Fereşte-mă, Doamne, de ura cea mare, de ura din care izvorasc lumi. Domoleşte-mi tremurul agresiv al corpului şi descatuşează-mă din încleştarea fălcilor mele. Fă să dispară acel punct negru ce se aprinde în mine şi se întinde în toate membranele, născând în arderea nesfârsitului negru al urii o flacără ucigătoare. Scapa-mă de lumile născute din ură, eliberează-mă de nesfârşirea neagră sub care mor cerurile mele. Deschide o rază în această noapte şi fă să răsară stelele pierdute în ceaţa deasă a sufletului meu. Arată-mi calea spre mine, deschide-mi poteca în desişul meu. Scoboară-te cu soarele în mine şi începe lumea mea.

Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arată-mi, Doamne, calea...

Arată-mi, Doamne, calea... doresc s-ajung la Tine...
M-am săturat de lumea de lacrimi şi suspine...
Deschide-mi ochii, Tată, să pot vedea Lumina
Ce haina-mi curăţeşte şi-mi şterge toată vina...

Arată-mi, Doamne, calea... vorbeşte-mi din Cuvânt
Şi aripi dă-mi să zbor spre ceruri cu avânt...
Mai dă-mi credinţă, Tată, cât bobul de muştar
Să ştiu că alergarea-mi nu este în zadar...

Şi de vor fi furtuni şi valuri să mă bată
Mă ocroteşte iarăşi cu mâna Ta de Tată...
Rămâi cu mine, Doamne, de-i rău sau de e bine
Arată-mi Tată calea ce duce către Tine!

poezie de Maria Luca (5 februarie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscruce

Iată locul dintre nicăieri şi niciodată
Răscrucea vieţii mele
unde niciun drum nu se opreşte
Iată eu îţi prezint trecutul
Negru cu ochi albaştrii de oţel - ura
Biciul tremură încă în mâna sa crispată
Vezi, el calcă în picioare
toate visurile mele de libertate
el îmi ară măruntaiele semănând grânele violenţei
Vezi, el destramă copilăria mea, Africa mea pierdută pentru totdeauna
Vezi, ura îi mănâncă inima, se crede atotputernic
Iată-l îndreptându-se spre noaptea refuzului meu
El mi-a violat cerul
Şi ploaia sfâşiată ce stropeşte pământul
Roşu este sângele său roşu asemenea iadului nebuniei

Şi iat-o pe bunica tremurând
de frigul urii incredibile
Neagră ca noaptea cea mai lungă
Sclava din mine ascultă tobele
dar rămâne surdă la chemarea lor
Oarbă fiind
Neştiind să spună decât "Da... da stăpâne"
în vreme ce în sufletul ei cugetă:
"Ura mea să-ţi străpungă inima!"
Şi ura este un fruct prea copt
care picură sânge
Vezi cum tremură de frică viermele pământului, strivit sub piciorul stăpânului
Iat-o pe mama mea, iat-o pe sora mea, iată-l pe copilul meu blestemat
Iată-i pe cei doi copii ai mei blestemaţi - izvor al descendenţei mele
dar povară prea grea pentru umerii mei umani
Destul mi-am aplecat spinarea
Destul mi-am umflat pieptul, crezând
că întreg cerul încape în ochii mei
Iată deşirate cele două lumi ale mele la răscruce de drumuri.
Eu chem ploile cerului
ape vii salvatoare peste capetele lor ude
Iată-i pe cei doi copii ai mei în umbră cerşind puţină dragoste
Că numai dragostea mai poate spăla atâta ură
Foc, ştrangulare, biciuri în erecţie şi cuţite îndreptate
trestii arzând şi nebunie umană
După foc pământul meu e de reconstruit istoria mea sugrumată

Iată cele două feţe ale nebuniei mele
O, Doamne, prinde-le cu mainile tale vindecătoare
Extrage oţelul din albastrul ochilor mei
şi piatra de sânge care îmi apasă inima
Împinge viermele pământului spre focul solar
rinichii mei vindecaţi de alintul ofensator
Ajută-mă să privesc fără să tremur
azurul cerului şi albastrul mării
Ia în palmele tale noua mea Africă
Şi fă din mine până la finele Timpului
O vibraţie a iubirii!

