsul universului şi nici un moment extraordinar de tăcere printre lucrurile create, astfel încât trecerea altor 12 luni să însemne ceva; şi nici un om nu are aceleaşi gânduri în această seară în care întunericul vine precum o face în oricare altă noapte.

citat din Hamilton Wright Mabie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul este un instrument. Foarte preţios, de altfel. Însă omul nu este gândurile sale, deşi, de cele mai multe ori, identificarea sa cu gândurile este completă. Doar prin raportarea la gânduri se creează războaie, conflicte, violenţe - într-un cuvânt, zgomote. Gândul este o creaţie, deci are o formă, chiar dacă ochii umani nu pot vedea această formă. Gândul are o vibraţie proprie, fiind o entitate de energie aflată în călătoria sa individuală. Aşadar, gândurile nu sunt incluse în oameni, ci există printre oameni, intrând într-o relaţie cu acei oameni cu care rezonează. Însă oamenii nu ştiu acest lucru - nu ştiu faptul că formele lor sunt separate de formele de gând - tocmai de aceea oamenii au devenit prizonierii gândurilor, gândirea reprezentând, în mod paradoxal, cea mai puternică slăbiciune a omenirii. Şi de ce este cea mai puternică? Pentru că oamenii nu ştiu faptul că gândul este o dependenţă, iar în acest mod, calea gândului devine mult mai uşoară.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Relaţia cu gândurile
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul

Ai spus: "Mă voi duce în altă ţară, voi căuta alt ţărm,
voi găsi un oraş mai bun decât acesta.
Orice încerc să fac se dovedeşte-a fi un eşec,
iar inima mea zace-ngropată-asemeni unui lucru mort.
Cât îmi mai pot lăsa mintea să se descompună aici?
Oriunde mă-ntorc, oriunde privesc,
văd doar ruinele-înnegrite ale vieţii mele, în acest loc,
am petrecut atâţia ani, irosindu-i unul câte unul."

Nu vei găsi o altă ţară, nu vei vei găsi alt ţărm.
Acest oraş te va urmări întotdeauna.
Vei păşi pe-aceleaşi străzi, vei îmbătrâni-n acelaşi cartier,
Vei albi-n aceleaşi case.
Nu vei părăsi niciodată acest oraş.
Nu spera că vei găsi lucruri diferite-altundeva:
Nu există nici o navă pentru tine – şi nici alt drum.
Acum, fiindcă ţi-ai cheltuit viaţa aici, în acest mic ungher,
ea este deja absentă oriunde-n lume.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E doar gândul care salvează gândul. Gândul că sunt o persoană mă face să fiu o persoană. Nu numai că nu găseşti nimic, afli că tu eşti Nimic. Trebuie să fii Vidul, ca să poţi să găzduieşti o manifestare. Trebuie să fii Nimicul, ca să poţi să găzduieşti ceva - o persoană. Atâta timp cât eu nu plec cu mintea să cumpăr viaţa, pur şi simplu rămân ca Viaţa, rămân ca "Eu-Sunt"! Toate găurile negre din pământ le vizitezi doar în speranţa ca acest zbucium interior să înceteze. Dar atâta timp cât mintea există, zbuciumul nu va înceta. Trebuie să vezi că mai este ceva în afara minţii, este însăşi Conştiinţa. Când această Conştiinţă este văzută, zbuciumul încetează. Urmăreşte să vezi Acum, în Această Clipă, dar nu ceea ce spune (a spus) nici Adyashanti, nici Mooji, nici Atmaji, ci Ceea Ce Este Acum, Aici! Îi lipseşte ceva acestui Ceea Ce Este, ca eu să mă duc pe ceea ce cineva a spus? Pentru că atâta timp cât trăim în minte, simţul separaţiei există, chiar şi atunci când două fiinţe se iubesc uluitor de mult.

