Vânătorul de libelule şi-a pierdut jobul

dar vara e abia la început şi fluturi sunt cu miile
mai albi mai fără ţel mai mai să moară pe un bec
tocmai când dintr-o scoică albă cântă marea
iar el împleteşte răsăritul cu o jumătate de lună
şi cântă şi descântă de lacrimă cu zâmbet
pentru că înainte de orice minune
contemplaţia firescului e unica plăcere

umil precum o stea căzută pe o frunză
înaripează petale de margarete vesele
pe un pod de piatră vie sub un tei vrăjit
nu este trist nu este plâns
doar un pic plecat spre infinit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi sunt din ce în ce mai străin

în oglindă nu mai zăresc copilăria
nici liniştea nici zbuciumul
nici măcar ultimul scrum
doar un palid sentiment de tip deja vu
cu un om răsucind cărări albe
când spre nicăieri
când spre cine ştie ce mister

mă înec cu mine însumi
într-o sufocare din ce în ce mai perfectă
lacrimă neagră lângă altă lacrimă
din care îmi mai scriu scrisori
ca să nu-mi uit numele
ca un ecou întors pe dos
dintr-o altă zi de 12 iulie
poate dintr-o pădure cu fluturi albi
sau poate doar din copacii tăiaţi
între două cuvinte de-alint
şi-o promisiune

unde doamne-iartă-mă să mă mai caut
cui să-i cer să mai fugă din visul meu
parcă din ce în ce mai scorojit
la intersecţia cu umbra mea de om
cu mult înainte de ceaţa de azi
în care măgar mă pierd

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O frunză căzută jos

O frunză căzută jos
nu mai urcă unde a fost.
O frunză căzută-n vale,
vântul o poartă pe cale.
O frunză căzută jos
nu mai este de folos.
Este galbenă ca ceara,
nu mai e verde ca vara.
La frunza căzută jos
drumul e anevoios.
I se pare mult prea mare
şi în zbor, şi pe cărare.
Odată căzută jos
din drum nu s-a mai întors.
Pe creangă n-a mai urcat
fiindcă pomul a îngheţat.
Căzută-n mijloc de drum
îngheaţă şi ea acum.
Iarna peste ea coboară,
sortită e ca să moară.
Peste ea zăpadă cerne,
eternitatea se aşterne.

poezie de Dumitru Delcă (11 decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstignit pe un câmp cu margarete

trec dintr-un cer în altul adâncindu-mă
e infinit mai uşor să văd lumea prin degete
atunci când gândului i-au crescut
mai lungi chiar decât pot cuprinde vreodată
îmbrăţişez nemărginirea
şi-mi cântă greierii dintr-un vârf de muşuroi
precum cheamă patriarhii lumina
şi
încetul cu încetul
ca şi cum mi s-au reaşezat atomii
mi-am reamintit că nu ştiu nimic
şi sunt aşa de liber
cum un câmp de flori de in înaripat

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La infinit se împart doar clipele născute moarte

înainte ca cineva să găsească pătratul ipotenuzei
pe nil trecea un crocodil
fără niciun trilu lilu
cu mult înaintea reţelelor de socializare
când încă mai creştea sub piramide timpul
aşa ca o banalitate ocupată cu diverse minuni

aproape inutil
din şapte-n şapte număram duminicile
doar s-or întoarce păsările de foc la cuib
să pună de-un univers sub pene
cum fac uneori dumnezeii înainte de a inventa raiuri

între timp nilul se ocupă de agricultură
iar faraonii joacă la două capete nemurirea
ca într-o căutare absurdă de pokemoni
şi nu pot să nu mă întreb
dacă păsările măiastre ştiu a glăsui
precum privighetorile
sau doar se străduiesc să nu moară
înainte de a se naşte dintr-o piatră
prin daltă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea nu a fost făcută înaintea iubirii

de ce să fi făcut dumnezeu lumea ca-n scriptură
de ce să fi început cu decorul
eu cred
aşa cred eu cu toată erezia
că la început nu a fost cuvântul
rostirea nu dă naştere lumii
mai degrabă cred că la început a fost iubirea
şi eva
şi păcătosul de adam
un pofticios nebun plin de dorinţă
abia apoi au început să facă lumea
cum a vrut ea doamne