poezie de Nicole Cage-Florentiny (august 1999)
Adăugat de Marinela Barabula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Acum în miez de noapte
Poetul se deşteaptă
În mine, ca un om.
E ca un "alter-ego"
Desprins de trupul meu,
Născut din taina-mi neagră
Pe care n-o-nţeleg.
Şi el vorbeşte singur
Şi eu transcriu pe negru
Gândirea lui cu duhul
Din care se încheagă:
Un conţopist pe care
În şoaptă l-a trezit
Să nu-i tulbure visul.
Poetu-ncet dictează
În limba-i de fantomă,
Poem din altă lume
Ce-o ştie numai el.
Glas surd şi somnambulic
Înfăşură în vată
Misterul fără margini
Al sufletului meu,
Că el ştie mai bine
Ca mine, ce nu ştiu.
L-ascult până ce singur
De noapte obosit
Îşi pierde şirul vorbei
Şi iar dispare-n somn, -
În lumea ceea neagră
A tainei ce-l primeşte
Ca tot ce e fantomă
Şi-n care n-am putere
Să-l urmăresc, să-ascult.

Poetu-i totdeauna
În mine un strigoi
Pe care-l simt cum vine
Şi pleacă înapoi.
Poetul e fantoma
Unui miner ce-a fost
Şi care sapă-n mine
Ascunse straturi negre
De zeci de ani lumină,
Şi-aduce visu-n lume,
Visat de nu ştiu cine
În nu ştiu care veac.

poezie celebră de Demostene Botez din Almanahul Literar 1970
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea ca fiinţa mea să se transforme într-un fluviu cu ape tulburi şi năvalnice care să poarte numele meu şi care să curgă ca o ameninţare apocaliptică. Oare va stinge aceasta apă focul din mine şi focul din mine va evapora această apă? În mine sunt numai aburi şi scântei, inundaţii de foc şi incendii de apă.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de costea georgiana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog

Sunt un gând sălbatic, născut din abis
şi – doar trecător – din tine. Pământul şi cerul
s-au amestecat în mine – concubina lor – s-au topit în mine.

Sunt un embrion obişnuit, închis într-o palidă, pieritoare carne;
Însă în lumina soarelui eu te încânt şi te uimesc.

Sunt cea mai blândă, cea mai înţelegătoare dintre femei;
totuşi mi-e dor de iarnă, de interminabila noapte neagră
care trasează frontierele inimii mele.

Când pleci, durerea mă face
să-mi scot inima pe gură –
să te distrug prin iubire – e interzis aşa ceva?

Soarele răsare pentru toţi ceilalţi oameni,
dar numai spre tine se-îndreaptă tandreţea agresivă-a trupului meu.
Am farmecele mele.

Se-înalţă un cor de voci.
Marea ţipă-n sângele meu, dar cine-şi aminteşte de mine?
Ce este viaţa?

poezie de Zhai Yongming, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâi cu mine

Stai cu mine.
în toate gândurile mele,
în visele mele,
în cuvintele mele.
Stai cu mine,
în fiecare mic secret
din inimile noastre.
Rămâi cu mine,
dincolo de orice barieră de iubire,
vreau să trăiesc,
râzând,
iubindu-te
şi luptându-mă.
Stai cu mine,
în temerile mele,
în dorinţa de a creşte
şi de-a apăra această dragoste.

poezie de Eugenia Calancea (27 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia sufletului meu

Îţi port în mine binecuvântarea,
În suflet îmi răsună simfonia,
În fiecare zi se aprinde zarea
Şi a înflorit în mine bucuria.

De-aş şti să cânt, aş lua un flaut
Şi ţi-aş cânta de dragoste şi dor,
În fiecare mărunţiş al vieţii să te caut
Şi-n limpezimea apei, la izvor.

Te văd din nou cu ochii minţii,
Îmi fac pumnal din dorul meu de ducă,
În timp ce trag de viaţa mea cu dinţii,
Să ies din trup, ca o nălucă.