Atmaji Maharaj în Acela dinainte de "Eu-Sunt" mai poate fi pierdut?, Partea 4
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce scriu despre Prostie

Pot să tac şi să-nchid ochii, să nu-mi plece-n zbor cuvântul,
Când Prostia e stăpână practic pe întreg Pământul?!
Când ea e zeiţa care are cei mai mulţi supuşi,
De la múritori de foame pân' la regii cei sus-puşi?!

Chiar de n-are niciun templu, e vestită, cu renume,
Căci precum Erasm ne zice, templul ei e-ntreaga lume.
Déşi este ponegrită zi de zi şi ceas de ceas,
Toată lumea i se-nchină, ba şi zeii din Parnas!

Nu doar oamenii, chiar zeii, ca o culme-a ironiei,
De când este lumea lume, toţi plătesc un bir Prostiei,
Însă una este, frate, s-o faci rar, doar din greşeală,
Şi-alta este ca să fie starea ta cea naturală.

poezie de George Budoi din Dicţionarul prostiei (17 august 2013)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puţin dintr-o privire în viaţa asta trecătoare!
Şi nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am aşteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Şi-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Şi-n nopţile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi eşti perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Şi-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerşim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre şoapte!
Nici moartea nu alungă ce viaţa a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârşit în noapte!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

acest poem
nu-l scrie mâna mea
nici gândul n-a cerut
ceva să-mi spuie

mâna aceasta
nu va mai scrie nimic
până când îngerii
vor putea urmări aburi
cum urcă şi coboară
o pâine-n altar

în noaptea asta
suntem sfinţi
preschimbaţi în trişori

îmi vând pământul de sub picioare
să-ţi luminez steauă pe cer

acest poem
nu-l scrie mâna mea
şi-a irosit doar
câteva secunde timpul meu

undeva
Dumnezeu ştie ce face

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi urmări pe cineva din cel puţin două motive. Simţi o lipsă sexuală şi cauţi: în acest caz, poţi accepta tot ce corespunde mai mult sau mai puţin - mai întâi mai mult, apoi mai puţin - normelor tale intime; în acest joc al momelii, ogarul poate schimba prada de douăzeci de ori în aceeaşi seară. Sau e vorba de frumuseţe, cu alte cuvinte de un fulger: nu aşteptai nimic, eşti înşfăcat din mers. Tulburat ca Saul, porneşti la drum ca Pavel: urmezi apariţia ca un somnambul sau ca o fantomă.

Dominique Noguez în Dragoste neagră (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi părăsi

Nu părăsi, ci uită
Când totul este şters,
Cine mai umple timpul
Ce nu mai are sens,
Neînţelegeri mute
Din vremea care-a fost,
Cine-ntre pereţi moare
De gânduri, fără rost,
În inima de soartă,

Nu mai pleci nicicând,
Nu mai pleci niciund'
Nu poţi părăsi,
Nu mai poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Dă-mi perle de ploaie
Pe-ntinsuri uscate
Să le-ngrop cu mine
Pregătit de moarte,
Corpu-mi va-nveli
Orgile luminii
Din ruga udă-a ploii
La zeul iubirii
Ce va dicta o lege
Numindu-mă al ploii rege.

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Şi voi inventa
Vorbe fără sens,
Ce te vor cuprinde
Cât în suflet mi-eşti
Şi îţi voi şopti
Despre-un alt pământ
Despre vechi iubiri
Care s-au trecut.

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Vedem des căderi
De foc, care-a nins
Dintr-un vechi vulcan
Ce se credea stins,
Un pământ arzând
Cenuşi printre timpuri,
Şterg rănile lui
Cu noi anotimpuri,
Şi când vine seara
Cerul plin de stele
Luceşte alb, negru,
Roşu şi albastru,
Inepuizabil, în rănile mele

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Nu vei putea plânge
Că nu poţi pleca,
Te va urmări
Doar lumina mea,
Voi dansa în focul
Cântecului meu,
Va râde apusul
În umbra-mi de zeu,
Prin ceaţa de mâine
Poate va lătra
Nemurirea mea
Umbra unui câine...

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!