Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Viața

Toți nătării se simt datori să dea definiții vieții
cei mai aplecați către asta par gunoierii
sunt și cei mai buni cunoscători, la o adică
e-atâta viață-n pubelele acelea verzi
iar ei o duc la groapa de gunoi ca și când ar fi prisosind
viața nu e chiar o mare doamnă
umblă adesea cu subsuorile pline de sudoare
dezgustătoare țoalele ei umede
de sub care îi atârnă sânii până pe asfalt de multe ori
trebuie să caști bine ochii să n-o calci pe sfârcuri
câteodată se dichisește cu boieli pregătite de vreun alchimist impotent
iar atunci seamănă cu o cocotă din Montmartre
fredonează șansonete naive
și-și zice dragoste
tertipul ține și nimeni nu se mai uită la sânii ei
privindu-i doar ochii încondeiați meșteșugit
cu verzuri ca de pe burta brotacului, cu sidefuri de scoică rară,
cu diafane rozuri ca-n pânzele nu mai știu cui
atunci se plimbă, obrăznicătura, cu nasul pe sus, aproape de nori
o claxonează șoferii de trolee, de tir
muncitorii de la drumuri și cerșetorii o fluieră
demoazelele cu minijupe o pizmuiesc
era o zi cât toate zilele
urma să mi se nască un poem, de aceea căpătase altă dimensiune
atât de încăpătoare
eu eram încălțat cu pantofii lui Pessoa
am pierdut un blacheu
căutându-l am dat de un mamelon ca de purcea, molfăit în draci
ridicând privirea m-am lovit de ochii aceia
încondeiați cum nu se poate mai meșteșugit.

poezie de din Iubirea ca o sârmă ghimpată (2016)
Adăugat de Dragoș CoandăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Livrescu" de Mihail Soare este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -24.08- 15.99 lei.

Citate similare

Paul Eluard

Nimeni nu mă poate cunoaște

Nimeni nupoate cunoaște
mai bine ca tine.

Ochii tăi în care dormim
Amândoi
Au făurit luminilor mele-omenești
O soartă mai bună decât nopților lunii.

Ochii tăi în care călătoresc
Au dat gesturilor făcute de drumuri
Un sens desprins de pământ.

În ochii tăi - cei ce ne-arată
Nesfârșita noastră singurătate
Nu mai sunt ce credeam că sunt.

Nimeni nu te poate cunoaște
Mai bine ca mine.

poezie clasică de din Din poezia de dragoste a lumii (1965), traducere de Maria Banuș
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Pe când eram dusă, în alți ani, prin aeroporturi, în căruț, mă priveau toți; iar pentru că eram așezată, lumea părea că se uită la mine de sus. Era un cu totul alt plan existențial, acela din căruț; toți oamenii privesc de sus, te simți inferior oricui se uită la tine, iar toate lucrurile păreau mai mari, visurile mai înalte, mai departe, deci și obiectivele erau mai greu de atins. Privirile aruncate în jos mi se pareau devastatoare. Era un fel de a spune "Prea le aveai pe toate, trebuia ai și tu măcar un necaz, ceva". Uneori, oamenii nici nu se uitau la mine, își fereau privirile "din bun-simț" – așa credeau ei. Dar nimic nu doare mai mult decât fii ocolit cu privirea. Ca și cum cei din fața ta și din jurul tău ar vrea te vadă și te caută, dar se uită în cu totul altă parte, numai în dreptul tău, nu. Eu nu eram undeva, în depărtare, mă caute din ochi; eram chiar acolo, în proximitatea genunchilor lor. E ca și cum mă căutau în viitor, iar eu eram chiar acolo, în prezentul lor. Era ca și cum aș putea conta pentru ei, dar altă dată; cândva, poate, în viitor; și nu acum, în clipa de față.

în Maeștri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina PostolachiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Ambroise" de Doina Postolachi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -28.00- 26.60 lei.

Cântec de lacrimi

Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot și în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Și îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alți îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl știa de la tine
Și întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viața și culoare.
Doi ochi căprui șterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia și aceluiași vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Și el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimați
Și o lume care s-a prăbușit peste ei.
Sunt ochii ei azi triști și înnegurați,
Înecați în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoși
Cei care nu mai au lumină
Și nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Și plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins și ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
Că astăzi este demon
Și că ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Și înalță o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Și pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminți cei care tac
Și plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găsește
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineața până seara
Și în visul tăcut din noapte.

poezie de (2008)
Adăugat de Andreea IonSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Daniel Vișan-Dimitriu

Fizică aplicată

În frumusețea ta e-atâta gheață
încât privirea către tine face
ca sângele îmi înghețe-n vine,
iar inima să-mi zică: "Fugi în pace!"