Dar voi veni pe fir de primăvară
Din iarna rece a sufletului meu,
În calea ta mă simt uşoară
De tot ce am urât în traiul meu.

poezie de Lusiana Drăguşin (12 aprilie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt un om fără sens şi nu-mi pare rău că n-am niciun sens. Şi de ce mi-ar părea rău, când de haosul meu nu se poate alege decât haosul? În mine nu există nicio voinţă înspre formă, spre cristalizare, sau un ideal. De ce nu zbor, de ce nu-mi cresc aripi? Nu este în dorinţa mea de zbor o fugă de existenţă? Şi n-aş fugi în acest zbor cu toată existenţa, cu tot ce e fiinţa? Simt în mine atâta fluiditate, încât mă mir cum de nu mă topesc şi nu curg. Aş vrea ca fiinţa mea să se transforme într-un fluviu cu ape tulburi şi năvalnice, care să poarte numele meu şi care să curgă ca o ameninţare apocaliptică. Oare va stinge această apă focul din mine, şi focul din mine va evapora această apă? În mine sunt numai aburi şi scântei, inundaţii de foc şi incendii de apă.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istorie şi ură: cea din urmă este motorul celei dintâi. Ura face să meargă lucrurile pe acest pământ, ea împiedică Istoria să-şi piardă suflul. A suprima ura înseamnă să ne privăm de evenimente.

Emil Cioran în Caiete III. 1969-1972
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

Luna, soarele sau o floare...
Toate ţi le ofer, iubita mea
Permite-mi să te mângâi
Cu toată intensitatea inimii mele
Permite-mi mişcarea inimii în diferite lumi
Permite-mi creaţia şi lumina.
Cred că muzica sufletului tău m-a stimulat
Într-atât încât voi crea doar lumina dragostei dintre noi.
Arată-mi inima ta în albe trăiri.
Continuă să mă săruţi, din priviri!
Am nevoie de tine, în această noapte
Sau poate mâine,
Cuprinde-mi mintea cu liniştea ta, monumentală!

În noaptea asta, m-am dăruit ţie
Cu toate trăirile mele, cu toate emoţiile şi trecutul meu.
Permite-mi să fiu un om de încredere,
Confesează-mi-te pentru a găsi liniştea sufletelor pereche!
Timpul va fi prieten bun şi ne va permite lumina.
Acum te ating, ca pe un real partener...
Şi mă las purtată de valul iubirii pure.
Arată-mi dragostea ta!...
Descoperă-te tot, în faţa mea!
Dincolo de privirea ta... văd misticismul..,
Enigmatice momente... le opresc pentru a crea lumina iubirii
Şi va arde ca o făclie... ca o lumină vie!
Arată-mi iubirea ta!

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fereşte-mă

Fereşte-mă de mine, Doamne,
Cu restul cred că mă descurc;
Inima poate să condamne
La mai mult decât pot să duc!

Din toţi, mă judec cel mai aspru,
Greşeli plătesc şi cu dobândă;
Pun strajă sufletu-mi sihastru
Lângă speranţa muribundă!

Fereşte-mă de conştiinţă,
Ce-mi pune mintea-n grele cazne,
Sunt doar o efemeră fiinţă,
Fereşte-mă de mine, Doamne!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul măturătoarei de fluturi

ea mătura fluturii de peste zi,
frumoşii, mătăsoşii, foşnitorii fluturi.
ea îi mătura morţi,
îi mătura roşii, albi, violeţi, albaştri,
galbeni, turcoaz şi portocalii -
acopereau aleile transparente de sticlă,
care vibrau în vântul de înserare.
eu, pe banca din oase ceruite,
îi urmăresc unduirea corpului sub rochia,
voalul de fantezie cu motive de fluturi vii.
la fiecare mişcare a frumoasei, mătăsoasei
măturătoare de fluturi,
simt cum mă topesc până ce din
mine nu rămâne decât un fluture negru,
care se-aşază pe umărul femeii ce murmură
un cântec uitat de toate amintirile mele.

închid ochii în timp ce înmiresmate flori de câmp
se îndreaptă spre mine,
un fluture negru
printre fluturi albi, violeţi, albaştri,
galbeni, turcoaz, portocalii,
morţi.

poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frică, Doamne...

Ajută, Doamne, neputinţei mele,
Ajută, Doamne, sufletului meu,
Când ruga mea se-nalţă către stele
Te-aştept să-i ieşi în cale, Dumnezeu...
Adună-mi, Doamne, lacrimile plânse,
Ajuta-mă când vezi că nu mai pot...
Mi-e trupul greu şi degetele strânse,
Mi-e frică, Doamne, să nu mor de tot.

