În toamna nesfârșită a vieții
O, Doamne,
am ajuns să-mi văd amurgul
ca un copac ce-și pregătește
în toamnă târzie
așternutul hibernal.
Ca și copacul de frunze scuturat,
mă văd un alt copac,
imagine nesfârșită a vieții
în oglinda apelor netulburate.
Iar dacă vântul potrivnic din cer
nori negri semăna-va spre mine,
cu resemnare, în cele din urmă,
în propria mea oglindă
cu amintiri duioase
voi merge spre început.
poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre toamnă
- poezii despre copaci
- poezii despre început
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre nori
- poezii despre negru
- poezii despre imagine
- poezii despre iarnă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.