Dacă nu aş fi avut bunici, dacă nu aş fi avut exemplul lor, dacă nu i-aş fi văzut de atâtea ori epuizaţi şi osteniţi, îndoiţi de spate, cu mâinile aspre, cu ochii traversaţi de cea mai frumoasă lumină, mi-ar fi fost greu să cred în victoria seninătăţii. Dar bunicii mei şi nu doar ei, toţi sunt la fel, au indurat nedreptăţi cât pentru trei secole, dar au ştiut să rămână buni, păstrându- şi interiorul fiinţei lor mereu cald. În copilăria mea mi-am imaginat eroii purtând pelerine, fiind înalţi şi foarte puternici, dar acum eroii mei, asa cum mi-i reprezint, când închid ochii, îi văd purtând o năframă legată sub bărbie, cu spatele aplecat, dar în gândul meu, doamne, cât de puternici au rămas.

citat din Cosmin Neidoni
Adăugat de cnn
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 137

Iubire oarbă, ochii mi-i sminteşti,
Încât privesc şi par a nu vedea;
Ei ştiu splendoarea şi unde-o găseşti,
Dar cred că cea mai bună-i cea mai rea.
Şi dacă ochii cei părtinitori
Ar ancora în golful tuturor
Din plăsmuirea lor de ce faci sfori
Să-mi legi cu ele gândul păzitor?
De ce să cred că acest mândru lot
E doar al meu, când e ogor comun?
De ce-ai mei ochi să vadă clar nu pot
Şi-un chip pătat îl fac să pară bun?

Tot ce-i onest, ochii îmi văd greşit,
Căci o destrăbălată i-a vrăjit.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul nebunului

Ei sunt cuminţi...
Eu sunt nebun...
Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu -
Poate că ce-l cuminte-s Eu -
Deşi de câte ori le-o spun,
Eu pentru Ei... sunt tot nebun...

Ei mă urăsc că nu-s ca Ei...
Eu îi iubesc că nu-s ca Mine...
Ei beau
Şi mint fără ruşine -
Şi-n ochii prienenilor mei
Trec drept nebun... că nu-s ca Ei...

Lor nu le place amanta Mea...
Mie nu-mi place amanta Lor...
Ei văd cu ochii tuturor
Femeia...
Eu n-o pot vedea
Decât cu-ai mei -
Amanta Mea...

Dar cum din Ei toţi numai Eu
Nu sunt ca Ei,
Am să mă duc
De voia mea la balamuc -
Şi fiindcă nu-mi va părea rău,
Cumintele voi fi tot Eu!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâneţe

Aş vrea ca să mă ierţi, copile,
Că n-am să-ţi las în urma mea palate,
Am fost sărac, dar te-am crescut pe tine,
Nu am ştiut că într-o zi vei fi departe.

Nu, dragul meu copil, eu n-am furat
Şi n-am averi să-ţi las ca moştenire,
N-aş vrea să-ţi spun cât am avut de îndurat,
Şi cât mi-aş fi dorit ca să rămâi cu mine.

Dar ai crescut, copile, şi-ai plecat,
Şi tu, şi sora ta v-aţi dus mânaţi de soartă,
Eu am rămas cu sufletu-ntristat
Şi încă vă aştept plângând singur la poartă.

Şi ştiu că uneori vă mai gândiţi la mine,
Dar viaţa voastră nu-i uşoară,
Acum, când zilele-mi sunt mai puţine,
Aş vrea ca depărtarea asta să nu doară.

Îmi e din ce în ce mai greu cu bătrâneţea,
Dar nu mă plâng şi nu vă chem,
Şi dacă Domnul mi-ar întoarce tinereţea,
Fără regrete şi-ndoială, eu mi-aş dori ca să trăiesc la fel.

Şi dacă nu puteţi veni, o să vin eu,
Să va aduc câte ceva ca să puneţi pe masă,
N-am să vă spun cât mi-e de greu,
Când voi veniţi atât rar şi aţi uitat cum e acasă.

Aş vrea ca să mă ierţi, copile,
Că n-am să-ţi las în urma mea palate,
Şi dacă s-o întâmpla să nu ajung la tine,
Să nu lăsaţi zambilele să moară neudate...

poezie de Dorin Dumitru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă ochilor căprui

Iubita mea cu ochi de căprioară,
Parcă acum te văd întâia oară!

