Luna duşmană

Ignorând coliziunea stelelor cu pieptul meu,
Mi-am scufundat umerii în cerurile altor timpuri, trecute.
Zece regi ai toamnei s-au răzvrătit împotriva mea.
Întotdeauna trădările şi îngerii grăbesc căderile.
O frunză. Un om.
Sângele meu a fost mistuit de flăcări pe orbita ta,
Lună duşmană.
Eliberează-mă de ani şi de circumstanţele lor tulburi,
De oglinzile destăinuind rochii şi pagini dispărute,
De mâinile imprimate în abisul amintirilor.
Fugi.
Ele ne înmomântează în vântul duşman.
Şi mi se pare că sufletul meu a uitat toate rânduielile.

poezie clasică de Rafael Alberti din Despre îngeri (1929), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună ostilă

Cu toată puzderia de stele ce mă loveau în piept, ne mai văzând nimic,
m-am cufundat cu spatele în cerurile de odinioară.
Împotrivă-mi complotară toţi zece regi ai toamnei.
Ştiu că îngerii şi trădările iuţesc mereu căderea.
O frunză, un om.
Şi pe orbita-ţi, lună ostilă, sângele îmi clocotea.

Salvează-mă din gheara anilor nebuloşi,
de oglinzile ce încă reflectă porturi şi pagini din vremi demult apuse,
de mâinile-ncleştate-n amintiri anoste.
Fugi.
Ne îngroapă în vântul cel ostil.

Doar că sufletului meu îi cam place să iasă din canon.

poezie clasică de Rafael Alberti din Despre îngeri (1929), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecologică

Apele sufletului meu sunt tulburi
În timp ce mă scăldam în ele,
Au fost otrăvite de privirea aceea trufaşă
Zâmbetul - aisberg aruncat
din colţul gurii tale, frumos conturate, în aorta mea
Rănit şi înfrigurat,
sufletul meu s-a retras
Să hiberneze până la primăvară

poezie de Gorunescu Carmen Lidia din Volumul Pasagere clipe
Adăugat de Gorunescu Carmen Lidia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţii de viaţă V

Fără de tine sunt atât de trist
încât lacrima se surpă în mii de bucăţi;
mă iartă – toate mănăstirile plâng,
numai sufletul meu... nu!

Ce-aş mai putea să-ţi ofer...
ce-aş mai da din mine pentru tine întotdeauna;
uite îţi ofer sufletul meu în palmă;
mă iartă mai mult decât atât ce să-ţi spun?!

Fără de tine sunt atât de trist
încât lacrima se surpă în mii de bucăţi;
mă iartă – toate mănăstirile plâng,
numai sufletul meu... nu!

Mă iartă! şi îngerii coboară din cer...
ţi-aş dărui viaţa mea, sufletul, inima, sângele meu..
Mă iartă nu ţi-am dăruit nimic atunci
când tu aveai nevoi doar de lacrima mea; mă iartă!

Fără de tine sunt atât de trist
încât lacrima se surpă în mii de bucăţi;
mă iartă – toate mănăstirile plâng,
numai sufletul meu... nu!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

mă doare
mi-am bătut un piron în suflet
şi la-am agăţat de un stâlp
la o intersecţie
aveam 17 ani
am scris pe el de vânzare
era joi
a venit vineri şi alte vineri
afişul cu sufletul meu s-a zdreţuit

a venit toamna şi vântul
şi ce a mai rămas din sufletul meu
a ajuns pe un trotuar
cineva a trecut şi m-a ridicat
astăzi este soţul meu!

poezie de Viorel Muha (8 august 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cadeca

Cadeca bruma peste frunză somnul meu,
Cadeca frunza pe pămant sub pasul meu
Zăpada se aşterne-apoi pe urma
ce-am lasat in urma mea.
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jur nu esti aici deci trebuie să.... ies
Afară. Te caut pe alei.

Cadeca frunza pe o bancă pasul meu. Cadeca frunza pe pămant ca-n visul meu? Ba nu, aici zăpadă nu-i. Doar frig.
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jur nu esti aici deci trebuie să.... intru
În cârciumă. Şi caut chipul tău pe chipul altor feţe.
Cadeca plumbul greu pe masă capul meu
Cad sticlele golite-n jurul meu.
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jur nu esti aici deci trebuie să.... ies

Cadeca noaptea peste toate trupul meu
Cade o frunză peste mine, cad şi eu....
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jur nu eşti aici deci trebuie... nu pot să mă ridic - văd o lumină!!

