up, down

atât de proaspăt colţul dimineţii,
Doamne,
respir, respir fără
să mai expir, creşte cât cerul
pieptul meu

albă străbătând neaşteptată
ca o minune
lumina nouă pune asediu frunţii
de ruşine sau teamă privirea-mi coboară
astfel aflu că nu mai am umbra
aliniindu-se cu trupul nu se arată

timpul este o contracţie
ca o uşă deschisă, rămâne
să ştiu de care parte sunt…
până atunci, pieptul meu creşte
privirea caută umbre

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la argintiu

fac un semn
las minimul spaţiu
şi acestei aberaţii
să se manifeste
nu sunt indiscretă
nu vreau cu orice preţ
să intru în amănunte
privirea de ansamblu creează
cadre aproximativ acceptabile
cu deşert ridicol străbătut de foşti beduini

o cafea la nisip şi turbanul meu orange
de la care, necomplexat, îşi trage un soare instinctele
întâmplarea rămasă în suspans noir pe la miezul-nopţii albe

respir respir respir cu faţa la răsărit fac briză 2-3 păsări ample
o femeie sau o leoaică îmi traversează centrul echilibrului
proba de foc impune imaginaţie
jocul acesta de dezlipire a vălului
de pe realitate

dobor dunele una câte una
dincolo de umbre cactuşi sau narcise!
trupul meu evaporându-se subtil
până la argintiu

catifelate parfumate vii
creaturi domestice se retrag
în sălbăticiuni

sunt exact în momentul acesta
te privesc ca şi cum
de mult ai fi trecut

chiar ai.

îmi recuperez cafeaua în timp util!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi fi nimic, în locul meu va fi un gol şi va rămâne aşa pentru totdeauna. Ştiam atunci că nu voi mai uita niciodată, că o voi târî după mine ca pe un secret plin de ruşine pe care îl cunosc doar eu pe lume, ca pe o greutate care nu mă va mai lăsa niciodată să respir cu bucurie şi nepăsare ca până atunci.

Cristina Nemerovschi în Sânge satanic (2010)
Adăugat de deliutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respir numele tău

Ce palidă simţire sticleşte-n ochii tăi!
Adie primăvara în zâmbetul tău trist...
Răsare dimineaţa... Eu încă mai exist?
Respir numele tău pe-obrajii mei.

Atâtea anotimpuri ne amăgesc viaţa!
Îmi rătăcesc timpanul în noapte pe alei,
Atâta bunătate iţi luminează ceaţa,
Respir numele tău pe-obrajii mei.

Iţi dau visele mele, să ştiu că tu eşti bine,
Aşa sunt fericită în triştii anii grei
Trăieşte-mi fericirea, în pieptul tău o ţine!
Respir numele tău pe-obrajii mei.

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă de poet

mai bine să-ţi asculţi inima şi să greşeşti
decât să trăieşti cu regrete tardive
mai bine să investeşti în dragoste şi suferinţa ei
decât să-ţi vinzi sufletul
pentru o stare de bine
doar pentru o stare de bine

poetul tot poet rămâne
şi chiar dacă-i rătăcitor printre cuvinte
sau exilat departe pe o insulă pustie
poetul tot poet rămâne
cu inima lui uriaşă
cât o patrie
bătând în pieptul unui copil

căci asemenea unei plante fără lumină
în trupul omului fără dragoste
creşte o mătrăgună
înveninîndu-i sângele

numai cine cunoaşte singurătatea
va stăpâni cuvântul
numai cine cunoaşte durerea
va stăpâni timpul
numai cine greşeşte şi recunoaşte
îşi va primi iertarea

nu, nu, aceasta nu este o poezie
şi nici o lecţie de viaţă

este oglinda
în care se priveşte un poet
cu inima lui uriaşă
cât o patrie
bătând în pieptul unui copil

poezie de Ionuţ Caragea din Absenţa a ceea ce suntem (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om bun

Ca o candelă în biserica
de lut
este trupul meu
care pâlpâie
în faţa ta, Doamne
uit de mine
nu ştiu cât va dura
frigul rătăceşte prin vene
mă pierd
dar nu-mi pasă

drumul e plin cu oameni

gestul îmi îngăduie
să iau forma zilei
şi să respir

poezie de Teodor Dume din Temniţa de sub rană (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om bun