Parcă acum te văd cât eşti tu de frumoasă,
Iubita mea cu ochii de brazdă-ntoarsă.

Iubita mea cu ochii căprii,
Castane-n mână de copii,

Aşa frumoşi cum sunt acum
Ochii tăi n-au fost nicicând!

Lumina lor când m-o-nveli,
Văd toamna coborând în vii

Cum face frunze ruginii...
La fel ca ochii tăi căprii.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru părinţi

Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.

Chiamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.

Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.

Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.

E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.

Dar de ce priviţi asa,
Fata mea şi fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.

Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetiţa mea,

Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Para cea mai coaptă

Para cea mai coaptă-i pe cel mai înalt ram, greu de cules –
La fel e şi iubirea mea, la care n-am acces,
Plăcută privirilor deşi-i. Briză-înmiresmată, făpura i-o-înclină
Spre mine, căci abia aştept să o sărut şi să mi-o fac regină!

Ea stă-n lumină şi ochii tuturor o văd, iar dorinţele dau ghes –
Para cea mai coaptă-i pe cel mai înalt ram, greu de cules.
Că-asemenea roadă-i dulce şi parfumată, prea bine ştiu,
Dar, iată, n-ajung la ea,-i privesc doar obrăjorul auriu.

Sorb razele de soare prelinse pe chipul frumuseţii,
Aşa cum trandafirii însetaţi beau roua dimineţii.
Para cea mai coaptă-i pe cel mai înalt ram, greu de cules –
Iar ochii mei privesc neclintit numai la ea, bineînţeles.

De ce – de ce n-o ignor, de ce să-i întorc spatele mi-e greu,
De ce nu culeg o altă inimă din multele-întâlnite-n drumul meu?
Atâtea iubiri am la-îndemână – dar, vai, pentru niciuna interes!
Para cea mai coaptă-i pe cel mai înalt ram, greu de cules.

poezie de James Whitcomb Riley,1849–1916,, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scris în vis

Tot ce fac e ca şi cum
Eşti cu mine chiar acum,
Dacă nu te văd, închid
Ochii şi nu-i mai deschid...

Sunt nevăzător de dor,
Am baston strălucitor,
Alb şi reflectorizant
Pentru ochiul tău pliant

Care, ca un evantai,
Alungă boarea din rai
Şi-aţâţă focul din iad,
Pleoapele tale când cad

Şi când se ridică iar,
Ca o forjă de fierar...
Bate fierul, cald cât e,
Şi la mine uită-te,

Că de nu, mă vei uita
Şi nu vei mai căuta
Şi nici de găsit nu vei
Mai găsi în ochii mei

Ce păstrez, dacă-i deschid,
Ce visez dacă-i închid.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (23 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut cu ochii mei că şi în zilele înnourate pe chipul copiilor se reflectă, cu nedisimulată candoare, fracţiunea sublima de cer însorit şi cum zâmbetul lor luminos resuscitează magia frumosului care, pentru noi adulţii, dispare din când în când.

citat din Cosmin Neidoni
Adăugat de cnn
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă gândesc, dând timpul înapoi, şi aproape că mă podidesc lacrimile, cum bunica, copil fiind, îmi cuprindea mâinile cu mâinile ei calde şi cât de mult se bucura când mă întorceam acasă cu sora mea. Viaţa lor, a bunicilor, trăită cu simplitate şi bucurie, în pofida atâtor greutăţi – îmi pare acum cea mai preţioasă lecţie de viaţă. A trebuit să ajung la rândul meu părinte pentru a înţelege rostul fundamental al bunicilor în formarea echilibrată a oricărui copil.

citat din Cosmin Neidoni
Adăugat de cnn
Comentează! | Votează! | Copiază!