Cadeca ploaia peste tine gândul meu
Cadeca fumul către cer sufletul meu
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jos..... eşti lângă mine....

poezie de Cristian Sorin din nepublicata
Adăugat de Cristian Sorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am nevoie să stau cu cealaltă parte din mine

am nevoie să stau cu cealaltă parte din mine
înlăuntrul meu, în inima mea
ştiam asta, era ca o aspiraţie
mi-am imaginat dragostea
putea fi cum vrea ea
altfel ar fi fost greu s-o găsesc
viaţa a făcut acest lucru pentru mine
am aflat-o în sufletul meu
viaţa a decis pentru mine
m-am gândit şi la faptul că dragostea
nu voia să se întâlnească cu mine
că se temea de sufletul meu
de minunea din sufletul meu
avea ochi frumoşi dragostea
şi-mi zâmbea
şi în sufletul meu era furtună
şi Dumnezeu era pregătit să rămână lângă mine
acum sufletul meu nu mai e împărţit în două
cântă melodii vesele inimii cerului.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renunţând la mine

Renunţ la ochii mei care sunt ouă de sticlă.
Renunţ la limba mea.
Renunţ la gura mea care-i constantul vis al limbii mele.

Renunţ la gâtul meu care-i mâneca vocii mele.
Renunţ la inima mea care-i un măr în flăcări.
Renunţ la plămânii mei, copaci care n-au văzut niciodată luna.
Renunţ la mirosul meu de piatră călătorind prin ploaie.
Renunţ la mâinile mele care-s zece dorinţe.

Renunţ la braţele mele care oricum voiau să mă părăsească.
Renunţ la picioarele mele care numai noaptea-s amanţi.
Renunţ la bucile mele care-s jumătăţile de lună ale copilăriei.
Renunţ la scula mea care-n şoaptă încurajează coapsele.

Renunţ la hainele mele care-s uşi bălăgănindu-se-n vânt
şi renunţ la stafia care trăieşte-n ele.
Renunţ. Renunţ.

Iar tu n-o să rămâi cu nimic pentru c-o iau de la început
iarăşi fără nimic.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupa amintirilor...

Caut lupa amintirilor
În sertarul copilăriei prăfuit
De cuvinte şi vise.
Nu îmi mai amintesc unde mi-am pus
Tocul aşteptărilor.
În zadar scormonesc! Vechituri, amintiri şi tăcere
Mă apasă pe umerii
Încărcaţi de omăt.
Din vinul zburdălniciei, nu mai pot să mă-mbăt.
Dă-mi mâna ta osoasă şi grea!
Pe umărul aducerii-aminte
Nu bate vântul,
Nici râu de lacrimi nu curge.
Acolo e cerul senin
Şi viaţa mai dulce.
Împarte cu sufletul meu
Felia de cer şi dă-mi sărutarea tăcerii,
Să pot dormii liniştită
Pe altarul durerii!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raiul meu

Nouă cu nouă, cu nouă
Picături de ploaie,
Pe coperta unei cărţi vechi cu poveşti;
Unu cu unu şi cu " A fost odată"
O dimineaţă din care
Tu, Raiul meu, mă priveşti.

Din pieptul meu, ţipătul greu
Crestează undeva, în eter, o nouă poveste.
Nu, nu-i pun soare, detaliu banal, lumină ce arde şi doare,
Îi pun o primăvară, o ploaie, două linii firave în palmă,
Ce mă cuprind deodată cu tine,
Raiul meu.

Nouă, nouă, nouă
Cete de îngeri cu armuri sclipitoare, poleite cu mare,
Mă-mprejmuiesc.
Poate mă ceartă, poate mă iartă...
Între sufletul meu şi sufletul tău lumea se înconvoaie
şi se strânge ca cerul întreg intr-o picătură de ploaie,
Pe care îngerii o culeg,
Dovadă vie, lasă, să fie,
Vinovaţi că nu am putut să trăim pe rând;
Vedea-v-om odată,
Ce-a fost să fie picătura de ploaie
Din care-ai crescut, Raiul meu.

