Buneii mei

Cu părul cărunt, dar cu ochii plini de bucurie,
Într-o zi s-au suit la cer buneii mei.
Ştiu bine că înapoi nu o să mai vie,
Dar pentru mine o să rămână ca nişte zei.

Cu mâinile trudite de muncă şi greutăţi,
Se odihnesc în pace acum buneii mei,
Că au crescut fete şi băieţi
Ca să se bucure lumea de ei.

Ei rămân nişte sfinţi care au trecut
Prin nevoi şi suferinţe,
Prin foamete şi război,
Buneii mei sunt nişte eroi.

Ca nişte îngeri s-au ridicat la Dumnezeu.
Şi acum viaţa îmi pare puţin mai tristă
Fără bunica mea, fără bunelul meu
Care de-acum nu mai există.

poezie de Vladimir Potlog (14 august 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Votează! | Copiază!