Ca o candelă în biserica
de lut
este trupul meu
care pâlpâie
în faţa ta, Doamne
uit de mine
nu ştiu cât va dura
frigul rătăceşte prin vene
mă pierd
dar nu-mi pasă

drumul e plin cu oameni

gestul îmi îngăduie
să iau forma zilei
şi să respir

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plăcerea de a muri

Să mori din dragoste

A visa, a dormi, a iubi, a muri

Te simt în suflul meu, abia am curaj să te respir
Simt că mă frânge aburul tău, nu pot să-mi revin
De când trăieşti în amintiri mi-e noaptea amară
Strig agonia mea şi mă-nec în fumul de ţigară.

A fi sau a nu fi, a muri, a dormi

Sunt mort de frica nopţii şi a morţii, a chinului
Cuvintele lovesc în pleoapa deschisă a destinului
Aştept pe-o margine de timp în umbra scăzută
A formei tale tulburi, tristă şi obosită

Strigătul meu spre viaţă şi strigătul spre moarte
Se zbate-ntre pereţi de singurătate
Se zbate-n contratimpi în nopţile grele
Bătute-n cuie ascunzând zilele mele rele

Te simt în lacrima picurând peste scrum
În fumul de ţigară încă te mai respir
Şi ştiu că n-ai să vii şi ştiu că n-ai să ştii
Şi ştiu că n-ai să afli, nici dacă n-aş mai fi.

cântec interpretat de Michael Sardou, muzica de Michael Sardou, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

nu-l cunosc, dar aş vrea…

pe o lumânare ce-mi părea înaltă cândva
erau inscripţionate semne
lumina cobora căutându-mi fruntea şi nu ştiu
dacă eu creşteam sau
lumânarea scăzând ardea semnele până ce
deveneam egali
în punctul acesta am înţeles zilele mele
caractere stranii, de azi voi fi eu mai înalt
tălpile, pământul răsturnat din care
vor creşte ierbi noi, semne…
în număr de nouă cuvinte am descris viaţa mea
mai sunt alte trei pentru împlinirea zodiei
iubire, adevăr, menire
triunghiului acesta îi caut laturile, unghiurile
mişcarea
ceasul meu este 11:59 noaptea, va începe
o altă zi
mă va speria precis un cer prea senin
un pământ prea gol, niciun drum trasat – iată
un toiag creşte alb
din dreapta mea ca o prelungire de os
triunghiul roteşte inima, corul nu-L cunosc
dar aş vrea
pentru că El a scrijelit semnele, a aprins –
şi nu de la jumătate – fitilul subţire
la «ceva» probabil S-a gândit atunci…!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Niciodată atingerea
nu a fost mai delicată,
ca în noaptea în care m-ai iubit
cu Cerul în palme,
iar mâna ta nu a fost niciodată mai blândă
şi mai catifelată, asemeni unei petale roşii
de trandafir răsfirat pe pielea mea albă.

Niciodată până atunci
nu mai simţisem tâmpla ta
atât de aproape de inima mea
pulsând
eternitate..

Ştii?
Niciodată Eu
nu am mai iubit Cerul
la fel ca în noaptea aceea
Iar Tu
niciodată nu ai mai ascultat
glasul Lunii
în pieptul meu
şoptindu-ţi numele...

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trup cu nume

Sunt singur şi în jur e-atata lume,
Dar Doamne cât de singur pot să fiu!
În trupul meu ce poartă al meu nume,
M-am rătăcit şi cine sunt nu ştiu.

Sunt foarte mulţi acei ce-mi dau bineţe,
La fel şi foarte mulţi ce nu îmi dau
Şi stau în bucurie sau tristeţe,
Atunci când doar cu mine, eu mai stau.

Încerc să mă cunosc pe dinlăuntru,
De eu n-o fac, un altul n-o va face,
Mă-ntreb de sunt iubire sau sunt sumbru,
Atunci când sufletul în mine tace.