Victoria: Arhiepiscope Pucci...
Pucci: Cu ce te pot ajuta, draga mea?
Victoria: Eram virgină. Virginitatea era cel mai de preţ bun al meu. Darul meu de la Dumnezeu. Am fost deposedată de acest dar.
Pucci: Tragic şi condamnabil. Care este numele acestui seducător?
Victoria: Giacomo Casanova. Când Casanova a intrat în camera mea şi m-a jefuit... am luptat pentru onoarea mea.
Pucci: Vrei să spui că o să depui mărturie ca să pot să îl trimit la spânzurătoare?
Victoria: Da. Dar îmi fac griji pentru reputaţia mea.
Pucci: Desigur. Dar cred că dacă totul se desfăşoară conform planului, ţi-am putea înapoia reputaţia şi virginitatea.
Victoria: Poţi face acest lucru?
Pucci: Da. Reprezint Biserica catolică. La noi orice este posibil.

replici din filmul artistic Casanova (3 septembrie 2005)
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

VINDECAREA ORBULUI DIN NAŞTERE

Eu frumuseţea lumii-o sorb
Din ochi, uitând că sunt un orb,
Şi-admir sculptura într-o coastă
Făcută de o mână castă,

Cum ochii mei nu au văzut
Născutu-a tot ce-a fost născut,
Ştiu doar că a născut Cuvântul
Din El şi Cerul şi Pământul

Ca mulţi sunt orb şi mult aş vrea,
Să vii Tu, Doamne,-n calea mea
Şi ochii să-mi mânjeşti cu tină,
Să văd ce taină-a fost la Cină,

Dar cum nu vii, Cuvântul Sfânt
L-aud, chemându-mă-n Cuvânt
Şi-n Biblie găsesc Lumină
Şi Te văd, Doamne,-acum din tină!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Briony Tallis: N-am făcut niciodată acel drum la Balham. Aşadar am inventat, mi-am imaginat scena în care eu le mărturisesc totul. Şi, în realitate, nici nu ar fi fost posibil să se întâmple aşa... pentru că Robbie Turner a murit de septicemie la Bray Dunes pe întâi iunie 1940, ultima zi a retragerii trupelor... şi n-am avut niciodată ocazia să îndrept lucrurile cu sora mea Cecilia... pentru că a murit pe 15 octombrie 1940, fiind surprinsă de atacul cu bombă de la staţia de metrou Balham care a distrus conductele de apă şi de gaze. Aşa încât nici sora mea şi nici Robbie nu au putut fi niciodată împreună aşa cum şi-au dorit... şi cum ar fi meritat. Lucru pentru care... am simţit mereu că sunt vinovată. Dar ce fel de sentiment de speranţă sau de împlinire ar mai fi avut cititorul aflând acest final? Astfel că, în roman, am vrut să le dăruiesc atât lui Robbie, cât şi Ceciliei ceea ce au pierdut în timpul vieţii lor. Mi-ar plăcea să cred că nu este o dovadă de slăbiciune... sau un mod de a scăpa de vină... ci un ultim act de generozitate. Le-am redat fericirea.

replică din filmul artistic Ispăşire, scenariu de Christopher Hampton, după Ian McEwan
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buneii mei

Cu părul cărunt, dar cu ochii plini de bucurie,
Într-o zi s-au suit la cer buneii mei.
Ştiu bine că înapoi nu o să mai vie,
Dar pentru mine o să rămână ca nişte zei.

Cu mâinile trudite de muncă şi greutăţi,
Se odihnesc în pace acum buneii mei,
Că au crescut fete şi băieţi
Ca să se bucure lumea de ei.

Ei rămân nişte sfinţi care au trecut
Prin nevoi şi suferinţe,
Prin foamete şi război,
Buneii mei sunt nişte eroi.

Ca nişte îngeri s-au ridicat la Dumnezeu.
Şi acum viaţa îmi pare puţin mai tristă
Fără bunica mea, fără bunelul meu
Care de-acum nu mai există.

poezie de Vladimir Potlog (14 august 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adânca privire

Sunt plin de tine dacă pleci de-acasă,
Cu tine veşnic m-aş împovăra,
Când, noapte-zi, pereţii mă apasă
Eu, sub sprâncene port privirea ta.

Absenţa ta ca ştreangul sub bărbie
Mă strânge, dacă tu te-ndepărtezi,
Iar mâna stângă parcă-mi e pustie
Trăgându-mi inima către zăpezi.

O umbră sunt, atunci când tu n-ai umbră,
Încuviinţează umbrei care sunt
Să nu se teamă când cu tine umblă
Oriunde pui piciorul pe pământ.

La paginile scrise înainte
De ceilalţi orbi care-au putut vedea
Adaug că iubirea reaprinde
Şi ochii tăi, aici, în fruntea mea.

