nu-l cunosc, dar aş vrea…

pe o lumânare ce-mi părea înaltă cândva
erau inscripţionate semne
lumina cobora căutându-mi fruntea şi nu ştiu
dacă eu creşteam sau
lumânarea scăzând ardea semnele până ce
deveneam egali
în punctul acesta am înţeles zilele mele
caractere stranii, de azi voi fi eu mai înalt
tălpile, pământul răsturnat din care
vor creşte ierbi noi, semne…
în număr de nouă cuvinte am descris viaţa mea
mai sunt alte trei pentru împlinirea zodiei
iubire, adevăr, menire
triunghiului acesta îi caut laturile, unghiurile
mişcarea
ceasul meu este 11:59 noaptea, va începe
o altă zi
mă va speria precis un cer prea senin
un pământ prea gol, niciun drum trasat – iată
un toiag creşte alb
din dreapta mea ca o prelungire de os
triunghiul roteşte inima, corul nu-L cunosc
dar aş vrea
pentru că El a scrijelit semnele, a aprins –
şi nu de la jumătate – fitilul subţire
la «ceva» probabil S-a gândit atunci…!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!