Și, nu-ți mai spun, de cele piciorușe
ce n-au astâmpăr –parc-ar sta pe ace!-
c-ar sfârâi-ncotro-ar vedea cu ochii,
dar nu prea au, și asta nu le place.

E-atâta marmură crescută-n tine,
că te-aș ciopli bucată cu bucată,
dar mi-este foarte frică de finalul
cu un gunoi din piatră sfărâmată.

Și, poate, totuși, eufi în stare
îți topesc și gheața din privire,
dar, la o încălzire foarte mare,
mi-e teamă că apare... aburire,

Și-mi amintesc de sticla ce se sparge
iar ochii mei sclipesc și... nu-i de bine,
așa că te-ncălzesc mai de departe,
căci fizica, nu viața, ne desparte.

poezie de din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când înțelepciunea se va sui la inima ta și știința va desfăta sufletul tău, când buna chibzuială va veghea peste tine și înțelegerea te va păzi, atunci tu vei fi izbăvit de calea celui rău și de omul care grăiește minciună, de cei ce părăsesc căile cele drepte, ca să umble pe drumuri întunecoase, de cei ce se bucură când fac rău și se veselesc când umblă pe poteci întortochiate, ale căror cărări sunt strâmbe și rătăcesc pe căi piezișe. Atunci tu vei scăpa de femeia care este a altuia, de străina ale cărei cuvinte sunt ademenitoare, care lasă pe tovarășul ei din tinerețe și uită de legământul Dumnezeului ei, căci ea se pleacă împreună cu casa ei spre moarte și drumul ei duce în iad; nimeni din cei ce se duc la ea nu se mai întoarce și niciunul nu mai află cărările vieții. Drept aceea mergi pe calea oamenilor celor buni și păzește cărările celor drepți, căci cei drepți vor locui pământul și cei fără de prihană vor sălășlui pe el; iar cei fără de lege vor fi nimiciți de pe pământ și cei necredincioși vor fi smulși de pe el.

în Pildele lui Solomon, Învățătura înțelepciunii - 2:10-22
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Emil Gârleanu

Pe prispa casei, copilașul numai în cămășuță, cu capul gol, urmărește de mult jocul stolului de paseri, printre care se află și cei trei pui ai lui, din cuibul de humă de sub streașină. Îi căpătase dar de la mămuca lui. De câte ori era neastâmpărat, mămuca îi zicea: "Fii cuminte, dacă vrei -ți dau puii când or crește mari!" Și el a fost cuminte, puii au crescut mari, dar în urmă au zburat! El îi văzuse cum au ieșit zilele trecute de s-au jucat prin aer, dar parcă niciodată nu zburaseră mai mult ca astăzi. Și-și cunoaște el destul de bine puii: sunt cei de la mijlocul șurii din dreapta, trei, unul lângă altul, sau cei de lângă aceștia, dacă n-or fi chiar cei de la capăt. Toți parcă seamănă unii cu alții, și-s așa de sus, așa de sus!...

în Din lumea celor care nu cuvântă, Puișorii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Cea dintai durere" de Emil Gârleanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.
Costel Zăgan

Trupul tău e genial dragoste

Picioarele dumneavoastră
doamnă
sunt spectaculoase
cum mă poartă
dintr-un vis în altul
dintr-o noapte în alta
până la capătul lumii
și
înapoi
Sânii
sânii dumneavoastră
doamnă
sunt geniali
îmi știu toate poeziile pe de rost
cele scrise și cele pe care le voi scrie
Iar buzele
buzele dumneavoastră
fug dintr-un sărut în altul
cu
viteza dragostei
Eu
eu ce să mai zic
din al șaptelea cer
O
dar cine știe
numere mai bine
decât
dragostea
prietena noastră de taină

poezie de din Ode gingașe (21 octombrie 2022)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simțit azi
ce trăiri
sau ce vise prostești de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
și curg lacrimi...
și-s sărate...

Și nu mai știu ce cred
sau în cine...
"O fie bine!" aud
oriunde merg și de la
oricine întâlnesc...
le zic și eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Și parcă dacă zic și îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
și lacrimi iarăși se preling...
și-s sărate...

Nu știu cât voi rezista
mi-e dor...
și te vreau...
acum și aici

Îți ascult ticăitul ceasului
și el plânge după
mâna ta...

Și totul e trist și
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranța,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
și răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
și gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viață
și fără nimeni care să știe...

