copac desfrunzit―
spre cer se înalţă gol
cuibul ca un potir

haiku de Adjei Agyei-Baah din Afriku (Haiku and Senryu from Ghana) (2016), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

pentru o clipă―
fulgerul conectează
cerul cu pământul

haiku de Adjei Agyei-Baah din Afriku (Haiku and Senryu from Ghana) (2016), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

lacrimi de rouă
se prea poate că cerul
ne plânge de milă

haiku de Adjei Agyei-Baah din Afriku (Haiku and Senryu from Ghana) (2016), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

alizeele...
scot regulat din ţară
tone de frunze

haiku de Adjei Agyei-Baah din Afriku (Haiku and Senryu from Ghana) (2016), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

plopul desfrunzit –
iţeşte printre ramuri
cuibul unei ciori

haiku de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acest copac

Coboară şi dormi în acest copac, în acest copac.
Împinge pământul înapoi în acest copac, în acest copac.
Scoate pământul în acest copac, în acest copac.
Schimbă întunericul în acest copac, în acest copac.
Reconstruieşte picioarele în acest copac, în acest copac.
Elimină reziduurile în acest copac, în acest copac.
Taie lumina în acest copac, în acest copac.
Umple orbitele în acest copac, în acest copac.
Scrie, scrie tu fiinţă vie în acest copac.

poezie de Jacques Roubaud, traducere de Doina-Maria Tudor
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înălţimea exprimă graţie. De aceea bărbaţii se compară cu brazii cei înalţi, balerinele se înalţă pe vârfuri, iar ciocârliile se înalţă spre cer.

aforism de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un copac desfrunzit, care se încăpăţânează să freamăte.

aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

copac desfrunzit -
în bătaia soarelui
floarea de cala

haiku de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva...

(lui Codiţă Osiceanu)

Hotelul cu firma "La Wilhelm cel Mare"
Din medievalul oraş teuton,
Cu sfânta Maria deasupra intrării,
Scăldată-n lumină de opt lampadare,
Hotelul cu hall-ul ― perfect hexagon ―
Şi geamuri rotunde şi-albastre,
Prin care ―
De mână cu visele noastre ―
Pătrunde timidă tristeţea-nserării
Pe mobile negre şi triste de nuc,
Şi vechi ilustraţii, tăiate din Jugend ―
Sirene de Boecklin
Şi satiri de Stuck ―
Hotelul în care purtat-am o vară
Cea mai plăcută şi sfântă povară,
Citindu-i pe Heine şi Nietzsche,
Traduşi ―
Ca două viori sub acelaşi arcuş ―
În limba-nflorată
Şi-n stilul sever ―
O limbă-mpletită din sfârcuri de bice
În care, pe vremuri, scrisese Voltaire,
Pe care-l citise şi Heine, şi Nietzsche...
Hotelul acesta ―
Citesc în jurnal ―
Azi este spital!

Spital ― gazda morţii
Cu "Crucea Genevei"
Chiar deasupra porţii.

Hotelul cu hall-ul perfect hexagon
Din medievalul oraş teuton,
Azi este refugiul defuncţilor vii,
Ce-şi mângâie gheara de vultur crispată
Pe hainele lor cenuşii ―
O "Cruce de fier"
Pătată de sânge pe front
Şi spălată
Cu trei picături de eter...

Hotelul?
Aceeaşi eternă-ntrebare...
Spitalul?
Aceeaşi prevestire tristă...

Hotelul cu firma "La Wilhelm cel Mare"
Azi... nu mai există!

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, nr. 17, 6 februarie -1918
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mai rămân agăţat de cuvinte ― încă o propoziţie, şi apoi încă una ― cu speranţa că ele mă vor scoate la mal din acest înec în dezgustul de mine?

Gabriel Liiceanu în Uşa interzisă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un copac ciudat

fructele mele zboară precum îngerii
când frunzele-mi tânjesc la nemurire
în fiecare toamnă prin fiecare iarnă
rămân cu atâta gol încât fac loc fulgilor
să-mi doarmă a primăvară fluturi albi
.............................................
să nu mă întrebaţi de unde începe moartea
pentru că de fiecare dată uit asta la fiecare nouă încolţire
.............................................
sunt cel mai ciudat copac
îmi cresc păsări spre cer
din fiecare ghindă aruncată-n soare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dificultatea rezidă în limbă. Limbile noastre metafizice sunt, fiecare în felul ei, limbii ale gîndirii metafizice. Dacă esenţa limbilor occidentale este în sine doar una metafizică ― şi de aceea marcată în chip definitiv de onto-teo-logie ―, sau dacă aceste limbi acordă alte posibilităţi ale rostirii, adică ale unei non-rostiri care să fie în acelaşi timp rostitoare ― această întrebare trebuie să rămână deschisă.

