Lună ostilă
Cu toată puzderia de stele ce mă loveau în piept, ne mai văzând nimic,
m-am cufundat cu spatele în cerurile de odinioară.
Împotrivă-mi complotară toți zece regi ai toamnei.
Știu că îngerii și trădările iuțesc mereu căderea.
O frunză, un om.
Și pe orbita-ți, lună ostilă, sângele îmi clocotea.
Salvează-mă din gheara anilor nebuloși,
de oglinzile ce încă reflectă porturi și pagini din vremi demult apuse,
de mâinile-ncleștate-n amintiri anoste.
Fugi.
Ne îngroapă în vântul cel ostil.
Doar că sufletului meu îi cam place să iasă din canon.
poezie clasică de Rafael Alberti din Despre îngeri (1929), traducere de Dan Costinaș
Adăugat de Dan Costinaș
Votează! | Copiază!

Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre îngeri
- poezii despre vânt
- poezii despre trădare
- poezii despre toamnă
- poezii despre sânge
- poezii despre suflet
- poezii despre stele
- poezii despre porturi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.