Poate totuși voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Și în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de
Adăugat de Natasa RaduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Doamnă

Doamnă, cât de străină vreți să-mi păreți, atât
de pur și inocentă vă simt, cât de străină vreți
îmi fiți, Eu atât de mult vă simt și mă pierd
doar la gândul că totuși îmi veți răspunde în
scris ori verbal într-o zi spre sfârșit de timp ori de Noi!

Doamnă, îmi imaginez regăsirea dintre Doi
oameni pierduți în timpuri trecute, îmi imaginez
regăsirea pe ultima clipă sau pe un ultim
anotimp ruginiu cu frunze uscate, căzute,
precum suntem și Noi amândoi, în clipa de față!

Doamnă, sunt sigur că ochii dumneavoastră
sunt ca întâia oară, pătrunzători și la fel de
,, necopți", mai bine zis, verzi, iar zâmbetul... cu
câteva riduri, cu ceva toamnă venită cu trecerea
timpului, iar vocea, să-mi mai vorbiți o dată!

Doamnă, să-mi mai vorbiți o ultimă dată și
să-mi mai trăiți o ultimă clipă și promit că îmi
va fi îndeajuns iert și să accept trecerea
timpului în care a lipsit dimineața și toamna,
zilele toate și toate anotimpurile dintr-o dată!

Doamnă, să nu știu acea dată, nu vreau și nici
vreau a ști, să nu-mi spuneți, oricum, sunteți
tăcută, retrasă, într-un fel ascunsă de lume... de
mine, cine mai știe de cine, oricum, așteptarea
mă domină într-un fel de neexplicat și acum!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Vorbesc cu cerul... (întru toate)

Atunci când scriu, sau când oftez...
Adun poveri despre iubire;
Și mă trezesc că-ți desenez
Profilul tău... ca pe un mire.

Atunci când dorm, visez la tine...
Nu reușesc mă desprind;
Nici chiar în vis nu pleci din mine,
Îmi domini viața doar fiind.

Atunci când nu mai știu de tine...
Vorbesc cu cerul și îl rog,
Să-mi dea curând veștile pline,
Ca din suspine să-mi abrog.

Când nu te am cât mai aproape,
Simt că sunt doar pe jumătate...
Mă scald în întrebări de ape,
Când ești cu mine... sunt întru toate.

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Doamna Bloome: La 29 de ani am avut un accident de mașină și am murit. Nu, nu-mi amintesc vreun tunel. Nu am văzut vreo rudă moartă sau vreun înger. Nimic de genul ăsta. Doar că atunci când m-am trezit, totul era altfel. Eu eram altfel. L-am întrebat pe doctor și mi-a zis că nu e ceva neobișnuit pentru cei care au văzut moartea cu ochii. Și, la scurt timp după asta, am început să am vise care se adevereau. Și viziuni ciudate. Era ca și cumfi auzit gândurile oamenilor. Nu știu motivul, dar m-am hotărât că, atâta vreme cât aveam abilitatea asta bizară, puteam la fel de bine s-o folosesc ca să ajut oamenii.
Will: Și primești bani pentru asta. Să-i ajuți pe oameni contra unui preț.
Doamna Bloome: Da, oameni ca tine. E oare din cauza tragediei? Adică din cauza asta ești atât de furios și de încăpățânat. Ai avut parte de-o tragedie.
Will: Cine nu a avut parte de așa ceva?

replici din filmul serial Joan din Arcadia
Adăugat de Ionita IoanaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Lumea se micșorează cu fiecare zi

iar eu nu mai știu să aștept întâmplările fericite
nu mai pricep guduratul zorilor
latru acru la o lună din ce în ce mai albă
astup urechile să nu mai aud iarba cum se naște
ochii mi se închid cu părere de rău
înainte ca lumea să-mi încapă într-o ultimă suflare
mă tem că o să plec printr-un orificiu strâmt și rece
înapoi în negura de dinaintea primului scâncet

lumea asta se micșorează cu fiecare încercare de a o lărgi
și îmi era așa bine să o știu infinită
îmi era așa bine să fiu nemuritor
încât vă cer iertare tuturor
m-am născut într-o zi de 13
poatee din vina mea
nu ar fi trebuit caut măsuri pentru nemăsurat

lumea se micșorează cu fiecare zi
niciodată nu va ma fi la fel de largă
precum atunci când am deschis ochii
atunci când totul era într-adevăr perfect

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Lacrimi în eter

Pe vremea când se coborâse cerul
iar oamenii se cățărau pe nori,
erau povești ce adânceau misterul
îndrăgostiților rătăcitori.