Martin Heidegger în Identitate şi diferenţă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuibul

Pe un ram se-nalţă casa,
Cuibul păsării din cer,
Dar să nu striveşti, copile,
Frunza pomului de măr!

Braţul căruia îl poartă
Adevărul neştirbit,
Ce ţinuse peste veacuri
Fructul legii, cel oprit.

Azi pe-acelaşi pom înalţă
Păsările ciubul său,
Dar să nu arunci, copile,
Piatra ochiului ce-i rău!

Cuibul ţine puii fragezi,
Ce abia s-au încălzit,
Chiar pe ramul ce ţinuse
Fructul legii cel oprit!

Tot ce are preţ în lume,
Ce e sfânt pe-acest pământ,
Odrăsleşte pe la cuiburi,
Se ridică prin cuvânt!

Dar de vânturi, ploi şi pietre,
Şi de ochi hapsâni şi răi,
Ce pălesc şi ard adese,
Cuibul pierde puii săi!

Şi rămâne ramul veşted,
Frunza-i cade pe pământ,
Dar să nu striveşti, copile,
Cel din urm-al ei cuvânt!..

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copaci [Trees]

Nu cred că voi vedea în veac
Poem frumos ca un copac.

Copac ce suge înţelept
Din pământescul dulce piept;

Copac spre Dumnezeu privind,
Cu ramurile proslăvind;

Copac purtând vara uşor,
Prin frunze, cuiburi de prihor;

Pe care cade şi zăpadă
Şi picături de ploi grămadă.

Poemele de proşti se fac,
Doar Dumnezeu face-un copac.

poezie de Joyce Kilmer, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copac dezgolit -
numai cuibul părăsit
cu zăpadă-n el.

haiku de Mihai Cucereavii
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin căinţă omul devine o lacrimă care se înalţă spre cer.

aforism de Alexandra Mihalache din Între expresie şi adevăr (Cugetări şi definiţii aforistice), Lumina expresiei (decembrie 2016)
Adăugat de Alexandra Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamna nesfârşită a vieţii

O, Doamne,
am ajuns să-mi văd amurgul
ca un copac ce-şi pregăteşte
în toamnă târzie
aşternutul hibernal.

Ca şi copacul de frunze scuturat,
mă văd un alt copac,
imagine nesfârşită a vieţii
în oglinda apelor netulburate.

Iar dacă vântul potrivnic din cer
nori negri semăna-va spre mine,
cu resemnare, în cele din urmă,
în propria mea oglindă
cu amintiri duioase
voi merge spre început.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

om (vezi şi fiinţă umană)

Omul este un animal care înalţă capul spre cer şi vede păianjenii din tavan.

definiţie celebră de Jules Renard
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

S-a scurs o lacrimă pe geam
e-un strop de ploaie?
sau eram
aceea eu,
care plângeam
şi cu durere mă uitam
la cuibul gol rămas pe ram...
Şi cuibul meu e tot la fel.
Pustiu şi trist.
Iar eu în el
îmbătrânind ca-ntr-un castel
regina unui menestrel.
Pe geam se scurge-un şir nătâng
şi nici nu plouă.
Doar eu plâng.

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă profană

Stăpâna mea, învaţă-mă să plâng,
Aşa cum până astăzi n-am plâns încă ―
Să plâng, dar să nu mă mai frâng
Ca Prometeu, legat de stâncă...

Să plâng şi eu ca biblicul Adam
Gonit de Dumnezeu din Paradis,
În clipa când, cu Eva, ne trudeam
Să descifrăm întâiul nostru vis...

Învaţă-mă să-mi plâng ca Boabdil
Grenada vieţii mele din trecut,
Pierdută-n clipa când ― un biet copil ―
Mi-o apăram cu-o suliţă şi-un scut...

Şi dacă-n viaţă n-am putut citi
Ce-i încrustat pe fruntea tuturor,
Ca şi Hamlet, "A fi sau nu a fi?...",
Stăpâna mea, învaţă-mă să mor!...

poezie celebră de Ion Minulescu din revista Fundaţiilor Regale - 1 iunie 1942
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!