Căci asta e iubirea cea mai mare,
Să vezi cu ochii celuilalt, adânc,
Iar când nu e cu tine şi te doare
Să-i simţi în ochii tăi pe-ai lui cum plâng.

Aşa simt eu acum când eşti departe
Şi nu mai ştiu e noapte sau e zi,
Te ţin aici pe viaţă şi pe moarte,
Te văd că mă şi tem că vei orbi.

Din ochii tăi mi-i fac pe-ai mei acasă,
Ca pe-o lumină vie te aştept,
Dar stânga mea, de dorul tău, mă lasă,
Smulgându-mi parcă inima din piept.

Nici nu mai ştiu, e iarnă sau e vară,
Privirile ni s-au unit de tot
Rămân aici, dar am fugit afară,
Te-aş părăsi cumva, dar nu mai pot.

Zăpezi şi flori trăiesc împreunate,
Miracol şi coşmar, la fel, aşa,
Cuţitul alţii mi-l înfig în spate,
Tu ai privirea în privirea mea.

Şi poate că aceasta e iubirea,
Nu numai gelozie şi asalt,
Ci să-ţi modifici într-atât privirea
Încât să vezi la fel ca celălalt.

Profeţii însă iată ce-mi arată:
Te sorb din ochi, precum şi tu mă sorbi,
Şi ne vom cheltui lumina toată,
Îngenunchind sub cer ca nişte orbi.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărac, bogat cu Dumnezeu

Merg mereu desculţ că mi-s sărac,
Şi mă taie pietrele în talpă,
Mă doare, dar nu plâng, ci numa' tac,
O lacrimă din ochii mei nu scapă.

Încerc prin viaţa asta să răzbesc,
Să alung toată tristeţea mea,
Fac Doamne ce pot s-o potolesc,
Dar sărăcia este foarte grea.

Acum numai salcâmii-n sat mă ştiu,
Salcâmii pe sub care trec ades,
Toţi mă văd ca pe-al vântului fiu,
Destin pe care eu nu l-am ales.

Ce vină Doamne aş putea avea,
Când eu m-am născut din nedorinţă,
Mi-a fost dată soarta asta rea,
Şi trec prin ea având mare credinţă.

Cred mereu în Tine şi-n cuvântul Tău,
Şi cred că viaţa mea va fi o biruinţă,
Doamne Tu mă scoţi din cumplitul hău,
În Tine cred cu întreaga mea fiinţă.

poezie de Răzvan Isac (20 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am făcut şcoala de asistent medical, dar nu am nevoie de diplome pentru niciun fel de meserie, pot juca orice rol simt să joc pe lumea asta. Pot fi preot, poliţist, avocat, boschetar sau escortă dacă vreau neapărat, fără vreo reţinere. Aşa că voi injecta la nesfârşit iubire în pacienţii care suferă de lipsa acesteia. Mi-am căutat scopul toată viaţa, ca apoi să văd că mereu a fost Aici, sub ochii mei. Unde altundeva să fi fost, dacă Aici şi Acum este singurul spaţiu-timp real? Eu sunt Iubirea şi să tratez oamenii cu iubire este meseria mea.

citat din Cezar-Ştefan Jinga
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu întreb

Dacă acum te-aş întreba de secretele-ţi ascunse,
ce mi-ai spune doamna mea, spune-mi sincer ce-ai răspunde?

Mi-ai răspunde cu privirea drept în ochii mei ţintită,
sau cu ochii-n plecăciune mi-ai răspunde împietrită.

Dacă acum te-aş întreba câtă dragoste mi-ai dat,
cât ai împărţit la alţii, câtă încă ţi-a rămas?

Dar mai bine nu întreb, doamna mea, dulce femeie,
căci nu vreau să mă aleg cu durerea vieţii mele

Te voi urmării şi-atât cum te pleci pe la biserici,
cum te îndoieşti sub cruci, cum te rogi şi cum te sperii.

Dacă acum te-aş întreba de mai vrei un nou păcat
când e postul instalat, spune-mi doamnă, sunt turbat?