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pieptul meu se-aude mersul tău

Vieţuieşti în mine, eşti sângele meu,
Îmi alergi prin vene, spre inimă... Eu
Îţi ascult doar paşii, nu te pot vedea,
Confundându-ţi mersul cu inima mea.

poezie de Marius Robu (30 noiembrie 2020)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La geamul meu

la geamul meu nu bate nimeni..
doar noaptea-n somn pare s-aud
acelaşi glas venit din vremuri
de demult

la geamul meu nu bate nimeni
se scutur crengile de nuc
când vântul este prea puternic
şi-l ascult

la geamul meu nu bate nimeni..
doar razele de lună reci
îmi spun acum... că niciodată
nu mai treci.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă, raza mea de soare

Mamă,

Ies afară şi mie frig.
Intru-n casă şi mi-e frică.
Din puteri mamă te strig,
dar speranţa îmi e mică.

Întoarce-te la mine mamă,
la pieptul tău să mă-ncălzeşti.
Fără tine-mi este teamă
când doar din cer mă priveşti.

Pe băncuţa de la poartă
zi de zi, mamă te-aştept.
Spre tine gândul mă poartă,
inima mă doare-n piept.

Sufletul... ce să mai spun;
a plecat din pieptul meu.
Pribegeşte pe alt drum,
să urce la Dumnezeu.

Noaptea privesc mândra lună
şi îmi pare zâmbitoare.
Mie parcă ar vrea să-mi spună
cât eşti de strălucitoare.

Mamă – raza mea de soare!
Mamă – icoană mare şi sfântă,
îngerii să te-nconjoare,
că mi-ai fost o mamă scumpă.

poezie de Dumitru Delcă (8 martie 2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se pare că eu am fost tot timpul înaintea timpului meu. A trebuit să aştept 19 ani până când cascada Niagara a fost valorificată cu sistemul meu, 15 ani până la invenţia primară a wireless-ului pe care eu am dat-o lumii în 1893, şi care au fost aplicate universal...

citat clasic din Nikola Tesla
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărţişor de dor

Inima mea
Fără de tine,
Sângele meu,
Palidă stea,
Ninse coline
Cu brebenei,
Dalb Dumnezeu
De ghiocei...

Sângele meu
Fără de tine,
Inima mea,
Roşu ateu,
În vene pline,
Curgând în van,
Arzândă stea,
De foc satan...

Inima mea, sângele meu,
Şnur împletit: drac, Dumnezeu...
Ce mărţişor în piept purtat
De dorul tău, vis alb-roşcat!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E timpul

am bucurat corbii cu carnea mea
cu pielea mea cu ochi mei
mâncaţi le-am zis e trupul meu
şi ei mâncau flămânzi grăbiţi şi răi

prietenii i-am înveselit cu sângele meu
luaţi şi beţi întru prietenia noastră
le-am zis
puteţi oricând să vă oglindiţi chipul în mormântul meu
şi învăţaţi tăcerea
apoi zidiţi-o în fântâni
cunoaşterea să o spargeţi cu piatra
să o scrijeliţi cu fierul înroşit
pe tâmplă de miel plăpând
pe frunte de flutur pe sufletul meu
până se închide cercul

auzi iubito cum susură timpul în copaci
cum vine vreme aspră dinspre brazi
cum sufletul pietrelor se amestecă
cu sufletul meu de-a valma
şi cum urlau câinii lumii a presimţire
cu zidurile cu nopţile cu mine?

Atunci să ştii iubito, e timpul
când îngerii îmi vor săruta pleoapa ca pe-un steag
şi ape de argint din cer îmi spală faţa.

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eliberare

Mi-am pus într-un felinar curajul
Şi l-am aprins cu scânteia lucidităţii
Ca să cobor pe scara sufletului meu
Ce mi-a mai rămas.

Am străbătut bezna amintirilor
Am scuturat praful imaginilor
Şi am ascultat cuvintele glasurilor
Ce s-au adunat.

Pe tine te-am găsit într-un ungher
Într-o cameră cu uşa încă deschisă
Dureros de plină cu suferinţele mele
Foste dorinţe vii.

La uşă se îmbulzeau alte dorinţe
Arzând să intre şi să te mistuie
Dar tu le ucideai pe rând cu arma
Indiferenţei glaciale.