O astfel de poveste-a fost cântată
la o nedeie, de un bard local,
în sat, pe când bunica era fată,
iar ea a reținut-o integral.

Spunea povestea că într-o cetate,
trăia, modest, un fiu de-armurier
care-ndrăznise-n rânduri repetate
să se declare mare cavaler.

Știa lupte și o dovedise
în crâncene-ncleștări cu un dușman
ce ne-ntrerupt cetatea o lovise
venind, ades, pe drumul dunărean.

Era îndrăgostit și-avea nevoie
de-o aură și de respect, de bani,
căci un sărac lipit nu are voie
să se amestece printre șoimani.

Iar ea, din lumea bună a cetății,
frumoasă, ca o sfântă între sfinți,
era întruchiparea voluptății
în ochii lui ce-o adorau, cuminți.

Și se iubeau. S-au cunoscut în seara
în care o victorie serbau;
privirea lui s-a înmuiat ca ceara
în timp ce ochii ei îl cercetau.

S-au întâlnit, apoi, în multe rânduri,
dar ochii de prin ziduri i-au văzut
și, fără a mai sta pe gânduri,
la uși întunecate au bătut.

A fost blestem, a fost vrăjitorie,
a fost ceva ce nimeni n-a știut,
căci de atunci și, poate, pe vecie,
cei doi n-au mai știut de vreun sărut.

El pare fericit și strălucește
privindu-ne de pe albastrul cer,
iar ea, sfioasă, noaptea ne-amintește
că stelele sunt lacrimi în eter.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Frodo: Sam, nu pot face asta.
Sam: Știu. Nu e bine deloc. De fapt, noi nici nu er fi trebuit fim aici. Dar totuși suntem. Domnule Frodo, e ca în marile povești. Ca în acelea care chiar s-au păstrat. Acelea care erau înțesate de pericole și de elemente ale întunericului. Iar câteodată nu-ți doreai afli cum se termină. Cum ar fi putut avea un final fericit? Cum s-ar fi putut întoarce lumea la starea sa inițială când s-au întâmplat atâtea lucruri groaznice? Dar, la urma urmei, întunericul acesta e doar ceva trecător. Până și întunericul trebuie să ia sfârșit. Va veni o nouă zi. Iar atunci când va răsări soarele, va străluci mai puternic decât până acum. Acelea erau poveștile de care îți aminteai mereu. Cele care însemnau ceva, chia dacă erai prea mic ca să înțelegi ce anume. Dar mâ gândesc, domnule Frodo, că acum înțeleg. Acum chiar știu. Oamenii din acele povești aveau multe șanse de a se întoarce, numai că ei nu făceau asta. Dimpotrivă, mergeau mai departe. Pentru că ceva le dădea speranță.
Frodo: Ce le dădea speranțe, Sam?
Sam: Gândul că mai este o fărâmă de bine în lumea asta, domnule Frodo... și că merită lupte pentru asta.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de , după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorin Cimponeriu

Doar în ochii ei mă limpezesc

Iubirea nu se poate ține în lanțuri
Ce vrei, femeie, fără temei ardă ca tu înțelegi ce e iubirea?
Sunt ochii ei ce-mi limpezesc privirea
Cum primăverile albesc grădina cu florile de tei
Si de m-aș mai naște încă o dată tot aș începe s-o iubesc chiar dincolo de poartă
Doar în ochii ei mă limpezesc
Și poți crezi că dragostea se-nvinge?
La miezul nopții luna iar răsare
Inima mea am dăruit-o în palme pentru ea, doar Ilenei Nana
Și pulsul bate iar ochii îmi sclipesc
Când se întâlnesc cu ochii ei în zare

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lev Tolstoi

Doresc cu patimă un singur lucru: să-i implor pe oameni, de la Nicolae al II-lea până la ultimul tâlhar, să se cruțe pe sine, uite tot, toate cugetările despre Dumnezeu, despre viața viitoare, nu mai vorbesc de stat, familie, propriul trup, și să-și îndrepte toată atenția, toate puterile asupura unui singur lucru, singurul care este fără de tăgada, viața lor, și să n-o dea nici pentru patrie, nici pentru glorie, nici pentru bogăție, nici pentru Dumnezeu, ci trăiască pentru sine, pentru binele lor, să se folosească de binele vieții care e în puterea noastră. Binele ăsta care nu ni se poate lua, care atârnă mai greu decât orice altceva, care distruge tot ce poate fi greu în viața noastră. Binele ăsta e iubirea, iubirea față de tot ce e însuflețit, și chiar neînsuflețit, ba chiar și iubirea față de sine, față de sufletul nostru. E starea aceea a duhului în care totul e bine. Mă chinuie, mă ațâță, mă torturează, mă bat, iar mie mi-e milă de cei care fac asta, îi iubesc șisimt cu atât mai bine cu cât ei sunt mai răi cu mine. Sădește în suflet sentimentul ăsta, căci e cu putință, și totul va fi bine, tot ce e considerat nenorocire, inclusiv moartea, totul se va transforma în bine.