poate că a zâmbit un pic şi ai făcut cerul
alături de ochii ei ne trebuiau şi niscai stele
un pic de soare
o lună
şi alte acareturi
o decapotabilă
un amărât de cont în bancă
şi un urmaş
ca lumea să fie întreagă

nu sunt eretic
dar nici ceea ce preoţii numesc enoriaş
sunt genul acela de păcătos consecvent
care nu se ascunde de lună
oricum nicio stea nu poate jura că nu mă ştie
cum nici eu nu port pene tot timpul
uneori doar coarne
aşa
în loc de conştiinţă
prelungiri de nu mai stiu cum
până nu mai ştiu unde

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată ciupesc ca un bădăran răsăritul

iar zările se cutremură
ca şi cum un dement frumos
scăpat de realitate dintr-o divină eroare
loveşte timpanul cu un baros de potcovar
cum bat uneori fluturii aerul ritmat
înainte de polenizarea albă
a unei flori de colţ

mă întind apoi obosit
peste orizont
ca un uriaş nesăbuit
adun un pic de rouă
înainte de orice risipire
ca pe o dovadă că până şi dumnezeu plânge
de atâta lipsă de dumnezeu

oricum eu nu am ştiut niciodată măsura
prin care un curcubeu răstingnit pe o harfă
ar putea cânta precum o privighetoare
care îngână o poezie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica vine în întâmpinarea dansului

precum o pereche ideală într-un plan
iar din a treia dimensiune cade cuvântul
ca un fulger într-o noapte
doar păsările colibri dansează cu petalele
precum baletează păpădiile cu cerul
într-o libertate aproape de nebunie

dintr-o scoică ascultă marea ritmul
pe când o rază jucăuşă desparte perfecţiunea
în perechi veşnic inegale

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu tu luntre, nu tu punte

doar saci cu nisip încă virgin
neînvăţat nici cu risipitul clipelor
nici cu trupurile topite din iubire
o lună cât mai nouă până-n zece zări
drept ofrandă pentru lacrima oprită-ntr-un efemer
ochi întors a dincolo de viaţă
spre prăpăstiile gândului ca o promisiune de acolo
nu mai este nicio cale nici mai albă nici mai vie
de parcă scările timpului se adâncesc în cerul moale şi circumvolut
ca într-un început nesigur de creier galaxie
din ce în ce mai cenuşie cale a robilor
cât să-mi caut două flori albe de pus aminte
nu tu luntre nu tu punte
doar clepsidre afumate de privit eclipsele

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu studiez dezastrele născute dintr-un sărut

nici moartea pe cruce
nici învierea de după
oricum îmi este de ajuns
câte o apocalipsă
între două naşteri
şi o trecere prin haos
aproape cât o adormire de duminică
în care s-a născut visul
şi paradisul
de iad ne-am ocupat noi
după ce nu ne-a mai ajuns
fericirea
.....................................
mă tot întreb de unde
mi-a rămas această muzică
care parcă vine
din rădăcina unei lacrimi
.....................................
poate fiecare stea cânta
în pliscul unei păsări de foc
iar un copil ciudat
venit parcă dintr-o zbatere de aripi
împletea galaxile
ca pe o vată de zahăr ars
care-şi aştepta spirala
apoi
ca şi când nu mai era de ajuns cântecul
din gândul cioplitor de univers
au apărut cuvintele
.....................................
fiecare rostire era o nouă lume
până când nu a mai ştiut nici măcar el
de unde începuse
şi nici unde să mai găsească loc
pentru câte rostiri
mai avea de rostit
...................................
împreună cu magica rostire
a apărut oul
mai apoi şi întrebarea
poate si filosofia
dar cum era aşa greu să plângă singur
chiar înainte de a umple cu oceane pământul
a început să gândească viaţa
ca pe o iarbă verde tivită cu margarete
soarele nu poate fi
doar un ou de pasăre măiastră
poate nici faraonii nu sunt nemuritori
îngropaţi aiurea
sub imposibile cuiburi
de unde nu le mai cântă stelele