Te-am privit şi mi-ai părut obosită
Să te lupţi mereu cu dorinţele mele
Şi tristă în sufletul meu să fii închisă
Fără de voia ta.

Te-am prins de mână şi te-am scos afară
În timp ce dorinţele mele veneau năvală
Urlând după tine şi luptându-se cu mine
În urma ta.

Şi ţi-am strigat Fugi! Nu mă aştepta
Încearcă să te ajungi pe tine însuţi
Cu toţi si toate ce-s ale tale acum
În lumea ta.

Am să rămân să îmi ucid dorinţele
Să le închid în camera suferinţelor
Şi să-ti aşez imaginea în praful amintirilor
Din lumea mea.

poezie de Daniel Uritu (februarie 2011)
Adăugat de Daniel Uritu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imposibilitate

Prietenul meu, Puck, intră pe fereastră,
Păi nu spusei eu să nu mai răscoleşti trecutul?
Nu schimbi nimic, acolo sunt trădările şi fericirile toate,
Nici în viitor nu căuta, cu Dumnezeu
nu este prea lesne să conversezi,
Încearcă, eu nu ştiu ce o să-ţi spună,
Din zborul păsării ghiceşti lărgimea spaţiului,
De nu ai spaţiu, te mulţumeşti să scrii despre zbor,
Poţi să şi strigi, hei, trecătorilor, nemuritorilor,
Eu vă vorbesc, cel efemer, nu-mi trebuie laude,
Ele îngroapă, vouă mă-ncredinţez, sufletul meu
În voi îl ascund, aşa cum un copil ascunde comoara
În curtea şcolii, sub statuia unui efor uitat,
Apoi, biciuit de cuvinte, mă las gonit din cetate,
Mă veţi găsi peste o mie de ani, piatră de râu fără semne,
şi, Doamne, cât v-am iubit.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă voi fi ucis de asasini de rând, şi în mod special de fraţii mei, ţăranii ruşi, tu, ţarul Rusiei, nu trebuie să te temi de nimic pentru copiii tăi, ei vor domni sute de ani în Rusia. Dar dacă voi fi omorât de boieri, nobili şi dacă ei îmi vor vărsa sângele, mâinile lor vor rămâne mânjite cu sângele meu, pentru 25 de ani şi ei nu-şi vor spăla mâinile de sângele meu. Ei vor părăsi Rusia. Fraţii îşi vor ucide fraţii, şi se vor ucide şi se vor urî şi pentru 25 de ani nu vor fi nobili în ţară. Ţar al pământului Rusiei, dacă vei auzi sunetul clopotului care îţi va spune că Grigori a fost ucis, trebuie să ştii asta: dacă rudele tale mi-au provocat moartea, atunci nimeni din familia ta, adică nici unul dintre copii tăi sau dintre rudele tale, nu vor mai rămâne în viaţă pentru mai mult de doi ani. Vor fi ucişi de poporul rus.

Grigori Rasputin în scrisoare (1916)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contradicţii

Tristeţe adâncă, iubire de tine,
Durere sublimă, fericire deplină...
Durere, iubire, tristete şi dor,
Sufletul meu e mereu călător
Între mine şi tine,
Şi tu ştii prea bine,
Fericirea-i aproape
Şi totuşi departe,
Dragostea mea,
Un ocean ne desparte
Şi-mi vine a pleca...
Dorul de tine nu mai poate-aştepta,
Visul meu drag, visul meu tainic,
De-atâţia ani în sufletul meu zăbavnic...

poezie de Elena Vlădescu (28 iunie 2006)
Adăugat de Elena Vlădescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fereşte-mă, Doamne, de ura cea mare, de ura din care izvorasc lumi. Domoleşte-mi tremurul agresiv al corpului şi descatuşează-mă din încleştarea fălcilor mele. Fă să dispară acel punct negru ce se aprinde în mine şi se întinde în toate membranele, născând în arderea nesfârsitului negru al urii o flacără ucigătoare. Scapa-mă de lumile născute din ură, eliberează-mă de nesfârşirea neagră sub care mor cerurile mele. Deschide o rază în această noapte şi fă să răsară stelele pierdute în ceaţa deasă a sufletului meu. Arată-mi calea spre mine, deschide-mi poteca în desişul meu. Scoboară-te cu soarele în mine şi începe lumea mea.

Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!