Câinele nimănui
Câinele nimănui
Latră pe umărul meu,
Îmi sfâșie inima,
Îmi suge sângele,
Mă lasă lumânare
Fără flacără.
Mă topesc
Unindu-mă prin iarbă
Cu rădăcinile...
Câinele scoate oasele
La lumină,
Le așează
La temelia cetății lui,
Își face acoperiș
Și horn
Prin care
Sufletul meu
Iese odată cu fumul
Prin umărul trecutului
Care a uitat
Să latre!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre câini
- poezii despre uitare
- poezii despre trecut
- poezii despre sânge
- poezii despre suflet
- poezii despre lumânări
- poezii despre lumină
- poezii despre inimă
- poezii despre fum
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.