Sunt singur înlăuntru-n ăsta lume,
Dar am să mă împart atât cât pot,
Să dau bucăţi din trupul meu cu nume,
Acelor ce iubire nu mai pot.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile tale îmi taie respiraţia

sunt ca blocurile uriaşe
coboară din piept spre abdomen
şi apasă ca o neînţelegere
apoi îţi simt mâinile
mă caută
ce depărtare
dragul meu
ce depărtare

cu cât imaginea mea e înfiptă în mintea ta
cu atât neliniştea creşte
vor trece zile poate nopţi
până când povestea va prinde contur

gândurile tale îmi taie respiaţia
mă plimb fără sens
mă lovesc de întâmplări neîntâmplate
neliniştea creşte
se mută de la mine la tine
blocuri uriaşe
ne zdrobesc

aşa e iubirea
un accident cu urmări grave

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sa fie lumina...

Acum pot să respir cu ambele inimi deodată
o luasem pe a ta zălog pentru durerile mele
ştiai că e dispusă să te mângâie noaptea?
nu, nu sunt stigmată încă
mi-au ajuns piroanele până la suflet
mai e până la mâini
acolo îşi vor găsi odihna
acolo ştiu să sfredelească viaţa
să o guste în bătaia aripilor de îngeri
şi sunet de toacă târzie
dacă va curge sânge
sigur va avea gustul tău şi al meu
amestecat cu a celor care ne-au călcat obrazul
şi pragul casei,
nimic nou sub soare, ai să spui
eu îţi zic acum, aici,
că nici o piatră nu a lovit în zadar
trupul şi umbra cu care ne-am dus fiecare pe drumul lui
mai e vreme să ne cuminecăm cuminţi, sfioşi
până apune soarele pe strada noastră
când vom coborî în ţărână
va fi miezul unui anotimp inventat atunci pentru noi
le voi spune
îngerilor să aprindă lumina,

miros de tămâie

undeva trag clopote sa anunţe ca intrăm în cealaltă lume..

Ţi-e teamă de veşnicie, Pavele?

poezie de Ioana Bolba
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am schimbat medicul de familie

e ca şi cum viaţa mea s-a schimbat şi ea
odată cu trupul
cobor şi alerg pe sensul opus un drum
înapoi în viitor

nu mai sunt iepure şchiop şi mă joc
de-a baba oarba cu lupul
legaţi amândoi de păpuşar cu acelaşi fir...
măcar dansăm în acelaşi delir
parcă de un veac

respir cu ochi de ciclop
un parfum viu intens şi miop...
paralel un stafilococ auriu creşte tot creşte
rebel în starea lui de agregare
şi mă izbeşte ca o stea căzătoare...

şi nu mai ştiu dacă e un ea
sau o el
medicul de la reanimare

poezie de Ion Toma Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intră dragostea mea

ai zis
,, pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
nici măcar nu ştiu cine sunt
iartă-mi
dezordinea asta absolută
dar
întrebările mele
stau înşirate
de la marginea patului
şi până la geam

intră dragostea mea
fii frumoasă
pune-ţi mâna în păr să-nţeleg
cum în palmele tale cuminţi
lutul meu
ar renaşte
ca o muzică veche
iar eu
m-aş simţi
dintr-o dată întreg

intră dragostea mea
intră
fii o şoaptă
sau cum vrei să fii
pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
simt
că tot ce-am trăit până acum
nici măcar n-am trăit

intră dragostea mea
intră
nu mai am nici lacrimi să plâng
fii femeie
sau cum vrei să fii
să mă simt
cu tine întreg

intră dragostea mea
intră
de-acum totul va fi tot
iar Dumnezeul din pieptul meu
ne va ajunge la amândoi
pentru drumul acesta
sublim

intră dragostea mea
intră
amândoi vom sta în genunchi''

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea mea

Minunea mea cu ochii mari şi calzi, cu glasul blând
Şi trupul de mătase
E ziuă şi lumina inimii mele zboară către tine
Tu, cea mai frumoasă dintre poeme
Ochii tăi îmi cuprind nopţile şi visul creşte trandafiri
Gândul meu care bea apă din stele şi rouă
E cu tine ca o fereastră deschisă în zorii luminaţi.
Tu eşti cerul meu şi muzica inimii mele.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri pe cer

Trimite-mi cerul tău! Al meu e gol
Când nu mai văd lucirea unei stele;
Doar stau la umbra gândurilor mele
Ce dau întruna cerului ocol

Şi caută, tot caută prin hău
O ştire despre urma ta pierdută
Pe-o cale ce-i acum necunoscută,
Sperând să întâlnească gândul tău.