Ce contează o nouă cruce şi o nouă rugăciune,
cât durează, cinci minute, să îmi dăruieşti o lume.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gerry Kennedy: Dragă Holly, nu mai am mult timp. Nu mă refer la faptul că nu mai am mult de trăit, ci la faptul că tu tocmai ai ieşit să cumperi îngheţată şi te vei întoarce în curând acasă. Dar am sentimentul că asta va fi ultima mea scrisoare, pentru că nu mai am decât un singur lucru să-ţi spun. Nu va trebui să te întorci în trecut, sau să cumperi o lampă, poţi foarte bine să-ţi porţi de grijă şi fără ajutorul meu. Vreau doar să-ţi spun cât de mult m-ai schimbat. Iubirea ta m-a transformat într-un bărbat puternic, Holly. Şi pentru asta îţi voi mereu recunoscător... la propriu. Dacă ar fi să-mi promiţi ceva, promite-mi că ori de câte ori eşti tristă, sau nesigură, sau îţi pierzi încrederea, vei încerca să te priveşti prin ochii mei. Îţi mulţumesc pentru onoarea de a fi soţia mea. Sunt un bărbat lipsit de regrete. Cât sunt de norocos. Tu ai fost viaţa mea, Holly. Dar eu nu sunt decât un capitol din viaţa ta. Vor urma şi altele. Îţi promit. Şi acum, lucrul cel mai important. Nu-ţi fie teamă să te îndrăgosteşti din nou. Fii atentă la acel semn care va însemna că viaţa ta de până acum va lua sfârşit. P. S. Te voi iubi mereu.

replică din filmul artistic P.S. Te iubesc, după Cecelia Ahern
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicii mei dragi...

M-aşteaptă dragii bunici în pridvor
Cu ochii plini de lacrimi şi dor,
Cu paşi blajini se-ndreaptă spre poartă
Poate zăresc pe uliţă pe-a lor nepoată.

Se hodinesc pe banca de la drum
Mâinile-mpreunate şi le ţin şi-acum,
Privirea-nceţoşată e plină de nostalgie
Când îşi amintesc de-a mea copilărie.

Cu picioarele desculţe în bătătură alergam,
Nori de praf în urma mea ridicam,
Fugeam către bunicii care mă aşteptau
Cu multă dragoste în braţe mă strângeau.

Cum îmi iertau ei fiecare boroboaţă,
Râdeau când legam puii-ntre ei cu aţă,
Sau când dădeam drumul la găini prin grădină,
Sau când prindeam în borcan câte-o albină.

Dar anii au trecut şi am crescut,
Când am plecat sufletul tare m-a durut,
Pe bunii mei la poartă i-am lăsat
Făcându-mi cu mâna pe înserat.

Acum mă-ntorc la casa bătrânească
Inima-mi bate să înnebunească,
Dragii bunici mă aşteaptă la poartă
Lacrimile-mi inundă ochii deodată.

M-apropii şi le mângâi chipurile brăzdate
De-atâtea necazuri în timp adunate,
Le sărut mâinile care m-au crescut
La piept îi strâng cum făceam de demult.

poezie de Maria-Magdalena Stan din Nu-mi frângeţi aripile de copil!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învingător sau perdant

O jumata'de secol prin viaţă am parcurs
Stau şi mă-ntreb adesea, dar nu găsesc răspuns.
Ce-s cu adevarat eu oare în ochii tuturor
Învingător-perdant... perdant-învingător?!
Că am avut în viaţă ş-urcuşuri şi căderi,
Şi n-am vrut niciodată să mai fiu cea de ieri...
Dar,
Mi-am acceptat senină şi soarta şi destinul,
Şi nu ştiu dacă cineva mi-a înţeles vreodată
CHINUL!
Aş lua-o înc-odată timid de la-nceput,
De-aş mai avea iar vârsta, frumoasă de demult
Şi poate n-aş mai face greşeli după greşeli...
Ca să dau socoteală pentru ce-a fost mai ieri.
Dar viaţa-i numai una, frumoasă sau urâtă
Dacă eşti "fată rea", sau dacă eşti cinstită!
Pe lângă tine trece, fără ca să-ţi dai seama
În timp ce tu-n oglindă îţi potriveşti năframa.
Tăcută şi grăbită se duce-n treaba ei
Şi ia cu sine-n traistă ceva din anii mei.

.

poezie de Mariana Simionescu (1 iunie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!