în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba rusă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Ru.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Set Anna Karenina" de Lev Tolstoi este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.90- 34.99 lei.
Teodor Dume

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu știu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
și
ochii sticlați
îmi place așa cum sunt cu
umerii apropiați și
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
și
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea și
acum se duc...
nu pot le mai țin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înțelege nimic
dar cine știe...


azi am învățat să-mi fac o cafea
și să îmi strig nepotul
mai am și câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
mă ghemuiesc până adorm
și-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
și totuși
nu mă pot desprinde de voi

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Goethe

Cu cât are mai multă eleganță în mișcări, cu cât îi e vocea mai sonoră, cu cât ființa lui arată mai multă stăpânire și măsură, cu atât e mai desăvârșit. Dacă rămâne mereu același, cu cei mari și cu cei de jos, atunci nu mai e nimic de adăugat, nu-l poți dori altfel. Să fie rece, dar înțelegător; ascuns, dar înțelept. Dacă în fiecare clipă a vieții sale știe își domine manifestările exterioare, atunci nimeni nu-i mai poate cere nimic altceva și tot ce mai are în el sau în jurul său – aptitudini, talente, bogăție – toate par a fi accesorii.

în Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister
Adăugat de Jenica Ramona NituSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Teodor Dume

Casa fără trepte

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu știu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
și
ochii sticlați
îmi place așa cum sunt cu
umerii apropiați și
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
și
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea și
acum se duc...
nu pot le mai țin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înțelege nimic
dar cine știe...

azi am învățat să-mi fac o cafea
și să îmi strig nepotul
mai am și câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
mă ghemuiesc până adorm
și-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
și totuși
nu mă pot desprinde de voi

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Mihai Marica

Era... toamnă

Era toamnă,,, ploua iubire", era frig, era și soare,
era toamnă târzie,,, noiembre", era târziu, eram
Eu, erai și Tu, suntem și acum tot Noi,,, rătăciți"
prin cărți, rătăciți de Noi, Noi ne suntem... noi!

Noi ne suntem...,, nimănui ", Noi ne scriem
,, încrucișat ", Noi, doi poli opuși, Noi ne atragem
în opus, Noi... ce dor mi-e de ochii tăi, nu mai
zic de trupul tău ori de sânul dezgolit, nu mai...

Aș rupe din Cer o Stea, o cometă, o,, Stea
căzătoare", aș... ți-aș... Eu ți-aș pune Luna la
picioare, chiar și tâmpla mea, te-aș înveli...
cuprinde, cu Calea Lactee, of cât te mai iubesc!

Ce păcat... ce Om fără de tine, sunt pierdut în
ochii tăi, sumt prea,, mort" și moartea mi-e prea
vie, îți amintești... prima întâlnire..., candela
arzând a vie", parcă... mi-e rușine că sunt Om!

Cum e cu putință, ca un Zeu și o Zeiță... să se
rătăcească-o clipă pe un... anotimp de toamnă,
of ce... toamnă mi-e de tine, of ce dor mai naști
în mine, sincer... mi-e rușine și mă doare!

Of... blestem ori să ucid... nimeni nu mi te
poate aduce 'n cale, vino Tu de bună voie,
nimeni nu are răspuns, nici nu 'ntreb, nici nu
cerșesc, oare de ce te mai Te iubesc, oare...

Ce -ți spun când viața mi-e doar clipă, ce -ți
spun... aripa mea lipsă, parcă.... iarsimt a
Om, iar mă dor și iar nu... nu mor, sunt... al tău
și chiar mă dor, Tu mă dori, durerea mea, Eu...

Eu sunt calauza Ta, parcă Lumea asta nu-i a
noastră, normal... Noi și Lumea lor... Noi
cei,, puși de o parte", Noi și Lumea lor, unde o
ajungem, nici pribegi, nici călători, oare...

Da... ziua de mâine, o să-mi fie foame, o să-mi
fie sete, o să-mi fie dor de tine cum mi-a fost o
viață 'ntreagă, o să-ți amintesc de mine, o să te
bântui,,, zâmbesc", Eu nu aparțin acestei lumi!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook