Sonetul 137
Iubire oarbă, ochii mi-i smintești,
Încât privesc și par a nu vedea;
Ei știu splendoarea și unde-o găsești,
Dar cred că cea mai bună-i cea mai rea.
Și dacă ochii cei părtinitori
Ar ancora în golful tuturor
Din plăsmuirea lor de ce faci sfori
Să-mi legi cu ele gândul păzitor?
De ce să cred că acest mândru lot
E doar al meu, când e ogor comun?
De ce-ai mei ochi să vadă clar nu pot
Și-un chip pătat îl fac să pară bun?
Tot ce-i onest, ochii îmi văd greșit,
Căci o destrăbălată i-a vrăjit.
poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Cartea "Othello. Othello Moor of Venice" de William Shakespeare este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Vezi poezii despre superlative, poezii despre mândrie, poezii despre legi, poezii despre iubire, poezii despre gânduri, poezii despre greșeli sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.