Cuibul
Pe un ram se-nalță casa,
Cuibul păsării din cer,
Dar să nu strivești, copile,
Frunza pomului de măr!
Brațul căruia îl poartă
Adevărul neștirbit,
Ce ținuse peste veacuri
Fructul legii, cel oprit.
Azi pe-același pom înalță
Păsările ciubul său,
Dar să nu arunci, copile,
Piatra ochiului ce-i rău!
Cuibul ține puii fragezi,
Ce abia s-au încălzit,
Chiar pe ramul ce ținuse
Fructul legii cel oprit!
Tot ce are preț în lume,
Ce e sfânt pe-acest pământ,
Odrăslește pe la cuiburi,
Se ridică prin cuvânt!
Dar de vânturi, ploi și pietre,
Și de ochi hapsâni și răi,
Ce pălesc și ard adese,
Cuibul pierde puii săi!
Și rămâne ramul veșted,
Frunza-i cade pe pământ,
Dar să nu strivești, copile,
Cel din urm-al ei cuvânt!..
poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre păsări
- poezii despre crengi
- poezii despre copaci
- poezii despre vânt
- poezii despre timp
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre prezent
- poezii despre ploaie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.