Apleacă-Ţi, Doamne, dragostea spre mine
Şi ţine-mă în braţe, Sfântul meu
M-aş ridica şi-aş îndrăzni la Tine
Chiar dacă-s om şi Tu eşti Dumnezeu...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluture de noapte

Sunt un fluture de noapte
care îşi arde mereu aripile de cântec…
Sunt femeia
care aduce întrebări eterne în suflete…
Sunt eu...
cea care ucide apusul
cu umbre de vis...
Sunt mâna care mângâie
si gândul care sărută...
Sunt adierea vântului prin părul tău...
Sunt liniştea care se cerne deasupra luminii...
Atinge-mi faţa să afli
cum se aprind în mine felinarele sângelui!
Atinge-mi căldura
să poţi topi vorbele la flacăra
trupului meu!
Se cutremură amurgul în braţele mele
când te mângâi...
Calea Lactee îşi pierde urma în mine...
Eu sunt cea care te cheamă la festinul iubirii...
Eu sunt cea care întinde mâna spre tine
ca spre o oază de fericire...
Dă-mi cupa gurii tale să mă îmbăt cu abisul tău!
Dă-mi palmele să le adun
intr-o lacrimă de ploaie
care să spele toate nopţile plânse odată!

Modelează lutul meu
să poţi face din el
chipul adevărat al omului din mine!

Scrijeleşte cu buzele tale urme de dor
atât de dureros încât
să nu-mi mai treacă nicicând!
Şi nu te mai întreba ce se intamplă!
Suntem doar noi doi,
atât de puri
că albul e prea puţin alb
şi cerul prea puţin înalt
ca să poată ajunge până la el
ceea ce simţim:

infinitul fiecăruia dintre noi...

poezie de Lelia Mossora (6 martie 2004)
Adăugat de Lelia Mossora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară prin suflete

E seara în sufletul meu,
Bucăţi de suflet stau să plece spre viaţă.
Privesc dar, nu văd nimic!
Gândul meu e înaintea sufletului şi-l opreşte să trăiască.

În pustiul din noi, mă amestec şi eu şi las inima să viseze!
Un fior cunoscut îmi străpunge simţirea,
Petale de gânduri se amestecă cu bucăţi de suflet şi...
Alungă îndoiala acoperind pereţii goi ai inimii cu întelepciune.

Nu mai există obstacole,
Nu mai există lacrimă,
Viaţa absoarbe plânsul din mine şi prin ceaţă,
Ajung la ţărm fără să mai fie nevoie să naufragiez!

Răsare luna, se aprind stelele,
E seară pe cerul sufletului meu,
Se aprinde torţa din mine şi simt cum,
Flacăra arde iar eu... aştern iubire în calea ta!

poezie de Liliana Andrei
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două lucruri umplu sufletul cu mereu nouă şi crescândă admiraţie şi veneraţie, cu cât mai des şi mai stăruitor gândirea se ocupă cu ele: cerul înstelat deasupra mea şi legea morală în mine. Pe ambele nu ai voie să le cercetez şi să le presupun numai, ca şi când ar fi învăluite în întunecimi sau situate în extravagant, în afara orizontului meu; le văd în faţa mea şi le leg nemijlocit cu conştiinţa existenţei mele. Primul începe din locul pe care-l ocup în lumea sensibilă externă şi lărgeşte conexiunea în care mă aflu, în spaţiu imens de lumi peste lumi şi de sisteme peste sisteme, şi pe deasupra în durata ilimitată a mişcărilor lor periodice, a începutului şi duratei lor. Al doilea începe de la eul meu invizibil, de la personalitatea mea, şi mă reprezintă într-o lume care are o adevărată infinitate, de care numai intelectul îşi poate da seama, şi de care (iar prin ea, în acelaşi timp, şi cu toate acele lumi vizibile) mă recunosc legat, nu ca în prima, numai contigent, ci în chip universal şi necesar.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino la mine

Eu sunt Iubitul tău,
vino lângă mine,
Voi deschide poarta
pentru iubirea ta!

Vino, aşează-te lângă mine,
vom fi vecini cu stelele!

Te ascunzi de atât de mult timp,
scufundându-te neîncetat
în marea Iubirii mele!

Chiar şi aşa ai fost neîncetat
legată de mine,
Fie ascunsă, fie revelată,
în lumea cunoscută
şi în cea nemanifestată.

Eu sunt însăşi viaţa!
Ai fost o prizonieră a unui mic lac,
eu sunt oceanul
şi valurile sale tumultoase.
Vino, contopeşte-te cu mine!