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când ochii-mi plâng în mine

prăpădita asta de inimă este precum o stalagmită
din ce în ce mai albă şi rece
pun pariu că dacă aş îndrăzni să o gust
aş avea sentimentul că s-a născut din spuma mării
poate de aceea se cam crede afrodita
sau mai ştiu ce altă vietate numai bună de iubit

de când nu mai ştiu regula florii de cais
parcă şi cireşii înoată precum delfinii
iar sufletul meu se lasă purtat de zefir
când la poale când spre cer
doar doar zăgazul se va rupe cumva
să plâng şi eu cu sughiţuri
ca un copil rătăcit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că nu ştii dar viaţa este despre iubire

restul sunt doar agrafe de prins dovezile
în dosare cu pereţi şi acareturi
sau pe câmpii cu flori şi fluturi
şi
poate că trebuia să subliniez asta mai demult
viaţa este şi despre muzică
care e tot o formă de iubire

ceva mai curată
poate un pic mai universală
chiar şi poezia este despre iubire
uneori şi despre partea mai întunecată a iubirii

poate că nu ştii
dar până şi războaiele se fac din iubire şi ură
toate crimele
toate nedreptăţile
sunt doar conseciinţe colaterale ale iubirii

mi-ai tot spus că nu pot iubi pe toată lumea
că am de ales între zi şi noapte
între soare şi lună
între alfa şi omega
şi eu ca un nebun tot încerc imposibilul
punând în agrafe zi de zi toate dovezile
uitând să mă iubesc
tocmai pe mine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unealta

De-aş fi mereu precum o stea
Şi-o strălucire de-aş avea
Cometă ca să trec în zbor
Să dau lumină tuturor.

Când marea plânge sacadat
Şi codrii cântă neîncetat
Aş revărsa din mult prea plin
Secunda vie de divin.

O lacrimă din cer căzută
Un zâmbet de mirare mută
Se-aşterne frunza ruginie
În suflet, ce melancolie!

Aş bucura întreg pământul
Duios să-mi fie tot cuvântul
Cu drag să fiu acum, mereu,
Unealtă a lui Dumnezeu.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poet este şi omul care priveşte răsăritul

poet este şi omul care priveşte răsăritul
de parcă nu l-a mai văzut niciodată
chiar şi gâdele are momente de poezie între două execuţii
iar zeii nu visează niciodată păsări nenăscute
oricât zbor ar ascunde piatra lui sisif
nicio încercare de nemurire nu trece nepedepsită
şi eu cânt rostogolind un torace de om de zăpadă
când a primăvară devreme când a doamne iartă-mă
sugrum o clipă şi răstălmăcesc legea legilor nelegiuite
cu un vector de lumină obţinut prin regula paralelogramului
de pe un plan mai tot timpul pregătit să-şi caute înaltul
parcă doar gravitaţia este de vină pentru veşnica cădere
iar inerţia fulgului topit de sărut nu se pierde în violet
doar aşa
că nu are altceva mai bun de făcut
.............................................
cum necum hymalaia e rezultatul dorinţei pământului de a atinge luna
iar fiecare stea căzătoare ar putea fi sfârşitul
dar noi visăm codrii de aramă şi tinereţe fără bătrâneţe
între două iubiri vinovate şi o cană cu vin
..............................................
nu-ţi cer să dai gaură prin inima mea
poate doar un pic de caligrafie când mă ucizi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub albastrul acesta parcă din ce în ce mai adânc

o pasăre de foc descântă de nemărginire lanului de grâu
doar cine nu a ascultat niciodată simfonia macilor
nu cunoaşte rădăcina curcubeului
iar tu mă porţi dintr-o lume-ntr-alta firesc
ca şi când ochii tăi ştiu misterul misterelor
ating minunea lor cu patima buzelor
pătrund genunea gândului prăbuşindu-mă în tine
precum un arlechin sufocat de viaţă
fără nicio măsură de siguranţă

singurul mod prin care regăsesc plutirea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mândră-i corabia, meşter cârmaciul

oceanul nu pare să mai aibă nimic împotrivă
se întinde lin ca o baltă cu mormoloci
de trei ori albă de trei ori neagră
şi doar o dată-n viaţă gri
şirul indian se răsuceşte idiot
stelele se ordonează cum le cântă păstorul
din os din soc din cine să mai ştie care flaut
oricum mioarele năzdrăvane sunt doar în balade
şi nici acolo nu mai au rol principal