Nu au nici teamă, ele, nici control:
Mai vin, mai pleacă-n cerul fără stele,
Atunci când vor, căci poartă-un dor şi ele
De cerul tău. Al meu, acum, e gol.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

XVII ( Nu te iubesc...)

Nu te iubesc ca pe-un bulgăre de sare roz, ca pe-un topaz
sau ca pe un arc de garoafe incendiind grădina.
Te iubesc aşa cum trebuie să fie,-n secret, iubite
anumite lucruri întunecate, între umbră şi suflet.

Te iubesc ca pe o plantă care nu-înfloreşte niciodată,
dar poartă-n ea lumina tuturor florilor ascunse privirii noastre;
datorită iubirii tale, o mireasmă-anume, prea de tot solidă,
se-înalţă din pământ şi, noptatic, trăieşte-n trupul meu.

Te iubesc fără să ştiu cum o fac, de unde sau de când.
Te iubesc de-a dreptul, fără complexe şi fără mândrie;
te iubesc pentru că nu pot trăi altminteri, ci doar astfel:

undeva unde eu nu exist, nici tu, dar atât de-apropiaţi
încât mâna ta pe pieptul meu devine mâna mea,
atât de-apropiaţi încât ochii tăi se-închid când eu adorm.

poezie clasică de Pablo Neruda, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

"Intră, dragostea mea,"
ai zis
"pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
nici măcar nu ştiu cine sunt
iartă-mi
dezordinea asta absolută
dar
întrebările mele
stau înşirate
de la marginea patului
şi până la geam

intră, dragostea mea,
fii frumoasă
pune-ţi mâna în păr să-nţeleg
cum în palmele tale cuminţi
lutul meu
ar renaşte
ca o muzică veche
iar eu
m-aş simţi
dintr-o dată întreg

intră, dragostea mea,
intră
fii o şoaptă
sau cum vrei să fii
pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
simt
că tot ce-am trăit până acum
nici măcar n-am trăit

intră, dragostea mea,
intră
nu mai am nici lacrimi să plâng
fii femeie
sau cum vrei să fii
să mă simt
cu tine întreg''

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea, supremaţia a tot ceea ce sunt

când m-am trezit Dumnezeu
dormea cu mine în pat
pe jumătatea lui
din rădăcini de lumină
creştea ca un Făt Frumos
o dimineaţă ce se hrănea cu
ultimele respiraţii ale nopţii
încercam să evadez din mine şi
prin fiecare rază să devin fereastra
pentru zborul de mâine
să aud paşi îndreptându-se fără grabă
înspre o altă zi în care oamenii
coboară unul într-altul
dizolvându-se în iubire
deşi nu cred că există iubire fără atingeri
ci doar înţelesuri nerostite
respir din acelaşi interior şi mă gândesc
la o altă realitate în care viaţa îşi caută urma

nu ştiu dacă e bine sau rău dar tac şi clipesc des

în cameră e cald miroase a busuioc proaspăt
tăcerea creşte ca un aluat
îmi unesc palmele şi-mi cer iertare
pentru cei care n-au iubit niciodată şi
pentru oamenii desprinşi de Dumnezeu

aş putea să dispar pur şi simplu
dar las gândurile să pulseze în
lumina interioară a suferinţei
şi asta pentru că
supremaţia
a tot ceea ce sunt este iubirea

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Divin

Mai lasă-mă, Iubire, să te respir în flori
Mireasma ta suavă împrospătează viaţa
Şi ochiul meu să guste aroma de culori
Cu care ne îmbie lumina, dimineaţa.

Cu mirul tău, Iubire, m-ai uns de-atâtea ori
Că m-ai dospit pe mine izvor de viaţă nouă,
Ca trupul meu să fie ţărână pentru flori,
Iar sufletul să fie pentru petale, rouă.

poezie de David Daniel Adam (16 octombrie 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!