Părăseşte această lume a ignoranţei,
Fii cu mine!
Voi deschide poarta
pentru Iubirea ta!

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori Pascale...

Deschide-mi, Iisuse, ferestrele sufletului întunecat, să intre prin ele Lumina Sfântă a învierii Tale, aşa cum răsăritul soarelui inundă frumuseţea dimineţilor senine şi mulţumirea omului binecuvântat.
Deschide-mi, Iisuse, uşile sufletului împovărat de griji şi pârjolit de toate intemperiile vieţii, să poată intra în mijlocul lor toate harurile Tale divine, aşa cum intră splendorile câmpului înflorit pe Porţile primăverii.
Deschide-mi, Iisuse, ochii sufletului adormit, să pieptăn cu lăcomia privirii mele frumuseţile raiului pământean, imitaţia artei divine, să mă pot bucura de darurile vieţii, ca libertatea păsărilor de înălţimile cerului primitor, până nu e prea târziu.
Deschide-mi, Iisuse, urechile sufletului amorţit, să nu trec cu indiferenţă pe lângă glasul înţelepciunii tale, care curge limpede ca apa izvoarelor de munte, murmurând divin în calea mea, veşnic însetată de pace şi armonie.
Deschide-mi, Iisuse, pioşenia sufletului ispitit, să curgă din ea sfînţenia mesajelor tale divine, mărgăritarele vieţii mele, de care n-aş vrea să flămânzesc niciodată, aşa cum nici pământul nu ar vrea să fie însetat de ploile roditoare ale cerului.
Deschide-mi, Iisuse, larg braţele sufletului primitor, să cuprind cu ele iubirea celor patru zări ale orizontului tău divin, singura şi adevărata împlinirea pământeană, care niciodată nu-mi va lăsa bogăţia spiritului să devină sterp şi nici crucea vieţii mele să fie prea grea.
Deschide-mi, Iisuse, lada de zestre a recunoştinţei şi îngenunchează-mi florile sufletul în faţa patimilor Tale îndurate şi pentru mine. Primeşte florile pascale ale sufletului meu şi mulţumirea a tot ce mi-ai dat să trăiesc cu folos, pe acest pământ binecuvântat.

rugăciune de Valeria Mahok (aprilie 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Posed tot ceea ce ţine de mine: corpul meu, inclusiv tot ceea ce face acesta; mintea mea, inclusiv toate gândurile şi ideile; ochii mei, inclusiv imaginile a tot ceea ce văd ei; sentimentele mele, oricare ar fi ele: manie, bucurie, frustrare, iubire, dezamăgire, emoţie; gura mea şi toate cuvintele care ies din ea: politicoase, dulci sau aspre, corecte sau incorecte; vocea mea, sonoră sau liniştitoare; şi toate acţiunile mele, atât cele îndreptate către ceilalţi, cât şi cele direcţionate către mine însumi. Posed fanteziile, visele, speranţele şi temerile mele. Posed toate triumfurile şi succesele mele, toate eşecurile şi toate greşelile.

citat din Virginia Satir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem din Apuseni

caut poteca copilăriei mele
cât de repede o găseam printre brazi
azi doar un imens câmp de cioturi
arborii de ieri au primit chipuri ciudate
uneori mă aşez şi sculptez în ele chipuri de om
să se ştie cine a mânuit securea
alteori plâng
din seminţe adormite
rugându-mă să răsară pădurea la loc
Doamne, fii alături de mine
ajută-mă să nu mă rătăcesc
dumnezeu mă aude
lui dumnezeu i se face chiar milă
întelept priveşte în jur
şi creşte în mine arbori
m-a numit chiar pe mine paznic
apoi mulţumit mi-a trimis în dar păsări
neîntrecute in triluri
dar mie doamne, dar mie doamne
nu-mi dai glasul lor
zic eu omul, dorind din ce în ce mai mult
si dumnezeu râde, un râs fermecător de om mare
care le ştie pe toate
ţie fiule,
ţi-am dat glas prin cuvânt
să fii şi om, şi pom şi pasăre!
apoi gânditor îmi arată drumul spre casă
intră cu mine aplecându-se pe sub poarta de lemn
mama ne iese râzând înainte
îi sărut bucuros mâna
când ea mă mângâie pe creştet
dumnezeu plânge lânga mine ca şi un copil.

poezie de Florica Iacob (iunie 2010)
Adăugat de Florica Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!