dacă ar fi fost după ţugulime
universul ar fi început printr-un fâs
iar carul mare ar fi fost dosit
ca nu cumva steaua polară să încurce cârmaciul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciun zid nu poate opri imaginaţia

nici măcar cel chinezesc
orice alt fel de fortificaţie umană
va sfârşi precum linia maginot
nici barierele naturale nu pot bloca gândul
în mod cert nici himalaya
şi poate tocmai de aceea
omul trage mai mereu linii defensive imaginare
adânci tranşee de netrecut
iluzii născute înaintea visului

dincolo de marginea de netăgăduit a orizontului
văd o cărare pe care urcă marea la cer
ca să-mi fie aşa frumoasă dimineaţa
încât să nu mai ştiu nicio viaţă
de unde începe moartea
şi nici de ce lupt
soldat condamnat la baionetă
cu noaptea aceasta fără început

dincolo de bucuria apusului
luna poartă speranţa unui viitor răsărit
în timp ce dorm
ca să-mi învăţ spiritul să zburde
fără apăsarea pământului

dincolo de orice înţelegere
acolo de unde totul pare aşa simplu încât
inima mea obişnuită să complice totul
nu mai ştie cum să bată
şi... cântă
muzica e peste tot
nici un zid nu o poate opri
de parcă toată materia este supusă armoniei
iar universul e un infinit şir de perechi
aflate într-un etern dans

e inutil să astup urechile
muzica vine dinăuntru

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeziile nu încep niciodată

sunt doar continuări
ca şi cum ar veni din altă viaţă
dar nici acolo nu au început
sunt doar frânturi firave dintr-o viaţâ
poate fără sfârşire
ar fi aiurea să fie sfârşit fără început

ştiu că veţi râde sec
dar poezia nu vine din mintea noastră
de aceea nici măcar noi nu mai ştim
de unde ne încep durerile
doar chinuim
frumos
ca într-un dans socratic

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii aceştia botezaţi cu emfază "ai mei"

sunt mai liberi decât orice închipuire
oricâte potcoave le-aş bate
urmele lor rămân invizibile pe cer
doar o adiere de primăvară stă mărturie tuturor iernilor
şi e atât alb în fiecare petală
şi e atât alb în fiecare fulg
perfect lângă perfect
şi doar o moarte tuturor viilor
........................................
la urma urmelor
cadavrul de mareşal pute la fel ca leşul soldatului
descompunerea este destul de egală
aproape democratică
.........................................
în loc de aripi sau mai ştiu eu ce aberaţii de poet
pe caii mei cresc flori de măr pentru fluturi albi
sub copitele lor se răsfrânge iarba
precum o răstignire de curcubeu printr-o lacrimă
aproape mai verde decât toate încercările mele idioate
de a colora nisipul deşertului cu un bob de rouă
cât toate piramidele la un loc
.........................................
doar criogenia vine ca o alternativă la mumificare
pentru ca în viitoarele piramide îngheţate
faraonii să visează la veşnicie
precum omuleţul meu de zăpadă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a nu mai spera nimic

mi s-au amestecat platanii
cu urme de suflete eliberate
zâmbăreţe precum un univers de emoticoane
într-un fel albastre
plecate cumva spre o ţintă îndepărtată
mult mai departe decât poate mintea cuprinde
chiar şi inima e fără azimut
ca şi cum era mai bine să fie rondodendroni
sau mesteceni sau cine ştie ce stejari uriaşi
ca să mai pot rămâne preţ de o lacrimă
cât o iertare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trimite-mi nişte veşti despre mine

cât încă mă mai pot găsi
în drumul spre întuneric şi neant
cu inima ca o pitică albă
care încă mai poate arde ceva iubire
fără mari explozii
mocnit chiar
precum o baladă rock
între două trupuri îndrăgostite

dă-mi doamne inima de pe urmă
ca pe o înţelegere blajină a lumii
sau doar ca pe o risipire interioară
dintr-o existenţă veşnic viitoare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!